Anulare act administrativ. Decizia nr. 1080/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1080/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 1932/93/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1080
Ședința publică de la 23.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – Z. G. L.
JUDECĂTOR - P. C. F.
JUDECĂTOR - I. M. C.
GREFIER - M. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant M. I. C. împotriva sentinței civile nr. 190/20.01.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant M. I. C., personal și asistat de avocat D. D., cu împuternicire avocațială aflată la fila 15 și intimatul-pârât I. G. al Poliției Române, reprezentat de consilier juridic B. F. D., cu delegație depusă la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Părțile, prin reprezentanți, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat și nici probe noi de administrat.
Curtea pune în discuție excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât I. G. al Poliției Române prin întâmpinare.
Intimatul-pârât I. G. al Poliției Române, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției nulității recursului, întrucât motivele invocate de recurentul-reclamant în cererea de recurs nu se încadrează în prevederile art. 488 C.pr. civ., acesta încercând o nouă judecată devolutivă a cauzei. În concluzie, solicită să se constate nul recursul.
Recurentul-reclamant M. I. C., prin avocat, solicită respingerea excepției nulității recursului, considerând că motivele de recurs invocate sunt prevăzute în motivele de casare. Arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, invocând Decizia nr. 392/2014 a Curții Constituționale și Decizia ÎCCJ nr. 12/19.09.2011.
După deliberare, Curtea respinge excepția nulității recursului, ca nefondată, apreciind că, criticile formulate se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, acordând cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-reclamant M. I. C., prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și, în consecință să se dispună anularea Dispoziției Inspectoratului G. al Poliției Române nr. 2603/26.04.2013, prin care reclamantul a fost sancționat cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 2 luni”, repunerea în drepturile inițiale, și recuperarea drepturilor salariale aferente corespunzător. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise și jurisprudență. Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimatul-pârât I. G. al Poliției Române, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, conform argumentelor expuse în cuprinsul întâmpinării. Arată că apărările recurentului-reclamant se bazează pe Decizia nr. 392/2014 a Curții Constituționale ce a fost publicată în Monitorul Oficial și care apreciază că nu are efect asupra litigiilor aflate în curs. Depune la dosarul cauzei jurisprudență.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
1. Sentința obiect al recursului
Prin sentința civilă nr. 190/20.01.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă în dosarul cu nr._ , pentru considerentele expuse în cuprinsul acestei hotărâri aflate la dosar, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul M. I.-C., în contradictoriu cu pârâta I. G. al Poliției Române, prin care s-a solicitat să se dispună anularea executării Dispoziției Inspectorului G. al Poliției Române nr. 2603/26.04.2013, prin care a fost dispusă sancționarea disciplinară a reclamantului, cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 2 luni”.
2. Recursul exercitat în cauză împotriva sentinței civile nr. 190/20.01.2014 și procedura în fața instanței de recurs
2.1.1. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs motivat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., reclamantul M. I.-C..
S-a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se caseze sentința recurată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.
2.1.2. În motivarea recursului, s-a susținut, în esență, că:
- sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii;
- nu au fost avute în vedere susținerile recurentului-reclamant referitoare la nelegalitatea și netemeinicia abaterilor reținute în cuprinsul dispoziției de sancționare disciplinară atacate;
- prin Decizia nr.392/2014, pronunțată la data de 2.07.2014, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 59 alin.2, art.60 alin.1 și art. 62 alin.3 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, dispoziții care au constituit temeiul efectuării cercetării prealabile în cauză, cu consecința că a fost suprimată baza legală a cercetării prealabile, fapt ce determină sancționarea cu nulitatea absolută a actului subsecvent emis pe baza ei, reprezentat de dispoziția de sancționare disciplinară.
2.2. La data de 29.10.2014, intimatul-pârât I. G. al Poliției Române a formulat întâmpinare (filele 25-32-dosar recurs), prin care a cerut respingerea, ca nefondat, a recursului declarat în cauză.
A fost invocată, totodată, excepția nulității recursului justificat de faptul că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art.488 C.proc.civ., încercându-se o nouă judecată devolutivă a cauzei.
2.3. La termenul din data de 23.02.2015, conform celor menționate în practicaua prezentei decizii, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.
3. Considerentele instanței de recurs care au fundamentat soluția dată în cauză
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs formulate și observând dispozițiile art. 488 alin. 1 C.proc.civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate la pct. 1-8 ale acestui articol, Curtea, în raport de actele și lucrările dosarului, apreciază recursul ca fondat, pentru următoarele considerente, a căror expunere respectă exigențele art. 499 C.proc.civ.:
Ceea ce susține în esență recurentul-reclamant M. I.-C., în motivarea recursului promovat în cauză, este că, în cauză, produc efecte cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 392/2.07.2014.
Un atare motiv de recurs ar putea fi încadrat de instanță în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 5 C.proc.civ., fiind vorba despre invocarea aplicabilității unor norme de drept procesual, respectiv cele ale art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, conform cărora „(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor” și ale art. 31 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, având același conținut.
Constată Curtea, în continuare, că, prin Decizia nr. 392/ 2.07.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 667 din data de 11.09.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de E. F. D. în Dosarul nr. 4._ * al Curții de Apel București-Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și a constatat că prevederile art.59 alin.(2), art.60 alin.(1) și ale art.62 alin.(3) din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului sunt neconstituționale.
Conform dispozițiilor constatate ca neconstituționale, art.59 alin.(2): „Procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului de interne.”; art.60 alin.(1): „Aplicarea sancțiunilor disciplinare se face potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, după expirarea termenului de contestare, prevăzut la art.61 alin.(1).”; art.62 alin.(3): „Consiliile de disciplină își desfășoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului de interne.”
În considerentele relevante (pct. 18-20) ale Deciziei nr. 392/2014 -considerente care, explicitând dispozitivul, sunt obligatorii și trebuie aplicate întocmai, în baza art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992-, s-a reținut că:
„18. Răspunderea disciplinară, conform art.4 alin.(2) și cap. IV din Legea nr.360/2002, se referă la modul de executare a raporturilor de serviciu și, în condițiile angajării acestei răspunderi, este afectată executarea raportului de serviciu, putându-se ajunge chiar la încetarea acestuia. De aceea, Curtea reține că răspunderea disciplinară, ținând de statutul polițistului, trebuie reglementată, potrivit art.73 alin.(3) lit.j) din Constituție, prin lege organică, respectiv Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, lege specială în sensul art.1 alin.(2) din Legea nr.53/2003 — Codul muncii.
19. Or, dispozițiile legale criticate nu numai că nu reglementează procedura disciplinară prealabilă, aplicarea sancțiunilor disciplinare sau activitatea consiliului de disciplină, ci deleagă reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort care este abilitat să adopte ordine. Așadar, se ajunge la situația ca un aspect esențial care vizează executarea și/sau încetarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ, care, de altfel, în cazul de față, nici măcar nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce este de natură să confere un caracter iluzoriu posibilităților autorului excepției de neconstituționalitate de a se apăra în mod eficient. În aceste condiții, persoana cercetată disciplinar nu cunoaște regulile după care se desfășoară procedura, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil și deci nici opozabil. Normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerințe de stabilitate și previzibilitate. Or, delegarea de atribuții de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp.
20. Curtea reține că textul art.73 alin.(3) lit.j) din Constituție este foarte clar: „Prin lege organică se reglementează: [...] j) statutul funcționarilor publici”. Deci, orice aspect care vizează cele trei elemente trebuie reglementat prin lege organică, inclusiv răspunderea disciplinară. Întrucât dispozițiile legale criticate prevăd reglementarea prin acte administrative a acestor aspecte, ele contravin art.73 alin.(3) lit.j) din Constituție.”
Apreciază Curtea - contrar alegațiilor inserate de către intimatul-pârât în motivarea întâmpinării depuse în fața instanței de recurs- că, în speță, Decizia nr. 392/2014 produce efecte.
