Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 200/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 200/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 78021/3/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 200/2015
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015
Completul compus din:
Președinte A. P.
Judecător R. I. C.
Judecător A. J.
Grefier M. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 6342/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. INGRIS G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică n-au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin serviciul registratură la data de 09.01.2015 intimata-reclamantă a depus întâmpinare.
Curtea constată că așa cum rezultă din dovezile de restituire a procedurii de citare, cererea de recurs a fost comunicată intimaților și având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 alin. 2 C., apreciază recursul în stare de judecată și-l reține pentru soluționare .
La sfârșitul ședinței de judecată, după reținerea cauzei spre soluționare se, se prezintă d-na avocat M. M. care învederează că reprezintă pe intimata M. I. G., solicitând să se ia act de concluziile sale de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocat din primul ciclu procesual.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6342/09.10.2014 a Tribunalului București a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta M. I. G. în contradictoriu cu pe pârâtele D. G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE BUCUREȘTI, a fost anulată Decizia nr. 562/08.12.2011 emisă de pârâta D. G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE BUCUREȘTI, fiind obligată pârâta AFP S. 4 să restituie reclamantului suma de 3292 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare, plus dobândă fiscală calculată de la data de 03.08.2010 până la data restituirii.
A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Regionala Generală a Finanțelor Publice București, ca neîntemeiată.
Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE S. 4 BUCURESTI-PRIN D. G. A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI în contradictoriu cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, fiind obligat chematul în garanție la plata către pârâta AFP S. 4 a sumei de 3292 lei.
Pronunțând această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 22.04.2004 și pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei pe poluare în cuantum de 3292 lei, conform deciziei de calcul al taxei pe poluare din data de 02.09.2010. Taxa a fost achitată de reclamantă la data de 03.08.2010, astfel cum rezultă din chitanța . nr._.
Reține instanța că taxa a fost plătită în baza OUG nr. 50/2008, act normativ neconform cu normele de drept comunitar, mai exact cu dispozițiile art. 110 TFUE, deoarece instituie un regim fiscal discriminator pentru autovehiculule provenind din spațiul comunitar.
Se reține că taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, Tribunalul a constatat că refuzul pârâtei AFP sector 4 de a restitui taxa pe poluare, exprimat în cadrul Decizie nr. 562/08.12.2011, este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzilor fiscale, Tribunalul, având în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-565/11, M. I. c. Administrației Finanțelor Publice Sibiu și a Administrației F. pentru Mediu, a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a dobânzii fiscale calculate conform art. 124 OG 92/2003 aferente sumei de 3292 lei, începând de la data plății, respectiv 03.08.2010 și până la data restituirii efective.
Dobânda fiscală va fi acordată de la data plății având în vedere că prin decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene mai sus menționată, s-a stabilit că dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice București, Tribunalul a reținut că este neîntemeiată și a respins-o cu motivarea că între reclamant și Direcției Generală Regională A Finanțelor Publice București nu s-au născut raporturi juridice fiscale directe, taxa pe poluare fiind calculată și percepută de AFP S. 4.
Pe fondul cererii de chemare în garanție, Tribunalul a reținut că taxa pe poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Totodată, conform art. 5 alin. 1 din același act normativ taxa pe poluare se calculează de organul fiscal competent, iar conform alin. 4, taxa se plătește de contribuabil într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Norma metodologică de aplicare a OUG 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: „Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 3sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Din coroborarea acestor dispoziții legale a reținut Tribunalul că pârâta Administrația Finanțelor Publice S. 4 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite suma încasată nu a intrat în propriul buget ci autoritatea fiscală a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu.
Tribunalul nu a obligat Administrația F. pentru Mediu și la restituirea dobânzilor fiscale și a cheltuielilor de judecată la care a fost obligată AFP S. 4, având în vedere că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat exclusiv plata sumei reprezentând taxa pe poluare, iar aplicarea principiul disponibilității care guvernează desfășurarea procesului civil obligă soluționarea cererilor în limitele în care au fost formulate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cât și pârâta Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice București, prin reprezentant Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice.
