Pretentii. Decizia nr. 7853/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7853/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 43163/3/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 7853
Ședința publică din data de 27 octombrie 2014
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI împotriva sentinței civile nr. 1420/26.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele – reclamante S.C. B. S. IFN S.A., prin mandatar S.C. K. L. S.R.L. și S.C. K. L. S.R.L.. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta – pârâtă a depus la data de 09.10.2014, prin serviciul „registratură”, relațiile solicitate de instanță.
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că recurenta - pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1420 din 26.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . SA prin mandatar . împotriva pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 7576 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante, cu dobânda aferentă de la data plății până la data restituirii efective. A fost obligată pârâta și la plata către reclamantă a sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește exceptiile invocate, tribunalul retine, pe de o parte ca din actele dosarului reiese ca taxa pentru emisii poluante a carei restituire se solicita in cauza, a fost achitata de reclamanta . SA, conform OP nr._/29.02.2012 (f. 10) care a si fost obligata in acest sens prin decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/28.02.2012 astfel ca din aceasta perspectiva, cea care are calitate procesuala activa pentru recuperarea acestei taxei este reclamanta . SA, context in care instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei . si va respinge actiunea formulata de aceasta in nume propriu ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.
Cat priveste exceptia lipsei calitatii de reprezentant a ., tribunalul constata ca prin imputernicirea autentificata sub nr. 1439/24.10.2013 de BNP D. C., aceasta societate, in calitate de utilizator al autoturismului cu nr. de identificare WMA13XZZ39P013856, a fost imputernicita de reclamanta . SA, proprietara respectivului autoturism, sa intreprinda toate demersurile juridice necesare in vederea recuperarii taxei a carei restituire se solicita in cauza, precizandu-se totodata, in cuprinsul imputernicirii, ca reclamanta isi insuseste actiunea ce face obiectul prezentului dosar, astfel ca vazand si prevederile art. 68 cpc, tribunalul va respinge ca neintemeiata, exceptia lipsei calitatii de reprezentant a ., pentru actiunea formulata de aceasta incalitate de mandatar pentru reclamanta . SA.
Analizand actele dosarului, in vederea solutionarii cauzei pe fond, tribunalul retine ca prin decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/28.02.2012, (f. 9) emisa de parata ANAF- DGAMC, s-a pus in vedere reclamantei . SA, sa plateasca suma de 7576 lei cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru a putea inmatricula in Romania, autovehiculului cu nr. de identificare WMA13XZZ39P013856, inmatriculat prima data in Republica Ceha, la data de 19.11.2008 (f. 68-71).
Suma astfel impusa a fost achitata de reclamanta . SA, prin OP nr._ din data de 29.02.2012 (f. 10) desi considera ca respectiva taxa a fost perceputa nelegal in raport de prevederile art. 110 par. 1 din TFUE.
In raport de aceasta problema Tribunalul consideră că sînt nelegale pretinderea și refuzul de restituire a taxei de către pîrîta ANAF- DGAMC, cea care a calculat și a încasat suma de la reclamanta si care nu este deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Astfel, potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datoreaza aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementarile privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003. Aceste dispoziții au fost preluate și de art.3 din legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante, lege care a abrogat OUG nr.50/2008, dar nu a înlăturat și perceperea discriminatorie a taxei.
Astfel, în temeiul art.4 alin.1 lit.a din legea nr.9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Este adevărat că în alin.2 al aceluiași articol s-a prevăzut că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Însă alin.2 a fost suspendat prin art.1 din OUG nr.1/2012, începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
Asadar, obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania conform art.4 lit.a, fara ca textul sa faca distinctia nici intre autoturismele produse in Romania si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece dispozițiile alin.2 din art.4 din legea nr.9/2012 au fost suspendate, rezulta ca la momentul achitării taxei de către reclamanta, taxa pentru emisiile poluante era datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, nu si pentru cele aflate deja in circulatie inmatriculate in tara. Asadar, se creeaza o diferenta de tratament fiscal intre autovehiculele inmatriculate in Romania înainte și după . legii nr.9/2012, astfel cum s-a creat și prin OUG nr.50/2008.
Însă, în conformitate cu art. 110 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizand dispozitiile legii nr.9/2012, rezulta ca, pe parcursul anului 2012, pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe taxa la o noua inmatriculare, daca a fost anterior inmatriculat tot in Romania. Dar se percepe aceasta taxa la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data in Romania. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminueaza sau este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru, cumparatorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule second-hand deja inmatriculate in Romania.
Legea nr.9/2012 este deci contrara art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, intrucat este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu, favorizand astfel vanzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate in Romania si vanzarea autoturismelor noi produse in Romania. Or dupa aderarea Romaniei la UE, acest lucru nu este admisibil cand produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atat timp cat norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea.
