Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 790/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 790/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 2176/122/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 790
Ședința publică din data de 3 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
JUDECĂTOR: V. H.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 459/C./15.11.2012, pronunțată de Tribunalul G., Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. N., cu domiciliul în ., jud. G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-prin rezoluția președintelui completului s-a pus în vedere intimatului-reclamant să depună la dosarul cauzei o copie lizibilă de pe contractul de vânzare-cumpărare a autovehiculului și traducerea legalizată a certificatului de înmatriculare anterioară a autovehiculului în Franța, acesta fiind citat cu această mențiune astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare restituită la dosarul cauzei (fila 8 dosar), obligație neîndeplinită.
Curtea, având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei, conform prevederilor art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005 republicată dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 74/2013, H.G. 520/2013 și a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2211/2013, Curtea constată schimbarea denumirii recurentei-pârâte Administrația Finanțelor Publice G. în Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra cererii de recurs.
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr. 459/C./15.11.2012, pronunțată de Tribunalul G., Secția civilă, în dosarul nr._, a fost admisă excepția tardivității introducerii cererii invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului G., a fost respinsă excepția de necompetență generală a instanței de judecată invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G., a fost admisă cererea reclamantului G. N., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului G.u și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, astfel cum a fost formulată. Instanța a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. suma de 3275 lei reprezentând taxă de poluare. Totodată a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. să restituie reclamantului suma de 2375 lei reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule achitată potrivit deciziei de calcul nr._/27.10.2010, plus dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală conform art. 124 C.p.fisc. începând de la data expirării unui termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii reclamantului la pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. și până la data restituirii efective sumei. De asemenea a obligat pârâtele în solidar la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată (39 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar).
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.09.2012, sub nr._, reclamantul G. N. a formulat cerere prin care a solicitat restituirea taxei de poluare pentru autovehicule în cuantum de 2375 lei achitată cu chitanța . nr._/27.10.2010, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale de la data plății până la achitarea efectivă.
A arătat reclamantul că la 27.10.2010 a cumpărat a un autoturism marca Opel Vectra cu nr. de identificare WOLOOOO_/1997 iar cu ocazia înscrierii autoturismului a achitat suma de 2375 lei reprezentând taxă de poluare fără de care nu se putea înmatricula autoturismul.
A solicitat restituirea taxei de poluare la AFP M G. dar i s-a respins cererea.
A solicitat și admiterea cererii sale și restituirea sumei de 8899,00 lei.
În drept au fost invocate dis.art.1341(1) și art.1345 Codul civil.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus o . înscrisuri (filele 7-15).
Cererea a fost legal timbrată.
La dosarul cauzei pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Naționale a F. pentru Mediu, pentru ca în cazul în care se va admite acțiunea reclamantului această instituție să fie obligată să plătească DGFP G. suma reprezentând taxa de poluare și dobânzile legale solicitate de reclamant.
De asemenea, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării acțiuni, întrucât reclamantul avea la dispoziție 30 de zile pentru a depune contestația împotriva actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii și excepția necompetenței generale a instanței de judecată, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei la organul fiscal competent să restituie taxa de poluare.
Examinând cu prioritate excepția de tardivitate a formulării acțiuni invocată de pârâta A.F.P. G., pe motiv că ar fi incident art.205 alin 1 și 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003 C.pr.fiscală, tribunalul a respins-o.
În speța de față, obiectul judecății de față este reprezentat de pretenția restituirii integrale a sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, reclamantul invocând și considerând că însăși impunerea taxei, indiferent de cuantum este contrară dispozițiilor art.110 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene, în timp ce Legea nr.9/2012 invocată de pârâtă în susținerea excepției se referă la restituirea diferenței de taxă plătită conform OUG nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, cu modificările și completările ulterioare și taxa rezultată din aplicarea Legii nr.9/2012.
Examinând și excepția de necompetență generală invocată de pârâta A.F.P. G., pe motiv că ar fi incident art.12 din Legea nr.9/2012, respectiv că, la solicitarea contribuabilului, organul fiscal competent, în măsura în care constată că suma plătită cu titlu de taxă de poluare este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor acestui act normativ, dispune restituirea diferenței, tribunalul a respins-o.
În speța de față, obiectul judecății de față a fost reprezentat de pretenția restituirii integrale a sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, reclamantul invocând și considerând că însăși impunerea taxei, indiferent de cuantum este contrară dispozițiilor art.110 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene, în timp ce Legea nr.9/2012 invocată de pârâtă în susținerea excepției se referă la restituirea diferenței de taxă plătită conform OUG nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, cu modificările și completările ulterioare și taxa rezultată din aplicarea Legii nr.9/2012, după un altgoritm de calcul stabilit, astfel că, față de aceste aspecte și obiectul litigiului astfel stabilit, în mod evident competența aparține instanțelor judecătorești.
Așa fiind, instanța a analizat pe fond cererea reclamantului.
Cererea a fost întemeiată, pentru următoarele considerente:
La data de 27.10.2010 reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă de 2375 lei, conform chitanței ., nr._ din 27.10.2010, fiindu-i necesară pentru înmatricularea autoturismului marca Opel Vectra neînmatriculată în România, reprezentând taxă specială, taxă pe care aceasta solicită a-i fi restituită deoarece disp. OUG nr. 50/2008, contravin art. 90 din Tratatul de Instituire al Comunității Europene.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat că OUG 50/2008 nu este conformă cu art.90 din T.C.E., actual art. 110 T.F.U.E., ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acesteia.
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. 50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-uri alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second -hand deja înmatriculate în România.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă, aspect care reiese fie și numai din simpla lecturare a preambulului acestui act normativ, al cărui scop este protejarea locurilor de muncă în economia românească.
Scopul general al art.90 T.C.E. (art. 110 T.F.U.E.) este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele - și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele internei.
Tribunalul a reținut că Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. Ulterior prelevării taxei, administrația refuzat restituirea acestei sume.
Tribunalul a admis că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere (cauza Hans J. I/S împotriva Ministerului danez al impozitelor și accizelor - cauza nr. C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr. C -228/96, paragraful nr. 18).
Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform-jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Tribunalul a remarcat faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de O.U.G. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general.
Din această perspectivă, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Rămâne de stabilit dacă procedura reglementata respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Tribunalul a observat că potrivit procedurii reglementate prin art. 205 si următoarele C. proc. fiscală, persoana interésala poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C. proc. fiscală, iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de Legea 554/2004, respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art. 11 din Legea contenciosului administrativ.
Tribunalul a considerat că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa.
Taxa internă de poluare a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 care a abrogat prevederile Codului fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări.
Pentru prima oară a modificată prin O.G. 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin O.U.G. 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a O.U.G. nr. 50/2008, respectiv O.U.G. 208/2008 a fost abrogată prin art. I din O.U.G. 218/2008. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare.
Pentru a treia oară O.U.G. 50/2008 a modificată prin O.U.G. 7/18.02.2009, schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la . OUG 218/2008. Pentru a patra oară, a fost modificată prin O.U.G. 117/2009.
Inițial scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008 înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „protecția mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare. O.U.G. 218/2008 legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008.
În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională;faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă in industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,, Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Ținând cont de aspectele anterior relevate, Tribunalul a apreciat că OUG 50/ 2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica CEDO, ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și pană în prezent, fapt ce a determinat ,într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie.
În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei Europene. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a Comunității Europene nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat României să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu au fost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica CEDO.
Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală, care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare.
Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară, previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă.
În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamant se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece ,în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității, față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Ori, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia Curții.
Pe fond, reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă de 2375 lei, conform chitanței ., nr._ din 27.10.2010, fiindu-i necesară pentru înmatricularea autoturismului marca Opel Vectra, neînmatriculat în România, reprezentând taxă specială pentru autovehicule, taxă pe care aceasta solicită a-i fi restituită deoarece disp. O.U.G. nr. 50/2008, contravin disp. art. 90 din Tratatul de Instituire al Comunității Europene.
Tribunalul urmărind modificările succesive ale O.U.G. nr. 50/2008, a constatat faptul că achitarea sumei în litigiu a avut loc după data modificării O.U.G. 50/2008 prin O.U.G. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, Legea nr. 329/2009, și O.U.G. nr. 117/2009.
În consecință, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. Astfel, în preambulului ordonanței de urgență nr. 218/2008 se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,
Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nici o legătura cu scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.
Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O.U.G. 7/2009, nici prin Legea nr. 329/2009 sau prin Legea nr. 117/2009, sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O.U.G. 218/2008. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O.U.G. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor in România, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second - hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel ,,autovehiculele Ml cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele NI cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008”.
Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la, plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.
Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O.U.G. 50/2008, taxa de poluare încalcă prevederile art. 90, actual 110, din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie să diminueze sau să fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință atunci când produsele interne si produsele importate se afla într-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarai de protejare a industriei naționale si a Ierurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
În urma modificărilor aduse prin O.U.G. 218/2008, OUG 7/2009, Legea nr. 329/2009 și O.U.G. 117/2009, norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene si care se înmatriculează în România si autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Există desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă partea în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circula fără sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioada, dar nu pentru prima data și care intră în concurență directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că prevederile fiscale referitoare la instituirea taxei de poluare așa cum a fost ea reglementată prin ultimele modificări legislative, sunt incompatibile cu dreptul comunitar.
Așa fiind, tribunalul a considerat că cererea reclamantului este întemeiată, astfel cum a fost formulată.
Dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din România trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție Europeană a consacrat de altfel în afaceri precum SpA San Giorgio sau Weber"s Wine World Handels GmbH o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european.
Reclamantul s-a plâns în procedura administrativă pe care a declanșat-o tocmai de viciile capitale care afectează decizia de stabilire a taxei de poluare, relevând împrejurarea că această reglementare fiscală este incompatibilă cu prevederile dreptului comunitar.
Este vina autorității că din punct de vedere formal ea nu a încadrat această plângere în tiparul statuat de dispozițiile art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, cu atât mai mult cu cât nu era ținută de calificarea juridică dată de parte acestei cereri.
Totuși, Tribunalul nu poate ignora în considerarea acestui incident formal, viciile de fond ale deciziei de calcul a taxei de poluare și faptul că organul fiscal, atunci când a făcut aplicarea normelor fiscale naționale, a nesocotit reglementările dreptului comunitar.
Sigur că reducerea, sancționarea acestui act administrativ ilegal nu poate fi pronunțată atât timp cât în această procedură contencioasă instanța nu a fost investită cu cercetarea legalității unei decizii date de organul fiscal în soluționarea contestației administrative prevăzute de art. 205 și urm. din O.G. 92/2003.
Acesta este motivul pentru care instanța a verificat condițiile de legalitate internă ale acestui act administrativ pe cale indirectă.
Și constatând că prin emiterea acestui act a fost violată direct o normă de drept comunitar, cu forță superioară normei naționale, va reține că acest viciu concret de ilegalitate, nu poate rămâne nesancționat, doar pentru a se da prevalentă unei cerințe formale.
Chiar dacă, din considerente pur formale, decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost anulată, acest act și-a pierdut ireversibil prezumția de legalitate, starea de non valoare la care a fost redus pentru viitor, fiind o consecință firească a constatării existenței viciului de ilegalitate pe cale indirectă.
Cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Finanțelor Publice G. privind Administrația F. pentru Mediu este întemeiată, prin prisma art. 60 – 63 Cod procedură civilă și având în vedere că chematul în garanție este persoana juridică în patrimoniul căreia se află contravaloare acestei taxe de poluare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs în temeiul art. 304 pct. 3 C.pr.civ. reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G.,solicitând instanței admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea dosarului spre judecare organului fiscal competent.
În motivare, a arătat că hotărârea este nelegală, deoarece instanța de fond a respins în mod eronat excepția de necompetență generală a instanței de judecată, apreciind că doar organul fiscal este competent să soluționeze cererea de restituire a taxei de poluare.
Totodată, a relevat, în ceea ce privește excepția tardivității, că instanța de fond, în mod eronat, a dispus respingerea acesteia fără să țină cont de prevederile art.205 alin.1 și art.207 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
A apreciat, de asemenea, că trebuia admisă cererea de chemare în garanție, astfel cum a fost formulată, în sensul obligării chematei în garanție atât la plata taxei de poluare, cât și a dobânzii legale aferente acestei sume.
Intimații nu au formulat întâmpinare la recursul promovat în prezenta cauză, deși au fost legal citați cu această mențiune.
În recurs, nu s-au administrat probe noi, conform art.305 Cod procedură civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.
Curtea de Apel București s-a constat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și 299 C. pr. civ., precum și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art. 3041 C. pr. civ., Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, Curtea reține că O.U.G nr.50/2008 (prin normele sale de aplicare, H.G. nr. 686/2008) arată și expune pe larg în cadrul art.3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv:
,,5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. (41
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu, instanța de fond ignorând faptul că, dincolo de mecanismele de reglare bugetară, recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. are posibilitatea de a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât a virat suma respectiva la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiile finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Or, potrivit art.60 alin.1 Cod procedură civilă,,partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire”, rezultând că în cauză sunt îndeplinite cerințele acestui text de lege, situație în care cererea de chemare în garanție trebuia admisă astfel cum a fost formulată, în sensul obligării chematei în garanție atât la plata taxei de poluare, cât și a dobânzii legale aferente acestei sume. .
Pe de altă parte, celelalte critici formulate de recurentă sunt neîntemeiate.
Astfel, referitor la excepția de necompetență generală a instanței de judecată, Curtea constată că nu este fondată, întrucât în cauză s-a invocat refuzul nejustificat de restituire a taxei de poluare, refuz exprimat prin adresa nr._/31.08.2012 (fila 20 dosar fond).
Conform art.1 alin.1, art.2alin.1lit.f) și art.8alin.1 din Legea nr.554/2004, modific. și compl.(versiunea în vigoare la data introducerii acțiunii):
,,ART. 1
(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
,, ART. 2
Semnificația unor termeni
(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
...............................................................................................................
f) contencios administrativ - activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”;
,,ART. 8
Obiectul acțiunii judiciare
(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă, fără echivoc, că pe calea contenciosului administrativ pot fi soluționate trei categorii de litigii: cele prin care se atacă un act administrativ propriu-zis; cele care privesc nesoluționarea în termen a unei cereri; cele care privesc un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operațiuni administrative.
Cauza prezentă se încadrează, indubitabil, în ultima categorie de litigii, invocându-se prin cererea introductivă, refuzul recurentei pârâte de a realiza pretențiile intimatului reclamant privind restituirea taxei de poluare, refuz exprimat prin adresa nr._/31.08.2012 (fila 20 dosar fond), situație în care instanța de contencios administrativ este competentă să judece astfel de litigii, iar excepția de necompetență generală a instanței de judecată este vădit nefondată.
În ceea ce privește critica referitoare la excepția tardivității, Curtea observă că prin Decizia în interesul legii nr.24 din 14.11.2011 din dosarul nr. 9/2011, obligatorie pentru instanțe potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a statuat de către instanța supremă, admițându-se recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj că: „2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
Având în vedere împrejurarea că în prezenta cauză, sunt îndeplinite toate condițiile anterior evocate, iar decizia este aplicabilă și cauzei prezente, Curtea apreciază că argumentele recurentei relative necesității parcurgerii procedurii prelabile de anulare a actului sau a celei speciale fiscale, cu sancțiunea incidenței excepției de tardivitate în caz de depășire a termenelor legale prevăzute pentru aceste proceduri, sunt neîntemeiate.
Pe cale de consecință, întrucât instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în privința cererii de chemare în garanție, față de prevederile art. 312 alin.1, 2 și 3 în referire la art.304 pct.-ul 9 și art. 3041 Cod procedură civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga chemata în garanție AFM către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și la plata dobânzii legale speciale, conform art.124 din OUG 92/2003. Va menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 22, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 459/C./15.11.2012, pronunțată de Tribunalul G., Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. N., cu domiciliul în ., jud. G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă chemata în garanție AFM către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și la plata dobânzii.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
O. D. P. | B. C. | V. H. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. V.H./2 ex.
Jud. Fond G. T.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 3800/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1242/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
