Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 315/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 315/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 7422/2/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 315

Ședința publică de la 03 februarie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: S. O.

GREFIER: F. V. M.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta M. A. A. în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE PENSII, având ca obiect „Obligare emitere act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că pârâta a depus la dosarul cauzei la data de 21.01.2014, prin serviciul registratură, prin poștă, întâmpinare, în 2 exemplare, după care:

Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

Curtea invocă din oficiu excepția de necompetență materială a instanței.

Curtea reține că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe excepția de necompetență materială invocată din oficiu.

CURTEA,

Deliberând, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 12.11.2013, reclamanta M. A. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE PENSII, ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună:

-Obligarea Casei Nationale de Pensii la emiterea actului administrativ constând in hotararea prin care solutioneaza contestatia subsemnatei;

-Obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii, pentru fiecare zi de intarziere;

-Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata, in temeiul disp. art. 453 C.proc.civ..

În motivarea acțiunii, a învederat următoarele:

A solicitat Casei Locale de Pensii Sector 2, in data de 22.03.2013, recalcularea pensiei si stabilirea noului punctaj prin includerea sumelor corespunzătoare primelor obținute in perioada 01.12.1990 – 31.03.2001.

In dovedirea cererii sale a anexat acesteia, inscrisurile justificative si anume, Adeverinta nr. 4663/11.03.2013 emisa de angajatorul B.C.R – Directia Resurse Umane si anexa, acesteia Tabelul privind salarizarea pentru intervalul indicat.

Urmare acestei cereri, în data de 04.04.2013, C. locala de Pensii Sector 3, a emis o nouă Decizie nr._/04.04.2013, iar la stabilirea punctajului realizat nu a luat in calcul sumele corespunzatoare primelor obtinute in intervalul 01.12.1990 – 31.03.2001, motivand ca “ adeverinta nr. 4663/11.03.2013, eliberata de BCR nu s-a valorificat la calculul pensiei intrucat sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la calculul pensiei sunt cele conform anexei 15 din H.G. nr. 257/2011, normele de aplicare a Legii263/2010”.

Conform art. 149, alin (1) din Legea 263/2010, la data de 09.05.2013 a contestat, in termen legal, Decizia nr._/04.04.2013, la Comisia Centrala de Contestatii solicitand acesteia admiterea contestatiei si obligarea Casei locale de Pensii la revizuirea in mod corespunzator a Deciziei atacate.

Intrucat nu a primit nici un raspuns in termenul de 45 de zile prevazut de art 150, alin (4) din Legea 263/2010, a solicitat Comisiei Centrale de Contestatii in data de 25.09.2013 comunicarea hotararii adoptate cu privire la contestatia formulata de reclamantă.

La aceasta solicitare, a fost informata in data de 18.10.2013, prin Adresa nr J/_/18.10.2013, de faptul ca datorita volumului mare de contestatii depuse, apar intarzieri in emiterea hotararilor de catre Comisia Centrala de Contestatii, acestea fiind solutionate in ordine cronologica.

Cu privire la temeinicia pretentiilor a arătat că potrivit dispozitiilor art 1, alin (1) din Legea 554/2004, privind contenciosul administrativ si fiscal “Orice persoana care se considera vatamata . sau ori ., de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public”. Potrivit dispozițiilor articolului 2, alin 2 din Legea nr. 554/2004 – se asimileaza actelor administrative unilaterale și faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal . Din cuprinsul dispozitiilor art. 8 din aceeasi lege, rezulta ca se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat . interes legitim al său prin nesolutionarea sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri.

Asa cum a aratat si prezentarea situatiei de fapt, reclamanrta a investit Comisia Centrala de Contestatii, in data de 09.05.2013 cu solutionarea contestatiei impotriva Deciziei nr_/04.04.2013.

Desi intreaga documentatie care a stat la baza emiterii deciziei contestate a fost inaintata Comisiei Centrale pentru verificarea legalitatii, această autoritate nu s-a pronuntat asupra legalitatii deciziei, cu toate insistentele si memoriile depuse de reclamantă. Pasivitatea de aproape 5 luni manifestată de Comisia Centrala de Contestatii, autoritate administrativa investita cu competente speciale în materia solutionarii contestatiilor impotriva deciziilor de pensii, nu poate fi justificata. Indiferent de natura dificultatilor intampinate, aceasta era datoare sa intreprinda toate demersurile necesare pentru ca procedura reglementata de lege sa se deruleze, în ansamblul sau, ..

Avand in vedere cele aratate mai sus, refuzul Comisiei Centrala de Contestatii de soluționare a contestatiei din 09.05.2013 si comunicare raspunsului – nu este justificat – astfel ca sunt indeplinite prevederile art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004.

A solicitat obligarea Casei de Pensii la Plata daunelor cominatorii in cuantum de 15 lei pe zi de intarziere întrucat obligatia de a raspunde in termenul prevazut de lege reprezinta o obligatie de a face, in situatia neindeplinirii acesteia, creditorul obligatiei are posibiiatea de a constrange debitorul la executarea in natura. Mijlocul juridic pus la indemana acestuia sunt daunele cominatorii, prevazute de dispozitiile art. 18 al. (5) din Legea nr. 554/2004, si disp art. 1516 Cod civil.

Astfel, in temeiul disp art 18, alin (4), lit c) din Legea 554/2004, instanta de contencios administrativ poate impune uneia dintre parti indeplinirea uneia dintre obligatii sub sanctiunea aplicarii unei penalitati pentru fiecare zi de intarziere, astfel cum prevede alin. (5) al aceluiasi articol.

In consecinta, a solicitat obligarea Casei Nationale de Pensii la plata de daune cominatorii de 15 lei pentru fiecare zi de intarziere in emiterea unei hotarari fata de contestatia formulata de subsemnata.

Avand in vedere cele aratate mai sus a solicitat, admiterea cererii, avand drept consecinta, obligarea Casei Nationale de Pensii la:

-Adoptarea hotararii prevazute de art. 150, alin (3) din Legea 263/2010 ;

-Plata daunelor cominatorii in cunatum de 15 lei pentru fiecare zi de intarziere;

-Plata cheltuielilor de judecata.

In drept, și-a întemeiat cererea pe prevederile art. art. 1, alin (1), art. 11(1) și art. 12, art. 18, alin (4), lit. c) si alin (5) din Legea nr. 554/2004, art. 151 din Legea nr. 263/2010 art 194 Cod de Procedura civila, precum si orice alte dispoziții legale incidente in cauza.

Pârâta CNAS, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a instanței și, pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiate.

Analizând cu prioritate excepția de necompetență materială curtea reține că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București – Secția a VIII a.

Cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei C. Națională de Pensii să soluționeze contestația reclamantului îndreptată împotriva Decizie nr._/04.04.2013 emisă de C. Locală de Pensii Sector 2 privind recalcularea pensiei si stabilirea noului punctaj prin includerea sumelor corespunzătoare primelor obținute in perioada 01.12.1990 – 31.03.2001.

În baza prevederilor art 149 alin 1 din Legea 263/2010 la data de 09.05.2013 reclamantul a contestat Decizia nr emisă de C. Locală de Pensii Sector 2_/04.04.2013 la Comisia Centrala de Contestații solicitând acesteia admiterea contestației si obligarea Casei locale de Pensii la revizuirea în mod corespunzător a Deciziei atacate.

Întrucât nu a primit nici un răspuns în termenul de 45 de zile prevăzut de art 150 alin 4 din Legea 263/2010 reclamantul a solicitat Comisiei Centrale de Contestații în data de 25.09.2013 comunicarea hotărârii adoptate cu privire la contestația formulata de reclamantă.

Potrivit art 95 punctul 1 din C. tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Potrivit art 150 alin 1,3 și 4 Legea Nr. 263 din 16 decembrie 2010

privind sistemul unitar de pensii publice:

(1) Comisia Centrală de Contestații și comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații sunt organisme de verificare, care examinează și hotărăsc asupra deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale și urmăresc aplicarea corectă a legislației referitoare la pensiile publice.

(3) În soluționarea contestațiilor, Comisia Centrală de Contestații și comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații adoptă hotărâri.

(4) Termenul de soluționare a contestației este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.

Potrivit art 151 din Legea Nr. 263 din 16 decembrie 2010

privind sistemul unitar de pensii publice:

(1) Hotărârile Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații se comunică persoanelor în cauză și caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale interesate, după caz, în termen de 5 zile de la adoptare.

(2) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

(3) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) care nu au fost atacate la instanțele judecătorești în termenul prevăzut la alin. (2) sunt definitive.

Prin Decizia nr. 956/2012 Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 956/2012 a constatat că dispozițiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 sunt constituționale în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații nu împiedică accesul la justiție.

Potrivit art 152 din Legea Nr. 263 din 16 decembrie 2010

privind sistemul unitar de pensii publice jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel.

Potrivit art 153 litera d din Legea Nr. 263 din 16 decembrie 2010 tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind hotărârile Comisiei Centrale de Contestații și ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații privind deciziile de pensie.

Raportând prevederile legale menționate anterior la situația de fapt din prezenta cauză curtea reține că prezenta cererea de chemare în judecată se subsumează unui litigiu având ca obiect asigurările sociale, motiv pentru care curtea ca admite excepția de necompetență materială a instanței și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București – Secția a VIII a.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială a instanței.

Declină competența materială de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de reclamanta M. A. A., cu domiciliul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedura la sediul reprezentantului convențional din Bucuresti, Calea Victoriei nr. 145, V. Center, ., unde persoana insarcinata cu primirea corespondentei este d-na I. P., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE PENSII, cu sediul Bucuresti, ., sector 2, în favoarea Tribunalul București – Secția a VIII a.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. O. F. V. M.

Red OS

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 315/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI