Pretentii. Decizia nr. 9029/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9029/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 5798/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9029
Ședința publică de la 04.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: L. G. Z.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de către recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și de către intimata-reclamantă S.C. M. L. CREDIT IFN S.A. prin mandatar S.C. TRANSPORTER PLAN RESOURCES S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 3721/20.05.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurenta-pârâtă, declară închise dezbaterile și reține recursurile spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3721/20.05.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă actiunea formulată de reclamanta . IFN SA prin mandatar . SRL în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI prin ANAF, fiind obligată parata sa restituie reclamantei taxa de poluare in cuantum de 1884 lei, precum si dobânda fiscala aferenta, incepand cu data perceperii, 6.01.2012, si pana la data restituirii efective.
A fost admisă și cererea de chemare in garantie a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, fiind obligată chemata in garantie sa vireze la dispozitia paratei suma de 1884 lei.
Totodată a fost obligată parata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 43,3 lei catre reclamanta, reprezentând taxe de timbru.
Prin actiunea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. _ /CA/2013, reclamanta . IFN SA prin mandatar . SRL, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI prin ANAF și chematul în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat instanței sa dispuna obligarea paratei la restituirea contravalorii taxei de poluare, în cuantum de 1884 lei, precum si dobanda fiscala aferenta.
In motivarea actiunii, se arata faptul ca autoturismul in litigiu, marca DAF, tip FTXF105/XF105, an fabricatie 2008, provine din spatiul european, cu nr. de identificare XLRTE47MS0E828760, numar omologare AAAU1J6H12CA9E4, . WAUZZZ4F26N116213, acesta fiind inmatriculat pentru prima data in Germania, iar pentru inmatricularea acestuia in România a fost achitata taxa de poluare in cuantum de 1884 lei.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, apreciaza reclamantul că taxa de poluare este ilegală, aceasta fiind percepută în baza unor texte legale aplicabile în dreptul intern care contravin prevederilor de drept comunitar, respectiv dispozitiilor art. 110 din TCUE. Dispozitiile art. 4 din Legea oug 50/2008 incalca in opinia reclamantului normele de drept comunitar, fiind discriminatorii.
Potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 110 parag. 1 din Tratatul CE.
In esenta, mentioneaza ca acesta taxa de poluare nu este perceputa pentru autoturismele deja inmatriculate in Romania, stat comunitar, de la 1.01.2007, fiind perceputa exclusiv pentru autoturismele inmatriculate in celelalte state comunitare si reinmatriculate in Romania, ceea ce demonstreaza ca se aplica doar ca urmare a achizitiilor intracomunitare si este o taxa cu efect echivalent taxelor vamale la import.
In drept, invoca disp. art. 1 alin. 1 si art. 8 din Legea 554/2004, OUG 50/2008, art. 11 si art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutia Romaniei, prev. art. 110 TCUE.
In dovedire a atasat inscrisuri doveditoare privind plata taxei si provenienta autovehiculului.
În apărare, în conformitate cu dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ., ANAF a depus întâmpinare in care a invocat excepția lipsei calității procesuale active si exceptia lipsei de reprezentant.
Pe fondul cauzei, pârâta apreciaza in esenta că plata efectuata de reclamant a fost legal incasata de către organul fiscal prin emiterea deciziei de calcul al taxei pentru emisiile poluante la data plații fiind in vigoare prevederile oug 50/2008, privind taxa de poluare, ca urmare a respectării normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudentei Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Totodata, in temeiul art. 60 C., a formulat cerere de chemare in garantie a AFM.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele:
Problema de drept dedusa judecatii vizeaza incompatibilitatea dispozitiilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CEE, art. 110, cu consecinta caracterului nejustificat al refuzului de restituire a taxei de poluare.
Din analiza inscrisurilor administrate in cauza, tribunalul constata că refuzul paratei de restituire a taxei pentru emisiile poluante are un caracter nejustificat.
În conformitate cu art. 90 par. 1(actualmente art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Este adevărat că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, si ulterior prin OUG 50/2008 si Legea 9/2012, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
În aceste conditii, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului si punerii în circulatie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecintă, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române. Recent, in cauza C-402/09. T. vs. statul roman, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piată, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piata natională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Indiferent de denumirea diferita consacrata in actele normative, taxa speciala la prima inmatriculare, taxa de poluare, ratiunea impunerii a fost aceeasi, dar si efectul produs prin percepere.
Concluzionand, tribunalul retine ca normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România pentru autoturismele second-hand inmatriculate anterior in Uniunea Europeana contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturimele second-hand autohtone.
În speta, reclamantul a probat faptul că autovehiculul achiziționat era second-hand, respectiv că autoturismul a fost initial inmatriculat in Uniunea Europeana, respectiv in Germania, fiind un autoturism rulat si formand obiectul unei achizitii intracomunitare, conform documentelor atasate in copie la filele 13-14 din dosar, in consecinta instanta constata ca acesta este îndreptățit să îi fie restituită taxa de poluare.
Pe cale de consecință, tribunalul consideră că sunt îndeplinite cerințele art.1 din legea nr.554/2004, republicată, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei, prin restituirea taxei achitate reclamantului.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, pe fondul cauzei, instanța a admis acțiunea, dispunând obligarea paratei DIRECȚIA G. DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI prin ANAF la restituirea taxei de poluare, în cuantum de 1884 lei, precum si dobânda fiscala aferenta, incepand cu data perceperii, 6.01.2012, si pana la data restituirii efective.
Astfel, chiar daca raportul juridic dedus judecatii, nascut intre stat, reprezentat prin organele fiscale, si contribuabil, este unul de drept public, in speta nu sunt aplicabile art. 124 Cod procedura fiscala, in privinta momentului de la care dobanzile sunt datorate, ci dispozitiile incidente in materie civila privind dobanda aplicabila de la data platii, avand in vedere jurisprudenta CJUE in materie(cauza I.), conform careia se impune asigurarea repararii integrale a prejudiciului produs in patrimoniul contribuabilului.
In jurisprudenta sa constanta, Curtea a retinut insa faptul ca fiecare stat membru este liber sa stabilieasca conditiile de restituire a dobanzilor, in special rata si modul de calcul, sub rezerva respectarii a doua principii: principiul echivalentei ( sa nu se impuna conditii mai grele decat cele impuse pentru solicitari similare intemeiate insa pe incalcari ale dreptului intern); principiul efectivitatii (sa nu faca imposibila exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificila si sa nu aiba ca efect privarea persoanei de o despagubire adecvata pentru prejudiciul suferit prin indisponibilizarea impozitului).
In conformitate cu dispozitiile art. 124, art. 70 si art. 120 alin. 1 si 7 si art. 135 C. pr. Fiscala, dreptul la dobanzi se naste cu incepere din ziua urmatoare expirarii termenului de 45 de zile de la depunerea cererii de restituire a debitului principal, iar dobanzile au un cuantum diferit de cel al dobanzii legale practicate in dreptul privat.
Prin Hotararea Littlewoods Retail, Curtea a retinut ca principiul efectivității implica obligatia statelor de a plăti dobânzi pentru indisponibilizarea sumei, or sub acest aspect, tribunalul are in vedere faptul ca indisponibilizarea sumei are loc in materia perceperii taxelor de poluare incepand din ziua perceperii taxei si se finalizeaza in ziua restituirii efective catre contribuabil. Prin urmare a suferit un prejudiciu in fiecare zi din acest interval, constand in lipsa de folosinta a sumei, astfel ca pentru o reparatie integrala se impune plata dobanzilor pentru intreg intervalul scurs intre data platii si data restituirii sumei de catre stat. In ceea ce priveste cuantumul insa, in jurisprudența Curtii se admite ca dobânzile acordate pentru taxele percepute prin incalcarea dreptului comunitar (care sunt in cazul de fata identice cu cele acordate pentru taxele perceputa prin incalcarea dreptului intern) pot fi mai mici decât cele acordate in dreptul comun.
Astfel fiind, statul nu poate fi obligat sa acorde mai mult decat dobanda fiscala, chiar daca in alte domenii se aplica dobânda legala ce poate fi mai mare, avand in vedere natura raportului de drept public administrativ nascut intre particulare si organele fiscale. Prin urmare, dispozițiile Codului de procedura fiscala sunt aplicabile in ceea ce privește cuantumul dobânzilor datorate, acestea fiind conforme cu prevederile de drept comunitar.
Totodata, a admis cererea de chemare in garantie a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, avand in vedere ca pe de o parte imprejurarea ca parata a cazut in pretentii, iar pe de alta parte faptul ca suma achitata cu titlu de taxa poluare a fost constituita venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu și administrată de către această instituție, prin urmare se justifica admiterea unei cereri de chemare in garantie, pentru a se asigura efectiv plata taxei in patrimoniul reclamantului, urmand a fi obligata chemata in garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU sa vireze la dispozitia paratei DIRECȚIA G. DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI prin ANAF suma de 1884 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala, in temeiul art.299 coroborat cu art.304 pct.9, art.304/1 si cu art.312 alin.(3) din vechiul Cod de procedura civila, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate si respingerea acțiunii ca neîntemeiata, având in vedere următoarele motive:
Nelegalitatea hotărârii prevăzute de art.304 pct.9 din vechiul Cod de procedura civila-hotărârea atacata a fost data cu incalcarea si aplicarea greșita a legii.
Astfel, taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogându-se art.214/1- 214/3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind inmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148 din Constituția României, reținute de către instanța, precizează următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Totodată, precizează faptul ca art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamant in susținerea acțiunii formulate precizează:
Incidența in cauza a prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciem ca fiind inexistenta intrucat taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodată, in speța de fata, întimata-reclamanta nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, menționează ca potrivit jurisprudentei Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este incalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționam ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, precizează ca principiul " poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, învederează următoarele:
In literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima inmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost inmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior inmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
Mai mult, in ceea ce privește obligarea A.N.A.F.-D.G.A.M.C, la restituirea taxei de poluare, învederează instanței de recurs prevederile O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Astfel, potrivit art.1 din actul normativ menționat anterior:
"(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului."
De asemenea, potrivit art.8 alin. 5 din H.G. nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a H.G. nr.50/2008:"... restituirea sumelor reprezentând diferența de taxa se face din bugetul F. pentru Mediu."
Critică sentința si cu privire la obligarea la restituirea dobânzii calculata de la data plații si pana la data restituirii efective, si învederează următoarele:
Astfel, prin întâmpinarea formulata, s-au arătat motivele pentru cererea de acordare a dobânzii nu poate fi primita.
Precizează, ca, în prezenta cauza, nu se află in niciunul dintre cazurile prevăzute de art.117 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura"fiscala1, republicata, cu modificările si completările ulterioare, pentru restituirea sumei cu titlu de taxa de poluare, si, prin urmare, dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor prevăzute de actul normativ menționat anterior nu isi găsesc aplicabilitatea in aceasta speța.
Ca practica judiciara, menționează sentința civila nr.3076/11.11.2010, pronunțata de Tribunalul București, Secția a IX-a C.A.F. in dosarul nr._, sentința civila nr.3654/17.12.2008, pronunțata de Tribunalul București, Secția a IX-a C.A.F. in dosarul nr._/3/2008.
Consideră ca in mod eronat instanța de fond a dispus obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecata, având in vedere aplicarea corecta de către organele fiscale a legislației incidente in cauza.
In drept: art.304 pct.9, art.304/1 din vechiul Cod de procedura civila; O.U.G, nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule; O.G.- nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Totodată împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și reclamanta . IFN SA întrucât prima instanța nu a acordat reclamantei in cadrul cheltuielilor de judecata si contravaloarea onorariului de avocat in cuantum de 400 lei.
Art. 274 C. prevede „Partea care cade in pretenții va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecata. ".
Admițând acțiunea in totalitate, prima instanța trebuia sa acorde reclamantei beneficiul prevăzut de art. 274 C., in integralitate, in sensul ca trebuia sa oblige parata si la plata cheltuielilor de judecata constând in onorariu de avocat, cheltuieli de altfel dovedite prin depunerea odată cu cererea de chemare in judecata a facturilor si a extrasului de cont.
In atare împrejurare, prima instanța a lipsit fara temei legal reclamanta căreia i s-a admis acțiunea in totalitate, de dreptul de a-si recupera in intregime cheltuielile pe care le-a făcut cu desfășurarea acestui proces.
F. de motivele de mai sus, a solicitat admiterea recursului și acordarea in cadrul cheltuielilor de judecata si a onorariului de avocat in cuantum de 400 lei.
In drept: art. 304 ind. 1 C..
Deliberând asupra recursurilor, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a dispozițiilor legale aplicabile, precum și a sentinței civile recurate, Curtea constată următoarele:
Asupra recursului formulat de către pârâtă, Curtea constată că susținerile acesteia sunt nefondate.
Astfel, se reține că în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimate, având în vedere caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv T. și N., de generală aplicare atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
În acest context, împrejurarea că instituirea unei asemenea taxe prin OUG nr. 50/2008 a fost justificată de necesitatea înlocuirii unei metodologii de calcul al accizelor, devenită inaplicabilă și evitarea pătrunderii în România a unui mare de autoturisme având o normă de poluare inferioară Euro 3, cu nivel ridicat de poluare, nu poate fi reținută în admiterea recursului și constatarea caracterului conform al normelor interne în raport de dispozițiile art. 110 TFUE, având în vedere că acest articol instituie principiul nediscriminării în stabilirea sarcinilor fiscale de către statele membre pentru aplicarea liberei circulații a mărfurilor în cadrul U.E., principiu constatat a fi încălcat prin OUG nr. 50/2008 conform jurisprudenței CJUE în cauzele anterior menționate.
Nefondate sunt și criticile vizând greșita aplicare și interpretare a disp. art. 148 din Constituția României și a prevederilor legii nr. 157/2005, având în vedere că dispozițiile OUG nr. 50/2008 care a stat la baza calculării în sarcina reclamantei a taxei de poluare încalcă, potrivit aceleiași jurisprudențe, dispozițiile art. 110 TFUE și principiul nediscriminării în materia stabilirii unor asemenea taxe.
În esență, prin cele două decizii pronunțate împotriva României de CJUE, s-au reținut următoarele:
„Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”
De asemenea, faptul că o . state membre UE practică o asemenea taxă nu conduce la concluzia conformității între dispozițiile OUG nr. 50/2008 și art. 110 TFUE.
Nu vor fi reținute nici criticile privind greșita interpretare și aplicare de către prima instanță a principiului nediscriminării instituit prin disp. art. 110 TFUE, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008 se instituie o discriminare între cele două categorii de autovehicule, având aceleași particularități și vechime, inclusiv uzură, însă prima incluzând exclusiv autoturismele second-hand provenind din import, neînmatriculate pe teritoriul României, iar secunda, autoturismele second-hand înmatriculate pe teritoriul României, care nu sunt însă supuse obligație de a plăti o asemenea taxă.
Este nerelevantă și împrejurarea potrivit căreia a existat o corespondență între autoritățile din România și Comisia Europeană, finalizată prin concluzia că legislația internă respectă dispozițiile comunitare, nefiind introdusă procedura de infringement, având în vedere că în fapt CJUE a constatat o asemenea încălcare în cadrul cauzelor împotriva României cu referire la formele aflate în vigoare ale OUG nr. 50/2008.
De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia a fost imposibilă stabilirea unei asemenea taxe de poluare cu privire la autovehiculele înmatriculate anterior intrării în vigoare a disp. OUG nr. 50/2008 având în vedere că principiul neretroactivității implica exclusiv stabilirea unei asemenea taxe pentru viitor, începând cu operațiunile juridice având ca obiect aceste autovehicule încheiate ulterior intrării în vigoare a noilor prevederi, astfel încât principiul poluatorul plătește să fie pe deplin respectat în sensul reținut în cadrul cauzelor T. și N. împotriva României.
Nefondate sunt și susținerile recurentei privind aplicarea disp. art. 8 din OUG nr. 50/2008 având ca obiect condițiile de restituire a contravalorii taxei reziduale, reclamanta solicitând restituirea taxei de poluare percepută la data înmatriculării autoturismului, iar nu la data scoaterii acestuia din circulație, nefiind dovedită o identitate între cuantumul celor două taxe.
În plus, Curtea reține că deși legislația fiscală internă a instituit obligația plății unei astfel de taxe o asemenea împrejurare nu conduce la înlăturarea încălcărilor principiului instituit de art. 110 TFUE.
Astfel, faptul că dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost adoptate în temeiul procedurii prevăzută de art. 115 alin. 4 din Constituția României și în acest context, pronunțarea Deciziei nr. 802/2009 de Curtea Constituțională a României, nu pot conduce la admiterea recursului, având în vedere necesitatea respectării principiilor stabilite de CJUE în cele două cauze pronunțate împotriva României în temeiul art. 110 TFUE cu referire la dispozițiile OUG nr. 50/2008, cauze ulterioare acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, având o aplicare directă și prioritară față de aceasta.
Cu privire la greșita acordare a dobânzilor legale, Curtea reține aplicabilitatea principiilor statuate de CJUE în cauza M. I., respectiv „Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe, ”.
Totodată vor fi înlăturate ca nefondate și criticile vizând acordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că prin refuzul nejustificat exprimat de către recurenta-pârâtă de a restitui intimatei-reclamante contravaloarea taxei achitată cu încălcarea prevederilor art. 110 din TFUE, aceasta se află în culpă procesuală, fiind prin urmare aplicabile disp. art. 274 din C.proc.civ. 1865.
Nefondate sunt și criticile privind calitatea procesuală pasivă a pârâtei, având în vedere că taxa respectivă a fost calculată de către pârâtă, iar intimata-reclamantă a achitat contravaloarea acesteia urmare a emiterii deciziei de către pârâtă, neavând relevanță împrejurarea că în fapt taxa a fost virată în conturile AFM, față de care recurenta-pârâtă avea posibilitatea de a utiliza mijloacele procesuale pentru recuperarea acestei taxe nedatorată, considerente față de care în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. 1865 și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi respins recursul pârâtei ca nefondat.
Asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă vizând neacordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, i-a acordat doar taxa de timbru care urmează a fi încadrate în motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 5 și 9 C.proc.civ. 1865, raportate la art. 304 ind. 1 C.proc.civ. 1865, Curtea constată că este fondat, urmând a fi admis având în vedere împrejurarea că în mod nelegal prima instanță deși a admis cererea recurentului-reclamant de obligare a pârâtei privind cheltuielile de judecată, totuși a omis a dispuse și cu privire la plata sumei care constituie obiectul recursului, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat, conform dovezii atașate dosarului primei instanțe, deși aceasta a reținut că pârâta a căzut în pretenții, aflându-se prin urmare în culpă procesuală, nefiind însă acordată și această sumă în sarcina pârâtei, context în care față de disp. art. 274 C.proc.civ. 1865 va fi admisă și această cerere, raportat la art. 312a lin. 1-3 din C.proc.civ. 1865, prin admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond-filele 23-24 fond-, constând în onorariul de avocat, alături de suma de 43,3 lei, acordate prin sentința recurată cu titlu de taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate, corespunzător considerentelor arătate în cuprinsul prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. M. L. CREDIT IFN S.A. prin mandatar S.C. TRANSPORTER PLAN RESOURCES S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 3721/20.05.2014, pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 443,3 lei către reclamantă, reprezentând taxe de timbru și onorariu de avocat.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. Ș. L. G. Z. G. D.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. G.D./A.C.
2 ex.
Jud. fond T.B.: B. R.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1057/2014. Curtea de... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1394/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