Tribunalul mai remarca un alt tip de discriminare - intre persoanele care au solicitat inmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 si cele care inmatriculeaza autoturisme ulterior, doar aceste din urma persoane platesc taxa pentru emisiile poluante, desi este evident ca polueaza si autoturismele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei speciale de faptul inmatricularii, desi s-a urmarit asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru imbunatatirea calitatii aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului poluatorul plateste.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că taxa a fost în mod nelegal pretinsă de organele fiscale reclamantei . S.A, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 al.1, 2 al.2 și 8 al.1 din legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art.18 al.1 din legea nr.554/2004 republicată, tribunalul va admite actiunea astfel cum a fost formulata, doar în parte si va obliga pîrîta DGAMC să restituie reclamantei . S.A (cea care a facut dovada achitarii taxei), suma de 7576 lei reprezentînd taxă pentru emisiile poluante, cu dobînda aferentă de la data plății taxei și pînă la data restituirii efective, avand in vedere si jurisprudenta recenta a CJUE, respectiv cauza I. vs. Romania.
Totodata, in baza art. 274 alin. 1 cpc, va obliga pîrîta DGAMC la plata către reclamanta . S.A. prin mandatar ., a sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cat priveste cererea de chemare in garantie a AFM, tribunalul constata ca prin actiune reclamanta a dovedit ca a achitat taxa de poluare a carei restituire o solicita, la DGAMC iar potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor platite ca si obligatii fiscale, cum sunt si cele solicitate de reclamanta in prezenta cauza, se efectueaza la cererea contribuabilului, de catre organul fiscal caruia ii revine competenta de administrare a creantelor bugetare, potrivit art. 33 din OG nr. 92/2003, in speta acesta fiind DGAMC, care conform documentelor din dosar a calculat si incasat respectiva taxa, astfel ca din punct de vedere procedural parata DGAMC are calitate procesuala pasiva, iar faptul ca suma astfel incasata ajunge . AFM, nu intereseaza raportul juridic dedus judecatii, ramanand ca ulterior, cele doua institutii sa-si regleze conturile in vederea returnarii acestei taxe.
Pe de alta parte, tribunalul constata ca fata de obiectul actiunii deduse judecatii, respectiv acela de a se analiza daca refuzul DGAMC de a restitui suma platita de reclamanta cu titlu de taxa pentru emisii poluante, la inmatricularea autoturismului mentionat in actiune, este justificat sau nu, este neintemeiata cererea de chemare in garantie a Administratiei F. pentru Mediu, intrucat intre reclamanta si aceasta autoritate nu exista nici un raport juridic direct, iar imprejurarea ca suma solicitata de reclamanta, a fost virata in bugetul AFM, nu justifica o astfel de cerere de chemare in garantie, intrucat in situatia in care parata DGAMC este obligata sa restituie respectiva suma, aceasta se poate regresa, in virtutea dispozitiilor legale ce reglementeaza incasarea si virarea taxei, impotriva AFM, in cadrul unei proceduri in care reclamanta nu este parte, astfel ca tribunalul va respinge ca neintemeiata cererea de chemare in garantie a AFM, formulata de parata ANAF DGAMC.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În cuprinsul recursului, recurenta arată că taxa a fost achitată în mod legal de către reclamantă și că aceasta nu contravine art. 110 din TFUE.
Susține că taxa este instituită în baza principiului poluatorul plătește acceptat la nivelul UE și că există în alte 16 state membre UE. De asemenea, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine, și s-a respectat principiul neretroactivității legii.
Recurenta critică și soluțiile date pe cererea de dobânzi și pe cererea referitoare la cheltuielile de judecată, susținând că dobânzile nu puteau fi solicitate direct instanței de judecată iar actele emise de pârâtă sunt temeinic și legal întocmite.
O altă critică invocată de recurentă se referă la respingerea cererii de chemare în garanție în condițiile în care taxa a fost destinată în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului constituind venit la fondul pentru mediu administrat de AFM.
Prin întâmpinare, intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
La solicitarea instanței de recurs, recurenta-pârâtă a comunicat prin adresa nr._/02.10.2014 care ar fi fost taxa de poluare ce s-ar fi perceput la data de 19.11.2008 pentru înmatricularea unui autoturism similar cu al reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține că recursul este întemeiat, în limitele și pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte referitoare la greșita apreciere de către instanța de fond a faptului că taxa contravine normelor comunitare, Curtea le apreciază ca întemeiate, în limitele ce se vor arăta în continuare:
Curtea reține că pentru a se stabili dacă taxa pentru emisiile poluante achitată de reclamantă la 29.02.2012, cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismului marca M. cu nr. de identificare WMA13XZZ59P013856, în baza Legii 9/2012, contravine art. 110 din TFUE, trebuie plecat de la jurisprudența Curții Europene de Justiție.
În cauza T. C-402/09, (ca de altfel și în cauza N. C-263/10), Curtea Europeană de Justiție a reținut că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Rezultă din interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție că pentru a se stabili neconformitatea unei taxe pentru emisii poluante cu art. 110 din TFUE trebuie comparate două categorii de vehicule și anume: vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Or, în cazul de față, autoturismul reclamantei are data primei înmatriculări la 19.11.2008, dată la care în România erau în vigoare dispozițiile OUG nr. 50/2008 care instituiau o taxă de poluare percepută cu prilejul primei înmatriculări în România a unui autoturism.
Prin urmare, pentru un autoturism de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură cu autoturismul reclamantei, aflat deja pe piața națională, s-a plătit o taxă de poluare cu prilejul înmatriculării acestuia în România, astfel că valoarea reziduală a acestei taxe este inclusă în prețul vehiculelor de ocazie de pe piața națională.
Din acest motiv, pentru a stabili dacă taxa pentru emisiile poluante achitată de reclamantă pentru înmatricularea autoturismului contravine normelor comunitare, trebuie comparată valoarea taxei achitată de reclamant cu valoarea reziduală a taxei de poluare achitată pentru un autoturism având aceeași vechime și uzură cu al reclamantului, înmatriculat anterior în România (a se vedea în acest sens și hotărârea pronunțată de Curtea Europeană de Justiție în cauza Brzezinski C-313/05).
Având în vedere datele din adresa nr._/02.10.2014 emisă de recurenta-pârâta, rezultă că pentru un autoturism similar cu al reclamantei, s-ar fi achitat, la data de 19.11.2008, o taxă de poluare, în cuantum de 2365 lei, luând în considerare același procent de devalorizare de care s-a ținut cont la înmatricularea autoturismului reclamantei, de 33%, astfel că această sumă reprezintă valoarea reziduală a taxei de poluare achitată pentru un autoturism, având aceeași vechime și uzură cu al reclamantei, înmatriculat anterior în România.
Prin urmare, perceperea unei taxe pentru emisiile poluante de 2365 lei pentru înmatricularea autoturismului reclamantei, nu ar fi produs efectul de a descuraja punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre UE, astfel că taxa percepută reclamantei este contrară art. 110 din TFUE, numai în ceea ce privește suma ce depășește nivelul de 2365 lei.
Din acest motiv, Curtea apreciază că instanța de fond a dispus în mod greșit restituirea integrală a taxei pentru emisiile poluante achitată de reclamantă pentru înmatricularea autoturismului marca M., cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 110 din TFUE, soluția corectă fiind aceea de obligare a pârâtei către reclamantă la restituirea doar a sumei de 5211 lei.
În ceea ce privește soluția dată cererii de acordare de dobânzi, Curtea apreciază că aceasta este corectă întrucât instanța de fond a acordat dobânda legală din materie fiscală, ce se calculează potrivit art. 124 raportat la art. 117 din Codul de procedură fiscală și ținând cont de decizia CJUE în cauza I. potrivit căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Curtea constată și că în cuprinsul cererii de restituire adresată organului fiscal, reclamanta a solicitat expres și acordarea dobânzilor.
De asemenea, pârâta este partea care a căzut în pretenții astfel că este corectă și soluția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În schimb, Curtea apreciază ca întemeiată ultima critică invocată de recurentă referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea 9/2012, taxa pentru emisiile poluante constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Deși taxa a fost calculată și încasată de pârâta DGAMC din cadrul ANAF, beneficiarul acesteia este Fondul pentru mediu, chemata în garanție fiind autoritatea care o gestionează.
În aceste condiții, pârâta se putea îndrepta cu o cerere în despăgubiri împotriva Administrației F. pentru Mediu, în situația în care s-a reținut existența unui refuz nejustificat de restituire a taxei pentru emisiile poluante și s-a instituit în sarcina organului fiscal obligația de restituire a acestei taxe.
Pentru aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art. 60 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că soluția instanței de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în garanței se bazează pe interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale, fiind incident astfel motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Față de toate cele arătate mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. 1-3 coroborat cu art. 304 pct. 9 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de ANAF - DGAMC și va modifica, în parte, sentința recurată în sensul că suma de restituit de către pârâtă reclamantei, respectiv de către chematul în garanție către pârâtă, ca debit principal, cu titlul de taxă pe poluare este de 5211 lei.
Vor fi menținute, în rest, celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI împotriva sentinței civile nr. 1420/26.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele – reclamante S.C. B. S. IFN S.A., prin mandatar S.C. K. L. S.R.L. și S.C. K. L. S.R.L.. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Suma de restituit de către pârâtă reclamantei, respectiv de către chematul în garanție către pârâtă, ca debit principal, cu titlul de taxă pe poluare este de 5211 lei.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red./Dact. GIC – 2 ex.
Jud.fond S. G.
| ← Cetăţenie. Decizia nr. 8539/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 5538/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
