Obligaţia de a face. Decizia nr. 9179/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9179/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 4248/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 9179
Ședința publică de la 09 decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: P. H.
JUDECĂTOR: G. A. M.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol este soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3454/09.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. N. și intimații pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant P. N., prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul reclamant, prin avocat, solicită instanței respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod Procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată că:
Prin sentința civilă nr. 3454/09.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul P. N. în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA F. PĂENTRU MEDIU și ADMINISTRAȚIA SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI; s-a anulat decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/17.11.2008; s-a obligat pârâta AFP Sector 3 să restituie reclamantului suma de 12.335 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă debitului principal, calculată de la data perceperii taxei menționate și până la data restituirii efective.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, având în vedere că această instituție este emitenta deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și a încasat taxa în cuantum de 12.335 lei a cărei restituire se solicită, astfel încât raporturile juridice de drept fiscal s-au născut între reclamant și Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice, neavând relevanță din această perspectivă împrejurarea că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule încasată de Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM. În acest sens, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012 și Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, cererea de restituire se depune la organul fiscal competent și se soluționează de către acesta, restituirea efectivă fiind efectuată tot de organul fiscal competent, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul marca Wolkswagen, înmatriculat pentru prima dată în Italia. Pentru înmatricularea în România a acestui autovehicul reclamantul a fost obligat la plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 12.335 lei, conform deciziei nr._/17.11.2008 emise de AFP Sector 3 (fila 14).
După plata taxei reclamantul a depus la AFP Sector 3 o cerere intitulată „plângere prealabilă” prin care a solicitat anularea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante și restituirea taxei de 12.335 lei, plus penalități de 0,1%/zi de întârziere de la data achitării taxei până la restituirea ei. Cererea a fost respinsă de AFP Sector 3 cu motivarea că existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare și că solicitarea reclamantului nu se încadrează în niciuna din situațiile stabilite la art. 117 lit. a)-h) din Codul de procedură fiscală (filele 6-7).
Tribunalul apreciază că obligația stabilită în sarcina reclamantului de plată a taxei pentru emisiile poluante încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3, N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR2, cu excepția: a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României; b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri; d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor.
Conform art. 4 alin. 1 obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Art. 4 alin. 2 prevede că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
OUG nr. 1/2012 publicată în M.Of. 79/31.01.2012 a dispus însă suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 până la data de 1 ianuarie 2013 și restituirea sumelor plătite în temeiul acestor dispoziții în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 și data intrării în vigoare a OUG nr. 1/2012.
Rezultă că la data emiterii deciziei contestate (01.08.2012), ca urmare a suspendării aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante era datorată numai pentru autovehiculele pentru care se făcea prima înmatriculare în România, nu și pentru cele înmatriculate anterior și aflate deja în circulație în România.
Problema care se ridică în cauză este aceea de a stabili dacă Legea nr. 9/2012 este compatibilă cu dispozițiile legislației comunitare.
Conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012 (după suspendarea art. 4 alin. 2 prin OUG nr. 1/2012), rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pentru emisiile poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că în mod nelegal a fost stabilită în sarcina reclamantului obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicul, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a anulat decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/01.08.2012 emisă de pârâta Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 12.335 lei reprezentând contravaloarea taxei pentru emisii poluante.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzii fiscale, tribunalul, în temeiul art. 124 C.pr.fisc. și având în vedere și hotărârea CJUE în cauza C-565/11 M. I., a admis-o și a dispus ca pârâta Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice să plătească reclamantului dobânda fiscală de la data încasării taxei și până la data restituirii integrale a acesteia.
Cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât raporturile juridice de drept fiscal există doar între reclamant și pârâta Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice care a emis decizia de calcul și a încasat taxa pentru emisiile poluante și nu au fost contestate acte emise de AFM, aceasta din urmă neavând nici atribuții legate de restituirea taxei pentru emisiile poluante către contribuabili.
Tribunalul a admis însă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 12.335 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Tribunalul a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 9/2012, taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Astfel, pârâta Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, întrucât a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, iar bugetele administrațiilor finanțelor publice sunt distincte de bugetul F. pentru mediu.
H.G. nr. 9/2012 privind normele de aplicare a Legii nr. 9/2012 prevede că restituirile se fac de către unitățile Trezoreriei Statului din contul „Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule", iar în cazul în care soldul creditor al acestui cont nu este suficient, AFM va vira suma solicitată de unitățile Trezoreriei Statului din contul "Disponibil al F. pentru mediu".
Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
A invocat recurenta-pârâtă, în susținerea cererii sale de recurs dispozițiile art. 304 și art. 3041 Cod procedură civilă.
A arătat recurenta-pârâtă că, în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, precizând că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe pentru emisiile poluante achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului.
