Pretentii. Decizia nr. 750/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 750/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 854/98/2013
Acesta nu este document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 750
Ședința publică din data de 03 februarie 2014
Curtea constituită din:
Președinte G. I. C.
Judecător F. C. M.
Judecător P. C.
Grefier M. Lucreția
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița pentru Serviciul Fiscal Municipal Urziceni împotriva Sentinței civile nr. 2045 din data de 19.06.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. V. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurenta pârâtă solicită judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea recurentei pârâte de judecare a cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinta civila nr. 2045F/19.06.2013 s-au retinut si dipsus urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 12.03.2013, sub nr._, reclamantul B. V. cu domiciliul în ., CNP_, cu domiciliul ales la cab av N. G. Darius cu sediul în Slobozia, ., ., . contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Urziceni cu sediul în Urziceni, ., jud. Ialomița, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3987 lei, încasată nelegal cu titlu de taxă de poluare, împreună cu dobânda legală calculată de la data de 16.04.2013 până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a cumpărat un autoturism second-hand dintr-un stat comunitar, din Germania și că, pentru a fi înmatriculat din nou în România, i s-a calculat și perceput taxa de poluare auto în sumă de 3987 lei, potrivit deciziei emisă de pârâta A.F.P., taxă achitată la data de 22.07.2010 cu chitanța . nr._.
Procedând astfel, consideră reclamanta, se încalcă Tratatul Comunității Europene, care interzice instituirea unor taxe discriminatorii asupra unor mărfuri aparținând unor state ale comunității europene fără ca aceste taxe să fie aplicate și mărfurilor naționale, situație în raport de care norma europeană, fiind prioritară față de norma națională potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, urmează a fi aplicată cu consecința constatării nelegalității taxei percepute.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri .
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile, art. 11, 16 al. 1, 148 al. 2 Constituție, art. 25, 28, 90 paragraf 1 din Tratatul CE, art. 1 al. 4 Codul fiscal, art. 1 al. 1, 2 al. 1 lit. i, 2 al. 2, 7 al. 5, 8 al 1 fraza a II-a, 10 al. 1 teza I, 18 al. 1 din Legea 554/2004, art. 21 al. 4, 117 al. 1 lit. d, 124 din OG 92/2003, art. 2 pct. 1 lit. d Codul proc. civ.
Cererea a fost legal timbrată, potrivit înscrisurilor aflate la dosar.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii întrucât taxa achitată de reclamant s-a efectuat în baza OUG 50/2008, instituirea taxei de poluare reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din OG 92/2003. A invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neurmarea de către reclamant a procedurii prealabile de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare.
În sfârșit, pârâta solicită chemarea în garanție a Administrației F. pentru Mediu, considerând că aceasta, în situație în care reclamantului i se admite acțiunea, va trebui să fie obligată la rândul ei să restituie către pârâtă suma solicitată de reclamant și aceasta întrucât taxa pe emisii poluante se face venit la bugetul fondului pentru mediu, buget administrat de Administrația F. pentru Mediu
În drept, art. 115 C., art. 13 OG 92/2003, Legea 9/2012, art. 14 din art. I-33 al. 1din Tratatul de aderare ratificat prin Legea 157/2005.
La data de 07.05.2013, până la primul termen de judecată, reclamantul a depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată în ceea ce privește data de la care solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale. Astfel, având în vedere hotărârea pronunțată la data de 18.04.2013 în cauza C-565/2011 (I. c. Statul Român) de CJUE, reclamantul înțelege să solicite dobânda legală în materie fiscală de la data de 22.07.2010 (data plății) până la data restituirii efective.
Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, din Germania, marca Volkswagen, nr. identificare WVWZZZ3BZWE338564, data primei înmatriculări 29.12.1999 și că, pentru a fi înmatriculat din nou în România, i s-a calculat și perceput taxa pentru emisii poluante în sumă de 3987 lei, potrivit deciziei emisă de pârâta A.F.P., taxă achitată la data de 22.07.2010 cu chitanța . nr._.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamantă fiind de categoria M1 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.
Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România .
Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .
Pe de altă parte, potrivit art.110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
De altfel, în mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile O.U.G. nr.50/2008 încalca sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucat regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încat descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie avand aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Totodată, fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant o reprezintă acordarea dobânzii legale calculată potrivit art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală la data plății efective. In ceea ce privește data de la care se va calcula dobânda fiscala, instanța, in temeiul principiului prioritarii dreptului comunitar consacrat de Constituția României, înlătură de la aplicare dispozițiile art. 124, art. 120 si 70 din Codul de procedura fiscala in ceea ce privește termenul de la care se calculează dobânda fiscala. Aceasta întrucât la data de 18.04.2013 Curtea Europeana de Justiție prin hotărârea pronunțata in afacerea C-565/11, M. I., s-a pronunțat in sensul ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim național, precum cel in discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituii unei taxe percepute cu inculcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Prin urmare dobânda fiscală se va calcula de la data plății taxei de poluare.