Astfel, trebuie constatat că dispozițiile legale constatate neconstituționale prin această decizie nu mai pot constitui temei juridic pentru actul administrativ obiect al acțiunii în contencios administrativ deduse judecății.
Această concluzie se impune întrucât, din jurisprudența Curții Constituționale, se desprinde ideea că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică numai în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziții sunt aplicabile.
Or, acesta este cazul în speța de față:
- având în vedere că publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 392/2014 a survenit înainte de soluționarea prezentului dosar printr-o hotărâre definitivă, în sensul art.634 alin.1 C.proc.civ., adică printr-o hotărâre care nu mai poate fi atacată cu recurs;
- ținând seama de împrejurarea că Dispoziția Inspectorului G. al Poliției Române nr. 2603/26.04.2013 (filele 10-12-dosar fond), a cărei anulare se cere în pricină, prin care a fost dispusă sancționarea disciplinară a reclamantului (recurent), a fost emisă în temeiul (inclusiv a) prevederilor constatate neconstituționale prin Decizia nr. 392/2014 [art.59 alin.(2) și art.60 alin.(1) din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului] și a avut la bază raportul de cercetare prealabilă nr._/19.03.2012 (filele 54-66-dosar fond), care a fost emis cu respectarea normelor reglementate într-un ordin al ministrului afacerilor interne, așadar cu încălcarea flagrantă a prevederilor art.73 alin.(3) lit.j) din Constituție, așa cum a statuat instanța de contencios administrativ în considerentele (pct.18-20) relevante ale Deciziei nr.392/2014, citate anterior.
Or, în condițiile în care, potrivit art. 59 alin.1 din Legea nr. 360/ 2002 privind Statutul polițistului, „Sancțiunile disciplinare se stabilesc și se aplică numai după cercetarea prealabilă”, trebuie concluzionat în sensul că Dispoziția Inspectorului G. al Poliției Române nr. 2603/26.04.2013 este nelegală, întrucât a fost emisă în temeiul unor prevederi legale constatate neconstituționale și în baza unui raport de cercetare prealabilă afectat de vicii de neconstituționale, așadar lovit de nulitate.
Nu pot fi primite susținerile intimatului-pârât, făcute în motivarea întâmpinării depuse în fața instanței de recurs, în sensul că nu există în prezent în materia sancționării disciplinare a polițiștilor un vid de reglementare, întrucât astfel de afirmații nu fac decât să ignore obligativitatea erga omnes a deciziilor Curții Constituționale și contravin prevederilor, precitate, ale art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție.
4. Soluția adoptată în cauză și temeiul legal al acesteia
Prin urmare, față de aceste considerente, constată Curtea că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct.5 C.proc.civ., împrejurare care face de prisos analiza celorlalte motive de recurs invocate de către recurent în cuprinsul motivării căii extraordinare de atac formulate în cauză.
În consecință, în temeiul art. 496 C.proc.civ., instanța va admite recursul declarat de către reclamantul M. I.–C., va casa sentința recurată și, rejudecând procesul în fond, în baza art. 498 alin.1 C.proc.civ., va anula Dispoziția Inspectorului G. al Poliției Române nr. 2603/26.04.2013, prin care a fost dispusă sancționarea disciplinară a reclamantului, cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 2 luni”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant M. I. C. – CNP_, domiciliat în comuna Mogoșoaia, . C, jud. Ilfov împotriva sentinței civile nr. 190/20.01.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în București, .. 4-6, sector 5, cod fiscal_.
Casează sentința recurată și rejudecând:
Admite cererea și anulează Dispoziția I.G.P.R. nr. 2603/ 26.04.2013.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR Z. G. L. P. C. F. I. M. C.
GREFIER
M. I.
Red. PCF/4 ex./26.02.2015
Jud. fond D. A. – Tribunalul Ilfov
| ← Pretentii. Decizia nr. 862/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 240/2015. Curtea de... → |
|---|
