Anulare act administrativ. Sentința nr. 581/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 581/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 4749/2/2014

Dosar nr._

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 581

Ședința publică de la 4 martie 2015

Curtea constituită din:

Președinte P. C.

Grefier M. C.

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamanta FUNDAȚIA „SPERANȚA” în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI și S.C. R. M. S.A., prin administrator special B. F., având ca obiect „anulare act administrativ”.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 25 februarie 2015, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 4 martie 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA,

Asupra actiunii in contencios administrativ de fata;

La data de 21.07.2014 sub nr._ s-a inregistrat cererea reclamantei FUNDATIA S. prin care a chemat in judecata pe pârâții C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI și S.C. R. M. S.A. pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea adresei 13439rev/2013RF/26.02.2014 emisa de CNA si obligarea acestui parat sa recunoasca dreptul sau la replica fata de postul R. TV in legatura cu solicitarea nr._/5.12.2013.

A mai solicitat obligarea aceluiasi parat sa emita o decizie prin care sa oblige sotul indicat sa ii acorde dreptul la replica, precum si la repararea prejudiciului moral suferit.

In final a solicitat obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, reclamanta a arata ca prin sesizarea formulată pe site-ul C.N.A. - formular de sesizare on-line http://www.cna.ro/Formular-de-sesizare-Radio-TV.html - înregistrată de către aceasta sub nr._/05.12.2013, a solicitat acordarea unui drept la replică, în legătură cu emisiunea "Dosar de Politician", difuzată de postul R. TV - serviciu de programe al pârâtei S.C. R. M. S.A.. Concret, în data de 04.12.2013, dl. S. M. - realizatorul emisiunii - a făcut referire la subscrisa în contextul evocării unor fapte de natură penală pe care O.N.G.-urile ce au ca obiect protecția animalelor, le săvârșesc în scopul obținerii de beneficii materiale.

Astfel, prin expozeul jurnalistic fundamentat pe nefericitul eveniment produs în Mun. București în data de 2 septembrie 2013 - uciderea minorului A. I. de către un câine - în cadrul emisiunii cu pricina, au fost aduse o . acuze total nefondate subscrisei, totul într-un ton deosebit de agresiv și acuzator. Cu o construcție progresivă, prin acumularea de premise neadevărate, expozeul atinge în punctul culminant, față de subscrisa, prin afirmațiile:

"Avem așadar urmatorul cocktail de afaceri: există legea eutanasierii și foarte mulți primari din România care înțeleg cum se fură banii din această afacere, mai există ura oamenilor față de câinii ucigași și există bipedele de la ONG-uri, pregătite să încaseze milioanele. Toate primăriile din România au alocat bani pentru soluția finală a $ maidanezilor. Vorbim de sute de localități în toată țara, gândiți-vă că există din start 47 de mari orașe - reședințele de județ, plus cele 6 sectoare ale Capitalei. D. aici se cheltuie câteva milioane bune de euro.

Haideți să mergem mai departe și să vă prezint niște imagini interesante și niște băieți deștepți care fac bani grei din câini.

Acesta este adăpostul de maidanezi Speranța din București. Este cel mai mare adăpost privat din țară și are legături cu asociațiile Cuțu Cuțu și V. Pfoten. Aici sunt aduși câini din tot Bucureștiul. După cum vedeți, în jurul adăpostului mișună în voie bună zeci de maidanezi liberi. Sunt bine hrăniți și gata oricând să muște din cauza faptului că umblă în haită."

Prin adresa înregistrată sub nr. 1672/21.01.2014 la Societatea Civilă de Avocați „B. și Asociații" - comunicată prin e-mail de C.N.A., se arată că, în ședința din data de 15.01.2014, s-a analizat raportul de monitorizare, întocmit de direcția de specialitate, privind emisiunea „ Dosar de politician", transmisă de postul R. TV, ediția din 4.12.2013. De asemenea, s-a arătat în adresă că, membrii Consiliului au vizionat secvențe relevante din emisiune și au audiat punctul de vedere exprimat de reprezentantul postului, care a precizat că, în data de 04.12.2013 a fost ultima ediție a emisiunii, realizatorii încheind relațiile contractuale cu postul R. TV. S- a precizat de asemenea, că, după data de 04.12.2013, dl. M. A. B.-Ilieas, coordonator de proiect al Fundației V. Pfoten, a fost contactat de R. TV pentru a exprima un punct de vedere în privința emisiunii reclamante, eventual chiar ca invitat într-un alt context, într-o emisiune a postului de televiziune. S-a concluzionat, prin adresa în referință că, membrii Consiliului au făcut propuneri privind sancționarea radiodifuzorului cu somație publică, respectiv cu obligația postului de acordare a unui drept la replică și că niciuna dintre propuneri nu a întrunit numărul legal de voturi pentru a fi aprobată.

Reclamanta a revenit cu o noua plangeresustinand ca plangerea formulata initial nu a fost analizata.

Se considera vatamata de catre paratul CNA prin adresa contestata prin care i s-a comunicat ca nu sunt intrunite conditiile legale pentru acordarea dreptului la replica.

Cu privire la daunele morale a invocat prevedrile art. 1349 cod civil.

In drept, reclamanta a invocat dispozitiile art. 1 al. 1, 8 al. 1, 18 al. 1 din legea nr. 554/2004, art. 49 din decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a continutului audiovizual, art. 1349 cod civil.

In dovedirea cererii sale reclamanta a depus tanscriptul emisiunii si adrese, cereri.

La 6.10.2014 paratul CNA a depus intampinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii, iar pe fond a solicitaat respingerea actiunii reclamantei ca neintemeiata.

Au fost depuse inscrisurile care au stat la baza emiterii adresei contestate, despre care paratul a sustinut ca nu este un act administrativ.

La 29.10.2014 a depus intampinare si parat . – in insolventa, care a invocat exceptia inadmisibilitatii.

De asemenea a aratat ca nu exista identitate intre reclamanta din cauza si petenta din adresa cu nr. 1724/20.02.2014.

Plangerea a fost adresata de o alta persoana juridica, respectiv « FUNDATIA O S. IN PLUS ».

Prin incheierea din 14.01.2015 i s-a pus in vedere reclamantei sa depua statutul, dovada inregistrarii la judecatorie si inscrisuri din care sa reiasa persoana desemnata sa reprezinte societatea.

Reclamanta nu a depus inscrisurile solicitate ci a transmis prin fax preizari referitoare la o eroare in privinta denumirii fundatiei.

La termenul din 25.02.2015 instanta a pus in discutie exceptiile invocate de parati prin intampinari in conformitate cu dispozitiile art. 248 cod procedura civila.

Analizand actele si lucrarile dosarului, referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale active invocate de parata R. M. SA prin intimapinare, curtea retine urmatoarele:

Prin cererea sa reclamanta FUNDATIA S. a solicitat anularea unei adrese emise de paratul CNA si obligarea acestuia sa ii recunoasca dreptul la replica fata de postul paratei R. M. SA, precum si obligarea CNA la emitera unei decezii privind obligarea paratei la acordarea dreptului la replica.

De asemenea reclamanta a solicitat daune morale de la parati, precum si obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata.

Atat din adresa catre paratul CNA de la fila 16, cat si din raspunsul acestui parat reiese ca sesizarea, plangerea din 20.02.2014 a fost formulata de FUNDATIA O S. IN PLUS.

Si in formularul de sesizare aflat la fila 60 din dosar, inscris depus de paratul CNA rezulta ca plangera priveste FUNDATIA O S. IN PLUS.

Pentru clarificarea aspectelor referitoare la denumirea reclamantei, reprezentanti, instanta a solicitat reclamantei depunerea inscrisurilor privind dovada inregistrarii fundatiei reclamante, statutul, inscrisuri privind reprezentarea fundatiei.

Reclamanta nu a depus niciun inscris in acest sens ci doar precizari in care a aratt ca ar fi vorba despre o eroare de titulatura.

Instanta nu poate retine aceste argumente ale reclamantei deoarece nu sunt sustinute de niciun mijloc de proba, desi instanta a solicitat reclamantei probe in legatura cu denumirea, inregistrarea si persoanele desemnate sa reprezinte fundatia reclamanta.

Nu se poate retine ca FUNDATIA S. este una si aceeasi cu FUNDATIA O S. IN PLUS, atata timp cat nu s-a dovedit existenta legala a unei singure fundatii.

In lipsa oricaror inscrisuri instanta este in imposibilitatea de a sti si care este denumirea corecta a fundatiei care a formulat sesizarea, plangerea.

Mai mult in toata corespodenta dintre autoarea plangerii si paratul CNA este indicata ca denumire FUNDATIA O S. IN PLUS.

Astfel nu se poate retine ca o eventuala eroare materiala nu ar fi fost sesizata anterior.

Prima sesizare este facuta de numita T. E. F., insa adresa cotnestata este raspunsul la solicitarea din 20.02.2014, solicitare facuta expres de catre FUNDATIA O S. IN PLUS.

Prin urmare adresa contestata nu o vizeaza pe reclamanta, FUNDATIA S., si nici nu este emisa ca raspuns la o sesizare a acesteia.

In acest context se constata intemeiata lipsa calitatii procesuale active a reclamantei invocata de parata R. M. SA prin intampinare, neexistand identitate intre persoana reclamantei si persoana vizata de adesa ori autoarea sesizarii adresate paratului CNA la 20.02.2014, adresa contestata fiind un raspuns la aceasta sesizare.

In baza celor aratate mai sus si a art. 248 cod procedura civila va admite exceptia si va respinge cererea reclamantei ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta FUNDAȚIA „SPERANȚA”, cu sediul în București, .. C.8, ., în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, cu sediul în București, ., sector 5, și S.C. R. M. S.A., prin administrator special B. F., cu sediul în București, .. 172-176, corp A, ., sector 1, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4.03.2015.

PREȘEDINTE,

C. P. GREFIER,

C. M.

Red. CP (5 ex.)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 581/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI