Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 819/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 819/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 1809/122/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 819
Ședința publică din 06.02.2014
Curtea constituită din:
Președinte: P. O. D.
Judecător: C. C. M.
Judecător: G. G.
Grefier: T. M.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul-reclamant S. C. și recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr.487/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR ȘI ECONOMIEI – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect „refuz soluționare cerere”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 C., după care:
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea dosarului pentru următoarea strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Față de prevederile legale cu privire la reorganizarea ANAF, OUG 74/2013, HG 520/2013 și Ordinul președintelui ANAF 2211/2013, Curtea ia act că denumirea recurentei-pârâte Administrația Finanțelor Publice G. este în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
Curtea constată cauza în stare de judecată și reținând că s-a solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 487/23.10.2012, Tribunalul G. – Secția civilă a respins excepția de necompetență generală a instanței de judecată și excepția tardivității formulării acțiunii invocate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G..
A admis cererea reclamantului S. C. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, astfel cum a fost formulată.
A admis în fond cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G. și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. suma de 2979 lei reprezentând taxa de poluare.
A obligat Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. să restituie reclamantului suma de 2979 lei reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule achitată potrivit deciziei de calcul nr._/28.07.2008, plus dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală conform art. 124 C.p.fisc. începând de la data expirării unui termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii reclamantului la Administrația Finanțelor Publice G. și până la data restituirii efectivă a sumei.
A obligat pârâtele în solidar la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată (39 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar).
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 28.07.2008, reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă de 2979 lei, fiindu-i necesară pentru înmatricularea autoturismului marca Mercedes Benz, neînmatriculat în România, reprezentând taxă specială, taxă pe care aceasta solicită a-i fi restituită deoarece disp. OUG nr. 50/2008 contravin art. 90 din Tratatul de Instituire al Comunității Europene.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat că OUG 50/2008 nu este conformă cu art.90 din T.C.E., actual art. 110 T.F.U.E., ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acesteia.
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. 50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-uri alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă, aspect care reiese fie și numai din simpla lecturare a preambulului acestui act normativ, al cărui scop este protejarea locurilor de muncă în economia românească.
Scopul general al art.90 T.C.E. (art. 110 T.F.U.E.) este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Tribunalul a reținut că Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință, act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. Ulterior prelevării taxei, administrația a refuzat restituirea acestei sume.
Tribunalul nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant.
Tribunalul a admis că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere (cauza Hans J. I/S împotriva Ministerului danez al impozitelor și accizelor - cauza nr. C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr. C -228/96, paragraful nr. 18).
Tribunalul, urmărind modificările succesive ale O.U.G. nr. 50/2008, a constatat faptul că achitarea sumei în litigiu a avut loc după data modificării O.U.G. 50/2008 prin O.U.G. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, Legea nr. 329/2009 și O.U.G. nr. 117/2009.
În consecință, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. Astfel, în preambulului ordonanței de urgență nr. 218/2008 se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,
Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nici o legătura cu scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.
Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O.U.G. 7/2009, nici prin Legea nr. 329/2009 sau prin Legea nr. 117/2009, sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O.U.G. 218/2008. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O.U.G. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor in România, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second - hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel, ,,autovehiculele M l cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele NI cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008”.
Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.
Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O.U.G. 50/2008, taxa de poluare încalcă prevederile art. 90, actual 110, din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie să diminueze sau să fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne si produsele importate se afla într-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
În urma modificărilor aduse prin O.U.G. 218/2008, OUG 7/2009, Legea nr. 329/2009 și O.U.G. 117/2009, norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene si care se înmatriculează în România si autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Există desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă parte, în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circula fără sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioada, dar nu pentru prima data și care intră în concurență directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că prevederile fiscale referitoare la instituirea taxei de poluare așa cum a fost ea reglementată prin ultimele modificări legislative, sunt incompatibile cu dreptul comunitar.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul și pârâta A.F.P. a municipiului G..
În motivarea cererii de recurs reclamantul a arătat că prin acțiune a solicitat ca dobânda la întreaga sumă să fie calculată de la data efectuării plății (august 2008) și până la restituirea efectivă a sumei.
În motivarea cererii de recurs, pârâta a arătat că instanța, fără niciun temei legal a respins excepția de necompetență generală a instanței, deși trebuia admisă și declinată competența de soluționare a cauzei la organul fiscal competent să restituie taxa de poluare (A.F.P. G.), având în vedere dispozițiile Legii 9/2012 (art. 12).
În subsidiar, recurenta pârâtă solicită admiterea în parte a acțiunii în raport de dispozițiile art. 12 din Legea 9/2012.
De asemenea, susține că în mod eronat a fost respinsă excepția tardivității, fără a se ține cont de dispozițiile art. 205 alin. 1 și art. 207 alin. 1 din O.G. 92/2003.
A mai fost criticată și soluția de admitere în parte a cererii de chemare în garanție, impunându-se obligarea chematei în garanție și la plata dobânzii legale aferente taxei de poluare, întrucât această taxă reprezintă venit la bugetul F. pentru mediu, fiind folosită pentru realizarea programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C.p.c.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursurile sunt fondate, față de următoarele considerente:
Cu privire la recursul formulat de reclamant se reține că acesta a solicitat restituirea taxei de poluare, cu dobânda de la data efectuării plății și până la restituirea efectivă, iar instanța de fond a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de poluare, plus dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu data expirării unui termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii reclamantului la A.F.P. G. și până la data restituirii efective.
Soluția instanței de fond sub aspectul obligării pârâtei la plata dobânzii este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește data de la care pârâta datorează dobânda, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.c., având în vedere Hotărârea CJUE din 18.04.2013, pronunțată în cauza C – 565/11, având ca obiect o cerere de decizie preliminară, care privește interpretarea dreptului Uniunii în raport cu un regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând cu ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei respective.
Prin această hotărâre CJUE a stabilit că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum și cel în discuție în litigiul principal (art. 70, art. 124 din O.G. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
S-a reținut în acest sens că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepută fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (Hotărârea din 8.03.2001, Metallgesellschaft și alții, C – 397/98 și C – 410/98, Hotărârea din 12.12.2006, Test Claimants in the F II Group Litigation, C – 446/04).
Curtea a statuat că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispozițiile de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
În speță, trebuie să se constate că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință.
Potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, S. român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”
Art. 148 alin. 2 din Constituție prevede că urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În raport de aceste prevederi se constată că instanța este obligată să aplice cu prioritate normele comunitare atunci când există contradicție între acestea și normele interne, astfel că recursul reclamantului este fondat, acesta având dreptul la dobânda aferentă taxei de poluare ce i se restituie, de la data efectuării plății.
Referitor la recursul formulat de către pârâtă se constată că nu poate fi reținut motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C.p.c., în mod corect instanța de fond respingând excepția de necompetență generală a instanței.
Prin prezenta acțiune, reclamantul contestă refuzul pârâtei de restituire a taxei de poluare, refuz pe care îl consideră nejustificat, în sensul art. 2 alin. 1 lit. i din Legea 554/2004, competența de soluționare a acțiunii având un asemenea obiect revenind instanței de contencios administrativ, în conformitate cu dispozițiile art. 1 și 8 din Legea 554/2004.
Dispozițiile art. 12 din Legea 9/2012 invocate de recurentă în susținerea acestei excepții sunt irelevante în soluționarea cauzei, din moment ce reclamantul a achitat taxa de poluare a cărei restituire o solicită în temeiul O.U.G. 50/2008 și nu în baza Legii 9/2012, iar organul fiscal nu este în niciun caz competent să se pronunțe cu privire la caracterul justificat sau nejustificat al refuzului de restituire a taxei de poluare, competența de a analiza legalitatea acestui refuz aparținând exclusiv instanței de judecată.
Este nefondată solicitarea recurentei pârâte de admitere în parte a acțiunii ținând cont de dispozițiile art. 12 din Legea 9/2012, întrucât reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare pe care a achitat-o în temeiul unui act normativ (O.U.G 50/2008) contrar dreptului comunitar.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acesteia în integralitate.
Nefondată este și critica referitoare la respingerea excepției tardivității, prin raportare la dispozițiile art. 205 alin. 1 și art. 207 alin. 1 din O.G. 92/2003 care, susține recurenta pârâtă, sunt obligatorii în cazul contestării oricărui act administrativ fiscal, deci și în cazul deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/28.07.2008.
Această excepție nu poate fi reținută având în vedere Decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care, soluționându-se recursuri în interesul legii, s-a stabilit că procedura de contestatare prevăzută la art. 7 din O.G. 92/2008, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod, decizie care este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.p.c.
Singura critică formulată de recurenta pârâtă, care este întemeiată, este cea care vizează admiterea în parte a cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, sub acest aspect sentința fiind dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.c.
Curtea are în vedere dispozițiile art. 1 din O.U.G. 50/2008 potrivit cărora: „(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului.”
De asemenea, sunt relevante dispozițiile art. 5 alin. 1 și 4 din același act normativ care stabilesc că: „1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă. (4) Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.”
În condițiile în care pârâta doar calculează și încasează taxa de poluare, taxă care constituie venit la bugetul F. pentru mediu, este justificată admiterea în totalitate a cererii de chemare în garanție, chemata în garanție care gestionează acest fond având obligația de a plăti pârâtei nu doar taxa de poluare restituită reclamantului, ci și dobânda aferentă acesteia.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 C.p.c., Curtea va admite recursurile, va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale aferentă taxei de poluare de la data efectuării plății până la data restituirii efective a sumei.
Va obliga chemata în garanție A.F.M. la plata către pârâtă și a dobânzii fiscale aferentă taxei de poluare, de la data efectuării plății până la data restituirii efective a sumei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentul - reclamant S. C. și recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr.487/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR ȘI ECONOMIEI – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU .
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta la plata către reclamant a dobânzii aferentă taxei de poluare, de la data efectuării plății până la data restituirii efective a sumei.
Obligă chemata în garanție AFM la plata către pârâtă și a dobânzii fiscale aferentă taxei de poluare, de la data efectuării plății până la data restituirii efective a sumei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.02.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
P. O. D. C. C. M. G. G.
Grefier,
T. M.
Red. Jud. CCM
Tehnored. R.O. /2 ex./7.03.2014
Tribunalul G., Secția Civilă
Jud. fond, C. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 750/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3752/2014.... → |
|---|
