Despăgubire. Decizia nr. 6291/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 6291/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 36091/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 6291

Ședința publică de la 11.09.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – F. I.

JUDECĂTOR - P. S.

JUDECĂTOR - V. R. M.

GREFIER - S. I.

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant B. M. A. și recurentul-chemat în garanție M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR împotriva sentinței civile nr. 5459/7.11.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA SECTOR 3 BUCUREȘTI prin PRIMAR.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 5459/7.11.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ s-a respins excepția inadmisibilității. S-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. M.-A. în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA S. 3 BUCUREȘTI prin primar și cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul B. A. și chematul în garanție M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.

Recurentul-reclamant, prin cererea de recurs, a învederat, fără vreo logică, mai multe aspecte privitoare la faptul că: ”sentința 5459/07.11.2013 efectiv rescrie Legea 230/2007 și Legea 554/2004 scopul fiind mușamalizarea unor infracțiuni grave: cf Lg 230/2007, Primăria sector 3 este "superior ierarhic" ai tuturor Asociațiilor de proprietari deci acțiunea mea este întemeiată!!"!" idem MAI!!! Completul "de partid" nu poate rescrie legea de dragul MAI-SRI! Acestea sunt faptele pe care justiția interlopă "de cumetrie/partid" vrea să le mușamalizeze sub protecția lui încă "P. Premierul Șpăgii" procuror doctor plagiator PDP adică mai rău ca-n RSR. Primăria și Asociația, condusă de "ofițeri MAI-SRI sub acoperire", ne jefuiesc "ca-n codru" cu actele/facturile lor false sub pretextul „reparații capitale" fictive, în valoare de sute de mii de RON, făcute în 2009 la centrală termică de . fost chipurile nouă în 2004 (!) ...păi dacă centrala era "nouă în 2004" de ce am mai plătit de-atunci încă de două ori valoarea ei în reparații capitale?! în fapt, Asociația interlopă, condusă de "ofițeri MAI-SRI sub acoperire", mă șantajează în acest mod interlop "ÎȚI PUNEM VIAȚA ÎN GRAV PERICOL cu geam înalt, fisurat și prost fixat iar apoi îți pretindem la secret sume suplimentare fără bază legală și cu decizii lovite de nulitate absolută, amestecate cu întreținerea lunară, veritabilă taxare a refuzului de a semna pt afacerile noastre necurate" pentru a le da lor semnătură pentru antenele lor cancerigene GSM, montate de Vodafone la un preț scriptic de cea 10 ori sub prețul pieței plus antenele montate de MAI-SRI pentru interceptări telefonice ilegale art 176(2), 189(2)(5), 193, 194, 195, 209, 211, 214, 215, 215 ind 1, 240, 246, 250, 254, 255, 263(2), 264, 289-292, 320, 323 C.pen. Nu dau acești "300 lei" tot așa cum nu accept paguba de min 10.000RON cauzată mie de ei și de "echipa" lor care mi-a distrus caloriferele sub amenințare cu moartea v firmele conducerii Asociației: a fiicei Președintelui . SRL" CUI_, cea din casa Vicepreședintelui ..VIC.._" care face afaceri taman cu alcool și este „administrată" de o babă de 75 ani(H) diverși șacali imobiliari â la "Mandatarii"...Deoarece am reclamat, Asociația îmi provoacă tot felul de accidente cu risc vital v mai sus! Eu nu am întârziat niciodată, nici măcar plata "întreținerii", sunt un proprietar corect căruia Asociația i-a căutat "nod în papură" deoarece a demascat furtul "ca-n codru", tabelul lor de "întreținere" este jaf curat și oricum nu respectă Lg 82/1991 și Ordinul M.F. nr 1969/2007 și Ordinul M.F. nr1969/2007”.

În drept au fost invocate disp. art. 10, 11, 15, 16, 25(b), 26, 31, 32, 33, 36(d), 37, 54, 55, 56, 57 Lg 230/2007, resp art 4, 5, 8(2), 12(d), 13, 14, 19, 20, 22 (5d, 9), 57-59 HG 1588/2007 și Art. 75(a,d), 175(2), 192(2), 193, 194, 215. 246, 250, 254, 255, 260, 261,_(2), 288-292, 320, 323 C.pen.

Recurentul M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, consideră sentința recurată ca netemeinică si nelegală sub aspectul respingerii excepțiilor invocate, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu Primăria S. 3 București, reclamantul a susținut, printre altele, faptul că s-a adresat cu un memoriu acestei instituții, memoriu la care nu a primit răspuns, solicitând daune de 1.000.000 lei. Reclamantul a înțeles să formuleze și cerere de chemare în garanție a Ministerului Administrației și Internelor, fără să o motiveze în fapt și în drept, prin care solicită ca instituția să fie obligată la „plata daunelor în solidar cu Primăria".

