Pretentii. Decizia nr. 2785/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2785/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 21425/3/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2785

Ședința publică din data de 14.05.2015

Completul constituit din:

Președinte - R. M. V.

Judecător - M. E. G.

Judecător – V. H.

Grefier - C. I. Ș.

Pe rol se află judecarea cererii de recurs în contencios administrativ formulată de recurenta-reclamantă . IFN SA împotriva sentinței civile nr. 8226/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția C. Administrativ Și Fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. - D. GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONSTRIBUABILI, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legală îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea ,constatând cauza în stare de judecată reține dosarul în pronunțare.

CU R T E A,

Prin sentința civilă 8226/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București s-a dispus admiterea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată din oficiu și a fost anulată cererea chemare în judecată formulată de reclamanta . IFN în contradictoriu cu pârâții A. - D. GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONSTRIBUABILI și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant.

Împotriva acestei sentinșe a declarat recurs reclamanta BT L. T. IFN S.A, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea a fost dată fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care se impune admiterea recursului în condițiile art. 20 alin (3) teza a II-a din Legea 554/2004 și trimiterea cauzei, o singură dată, la prima instanță.

Totodată, hotărârea este dată cu încălcarea legii, existând o contradicție vădită între practicaua, considerentele și dispozitivul hotărârii.

În practicaua sentinței se arată că la data de 08.12.2014 reclamanta BT L. IFN SA prin C. & TĂRĂU - Societate civilă de avocați, a depus note de ședință și înscrisuri în trei exemplare, însă în considerente și în dispozitiv nu se mai face referire la acestea, reținându-se chiar contrariul, ceea ce este cel mai probabil rezultatul unei regretabile erori materiale.

Mai mult decât atât, în considerente se face referire la o altă entitate juridică, respectiv la . și la fila 2 dintr-un dosar C., ceea ce în mod evident constituie o motivare preluată dintr-un alt dosar și aplicată eronat în prezenta cauză (. nu este parte în acest dosar).

Prin notele de ședință și prin cele patru înscrisuri depuse în acest dosar la data de 08.12.2014, noi am făcut dovada calității de reprezentant convențional -avocat - a BT L. IFN SA.

Pe fondul cauzei, arată următoarele:

Reclamantul BT L. T. IFN SA a împuternicit societatea comercială I. SRL Z. să facă demersuri judiciare pentru recuperarea taxei de poluare, conform procurii speciale autentificate sub nr. 2277/24.08.2012.

I. SRL Z. are încheiat un contract de asistență juridică cu C., C., TĂRĂU & B. - Societate civilă de avocați, însă acest contract de asistență juridică are caracter confidențial, în condițiile Legii nr. 51/1995.

Drepturile și obligațiile acestui contract de asistență juridică au fost transmise către C. & TĂRĂU - Societate civilă de avocați, întrucât I. SRL Z. este client personal permanent al av. C. Tărău, care își desfășoară în prezent activitatea în cadrul acestei din urmă forme de exercitare a profesiei de avocat, în calitate de avocat asociat.

Conform art. 126 alin. (1) teza a II-a din Statutul profesiei de avocat, "în baza acestuia (contractului de asistență juridică, n.n), avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei II."

Conform anexei nr. II la Statutul profesiei de avocat, semnătura clientului sau reprezentantului nu este necesară pe împuternicirea avocațială în situația in care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părților, conținutul și data contractului de asistență juridică în baza căruia s-a încheiat împuternicirea.

In situația de față, forma de exercitare a profesiei de avocat C., C., TĂRĂU & B. - Societate civilă de avocați a atestat încheierea unui contract de asistență juridică între aceasta pe de-o parte și BT L. T. IFN SA, prin reprezentant convențional (mandatar cu procură specială) I. SRL Z..

Toate acestea sunt dovedite cu înscrisurile depuse la instanța de fond:

1.Decizia Baroului S. nr. 36/03.11.2014

2.Certificatul de înregistrare nr. 2/03.11.2014 emis de Baroul S..

3.Procura specială autentificată sub nr. 2277/24.08.2012 de BNPA B. și I. Cluj -N..

4.împuternicire avocațială nr. SJ0005102/02 din 04.12.2014 emisă de C. & TĂRĂU -Societate civilă de avocați din cadrul Baroului S..

Intimata Agenția Naționala de Administrare Fiscala, a formulat întâmpinare, prin care solicita instanței respingerea recursului ca nefondat.

Prin Sentința nr.8226/09.12.2014, pronunțata de Tribunalul București, Secția a II a contencios administrativ si fiscal, instanța a respins acțiunea formulata ca fiind introdusa de o persoana fara calitate de reprezentant.

Sentința pronunțata de instanța de fond este temeinica si legala, Tribunalul București a reținut in mod corect situația de fapt cat si prevederile legale incidente in speța, iar argumentele invocate de recurenta-reclamanta in motivele de recurs nu sunt de natura sa duca la modificarea sentinței primei instante.

Consideră ca, in mod corect, instanța de fond a reținut ca nu s-a făcut dovada calității de reprezentant a C., C., TARAU&B.-Societatea civila de avocați de a reprezenta . IFN SA, raportat la dispozițiile art.68 si art. 161 C.pr.civ.

La dosarul cauzei exista o împuternicire data de . IFN SA Societății civile de avocați, insa imputernicirea nu este conforma cu dispozițiile legale prevăzute de Codul de procedura civila.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.85 alin.3 din Codul de procedura civila, „împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei."

Având in vedere ca acțiunea este formulata si semnata de o societate civila de avocați, in numele si pentru societatea de leasing, apreciază ca la dosarul cauzei trebuie depus contractul de asistenta juridica încheiat intre cele doua parti, pentru a demonstra calitatea de reprezentant.

Mai mult, actul administrativ atacat, respectiv decizia de calcul a taxei, a fost emis pentru contribuabilul . IFN SA, singura in drept sa solicite anularea deciziei menționate.

In concluzie, in lipsa unei procuri încheiate, potrivit prevederilor legate, persoana care a introdus cererea de chemare in judecata nu are calitatea de reprezentant al societății de leasing, asa cum, in mod corect, a reținut si instanța de fond.

In ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, cu toate ca recurenta-reclamanta face referire la "fondul cauzei", totuși se face vorbire despre un contract de asistenta juridica incheiat intre I. SRL Z. si C., C., TARAU &B., contract care ar avea caracter confidențial.

Prin urmare si aceste susțineri se refera tot ia lipsa calității de reprezentant a societății de avocați.

Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 96 alin. 3 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.

Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Curtea observă că deși cererea de chemare în judecată a fost formulată și semnată prin apărător C., C., TARAU&B. – Societate Civilă de Avocați, totuși nu a fost depusă la dosar dovada calității de reprezentant.

La termenul de judecată din data de din data de 11.11.2014, instanța a pus în vedere reclamantei să depună la dosar dovada calității de reprezentant și contractul de asistență juridică încheiat între părți, însă aceasta nu s-a conformat.

Susținerile conform cărora contractul de asistență juridică are un caracter confidențial nu pot fi reținute, întrucât partea are obligația să facă dovada împuternicii acordate conform prevederilor art. 85 alin. 13 Cod procedură civilă.

Întrucât chiar reclamanta susține că respectivul contract de asistență juridică a fost încheiat cu ., societate împuternicită de reclamantă cu recuperarea sumelor de bani ce fac obiectul contractului, Curtea constată că era necesară depunerea la dosar a contractului de asistență juridică pentru a se verifica limitele și valabilitatea împuternicirii.

În aceste condiții, în temeiul disp. art. 496 cod proc. civilă, Curtea va respinge ca nefundat recursul, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat, recursul în contencios administrativ formulat de recurenta-reclamantă . IFN SA împotriva sentința civile nr. 8226/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția C. Administrativ Și Fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. - D. GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONSTRIBUABILI, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

R. M. V. M. E. G. V. H.

GREFIER,

C. I. Ș.

Red./tehnored./ 5 ex./ GME /Tehnored.

Tribunalul București Secția C. Administrativ Și Fiscal

Judecător fond:R. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2785/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI