Anulare act administrativ. Decizia nr. 6699/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6699/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 23404/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6699
Ședința publică din data de 25 septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă V. V., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA B., B. și Asociații, în București, . ., parter, ., intersecție cu . prin . civile nr. 2513/05.06.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți AGENȚIA P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 20, . și M. M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, cu sediul în București, . nr. 2-4, sector 1, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la amânări fără discuții, au răspuns recurenta-reclamantă V. V. personal, personal, legitimată cu CI . nr._, eliberată de SCPEP Sector 2, Biroul nr. 2 la data de 7.09.2007, valabilă CNP_ și prin reprezentant convențional avocat V. B., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/03.10.2013 (depusă la fila 3 dosar), lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- stadiul procesual: cauza se află la al doilea termen de judecată, în recurs;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
-prin Încheierea de ședință de la termenul de judecată precedent, instanța a dispus comunicarea către intimata-pârâtă APIS a Municipiului București a unui exemplar al excepției de neconstituționalitate depuse la dosarul cauzei de către recurenta-reclamantă, pentru ca aceasta să își expună punctul de vedere privind admisibilitatea excepției;
-la data de 26.06.2014, prin C. Registratură, intimata-pârâtă APIS a depus la dosarul cauzei întâmpinare, cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, în două exemplare, inclusiv pentru comunicare (filele 46-50 dosar).
Curtea reține cu privire la excepția de neconstituționalitate, că s-a invocat o variantă care nu este aplicabilă prezentei spețe.
Recurenta-reclamantă prin avocat, apreciază că este aplicabilă varianta invocată, chiar dacă intimata-pârâtă în întâmpinare preferă excepția de nelegalitate. Susține în continuare că a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din OUG nr. 148/2005, text ce a fost avut în vedere de Tribunalul București când a soluționat pricina, apreciind că excepția este admisibilă și care are legătură cu prezenta cauză.
Curtea reține formularea redată de recurenta-reclamantă, anume textul art. 2 din varianta nu cea adoptată urmare a apariției Legii nr. 239/2009 ci a reglementării din 2011.
Recurenta-reclamantă prin avocat susține că excepția de neconstituționalitate vizează acest text de lege pentru că era aplicabil cazului ce formează obiectul prezentului litigiu.
Curtea acordă cuvântul asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate invocată precum și pe fondul recursului.
Recurenta-reclamantă prin avocat arată că excepția de neconstituționalitate invocată este admisibilă, aceasta poate fi invocată în orice fază a litigiului indiferent de obiectul pricinii, în raport de dispozițiile art. 21 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, cu modificările ulterioare. Având în vedere că textul de lege se referă la cuantumul indemnizației, care în optica legiuitorului s-a majora cu 1,2 pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, tripleți, multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o asemenea naștere, acest text legal contravine dispozițiilor art. 1 alin. 3, art. 16 alin. 1, art. 26 alin. 1 și 47 din Constituția României. Cu privire la art. 1 alin. 3, textul este neconstituțional, cât timp nu se asigură în timp real, obiectiv și efectiv pârghiile de susținere financiară ale oricărei familii. În concluzie, apreciază că este admisibilă excepția având legătură cu cauza și poate fi invocată și în recurs potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă prin avocat pune concluzii de admitere a recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțate de Tribunalul București, în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată. Apreciază că actul administrativ contestat și care vizează indemnizația de maternitate, pentru cei doi copii care au rezultat dintr-o sarcină gemelară, nesocotește dispozițiile legale, în condițiile în care pentru cel de-al doilea copil, intimata nu a emis o decizie care să aibă ca obiect un cuantum al indemnizației de maternitate identic cu cel datorat pentru primul copil. În stabilirea indemnizației nu trebuie să fie luat în considerare numărul efectiv de nașteri și numărul copii. Referitor la art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, acesta vizează indemnizația destinată nașterii copilului, or, ambii copii ar trebui să beneficieze de drepturi egale și să li se confere aceleași beneficii. Mai apreciază că nu poate fi adoptată teza judecătorului fondului în sensul că indemnizația de maternitate este exclusiv un drept al mamei, iar unicul drept al copilului ar fi alocația primită de la stat. Indemnizația de maternitate are natură juridică mixtă, pe de o parte fiind încasată de mamă prin raportare la veniturile acesteia, însă pe de altă parte este destinată exclusiv creșterii copiilor cărora a dat naștere. În argumentație, face trimitere și la Decizia nr. 26/2011 pronunțată de Î.C.C.J., care a apreciat că indemnizația de maternitate se raportează la copil și nu la naștere, și a statuat că până la . Legii nr. 239/2009 prin care s-a modificat art. 2 din OUG nr. 148/2005, indemnizația lunară pentru creșterea copilului se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară. Este adevărat că gemenii nu s-au născut sub imperiul legii asupra căreia ÎCCJ a statuat, dar au fost concepuți sub imperiul respectivei legi, care este mai favorabilă și ar trebui aplicată. În concluzie, solicită admiterea recursului.
La interpelarea instanței privind unde anume în conținutul sentinței pronunțate de Tribunalul București se regăsește forma art. 2, în sensul că se va aprecia aplicabil în speță art. 2 așa cum a fost redat de parte, în sensul că, cuantumul indemnizației se majorează cu 1,2 ISR, sau este cel care prevede majorarea cu 600 de lei, la care face referire instanța de fond, recurenta-reclamanta prin avocat arată că norma legală se referă la ISR dar are în vedere forma legală la data nașterii copilului respectiv anul 2009. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra admisibilității sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, precum și asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra excepției de neconstituționalite,
- Văzând întrunirea cerințelor impuse de art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind admisibilitatea excepției invocate, textul art. 2 din OUG nr. 148/2009, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 239/2009 fiind în vigoare și incident în prezenta cauză,
Curtea apreciază ca admisibilă excepția, astfel că – în baza art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 – va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 2 din OUG nr. 148/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 239/2009.
- Opinia instanței asupra excepției de neconstituționalitate este în sensul netemeiniciei acesteia, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 din OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, astfel, cum a fost modificat de Legea nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului,
” Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere”.
Natura indemnizației se desprinde din condițiile de acordare a indemnizației, sens în care curtea reține că aceasta este condiționată atât de concediul pentru creșterea copilului/copiilor, cât și de obligația realizării de venituri supuse impozitului pe venit, în ultimele 12 luni anterior nașterii copilului, menirea indemnizației fiind aceea de a suplini lipsa veniturilor părintelui în perioada concediului de creștere a copilului, lipsă care este aceeași (adică veniturile pe care le-ar fi realizat părintele) indiferent de numărul copiilor.
Împrejurarea că, prin adoptarea Legii nr. 239/2009, legiuitorul a înțeles să vină cu o soluție de compromis între natura indemnizației și rațiunea stimulării creșterii natalității în condițiile în care s-a constatat o creștere a sarcinilor multiple, nu induce, în opinia instanței, că indemnizație ar fi fost consacrată ca drept al copilului.
Astfel, legiuitorul a urmărit să realizeze un echilibru între
- faptul că lipsa veniturilor părintelui în perioada concediului de creștere a copilului, chiar dacă este aceeași, grevează mai mult situația materială a familiei în cazul nașterii de gemeni sau tripleți, coroborat cu intenția statului de a încuraja în acest fel creșterea natalității, și
- faptul că indemnizația nu constituie, după cum rezultă din însăși configurația ei juridică, un drept al copilului, cum este, spre pildă, alocația de stat pentru copii, pentru a se pune problema egalității și nediscriminării, astfel încât să se acorde două indemnizații stabilite potrivit art. 1 alin. 1 din ordonanță sau, după cum pretinde reclamanta, una dintre ele majorată chiar cu 600 de lei.
Prin urmare, curtea apreciază că textul incriminat nu încalcă prevederile constituționale evocate.
De altminteri, curtea constată că recurenta reclamantă nu a adus critici de neconstituționalitate noi în raport de cele analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012, prin care a fost respinsă ca nefondată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, arătându-se în argumentare următoarele:
”/…/ Cât privește critica referitoare la încălcarea dreptului la un nivel de trai decent și a dreptului copiilor și tinerilor la un regim special de protecție, Curtea reține că indemnizația pentru creșterea copilului este o prestație de asistență socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiții egale de creștere a copiilor. Această prestație este, între altele, o expresie a statului social, respectiv a obligației statului de a interveni prin măsuri adecvate pentru susținerea cetățenilor care, din motive obiective, se află în situații defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent. De asemenea, acordarea indemnizației pentru creșterea copilului poate fi privită și ca o măsură de protecție a copiilor, așa cum dispune art. 49 alin. (1) din Constituție.
Cu toate acestea, acordarea dreptului în discuție reprezintă pentru legiuitor o obligație de mijloace, ce depinde în mare măsură de contextul social și economic în care este reglementată și de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcție. Astfel, neavând o nominalizare expresă în Constituție, dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 reprezintă o opțiune a legiuitorului, acesta fiind liber ca, în funcție de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conținutul și limitele acestuia, precum și condițiile în care poate fi acordat și să le modifice, atunci când realitățile economice și sociale o impun”.
Deliberând asupra prezentului recurs, reține că
Prin sentința civilă nr. 2513/05.06.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale și a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta V. V. în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și M. M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, acțiune prin care reclamanta solicitase anularea parțială a Deciziei nr._/13.04.2010, în ceea ce privește indemnizația pentru creșterea copilului V. K. A., emiterea unei decizii de acordare a unei indemnizații în cuantumul prevăzut de lege, respectiv 85% și 85% diminuat cu 15% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni (pentru perioada martie 2010 – iunie 2010 cuantumul de 85% și pentru perioada iulie 2010 – decembrie 2011 cuantumul de 85% diminuat cu 15%, potrivit noii reglementări) până la împlinirea vârstei de 2 ani de către minora V. K. A. și obligarea celor doi pârâți la plata sumei de 67.095 lei reprezentând indemnizație de maternitate, compusă din 13.734 lei pentru perioada martie 2010 - iunie 2010 și 53.361 lei până în decembrie 2011, sumă indexată cu rata inflației, plus dobânda legală aplicabilă, cu cheltuieli de judecată.
P. a dispune astfel, tribunalul a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale, că drepturile a căror plată o solicită reclamanta se asigură, potrivit art.20 alin.7 din OUG nr.148/2005, precum și art.25 alin.2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, din alocațiile bugetare gestionate de cel de-al doilea pârât („Agenția Națională pentru Prestații Sociale solicită Ministerului M., Familiei și Egalității de Șanse creditele bugetare prevăzute la alin.1, centralizate la nivelul întregii țări, până cel târziu la data de 20 a fiecărei luni”), astfel încât apreciază că M.M.F.P.S. se legitimează procesual față de pretențiile ce au fost îndreptate împotriva sa și în consecință, va respinge excepția invocată.
În ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin art.1 al Deciziei nr._ din data de 13.04.2010 (f.11), emisă în temeiul prevederilor OUG nr.148/2005 și al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.148/2005, au fost aprobate două indemnizații în cuantum diferit – 3608 lei, respectiv 600 lei – pentru creșterea celor doi copii în vârstă de până la doi ani ai reclamantei, proveniți dintr-o sarcină gemelară, așa cum reiese din certificatele de naștere atașate cererii introductive, drepturile fiind acordate începând cu data de 07.03.2010, potrivit art.2 din decizie.
Situația dedusă judecății este guvernată de OUG nr.148/2005, din analiza de ansamblu a prevederilor căreia, așa cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, rezultă că scopul său a fost acela de a susține familia în vederea creșterii copilului, indemnizația nefiind un drept al copilului, ci al părintelui, suplinind veniturile realizate din exercitarea unei profesii.
Astfel, potrivit art.1 alin.1, începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.
În conformitate cu prevederile art.2, modificat prin articolul unic al Legii nr.239/2009, cuantumul indemnizației prevăzute la art.1 alin.1 se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.
În continuare, art.5 dispune fără echivoc în sensul că, de indemnizația prevăzută de ordonanța de urgență beneficiază, opțional, oricare dintre părinții firești ai copilului.
Concluzia că titularul dreptului la indemnizația prevăzută de art.2 nu este copilul rezultă din coroborarea art. 1, art. 4, art. 5, art. 6, art. 8 din OUG nr. 148/2005. Astfel, sintetizând, potrivit art. 5, de indemnizație beneficiază oricare dintre părinții copilului, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art.1 și dacă depune înscrisurile prevăzute de art. 8. Din art. 1, cât și din art.8 rezultă că pot beneficia de indemnizație doar părinții care au realizat timp de 12 luni, anterior datei nașterii copilului, venituri supuse impozitului pe venit, ceea ce denotă că indemnizația suplinește venitul părintelui aflat în concediu de creștere a copilului. Dacă indemnizația ar fi fost prevăzută ca un drept al copilului, condiția ca, anterior datei nașterii, părintele să fi realizat venituri nu mai era inserată în actul normativ și s-ar fi dispus plata indemnizației pentru fiecare copil, indiferent dacă părintele a realizat sau nu venituri.
Or, în sistemul OUG nr. 148/2005, persoana care nu întrunește condiția expres prevăzută de lege de a realiza venituri impozabile în cele 12 luni anterioare nașterii copilului nu poate beneficia de indemnizație, indiferent dacă a dat naștere la un singur copil ori la mai mulți.
Relevanță deosebită în interpretarea legii o au art. 6 alin. 3, 4 prin care legiuitorul a acoperit situația în care în cursul primilor doi ani de la naștere în care un părinte se află în concediu de creștere a copilului intervine o a doua naștere. Astfel, se prevede că în această ipoteză se acordă o singură indemnizație, soluție ce se impune, pentru identitate de rațiune, și în cazul în care suprapunerea de situații este totală, deoarece indemnizația prezintă caracterul de substitut al venitului salarial și nu a fost prevăzută ca un drept al copilului.
Exemplul dat de reclamantă la fila 8 a cererii introductive (cel în care, după stabilirea unei indemnizații în cuantum de 85% din media veniturilor realizate de părinte în ultimele 12 luni, intervine o nouă naștere la un interval de 2-3 ani, pentru care statul va acorda aceeași indemnizație, diminuată potrivit ultimei modificări a ordonanței de urgență), în primul rând nu constituie o situație similară cu cea din speță, iar în al doilea rând, nu face decât să confirme teza că titularul dreptului la indemnizație este părintele. În exemplul expus nu există nicio suprapunere de situații, ci este vorba de nașterea unui alt copil după un interval de timp de 2-3 ani, caz în care prezumtivei mame i s-ar acorda o indemnizație calculată procentual din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni anterioare nașterii celui din urmă copil (apoi diminuată cu 15 %), evident în măsura în care a realizat aceste venituri (între cele două nașteri). Prin urmare, nu se pune problema generării unor situații injuste în împrejurări similare ori a unui tratament discriminatoriu al copiilor proveniți din sarcini gemelare, de tripleți sau multipleți.
Nu se justifică interpretarea că „pentru cel de-al doilea copil ar fi trebuit să se adauge aceeași indemnizație, majorată cu 600 lei”, așa cum susține reclamanta. Indemnizația pentru creșterea copilului prevăzută de OUG nr.148/2005 este aferentă concediului și înlocuiește veniturile părintelui în această perioadă, nefiind un drept al copilului. Nașterea a doi copii gemeni nu determină acordarea a două indemnizații, dintre care a doua să fie și majorată. Majorarea introdusă prin Legea nr.239/2009 pentru modificarea art.2 din OUG nr.148/2005 se aplică indemnizației unice și nu însemnă decât creșterea acesteia cu o sumă fixă.
Singurul drept care este înscris în favoarea copilului este alocația de stat pentru copii în cuantumul reglementat de art.4 din OUG nr.148/2005, această prestație fiind destinată fiecăruia dintre copii.
Argumentul de interpretare expus în cererea de chemare în judecată, bazat pe caracterul de normă-cadru a art.1 alin.1 din OUG nr.148/2005 și pe titlul actului normativ, nu poate fi primit. Sintagma din titlu - „susținerea familiei în vederea creșterii copilului” - este una generală, compatibilă cu toate situațiile care, juridic, se situează în aria de aplicabilitate a ordonanței de urgență, termenul de „copil” (și nu copii”) fiind utilizat tot astfel cum a fost folosit și cel de „familie” (nu „familii”). Acest lucru nu înseamnă că situații cum sunt cele în care se găsește reclamanta nu cad sub incidența art.1 alin.1, iar folosirea în titlul actului normativ a unei alte formule, cu titlu mai puțin general (cum ar fi, de exemplu, „creșterea copiilor”) ar fi permis interpretări, la rândul lor strict gramaticale, complet străine de voința legiuitorului, cum ar fi aceea că s-ar recunoaște un drept la indemnizație numai familiilor cu mai mulți copii.
Nici faptul că în decizia contestată se face referire la calitatea reclamantei de reprezentant legal al celor doi copii minori nu poate duce la o concluzie contrară celei deja extrase din analiza normelor legale, efectuată în precedent.
Cât privește efectele hotărârii judecătorești pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr._, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.2 alin.1 din HG nr.1025/2006, acestea nu se produc erga omnes, așa cum a susținut reclamanta, prin reprezentantul său convențional la dezbateri. Excepția de nelegalitate este un mijloc procedural pus la dispoziția părții pentru a înlătura efectele unui act administrativ invocat ca un mijloc de apărare sau de probă într-un litigiu pendinte, consecința admiterii unei astfel de excepții fiind aceea că instanța va judeca respectiva cauză fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată, așa cum prevăd expres dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004.
Așadar, efectele se produc inter partes, iar nu în afara cadrului procesual în care a fost invocată excepția. Oricum, în speță chestiunea este și nerelevantă de vreme ce în stabilirea caracterului indemnizației sunt lămuritoare dispozițiile actului normativ cu forță juridică superioară - OUG nr.148/2005.
Tribunalul a reținut că Decizia nr.26/2011 pronunțată de Î.C.C.J. în procedura recursului în interesul legii nu are incidență în speța dedusă judecății, deoarece nașterea celor doi copii ai reclamantei și stabilirea drepturilor cuvenite în consecință au intervenit după . Legii nr.239/2009, iar dispozitivul deciziei este cât se poate de clar în a statua cu privire la acordarea indemnizației lunare până la intervenția Legii nr.239/2009, până când situația cheltuielilor mai mari impuse de creșterea a doi copii nu era acoperită legislativ în nici un fel.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta V. V., solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de chemare în judecata si, corelativ:
În motivarea recursului său, reclamanta a arătat că actul administrativ contestat a fost emis cu nesocotirea dispozițiilor legale intrucat pentru cel de-al doilea copil rezultat dintr-o sarcina gemelara -V. K. A. - reclamantei nu i-a fost acordata o indemnizație pentru creșterea sa . cu cel aprobat pentru primul copil (V. D. Alexia), cele doua minore fiind gemene.
In conformitate cu norma metodologica din 22.12.2005 (intrata în vigoare la 04.01.2006) de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, respectiv art.3, drepturile prevăzute în O.U.G. nr.148/2005 se acorda pentru primele 3 nașteri survenite după data de 1 ianuarie 2006 inclusiv, fără a se lua în considerare numărul de nașteri anterioare acestei date.
Potrivit art. l alin. 1 din O.U.G. nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului „începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei".
În conformitate cu art. 2 din același act normativ „Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere".
In fine, prin art. 12 din Legea nr. 118/2010 cuantumul indemnizației a fost modificat textul prevăzând următoarele: "Cuantumul indemnizațiilor acordate în temeiul art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele care se află în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi se diminuează cu 15%. Dacă din calcul rezultă un cuantum mai mic de 600 lei, se acordă 600 lei."
Având în vedere aceasta prevedere legala lesne se poate observa ca la indemnizația încasata pentru primul copil (85% inițial și ulterior 85% diminuat cu 15% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, potrivit modificărilor legislative} în cazul în care se pune problema unei sarcini gemelare pentru cel de-al doilea copil ar fi trebuit sa se adauge indemnizația prevăzuta de lege - în cuantumul inițial, apoi cel diminuat - la care sa fie adăugata suma de 600 lei.
Textul legal a fost modificat prin Legea nr.239/2009 (intrata în vigoare la 18.06.2009), cum, de altfel, a reținut și prima instanța.
Așadar, norma instituita în art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 vizează indemnizația destinata nașterii unui copil (textul legal fiind textul cadru, în condițiile în care actul normativ este intitulat prin sintagma „susținerea familiei în vederea creșterii copilului" - deci nu creșterii copiilor, cum este cazul meu, imprejurare evidenta prin interpretarea gramaticala a textului) - iar daca s-ar adopta punctul de vedere potrivit căruia în cazul nașterii mai multor copii rezultați dintr-o sarcina multipla pentru cel de-al doilea copil statul nu ar mai datora indemnizație în același cuantum s-ar crea o vădita discriminare și o situație inechitabila, fiind încălcat principiul egalității de tratament intre copiii proveniți dintr-o sarcina simpla sau multipla.
Dacă scopul adoptării O.U.G. nr. 148/3.11.2005 a avut în vedere necesitatea îmbunătățirii echilibrului social - economic al familiei prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, este evident că prestația socială reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, instituită prin acest act normativ, se cuvine fiecărui copil născut, indiferent dacă acesta provine dintr-o naștere simultană de gemeni sau dintr-o naștere simplă.
In plus, inclusiv din rațiuni strict economice și financiare textul legal este necesar a fi interpretat în sensul arătat intrucat nu se poate admite ca, o data ce legiuitorul a stabilit o indemnizație ., instituind în acest fel o norma de protecție și de incurajare a creșterii lui în primii 2 ani de viata, pentru cel de-al doilea ar fi suficienta suma de 600 lei, în condițiile în care și acesta beneficiază de aceleași drepturi recunoscute celuilalt.
Aceasta este rațiunea textului de lege și scopul pentru care a fost edictat, fiind evident ca o sarcina multipla și consecințele acesteia nu pot echivala, inclusiv ca și efort financiar, cu cele ale uneia simple.
Prin urmare, în stabilirea indemnizației nu trebuie să fie luat în calcul numărul de nașteri ci numărul de copii, la acesta urmând a se raporta valoarea reala a indemnizației de maternitate acordata de stat.
Norma în discuție are ca și scop garantarea reala și efectiva a posibilităților materiale de creștere a copilului de pana la 2 ani, mai ales în condițiile în care creșterea și ingrijirea a doi copii presupune un efort financiar și fizic dublu.
In plus, este de notorietate faptul ca în dosarul nr._ care s-a aflat pe rolul Curții de Apel A. lulia, prin sentința nr. 116/CA/18.06.2008 a fost admisa în mod irevocabil excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 1 din HG 1025/2006 prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a OUG 148/2005 intrucat la momentul respectiv acordarea indemnizației lunare a fost raportata prin art.6 din O.U.G. nr.148/2005 la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art.3 alin. 1 din HG 1025/2006 au fost declarate nelegale.
Sentința a rămas irevocabila prin decizia nr. 3386/09.10.2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție și produce efecte fata de toate persoanele ce intra sub incidența acestui act normative (erga omnes).
In motivarea excepției de nelegalitate instanța a reținut, în esența, ca H.G. nr.1025/2006 a fost adoptata pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, act normative prin care au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație lunara pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.
Aceeași instanța a mai statuat ca normele metodologice prevăzute de art. 3 alin. 1 sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilita pentru naștere ca element de suferința și acordarea indemnizației lunare creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără sa existe o justificare de ordin obiectiv.
Nu în ultimul rand, înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat identic într-o speța similara în care însa s-a invocat excepția de nelegalitate a art.2 din HG nr.1825/2005, care definea nașterea în aceeași modalitate.
Solicită a se avea în vedere și Hotărârea nr. 85/1998 în cauza M. N. Sola contra G. E., în care Curtea Europeana de Justiție a reținut ca o prestație precum indemnizația pentru creșterea copilului se acorda în mod automat persoanelor care indeplinesc anumite criterii obiective, în lipsa oricărei evaluări individuale și discreționare a nevoilor personale și urmărește acoperirea cheltuielilor familiale, intrând în domeniul de aplicare ratione materiae al dreptului comunitar.
Așadar, nu pot fi reținute ca atare dispozițiile art. 3 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 aprobate prin HG nr. 1025/2006 ("Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din prezentele norme metodologice, prin naștere se intelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii"), fiind inaplicabile în cauza intrucat au forța juridica inferioara O.U.G. nr. 148/2005 în aplicarea căreia au fost emise și adaugă la aceasta, prin definiția stabilita pentru naștere, încălcand principiul tratamentului egal intre persoanele aflate în situații identice, respectiv intre cele provenite dintr-o naștere concomitenta și cele rezultate dintr-o naștere simpla, fără a exista o justificare obiectiva și rezonabila.
Nu în ultimul rand, dreptul la indemnizația de maternitate nu este ab initio numai al mamei ci și al copilului deopotrivă intrucat mama încaseaza sumele de bani în considerarea strict personala a copilului căruia i-a dat naștere; în plus, din chiar titlul ordonanței de urgenta rezulta ca normele cuprinse în aceasta au fost edictate exclusiv în scopul susținerii familiei în vederea creșterii copilului.
Astfel, apreciază ca Tribunalul a indepartat în mod greșit aceste argumente de vreme ce reclamanta nu a afirmat niciodată ca dreptul în discuție este exclusiv al copilului.
Reclamanta a susținut ca indemnizația de maternitate are o natura mixta (fiind, deopotrivă, și un drept al copilului); în fine, chiar daca s-ar admite contrariul, instanța nu poate face abstracție de imprejurarea ca mama încaseaza aceasta indemnizație în virtutea calității sale esențiale de „mama" (persoana care a dat naștere unui copil), în sensul ca în absenta nașterii unui copil, sumele de bani nu i s-ar cuveni.
Prin urmare, interpretarea normelor legale în materie nu s-a realizat numai gramatica, așa cum susține Tribunalul ci, inclusiv, teleologic, scopul edictarii normelor în discuție nefiind altul decât susținerea familiei (mamei) prin acordarea unei indemnizații în virtutea nașterii copilului.
Este adevărat ca alocația de stat este un drept al copilului însă raționamentul Tribunalului în acest sens nu are legătura cu cauza pendinte; astfel, instanța fondului a plecat de la o premisa greșita, în sensul ca în măsura în care dreptul copilului se materializează în alocația de stat, acesta nu ar mai beneficia de alte drepturi.
Sintetizând, apreciază ca indemnizația de maternitate are o natura mixta, în sensul ca suma de bani se cuvine mamei însă în considerarea imprejurarii esențiale ca a dat naștere unui copil; drept urmare, finalitatea acordării acestei indemnizații este directionata în mod fundamental spre copil și nu spre propriile nevoi, astfel incat sa poată fi apreciat legal și temeinic raționamentul Tribunalului.
In fine, raționamentul primei instante este greșit atunci cand statuează ca indemnizația de maternitate se raportează la naștere; este evident ca daca ar fi asa, s-ar crea, cum am arătat și în precedent, premise de inechitate intrucat familia este susținuta de legislația în vigoare în raport cu membrii acesteia (unul, doi sau chiar mai mulți copii) și nu în raport cu simplul fapt al conceperii și nașterii unui/unor copii.
Indirect, daca raționamentul Tribunalului ar fi apreciat drept legal și temeinic, s-ar ajunge la situația în care mamele cu un singur copil sa fie avantajate fata de cele cu mai mulți copii rezultați dintr-o naștere, creandu-se în acest fel o discrepanta enorma nu numai intre nou născuți (intrucat nivelul economic al familiei din care provin se răsfrânge esențial și asupra lor) dar și intre mame (unele fiind incurajate mai mult, în raport cu altele, prin masurile sociale adoptate de stat).
In fine, caracterul inechitabil al situației de fapt generate rezulta în mod indubitabil, dincolo de toate argumentele juridice expuse anterior, din faptul concret al sumelor încasate de mama, respectiv 3184 pentru un copil și 600 lei pentru celalalt; aceasta intrucat, indiferent cum ar interpreta judecătorul fondului normele în vigoare, în fapt și în realitate, la aceasta situație aritmetica s-ar ajunge (chiar admițând ca indemnizația de maternitate reprezintă un substitut al salariului).
Concluzionând, în mod eronat Tribunalul a statuat ca nu se pune problema generării unor situații injuste în imprejurari similare ori a unui tratament discriminatoriu al copiilor proveniți din sarcini gemelare, de tripleți sau multipleti.
Nu în ultimul rand, apreciază ca în cauza este incident principiul infans conceptus pro nato habetur. quoties de eius commodis agitur (copilul conceput se socotește născut ori de cate ori aceasta este în interesul sau), atâta vreme cat copilul s-a născut la data de 13.12.2009 iar Legea nr. 239/2009 a intrat în vigoare la 18.06.2009 (prin urmare, data conceperii copilului se situează în afara legii la care a făcut referire instanța fondului, aceasta nefiindu-i aplicabila).
In fine, prin Decizia nr.26/2011 pronunțata de înalta Curte de Casație și Justiție (la care, dealtfel, a făcut referire și instanța fondului), s-a statuat ca indemnizația lunara pentru creșterea copilului prevăzuta de art. 1 alin. (1) din ordonanța se acorda pentru fiecare copil născut dintr-o sarcina gemelara, de tripleți sau multipleti, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009.
D. urmare, de indemnizația de 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei (in măsura în care se optează pentru aceasta modalitate, cum este și cazul reclamantei) beneficiază toate mamele care au născut născut ori conceput copii ulterior datei de 31.12.2008, pana la . Legii nr. 239/2009 iar în măsura în care aceștia au fost născuți sub incidența acestei legi, este necesar a se verifica data conceperii, astfel cum am arătat anterior.
In fine, în măsura în care aceștia au fost concepuți sub incidența Legii nr. 239/2009, indemnizația de maternitate va fi încasata pana la expirarea concediului de maternitate intrucat un drept o data câștigat nu ar mai putea fi anulat ori modificat, sub pretextul unor schimbări legislative.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 17 decembrie 2013, intimata pârâtă AGENȚIA P. PLĂTI Șl INSPECȚIE SOCIALA A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă.
În susținerea poziției sale procesuale, subliniază că în mod corect instanța de fond a apreciat că situația dedusă judecății este guvernată de OUG nr. 148/2005, din analiza de ansamblu a prevederilor căreia, așa cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, rezultă că scopul său a fost acela de a susține familia în vederea creșterii copilului, indemnizația nefiind un drept al copilului, ci al părintelui, suplinind veniturile realizate din exercitarea unei profesii.
Astfel, prevederile art. 1 alin. 1, începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.
Dispozițiile legale invocate sunt exprese și imperative și nu creează dubii în interpretare, 85%/din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.
Indemnizația pentru creșterea copilului nu are legătură cu contribuțiile la asigurările sociale pe care reclamanta le-a plătit în bugetele aferente acestora, aceasta se acordă în raport cu impozitul plătit pe venitul realizat de beneficiarul acestei prestații sociale.
Este un fapt bine cunoscut acela că persoanele care contribuie la bugetul asigurărilor sociale beneficiază de asigurări sociale (pensii, ajutoare de înmormântare, accidente de muncă, ajutor de șomaj, asigurări de sănătate, etc.), în timp ce contribuabilii la bugetul de stat beneficiază de prestații sociale numai dacă îndeplinesc anumite condiții stabilite de lege.
Indemnizația pentru creșterea copilului nu este o formă de asigurare socială ci o prestație socială, iar condiția de contributivitate stabilită în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 a beneficiarilor de indemnizație creștere copil nu vizează o contribuție la bugetul asigurărilor sociale, ci o contribuție la bugetul de stat, aceasta acordandu-se în raport cu impozitul pe venitul realizat de beneficiarul acestei prestații sociale.
Potrivit art. 9 alin. (2) din O.U.G nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare, cererile pentru acordarea indemnizației pentru creșterea copilului împreună cu actele doveditoare sunt transmise la agențiile județene pentru prestații sociale, respectiv a municipiului București, în vederea soluționării lor.
Indemnizația pentru creșterea copilului constituie o formă de sprijin din partea statului sub forma unui ajutor bănesc pe care statul îl acordă părintelui când acesta a optat să își întrerupă activitatea profesională în vederea creșterii copilului, indemnizația fiind finanțată din bugetul de stat.
Un argument în plus il constituie Legea nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
Aceasta lege prevede următoarele:
"Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin.(l) se majorează cu 600 de lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcina gemelara, de tripleți sau multipleti, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. "
P. situația nașterii de gemeni, tripleți sau multipleti, legiuitorul a prevăzut doar majorarea(!!!) indemnizației cu suma de 600 de lei, iar nu dublarea, triplarea sau multiplicarea cuantumului indemnizației în funcție de numărul de copii veniți pe lume printr-o singura naștere, tocmai pentru a nu crea situația de discriminare intre părinți.
Dacă indemnizația ar fi fost prevăzută ca un drept al copilului, condiția ca, anterior datei nașterii copilului, părintele să fi realizat venituri nu mai era inserată în actul normativ și s-ar fi dispus plata indemnizației pentru fiecare copil, indiferent dacă părintele a realizat sau nu venituri.
Relevanță deosebită în interpretarea legii o au art.6 alin.3, 4 prin care legiuitorul a acoperit situația în care în cursul primilor doi ani de la naștere în care un părinte se află în concediu de creștere a copilului intervine o a doua naștere. Astfel, se prevede că în această ipoteză se acordă o singură indemnizație, soluție ce se impune, pentru identitate de rațiune, și în cazul în care suprapunerea de situații este totală, deoarece indemnizația prezintă caracterul de substitut al venitului salarial și nu a fost prevăzută ca un drept al copilului.
A.P.I.S.M. București prin aplicarea OUG nr. 148/2005 nu poate acorda mai mult decât prevede legiuitorul, conform principiului acolo unde Iegea nu distinge nu se poate distinge mai mult, nu este îngaduit a distinse.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că reclamanta se consideră „discriminat " prin adoptarea unor acte normative.
Față de această împrejurare, A.P.I.S.M.B nu are nicio culpa pentru crearea acestei „ discriminări " pentru reclamantă, întrucât nu are atribuții decât pentru aplicarea corectă a legii și nu are și atribuții de promovare sau de adoptare a actelor normative.
Recursul declarat are la bază o interpretare subiectivă a normelor în vigoare ce au stat la baza emiterii deciziei de acordare a dreptului la indemnizația pentru creșterea copilului.
Dacă recurenta-reclamantă ar fi fost de bună-credință, ar fi trebuit să se îndrepte numai împotriva legiuitorului care i-a creat această situație care o nemulțumește și care are și puterea să schimbe prevederile legale.
Din cele prezentate mai sus, se înțelege foarte clar că această indemnizație este un drept al părintelui și nu un drept al copilului, acordarea ei fiind condiționată de realizarea de venituri profesionale, astfel că nu se creează nici o discriminare între copii, al căror drept îl reprezintă numai alocația de stat pentru copii.
Prin acest recurs, recurenta-reclamantă încearcă să inducă în eroare instanța judecătorească, și să ascundă faptul că toate aceste aspecte ce sunt prezentate în Recurs de fapt au fost prezentate și susținute în fondul cauzei.
Totodată instanța de fond a apreciat corect că Decizia nr. 26/2011 nu are incidență în speța dedusă judecății întrucât nașterea celor doi copii a intervenit după . Legii nr. 239/2009, iar dispozitivul deciziei este cât se poate de clar în a statua cu privire la acordarea indemnizației lunare până la intervenția Legii nr. 239/2009, până când situația cheltuielilor mai mari impuse de creșterea a doi copii nu era acoperită legislativ în nici un fel.
Ținând cont de Decizia ICCJ nr. 26/2011 considerăm util cauzei că instanța să țină cont de faptul că scopul unui recurs în interesul legii este asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul României așa cum rezultă din disp. art. 329 alin. (1) din Codul procedură civilă în situația în care anumite chestiuni de drept au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Decizia ICCJ nr. 26/2011 pronunțată în recursul în interesul legii produce efecte declarative, nu dă naștere nici unui drept. împrejurarea că prin această decizie, pronunțată în interesul legii, s-a stabilit, în esență, că în cazul unei sarcini multiple, toți copii trebuie să beneficieze de aceleași drepturi, nu are nici o relevanță în prezenta cauză.
Conform art.330/7 Cod Procedură Civilă alin. 2, decizia se pronunță doar în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese, iar conform art alin. 4 dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
1. Problema esențială de lămurit în vederea dezlegării prezentului diferend este aceea a naturii indemnizației în discuției, discuție care însă - având în vedere modul în care a evoluat o anume parte a practicii judiciare, dar și adoptarea unei decizii în interesul legii în materie – nu trebuie purtată cu nesocotirea acestora din urmă, practica instanțelor fiind necesar a fi abordată în raport de reglementarea incidentă la momentul respectiv și modul în care legislația a evoluat ulterior.
2. Perioada de referință a pretențiilor reclamantei din prezenta cauză este circumscrisă de intervalul martie 2010 – decembrie 2011.
2.1. Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, în forma în vigoare atât la momentul nașterii minorilor, cât și la momentul adoptării deciziei contestate, ”(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei”.
Potrivit art. 2 al aceleiași ordonanțe, ”Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere”.
Normele metodologice, adoptate prin HG nr. 1025/2006, au fost modificate în consecință, prin HG nr. 1016/2009, art. 2 alin. 5 statuând că ”În situația în care, în cadrul primelor 3 nașteri se înregistrează sarcini gemelare, de tripleți sau multipleți, denumite în continuare sarcini multiple, indemnizația pentru creșterea copilului se calculează conform art. 1 alin. (1) și art. 2 din ordonanța de urgență”.
2.2. În raport de soluția legislativă în vigoare la momentul de referință, curtea constată că decizia contestată în prezenta cauză respectă întru totul prevederile legale.
Reclamanta face o interpretare absolut eronată a art. 2 al ordonanței, pretinzând că, în cazul sarcinilor gemelare, s-ar acorda două indemnizații: una pentru primul copil, în cuantumul ce derivă din aplicarea art. 1 alin. 1, în cazul reclamantei 85%, respectiv o a doua pentru cel de-al doilea copil, în cuantumul ce derivă din aplicarea art. 1 alin. 1, în speță 85% la care se adaugă 600 de lei.
Or, în nici un caz nu poate fi acceptată o atare interpretare fantezistă și lipsită de temei legal, respectiv de rațiune, din citirea împreună a art. 1 alin. 1 și alin. 2 reieșind că, în cazul sarcinii generale, indemnizația se compune din cea prev. de art. 1 alin. 1 (în speță 85%) la care se adaugă, pentru cel de-al doilea copil, încă 600 de lei.
2.3. Reclamanta face referire, în argumentarea pretențiilor sale, la prevederile art. 12 din Legea nr. 118/2010, susținând că art. 2 din OUG nr. 148/2005, în forma redată mai sus, ar fi fost modificat în sensul modificării cuantumului indemnizației.
Instanța de recurs constată că recurenta se află într-o gravă eroare în ce privește textul redat.
Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, nu aduce nicio modificare soluției legislative consacrată în art. 2 al ordonanței pomenite, art. 12 al legii statutând următoarele:
”Cuantumul indemnizațiilor acordate în temeiul art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele care se află în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi se diminuează cu 15%. Dacă din calcul rezultă un cuantum mai mic de 600 lei, se acordă 600 lei.
Prin urmare, nu suntem decât în prezența unei diminuări cu 15% a cuantumului indemnizațiilor acordate în baza art. 1 din OUG nr. 148/2005, dau nu mai puțin de 600 de lei, atât și nimic mai mult.
Reglementarea invocată de reclamantă NU consacră o altă viziune a legiuitorului sau altă soluție legislativă în privința sarcinilor indemnizațiilor cuvenite în cazul sarcinilor gemelare, ci doar supune aceste indemnizații (cu limita arătată) acelorași măsuri de austeritate care au grevat întreaga societate, datorate situației de criză financiară mondială.
Prin urmare, art. 12 din legea nr. 118/2010 nu poate constitui temei al pretențiilor reclamantei, fiind o măsură de reducere a indemnizațiilor, nicidecum de majorare a acestora.
3. Curtea constată că reclamanta a rămas tributară unei practici anterioare a instanțelor de judecată, omițând însă faptul că aceasta din urmă a fost grefată pe o cu totul altă prevedere/soluție legislativă în materie.
Astfel, au fost invocate o . hotărâri judecătorești, irevocabile, pronunțate în soluționarea unor excepții de nelegalitate a art. 2 alin. 1 din HG nr. 1025/2006, respectiv Decizia nr. 26/2011 a ÎCCJ pronunțată într-un recurs în interesul legii.
- Prima observație care se impune este aceea că toate hotărârile judecătorești invocate ca practică, dincolo de faptul că produc efecte inter partes, fiind pronunțate în procedura excepției de nelegalitate, ele nu pot fi avut în vedere de instanță nici măcar pentru a se analiza justețea argumentației soluțiilor, justețe care ar impune o soluție similară, pentru simplul fapt că au fost adoptate pe alte reglementări ale ordonanței.
- Astfel, anterior modificării OUG nr. 148/2005 prin Legea nr. 239/2009, nu exista reglementată clar situația sarcinilor gemelare, astfel că aplicarea legii în aceste situații s-a făcut prin interpretarea textelor ordonanței, interpretarea instanțelor fundamentând soluția din excepțiile de nelegalitate, din care se desprindea concluzia că acordării indemnizației lunare la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor.
- De asemenea, prin Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de Înalte Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-au statuat următoarele
”În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că, până la . Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 17 iunie 2009”.
Or, decizia vizează, așa cum reiese din însăși dispozitivul de mai sus (sintagma ”…până la . Legii nr. 239/2009 ….”) exclusiv forma reglementării în vigoare până la data de 18 iunie 2009, nicidecum și cea ulterioară, aplicabilă în cazul reclamantei.
Prin urmare, interpretarea obligatorie ce derivă din RIL nu doar că a devenit caducă odată cu modificarea soluției legislative, dar modificarea adusă art. 2 de Legea nr. 239/2009 nici măcar nu a fost acoperită de analiza instanței supreme, neexistând nici practică neunitară.
4. În ceea ce privește natura indemnizației, curtea reține pe de o parte că o atare discuție este irelevantă în condițiile reglementării legale din art. 2 al ordonanței, aplicabil în perioada de referință, iar pe de altă parte considerațiunile instanței de recurs cu privire la aceasta se regăsesc mai sus, în argumentarea punctului de vedere al instanței asupra excepției de neconstituționalitate a art. 2.
Reținând toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, curtea apreciază sentința tribunalului ca întru totul legală și temeinică, astfel că – în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., - va respinge ca nefondat prezentul recurs.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 2 din OUG nr. 148/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 239/2009.
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta-reclamantă V. V., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA B., B. și Asociații, în București, . ., parter, ., intersecție cu s tr. A., intrare și prin . civile nr. 2513/05.06.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți AGENȚIA P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 20, . și M. M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, cu sediul în București, . nr. 2-4, sector 1, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 septembrie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red./dact. 2 exMN/MN
Jud. fond B. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 9026/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
|---|