De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolului 1 alin. 2, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasată, astfel că instituția căreia îi revine obligația administrării și gestionării acestui buget, în calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare, (art. 5 alin. 1) și încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului în cuprinsul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 9/2012, arătându-se, încă odată, destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare.
Actul normativ în baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petentă (respectiv Legea nr. 9/2012, prin normele sale de aplicare a HG nr. 9/2012) arată și expune pe larg în cadrul art. 3 alin. 5-8 modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxă de poluare de la Trezoreria Statului către destinatarul taxei – Administrația F. pentru Mediu.
Având în vedere faptul că taxa pentru emisiile poluante nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice, conform dispozițiilor art. 16 din OG nr. 92/2003, prin achitarea taxei pentru emisiile poluante de către petent, între instituția recurentă și reclamant, nu există nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe pentru emisiile poluante, motiv pentru care a înțeles recurenta-pârâtă să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice, motiv pentru care a solicitat recurenta-pârâtă admiterea acestei excepții și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecată,în sensul restituirii sumei de 12.335 lei, a arătat recurenta-pârâtă că instanța de fond și-a format o convingere greșită ținând cont de faptul că, urmare solicitării reclamantului, în temeiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, A.S3.F.P. a procedat, în baza datelor înscrise în cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea și emiterea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru suma de 12.335 lei, taxă ce a fost calculată în raport de documentele din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul a taxei, depuse de către acesta.
A arătat recurenta-pârâtă că, așa cum se poate observa din motivele acțiunii, reclamantul nu contestă modalitatea de calcul al taxei pentru emisiile poluante prevăzut în Legea nr. 9/2012, ci faptul că legislația națională contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
A mai arătat recurenta-pârâtă că, prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plății taxei, recurenta-pârâtă menționând dispozițiile art. 4.
Prin urmare, câtă vreme legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima dată în România, rezultă că această taxă este legal datorată.
De asemenea, a solicitat recurenta-pârâtă să se aibă în vedere faptul că ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme și autovehicule plătită în temeiul OUG nr. 50/2008 și taxa pentru emisiile poluante, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012.
Astfel, având în vedere că taxa pentru emisiile poluante a fost achitată de reclamant în baza unor dispoziții legale în vigoare, respectiv Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, consideră recurenta-pârâtă că suma nu poate fi restituită, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale, a învederat recurenta-pârâtă că reclamantul nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu și nici nu face dovada că această taxă de poluare a fost achitată către bugetul de stat, aceasta fiind achitată către Administrația F. pentru Mediu, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Potrivit art. 124 Cod procedură Fiscală, dacă taxa de poluare ar fi fost achitată către bugetul de stat, restituirea s-ar fi putut solicita în temeiul dispozițiilor art. 117 sau la art. 70, după caz, acordarea dobânzilor făcându-se la cererea contribuabililor.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, a solicitat recurenta-pârâtă respingerea lui, ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 Cod procedură civilă.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de față nu ne încadrăm în această categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina recurentei-pârâte pentru ca aceasta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Or, în cazul de față, nu este îndeplinită nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamant fiind temeinic și legal întocmite, motiv pentru care a solicitat recurenta-pârâtă respingerea și acestui capăt de cerere.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.9 și 3041 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimații nu au depus întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, prin raportare la motivele de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a reținut legitimarea procesual pasiva a paratei, având în vedere calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Într-adevăr, raportul juridic de drept administrativ s-a născut între reclamant și Administrația Finanțelor Publice, aceasta autoritate publică fiind emitenta actului administrativ, decizia de calcul, respectiv care a încasat taxa, emițând chitanța, fiind fără relevanță că sumele sunt virate în contul Administrației F. de Mediu.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că nu poate fi reținut motivul de recurs privitor la legalitatea perceperii taxei solicitate, câtă vreme regimul de impozitare instituit de Legea nr. 9/2012 a fost considerat ca discriminatoriu prin prisma art. 110 TFUE de către Curtea de Justiție Europeană în Cauzele reunite C. si C. C-97/13 si C-214/13, conform Ordonanței pronuntate la data de 03.02.2014: ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea natională în discutie în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulatie, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională”.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 110 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Curtea apreciază recursul ca neîntemeiat, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, forței de muncă și capitalului .
In ceea ce privește obligarea recurentei la plata dobânzii legale fiscale, Curtea Europeană de Justiție a stabilit, în Hotărârea din cauza C 565/11 I. împotriva României, având ca obiect cerere de hotărâre preliminară, că „Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Prin urmare, instanta de fond a procedat corect prin acordarea dobânzii legale fiscale, de la data platii acesteia.
Pentru aceste motive în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3454/09.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. N. și intimații pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.12.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. O. P. H. G. A. M.
Grefier,
F. V. M.
Red PH/ 2 ex
Jud fond: M.I C.
Tribunalul București - SCAF
| ← Pretentii. Decizia nr. 6679/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