1/ În recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în nume propriu, s-a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate, deoarece a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
Arată recurenta că instanța de fond în mod eronat a anulat Decizia nr. 562/08.12.2011, motivând in sensul ca: " refuzul paratei AFP S. 4 de a restitui taxa pe poluare, exprimat in cadrul Deciziei nr. 562/08.12.2011 este nejustificat astfel ca, in cauza sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2 si art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul sa se adreseze instanței de contencios administrative, in vederea anularii actului, recunoașterii dreptului pretins si reparării pagubei."
In mod greșit instanța de fond a reținut ca Decizia nr. 562/08.12.2011 este emisa de A.F.P. S. 4, întrucât astfel cum rezulta din actele depuse la dosarul cauzei Decizia nr. 562/08.12.2011 este emisa de Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Prin această decizie s-a respins ca nedepusa in termen contestația formulată de reclamanta împotriva Deciziei A.F.P. S. 4 de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/02.09.2010.
În mod eronat s-a reținut că a existat un refuz de restituire, întrucât contestația nu a fost respinsă pe fond, ci ca prematur formulata.
Astfel, decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/02.09.2010, a fost comunicata reclamantei la data 03.09.2010 prin semnătura de primire. M. I. G. a depus contestația la organul fiscal la 28.10.2011 fiind înregistrată la Administrația Finanțelor Publice sector 4 sub nr._.
Conform O.G. nr. 92/2003 „contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii."
Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/02.09.2010 i-a fost comunicata contestatarei in data de 03.09.2010, iar contestația a fost depusa in data 28.10.2011, nefiind respectat termenul de contestare de 30 zile prevăzut de legea speciala in materie, respectiv art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata.
Astfel reclamanta nu a respectat termenul legal de contestare, desi prin decizie i s-a adus la cunoștința faptul ca are posibilitea de a le contesta in termen de 30 de zile de la data comunicării, la organul fiscal emitent.
Arată recurenta că în speță sunt incidente si prevederile art. 217 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala,conform cărora "Daca organul de soluționare competent constata neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația va fi respinsa fara a se proceda la analiza pe fond a cauzei."
Tinand cont de faptul ca termenul pentru exercitarea caii administrative de atac, prevăzut de art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, are caracter expres, in mod corect DGFPB a respins prin Decizia nr. 562/08.12.2011, ca nedepusa in termen, contestația formulata de doamna M. I. G. impotriva Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/02.09.2010.
2/ În recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, prin reprezentant Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, s-a solicitat modificarea în tot a sentinței Tribunalului, ca efect al incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9Cpc.
Un prim motiv de recurs îl reprezintă greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
În acest sens, recurenta arată că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de 3apllcare a O.U.G. nr.50/2008, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului în calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, arată recurenta că instanța de fond a realizat o greșită aplicare a normelor de drept material, având în vedere că susținerile reclamantei ca taxa de poluare, asa cum aceasta era reglementata in legislația interna a României la data plații, ar contraveni art.90 paragraful 1 din Tratatul instituind Comunitățile Europene, sunt neîntemeiate întrucât valorile sociale a căror ocrotire au fost avute in vedere de legiuitorul național atunci cand a edictat norma juridica in temeiul căreia a fost incasata taxa respectiva sunt diferite fata de cele avute in vedere legiuitorul comunitar cand a edicat textul art.90 paragraful 1 din T.C.E.
Instanța de fond trebuia sa circumstanțieze corect si legal cadrul legislativ, atunci când a dispus analizarea dispozițiilor legale prevăzute de O.G. nr. 50/2008, trebuind să constate că acestea sunt conforme normelor comunitare.
In ceea ce privește obligarea pârâtei Administrației S. 4 a Finanțelor Publice la plata dobânzii conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003, arată recurenta că o astfel de cerere este neîntemeiata întrucât reclamanta nu se încadrează în dispozițiile art. 117 C.pr. fisc., în lipsa unei cereri a acesteia privind acordarea dobânzilor.
Referitor la obligația de plată a cheltuielilor de judecată, arată recurenta că în conformitate cu dispozițiile art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa In cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu există întrunită această condiție.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Intimata reclamantă M. I. G. a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice a Municipiului București, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Arată intimata că OUG nr. 50/2008 este incompatibilă cu normele de drept european.
CJUE a stabilit ca o taxa precum cea de poluare constituie un impozit intern ce Intra sub incidența art.110 TFUE si a reaminti scopul acestui articol, respectiv acela de a asigura libera circulație a mărfurilor intre statele membre in condiții normale de concurenta, prin eliminarea acestor forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii fata de produsele provenind din alte state membre.
Prin încasarea taxei nu a fost respectat principiul nediscriminarîi produselor importate fata de produsele interne, iar aceasta taxa a fost perceputa numai pentru autoturismeleinmatriculate in UE si reinmatriculate in România.
In ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a AFP S. 4, în mod corect instanța de fond a constatat ca aceasta are calitate procesuală pasivă, întrucât intre aceasta si contestator au existat raporturi juridice generate de emiterea deciziei de calcul cat si a incasarii efective a taxei.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
- Recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ
REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în nume propriu
Se constată că recursul formulat de această recurentă se referă exclusiv la soluția Tribunalului de anulare a deciziei emisă de DGFP în contestația administrativă.
Curtea va reține că, în privința acestei soluții, sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C., Tribunalul realizând o eronată aplicare și interpretare a legii.
Astfel, prin sentința recurată s-a reținut legalitatea Deciziei de soluționare a contestației administrative prin prisma faptului că refuzul de restituire a taxei, expus prin această deciziei, este unul nelegal.
În realitate, prin decizia de soluționare a contestației nu s-a exprimat un refuz de restituire, contestația administrativă nefiind soluționată în fond ci respinsă ca tardiv formulată.
În acest sens, se observă că prin Decizia nr. 562/08.12.2011, prin care a fost soluționată contestația administrativă împotriva Deciziei de calcul a taxei pe poluare nr._/02.09.2010 s-a constatat că decizia de calcul a fost comunicată contestatoarei al data de 03.09.2010, dată de la care a început să curgă termenul de 03 de zile pentru contestare, prevăzut de OG 92/2003.
Având în vedere că contestația a fost înregistrată la data de 28.10.2011, cu depășirea acestui termen, organul fiscal de soluționare a acesteia a respins-o ca tardivă.
Curtea va reține că această soluție a organului administrativ este una legală și temeinică, având în vedere dispozițiile art. 207 alin 1 din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora „contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii”.
Actul care a făcut obiectul contestației a fost comunicat intimatei-reclamante la data de 03.09.2010, iar prin aceea că reclamanta a înțeles să formuleze contestația abia la 28.10.2011, după mai bine de un an de la comunicare, Curtea va reține că în cauză s-a împlinit termenul de decădere de 30 de zile.
Pe cale de consecință, soluția recurentei- pârâte de respingere a contestației ca tardivă este una legală și temeinică și se impunea a fi menținută.
În concluzie, constatând că soluția Tribunalului pe acest capăt de cerere este în dezacord cu prevederile exprese ale art. 207 din OG nr. 92/2003, Curtea în temeiul art.312 C. va admite recursul promovat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice și va modifica soluția instanței de fond pe cererea în anularea Deciziei nr. 562/2011, în sensul respingerii acesteia ca nefondată.
- Recursul promovat de ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 4 A
FINANȚELOR PUBLICE, prin reprezentant Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București
În recursul acestei pârâte au fost indicate mai multe motive de nelegalitate, ce vor fi analizate după cum urmează:
1/ În ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP S. 4 (actual Administrația S. 4 a Finanțelor Publice):
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în contencios calitatea procesuala pasiva aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autorității publice care a emis actul atacat.
Prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitățile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, raportul juridic fiscal si, implicit obligația de restituire a sumelor nedatorate s-a născut în patrimoniul organului administrativ care a perceput-o nefiind relevant organul administrativ beneficiar final al acestei sume.
In concluzie, în mod corect instanța fondului a decis că are calitate procesuală pasivă în cauza Administrația S. 4 a Finanțelor Publice și nu Administrația F. pentru Mediu.
2/ Referitor la soluția pronunțată pe fondul cauzei, Curtea va reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C., Tribunalul realizând o corectă interpretare și aplicare a legii.
Astfel, se va reține că în ceea ce privește situația de fapt, reținută corect de prima instanță, intimata reclamantă a achiziționat autoturismul marca Mercedes Benz, data primei înmatriculări în spațiul comunitar fiind 22.04.2004 și a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism, fiind obligat să plătească pentru înmatriculare taxa pe poluare în cuantum total de 3292 lei.
În privința legalității instituirii și perceperii taxei de poluare de către recurenta pârâtă, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte” Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
Pe de altă parte, se va mai reține și faptul că obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională.
În consecință, prin hotărârea pronunțată de instanța de fond nu s-a dispus armonizarea legislației interne cu cea comunitară, ci s-a făcut aplicarea directă a unui principiu de drept comunitar, atribut atât al legiuitorului cât și al puterii judecătorești, așa cum s-a decis în hotărârile enunțate anterior.
În continuare, Curtea va reține că în speță devin incidente atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența CJUE, conform căreia contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Actualul art. 110 din TFUE interzice discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele din comunitate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
Analizând reglementarea internă, incidentă în speță, Curtea constată că taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România – cauza 402/09-T.. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”, principiu la care s-a referit și recurenta în cuprinsul motivelor de recurs.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea va constata că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând în mod legal și temeinic că decizia prin care s-a impus și stabilit cuantumul taxei pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008, a fost dată cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
Pe cale de consecință, pentru aceleași considerente, în mod corect instanța fondului a dispus restituirea sumei încasată în baza deciziei contestate, la care se adaugă dobânda fiscală.
3/ Referitor la criticile privind dobânda fiscală, Curtea constată că aceasta este datorată de pârâtă, în respectarea principiului comunitar al efectivității, de la data încasării efective a taxei de primă înmatriculare, având în vedere hotărârea pronunțată de CJUE în cauza I. contra României, astfel cum în mod corect a reținut și instanța fondului.
4/ În final, în ceea ce privește critica adusă cu privire la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea urmează a le înlătura, Tribunalul făcând în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 274 C., câtă vreme partea care a căzut în pretenții este recurenta – pârâtă.
Recurenta nu poate susține că nu se află în culpă procesuală, cât timp instanța de fond și, ulterior, instanța de recurs au reținut existența unui refuz nejustificat din partea acesteia privind restituirea sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare.
De asemenea, în privința obligației de a interpreta și aplica în mod corespunzător normele de drept comunitar, Curtea va reține că această obligație revine în primul rând Statului, prin organele sale administrative și, abia apoi instanței judecătorești sesizată cu cererea de chemare în judecată.
Nu se poate reține așadar că recurenta, în calitate de reprezenta al statului, nu avea o astfel de obligație și activitatea sa constă exclusiv în aplicarea legii.
Pentru toate aceste considerente expuse anterior, prin raportare la dispozițiile art. 312 și art. 304 pct. 9 C. precum și ale art.304/1 C., Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
În final, în ceea ce privește cererea intimatei-reclamante de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat aferent soluționării fondului, cerere formulată în ședință publică prin avocat, după strigarea cauzei, Curtea urmează a o respinge ca inadmisibilă.
În acest sens, se va avea în vedere faptul că, la judecata fondului, reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și onorariu de avocat, iar prin sentința pronunțată Tribunalul a obligat pârâta AFP S. 4 la plata sumei de 543,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În cazul în care nu era mulțumită de soluția instanței de fond asupra cererii privind plata cheltuielilor de judecată, reclamanta avea posibilitatea de a promova recurs pe acest aspect, în termenul legal de 15 zile de la comunicare.
O cerere de recurs nu a fost promovată de reclamantă, astfel că aceasta nu poate aduce critici soluției instanței de fond pe cererea privind plata cheltuielilor de judecată direct prin întâmpinare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice prin reprezentant DGRFPM, ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurenta DGRFPB, în nume propriu împotriva sentinței civile nr. 6342/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. INGRIS G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge, ca nefondată acțiunea în anularea Deciziei nr. 562/08.12.2011.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge cererea intimatei-reclamante privind cheltuielile de judecată de la fond, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.01.2015.
Președinte Judecător Judecător
A. P. R. I. C. A. J.
Grefier
M. P.
Red./tehn A.P./ 2 ex – 19.02.2015
Jud. fond: C. A. - Tribunalul București - SCAF
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 240/2015. Curtea de... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 860/2015. Curtea... → |
|---|
