Anulare act administrativ. Decizia nr. 534/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 534/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 382/116/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 534
Ședința publică de la 29.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. G. Z.
JUDECĂTOR: M. E. G.
JUDECĂTOR: V. H.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către recurenții-reclamanți D. M., D. M. N., D. E., P. I., P. C. A. și P. F., împotriva sentinței civile nr. 604/19.06.2014, pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998, în cauza având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la sfârșitul ședinței de judecată, părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin C. Registratură al instanței, în data de 29.01.2015, de către apărătorul recurenților-reclamanți a unei cereri prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurenții-reclamanți, declară închise dezbaterile și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sent.civ. nr. 604/19.06.2014, pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția civilă, în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții D. M., D. Mineliu N., D. E., P. M. I., P. I. C.-A. și P. I. F. împotriva pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia pentru aplicarea Lg. Nr. 9/ 1998, prin care aceștia au formulat contestație împotriva deciziei nr.1052/ 22.11.2013, emisa de A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998, cu sediul in București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, prin care s-a dispus validarea Hotărârii nr.4/27.09.2012 emisa de Comisia Județeană Călărași pentru aplicarea Legii nr.9/1998 solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei mai sus menționate, si obligarea intimatei sa emită o noua decizie de invalidare a Hotărârii nr.4/27.09.2012 emisa de Comisia Județeană Călărași pentru aplicarea Legii nr.9/1998, si de validare a Hotărârii nr.276/ 18.05.2001 emisa de către Comisia Județeană Călărași pentru aplicarea Legii nr.9/1998 urmând să dispună actualizarea compensațiilor.
Tribunalul a reținut că reclamanții contestă Decizia nr.1052/22.11.2013 emisă de ANRP prin care s-a dispus validarea Hotărârii nr. 4/2012 a Comisiei Județene Călărași pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și solicită emiterea unei noi decizii de invalidare a Hotărârii nr. 4/ 2012 și de validare a Hotărârii nr. 276/2001 a Comisiei Județene Călărași pentru aplicarea Legii nr.9/1998. Reclamanții consideră că sunt îndreptățiți la despăgubiri întrucât fac dovada că autorul lor D. A. a deținut proprietate în Bulgaria, fără a exista probe că aceste bunuri au fost înstrăinate sau demolate de către proprietari. Conform art.5 din L.9/ 1998, dovada proprietății asupra terenurilor și construcțiilor se face cu înscrisuri iar Arhivele Naționale, M.A.E, M.AA.P și alte instituții publice sunt obligate să elibereze copii persoanelor interesate. Din probatoriul administrat nu rezultă că autorul ar figura că deținând terenuri sau construcții pe tabelele eliberate de MAE și verificate de Comisia mixtă româno-bulgară pentru orașul Turtucaia. Situația de avere imobiliară sau acte de proprietate încheiate anterior Tratatului din 1940 nu atestă că la acel moment (Acordul de la C.) autorul reclamanților se afla încă în proprietatea bunurilor pentru care moștenitorii solicită despăgubiri. Cu alte cuvinte înscrisurile considerate ca doveditoare de către reclamanți nu au forță probantă nu au forță probantă în contextul procedurii speciale descrisă de L.9/1998.
În altă ordine de idei, reclamantul D. M. a formulat o contestație împotriva Deciziei nr.441/2013 emisă de ANRP prin care s-a respins contestația formulată împotriva Hotărârii nr.4/2012 a Comisiei Județene Călărași. Practic, reclamantul a supus judecății aceeași situație de fapt care face obiectul prezentei cauze iar Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 778/2013 a anulat Decizia nr. 441/2013 și Ordinul nr. 2221/ 2007, obligând pârâta să emită o nouă decizie de invalidare a Hotărârii nr.4/2012 a Comisiei Județene Călărași și de validare a Hotărârii nr.276/2001 emisă de aceeași comisie.
Fără a putea fi invocată în mod necesar puterea de lucru judecat instanța a constatat însă că prin Decizia nr. 4393/2014 C. a admis recursul formulat de ANRP împotriva sentinței civile nr. 778/2013 a Tribunalului Călărași și a casat sentința recurată, soluția la rejudecare fiind definitiva în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru aceste argumente, instanța a apreciat ca cererea formulată de reclamanții D. M., D. Mineliu N., D. E., P. M. I., P. I. C.-A. și P. I. F. împotriva pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia pentru aplicarea Lg.9/1998 este neîntemeiata și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții D. M., D. M. N., D. E., P. I., P. C. A. și P. F., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 28.07.2014, prin care au formulat, în esență, următoarele critici:
l) Instanța de fond in mod greșit a respins contestația formulata, ca neîntemeiata, atâta timp cat contestația a fost întemeiată atât în fapt cât și în drept.
2) Hotărârea cuprinde motive contradictorii (nulitate prevăzut de art.488 alin 1 pct.6 cod proc civ)
Instanța cu toate ca retine in considerente (fila 4) conform art.5 din legea 9/1998, dovada proprietății asupra terenurilor si construcțiilor se face cu înscrisuri, iar Arhivele Naționale, MAE, MAAP si alte instituții publice sunt obligate sa elibereze copii persoanelor interesate. Din probatoriul administrat nu rezulta ca autorul ar figura ca deținând terenuri sau construcții pe tabelele eliberate de MAE si verificate de Comisia mixata romano bulgara pentru Orașul Turtucaia.
Instanța de fond in mod greșit retine ca prin înscris se înțelege decât tabelei MAE, atât timp cat art. 5 mai sus indicat se refera la înscrisuri, eliberate de instituții, notariate, arhive si nicidecum la arhivele MAE.
Instanța retine ca situația de avere imobiliara sau acte de proprietate încheiate anterior tratatului din 1940 nu atesta ca la acel moment (Acordul de la C.) autorul reclamanților se afla încă în proprietatea bunurilor pentru care moștenitorii solicita despăgubiri. Cu alte cuvinte înscrisurile considerate doveditoare de către reclamanți nu au forța probanta, in contextul procedurii speciale descrisa de legea 9/1998.
Din înscrisul intitulat situație de avere imobila rurala a locuitorului A. C. D. ultima pagina se poate observa ca acesta a fost incheiat in data de 01.05.1941, ulterior încheierii Tratatului de la C. din data de 15.09.1940.
Este logic ca si tabelul nominal cu locuitorii de origine romana din orașul Tutucaia care urmează a evacua teritoriul si de avere imobiliara ce poseda in care la poz.250 figurează autorul A. C. D., cu clădire si vie 0,14 ha, tabel care a fost încheiat pentru evacuare după semnarea fisei de situație imobiliara rurala, deci tot in anul 1941.
Rezulta astfel ca in data de 01.05. 1941 autorul recurenților încă se afla în posesia bunurilor sale situație contrara celei reținuta de instanța de fond înscrisurile depuse având forța probanta.
3) Hotărârea instanței de fond a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material (nulitate prevăzuta de art.488 alin 1 pct 8 cod proc civ)
Așa cum rezulta din actele depuse la dosar prin hotărârea nr.4/27.09.2012 emisa de Comisia Județeană Călărași pentru aplicarea legii nr.9/1998, in mod greșit a fost respinsa cererea de acordarea a compensațiilor cu toate ca la dosar exista acte care fac dovada proprietății deținute de autorul nostru D. A..
In completarea actelor de proprietate aflate la dosarul prin care am solicitat despăgubiri, am depus prin adresa nr.4206/12.10.2010 si următoarele acte:
- copia actului de vânzare cumpărare conforma cu originalul verificata și înfăptuită de V. Haralabova Popova privind proprietățile detrinute de autorul recurenților
- certificat care atesta înscrierea actului de vânzare cumpărare in registrul de transcripțiuni din anul 1928 cu nr.5/04.01.1928 al cumpărătorului A. C D. si faptul ca acesta nu a vândut imobilul.
- certificat care atesta inscrierea actului de vânzare cumpărare in registrul de transcriptiuni din anul 1932 cu nr. 132/8.12.1932 al cumpărătorului A. C. D.
- copia actului de vânzare cumpărare conforma cu originalul verificata și înfăptuită de V. Haralabova Popova.
Motivarea comisiei județene si a ANRP rin care potrivit adresei cu nr. EV_ eliberata de MAE, autorul recurenților nu figurează cu proprietăți in Localitatea Turtucaia, este total eronata, făcând o aplicare greșita a legii in sensul interpretării greșite a dispozițiilor prevăzute de art. 6 din HG 753/1998 atâta timp cat la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri prin care se atesta existenta bunurilor in patrimoniul autorului recurenților.
Dispozițiile art. IV alin 5 din Anexa X la Tratat trebuie insa interpretate in coroborare cu cele ale art III din Tratat conform cărora autorul recurenților a făcut parte din rândul celor care au participat la schimbul obligatoriu de populație, cu dispozițiile art. 3 din anexa B la Tratat conform căreia respectivele teritorii au fost ocupate de armata bulgara pana la data de 1.10.1940 si cu dispozițiile art. 1 din Anexa C la Tratat potrivit cărora teritoriile cedate Bulgariei trebuiau părăsite de cetățenii romani pana la data de 15.12.1940.
In aceasta situație de fapt, este limpede ca autorul recurenților si-a abandonat averea in Bulgaria pana cel târziu la data de 15.12.1940, s-a stabilit in România, nu a fost despăgubit sub nici o forma de statul roman si a fost prejudiciat prin aplicarea Tratatului, fiind îndreptățit la acordarea compensațiilor bănești conform dispozițiilor Legii nr.9/1998.
Dovada dreptului de proprietate, asupra terenurilor si construcțiilor pentru care se solicita compensații, se face cu înscrisuri, potrivit art.5 din legea 9/1998, iar potrivit art.6 din Normele metodologice de aplicare a legii, prin înscris se înțelege orice dovada eliberata de instituții, arhive, primarii, notariate, instanțe judecătorești, în legătură cu fostele proprietăți, cum ar fi: chitanțe de plata a impozitului, extras din cărțile de imobil, planuri, autorizații de construcții, rapoarte de expertiza, contracte de vânzare cumpărare, hotărâri judecătorești si orice documente care se refera la existenta bunurilor ramase in județele cedate, inclusiv listele anexa la tratat.
Mijloacele de proba a dreptului de proprietate nu sunt limitate la tabelele emise de MAE menționat in decizie, oricare din documentele enumerate cu titlu exemplificativ putând servi ca proba in acest scop.
Nu exista nici o dovada ca aceste bunuri care au aparținut autorul recurenților D. A. au fost înstrăinate, sau demolate de respectiva persoană.
Așa cum s-a reținut si in practica judiciara a C.A. București textul de lege este foarte clar atunci când vorbește de proba dreptului de proprietate, referindu-se la înscrisuri, nicidecum la înscrisuri care sa emane de la anumite instituții după cum pretinde recurenta-intimata. De altminteri, chiar alineatul 2 din art. 5 din Legea 9/1998 prevede implicit posibilitatea probării cu orice fel de înscrisuri emanând de la instituțiile " obligația sa elibereze celor interesați copii de pe actele solicitate", adică Arhivele Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale, precum si orice instituții publice care dețin astfel de acte.
Ceea ce este esențial este ca aceste acte sa acopere probator dreptul de proprietate al persoanei evacuate la acest din urma moment, al evacuării.
Or in speța, din coroborarea actelor mai sus menționate reiese foarte clar ca autorul reclamanților a deținut in proprietate bunurile in discuție, ele aflându-se in proprietatea sa si la momentul evacuării.
In drept: art. 483-502 cod proc civ.
Intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătându-se următoarele:
În temeiul art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr.25/2007 prin Decizia Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 1052/22.11.2012 s-a invalidat Hotărârea nr. 4/27.09.2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Călărași, pentru următoarele motive:
Prin Hotărârea nr. 4/27.09.2012 adoptată de Comisia Județeană Călărași pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a fost respinsă cererea prin care solicita acordarea de despăgubiri pentru bunurile defunctului D. A..
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/1998 „dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor pentru care se solicita compensații se face cu înscrisuri".
Prin înscris, în sensul art. 5 din Legea nr. 9/1998, se înțelege orice dovadă eliberată de instituții - arhive, primării, notariate, instanțe judecătorești - în legătură cu fostele proprietăți, cum ar fi: chitanțe de plată a impozitelor, extrase din cărțile de imobil, planuri și autorizații de construcție, rapoarte de expertiză, contracte de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătorești și orice alte documente care se referă la existența bunurilor rămase în județele cedate, inclusiv listele - anexă la Tratatul de la C. (conform art. 6 din H.G. nr. 753/1998, modificată și completată prin H.G. nr. 1277/2007).
Potrivit prevederilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 9/1998 republicată "Arhivele Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, precum și alte instituții publice care dețin acte referitoare la situația persoanelor evacuate din județele Durostor și Caliacra, ca urmare a aplicării tratatului, sunt obligate să elibereze celor interesați copii de pe actele solicitate".
Situația de avere imobiliară, contractele de vânzare-cumpărare încheiate anterior Tratatului de la C., Tabelul nominal cu locuitorii de origine română din orașul Turtucaia, care urmează a evacua teritoriul și de averea imobiliară ce posedă, eliberate de Arhivele Naționale nu constituie acte doveditoare în vederea acordării despăgubirilor pentru proprietățile din mediul urban, întrucât autorul a beneficiat de prevederile art. V din Tratatul din 1940, fiind liber să dispună neîngrădit de proprietățile sale, o perioadă de 18 luni, ulterior aceasta prelungindu-se până la data emiterii Decretului nr. 513/03.12.1953 prin care se definitiva situația juridică a imobilelor din mediul urban, care nu fuseseră înstrăinate de proprietarii lor și care au făcut dovada existenței acestora cu actele autentice.
Din actele existente la dosar rezultă că autorul a fost în dezacord, respectiv a beneficiat de prevederile art.V din Tratatul din 1940 încheiat între România - Bulgaria.
În această categorie a fost cuprinsă populația care nu a făcut parte din schimbul de populație, respectiv intelectualitatea (cadre didactice, preoți, funcționari, militari, pescari etc.) precum și proprietarii care nu aveau domiciliul stabil/permanent în Cadrilater.
Pentru soluționarea acestui dezacord Comisia Mixta româno-bulgară a adoptat următoarea procedură: după scurgerea perioadei de 18 luni de la ratificarea acordului (proprietarii își puteau lichida proprietățile - prin înstrăinare) cei care mai dețineau proprietăți în Cadrilater se puteau adresa Comisiei Mixte româno-bulgare cu dovezile autentice de proprietate.
Singurele documente doveditoare pentru proprietățile imobiliare urbane sunt tabelele eliberate de Ministerul Afacerilor Externe și verificate de Comisia Mixtă Româno-Bulgară.
Astfel, autorul nu figurează în tabelele eliberate de Ministerul Afacerilor Externe și verificate de Comisia Mixtă româno-bulgară pentru orașul Turtucaia.
II. Referitor la solicitarea reclamanților în ceea ce privește obligarea A.N.R.P la emiterea unei decizii de validare a Hotărârii nr. 276/18.05.2001 emisă de către Comisia Județeană Călărași, precum și la actualizarea compensațiilor bănești:
Prin Ordinul nr. 2221/23.04.2007 emis de către Șeful Cancelariei P.-ministrului, instituție competentă în acea perioadă, a fost invalidată Hotărârea nr. 276/18.05 2001 emisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Călărași, astfel că aceasta nu mai poate produce efecte juridice.
În raport de cele invocate, apreciem că petitul reclamanților privitor la actualizarea compensațiilor bănești în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum, este inadmisibil.
Totodată, învederăm onoratei instanțe de judecată că Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1), „Comisiile județene și a municipiului București primesc, verifică și rezolvă cererile de acordare a compensațiilor. Hotărârile privind acordarea compensațiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică comisiei centrale (în prezent ANRP. prin preluarea activității acestei comisii - subl. ns.), spre validare, precum și solicitantului".
Conform dispozițiilor art. 351 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 753/1998 modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1277/2007, „Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 are următoarele atribuții principale:
(...) b) analizează hotărârile primite de la comisiile județene și a municipiului București și, în cazul hotărârilor care întrunesc condițiile cerute de lege, propune vicepreședintelui plata despăgubirilor acordate în conformitate cu Legea nr. 9/1998, iar în cazul hotărârilor care nu întrunesc condițiile cerute de lege, propune invalidarea sau rectificarea acestora (...)".
Potrivit dispozițiilor art. 351 alin. 3 din HG. 753/1998 modificată și completată prin HG. nr. 1277/2007, în cazul neîndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 351 alin. (1), hotărârea comisiei județene sau a Municipiului București este invalidată prin decizie a ANRP, iar dosarul este transmis către comisia județeană sau a Municipiului București, în vederea reanalizării acestuia.
Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă că A.N.R.P are atribuții de verificare și control cu privire la aceste hotărâri.
Așadar, hotărârea nr. 6904/02.09.2011 emisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului C. este supusă unui control ierarhic, iar singurul act producător de efecte juridice este decizia ANRP, care în urma analizei, poate valida sau invalida măsurile stabilite, astfel că în lipsa unei decizii nu se poate reține că suntem în prezența unor despăgubiri ce pot fi încasate în condițiile în care nu suntem în prezența unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Pe cale de consecință, dacă instanța ar proceda la obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să valideze hotărârea comisiei județene, atunci ar însemna să se substituie atribuțiilor ei, încălcând competența acestui organ cu atribuții administrativ-jurisdicționale, ceea ce nu este permis de lege. Având în vedere că instanța de contencios are competența limitată doar la a constata dacă pârâta și-a îndeplinit obligația de a analiza hotărârea comisiei în sensul validării sau invalidării ei, respectiv de a verifica legalitatea deciziei emise, exercitând un control judecătoresc asupra actului administrativ-jurisdicțional, este evident că solicitarea reclamanților de a oblig pârâta să valideze hotărârea sus indicată nu este admisibilă.
Pentru toate aceste considerente, intimata-pârâtă solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat de către recurenții Durbaiău M., Durbafău M. N., D. E. și P. E. și menținerea ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 604/19.06.2014 pronunțată de către Tribunalul Călărași.
În drept: apărarea este întemeiată pe dispozițiile art. 205-208, din Codul de procedură civilă, precum și pe prevederile Legii nr. 9/1998, H. G. Nr. 753/1998, cu modificările și completările ulterioare, respectiv H.G. nr. 1277/2007.
Recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare (f. 25 și urm.).
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 4/27.09.2012 adoptată de Comisia Județeană Călărași pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor pentru bunurile defunctului D. A., reținându-se, în esență, că nu s-a făcut dovada că autorul recurenților-reclamanți, D. A., a figurat cu bunuri în localitatea Turtucaia, fostul județ Durostor.
Prin Decizia nr. 1052/22.11.2013 a Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a fost validată hotărârea anterior menționată.
Recurenții-reclamanți critică sentința pronunțată, cu trimitere la probatoriile administrate în cursul judecății în primă instanță, din care rezultă că persoana al cărui succesor pretind că sunt (D. A.) a deținut bunuri în localitatea Turtucaia, fostul județ Durostor.
În cauză se constată însă că recurenții-reclamanți nu au făcut dovada calității de moștenitori de pe urma numitului D. A., la dosar nefiind depuse certificate de moștenitor ori declarații de acceptare în termen a moștenirii, ci numai acte de stare civilă, ori depunerea cererii de restituire, în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/1998, nu are valoarea unei repuneri în termenul de acceptare a moștenirii, Legea nr. 9/1998 neprevăzând această soluție care a fost instituită de alte legi speciale, normele respective fiind însă de strictă interpretare și aplicare.
Cu toate că recurenților-reclamanți li s-a pus în vedere înscrisuri doveditoare cu privire la calitatea lor de moștenitori, aceștia au învederat că nu mai au alte probe de administrat, motiv pentru care, prin raportare la probele administrate, Curtea constată că în mod legal a reținut tribunalul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de restituire, actele administrative atacate fiind legale.
Așa fiind, nu se pot reține motivele de casare invocate de recurenții-reclamanți, hotărârea fiind motivată în fapt și în drept, cu respectarea art. 425 alin.1 lit.b) NCPC, iar în cauză, în raport de situația de fapt reținută – și care nu poate fi cenzurată în recurs, întrucât art. 488 NCPC permite examinarea hotărârii numai în privința motivelor de nelegalitate expres prevăzute – dispozițiile de drept material incidente au fost corect aplicate.
Pe cale de consecință, recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 496 alin.1 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenții-reclamanți D. M., cu domiciliul în Oltenița, ., nr. 45, județ Călărași, D. M. N., cu domiciliul în Oltenița, ., județ Călărași, D. E., cu domiciliul în Oltenița, .. 95, județ Călărași, P. I., cu domiciliul în ., P. C. A., cu domiciliul în ., și P. F., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 604/19.06.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, L. G. Z. M. E. G. V. H.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. L.G.Z.
9 ex.
Jud. fond T.C.: Ș. G.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1043/2015.... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 257/2015.... → |
|---|
