Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 9560/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9560/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 7648/3/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 9560
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.12.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. M.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 4770 din data de 26.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurenta – reclamantă C. F. și de recurenta – pârâtă G. Națională de Mediu – Comisariatul General.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 17.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.12.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4770/26.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta C. F. în contradictoriu cu pârâta G. Națională de Mediu, a fost anulată decizia nr. 935/10.09.2013 și s-a dispus reintegrarea în funcție a reclamantei, pârâtul fiind obligat la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, de la încetarea raporturilor de serviciu până la reintegrarea în funcție, fiind respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. F. prin care a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește cheltuielile de judecată și, rejudecând, să se dispună obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că temeiul legal invocat de instanța de fond se referă la "partea care pierde procesul" fără ca acesta să condiționeze obligația de plată a cheltuielilor de judecată de culpa procesuala a acestei părți așa cum instanța de fond a interpretat. Singura condiție prevăzută de legiuitor este aceea ca "partea care a câștigat" să ceară plata acestor cheltuieli, lucru pe care reclamanta-recurentă l-a făcut atât prin cererea introductivă de instanță, cât și ulterior, în diverse faze procesuale.
Pe de altă parte, chiar admițând teza avută în vedere de către instanța de fond, pârâta-intimată a avut ocazia de a opri judecata din proprie inițiativă după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 55/05.02.2014, acțiune căreia a înțeles însă să nu îi dea curs.
Mai mult, recurenta a solicitat găsirea unei soluții care să excludă calea procesuală notificând intimata prin adresa 2478/GM/2014 atât cu privire la Decizia Curții Constituționale, cât și cu privire la reîncadrare, intimata considerând însă prin adresa de răspuns cu același număr din 04.04.2014 "că nu există o posibilitate legală" de a soluționa cererea recurentei. Totodată, ulterior acestui moment, în data de 07.05.2014 intimata a depus întâmpinare în cauză, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, elemente din care rezultă starea de contradictorialitate existentă între părți, stare care a condus la soluționarea cauzei de către instanța de fond și, prin urmare, la culpa procesuală a intimatei.
Prin urmare, așa cum am arătat, reclamanta-recurentă nu a avut nicio altă posibilitate de valorificare a drepturilor sale în afara cadrului procesual, prin urmare cheltuielile ocazionate de această împrejurare sunt în sarcina intimatei care, deși ar fi putut soluționa cererea reclamantei-recurentă în afara instanței, a ales calea procesuală și se află în situația de a fi partea care pierde procesul, conform art. 453 C.pr.civ.
In drept, au fost invocate prevederile art. 20 din Legea nr. 544/2004 și art. 453, 483 și urm. C.pr.civ.
De asemenea, în cauză a fost formulat recurs de către pârâta G. Națională de Mediu - Comisariatul General, prin care a solicitat modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de anulare a deciziei nr. 935/10.09.2013 de eliberare din funcția de comisar a reclamantei C. F. și, pe cale de consecință, respingerea cererilor accesorii privind reintegrarea în funcția anterior deținută, plata unei despăgubiri egale cu valoarea salariilor majorate, indexate și recalculate.
În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, instanța pronunțându-se prin interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept caz care se subscrie motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ.
Instanța de fond a constatat în mod corect netemeinicia argumentelor invocate de reclamantă în privința motivelor de nelegalitate și netemeinicie a Deciziei nr. 935/10.09.2013, însă a admis cererea și a anulat decizia în cauză, dispunând reintegrarea în postul anterior deținut și plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate și recalculate până la momentul reintegrării, reținând în mod greșit considerentul emiterii Deciziei Curții Constituționale nr. 55/05.02.2014, în sensul că potrivit art. VIII din decizie constatarea neconstituționalității unei legi de aprobare a unei ordonanțe a Guvernului implică și ordonanța în cauză. Instanța a analizat în mod superficial această mențiune în loc să aprecieze că deciziile Curții Constituționale se aplică pentru viitor, iar nu pentru raporturile juridice care au luat naștere și s-au derulat sub imperiul unei Ordonanțe de Urgență care era în vigoare la data desfășurării acesteia, conform art. 31 din Legea nr. 47/1992, text ce reia dispozițiile art. 147 din Constituție din care rezultă încetarea, pe viitor, a efectelor juridice.
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în mai multe rânduri asupra aplicării în timp a actelor normative constatate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale, apreciind că art. 31 din Legea nr. 47/1992 presupune încetarea efectelor în situația nepunerii în acord cu Constituția a dispozițiilor contrare acesteia la expirarea termenului de 45 de zile, această încetare fiind similară din punct de vedere al efectelor cu abrogarea actului normativ, consecința cea mai importantă fiind aplicarea pentru viitor a deciziei în sensul de a nu mai fi puse în aplicare dispozițiile textului neconstituțional. O altă interpretare ar fi contrară principiului activității legii consacrat prin art. 15 alin (2) din Constituție interpretat per a contrario în sensul activității legii din momentul intrării în vigoare până la momentul încetării activității. Activitatea Deciziei nr. 55 reiese din art. 147 alin. (4) din Constituție „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, "dispoziție reluată de Legea nr.47/1992 republicată care la art. 11 alin. (3) prevede „Deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."
În drept, au fost invocate prevederile art. 430 coroborat cu art. 488 alin (1) și urm. C.pr.civ., art. 20 din Legea nr.554/2004, Legea nr. 188/1999, HG nr. 1005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, OUG nr. 77/2013 pentru asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau coordonare Guvernului, HG nr. 564/2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1005/_ privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu.
Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul formulat de recurenta-pârâtă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul formulat de recurenta-reclamantă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Ambele recurente au formulat răspuns la întâmpinarea depusă de partea adversă, prin care au solicitat admiterea propriei căii de atac, pentru argumente similare celor expuse în cererile de recurs.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă, Curtea constată că soluționarea acestuia presupune stabilirea unui element esențial, respectiv efectele pe care decizia Curții Constituționale nr. 55/05.02.2014, prin care a fost declarată neconstituționalitatea legii privind aprobarea OUG nr. 77/2013, le produce asupra prezentului litigiu.
În acest sens, Curtea reține că potrivit art. 147 alin. 4 din Constituția României „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”
În vederea interpretării și aplicării corecte a acestor prevederi legale, Curtea reține că trebuie făcută distincția între, pe de o parte, litigiile care au fost soluționare definitiv până la momentul declarării neconstituționalității unei norme juridice, cu privire la care o decizie pronunțată de Curtea Constituțională în acest sens nu ar putea produce efecte decât în ipoteza invocării în cadrul acestora a excepției de neconstituționalitate ce ulterior a fost admisă, având în vedere că decizia Curții Constituționale are efecte numai pentru viitor, și, pe de altă parte, litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată la momentul publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, în cadrul soluționării cărora nu se poate face abstracție de existența deciziei prin care a fost declarată neconstituționalitatea unei norme juridice tocmai datorită efectelor obligatorii pe care această decizie le produce pentru viitor.
În raport de aceste dispoziții, reținând că Decizia Curții Constituționale nr. 55/05.02.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 136 din data de 25.02.2014, așadar anterior soluționării definitive a prezentei cauze, rezultă că în mod corect instanța de fond a dat deplin efect deciziei menționate, având în vedere că aceasta are putere numai pentru viitor, iar în raport de constatarea neconstituționalității Legii privind aprobarea OUG nr. 77/2013, ce a stat la baza emiterii deciziei nr. 935/10.09.2013, lipsind însăși temeiul reorganizării instituției recurente-pârâte, soluția nu putea fi decât de admitere a cererii de anulare a deciziei de încetare a raportului de serviciu al recurentei-reclamante.
Pentru aceste considerente, reținând și argumentele expuse de instanța de fond, Curtea apreciază că recursului declarat în cauză de recurenta-pârâtă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 451 alin. 1 și 2 C.pr.civ. „(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. (2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.”, iar art. 453 alin. 1 C.pr.civ. „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”
Având în vedere soluția ce a fost pronunțată de instanța de fond, ce va fi confirmată prin prezentul litigiu, Curtea constată că în cauză este îndeplinită condiția culpei procesuale a recurentei-pârâte, care este reținută chiar și în situația în care, la momentul emiterii deciziei contestate, OUG nr. 77/2013 era în vigoare, iar aceasta întrucât culpa procesuală este analizată în raport de soluția ce urmează a fi pronunțată de instanță, indiferent de motivul de nelegalitate intervenit pentru a se dispune anularea actului administrativ contestat.
Așadar, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte, care este partea care va pierde procesul, observând că desfășurarea prezentului litigiu a cauzat recurentei-reclamante efectuarea de cheltuieli, Curtea apreciază că aceasta este îndreptățită a primi cheltuieli de judecată din partea recurentei-pârâte.
În ceea ce privește cuantumul acestora, Curtea reține că, pentru a obține rambursarea cheltuielilor de judecată, trebuie observată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În ceea ce privește prima condiție, Curtea observă că reclamanta a depus la dosarul de fond dovezi din care rezultă achitarea unui onorariu de avocat în cuantum de 1.000 lei (factura fiscală . nr. 110/13.02.2014 și chitanța . nr. 061/13.02.2014 – fila 147).
Pentru a stabili îndeplinirea celorlalte două condiții, Curtea va analiza proporționalitatea cuantumului onorariului de avocat cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, precum și a apărărilor care s-au dovedit a fi eficiente în obținerea unei soluții favorabile părții pe care a reprezentat-o.
Sub acest aspect, Curtea constată că soluționarea prezentei cauze a presupus un singur termen de judecată, iar cursul urmat de litigiu au avut o legătură esențială cu pronunțarea de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 55/05.02.2014 prin care a fost declarată neconstituționalitatea OUG nr. 77/2013, iar problema de drept ce trebuia dezlegată în cauză era reprezentată de modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția României, cu privire la care există deja o jurisprudență conturată a instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai mult, Curtea observă că, dintre toate argumentele formulate de apărătorul ales al recurentei-reclamante în susținerea cererii de chemare în judecată, singurul care a fost apreciat ca fiind întemeiat a fost cel reprezentat de pronunțarea neconstituționalității OUG nr. 77/2013, ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Astfel, se apreciază că suma de 1.000 lei solicitată de recurenta-reclamantă cu titlu de onorariu de avocat nu respectă principiul proporționalității, motiv pentru care, în temeiul art. 451 alin. 2 C.pr.civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata către aceasta a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu de avocat.
Așadar, Curtea constată că soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la cererea recurentei-reclamante de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată nu este corectă, impunându-se a fi admis recursul, iar sentința recurată modificată în parte, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă G. Națională de Mediu – Comisariatul General și va admite recursul formulat de recurenta-reclamantă C. F. și va casa în parte sentința civilă recurată în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 4770 din data de 26.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă G. Națională de Mediu – Comisariatul General, cu sediul în București, ., ., ca nefondat.
Admite recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 4770 din data de 26.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurenta – reclamantă C. F., cu domiciliul în București, . Papazoglu nr. 1, ., ..
Casează în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 decembrie 2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A. M. M. M. P. M. D. R. B.
Red./Tehnored. M.D/2 ex./21.01.2015
Sentința civilă nr. 4770 din data de 26.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._
judecător fond: C. A.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 9179/2014. Curtea de Apel... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