Întemeiată apare și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. împotriva A.F.M, în cauză fiind îndeplinite condițiile art. 72 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea sa se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Ori, potrivit O.U.G. nr. 50/2008, cât și potrivit art. 1 alin. 2 din legea nr. 9/2012, taxa încasată se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Mai mult decât atât, potrivit art. 13 din Legea nr. 9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.
În această situație, pârâta, cazând în pretenții, ea poate să se îndrepte împotriva chematei în garanție, astfel încât urmează a admite ca întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. față de chemata în garanție A.F.M. și a o obliga pe aceasta din urmă să achite pârâtei sumele la care a fost obligată către reclamant.
Așa fiind, tribunalul a pronuntat urmatoarea soluție:
Admite cererea modificată formulată de reclamantul B. V. cu domiciliul în ., CNP_, cu domiciliul ales la cab av N. G. Darius cu sediul în Slobozia, ., ., . împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Urziceni cu sediul în Urziceni, ., jud. Ialomița.
Obligă pârâta AFP Urziceni către reclamant să-i restituie suma de 3987 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare pentru autovehicule, încasată necuvenit și a dobânzii fiscale de la data de 22.07.2010 până la data plății efective.
Admite ca întemeiată cererea de chemare în garanție a ADMINISTRATIEI F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A sector 6, formulată de pârâta AFP.
Obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamant prin prezenta hotărâre.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 639,3 lei, cheltuieli de judecată.
Impotriva sentintei civile mai sus indicate a formulat recurs AFP Urziceni, cu motivarea in esenta, ca reclamantul nu a contestat decizia de calcul. Pe fond arata ca in ceea ce priveste incalcarea Tratatului privind Functionarea Uniunii Europene, ca din jurisprudenta CJUE rezultă că Tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe pe poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul ., caracterul ei fiscal intrand in regimiul intern de impozitare, domeniul rezervat exercitarii prerogativelor suverane ale statelor membre.
Nu s-a depus intampinare.
Analizand recursul formulat, Curtea retine:
Recursul formulat nu este întemeiat.
Prin Decizia nr. 24/14.11.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj, stabilind că: 2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.
Înalta Curte a reținut că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Astfel, retine Inalta Curte, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere...pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit...pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal...și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza...beneficiul regimului fiscal". în fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale. Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile în justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce derivă din dreptul Uniunii Europene. Această a doua problemă ridicată prin recursurile în interesul legii a fost generată tocmai de lipsa unei proceduri speciale aplicabile acestui tip de acțiuni, dar și de omisiunea legiuitorului de a se conforma statuărilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În atare condiții, față de considerentele extrase in paragrafele anterioare din conținutul deciziei în interesul legii mai sus indicate, raționamentul recurentei fundamentat pe considerentul ca, in prealabil, ar fi trebuit anulata decizia de calcul a taxei de poluare apare ca neintemeiat.
Pe fond,
Curtea reține că, în mod corect prima instanta a admis actiunea reclamantului, aplicand cu prioritate dispozitiile dreptului comunitar incidente in spetă (art. 90 din Tratat, actualmente art. 110 din TFUE) cu referire la art. 148 din Constitutia Romaniei. Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat si că asupra incalcarii art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferenta de tratament intre produsele interne si cele importate din alte state ale UE, s-a pronuntat Curtea de la Luxembourg prin hotararea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea intre vinurile din Luxemburg si vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotararea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c.Italia.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Acest raționament rezultă din însuși cuprinsul cauzei T. c. României (Cauza C‑402/09).
Astfel, Curtea Europeana de Justiție a reținut, în mod expres faptul că articolul 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente. Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, în cauza C‑263/10 N. c. României, Curtea Europeană de Justiție a reținut, între altele că (...) toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Altfel spus, considerentele Curții Europene de Justiție consacra ideea ca taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Aceasta situație de discriminare a existat încă de la data achitarii taxei pe poluare de catre reclamant iar efectele sale nu pot fi anihilate decât prin restituirea taxei, astfel dupa cum a dispus prima instanta.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ. Curtea urmeaza sa respinga recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița pentru Serviciul Fiscal Municipal Urziceni cu sediul în județul Ialomița, Slobozia, .. 14 împotriva Sentinței civile nr. 2045 din data de 19.06.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. V. cu domiciliul în Slobozia, ., ., . și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, sector 6, .. 294, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 03 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. I. C. F. C. M. P. C.
Grefier,
M. Lucreția
RED. F.C.M / 2 ex.
TEHNORED P.C
JUDECĂTOR FOND
M. I.
Tribunalul Ialomița
| ← Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 300/2014. Curtea de Apel... | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 819/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
