Conflict de competenţă. Sentința nr. 1162/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1162/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 8965/94/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1162

Ședința din Camera de consiliu din data de 24.04.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - A. M. G.

GREFIER - M. H.

Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria sectorului 2 București și Judecătoria B., în soluționarea cauzei având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul V. D. C. și pe intimatul I.P.J. I.- SERVICIUL RUTIER.

Cauza se soluționează fără citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 135 alin. 4 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care Curtea, constatând că este competentă să soluționeze cauza, conform art.135 alin.1 din Codul de procedură civilă, o reține spre soluționare.

CURTEA,

deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr.5539/07.05.2014, pronunțată în dosar nr._/300/2013, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei având ca obiect plângerea contravențională formulată de contestatorul V. D. C. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. I.- SERVICIUL RUTIER.

În considerentele hotărârii judecătorești se arată că, în conformitate cu prevederile art.2 din OG nr.2/2001, competența soluționării plângerii revine judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția, în speță Judecătoria B., întrucât din analiza înscrisurilor relevante de la dosar s-a constatat că fapta a fost săvârșită în localitatea Balotești, județul I..

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria B. sub numărul_, iar prin sentința civilă nr. 1172/02.03.2015, a fost admisă excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, constatându-se totodată ivit conflictul negativ de competență.

În motivarea soluției de declinare a competenței, se arată că fapta contravențională sancționată prin procesul verbal a cărui anulare se solicită este aceea de necomunicare a datelor de identificare a persoanei căreia i s-a încredințat autovehiculul cu număr de înmatriculare_, ce a circulat la data de 28.03.2013, ora 12,57, în localitatea Balotești, județul I., date solicitate de I. I. prin adresa . nr._/29.03.2013.

Reține instanța că obligația legală pusă în sarcina petentului urma a se executa la sediul intimatului, astfel că neîndeplinirea acestei obligații, ce constituie contravenția prevăzută și sancționată de art.102 alin.1 pct.14 din OUG nr.195/2012 republicată, a fost săvârșită tot la sediul intimatului, aflat pe raza sectorului 2 București.

Dosarul a fost înaintat în vederea soluționării conflictului negativ de competență Curții de Apel București - Secția de C. Administrativ și Fiscal, fiind înregistrat sub nr._, la data de 27.03.2015.

Analizând conflictul negativ de competență prin prisma cererii formulate în cauză și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că în mod eronat Judecătoria sectorului 2 București a apreciat că Judecătoria B. este competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat de I. I. – Serviciul Rutier, în condițiile în care obligația prevăzută la art.39 din OUG nr.195/2002 se îndeplinește prin comunicarea, de către proprietarul/ deținătorul mandatat al unui vehicul, a identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, locul comunicării acestor date și, implicit, al săvârșirii faptei contravenționale în ipoteza în care obligația nu este îndeplinită, fiind acela al sediului organului de poliție care le-a solicitat.

Cum datele au fost solicitate petentului de către I.P.J. I., al cărui sediu se află pe raza sectorului 2 București, Judecătoria sectorului 2 București este, conform art.32 din OG nr.2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională, astfel că, în temeiul art.135 alin.4 din Codul de procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a cererii privind pe contestatorul V. D. C., cu domiciliul în Iași, . 2, nr.3, ., . și pe intimatul I.P.J. I.- SERVICIUL RUTIER, cu sediul în București, sector 2, . nr.7, în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2015.

PreședinteGrefier

A. M. G. M. H.

Red.-th.red.AMG

4 ex. – 27.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 1162/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI