Pretentii. Decizia nr. 8729/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8729/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 2047/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 8729
Ședința publică din data de 24.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – C. M. F.
JUDECĂTOR – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele – pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 2231 F / 24.09.2012 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția civilă, în dosarul nr._ având ca obiect „anulare act administrativ”, în contradictoriu cu intimata – reclamantă J. A. M. și intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: termen acordat pentru a se verifica dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea dosarului.
Fiind solicitată de părți judecata în lipsă, Curtea, constatând că nu mai subzistă cauza care a determinat suspendarea judecății dosarului, ca efect al soluționării de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a cauzei „C.”, înregistrate sub nr.C-214/3, dispune repunerea cauzei pe rol.
Totodată, Curtea, față de dispozițiile H.G. 520/2013 și ale Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2211/2013, constată intervenită transmisiunea calității procesuale de la Administrația Finanțelor Publice Slobozia către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, respectiv, de la Direcția G. a Finanțelor Publice Ialomița către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești.
În baza actelor de la dosar, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr. 2231F/24.09.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Ialomița – Secția civilă a dispus: admite cererea formulată de reclamanta J. A. M. împotriva pârâtelor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA și DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE I.; respinge, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâta DGFP IALOMIȚA; anulează decizia de soluționare a contestației emisă de DGFP IALOMIȚA și în consecință anulează decizia nr._ din 03.04.2012 de stabilire a cuantumului taxei de poluare emisă de AFP SLOBOZIA; obligă parata AFP SLOBOZIA către reclamantă să-i restituie suma în valoare de 4818 lei, reprezentând taxă poluare auto încasată necuvenit, cu dobânda fiscală stabilită în conformitate cu art. 124 din OG 92/2003, de la 03.04.2012 până la achitarea debitului; admite cererea formulată de reclamantă împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI; obligă pârâta AFM București să plătească pârâtei AFP Slobozia suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamantă, prin prezenta hotărâre.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 29.05.2012 reclamanta J. A. M. în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SLOBOZIA, a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației emisă de D.G.F.P. Ialomița, nr.160/24.04.2012; anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/03.04.2012 emisă de A.F.P. Slobozia; obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare pentru autoturisme și autovehicule, în sumă de 4.818 lei, sumă actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective. A reținut Tribunalul că în motivarea cererii, partea reclamantă a aratat că este proprietara autoturismului marca VOLKSWAGEN model GOLF . WVWZZZ1KZ8M344369, neînmatriculat la data cumpărării și care a fost achiziționat de la o persoană fizică, conform contractului de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit, încheiat la 30.03.2012. Pentru înmatricularea acestuia i s-a solicitat achitarea taxei de poluare în sumă de 4818 lei potrivit deciziei de calcul nr._/03.04.2012. Impotriva acestei decizii a formulat contestație și, prin decizia nr. 160/24.04.2012 i s-a comunicat respingerea contestației, fiind îndrumată să se adreseze la instanța judecătorească de contencios administrativ. Apreciază că taxa plătită încalcă normele internationale care au prioritate in raport cu legile interne, normele europene stabilind libera circulatie a marfurilor si a bunurilor.
De asemenea, Tribunalul a reținut că pârâta D.G.F.P. I. a formulat întâmpinare, prin care ridică excepția lipsei calității sale procesual pasive întrucât nu este emitenta actului contestat și excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei în ce privește capătul de cerere privind anularea deciziei de stabilire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/03.04.2012 iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere dispozițiile art. 11 din OG nr.50/2008 privind taxa de poluare și normele metodologice privind taxa de poluare care sunt conforme cu criteriile comunitare
Celelalte pârâte nu au depus întâmpinări și nu au formulat apărări în cauză.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei DGFP I., invocată de aceasta prin întâmpinare, va fi respinsă ca întemeiată, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a înțeles să conteste și soluția de respingere a contestației sale, soluție dată potrivit deciziei nr. 160/24.04.2012 al cărei emitent este DGFP Ialomița, organ fiscal cu personalitate juridică proprie, și care, de altfel, a indicat reclamantei să se adreseze, în cazul în care nu este mulțumită de soluția sa, instanței de contencios administrativ. Pentru acest motiv, constatându-se că D.G.F.P. Ialomița are calitate procesual pasivă în cauză, prima instanța respinge excepția lipsei calității procesual pasive invocată de această pârâtă.
Excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei în ce privește capătul de cerere privind anularea deciziei de stabilire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/03.04.2012 este, în opinia instanței, nefondată urmând a fi respinsă, acest înscris reprezentând un titlu de creanță emis de un organ fiscal.
Tribunalul arată că o primă problemă ce trebuie soluționată înainte de cercetarea pe fond a cauzei este aceea a consecințelor juridice a intrării în vigoare în timpul desfășurării prezentului proces a Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Sub acest aspect, tribunalul consideră că respectarea principiului neretroactivității legii, principiu reglementat de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Noul Cod Civil, cât și de art. 15 din Constituția României, face ca reglementările cuprinse în Legea nr. 9/2012 să nu fie aplicabile în cazul în speță.
În acest sens, tribunalul reamintește că principiul neretroactivității legii face ca reglementarea unei noi legi să nu aibă efect asupra faptelor și actelor juridice care s-au consumat în întregime sub vechea lege.
Se constată că obligația de plată a taxei auto a fost stabilită prin decizia nr._/03.04.2012, iar plata s-a făcut la aceeași dată, potrivit chitanței nr._.
Reclamanta, nemulțumită, a formulat contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, iar prin decizia nr. 160/24.04.2012, emisă de pârâta D.G.F.P. Ialomița aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată având în vedere că au fost respectate dispozițiile legale în vigoare.
Revenind la actele și lucrările dosarului, pe fond, tribunalul constată că cererea reclamantei este întemeiată și urmează a fi admisă pentru considerentele de mai jos:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta este proprietara autoturismului marca VOLKSWAGEN model GOLF . WVWZZZ1KZ8M344369, neînmatriculat la data cumpărării și care a fost achiziționat de la o persoană fizică, conform contractului de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit, încheiat la 30.03.2012.
Pentru a putea circula cu acest autoturism se impunea înmatricularea, iar o condiție obligatorie pentru înmatriculare a fost și achitarea taxei de poluare. Astfel, la data de 03.04.2012 a achitat la Trezoreria Slobozia suma de 4.818 lei, conform chitanței nr._/03.04.2012. Reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, iar prin decizia nr. 160/24.04.2012, emisă de pârâta D.G.F.P. Ialomița aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.
Tribunalul reține în esență că taxa litigioasă contravine dreptului european în materie, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența CJUE. Astfel, tribunalul, constatând caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare, are obligația impusă de prevederile art. 148 din Constituția României să înlăture aplicarea acesteia.
In aceste condiții tribunalul constata ca decizia de calcul a taxei de poluare contestata este emisa cu incalcarea dispozitiilor legale si principiilor de drept sus invocate, motiv pentru care anulează aceasta decizie, precum si decizia nr.160/24.04.2012 privind solutionarea contestatiei formulata impotriva deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/03.04.2012.
Prin urmare, reclamanta este îndreptățită să obțină restituirea taxei instituită de Statul Român cu încălcarea dispozițiilor Tratatului Uniunii Europene și în consecință tribunalul admite cererea formulată de reclamanta J. A. M. în contradictoriu cu pârâta AFP Slobozia, privind restituirea sumei de 4.818 lei.
Cât privește actualizarea acestei sume, tribunalul reține că în cauză, fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamantă o reprezintă acordarea dobânzii legale calculată potrivit art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală, calculată de la 03.04.2012 până la achitarea debitului.
De asemenea, având în vedere că taxa de poluare s-a făcut venit la Administrația F. pentru Mediu, tribunalul admite cererea de chemare în judecată a pârâtei Administrația F. pentru Mediu și să oblige pe aceasta să vireze în contul A.F.P. SLOBOZIA suma încasată cu titlu de taxă poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data de 03.04.2012 până la data plății efective.
II. Împotriva acestei sentințe, ce le-a fost comunicată la 09.10.2014, au declarat recurs, la 16.10.2012, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA (în prezent, urmare a reorganizării intervenite prin HG nr. 520/2013 și a Ordinului Președintelui ANAF nr. 2211/2013, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița), respectiv la 17.10.2012, pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA (în prezent, urmare a reorganizării intervenite prin HG nr. 520/2013 și a Ordinului Președintelui ANAF nr. 2211/2013, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești), ambele solicitând admiterea recursurilor, cu consecința respingerii acțiunii formulate de J. A. M..
II.1 Pârâta ADMINISTRAȚIEI JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA a arătat că în cuprinsul acțiunii reclamantul face referire la obligativitatea respectării tratatelor europene, insa taxa achitata de reclamant s-a efectuat in baza dispozițiilor Legii nr.9/2012, care abroga prevederile OUG nr.50/2008.
In aceste condiții, toate precizările privind practica Uniunii Europene, potrivit căreia prevederile OUG nr.50/2008 sunt neconforme cu legislația europeana, nu are suport, deoarece, acest act normativ a fost abrogat anterior emiterii Deciziei de calcul al taxei depoluare, iar intemeierea unei acțiuni pe acte normative abrogate apare ca neintemeiata.
Din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
În relație cu art.90 din Tratatul CE, se observa că un stat membru are voie sa perceapă o taxa de prima înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa sa fie conforma cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre.
De asemenea, din H.G. nr. 686/2008 rezultă că nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art.13 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala.
De asemenea, contestația formulată împotriva deciziei de calcul a fost respinsă ca nefondată.
In concluzie, s-a solicitat admiterea recursului.
In drept, s-au invocat disp. art.299 și 304 pct.9 C.pr.civ., Legea nr.9/2012; a fost solicitată judecata în lipsă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
II. 2 Pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA a apreciat că hotărârea instanței de fond a fost data cu incalcarea si aplicarea greșita a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct. 6 pct.9 C.pr.civ.
Astfel, arată partea recurentă că reclamanta J. A. M. a achitat suma de 4.818 lei cu titlu de pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule conform cu chitanța . nr._, in vederea primei înmatriculări in România a autovehiculului marca Volkswagen, second hand fabricat in anul 2008, tip Golf, categorie auto M1, Norme de poluare E4, cu nr. de identificare VWWZZZ1KZ8M344369, . auto J344597.
In mod eronat instanța de fond a reținut in considerentele hotărârii recurate faptul ca reclamanta J. A. M. a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației emisa de către DGFP Ialomița nr.160 / 24.04.2012, având drept consecința respingerea excepțiilor invocate de către parata DGFP Ialomița.
Astfel, cu privire la primul capăt de cerere formulat de către reclamanta, DGFP Ialomița a invocat lipsa calității procesuale pasive, având in vedere ca nu se contesta niciun act administrativ emis de aceasta, iar, conform art.7 din OUG nr. 50/2008 si art.33 din OG 92/2003, contribuabilul este arondat AFP Slobozia, organ fiscal cu personalitate juridica proprie si emitentul deciziei de calcul al taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
In subsidiar, a invocat excepția inadmisibilitatii acestui capăt de cerere, având in vedere prevederile art.218 alin.2 din O.G. 92 / 2003, potrivit căruia pot face obiectul acțiunii in contencios administrativ doar deciziile emise in soluționarea contestației impotriva deciziei de calcul al taxei de poluare. Instanța de fond nu se poate investi cu soluționarea contestației impotriva deciziei de calcul al taxei de poluare, care intra in competenta organului cu atribuții administrativ jurisdictionale din cadrul DGFP IL.
Pe fond, a arătat recurenta că regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, publicata in Monitorul Oficial nr. 17 din 10.01.2012, care stabilește, începând cu data de 13.01.2012, cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național urmare abrogării art.2141 si 2143 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia primei înmatriculări.
A invocat partea recurentă disp. art.3, art. 5 și art. 6 din Legea nr. 9/2012, susținând că nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului "poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Instituirea taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala cu modificările si completările ulterioare.
Așadar, organul fiscal a emis corect Decizia de calcul a taxei pe poluare respectând prevederile Legii nr.9/2012 pentru suma de 4.818 lei.
Cu privire capătul de cerere privind plata de dobânzi, recurenta l-a apreciat ca fiind nefundat, invocând disp. art. 124 din OG nr.92/2003, apreciind ca nefiind incidente aceste dispoziții legale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 6 și 9, art. 3041 C.pr.civ., Legea nr.9/2012, art.124 din OG nr.92/2003, art.7 din OUG nr. 50/2008 și art.33 din OG nr. 92/2003, art.1 din OUG nr. 50/2008. S-a solicitat judecata în lipsă.
Pentru motivele arătate, s-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței instanței de fond, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii.
Fiindu-i comunicate cererile de recurs, intimata – reclamantă J. A. M. a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar în data de 29.05.2014, prin care a solicitat respingerea căilor de atac.
A apreciat intimata că soluția primei instanțe este corectă și legală, taxa litigioasă fiind percepută cu încălcarea normelor de drept european în materie, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența CJUE.
A solicitat judecata în lipsă.
Legal citată, intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU nu a formulatîntâmpinare.
Asupra recursurilor formulate, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Art. 312 alin. 3 C.pr.civ.(1865) – aplicabil față de disp. art. 3 din Legea nr. 76/2012 și data înregistrării acțiunii - prevede că „Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară”.
Totodată, disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865) prevăd că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Recursurile sunt nefondate.
Din analiza înscrisurilor atașate (filele 15-16 și 19-21 din dosarul tribunalului), Curtea constată că taxa litigioasă a fost stabilită, respectiv percepută la 03.04.2012, fiind achitată pentru un autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit la 13.12.2007 într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Pe cale de consecință, perceperea taxei s-a făcut în condițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Astfel, Curtea apreciază că instanța de fond a instituit corect în sarcina pârâtei AFP obligația de restituire, întrucât reglementarea națională a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, reprezentată de Legea nr. 9/2012, astfel cum i-a fost suspendată aplicarea până la data de 01.01.2013 în ceea ce privește disp. art. 2 lit. i), art. 4 alin. 2 și art.5 alin. 1 prin O.U.G. nr. 1/2012, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării/transferului de proprietate, taxa pentru emisii poluante nu se percepea, fiind suspendată.
În acest sens din urmă sens, a statuat Curtea de Justiție prin ordonanța pronunțată la 3 februarie 2014, în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, Administrația F. pentru Mediu, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva G. C., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel, în ordonanța menționată a reținut instanța din Luxemburg următoarele:
„(30) (…) Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. (31). Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Considerentele ordonanței CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pentru emisii poluante instituite prin Legea nr. 9/2012 coroborat cu efectul suspensiv generat de OUG nr. 1/2012 până la 31.12.2012, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”.
În ce privește competența primei instanțe de a se pronunța în cauză, Curtea reține că art. 21 alin. 1 din Constituția României revizuită prevede că „Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime”, iar art. 52 alin. 1 din același act normativ statuează că „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei”. Se mai impun a fi amintite disp. art. 124 alin. 1 și 3, potrivit cărora justiția se înfăptuiește în numele legii, respectiv judecătorii se supun numai legii, dar și pe cele ale art. 148 alin. 2 și 4 în sensul că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
Totodată, disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
De asemenea, la art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, iar la art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Cât despre calitatea procesuală pasivă a pârâtei AFP, Curtea arată, în esență, că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale. Pe cale de consecință, nu se poate reține că pârâta nu ar avea calitate procesuală în cauză, iar faptul că suma a fost virată în beneficiul AFM implică un raport juridic distinct stabilit între AFP și AFM, indiferent din perspectiva pretenției părții reclamante.
Și pârâta DGRFP are calitate procesuală pasivă în cauză, alături de decizia de calcul al taxei, fiind atacată totodată în anulare și decizia nr. 160/24.04.2012 de soluționare a contestației fiscale emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice Ialomița, al cărei succesor în drepturi este în cond. HG nr. 520/2013 și ale Ordinului Președintelui ANAF nr. 2211/2013 Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești. Pe cale de consecință, pârâta în discuție a emis unul dintre actele administrativ – fiscale litigioase, revenindu-i din perspectiva art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004 și a art. 218 C.pr.fisc, legitimare procesuală pasivă.
Nu poate fi reținută nici excepția inadmisibilității invocată de recurenta – pârâtă DGRFP (fosta DGFP), căci prima instanță a soluționat acțiunea în anularea actului administrativ de calcul al taxei pentru emisii poluante în contextul în care, în precedent, fusese formulată și soluționată prin respingere de Direcția G. contestația administrativă exercitată potrivit legii speciale.
În ce privește criticile părții recurente - pârâte sub aspectul dobânzii fiscale, Curtea arată că și acestea sunt lipsite de temei. Astfel, se are în vedere hotărârea CJUE din 18 aprilie 2013 pronunțată în cauza M. I., C-565/11, în care s-a arătat că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”; a reținut instanța de la Luxemburg în paragraful 26 al hotărârii că „În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții…, punctul 29)”. Pe cale de consecință, fiind formulată cerere de restituire a taxei pentru emisiile poluante, și fiind admis capătul principal privind restituirea acesteia, apare și raportul de accesorietate cu privire la dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost acordată în mod legal de prima instanță, care a făcut referire expresă în motivare la disp. art. 124 din OG nr. 92/2003.
Față de cele arătate în precedent, în raport de disp. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. (1865), Curtea va respinge recursurile ca nefondate, fiind lipsite de temei motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentele – pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA (în prezent, urmare a reorganizării, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița) și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA (în prezent, urmare a reorganizării, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești), împotriva sentinței civile nr. 2231 F / 24.09.2012 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – reclamantă J. A. M. și intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca neîntemeiate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. F. B. C. V. H.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. B.C. /2 ex./12.12.2014
Judecător fond: M. A. G. / Tribunalul Ialomița – S.Civ.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 4065/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
