Pretentii. Decizia nr. 156/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 156/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 6498/2/2012
Dosar nr.:_ |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR .156
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.01.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: C. M. F.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: I. C. G.
GREFIER: P. C.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul N. G. E. împotriva deciziei civile nr. 799/23.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN ARGEȘ.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 6 ianuarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, avand nevoie de timp pentru a delibera dar și pentru a da posibilitatea parților să formuleze concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 13 ianuarie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 799 din 23.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost respins, ca nefundat recursul formulat de recurentul-reclamant N. G. E. în contradictoriu cu intimații-pârâți Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA central) și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Argeș (APIA Argeș), împotriva sentinței civile nr. 2894/29.10.2010 a Tribunalului București - Secția C. Administrativ și Fiscal.
În cuprinsul deciziei, Curtea a reținut că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat, invocând următoarele argumente:
1. Cât privește criticile subscrise procedurii urmată în fața instanței de fond, Curtea constată că acestea sunt nefondate, întrucât în privința probei cu expertiză topografică, deși recurentul-reclamant a propus această probă, în privința căreia a fost prorogată discutarea la două termene consecutive (din 21.05.2010 și 18.06.2010) nu a înțeles ulterior să mai susțină administrarea ei (fil. 317, 429 ale dosarului de fond).
Proba nu era utilă și concludentă în cauză, întrucât identificarea parcelelor agricole a avut loc pe hărți puse la dispoziție de APIA obținute prin fotografiere aeriană, relevantă fiind pentru dezlegarea cauzei documentația administrativă care a stat la baza emiterii deciziei nr._/26.06.2009.
Cât privește proba cu interogatoriu, reclamantul nu a propus administrarea acestei probe în raport cu ambele pârâte, ci a solicitat ca „reprezentanții APIA” să răspundă întrebărilor formulate, proba fiind astfel administrată. Din actele dosarului de fond nu rezultă că a urmărit administrarea probei atât în raport cu APIA Central, cât și în raport cu APIA Centrul jud. Argeș (filele 318, 393 ale dosarului de fond), acest subiect fiind tratat în ședința din 8.10.2010, la inițiativa Tribunalului, care a concluzionat în sensul primirii răspunsului la interogatoriu ca emanând de la ambele pârâte, concluzie față de care reclamantul nu a avut vreo obiecție (fil 429). De asemenea, dispozițiile Codului de procedură civilă nu impun amânarea pricinii pentru a se putea lua cunoștință de răspunsurile date la interogatoriu de către o persoană juridică, iar în cazul de față, încheierea de dezbateri nu indică formularea unei astfel de cereri de către reclamant. În concluzie, procedura de judecată urmată în fața primei instanțe a fost conformă dispozițiilor Codului de procedură civilă.
2. Cât privește refuzul de plată de către APIA a subvenției pe suprafață pentru cele 3,58 ha teren pășune, reidentificate, așa cum susține reclamantul în blocul fizic_ – 415, Curtea reține că acest refuz este unul justificat, hotărârea primei instanțe care îl confirmă fiind legală și temeinică, întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă cu certitudine că reclamantul-recurent nu s-a găsit într-o situație de eroare evidentă la prima identificare pe hartă a parcelei 6a. Astfel, . sub nr. 6a în blocul fizic_ – 732 avea o suprafață de 5,50 ha, iar recurentul-reclamant a retras o suprafață de 1,92 ha, iar restul de 3,58 ha le-a repoziționat în blocul fizic învecinat_-415. Respectiva parcelă nu a suferit doar o mutare în blocul fizic învecinat, ci și-a schimbat atât dimensiunea cât și forma, excluzând astfel incidența unui caz de eroare evidentă în care s-ar fi găsit reclamantul la prima identificare a parcelei pe hărțile APIA. Acest aspect rezultă cu certitudine din harta pe care este configurată de către recurentul reclamant repoziționarea parcelei respective, document aflat la fila 384 a dosarului de fond.
Deci, raportat și la conceptul de eroare evidentă conform art.12 din Regulamentul (CE) nr. 2419/2001 și documentului de lucru AGR nr._/2002 emis de către Comisia Europeană, nu rezultă în cauză, în raport de împrejurările concrete, că recurentul-reclamant a acționat din eroare și cu bună credință. De altfel, identificarea greșită a parcelei odată cu depunerea cererii inițiale a fost recunoscută de recurentul-reclamat prin formularul M 1.1 Schimbare de declarație pe suprafață 2008, sancțiunea aplicată fiind legală având în vedere că potrivit art. 12 alin.3 teza ultimă din Regulamentul (CE) nr.796/2004 fermierul este singurul în măsură să identifice propriile terenuri, iar potrivit art. 22 din același Regulament retragerea unei părți din suprafața declarată se poate face fără penalități doar până la momentul în care fermierul este informat cu privire la neregulile din cererea de sprijin. Este nerelevant că reclamantul a înțeles prin semnarea formularului M 1.1 să renunțe numai la suprafața de 1,92 ha și să mute restul de 3,58 ha în alt . corect cererea de plată pentru suprafață declarată în . corect penalizarea de 18,15 % raportat și la retragerea a 5,50 ha din blocul fizic nr._ – 732, având în vedere că nu a putut fi reținut cazul de eroare evidentă.
Cât privește invocatul principiu al proporționalității în aplicarea sancțiunii, aceasta a fost corespunzătoare art. 138 alin.1 din Regulamentul (CE) 1973/2004 și art.50 și 51 din Regulamentul (CE) 796/2004.
3. Cât privește refuzul plății de către APIA a subvenției pentru . blocul fizic_-973, hotărârea primei instanțe este, de asemenea, legală și temeinică, având în vedere că, în urma redigitizării blocului fizic 973 (o recalculare a suprafeței potrivit bazei de date a parcelelor agricole LPIS actualizate) s-a operat o reducere a parcelei 15 de la 0,31 ha la 0,28 ha, aceasta coborând astfel sub limita eligibilității de 0,30 ha stabilită de art.7 alin.1 lit.a) din OUG nr.125/2006. Curtea apreciază că, în cauză nu este în discuție eventuala diferență între definiția parcelei agricole dată de art. 3 alin.1 din OUG nr.125/2006 și cea cuprinsă în art.2 alin.26 din Regulamentul (CE) 796/2004, întrucât prin redigitizare au fost excluse suprafețele neagricole corespunzătoare construcțiilor, respectiv 0,08 ha, iar nu 0,05 ha, cum declarase recurentul, pe baza instrumentelor de măsurare din aplicația LPISWEB. Suprafața neagricolă nu putea fi dată, în acest caz, strict de amprenta la sol a construcțiilor aflate în respectivul ., nu sunt argumente care să înlăture măsurătorile APIA pe baza cărora a fost stabilită suprafața neagricolă din această parcelă.
4. Cât privește pretențiile bănești cu titlu de daune moratorii pentru întârzierea la plată a subvenției efectiv acordate, este adevărat că, în cazul sumelor solicitate cu acest titlu, prima instanță a reținut greșit raportul de accesorietate față de primul petit al cererii introductive, însă cererea privitoare la aceste pretenții nu poate fi primită întrucât în cadrul raporturilor de drept administrativ este supus cenzurii instanței fie actul administrativ, fie refuzul nejustificat al unei autorități sau instituții publice de a rezolva o cerere adresată pe cale administrativă de către reclamant, despăgubirile având întotdeauna caracter accesoriu, raportat la prevederile art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004. În cauza de față, despăgubirile cu titlu moratoriu solicitate nu puteau fi primite, nefiind în legătură cu petitul principal. Pe de ală parte, reclamantul nu a invocat că ar fi adresat APIA o cerere de plată a unor daune moratorii pentru achitarea cu întârziere a subvenției efectiv aprobate în cadrul schemei de plată unică pe suprafață (SAPS), pentru ca acest capăt de cerere să fie tratat independent.
Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant N. G. E. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._ din 16.08.2012.
În cuprinsul contestației în anulare, contestatorul a invocat pe calea excepție nulitatea deciziei civile nr. 799 din 23.02.2012 / 16.02.2012, pronunțata de către Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, susținând că se poate constata prin consultarea programului Ecris, precum și prin consultarea filelor de la dosar că aceasta a fost pronunțată în data de 23.02.2012. Astfel, fișa din programul Ecris a dosarului_ ne indică data de 23.02.2012 ca fiind momentul pronunțării deciziei civile nr. 799, informație care se regăsește și în titlul deciziei civile nr. 799. Cuprinsul deciziei civile nr. 799 (practicaua și dispozitivul) ne indică data de 16.02.2012 ca fiind momentul pronunțării. Dacă acesta ar fi fost însă momentul pronunțării, atunci dosarul_ nu ar mai fi putut avea termen în data de 23.02.2012, așa cum apare în locurile menționate mai sus, precum și în lista de ședințe a completului 9 recurs din data de 23.02.2012.
Totodată, așa cum se poate constata din înscrisurile existente în dosar nu există nicio încheiere de ședință pentru data de 16.02.2012 prin care să fie stabilită amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 23.02.2012. Lipsa acestor încheieri de ședință atrage nulitatea absolută a hotărârii, conform unei jurisprudente constante (CA București, s. a IV-a civ. dec. nr. 1314/1996), temeiul de drept fiind art. 105 și 108, coroborate cu art. 260 și 261 C..
Totodată, în cazul în care instanța ar considera că nu sunt îndeplinite condițiile cu privire la pronunțarea nulității absolute a deciziei civile nr. 799 din 23.02.2012, invocă nulitatea parțială a deciziei civile nr. 799 din 23.02.2012 / 16.02.2012, pronunțată de către Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Nulitatea parțială a deciziei civile nr. 799 din 23.02.2012 / 16.02.2012 se referă în fapt și în drept la nulitatea considerentelor legate de "legalitatea și temeinicia" refuzului de plată de către APIA a celor 3,58 ha (punctul 2 de la pagina 10 a deciziei civile, adică fila 145 verso din dosarul de recurs).
În drept, se poate constata că instanța de recurs s-a raportat la un text de lege abrogat - art. 12 din Reg. (CE) nr. 2419/2001 - Regulamentul (CE) nr. 2419/2001 fiind în mod expres abrogat prin art. 80 alin. (1) al Reg. (CE) nr. 796/2004, ceea ce într-o jurisprudență și o doctrină constantă cu privire la acest subiect constituie exces de putere al instanței judecătorești. Acest fapt, împreună cu neanalizarea motivelor de recurs de la punctele 2-3 din cererea de recurs, arată că instanța de recurs nu a analizat în mod real, complet și temeinic recursul contestatorului.
În motivarea contestației în anulare s-au mai invocat următoarele motive:
1. Motivul de contestație întemeiat pe omiterea cercetării unora din motivele de modificare sau de casare cu privire la neacceptarea la plată a suprafeței de 3,58 ha.
Contestatorul consideră că în cauza de față este incident și motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza II - omiterea unuia din motivele de modificare sau de casare.
Astfel, conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces echitabil, garantat de art. 6 paragr. 1 din CEDO, presupune ca instanța să fi examinat în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse atenției și să fi pronunțat o soluție.
Privind sub acest unghi, pe baza jurisprudenței CEDO, dar și a unei jurisprudențe constante a ICCJ (de exemplu S.civ. și de propr. int., dec. nr. 3159/2006) neanalizarea aspectelor esențiale ale unui motiv de recurs este privită ca omiterea cercetării unuia din motivele de recurs.
Această omisiune consideră că reprezintă și o încălcare a dreptului la un proces echitabil așa cum prevede art. 6 paragr. 1 din CEDO.
Ori în cazul de față se poate constata că instanța de recurs nu a analizat o . aspecte esențiale atât în ceea ce privește plata suprafeței de 3,58 ha, cât și plata parcelei de 0,31 ha.
Astfel, în ceea ce privește plata suprafeței de 3,58 ha, instanța de recurs a constatat ca fiind temeinice criticile exprimate de contestator la subpunctele 2.2.1.1.-2.2.1.3. reținând în mod corect că nu este vorba de o declarare a unei noi parcele, ci de o repoziționare a unei parcele identificate inițial greșit. Acest aspect se desprinde foarte clar din considerentele exprimate de instanța de recurs la punctul 2: "(...) recurentul-reclamant a retras o suprafață de 1.92 ha, iar restul de 3,58 ha le-a repoziționat în blocul fizic învecinat_-415." (paragraful 1 de la punctul 2 al considerentelor deciziei civile 799, adică fila 145 verso din dosarul de recurs); "(...) identificarea greșită a parcelei odată cu depunerea cererii inițiale a fost recunoscută de recurentul-reclamant (...) reclamantul a înțeles prin semnarea formularului M1.1., să renunțe numai la suprafața de 1.92 ha si să mute restul de 3.58 ha în alt . de la punctul 2 al considerentelor deciziei civile 799, adică fila 145 verso din dosarul de recurs). De altfel, chiar și APIA a recunoscut în mod indirect această situație de fapt: astfel, deși APIA consideră . suprafață de 3,58 ha, ca fiind o nouă parcelă declarată în data de 03.11.2008, diferită de cele 3,58 ha retrase din ., peste tot în înscrisurile existente la dosar (a se vedea de exemplu întâmpinările depuse în stadiul procesual recurs) vorbește de "repoziționarea", "mutarea", "identificarea greșită" etc. a celor 3,58 ha.
Cu toate acestea, instanța de recurs a respins capătul de cerere privitor la plata celor 3,58 ha din ".> Motivația instanței a fost aceea că nu s-a creionat un caz clar de eroare evidentă care să permită modificarea cererii inițiale de subvenție fără aplicarea unor penalități.
Lăsând la o parte faptul că raportarea la art. 12 din Reg. (CE) nr. 2419/2001 este inadmisibilă, în condițiile în care Reg. (CE) nr. 2419/2001 a fost în mod expres abrogat prin art. 80 alin. (1) al Reg. (CE) nr. 796/2004, trebuie constatat că, așa cum arăta și la punctul 2.3. al cererii de recurs, existența / inexistența unei erori evidente reprezintă doar un caz particular de neaplicare a penalităților, caz prevăzut în Reg. (CE) nr. 796/2004 la art. 19.
Prin urmare, având în vedere criticile exprimate de contestator în cuprinsul subpunctelor 2.2.1.5.-2.2.1.7. din cererea de recurs, instanța ar fi trebuit să se pronunțe și asupra aplicării la speța de față a art. 68 alin. (1) teza I din Reg. (CE) 796/2004, respectiv că a declarat "date faptice corecte" în ceea ce privește exploatarea a 19,08 ha. Ori, după cum se poate constata, instanța de recurs nu a făcut niciun fel de apreciere asupra existenței / inexistenței situației de supradeclarare în conformitate cu art. 49-53 din Reg. (CE) nr. 796/2004 și nici cu privire la modul în care art. 68 din același Regulament nu și-ar găsi aplicarea în speța de față, acesta fiind în fapt temeiul juridic principal al acțiunii reclamantului. Mai mult, raportându-ne la art. 68 alin. (1) -"Reducerile și excluderile prevăzute la capitolul I nu se aplică în cazul în care agricultorul a prezentat date faptice corecte (...)" (sintagma DATE FAPTICE CORECTE se raportează la situația de supradeclarare și nu la cea de identificare greșită, pentru că în capitolul I nu există nicio referire la aplicarea unor sancțiuni pentru identificare greșită) - completat cu paragraful 3 al aceluiași articol din Reg. (CE) nr. 796/2004 -"Pe baza informațiilor furnizate de agricultor în formula descrisă la alineatul (1), cererea de ajutor este rectificată astfel încât să reflecte situația reală"-, interpretat prin prisma art. 58 din considerentele cuprinse în preambulul Reg. (CE) nr. 796/2004 - "în domeniul cererilor de ajutor pe suprafață, neregulile vizează de obicei părți ale suprafețelor. Astfel, supradeclarările privind o parcelă pot fi compensate de subdeclarări privind alte parcele din aceeași grupă de culturi. (...)"- (text de lege la care instanța de recurs nu s-a raportat în niciun fel) se poate constata că este permisă repoziționarea unei parcele identificate greșit dacă faptele corespund situației reale (dacă acea suprafață de teren a fost într-adevăr exploatată).
Ori din acest punct de vedere, deși instanța de recurs a stabilit în mod corect că este vorba de o repoziționare a celor 3,58 ha (instanța de fond nu a exprimat nicio opinie în acest sens, mergând doar pe ideea de inexistență a unei erori evidente), ea nu a continuat în niciun fel propriul raționament juridic prin raportarea acestei noi situații de fapt la articolele de lege incidente (art. 68 alin. (1) din Reg. (CE) nr. 796/2004 în teza "date faptice corecte"), nejudecând practic acest aspect. Ori așa cum se poate vedea din cererea de chemare în judecată, din cererea de recurs, precum și din dezbaterile pe fond (conform încheierii de ședință din data de 02.02.2012 din dosarul_ ), principalul temei juridic al acțiunii reclamantului a fost tocmai art. 68 alin. (1) completat cu paragraful 3 al aceluiași articol din Reg. (CE) nr. 796/2004, temei juridic nemenționat în considerentele deciziei civile 799/23.02.2012.
Mai mult, consideră că instanța de recurs, în cazul în care la judecarea cauzei s-a raportat la alte temeiuri juridice ar fi trebuit să pună în discuția părților respectivele temeiuri juridice, precum și existența sau inexistența unor legături între temeiul de lege invocat de reclamant și temeiurile juridice reținute de instanță (de ce nu se aplică temeiul juridic avut în vedere de reclamant, de ce se aplică temeiurile juridice avute în vedere de instanță, de ce temeiul juridic găsit de instanță înlătură aplicarea temeiului juridic al reclamantului), pentru că altfel, nu ar exista nicio dovadă că instanța de recurs a procedat la o interpretare teleologică, interpretare care s-ar fi impus urmare a arătării de către instanță a altor temeiuri de drept decât cele invocate de reclamant. Ori toate aceste operațiuni juridice țin de cadrul procesual (cum de altfel se arată și în jurisprudența CEDO), respectiv de principiul contradictorialității, al oralității precum și de aplicarea art. 129 alin. (5) C..
Repoziționarea parcelei de 3,58 ha ne arată că în mod real a fost exploatată o parcelă de 19,08 ha, cele 3,58 ha fiind inițial identificate greșit (identificarea greșită nu este penalizata prin niciun text de lege; ba din contră, în conformitate cu paragraful 3 din art. 68 al Reg. CE nr. 796/2004 cererea inițială va fi modificată pentru a reflecta situația reală, având în vedere și considerentul 58 din preambulul Reg. CE nr. 796/2004). Prin urmare penalizarea se va putea aplica doar la cele 1,92 ha, care au fost supradeclarate în conformitate cu situația din teren și cu procedura APIA explicitată și în Ghidul fermierului (document public care se găsește pe website-ul instituției - http: // www. apia. org. ro/ dir iacs/ indrumar% 20SAPS%2008% 20mai %_.pdf ), la pagina 20. capitolul "Cum pot fi evitate sancțiunile din partea APIA?" paragrafele 5 și 6 (înscrisurile se află la dosar): "...Nu se recomandă folosirea planurilor cadastrale pentru identificarea parcelelor întrucât aceasta poate genera numeroase erori... Se va declara suprafața agricolă reală netă a parcelei. Deținătorul parcelei va măsura pe cât posibil singur . trecute în actele de proprietate..."("pag. 20 din Ghidul Fermierului").
În ceea ce privește punctul 2.2.2. din cererea de recurs, consideră de asemenea că instanța nu a răspuns la argumentele sale și nu a analizat criticile formulate prin prisma art. 68 alin. (1) teza II din Reg. (CE) nr. 796/2004, precum și prin prisma art. 20 din Reg. (CE) nr. 1782/2003 așa cum a menționat și în notele scrise depuse pe data 08.02.2012 la punctul 1.8.. Instanța de recurs nu a răspuns în niciun fel cu privire la criticile legate de culpa organizatorică a APIA, nejudecând practic acest aspect. Instanța nu ne spune (nu motivează) de ce o dispoziție imperativă nerespectată de APIA (art. 20 din Reg. (CE) nr. 1782/2003) nu atrage culpa acesteia (de ce aplicarea unui text de lege în vigoare este înlăturată), de ce deplasarea eronată spre est a limitei pășunii de către APIA nu este considerată culpă (hartă greșită), dar în schimb deplasarea spre est a parcelei de către reclamant luând ca reper chiar limita de pășune deplasată spre est este considerată culpă. Instanța de recurs nu ne explică (nu motivează) de ce reclamantul ar fi trebuit să indice corect o creastă montană, fară a exista niciun reper în acest sens (linii de cotă, vârfuri montane, încălcându-se de asemenea dispozițiile imperative ale art. 20 din Reg. (CE) nr. 1782/2003).
În acest context - al neanalizării criticilor exprimate în cuprinsul subpunctelor 2.2.1.5.-2.2.1.7. și 2.2.2. din cererea de recurs - nu s-ar putea spune că invocarea de instanța de recurs art. 22 din Reg. (CE) nr. 796/2004, așa cum a fost precizată în considerentele deciziei civile nr. 799/23.02.2012 ar acoperi și o altă situație precum cea prevăzută de ipoteza art. 68 alin. (1) din Reg. (CE) nr. 796/2004, când în mod evident motivația instanței a avut în vedere doar cazul particular al erorii evidente. Mai ales că antemenționatul art. 22 se referă doar la retragerea unei parcele și nu la repoziționarea sa, neavând nicio legătură cu aplicarea art. 68 alin. (1) completat cu paragraful 3 al aceluiași articol din Reg. (CE) nr. 796/2004. Dacă instanța ar constata că ar exista vreo legătură între aplicarea art. 22 și art. 68 din Reg. (CE) nr. 796/2004, atunci ea ar trebui să explice și de ce legiuitorul european a ales să se folosească de un text redundant (avem în vedere prevederile alineatului 2 ale art. 68).
Întrucât se ajunge la rectificarea cererii de ajutor s-ar putea considera că art. 68 din Reg. (CE) 796/2004 ar intra în concurență cu art. 15 din Reg. (CE) 796/2004 care reglementează modificarea cererii unice de solicitare a subvenției și - așa cum sugerează și pârâtele - cu art. 22 din Reg. (CE) 796/2004 care reglementează retragerea în totalitate sau în parte a cererii unice de solicitare a subvenției.
În cazul de față art. 15 și "22 din Reg. (CE) 796/2004 reprezintă dreptul comun în materie de modificare respectiv retragere a cererii unice de solicitare a subvenției. Raportat la art. 15 și 22 din Reg. (CE) 796/2004, ultimul paragraf al art. 68 din Reg. (CE) 796/2004 reprezintă excepția, având prin urmare caracter derogatoriu și aplicare limitată, în sensul că în sfera sa de reglementare intră doar capitolul I al titlului IV din Reg. (CE) 796/2004. Dacă prin absurd am interpreta că și în cazurile prevăzute de art. 68 din Reg. (CE) 796/2004 ar opera termenele și condițiile menționate în art. 15 și 22 din Reg. (CE) 796/2004, atunci norma juridică prevăzută de art. 68 ar deveni inoperabilă. În aceste condiții, chiar dacă fermierul a prezentat "date faptic corecte" sau dovedește că "nu este vinovat” el este totuși penalizat, situație total inechitabilă.
În ceea ce privește art. 15 din Reg. (CE) 796/2004 ar trebui observat că termenul prevăzut de art. 15 din Reg. (CE) 796/2004 în care sunt permise modificările la cererea unică are ca limită maximă data de 31 mai, dată care este ulterioară cu 16 zile datei limită de depunere a cererii unice de solicitare a subvenției (15 mai în cazul României, care în 2007 a fost prelungită până la 31 mai). Ori art. 68 din Reg. (CE) 796/2004 are ca sferă de aplicare operațiunile administrative ulterioare depunerii cererii (calculul plății subvenției, constatarea situației de supradeclarare etc.) și care în mod practic nu pot avea loc în cele 16 zile. In plus, în ceea ce privește parcelele deja declarate în cererea de plată, art. 15 din Reg. (CE) 796/2004 reglementează doar modificările legate de utilizare (folosință/categoria de folosință) sau de modificarea măsurii/schemei de ajutor/subvenție solicitate. Folosința/categoria de folosință este definită de art. 5 alin. (3) din OUG 125/2006 astfel: - "Suprafața agricolă eligibilă poate avea următoarele categorii de folosință: a) teren arabil - terenul cultivat pentru producție cu cereale pentru boabe, plante leguminoase pentru boabe, plante industriale, cartof, sfeclă de zahăr, rădăcinoase pentru nutreț, legume proaspete, pepeni și căpșuni, flori și plante ornamentale, plante pentru nutreț, plante pentru producerea de semințe și seminceri pentru comercializare, alte culturi în teren arabii, inclusiv terenurile de sub sere și solarii și terenul lăsat necultivat în mod deliberat, dar menținut în bune condiții agricole și de mediu; b) pajiști permanente - pășuni și fânețe - terenul utilizat pentru pășunatul animalelor sau pentru producerea de furaje; c) vii - terenul plantat cu vii și pepiniere viticole; d) culturi permanente - terenul plantat cu livezi, arbuști fructiferi, hamei, pepiniere și alte culturi permanente; e) grădini familiale - suprafață destinată obținerii produselor agricole, în principal pentru consumul propriu al membrilor exploatației/gospodăriei agricole individuale.".
În ceea ce privește art. 22 din Reg. (CE) 796/2004 ar trebui observat că nu există o limitare în timp a posibilității de retragere a parcelelor cu două excepții: "cazul în care autoritatea competentă a informat deja agricultorul despre neregulile pe care le conține cererea de ajutor" sau "cazul în care 1-a avertizat cu privire la intenția sa de a întreprinde un control la fața locului și acest control a dus la constatarea unor nereguli". Cele două excepții sunt prevăzute și în cuprinsul alin. (2) al art. 68 din Reg. (CE) 796/2004, dar așa cum aminteam mai sus sfera de aplicare în acest din urmă caz este limitată la capitolul I al titlului IV la "părțile din cererea de ajutor incorecte sau care au devenit incorecte", cele două prevederi nefiind în acest fel redundante una în raport cu cealaltă. Așa cum a mai menționat însă, art. 22 din Reg. (CE) 796/2004 se referă doar la retragerea unei parcele și nu la repoziționarea sa.
2. Motivul de contestație întemeiat pe existența unei greșeli materiale, dar și pe omiterea cercetării unora din motivele de modificare sau de casare cu privire la neacceptarea la plată a suprafeței de 0,31 ha.
În ceea ce privește respingerea punctului 3 referitor la plata celor 0,31 ha, consideră că ne aflăm în primul rând în fața unei greșeli materiale, motiv de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C.. Astfel, instanța de recurs conchide că "Prin urmare, nu sunt argumente care să înlăture măsurătorile APIA pe baza cărora a fost stabilită suprafața neagricolă din această parcelă.". Ori, în dosarul_ există controalele și formularele Ml.l (respectiv SI) aferente campaniilor 2009 și 2010 (înscrisurile noi depuse la dosar în data de 08.12.2011), adică tot măsurătorile APIA, care arată că rezultatul controlului pe teren al APIA (controlul pe teren, conform manualelor de proceduri ale APIA existente la dosar având o mai mare putere probatorie, decât redigitizarea făcută din birou de un operator) a constatat că respectiva .,28 ha, așa cum s-a menționat după redigitizare, ci 0,31 ha, adică exact suprafața găsită de reclamant. Explicația detaliată a acestui aspect (a fost și) este redată la punctele 2.1.-2.7. din notele scrise depuse la dosarul cauzei în data 08.02.2012 (rog a se vedea respectivele note scrise). De altfel, aceasta este și explicația că atât APIA Central, cât și APIA Argeș nu au mai insistat în recurs în a susține că cele 0,31 ha au fost excluse în mod corect de la plată. Înscrisurile noi depuse la dosarul cauzei în data de 08.12.2011, au fost admise ca probă de către instanța de recurs. Ulterior aceste înscrisuri au fost omise în construirea soluției finale pronunțate de instanța de recurs. Înlăturarea lor nu s-a făcut motivat și nici nu a existat o dezbatere în contradictoriu cu privire la respectivele probe. Deci nu putem vorbi de o eroare de judecată, odată ce nu există nicio probă care să arate că instanța de recurs a avut în vedere noile înscrisuri, ci pur și simplu de o omisiune a acestor înscrisuri. Pentru a ne fi aflat în fața unei greșeli de judecată ar fi trebuit să existe cel puțin o mențiune a instanței de recurs prin care să se spună de ce acest argument esențial nu a fost avut în vedere (a fost înlăturat din construirea soluției). Mai mult, chiar APIA a renunțat să mai conteste faptul că nu ar fi trebuit să îi acorde subvenție pentru cele 0,31 ha, explicația fiind aceea că propriile lor controale dovedeau susținerile reclamantului. Prin urmare, nu putem spune că acest aspect ar fi fost judecat.
În plus, având în vedere înțelesul dat de art. 6 paragraful 1 din CEDO dreptului la un proces echitabil, în care argumentele părților să fie efectiv analizate de instanță, iar înlăturarea unor probe sau argument esențiale să se facă motivat, se poate constata că ne aflăm și în cazul art. 318 alin. (1) teza II C., în sensul că neanalizarea unor probe și aspecte esențiale echivalează cu nejudecarea cauzei, respectiv cu neanalizarea recursului.
Concluzionând, solicită să se constate că instanța de recurs analizând doar aplicarea conceptului de eroare evidentă în cauza de față, a omis din greșeală să analizeze criticile formulate de contestator în cuprinsul subpunctelor 2.2.1.5.-2.2.1.7. și 2.2.2. din cererea de recurs, cu privire la aplicarea art. 68 alin. (1) din Reg. (CE) nr. 796/2004. De aceea solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată cu privire la aceste aspecte și să se dispună reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei noi hotărâri neviciate.
De asemenea, având în vedere strânsa relație a solicitării despăgubirilor cu capetele principale ale cererii solicită să fie reanalizat și acest aspect, solicitările de despăgubiri nefiind analizate tocmai ca urmare a respingerii capetelor principale ale acțiunii. Totodată, în acest context solicită și admiterea excepției de nelegalitate cu privire la decizia de plată nr._/22.06.2010, deoarece greșita redigitizare a blocului fizic_-973 a condus la declararea de către APIA a parcelei 15 ca fiind neeligibilă, atât în campania din 2008, cât și în campania din 2009.
În drept, își întemeiază contestația în anulare pe dispozițiile art. 317-321 C., pe art. 129, 167 C., pe dispozițiile legii 554/2004, pe dispozițiile Reg. CE 1782/2003, 796/2004 și 1973/2004 și pe ale O.U.G. nr. 125/2006 și pe dispozițiile art. 6 din CEDO.
La data de 11. 11.2013, contestatorul a depus cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în interpretare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru dezlegarea modului în care aplicarea cu prioritate a dreptului european înlătură aplicarea dreptului național.
Contestatorul susține că cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare din cauza de față privește principiile de drept comunitar ce statuează prioritatea aplicării dreptului european în raport cu dreptul național, fiind formulată în temeiul art. 267 TFUE, precum și interpretarea sintagmei "date faptice corecte" menționată în Reg. (CE) 796/2004, atât independent, cât și prin raportare la sintagma "eroare evidentă" din art. 19 al aceluiași regulament. Statuarea de către CJUE asupra aplicării principiilor de drept comunitar este întâlnită în jurisprudența CJUE - a se vedea în acest sens HOTĂRÂREA din 18.07.2007 -CAUZA C-119/05 Lucchini vs Italia. În cauza Lucchini vs Italia, CJUE statuează că dreptul comunitar se opune aplicării unei dispoziții a dreptului național care urmărește să consacre principiul autorității de lucru judecat, precum articolul 2909 din Codul civil italian (codice civile), în măsura în care aplicarea acesteia împiedică aplicarea dreptului comunitar (recuperarea ajutorului de stat acordat cu încălcarea legislației europene).
În cauza de față contestatorul solicit să se constate că interpretarea greșită a legislației europene s-a concretizat în omiterea cercetării unuia din motivele de modificare sau de casare. În speță, CJUE este chemată să precizeze în ce măsură instanțele naționale sunt obligate, în temeiul dreptului comunitar, să înlăture aplicarea dreptului național.
1. Unul din motivele de promovare a contestației în anulare este "omiterea cercetării unuia din motivele de recurs". Interpretarea greșită (eronată) a legislației europene reprezintă "omiterea cercetării unuia din motivele de recurs", având în vedere că interpretarea greșită a legislației europene face ca instanța de recurs să verifice alte ipoteze de aplicare ale normelor juridice decât cele corecte, cele corecte nefiind analizate? In acest sens sunt și interpretările CEDO. Astfel, conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces echitabil, garantat de art. 6 paragr. 1 din CEDO, presupune ca instanța să fi examinat în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse atenției și să fi pronunțat o soluție. Privind sub acest unghi, pe baza jurisprudenței CEDO, dar și a unei jurisprudențe constante a ICCJ (de exemplu S.civ. și de propr. int., dec. nr. 3159/2006) neanalizarea aspectelor esențiale ale unui motiv de recurs este privita ca omiterea cercetării unuia din motivele de recurs.
In cazul de față, instanța de recurs a analizat aplicabilitatea art. 19 din Reg. (CE) nr. 796/2004, fară însă a face vreo referire la art. 68 alin. (1) teza I din Reg. (CE) 796/2004 în teza "date faptice corecte".
2. Dacă instanța de recurs a analizat noțiunea de "eroare evidentă" care să permită modificarea cererii inițiale de subvenție fară aplicarea unor penalități (caz prevăzut în Reg. (CE) nr. 796/2004 la art. 19), s-ar putea afirma că ea a acoperit și cercetarea existenței ipotezei de aplicare a art. 68 alin. (1) teza I din Reg. (CE) 796/2004 în teza "date faptice corecte"? Cele două noțiuni au aceeași sferă de cuprindere astfel încât analizarea uneia ("eroare evidentă") să suplinească lipsa analizei celeilalte ("date faptice corecte")?
3. Se opun în vreun fel art. 15 și 22 din Reg. (CE) 796/2004 aplicării paragrafului 3 din art. 68 al Reg. (CE) 796/2004?
Contestatorul arată că, în cazul de față, se poate constata că instanța de recurs nu a analizat o . aspecte esențiale atât în ceea ce privește plata suprafeței de 3,58 ha, cât și plata parcelei de 0,31 ha. Astfel, în ceea ce privește plata suprafeței de 3,58 ha, instanța de recurs a constatat ca fiind temeinice criticile exprimate de reclamant la subpunctele 2.2.1.1.-2.2.1.3. reținând în mod corect că nu este vorba de o declarare a unei noi parcele, ci de o repoziționare a unei parcele identificate inițial greșit. Cu toate acestea, instanța de recurs a respins capătul de cerere privitor la plata celor 3,58 ha din ". a fost aceea că nu s-a creionat un caz clar de eroare evidentă care să permită modificarea cererii inițiale de subvenție fară aplicarea unor penalități. Lăsând la o parte faptul că raportarea la art. 12 din Reg. (CE) nr. 2419/2001 este inadmisibilă, în condițiile în care Reg. (CE) nr. 2419/2001 a fost în mod expres abrogat prin art. 80 alin. (1) al Reg. (CE) nr. 796/2004, trebuie constatat că, așa cum arăta și la punctul 2.3. al cererii de recurs, existența / inexistența unei erori evidente reprezintă doar un caz particular de neaplicare a penalităților, caz prevăzut în Reg. (CE) nr. 796/2004 la art. 19. Prin urmare, având în vedere criticile exprimate în cuprinsul subpunctelor 2.2.1.5.-2.2.1.7. din cererea de recurs, instanța ar fi trebuit să se pronunțe și asupra aplicării la speța de față a art. 68 alin. (1) teza I din Reg. (CE) 796/2004, respectiv dacă reclamantul a declarat "date faptice corecte" în ceea ce privește exploatarea a 19,08 ha. Ori, după cum se poate constata, instanța de recurs nu a făcut niciun fel de apreciere asupra existenței / inexistenței situației de supradeclarare în conformitate cu art. 49-53 din Reg. (CE) nr. 796/2004 și nici cu privire la modul în care art. 68 din același Regulament nu și-ar găsi aplicarea în speța de față, acesta fiind în fapt temeiul juridic principal al acțiunii reclamantului. Mai mult, consideră că instanța de recurs, în cazul în care la judecarea cauzei s-a raportat la alte temeiuri juridice ar fi trebuit să pună în discuția părților respectivele temeiuri juridice, precum și existența sau inexistența unor legături între temeiul de lege invocat de subsemnatul și temeiurile juridice reținute de instanță (de ce nu se aplică temeiul juridic avut în vedere de reclamant, de ce se aplică temeiurile juridice avute în vedere de instanță, de ce temeiul juridic găsit de instanță înlătură aplicarea temeiului juridic al reclamantului), pentru că altfel, nu ar exista nicio dovadă că instanța de recurs a procedat la o interpretare teleologică, interpretare care s-ar fi impus urmare a arătării de către instanță a altor temeiuri de drept decât cele invocate de reclamant. Ori toate acceste operațiuni juridice țin de cadrul procesual (cum de altfel se arată și în jurisprudența CEDO), respectiv de principiul contradictorialității, al oralității precum și de aplicarea art. 129 alin. (5) C..
In ceea ce privește punctul 2.2.2. din cererea de recurs, consideră de asemenea că instanța nu a răspuns la argumentele sale și nu a analizat criticile formulate prin prisma art. 68 alin. (1) teza II din Reg. (CE) nr. 796/2004, precum și prin prisma art. 20 din Reg. (CE) nr. 1782/2003 așa cum a menționat și în notele scrise depuse pe data 08.02.2012 la punctul 1.8.. Instanța de recurs nu a răspuns în niciun fel cu privire la criticile legate de culpa organizatorică a APIA, nejudecând practic acest aspect. Instanța nu ne spune (nu motivează) de ce o dispoziție imperativă nerespectată de APIA (art. 20 din Reg. (CE) nr. 1782/2003) nu atrage culpa acesteia (de ce aplicarea unui text de lege în vigoare este înlăturată), de ce deplasarea eronată spre est a limitei pășunii de către APIA nu este considerată culpă (hartă greșită), dar în schimb deplasarea spre est a parcelei de către reclamant luând ca reper chiar limita de pășune deplasată spre est este considerată culpă. Instanța de recurs nu ne explică (nu motivează) de ce reclamantul ar fi trebuit să indice corect o creastă montană, fară a exista niciun reper în acest sens (linii de cotă, vârfuri montane, încălcându-se de asemenea dispozițiile imperative ale art. 20 din Reg. (CE) nr. 1782/2003).
Având în vedere toate cele arătate mai sus consideră că cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare din cauza de față este o cerere făcută în fața unei instanțe de ultim grad, pentru deslușirea unei probleme de drept european, care are legătura cu cauza (delimitarea noțiunilor de eroare evidentă de cea de date faptice corecte ne va arăta cât se poate de clar că ne aflăm în fața unei omisiuni a instanței de recurs, care nu a analizat și ipoteza de aplicare a art. 68 din Reg. CE 796/2004) și care nu a mai primit o rezolvare în jurisprudența CJUE.
In drept, își întemeiază această cerere pe dispozițiile art. 267 din TFUE, pe art. 317 - 321 C., pe art. 129, 167 C., pe dispozițiile Legii 554/2004, pe dispozițiile Reg. CE 1782/2003, 796/2004 și 1973/2004 și pe ale O.U.G. nr. 125/2006 și pe dispozițiile art. 6 din CEDO.
Prin întâmpinările depuse la data de 14.05.2013 și 02.09.2013 de către intimatele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA central) și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Argeș (APIA Argeș) s-a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare arătându-se că motivele invocate de contestator nu se încadrează în cazurile prev. de art. 317 și 318 din Codul de procedură civilă.
Intimatele au depus și note scrise, înregistrate la 19.12.2013 și 30.12.2013, prin care și-au exprimat punctul de vedere referitor la cererea contestatorului de pronunțare a unei hotărâri preliminare, solicitând respingerea acestei cereri întrucât nu se ridică problema interpretării sau validității unei norme comunitare, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
La dosarul de față au fost atașate dosarul de fond nr._ al Tribunalului București, dosarul din recurs nr._ al Curții de Apel București și dosarul nr._ al Curții de Apel București, referitor la o cerere de revizuire formulată împotriva aceleași decizii.
Cu privire la cererea formulată de contestatorul N. G. E. de sesizare a Curții Europene de Justiție de pronunțare a unei hotărâri preliminare în interpretare, Curtea reține următoarele:
Din dispozițiile art. 267 ale Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) rezultă că o instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, cum este cazul de față, este obligată să sesizeze Curtea Europeană de Justiție (CJUE) pentru a pronunța o hotărâre preliminară privind interpretarea Tratatelor ori validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii Europene, în situația în care apreciază că o decizie a CJUE îi este necesară pentru soluționarea cauzei.
Prin urmare, obligația de a sesiza CJUE nu este impusă instanței naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, ori de câte ori, una dintre părți formulează o astfel de cerere de sesizare a CJUE, ci instanța națională are competența de a aprecia dacă îi este necesară o hotărâre preliminară, necesitate ce presupune o analiza a relevanței normei europene în cauză precum și a clarității textului, întrucât dacă norma europeană are un caracter clar, univoc, lipsit de ambiguități, nu este necesară interpretarea lui de către CJUE.
Prima întrebare pe care contestatorul solicită a fi adresată CJUE constă în aceea că „Interpretarea greșită (eronată) a legislației europene reprezintă "omiterea cercetării unuia din motivele de recurs", având în vedere că interpretarea greșită a legislației europene face ca instanța de recurs să verifice alte ipoteze de aplicare ale normelor juridice decât cele corecte, cele corecte nefiind analizate?”
Din cuprinsul acestei întrebări nu rezultă care este norma comunitară a cărei interpretare se solicită, astfel că solicitarea nu se încadrează în prevederile art. 267 din TFUE, potrivit cărora hotărârea preliminară se referă la interpretarea Tratatelor ori validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii Europene.
Curtea reține și că "omiterea cercetării unuia din motivele de recurs" reprezintă un motiv de contestație în anulare reglementat de art. 318 din Codul de procedură civilă, a cărei competență de interpretare revine instanței naționale, ci nu CJUE, astfel că instanța națională este competentă să aprecieze dacă interpretarea greșită a legislației europene de către instanța națională reprezintă un motiv pentru care se poate formula calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
Cea de-a doua întrebare cu care se solicită sesizarea CJUE este următoarea: „dacă instanța de recurs a analizat noțiunea de "eroare evidentă" care să permită modificarea cererii inițiale de subvenție fără aplicarea unor penalități (caz prevăzut în Reg. (CE) nr. 796/2004 la art. 19), s-ar putea afirma că ea a acoperit și cercetarea existenței ipotezei de aplicare a art. 68 alin. (1) teza I din Reg. (CE) 796/2004 în teza "date faptice corecte"? Cele două noțiuni au aceeași sferă de cuprindere astfel încât analizarea uneia ("eroare evidentă") să suplinească lipsa analizei celeilalte ("date faptice corecte")?”
Această întrebare deși are legătură cu interpretarea unor dispoziții comunitare, și anume cu interpretarea noțiunilor de „eroare evidentă” și „date faptice corecte” utilizate de art. 19 și 68 din Regulamentul CE nr. 796/2004, contestatorul nu solicită interpretarea acestor noțiuni, ci dorește ca instanța europeană să aprecieze dacă, în situația în care instanța națională de recurs a analizat noțiunea de eroare evidentă, prin aceasta a acoperit și noțiunea de „date faptice corecte”, aspect ce nu reclamă vreo interpretare din partea CJUE, ci este o problemă de apreciere în concret a datelor din speța de față, instanței naționale revenindu-i competența să analizeze dacă motivarea deciziei contestate acoperă și excepția de la aplicarea reducerilor și excluderilor prev. de art. 68 alin. 1 teza I din Regulamentul CE nr. 796/2004 constând în aceea că „agricultorul a prezentat date faptice corecte”.
Cea de-a treia întrebare cu care contestatorul solicită să fie sesizată CJUE este următoarea „se opun în vreun fel art. 15 și 22 din Reg. (CE) 796/2004 aplicării paragrafului 3 din art. 68 al Reg. (CE) 796/2004?”
Această întrebare nu are relevanță pentru soluționarea contestației în anulare, procedură în care instanța analizează dacă sunt îndeplinite motivele limitativ prevăzute de art. 317-318 din codul de procedură civilă pentru care se poate face contestație în anulare, ci reprezintă un aspect care vizează fondul cauzei și care ar putea avea relevanță doar în situația în care s-ar admite contestația în anulare și s-ar dispune rejudecarea recursului soluționat prin decizia contestată.
Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că pentru soluționarea cauzei de față nu este necesară pronunțarea unei hotărâri preliminare de către CJUE, astfel că va respinge cererea contestatorului de sesizare a Curții Europene de Justiție.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimate, Curtea o apreciază ca neîntemeiată având în vedere că contestatorul a invocat motivele de contestație în anulare prev. de 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă reprezentate de omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare și de greșeală materială săvârșită de instanța de recurs.
Cu privire la fondul contestației în anulare, Curtea constată și reține următoarele:
În cuprinsul contestației în anulare, contestatorul a invocat nulitatea deciziei contestate întrucât nu există nici o încheiere de ședință pentru data de 16.02.2012 prin care să fie stabilită amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 23.02.2013, lipsa acestei încheieri de ședință atrăgând nulitatea absolută a hotărârii potrivit art. 115 și 108 coroborate cu art. 260 și art. 261 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, contestatorul a invocat și nulitatea parțială a deciziei contestate întrucât în considerentele deciziei instanța de recurs s-a raportat la un text de lege abrogat – art. 12 din Regulamentul CE nr. 2419/2001, ceea ce constituie exces de putere.
Curtea constată că chiar contestatorul nu a putut încadra aceste motive de nulitate în vreunul din motivele expres prevăzute de art. 317-318 din Codul de procedură civilă pentru care se poate recurge la calea extraordinară de atac a contestației în anulare, ci sub forma unor așa-zise excepții de nulitate.
Curtea apreciază că astfel de motive nu pot reprezenta motive care să ducă la admiterea contestației în anulare, indiferent cum sunt calificate de contestator, atâta timp cât nu pot fi încadrate în motivele expres prevăzute de lege pentru formularea unei astfel de căi extraordinare de atac.
Dacă s-ar admite punctul de vedere exprimat de contestator s-ar ajunge la transformarea contestației în anulare, într-un apel sau recurs, ceea ce ar fi contrar dispozițiilor ce reglementează apelul și recursul din care rezultă că hotărârile irevocabile nu sunt supuse acestor căi de atac, precum și a dispozițiilor ce reglementează contestația în anulare, și care prevăd anumite motive pentru care se poate recurge la această cale extraordinară de atac.
Un prim motiv al contestației în anulare invocat de contestator și care se încadrează în cele prevăzute de 318 din Codul de procedură civilă constă în aceea că instanța de recurs ar fi omis cercetarea unora din motivele de modificare sau casare cu privire la neacceptarea la plată a suprafeței de 3,58 ha, și anume cele care se refereau la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 68 alin. 1 teza I din Regulamentul CE nr. 796/2004.
Verificând susținerile contestatorului, Curtea constată că în cuprinsul cererii de recurs acesta a invocat prevederile art. 68 alin. 1 teza I din Regulamentul CE nr. 796/2004 susținând că a prezentat „date faptice corecte”.
Potrivit acestor prevederi „reducerile și excluderile prevăzute la capitolul I nu se aplică în cazul în care agricultorul a prezentat date faptice corecte sau atunci când poate demonstra prin orice alt mijloc că nu este vinovat”.
Din cuprinsul deciziei contestate rezultă că instanța de recurs nu a făcut referire expresă la dispozițiile art. 68 alin. 1 teza I din Regulamentul CE nr. 796/2004 și la sintagma „date faptice corecte”, însă din motivele de fapt arătate se constată că instanța de recurs a reținut că reclamantul a declarat date nereale, ceea ce înseamnă că a înlăturat inclusiv susținerile recurentului privitoare la prezentarea unor date faptice corecte.
Astfel, în considerentele deciziei, instanța de recurs reține nu numai o repoziționare a suprafeței de 3,58 ha, ci și că „respectiva parcelă nu a suferit doar o mutare în blocul fizic învecinat, ci și-a schimbat atât dimensiunea cât și forma, excluzând astfel incidența unui caz de eroare evidentă în care s-ar fi găsit reclamantul la prima identificare a parcelei pe hărțile APIA”.
De asemenea, instanța de recurs mai reține că nu a rezultat în cauză, „în raport de împrejurările concrete, că recurentul-reclamant a acționat din eroare și cu bună credință” și că „identificarea greșită a parcelei odată cu depunerea cererii inițiale a fost recunoscută de recurentul-reclamant prin formularul M.1.1 Schimbare de declarație pe suprafața 2008, sancțiunea aplicată fiind legală având în vedere că potrivit art. 12 alin. 3 teza ultimă din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 fermierul este singurul în măsură să identifice propriile terenuri, iar potrivit art. 22 din același Regulament retragerea unei părți din suprafața declarată se poate face fără penalități doar până la momentul în care fermierul este informat cu privire la neregulile din cererea de sprijin”.
Rezultă din toate cele de mai sus că instanța de recurs a reținut o declarare greșită a suprafețelor de către contestator, precum și culpa acestuia, ceea ce înseamnă că a exclus incidența în cauză nu numai a cazului de eroare evidentă, menționat expres, ci și, indirect, a cazului de exceptare de la aplicarea de reduceri și excluderi prev. de art. 68 alin. 1 teza I din Regulamentul CE nr. 796/2004 referitor la prezentarea de „date faptice corecte” precum și la cel prevăzut în teza a II-a a aceluiași articol referitor la nevinovăția contestatorului.
De asemenea, nu are relevanță faptul că instanța de recurs nu a analizat expres criticile contestatorului referitoare la culpa organizatorică a APIA, atâta timp cât instanța de recurs reține culpa contestatorului, precum și faptul că „fermierul este singurul în măsură să identifice propriile terenuri”, de unde rezultă că în opinia instanței de recurs nu se poate imputa APIA, identificarea greșită a suprafețelor de către contestator.
Cel de-al doilea motiv al contestației în anulare invocat de contestator constă în aceea că instanța de recurs ar fi comis o greșeală materială și că ar fi omis cercetarea unora dintre motivele de modificare sau de casare cu privire la neacceptarea la plată a suprafeței de 0,31 ha.
Greșeala materială invocată de contestator constă în aceea că reținerea de către instanța de recurs a faptului că „nu sunt argumente care să înlăture măsurătorile APIA pe baza cărora a fost stabilită suprafața neagricolă din această parcelă” este contrazisă de înscrisurile noi depuse în recurs referitoare la campaniile din 2009 și 2010 din care rezultă că în urma măsurătorilor APIA s-a constatat că respectiva parcelă nu are 0,28 ha, așa cum s-a menționat după redigitizare, ci 0,31 ha, adică exact suprafața găsită de contestator.
Curtea apreciază că, prin acest motiv, contestatorul invocă o greșită apreciere a probelor de către instanța de recurs, aspect ce nu se încadrează în noțiunea de „greșeală materială”, ci reprezintă o greșeală de judecată, pentru care nu se poate formula contestație în anulare.
Astfel, instanța de recurs reține că a avut în vedere suprafața de 0,28 ha rezultată în urma redigitizării blocului fizic 973, prin care au fost excluse suprafețele neagricole corespunzătoare construcțiilor și că suprafața neagricolă nu putea fi dată strict de amprenta la sol a construcțiilor aflate în respectivul .> Rezultă că instanța de recurs a reținut că .,28 ha, ci nu 0,31 ha, în urma unei analize a probelor, nefiind vorba de o simplă greșeală materială, care să poată fi corectată printr-o contestației în anulare în baza art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
De altfel, greșelile materiale ce pot fi corectate printr-o contestației în anulare sunt greșeli evidente rezultate din omiterea sau confundarea unor elemente și date materiale importante ale cauzei, or, în cazul de față contestatorul solicită o reanalizare a probelor și stabilirea suprafeței respective pe baza unor înscrisuri pe care instanța de recurs nu și-a întemeiat constatarea pretins eronată, ceea ce nu reprezintă o simplă corectare a greșelilor evidente, ci o reapreciere a probelor.
Curtea mai reține și că, din faptul că instanța de recurs nu a făcut referire expresă la înscrisurile invocate de contestator, ci doar cu privire la cele pe care le-a considerat relevante pentru a reține dimensiunea parcelei respective, nu se poate deduce că instanța de recurs nu a avut în vedere la pronunțarea deciziei toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ci doar că cele menționate în cuprinsul deciziei au fost considerate relevante pentru adoptarea soluției.
Mai mult, motivul de contestație în anulare prev. de art. 318 alin.1 teza a II-a din Codul de procedură civilă se referă la omiterea, din greșeală, a cercetării vreunuia dintre motivele de modificare sau de casare, ci nu la neanalizarea expresă în considerentele deciziei contestate a tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
Față de toate considerentele de mai sus, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul N. G. E. împotriva deciziei civile nr. 799/23.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de sesizare a Curții Europene de Justiție.
Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul N. G. E. împotriva deciziei civile nr. 799/23.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN ARGEȘ, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, C. M. F. P. C. G. I. C.
GREFIER,
P. C.
Red. / Tehnored. GIC – 2 ex. |
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2032/2014. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2381/2014. Curtea de... → |
|---|
