Anulare act administrativ. Decizia nr. 3047/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 3047/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 9540/3/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 3047
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 28.05.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE F. I.
JUDECĂTOR P. C.
JUDECĂTOR D. D. M.
GREFIER D. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-reclamantă U. S. HARET, împotriva sentinței civile nr. 8117/4.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție M. F. EUROPENE și intimatul-pârât O. I. REGIONAL POSDRU SUD-VEST OLTENIA, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile asupra cererii de recurs au avut loc în ședința publică din data de 25.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 28.05.2015, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8117/4.12.2014, Tribunalul București a respins excepția netimbrării cererii, ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei U. S. HARET, în contradictoriu cu pârâtul O. I. REGIONAL POSDRU SUD-VEST OLTENIA, ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul O. I. REGIONAL POSDRU SUD-VEST OLTENIA în contradictoriu cu chematul în garanție M. F. EUROPENE, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta U. S. HARET, solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a hotărârii, iar pe fond constatarea nulității absolute a Procesului verbal nr. 5008/04.06.2013 de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale in cadrul obiectivului convergenta, precum si de Decizia nr. 16/01-08-2013 emise de OIRPOSDRU SV Oltenia, prin care a fost respinsa contestația reclamantei împotriva Procesului Verbal.
1. În motivarea cererii de recurs s-a arătat că procesul verbal atacat este nelegal, prin acesta se da o interpretare greșita clauzelor contractuale si legale sus citate.
Referitor la pretinsul potențial conflict de interese, recurenta a arătat faptul ca autoritatea administrativa a interpretat greșit dispozițiile art. 11 ind.1 din Contractul de finanțare intrucat acestea se refera la părțile contractante, respectiv, semnatare ale contractului de finanțare (autoritatea de management si beneficiara) in sensul ca acestea doua, una fata de alta nu trebuie sa se regăsească in situația de conflict de interese. Aceasta prevedere a Contractului nu se aplica relației dintre beneficiar si subordonații sai.
Prevederile Contractului de finanțare invocat se refera la relația dintre părțile contractante, in speța OIR si U. si nu la relațiile existente in interiorul uneia din părțile contractante.
Trimiterile de la pct.2 din Procesul verbal "Baza legala a verificării" referitoare la aplicabilitatea OUG 66/2011 nu pot fi primite, de vreme ce acest act normativ a intrat in vigoare incepand cu 30.06.2011, deci ulterior contractului de finanțare, ori nu se pot aplica sancțiuni care la momentul respectiv nu erau prevăzute in legislația naționala.
Interpretarea data art. 52 din Regulamentul 1605/2002 este de asemenea eronata, de vreme ce acesta se refera la actorii financiari (definiți in mod expres in Capitolul 3, Titlul IV -Execuția bugetara ca fiind Ordonatorul de credite si Contabilul) si la alte persoane implicate in execuția, gestionarea, auditarea sau controlul bugetului, situație neaplicabila in speța, intrucat cele doua persoane vizate de potențialul conflict de interese nu se afla in niciuna din pozițiile sus menționate. Or, fiind vorba de un text de lege care prevede limitări ale libertăților fundamentale, el este stricta interpretare si aplicare si nu poate fi extins.
Cu privire la Regulamentul 966/25.10.2012, recurenta a apreciat ca acest act normativ nu este aplicabil deloc in speța, fiind intrat in vigoare ulterior efectuării activităților din proiect.
Legislația naționala in materie de nereguli in domeniul fondurilor europene (OUG 66/2011 si HG 875/2011), care practic are la baza legislația europeana, nu prevede in nici un fel situația constatata prin Procesul verbal, ci face doar referiri la relația beneficiar-AM/OI si beneficiar-ofertant contractant ai achizițiilor publice.
De asemenea, nici in Ghidul solicitantului si nici in vreun al document care sa reglementeze elaborarea si implementarea proiectelor depuse in Call 97 nu exista vreo referire la modalitatea de alcătuire a echipei de implementare a proiectului care sa împiedice existenta unei situații descrise in procesul verbal.
2. Inaplicabilitatea prevederilor Regulamentului 1605/2002al Consiliului
F. de acest aspect, recurenta a arătat ca in conformitate cu prevederile art. 1 din Regulament, "Prezentul regulament stabilește normele privind întocmirea și execuția bugetului general al Comunităților Europene, denumit în continuare „buget", precum și prezentarea și auditarea conturilor. În înțelesul prezentului regulament, Comitetul Economic și Social, Comitetul Regiunilor, Ombudsmanul și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor sunt considerate a fi instituții comunitare."
Astfel, din punctul recurentei de vedere intocmirea si execuția bugetului general nu poate fi efectuata decât de instituții comunitare.
In cazul concret insa, ambii soti S. sunt angajați ai unei persoane juridice de drept privat. In consecința, prevederile Regulamentului nu le sunt aplicabile.
3. Prima instanța a făcut o aplicare greșita a prevederilor art. 52 din Regulamentul 1605/2002 al Consiliului
F. de acest aspect a arătat recurenta-reclamantă că in conformitate cu prevederile art. 52(1) din Regulamentul menționat, se interzice „Tuturor actorilor financiari și oricărei alte persoane implicate în execuția, gestionarea, auditarea sau controlul bugetului " …"să ia măsuri care pot genera un conflict între propriile lor interese și cele ale Comunităților. Dacă survine un astfel de caz, persoana în cauză trebuie să se abțină de la astfel de măsuri și să prezinte situația autorității competente."
In primul rand, interdictia vizata se refera la o persoana care are atribuții in execuția, gestionarea, aud/tarea sau controlul bugetului Uniunii (al Comunităților la momentul respectiv). O interpretare in sens contrar nu poate fi primita, Regulamentul neavand de ce sa reglementeze activitatea interna a unor persoane juridice de drept privat (potențialii beneficiari).
Astfel, persoana aflata in potențial conflict de interese in sensul Regulamentului trebuie sa aiba o influenta asupra bugetului Comunităților, condiție neindeplinita de nici unul dintre soții S.. In cazul concret, ambii erau angajați ai recurentei, persoana juridica de drept privat si in mod evident deciziile lor nu puteau impacta bugetul Uniunii.
In al doilea rand, pentru a constata un conflict de interese, trebuie ca măsura luata sa poată avea un efect economic favorabil persoanei respective si nefavorabil bugetului Uniunii. Or, in cazul concret, din moment ce nici unul dintre soții S. nu putea influenta modul de cheltuire a bugetului respectiv, nici aceasta condiție nu este indeplinita.
In al treilea rand, art. 52 din Regulament face referire la "actorii financiari" si "alte persoane implicate în execuția, gestionarea, auditarea sau controlul bugetului".
Or. soții S. nu îndeplinesc condiția de a fi "actori financiari" sau "alte persoane implicate in execuția, gestionarea, auditarea sau controlul bugetului", aceștia neavand nici o atribuție in vreun organism comunitar sau . de drept intern.
4.Persoana in cauza a adus la cunoștința autorității competente situația avuta in vedere de OIRPOSDRU SV Oltenia la aplicarea sancțiunii. Inițial, autoritatea a considerat situația ca fiind conforma cu normele legale
F. de acest aspect, a precizat recurenta-reclamantă faptul ca prima instanța a reținut la pagina 8 ultimul paragraf din hotărâre faptul: ca actele de stare civila ce atesta legătura sot-sotie dintre managerul de proiect si managerul grupului ținta au fost atașate la cererea de finanțare. Astfel, intra in puterea lucrului judecat faptul ca obligația aducerii la cunoștința a situației avute in vedere a fost îndeplinita.
In concret, OIRPOSDRU SV Oltenia a avizat inițial proiectul, si pe cale de consecința a considerat aceasta situație ca fiind in conformitate cu normele legale.
5.Procesul verbal atacat este netemeinic, situația reținuta nu este reala; nu exista un conflict de interese.
Astfel, temeiurile invocate de către autoritatea administrativa nu sunt aplicabile situației sesizate intrucat ambii membrii ai echipei proiectului si-au îndeplinit obligațiile ce rezulta din Contractul individual de munca si detaliate in Fisa postului, fapt atestat si de indeplinirea indicatorilor proiectului referitori la grupul ținta, neprejudiciind in niciun fel buna derulare a activităților proiectului.
Nu exista un interes material, economic in cauza care sa includă avantaje sau sa justifice conflictul de interes invocat, mai mult chiar, a existat transparenta si buna credința in ceea ce privește relevarea relației de căsătorie menționate, fapt dovedit prin existenta la dosar a tuturor actelor de identitate si a certificatului de căsătorie.
Relația dintre managerul de proiect si restul echipei de implementare, inclusiv managerul grup ținta a fost una strict profesionala si nu au existat reclamații din partea restului echipei de proiect cu privire la favorizarea managerului grup ținta, de către managerul de proiect.
Activitatea managerului grup ținta, reflectata prin rapoartele sale de activitate, a fost verificata periodic (ca de altfel a intregii echipe) de către ofițerii de monitorizare ai proiectului si nu au fost sesizate aspecte negative si nici inadvertențe. O dovada a activităților desfășurate de managerul grup ținta o constituie si realizarea indicatorilor cu privire la grupul ținta in proporție de 100%.
Activitatea desfășurata de managerul grup ținta este in conformitate cu atribuțiile Fisei postului si acesta a constat, pe durata celor 24 luni de implementare a proiectului, in principal in acțiuni de: coordonare a selecției grupului ținta pe baza criteriilor stabilite, de stabilire a modalităților de abordare si recrutare a potențialelor persoane care pot face parte din grupul ținta, de realizare a unei baze de date cu persoanele potențiale pentru înscrierea ca participante la proiect, gestionare si centralizare documente cu privire la grupul ținta din cele 3 regiuni de implementare, intocmire documentele cu privire la gestionarea persoanelor din grupul ținta cerute de autoritatea de management/organismul intermediar si alte raportări in legătura cu grupul ținta, de identificare a potențialelor riscuri cu privire la participarea cursantelor la cursuri si propunere a unor masuri pentru menținerea grupului ținta; participare la ședințele de lucru ale echipei de management.
Toate activitățile la care managerul grup ținta a participat au fost conforme cu atribuțiile din fisa postului coordonând activitatea referitoare la grupul ținta din cele 3 regiuni de implementare, intervenind in situații mai dificile precum situații de renunțare sau abandon ale persoanelor din grupul ținta ("discuții cu grupul țintă”), semnalând eventuale riscuri de neindeplinire a indicatorilor si noi acțiuni de informare, diseminare (colaborare cu managerul comunicare si relații) pentru a stârni interesul potențialelor persoane de a face parte din grupul ținta si a participa la activitățile proiectului.
Exista un Centralizator -responsabilități pe proiect pentru activitățile derulate de managerul grup ținta conform Fisei postului care releva responsabilitățile, activitățile in care s-a implicat, materialele elaborate si rezultatele obținute.
A menționat recurenta-reclamantă că activitatea A5-Identificare si selecție grup ținta pe care managerul grup ținta a raportat-o are o denumire generica agreata de echipa de scriere a Cererii de finanțare pentru a desemna toate acțiunile care vizează grupul ținta, neimpunand neapărat, ca managerul grup ținta sa aiba un contact direct cu fiecare potențiala persoana/persoana din grupul ținta, acest contact fiind manifestat prin discuții cu privire la activitățile Proiectului la care trebuie să participe cursantele, diverse informări despre seminarii organizate în cadrul Proiectului pentru a avansa în carieră, informații despre întâlniri cu femei care conduc afaceri de succes, programul modulelor de curs, etc.
Rapoartele de vizita intocmite de echipa de monitorizare, in urma acțiunilor subsecvente de verificare la locul implementării proiectului care au avut ca scop verificarea conformității intre situația descrisa in Cererea de finanțare, documentele aferente implementării si situația reala de la locul implementării proiectului, in vederea prevenirii erorilor de implementare, nu au relevat niciodată erori de implementare care sa declare cheltuieli neeligibile.
Concluzionând, nu se poate retine existenta conflictului de interese si aplicarea corecției financiare, intrucat definiția conflictului de interese se refera la o situație care ar putea impiedica desfășurarea cu profesionalism, obiectivitate si imparțialitate atribuțiile asumate prin contractul de finanțare, inclusiv acordarea de avantaje pentru sotul/sotia persoanei in cauza.
Totuși, simplul fapt al existentei unei relații de familie intre membrii echipei de proiect nu conduce la existenta unui conflict de interese si nici la justificarea constatării cheltuielilor realizate de către managerul grup ținta ca fiind neeligibile.
Pe de alta parte, regimul juridic al conflictului de interese este aplicabil la relația beneficiar-finantator si nu la relațiile de munca din interiorul unei parti contractante, cu atat mai mult cu cat existenta legăturii dintre cele doua persoane a fost precizata inca din faza de depunere a cererii de finanțare, fiind atașate inclusiv documente care certifica aceasta legătura.
Asa cum este evident, din constatările Procesului verbal rezulta ca ar exista un potențial conflict de interese, fapt ce nu presupune automat existenta unei vătămări a autorității publice.
D. în situația in care ar fi fost reținut un conflict de interese actual sau consumat asa cum este el definit de art. 70 din Legea 161/2003 ar fi putut fi aplicata respectiva corecție financiara.
In cazul unui conflict de interese potențial, oficialul public trebuie sa-si exercite atribuțiile in mod transparent si echidistant, prin observarea inaplicabilitatii OUG 66/2011, de vreme ce aceasta a intrat vigoare ulterior apariției situației considerate potențial conflict de interese, in scopul evitării încălcării principiului neretroactivitatii legii.
Cu ocazia întocmirii Procesului verbal si a Deciziei de respingere a contestației nu au fost luate in considerare toate aspectele menționate in punctul de vedere transmis de către recurentă in ceea ce privește modalitatea de îndeplinire a atribuțiilor fisei postului managerului grup ținta. Astfel, echipa de control a constatat faptul ca doar anumite atribuții cuprinse in fisa de post a managerului grup ținta nu au fost probate cu documente justificative, fisele de post si rapoartele de activitate fiind avizate de managerul de proiect. Cu toate acestea, au fost considerate cheltuieli neeligibile toate cheltuielile efectuate cu managerul grup ținta, desi echipa de control nu a făcut dovada ca întreaga activitate a managerului grup ținta ar fi fost in conflict de interese.
Trebuie avut in vedere si faptul ca semnarea Contractului de finanțare s-a îndeplinit la data de 20.09.2010 iar activitățile au fost finalizate la 30.09.2012, în deplina conformitate cu prevederile contractului de finanțare.
La data de 10.03.2015, intimatul-pârât O. I. REGIONAL POSDRU SUD-VEST OLTENIA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca vădit nefondat și menținerea sentinței Tribunalului București ca temeinică și legală.
La data de 11.03.2015, a depus întâmpinare și intimatul-chemat în garanție M. F. EUROPENE, solicitând respingerea recursului formulat de U. S. Haret ca vădit nefondat și în consecință menținerea sentinței Tribunalului București ca temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, prin raportare la motivele de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima critică vizează nelegalitatea procesului verbal atacat recurenta susținând că referitor la conflictul de interese, autoritatea administrativa a interpretat greșit dispozițiile art. 11 ind.1 din Contractul de finanțare intrucat acestea se refera, în opinia recurentei, la părțile contractante, respectiv, semnatare ale contractului de finanțare (autoritatea de management si beneficiara).
Potrivit prevederilor Articolului 11 ind.1 - Conflictul de interese din Contractul de finanțare nr. E 7464/20.09.2010, conflictul de interese este reglementat astfel:
„1) Reprezinta conflict de interese orice situație care împiedica părțile contractante de a avea o atitudine profesionista, obiectiva si imparțiala, sau care le impiedica sa execute activitățile prevăzute in prezentul Contract ., obiectiva si imparțiala, din motive referitoare la familie, viata personala, afinități politice sau naționale, interese economice sau orice alte interese. Interesele anterior menționate includ orice avantaj pentru persoana in cauza, sotul/sotia, rude ori afini, pana la gradul 4 inclusiv.
2) Părțile contractante se obliga sa intreprinda toate diligentele necesare pentru a evita orice conflict de interese si sa se informeze reciproc, cu celeritate, in legătura cu orice situație care da naștere sau este posibil sa dea naștere unui astfel de conflict.
(3)Dispozițiile menționate la alineatele (1) si (2) ale prezentului articol se aplica
partenerilor, subcontractantilor, angajaților Beneficiarului, precum si angajaților AMPOSDRU/OIPOSDRU_delegat, dupa caz implicați in realizarea prevederilor prezentului contract.
(4) OIPOSDRU delegat/AMPOSDRU isi rezerva dreptul de a verifica daca masurile luate de Beneficiar sunt potrivite si are dreptul de a solicita Beneficiarului sa ia măsuri suplimentare, daca este necesar, pentru evitarea conflictului de interese, sau de a rezilia contractul de plin drept, fara punere in întârziere, fara intervenția unui tribunal arbitrai/unei instanțe judecătorești si fara indeplinirea altor formalități, cu excepția transmiterii către Beneficiar a unei simple informări cu privire la rezilierea Contractu lui, in cazul identificării unui conflict de interese sau unei incompatibilități."
Contrar susținerilor recurentei, Curtea constată că prevederile de mai sus sunt aplicabile și angajaților Beneficiarului.
Conform prevederilor Art. 52 din Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 1605/2002 din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene, forma aplicabila la data de 01.10.2010:
„(1)Tuturor actorilor financiari și oricărei alte persoane implicate în execuția, gestionarea, auditarea sau controlul bugetului le este interzis să ia măsuri care pot genera un conflict între propriile lor interese și cele ale Comunităților. Dacă survine un astfel de caz, persoana în cauză trebuie să se abțină de la astfel de măsuri și să prezinte situația autorității competente.
(2)Un conflict de interese survine în cazul în care exercitarea imparțială și obiectivă a funcțiilor unui actor financiar sau ale unei alte persoane, menționate la alineatul (1), este compromisă din motive care implică familia, viața sentimentală, afinitățile politice sau naționale, interesul economic sau orice alt interes comun cu cel al beneficiarului."
In conformitate cu prevederile Art. 57: Conflicte de interese din Regulamentul(UE, EURATOM) NR. 966/2012 din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) Nr. 1605/2002 al Consiliului:
„(1)Actorilor financiari și altor persoane implicate în execuția și gestionarea bugetului, inclusiv în elaborarea actelor pregătitoare corespunzătoare, precum și în auditarea unui controlul bugetului le este interzis să ia măsuri care pot genera un conflict între propriile lor interese și cele ale Uniunii. Dacă există acest risc, persoana în cauză se abține de la astfel de măsuri și prezintă situația ordonatorului de credite delegat, care constată în scris prezența sau absența unui conflict de interese. Persoana în cauză își informează, de asemenea, superiorul ierarhic. în cazul în care se constată existența unui conflict de interese, persoana în cauză își întrerupe toate activitățile legate de subiectul în cauză. Ordonatorul de credite delegat ia personal orice măsuri suplimentare necesare.
(2)în sensul alineatului (1), un conflict de interese există în cazul în care exercitarea imparțială și obiectivă a funcțiilor unui actor financiar sau ale unei alte persoane, menționate la alineatul (1), este compromisă din motive care implică familia, viața sentimentală, afinitățile politice sau naționale, interesul economic sau orice alt interes comun cu cel al destinatarului."
Susținerile recurentei, de la punctul 2, ce vizează neaplicarea regulamentelor comunitare sunt nefondate, având în vedere că, încă de la semnarea contractului de finanțare, în calitate de beneficiar a acceptat finanțarea nerambursabilă și s-a angajat să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile prezentului contract și cu legislația comunitară și națională.
Contrar susținerilor recurentei, beneficiarul și managerul de proiect, căruia i s-au dat sarcini privind implementarea proiectului în condițiile contractului de finanțare, sunt actori financiari în sensul prevederilor comunitare, menționate mai sus, dat fiind faptul că sumele ce se rambursează, în temeiul contractului de finanțare sunt, în final, din bugetul Uniunii Europene, în baza angajamentelor bugetare, aprobate pentru statul român.
Totodată echipa de verificare a ținut cont la fundamentarea Procesului verbal de constatare a neregulilor si stabilire a creanțelor bugetare emis de O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Vest Oltenia sub nr. 5008/04.06.2013, de prevederile art. 148 alin.2 din Constituția României fapt pentru care a aplicat prioritar sub aspectul reglementării conflictului de interese, dispozițiile art.52 din Regulamentul (CE) 1605/2002, astfel că sunt nefondate și criticile de la punctul 3, ce au ca obiect o pretinsă aplicare greșita a prevederilor art. 52 din Regulamentul 1605/2002.
Critica de la punctul 4, în sensul că persoana in cauza a adus la cunoștința autorității competente situația avuta in vedere de OIRPOSDRU SV Oltenia la aplicarea sancțiunii, este de asemenea nefondată.
În acest sens, așa cum au învederat și intimații prin întâmpinare, recurenta nu a făcut dovada solicitării unui punct de vedere către OIRPOSDRU Regiunea Sud Vest Oltenia cu privire la situația ce a generat emiterea procesului verbal, cu atât mai mult cu cât prin semnarea contractului de finanțare beneficiarul avea obligația de a respecta prevederile art.1 alin.4 conform căruia" beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze Proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract, cu instrucțiunile emise de AMPOSDRU si cu legislația comunitară și națională."
Cât privește ultima critică ce are ca obiect netemeinicia procesului verbal, pe considerentul că situația reținuta nu este reala și nu exista un conflict de interese, Curtea o va respinge, de asemenea, ca nefondată.
Așa cum corect a reținut și tribunalul, în cauză există un conflict de interese în condițiile în care managerul de proiect avea calitatea de șot al managerului grupului țintă iar în cadrul proiectul a avut atribuția de a aviza fisele de pontaj și rapoartele de activitate ale managerului grupului țintă astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 127-207 din dosarul Curții de Apel București. Existența acestei duble calități a managerului de proiect de șot și de persoană care verifică activitatea desfășurată de managerul grupului țintă conduce la concluzia că acesta nu și-a putut îndeplini obligațiile ce îi reveneau în cadrul proiectului în mod imparțial și obiectiv din motive care privesc viața de familie.
În consecință, susținerile recurentei reclamante în sensul că relația de căsătorie nu a influențat modalitatea de îndeplinire a atribuțiilor celor două persoane în cadrul implementării proiectului nu prezintă relevanță în cauză, întrucât încălcarea obligațiilor contractuale referitoare la existența conflictului de interese atrage caracterul neeligibil al sumelor acordate ca finanțare nerambursabilă, indiferent dacă a fost probată sau nu producerea vreunei pagube, obligația de recuperare a fondurilor europene existând în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenței vreunui prejudiciu.
Prima instanță în mod corect și în acord cu întregul material probator administrat în cauză cât și a dispozițiilor legale, incidente a apreciat că, cheltuielile rezultate din activitatea desfășurată de managerului grupului țintă S. C. A. ce au presupus avizarea de către managerul de proiect S. N. sunt cheltuieli neeligibile fiind efectuate cu încălcarea dispozițiilor 4.1.3 pct. 8 din Ghidul solicitantului ( art. 4.1.3 pct. 8 pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească următoarele condiții…. să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare) respectiv cu încălcarea art. 11/1 din contractul de finanțare și art. 52 Regulamentul 1605/2002 și sunt supuse restituirii conform art. 33 OUG 66/2011.
Pentru aceste motive în temeiul art. 496 alin. 1 NCPC., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă U. S. HARET, cu sediul ales la C.. Av. M. V. în București, sector 4, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 8117/4.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție M. F. EUROPENE, cu sediul în București, sector 1, Tower Center, .. 15-17, și intimatul-pârât O. I. REGIONAL POSDRU SUD-VEST OLTENIA, cu sediul în C., .. 5A, județ D., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. I. P. C. D. D. M.
GREFIER
D. G.-D.
Red. /Tehnodact I.F./ 5 ex.
Jud. fond C. A., Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal
← Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 1252/2015. Curtea... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1535/2015. Curtea de... → |
---|