Pretentii. Decizia nr. 9290/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9290/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 30667/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 9290
Ședința publică de la 11.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2331/27.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă . și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr. 2331/27.03.2014 Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâta Administrația S. 3 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/30.05.2011 emisă de pârâta Administrația S. 3 a Finanțelor Publice, a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1.046 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule, la care se adaugă dobânda fiscală de la 31.05.2011 până la plata efectivă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 350 lei cheltuieli de judecată. Totodată, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat-o pe aceasta la plata către pârâtă a sumelor la care aceasta a fost obligată către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Criticând sentința recurată ca fiind netemeinică și nelegală, recurentul reiterează motivele de fapt și drept invocate în apărarea în fața instanței de fond.
În primul rând se invocă de către recurentă greșita interpretare a textelor de lege în motivarea soluției date cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției. Arată că din art. 5 alin.4 OUG nr.50/2008 rezultă că prin plata taxei pe poluare, de către reclamant, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația F. pentru Mediu. În același sens invocă și dispozițiile art. 3 alin. 5-8 din HG nr. 686/2008.
Recurenta arată cu privire la fondul cauzei că nu se pot reține afirmațiile reclamantului în sensul că taxa ar fi în contradicție cu art.90 paragraf 1 TCE și că în opinia sa nicio lege în vigoare nu acordă competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale din dreptul intern cu constituția ori tratatele internaționale. Mai arată că reclamantul nu se află în niciuna din situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008 și ca atare acestuia îi revenea obligația de plată a taxei de poluare.
Un alt motiv de recurs vizează acordarea dobânzii, recurenta arătând că reclamantul nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu și nici că a achitat taxa în bugetul de stat. Arată că reclamantul nu se află în niciuna din situațiile legale prevăzute de art. 117 alin.2 sau art. 70 Cod pr.fisc., pentru a beneficia de dobânda legală.
Ultimul motiv de recurs invocat vizează dispoziția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată recurentul arătând că în speță nu se pot reține aspecte privind reaua-credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale și nici nu este situația unui proces câștigat irevocabil.
Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.
Nu au fost administrate probe noi în recurs în condițiile art. 492 Noul Cod proc.civ.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Se reține că suma în cauză a fost stabilită prin decizia de calcul în temeiul OUG nr. 50/2008, solicitarea de restituire fiind de asemenea făcută în perioada de aplicabilitate a acestei ordonanțe.
Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin Tratatului Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamanta fiind îndreptățită la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța are, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne, reclamanta fiind îndreptățită la restituirea în integralitate a taxei de poluare pe care a achitat-o în temeiul unui act normativ contrar dreptului comunitar.
Nefondată este și critica referitoare la obligarea la plata dobânzii având în vedere dispozițiile din Codul de proc.fiscală în sensul că pentru sumele nelegal încasate se datorează dobânda prevăzută de art. 124 de la data când expiră termenul de soluționare a cererii de restituire a sumei.
Nefondată este și critica referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect instanța de fond făcând aplicarea disp. art. 274 alin.1 C.pr.civ. potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Singura condiție reglementată de acest text de lege pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată este aceea ca partea să cadă în pretenții, adică să piardă procesul, condiție îndeplinită în speță.
Culpa procesuală la care se referă recurenta este dedusă din expresia „partea care cade în pretenții”, aceasta aflându-se la baza obligației de plată a cheltuielilor de judecată, și nu aspectele privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, aspecte invocate în cererea de recurs.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în temeiul art. 496 din Noul Cod de Procedură Civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2331/27.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă . și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. O. D. P. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.G.G.
Tehnored.C.O./5ex.
Jud.fond:D. Donțete, Tribunalul București- SCAF
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2381/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 1324/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
