Obligaţia de a face. Decizia nr. 6513/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6513/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 30358/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6513
Ședința publică de la 18.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții – pârâți PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, DIRECȚIA GENERALĂ ACHIZIȚII – Direcția Contracte din cadrul Primăriei M. București prin PRIMARUL GENERAL și C. DE VÂNZARE A SPAȚIILOR CU DESTINAȚIE MEDICALĂ împotriva sentinței civile nr.4477/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr_ /CA/2012, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. M. INDIVIDUAL HARITINIAN L..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – reclamant – prin avocat I. P., fără împuternicire avocațială în dosarul de recurs, lipsind recurenții – pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 07.08.2014, din partea recurentei – pârâte PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI – prin Primarul General, trei chitanțe de plată a taxei de timbru în cuantum de 4 lei, fiecare și 6 timbre judiciare în valoare de 0,15 lei, fiecare, pe cererea de recurs, astfel cum li s-a pus în vedere recurenților la termenul anterior.
Apărătorul intimatului – reclamant precizează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul intimatului-reclamant solicită, pe fondul recursului, respingerea acestuia, implicit respingerea excepției necompetenței materiale, invocată de recurenții – pârâți, ca și motiv de recurs, ca fiind tardiv formulată, apreciind că articolul 159 alineat 1 pct.1 C.pr.civ., invocat de recurenți, în susținerea excepției, respectiv necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, nu are aplicabilitate în speța de față, având în vedere că nu se pune în discuție dacă acest proces este în competența unor instanțe judecătorești sau nu.
Chiar dacă nu ar fi deschis proces pe rolul secției de contencios administrativ a Tribunalului, partea pe care o reprezintă ar fi avut deschisă calea unei acțiuni pe dreptul comun, având același obiect, respectiv „obligația de a face”, la o instanță civilă.
De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că, competența materială se referă la „repartizarea pricinilor între instanțe de grad diferit” și nu la competența aceleiași instanțe, dar cu secții diferite, cum este Tribunalul București. Consideră că, competența invocată de către recurenți este de ordine privată nu este de ordine publică, astfel încât intervine aplicabilitatea dispozițiilor art. 1591 alineat 3 C.pr.civ., potrivit cărora „ necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât și doar prin întâmpinare cel târziu până la prima zi de înfățișare”.
Solicită a fi avut în vedere faptul că, în fond recurenta – pârâtă a avut o atitudine pasivă, nu a depus nici o întâmpinare, nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și a înțeles să formuleze această excepție abia acum, în recurs, motiv pentru care solicită respingerea acesteia, ca tardiv formulată.
În cazul în care instanța va respinge excepția tardivității invocării de către recurenți a excepției necompetenței materiale, solicită ca aceasta să fie respinsă, ca neîntemeiată. Solicită a fi avute în vedere dispozițiile art. 2 alineat 1 litera f) din Legea nr. 554/2004 conform cărora „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut (….) din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.
Solicită a se avea în vedere că timp de 7 ani cererea părții pe care o reprezintă nu a fost soluționată, motiv pentru care apreciază că aceasta echivalează cu exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea, fiind vorba de un refuz nejustificat conform literei (i) a articolului 2 din Legea nr. 554/2004.
Chiar instanța de fond a reținut în cuprinsul sentinței civile nr. 4477/26.09.2013, la fila 4, faptul că refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului conferit de OUG nr. 68/2008 reclamantului, exprimat prin tergiversarea demarării procedurii legale, implică o vătămare a acestuia în acest drept, fiind întrunite cerințele art. 1 alineat 1 din Legea nr. 554/2004 pentru a se adresa instanței de contencios administrativ în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei”. Și în anul 2004, luna februarie, a trimis o nouă adresă către Primărie pentru a vedea exact care este stadiul, iar răspunsul a fost același - amânare pentru că nu s-a stabilit încă o comisie, acum intervenind și necesitatea existenței certificatului energetic. Ceea ce se dorește este începerea procedurii. Timp de 7 ani de zile Primăria nu a făcut nimic. Nici măcar nu a inițiat procedura de evaluare a imobilului respectiv și de a stabili un preț, motiv pentru care partea pe care o reprezintă s-a văzut nevoită de a apela la intervenția instanței pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Solicită a se avea în vedere că partea pe care o reprezintă nu solicită, cum eronat reține în recurs, recurenta, ca instanța să stabilească conținutul contractului de vânzare-cumpărare, ci doar să fie obligată recurenta pârâtă să inițieze această procedură în vederea încheierii contractului de vânzare - cumpărare.
În ceea ce privește eventualele cheltuieli de judecată, își rezervă dreptul de a le solicita, eventual, pe cale separată.
Curtea, declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4477/26.09.2013 Tribunalul București – Secția a IX-a C. a admis acțiunea formulată de reclamantul C. M. INDIVIDUAL HARITINIAN L., în contradictoriu cu pârâta C. DE VÂNZARE A SPAȚIILOR CU DESTINAȚIE MEDICALĂ și a obligat C. de vânzare a spațiilor cu destinație medicală să inițieze procedura de vânzare către reclamant a spațiului situat în București, ., sector 6 în termen de 30 de zile de la comunicare, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi. Totodată a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI și DIRECȚIA GENERALĂ ACHIZIȚII - Direcția Contracte.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, DIRECȚIA GENERALĂ ACHIZIȚII – Direcția Contracte din cadrul Primăriei M. București prin PRIMARUL GENERAL și C. DE VÂNZARE A SPAȚIILOR CU DESTINAȚIE MEDICALĂ, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Au invocat excepția necompetentei materiale, potrivit prevederilor art.2 alin 1 lit. c din Legea nr. 554/2004: actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice. Sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.
Conform art. 1 din HG nr. 884/2004 bunurile imobile sau părțile acestora, aflate in proprietatea publica a statului sau a unităților administrative teritoriale in care funcționează cabinetele medicale înființate potrivit OG nr. 124/1998, aprobate cu modificări si completări prin Legea 629/2001, republicata cu completările ulterioare, trec in proprietatea privată a statului, respectiv a unităților administrative-teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998 cu modificările si completările ulterioare, in termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a HG nr. 884/2004. Litigiul de fata privește vânzarea unui bun care face parte din domeniul privat, nu din domeniul publicai M. București.
În activitatea lor, autoritățile administrației publice locale emit nu numai acte de drept administrativ, ci si acte de drept civil, de dreptul muncii etc. in funcție de calitatea in care acționează aceste autorități si natura raporturilor juridice reglementate prin actele respective. Actele care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate privată nu sunt acte administrative, ci acte juridice civile. In consecința in baza art. 158 art. 159 alin 1 pct. l. art. 5 C. solicită admiterea excepției invocate.
Au mai arătat ca potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ poate dispune anularea actului administrativ, respectiv poate obliga autoritatea sa emită un act administrativ, dar nu poate pronunța o hotărâre prin care sa determine conținutul actului administrativ, fara a nesocoti grav principiul separației puterilor in stat, consfințit de art. l alin. 4 din Constituție.
Împrejurarea ca cererea reclamantei nu a fost soluționata in sensul dorit nu echivalează cu un refuz nejustificat, întrucât refuzul are caracter nejustificat numai cand se intemeiaza pe exces de putere.
Potrivit prevederilor Legi nr. 159/2013 s-a instituit obligativitatea privind performanta energetica pentru clădirile care se vând, ca proprietarul acesteia sa puna la dispoziție potentialului cumparator - anterior perfectării contractului o copie a certificatului energetic (art. 19 alin 1). contractele de vanzare-cumparare incheiate fara respectarea acestei prevederi sunt supuse nulității Codului Civil. Având in vedere faptul ca pentru imobilul situat in .. sector 6 București nu deține certificatul energetic, imobilul va intra in procedura de vânzare numai dupa obținerea acestuia.
Potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Noul Cod Civil, temeiul juridic în baza căruia se poate obține acordarea de daune cominatorii se regăsește în prevederile art. 1516: "Drepturile creditorului (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fara a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau. după caz, să treacă la executarea silită a obligației: 2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative: 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său. "
"Hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite".
Spre deosebire de daunele interese, prin care se urmărește acoperirea prejudiciului suferit de creditor datorită neexecutării unei obligații, daunele cominatorii au ca finalitate determinarea debitorului la executarea obligație, or in cazul de fata, nu a fost dovedit prejudicial suferit de reclamanta. C. de vânzare a spatiilor cu destinație medicala are obligatia de a analiza si soluționa cererile de cumpărare depuse de persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor legale in vigoare incidente in cauza.
În drept, au invocat art. 304 indice 1 Cod Procedură civilă, prevederile OUG nr. 68/2008. Legea nr. 759/2013, Legea 554/2004. Cod civ.
Cererea de recurs a fost legal timbrată de fiecare recurent cu taxă de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu referire la excepția necompetentei materiale invocata de recurenta-parata arată că este tardiv formulata. Potrivit art. 159 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. invocat de recurenta-parata "necompetenta este de ordine publica in cazul încălcării competentei generale, cand procesul nu este de competenta instanțelor judecătorești".
Acest articol nu are aplicabilitate in aceasta cauza.
Chiar daca s-ar admite ca instanța de contencios administrativ nu ar fi fost competenta sa judece aceasta cauza, aceasta nu inseamna ca litigiul nu este de competenta instanțelor judecătorești, având in vedere ca reclamanta ar fi avut deschisa calea unei acțiuni pe dreptul comun, in civil, având același obiect, respectiv obligația de a face.
De asemenea, competenta materiala se refera la "repartizarea pricinilor intre instante de grad diferit" si nu la competenta aceleiași instante, dar cu secții diferite.
Consideră ca nulitatea invocata de recurenta-parata nu este de ordine publica, nefiind îndeplinite condițiile menționate la art. 159 alin. 1 punctele 1, 2 si 3 C. pr.civ., singura nulitate pe care recurenta-parata ar putea sa o invoce ar fi cea relativa. Instanța de judecata urmează sa respingă aceasta excepție invocata de recurenta-parata in recurs, având in vedere dispozițiile art. 159 indice1 C.pr.civ. alin. 3, potrivit căruia "necompetenta de ordine privata poate fi invocata doar de către parat prin întâmpinare sau cand intampinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare".
Recurenta-parata a adoptat o atitudine pasiva in fond neinvocand in acel stadiu al dosarului aceasta excepție, astfel incat considera ca se impune respingerea acestei excepții ca tardiv formulata.
În subsidiar a solicitat respingerea excepției invocata ca neintemeiata.
In considerentele Sentinței civile nr. 4477 din 26.09.2013f pagina 4 paragraf 2, instanța de judecata retine in mod corect ca refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului conferit de OUG nr. 68/2008 reclamantului, exprimat prin tergiversarea demarării procedurii legale, implica o vătămare a acestuia in acest drept, fiind intrunite cerințele art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru a se adresa instanței de contencios administrativ in vederea recunoașterii dreptului pretins si reparării pagubei. "Nu poate fi reținuta ca scuzabila pentru conduita paratelor nici apariția in anul 2013 a Legii nr. 159/2013 si nici adoptarea cu o întârziere de 3 ani a normelor metodologice de aplicare a OUG 68/2008, prin HCGMB nr. 195/2011, de la adoptarea căreia au trecut alți doi ani, timp in care cererea reclamantului a rămas tot nesolutionata".
La data de 04.02.2014 reclamanta a trimis o noua adresa pentru comunicarea stadiului procedurii de vânzare a spațiului, răspunsul Primăriei fiind ca va fi programată la negocierea spațiului dupa intocmirea raportului de evaluare si dupa obținerea certificatului energetic. Astfel cum se poate observa, recurenta-parata nici pana la aceasta data nu a demarat procedura de vânzare.
Pe fond, arată că pârâta, încercând sa inducă in eroare instanța de judecata, afirma ca potrivit dispozițiilor art.18 din Legea 554/2004 instanța nu poate pronunța o hotărâre prin care sa determine conținutului actului administrativ, fara a nesocoti grav principiul separației puterilor in stat. Aceasta afirmație este eronata, având in vedere ca instanța de judecata nu a determinat in niciun fel conținutul actului, ci doar a obligat recurenta-parata "sa inițieze procedura de vânzare către reclamant a spațiului situat in București, ., sect. 6".
De asemenea, in mod greșit se menționează in motivele de recurs ca "imprejurarea ca cererea reclamantei nu a fost soluționata in sensul dorit nu echivalează cu un refuz nejustificat". Cererea reclamantei nu a fost soluționata in niciun fel inca din anul 2007, nici pana in prezent nefiind demarata procedura inițiala pentru încheierea contractului.
Reclamanta a parcurs etapele prevăzute de O.U.G. nr. 68/2008 privind indeplinirea tuturor obligațiilor in vederea încheierii contractului de vânzare - cumpărare si a solicitat Primăriei M. București Direcția Achiziții Concesionari Contracte, Serviciul Urmărire Contracte, prin adresa nr. 143/29.08.2011, (i) întocmirea raportului de evaluare, prevăzut de art. 6, alin. (2) si (3) din O.U.G. nr. 68/2008 si (ii) stabilirea unei intalniri in vederea negocierii directe pentru aprobarea de către Comisie a prețului minim de vânzare al spațiului medical, negociere prevăzuta de art. 7, alin. (1) din Ordonanța.
Menționează ca la data de 27.03.2012 a fost incheiat si un act adițional la contractul de concesiune incheiat in anul 2006, cu atat mai mult consideră ca se putea incheia si contractul de vanzare-cumparare.
A mai menționat ca a depus toate documentele necesare, nefiindu-i comunicata de către Primărie necesitatea depunerii vreunui alt înscris, astfel incat tergiversarea acestui dosar este efectul culpei autorității publice.
Cu privire la daunele cominatorii, arată că acestea constau în sumele de bani pe care debitorul unei obligații de a face este obligat prin hotărâre judecătoreasca a le plăti creditorului sau, pentru fiecare zi de intarziere, pana la data executării in natura a prestației pe care o datorează. Ca natura juridica daunele cominatorii nu constituie un mijloc de reparare a prejudiciului, ci se analizează ca fiind un mijloc de constrângere a debitorului la executarea in natura a obligației sale.
Consideră ca in mod eronat recurenta-parata afirma ca pentru daunele cominatorii este necesara dovedirea unui prejudiciu, acest aspect urmând a avea relevanta in etapa executării silite, la acel moment creditorul fiind obligat sa dovedească prejudiciul pentru a si-l putea recupera din sumele debitorului.
In drept, invocă dispozițiile OUG nr.68/2008, art. 7 alin. 5, art. 2 alin. 2 si art. 18 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile C. pr. civ.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 304 indice 1 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Cu privire la primul motiv de recurs, Curtea reține că potrivit art. 159 indice 1 alin. 2 C. „necompetența materială ... poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.” Or, recurenta a ridicat această excepție direct în recurs, fiind așadar decăzută din dreptul de a o invoca, motiv pentru care Curtea constată că este neîntemeiat motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 3 C..
Pe fond Curtea reține în acord cu prima instanță că, deși intimatului i s-a recunoscut dreptul de a dobândi spațiul in care își desfășoară activitatea, a trecut o perioadă de 7 ani fără a fi nici măcar inițiată procedura de vânzare potrivit OUG nr. 68/2008, ceea ce echivalează tot cu un refuz nejustificat în sensul art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004. Refuzul de încheiere a contractului este întemeiat pe fapte culpabile recurentei-parate (neefectuarea raportului de expertiza si neobtinerea certificatului energetic), intrând în sarcina să obțină aceste acte.
Prin obligarea Comisiei de vânzare a spațiilor cu destinație medicală să inițieze procedura de vânzare către reclamant a spațiului situat în București, ., sector 6 instanța de judecata nu a determinat in niciun fel conținutul actului, cum în mod eronat susțin recurentele. De asemenea recurentele au afirmat că nesoluționarea cererii reclamantului in sensul dorit nu echivalează cu un refuz nejustificat, însă Curtea observă că în realitate cererea nu a fost soluționată în nici un fel.
Din împrejurarea că pârâta C. a emis decizia nr. 86/14.08.2007 rezultă că s-a apreciat că reclamantul îndeplinește condițiile legale care îi dau dreptul să cumpere spațiul în care dr. Haritinian L. își desfășoară activitatea.
În mod corect a apreciat instanța de fond că refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului conferit de OUG nr. 68/2008, exprimat prin tergiversarea demarării procedurii legale implică o vătămare a reclamantului în acest drept, fiind întrunite cerințele art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru a se adresa instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
În ceea ce privește daunele cominatorii, instanța are în vedere dispozițiile art. 8 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 554/2004 care prevăd posibilitatea instanței de a dispune obligarea autorității parate la emiterea unui act/efectuarea unei operațiuni, sub sancțiunea penalităților de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 al. 2 din Legea nr. 554/2004.
În materia contenciosului administrativ legea nr.554/2004 prevede în art.24 alin.2 o altă modalitate de constrângere la executarea unei astfel de obligații, respectiv aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere. De altfel și pe dreptul comun, în conformitate cu prevederile art.580 indice 3 C.pr.civ., s-a prevăzut ca modalitate de executare a obligațiilor de a face sau a nu face tot obligarea la plata unei amenzi în favoarea statului, iar potrivit alin.5 al aceluiași articol “pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii”. Decizia nr. 20/12.12.2005 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii nu mai poate fi aplicată, având în vedere prevederile alin. 5 din art. 580 indice 3 C.pr.civ. care au fost introduse prin legea nr. 459/2006, după pronunțarea instanței supreme. Prin interzicerea expresă a acordării de daune cominatorii, legiuitorul a arătat fără echivoc că nu este de acord cu interpretarea dată de instanța supremă. Dezlegarea problemelor de drept prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe până la o eventuală intervenție a legiuitorului care să clarifice problema asupra căreia a existat practică neunitară. De la momentul intervenției legiuitorului, prin modificarea sau completarea legii în sensul contrar interpretării date de ICCJ, recursul în interesul legii își pierde aplicabilitatea. Acordarea de daune cominatorii după . legii nr.459/2006 ar însemna ca instanța să depășească atribuțiile puterii judecătorești prin acordarea pe cale jurisdicțională a unor drepturi interzise expres de puterea legislativă. Reclamantul are posibilitatea de a se adresa ulterior instanței de contencios administrativ, in cazul in care paratul nu se conformează, potrivit procedurii prev. de art.24 din legea nr.554/2004.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1, 2 și 3 C., Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va înlătura mențiunea privitoare la daunele cominatorii, acordarea acestora fiind inadmisibilă. Celelalte dispoziții vor fi menținute pentru argumentele mai sus expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții – pârâți PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, DIRECȚIA GENERALĂ ACHIZIȚII – Direcția Contracte din cadrul Primăriei M. București prin PRIMARUL GENERAL și C. DE VÂNZARE A SPAȚIILOR CU DESTINAȚIE MEDICALĂ împotriva sentinței civile nr. 4477/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. M. INDIVIDUAL HARITINIAN L..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că înlătură mențiunea privitoare la daunele cominatorii, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. P.S. 02.10.2014/2 ex.
JUD. FOND S. D. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Despăgubire. Decizia nr. 2936/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 6291/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