Prin întâmpinarea formulată la judecarea în fond a cauzei, M. Afacerilor Interne a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și nu a acțiunii, astfel cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.

Astfel, prin sentința atacată, instanța reține că „în ceea ce privește excepția inadmisibilității, tribunalul precizează că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, reținând că inadmisibilitatea unei acțiuni poate interveni numai atunci când dreptul pretins nu este recunoscut de lege sau când condițiile de admisibilitate a căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport cu reglementarea legală, situații neregăsite în cauză."

Recurentul precizează faptul că instanța de fond s-a aflat în eroare atunci când a apreciat că instituția a invocat excepția inadmisibilității acțiunii principale, întrucât M.A.I. a menționat clar în apărările formulate că „cererea de chemare în garanție formulată de reclamant este inadmisibilă" și a pronunțat o hotărâre nelegală sub acest aspect.

Excepția era întemeiată, câtă vreme chemarea în garanție ca instituție de drept procesual civil, se întemeiază, conform prevederilor art. 60 alin. 1 din C.pr.civ. pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire pe care un terț o are față de partea care a formulat cererea de chemare în garanție, prin intermediul căreia se urmărește realizarea unei astfel de obligații în cadrul procesului în care cel garantat este amenințat în dreptul său de către o altă persoană.

Or, în cauză, aceste condiții nu erau îndeplinite, fapt ce impuneau respingerea chemării în garanție ca inadmisibilă .

De asemenea, recurentul a reiterat, în subsidiar excepția lipsei calității procesuale pasive.

Recurentul-chemat în garanție a depus și întâmpinare la recursul reclamantului, invocând excepția nulității acestuia pentru nemotivare.

Analizând recursul formulat de recurentul reclamant B. M.-A., prin prisma excepției invocate de recurentul-chemat în garanție MAI, Curtea urmează să îl constate nul în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 3021 alin.(1) lit. c C.proc.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art.306 alin.(3) C.proc.civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.proc.civ.; de asemenea,potrivit art. 304 ind. 1 C. proc. civ., ”recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspecte”, dar și aceasta, bineînțeles, cu condiția să existe o critică asupra netemeiniciei sentinței atacate, în caz contrar, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigențelor art.3021 alin.(1) lit.c C.proc.civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C.proc.civ. pe care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici pertinente ori logice, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C.proc.civ. ori să dea posibilitatea verificării hotărârii instanței de fond prin prisma art. 304 ind. 1 C. proc. civ., cererea reprezentând o succesiunea de fapte și afirmații nestructurate nu numai din punct de vedere juridic, dar nici măcar de o manieră comprehensibilă.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite excepția nulității cererii și va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant.

Cât privește recursul formulat de chematul în garanție MAI, Curtea reține:

Potrivit art. 60 alin. 1 C. proc. civ. ”partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.

O condiție de admisibilitate a acesteia se referă la existența unei legături suficiente între cererea principală și cererea de chemare în garanție, în sensul existenței unei legături de dependență și subordonare între acestea, astfel încât soluția ce se va da cu privire la cererea principală să poată influența soluția ce se va pronunța asupra cererii de chemare în garanție.

Or, în cauză, cererea reclamantului privește obligarea pârâtei Primăria Sector 3 București la a comunica informații de interes public, acțiune ce nu justifică chemarea în garanție a Ministerului Administrației și Internelor de către reclamant, solicitarea acestuia nefiind, de altfel, în niciun fel motivată (așa cum rezultă din cuprinsul cererii de la fila 10 dosar fond).

Având în vedere motivele arătate, Curtea va admite recursul chematului în garanție și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite excepția inadmisibilității și va respinge cererea de chemare în garanție a MINISTERULULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, ca inadmisibilă. Vor fi menținute restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul formulat de reclamantul B. M. A. împotriva sentinței civile nr. 5459/7.11.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA SECTOR 3 BUCUREȘTI prin PRIMAR.

Admite recursul formulat de chematul în garanție M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR împotriva sentinței civile nr. 5459/7.11.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ /2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA SECTOR 3 BUCUREȘTI prin PRIMAR.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite excepția inadmisibilității și respinge cererea de chemare în garanție a MINISTERULULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, ca inadmisibilă.

Menține restul dispozițiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

F. I. P. S. V. R. M.

GREFIER

S. I.

Red. RMV/2 ex./19.09.2014

Jud. fond S. D. – Tribunalul București

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 6291/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI