Conflict de competenţă. Sentința nr. 444/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 444/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 49991/3/2012*
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 444 F
Ședința publică de la 18.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. S.
GREFIER: A. P.
Pe rol soluționarea conflictului de competență ivit între Tribunalului București – Secția a II-a de C. administrativ și fiscal și Secția a VIII-a Civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București, în cauza privind pe reclamanta.> și pe pârâta C. DE A. DE SANATATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea reține cauza în vederea soluționării conflictului de competență.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta . solicitat instanței obligarea pârâtei C. DE A. DE SANATATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI la plata sumei de 102.455 lei și dobânda legală corespunzătoare.
Se arată că, sumele solicitate reprezintă indemnizații de concediu achitate excedentar, cu depășirea cotei de contribuție din fondul de salarii, achitată lunar CNAS.
Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale prin încheierea din 27.06.2014 a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de C. administrativ a Tribunalului București, având în vedere că, contribuțiile sociale obligatorii care constituie venituri la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale sunt prevăzute de Codul Fiscal.
Tribunalul București secția contencios administrativ prin sentința civilă nr. 8273/10.12.2014 admite excepția necompetenței funcționale, declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, constată conflict negativ de competență și înaintează cauza Curții de Apel București pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Analizând cererea de chemare în judecată, Curtea constată că în cauză competența de soluționare a cauzei revine secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului București pentru următoarele considerente:
Astfel, prezentul litigiu privește modul de plată a indemnizațiilor prev. de O.U.G. nr. 158/2005, care stabilesc obligația de plată a angajatorului către angajat, precum și regresul angajatorului împotriva autorității și care gestionează Fondul național unic de asigurării sociale de sănătate. Reclamanta susține că obligația de plată a indemnizațiilor revine pârâtei în privința sumelor excedentare, astfel că litigiul privește modul de plată a indemnizației.
Având în vedere norma de competență materială exclusivă, Curtea reține că toate litigiile legate de modul de plată a indemnizațiilor revine jurisdicției asigurărilor sociale, cuantumul nefiind contestat de reclamantă.
Conform art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Trimite cauza privind pe reclamanta.> cu sediul ales în sector 1, București, . și pe pârâta C. DE A. DE SANATATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu sediul în sector 2, București, ., nr. 1-3, spre competentă soluționare Tribunalului București, Secția a VIII-a Civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare (VCPC) art. 22 pct. 5.
Dată în camera de consiliu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
L. S. A. P.
Red. LS
4ex/
← Anulare act administrativ. Decizia nr. 458/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 862/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|