Anulare act administrativ. Sentința nr. 240/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 240/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 6051/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 240
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.02.2015
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. F. P.
GREFIER: R. B.
Pe rol este acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Cabinetul I. de Insolvență C. A., în contradictoriu cu pârâtele U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România și U. Națională a Practicienilor în Insolvență – Filiala A., având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, la ordine, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, cu data de 16.12.2014, de către U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Filiala București, cerere, prin care învederează instanței că renunță la excepția lipsei calității procesuale pasive a U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România – Filiala București și la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 12/09.05.2014, solicitând, totodată, să se ia act că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât, prin Decizia nr. 49/12.12.2014, pronunțată în dosarul nr. 49/2014 de către Instanța superioară de disciplină din cadrul pârâtului U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România, s-a admis cererea formulată de A. C., titular al Cabinetului I. de Insolvență C. A., privind reexaminarea și revocarea Hotărârii nr. 12/09.05.2014 și a Deciziei nr. 24/26.09.2014, anexând un set de înscrisuri în dovedirea celor susținute.
De asemenea, se învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, cu data de 16.12.2014, de către pârâtul U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România, cerere, prin care solicită să se ia act că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât, prin Decizia nr. 49/12.12.2014 pronunțată în dosarul nr. 49/2014 de către Instanța superioară de disciplină din cadrul pârâtului U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România, s-a admis cererea formulată de A. C., titular al Cabinetului I. de Insolvență C. A., privind reexaminarea și revocarea Hotărârii nr. 12/09.05.2014 și a Deciziei nr. 24/26.09.2014, anexând un set de înscrisuri în dovedirea celor susținute.
Totodată, se învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, cu data de 26.01.2015, de către reclamantul Cabinetul I. de Insolvență C. A., cerere, prin care solicită să se ia act că acțiunea a rămas fără obiect, având în vedere că, din certificatul nr. 5614/ 12.12.2014 eliberat de U. Națională a Practicienilor în Insolvența din România (anexat cererii), reiese faptul că Hotărârea nr. 12/09.05.2014 și Decizia nr. 24/26.09.2014 au fost anulate de către Instanța superioară de disciplină din cadrul pârâtului din cadrul pârâtului U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România. De asemenea, prin cerere s-a solicitat ca, în cazul în care reclamanta nu va putea fi prezentă la strigarea dosarului, să se procedeze la judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea ia act că reclamanta a cerut judecata în lipsă, la fila 102 există mențiune în acest sens. De asemenea, Curtea procedează la verificarea competenței, potrivit art. 131 din Noul Cod de procedură civilă și constată că, potrivit art. 126 din Constituție, art.10 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ și art. 401 din Statutul U.N.P.I.R., Curtea de Apel București-Secția de contencios administrativ și fiscal este instanța competentă general, material și teritorial să judece pricina de față.
Instanța ia act că pârâtul U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Filiala București a renunțat la excepția lipsei calității procesuale pasive a U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România-Filiala București și la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 12/09.05.2014 și, în baza art. 248 alin.1 C.proc.civ., rămâne în pronunțare pe excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de către reclamant și de către pârâta U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România, prin actele de procedură depuse la filele 94 și 102 din dosar.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată următoarele:
I) Circumstanțele cauzei
A) Obiectul acțiunii
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.10.2014 sub nr. de dosar_ /2012, reclamantul Cabinetul I. de Insolvență C. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România și U. Națională a Practicienilor în Insolvență – Filiala A., să se dispună:
(1) anularea Hotărârii nr. 12 din data de 09.05.2014, pronunțată de Instanța Locală de Disciplină din cadrul UNPIR în dosarul nr. 12/2013;
(2) anularea Hotărârii din data de 26.09.2014, pronunțată de Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR în dosarul nr. 24/2014.
1.2. În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că hotărârile atacate, prin care reclamantul a fost sancționat cu excluderea definitivă din UNPIR, sunt nelegale, având în vedere că nu a fost săvârșită abaterea reținută în sarcina reclamantului, iar măsura dispusă este neîntemeiată.
1.3. A anexat, în dovedire, unele înscrisuri (filele 8-54).
2. La data de 07.10.2014, reclamantul Cabinetul I. de Insolvență C. A. a formulat precizare și completare la cererea de chemare în judecată (filele 56-57), prin care a solicitat să se ia act de faptul că își precizează și completează obiectul acțiunii, în sensul că pretinde a se dispune (1) anularea Hotărârii nr. 12 din data de 09.05.2014, pronunțată de Instanța Locală de Disciplină din cadrul UNPIR în dosarul nr. 12/2013 și (2) anularea Deciziei nr. 24 din data de 26.09.2014, pronunțata de Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR în dosarul nr. 24/2014.
3. La data de 4.12.2014, reclamantul Cabinetul I. de Insolvență C. A. a depus răspuns la întâmpinare (filele 84-87), prin care a solicitat să fie înlăturate excepțiile și apărările formulate de pârâtul UNPIR ca nefondate.
