Pretentii. Decizia nr. 926/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 926/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 376/116/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 926
Ședința publică de la 10.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. P.
JUDECĂTOR - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. C. I.
Pe rol se află soluționarea recursului de contencios administrativ formulat de recurenta–pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI OLTENIȚA, împotriva Sentinței civile nr. 541/27.02.2013, pronunțată Tribunalul Călărași–Secția civilă, în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul–reclamant E. J. E. A. - ÎN C. BIROULUI INDIVIDUAL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA OLTENIȚA și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect – „anulare act administrativ - taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după care:
Curtea, constată că, în temeiul dispozițiilor art. 10 și art. 11 din O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013, ca urmare a reorganizării A.N.A.F. în prezenta cauză a dobândit calitatea de recurentă–pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești care a preluat atribuțiile și calitatea procesuală în litigiile aflate pe rolul instanțelor a fostelor Direcții Generale ale Finanțelor Publice și ale structurilor subordonate.
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași sub nr._, reclamantul E. J. E. A. - în cadrul Biroului Individual de pe lângă Judecătoria Oltenița, cu sediul în Oltenița, ., ., ., jud. Călărași a chemat în judecată pe pârâtele Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oltenița, cu sediul în Oltenița, . și Administrația fondului pentru Mediu, cu sediul în București, sect.6, Splaiul Independenței, nr.294, . ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată decizia de calcul a taxei de poluare nr.5501/02.03.2009, obligarea pârâtelor în solidar la restituirea sumei de 8.687 lei reprezentând taxă de poluare, a dobânzii fiscale calculată de la data achitării taxei și până la data restituirii efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 541 din 27.02.2013, Tribunalul Călărași a admis în parte, acțiunea și a obligat pârâtele în solidar, să restituie reclamantului taxa de poluare în sumă de 8.687 lei, a dobânzilor fiscale aferente taxei calculate de la data de 28.01.2013 și până la restituirea sumei, precum și la plata sumei de 40 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul a analizat cu prioritate conform art. 137 Cod pr.civilă excepția invocată prin întâmpinare de pârâtă, pe care a respins-o pe motiv că nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, așa cum rezultă din Decizia nr.24/2011 a ÎCCJ, obligatorie pentru instanță conform art.329 alin.3 C...
Pe fond, s-a reținut că prin dispozițiile interne ale OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este instituită atât pentru înmatricularea autoturismelor noi, indiferent de proveniența geografică sau națională cât și pentru autovehiculele second-hand provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau din alte state nefiind însă obligatorie pentru autovehiculele deja înmatriculate.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Instanța de fond a concluzionat că OUG nr. 50/2008 este contrară art.110 din Tratat întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE hotărârea din 7 mai 1987. cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Amministrazione della finanze dello Stato – în speță taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia.).
S-a mai reținut că discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul OUG 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Prin urmare, dispozițiile art. 4 lit.a din OUG nr.50/2008 creează o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importate și cele similare autohtone care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție care a decis în cauze similare că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.
În consecință, Tribunalul a reținut că dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea second-hand încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art.110 din TFUE, precum și dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu are caracter prioritar și prevalează legii interne.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oltenița.
În motivare, recurenta a arătat că, întrucât intimatul-reclamant a achitat în mod voluntar aceasta taxa de poluare, supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal competent cu emiterea deciziei de calcul a taxei de poluare, numai în faza de soluționare a contestației împotriva acestui titlu de creanța fiscală și în faza controlului judecătoresc ulterior, se poate pune în discuție modalitatea actuală și legală de stabilire a taxei pe poluare, precum și compatibilitatea dreptului intern cu normă comunitara pertinentă, prin urmare considerăm că instanța în mod nejustificat a respins excepția inadmisibilității invocata de subscrisa.
A menționat că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu valoare de principiu și precedent judiciar ca, în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, raportate la art.7 din Legea 554/2004, în același sens fiind și practica Curții Constituționale care, sesizata, în mod repetat cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.205-208 din Codul de procedura fiscală a reținut că acestea sunt constituționale nu numai raportat la prevederile Constituției, dar și în raport de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recurenta a susținut că, potrivit Curții de Justiție a Uniunii Europene, un stat membru nu își încălca obligațiile ce îi revin în temeiul art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, dacă aplica autovehiculelor de ocazie importate din alte state membre un sistem de impozitare în care deprecierea reală a autovehiculelor este definită într-un mod general și abstract pe baza unor criterii determinate în dreptul național, în măsura în care pe de o parte, sunt aduse la cunoștința publicului criteriile pe care se întemeiază modul de calcul al deprecierii vehiculului, iar pe de altă parte proprietarul unui vehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru are posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul, cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale încorporată în valoarea celor similare, deja înmatriculate pe teritoriul național. încălcarea art. 90 nu poate fi reținuta de plano, ci trebuie verificată, în fiecare caz în parte, pentru a se stabili concret măsura în care valoarea taxei aplicate autovehiculului second-hand achiziționat depășește valoarea reziduală a autovehiculului nou, prin urmare refuzul instituției noastre de a restitui suma achitată ca taxa de poluare nu poate fi considerat unul nejustificat.
Față de aceste motive a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecința modificarea sentinței civile nr.541/27.02.2013 pronunțata de Tribunalul Călărași în dosarul_ în sensul respingerii cererii ca neîntemeiata.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedura civilă, art.205, 207 și 218 din O.G. 92/2003 republicata privind Codul de procedura fiscală, prevederile O.U.G. 50/2008, Legea 554/2004.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Referitor la critica vizând neîndeplinirea procedurii prealabile, se impune precizarea că, prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 01 din data de 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
S-a menționat că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare.
S-a arătat că nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Înalta Curte a reținut că procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În opinia instanței supreme soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, s-a reținut că această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În condițiile în care parcurgerea procedurii prealabile nu este obligatorie în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare, critica recurentei vizând neparcurgerea acestei proceduri este nefondată.
Referitor la motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, Curtea constată că problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Or, această problemă de drept a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern, ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul acestui articol, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Se constată așadar că argumentul recurentei în sensul că taxa de poluare nu are caracter discriminatoriu deoarece se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență, nu este întrutotul exact. Aspectele invocate demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Efectul protecționist al reglementării interne este evident prin simplul fapt al perceperii unei taxe de o valoare considerabilă în cazul vehiculelor de ocazie importate, care nu se regăsește sub nicio formă în prețul de piață al unui produs național similar, înmatriculat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu a fost supus unei taxe echivalente și care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Fiind stabilit, pentru toate considerentele de mai sus, faptul că taxa de poluare de achitarea căreia este condiționată înmatricularea autoturismului intimatului-reclamant contravine art. 110 TFUE, dispoziție direct aplicabilă în ordinea juridică internă, Curtea reține că, în aplicarea principiului supremației dreptului comunitar, astfel cum a fost consacrat în jurisprudența CJUE, nu doar instanțele naționale, ci și celelalte autorități ale statelor membre au obligația de a asigura deplina eficacitate a normelor comunitare, lăsând neaplicată, din oficiu, dacă este necesar, orice dispoziție contrară a legislației naționale, fără a mai aștepta ca aceasta să fie înlăturată prin abrogare sau declararea sa ca neconstituțională (a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele C-106/77 Simmenthal II și C-103/88 Frateli Costanzo Spa).
Recurenta nu a invocat argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, iar referirile din cuprinsul motivelor de recurs la poziția Comisiei Europene sunt neconcludente prin prisma jurisprudenței recente a CJUE, invocată în prezenta decizie, CJUE fiind singura autoritate abilitată să interpreteze dreptul Uniunii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa de poluare achitată de intimat contravine dreptului comunitar, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
În concluzie, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta–pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 22, cod poștal_, jud. Prahova, împotriva Sentinței civile nr. 541/27.02.2013, pronunțată Tribunalul Călărași–Secția civilă, în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul–reclamant E. J. E. A. - ÎN C. BIROULUI INDIVIDUAL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA OLTENIȚA, cu sediul în Oltenița, ., ., ., jud. Călărași și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, . nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER,
M. - C. I.
Red.jud.C.P.
Tehnored.M.C.I./2ex.
Jud. fond: N. M. T., Tribunalul Călărași–Secția civilă
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2701/2014. Curtea de... | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
|---|
