Obligaţia de a face. Decizia nr. 8589/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8589/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 4387/3/2013
Dosar nr. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8589
Ședința publică de la 20.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 3848/23.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL și intimata-pârâtă/chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3848/23.05.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI reprezentată de DGRFPB și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI să restituie reclamantului suma de 2.878 lei reprezentând taxă pe poluare, a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, ca neîntemeiată, a admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI, obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a sumelor pe care aceasta a fost obligată să le plătească reclamantului, a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat pentru prima dată în Germania în anul 2001, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 2.878 lei, astfel cum rezultă conform deciziei de calcul al taxei pe poluare și chitanței aflate la dosar.
Reclamantul a fost obligat la plata taxei pe poluare în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, conform cărora obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, aceste prevederi legal instituind obligația plății taxei pe poluare pentru autoturismele achiziționate din străinătate.
Prin introducerea art. 4 alin. 2 conform căruia obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare fiind astfel datorată și pentru autoturismele achiziționate din România, s-a urmărit înlăturarea tratamentului discriminatoriu instituit de OUG nr. 50/2008 între autoturismele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate din Uniunea Europeană.
Cu toate acestea, acest efect nu s-a produs întrucât prin art. 1 al OUG nr. 1/2012, a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012 până la data de 01.01.2013.
Conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 168 alin. 2 și 6 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1966) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile Legii nr.9/2012, față de împrejurarea că prevederile art. 4 alin. 2 au fost suspendate prin art. 1 al OUG nr. 1/2012, tribunalul reține că acestea au același efect ca disp. OUG nr. 50/2008, în sensul că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe poluare, este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Cu privire la cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată întrucât, potrivit OG nr. 13/2011, aceasta se aplică în raporturile civile și comerciale, nu și în materie fiscală, unde, potrivit art. 124 CPF, pentru sumele de restituit de la bugetul se stat se acordă dobânda fiscală, care nu a fost solicitată până în acest moment.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis în parte cererea, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.878 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare și a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, ca neîntemeiată.
În baza art. 274 C., constatând culpa procesuală a pârâtei, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei suma 39,3 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Asupra cererii de chemare în garanție, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr.9/2012, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Totodată, conform art. 5 alin. 1, taxa pe poluare se calculează de organul fiscal competent, iar conform alin. 3, taxa se plătește de contribuabil într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Prin urmare, pârâta este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru Mediu, este evident că administrațiile finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către pârâtă a sumelor pe care pârâta a fost obligată să le plătească reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a AS1FP și respingerii cererii reclamantei privind obligarea pârâtei la restituirea taxei pentru emisiile poluante, a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
În motivare arată că, potrivit art. 1 din Legea nr. 9/2012, taxa de poluare încasată a fost virată la bugetul F. pentru mediu, gestionat de către AFM, recurentei revenindu-i numai obligația calculării și încasării acestei taxe prin trezoreria statului, conform art. 5 din Legea nr. 9/2012. Prin urmare, până nu se stabilește dacă s-a născut raportul juridic în temeiul căruia bugetul de stat al României să fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlu de taxă de poluare, nu se poate reține că plata făcută ar fi nedatorată și încasată nelegal. De asemenea, instanța de fond nu a reținut că recurenta-pârâtă a acționat în baza legii.
Cât privește cheltuielile de judecată acordate, nu erau îndeplinite condițiile cerute de lege pentru acordarea lor, fiind aplicabile prevederile art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013.
În drept, sunt invocate prevederile art. 3011 C.pr.civ. (1865), OG nr. 92/2003, ale Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 571/2003, ale Legii nr. 9/2012 și ale TFUE.
Intimații nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, Curtea constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente în cererea principală a fost în mod legal și temeinic respinsă de către prima instanță, având în vedere care sunt părțile raportului juridic în cauză. Prin cererea introductivă s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitată de către reclamantă, invocându-se refuzul nejustificat al pârâtei de a proceda la restituire, în baza cererii adresate pe cale administrativă de către reclamantă.
Prin urmare, raportul juridic de drept administrativ invocat în cauză are ca părți pe reclamantă și pe pârâta A Sector 1 FP, în calitate de organ fiscal care a emis decizia de calcul a taxei de poluare, care a încasat taxa și care a refuzat restituirea acesteia la cererea reclamantei.
Aspectul invocat de recurentă în susținerea excepției, privitor la virarea taxei încasate într-un cont deschis pe numele Administratiei F. pentru Mediu, nu este de natură să înlăture legitimarea sa procesuală pasivă în cererea principală.
Cât privește critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată aceasta este nefondată, în raport de admiterea pretențiilor reclamantei, prima instanță procedând la o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ.
Dispozițiile art. 46 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013 în mod evident nu au nicio legătură cu soluționarea cererii accesorii privitoare la cheltuieli, în primul rând pentru că ele au intrat în vigoare ulterior declanșării litigiului, din acest motiv nefiind aplicabile cauzei.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 3848/23.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL și intimata-pârâtă/chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red. VEC/tehnored. B.
Jud. fond M. I. C.
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