B)Apărările pârâților
4. La data de 10.11.2014, pârâtul U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România-Filiala București a depus întâmpinare (filele 68-76), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a UNPIR-Filiala București și inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 12/09.05.2014 pronunțată de Instanța Locală de Disciplină din cadrul UNPIR-Filiala București în dosarul nr.12/2013, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
S-a reliefat, în esență, în justificarea poziției sale procesuale, că UNPIR-Filiala București nu are nicio legătură cu dreptul subiectiv care este supus dezbaterii judiciare, întrucât decizia de excludere a reclamantei din profesie a fost pronunțată de un organ al UNPIR-Filiala București, că, potrivit art. 401 alin. 1 din Statutul UNPIR, pot fi atacate în fața instanței de contencios administrativ deciziile disciplinare pronunțate de instanța superioară de disciplină împotriva hotărârilor instanțelor locale de disciplină, precum și că, în mod temeinic și legal, a fost aplicată reclamantului sancțiunea excluderii din UNPIR.
C)Procedura în fața Curții de Apel
5. La termenul din data de 3.02.2015, instanța, în temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., a rămas în pronunțare, cu prioritate, cu privire la excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de reclamant și de pârâtul U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România-Filiala București prin actele de procedură depuse la datele de 26.01.2015 și, respectiv, de 16.12.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu excepția invocată, Curtea reține următoarele :
II)Considerentele reținute de Curte în fundamentarea soluției adoptate în pricină
6. Obiectul litigiului dedus judecății în prezenta cauză, așa cum acesta a fost conturat prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.10.2014 și precizată la data de 07.10.2014, rezidă în solicitarea formulată de către reclamantul Cabinetul I. de Insolvență C. A., în contradictoriu cu pârâții U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România și U. Națională a Practicienilor în Insolvență-Filiala A., vizând:
(1) anularea Hotărârii nr. 12 din data de 09.05.2014, pronunțată de Instanța Locală de Disciplină din cadrul UNPIR în dosarul nr. 12/2013;
(2) anularea Deciziei nr. 24 din data de 26.09.2014, pronunțată de Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR în dosarul nr. 24/2014.
7. Or, trebuie observat că, așa cum atât reclamantul, cât și pârâtul U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România susțin univoc în actele de procedură depuse la dosarul cauzei la datele de 26.01.2015 și, respectiv, de 16.12.2014 (filele 94-96, 99-100, 102-103), prin Decizia nr. 49/12.12.2014, pronunțată în dosarul nr. 49/2014 de către Instanța superioară de disciplină din cadrul pârâtului U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România, s-a admis cererea formulată de A. C., titular al Cabinetului I. de Insolvență C. A., privind reexaminarea și revocarea Hotărârii nr. 12/09.05.2014 și a Deciziei nr. 24/26.09.2014 și s-a dispus anularea Hotărârii nr. 12/09.05.2014, pronunțate de Instanța locală de disciplină București și a Deciziei nr. 24/26.09.2014, pronunțate de Instanța superioară de disciplină a UNPIR.
Aceste aspecte sunt atestate, de altfel, de mențiunile certificatului nr. 5614/12.12.2014, eliberat de U. Națională a Practicienilor în Insolvența din România (fila 100).
8. În consecință, Curtea va respinge cererea, ca fiind rămasă fără obiect.
Această soluție se impune în pricină având în vedere că pretenția reclamantului a fost satisfăcută, întrucât cele două hotărâri a căror anulare ca nelegale a format obiectul prezentei acțiuni în contencios administrativ au fost anulate ulterior sesizării instanței, dar până la soluționarea în fond a pricinii, prin Decizia nr. 49/12.12.2014, pronunțată în dosarul nr. 49/2014 de către Instanța superioară de disciplină din cadrul pârâtului U. Națională a Practicienilor în Insolvență din România.
III) Soluția adoptată în cauză
9. Pentru aceste considerente, făcând aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 194 lit. c) C.proc.civ., coroborat cu art.28 din Legea nr. 554/2004, se va respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentei cauze, așa cum a fost precizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Cabinetul I. de Insolvență C. A., cu sediul în sector 1, București, ., nr. 1, .. 1, . sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ..17, corp A, ., sector 3, în contradictoriu cu pârâtele U. Națională a Practicienilor în Insolvența din România, cu sediul în sector 4, București, ., . sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.A. G. C., din București, ., ., ., sector 5 și U. Națională a Practicienilor în Insolvența – Filiala A., cu sediul în A. I., .. 30, ., județul A., așa cum a fost precizată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se depune, sub sancțiunea nulității, la Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. F. P. R. B.
Red. /Tehnored. C.F.P./5 ex.
Data redactării: 06.02.2015
lucrat 3 comunicări la data de .
semnătură grefier.
← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1080/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 200/2015.... → |
---|