Anulare act administrativ. Decizia nr. 274/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 274/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 55623/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 274
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.01.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE P. C.
JUDECĂTOR D. D. M.
JUDECĂTOR Ș. A.
GREFIER D. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursurile formulate de recurenta-reclamantă S. M., legatară a defunctului P. I. REGNARD, împotriva încheierilor de ședință din data de 20.04.2012, respectiv 12.10.2012, precum și împotriva sentinței nr. 2740/15.06.2012, pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, și de recurentul-pârât M. M. L., în contradictoriu cu intimații-pârâți PRIMĂRIA S. 2, P. S. 2 și M. M. I., având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile asupra plângerii au avut loc în ședința publică din data de 12.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.01.2015, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 02.08.2011, sub numărul_, formulată de reclamantul P. I. Regnard, în contradictoriu cu pârâții Primăria S. 1 Bucuresti și M. M. L., s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Autorizației de Construire nr. 374/44B/17.06.2011.
Prin cererea completatoare și precizatoare formulată la data de 05.03.2012, reclamantul P. I. Regnard a solicitat introducerea în cauză a pârâților P. S. 2 București și M. M. I., adăugând trei capete de cerere, respectiv: constatarea nulității certificatului de urbanism nr. 566/98B/24.04.2011 și desființarea tuturor construcțiilor realizate nelegal: etaj, casa scării, fereastra frontală parter și refacerea porților de intrare a mașinilor în garaj, împrejmuirea dintre loturile 1 și 2, împrejmuire fațadă și refacerea porților de acces a mașinilor în curte, prin grija pârâtei Primăria S. 2 București și a pârâtului P. S. 2 București, până la un termen limită stabilit de către instanță, iar în caz de nerespectare a termenului limită, abilitarea reclamantului la ducerea la îndeplinire a dispozițiilor instanței pe cheltuiala, în solidar, a pârâților M. M. L. și M. M. I.; obligarea pârâților M. M. L. și M. M. I. la plata de daune-interese morale în valoare simbolică de 1 leu fiecare.
Reclamantul a formulat verbal cerere de renunțare la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării actului administrativ, instanța luând act de aceasta prin încheierea de ședință din data de 20.04.2012.
Prin Sentința civilă nr.2740 din 15.06.2012, Tribunalul București a admis în parte cererea de chemare în judecată, a dispus anularea autorizației de construire nr. 374/44B din 17.06.2011 și a certificatului de urbanism nr. 566/98B din 24.04.2011, a dispus desființarea elementelor construcției realizate nelegal în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii și aducerea acesteia la starea inițială existentă la data de 01.02.2011, cu mențiunea că, în cazul nerespectării de către pârâți a termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanță se vor duce la îndeplinire prin grija PRIMARULUI S. 2 BUCUREȘTI, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către pârâți și a respins cererea cu privire la restul, ca neîntemeiată.
Instanța de fond a reținut că prin autorizația de construire nr. 374/44B/17.06.2011 emisă de P. S. 2 București a fost autorizată executarea lucrărilor de construire pentru consolidarea, recompartimentarea și refacerea învelitorii construcției parter situate în . B. nr. 6 lot 2, sector 2, cu respectarea scrisă a prevederilor Codului civil (aria construită menținută de 28,77 mp, aria utilă 21,95 mp).
Autorizația a fost emisă în baza certificatului de urbanism nr. 566/98”B” din 22.04.2011, a avizelor solicitate la eliberarea lui, a documentației tehnice (piese scrise, desenate și planul de situație planșa nr. A01), menționându-se expres că se vor executa lucrări de consolidare conform măsurilor impuse prin expertiza tehnică, preluate și în memoriul de rezistență vizat spre neschimbare de Inspectoratul de Stat în Construcții, recompartimentarea, precum și refacerea acoperișului prin înlocuirea șarpantei actuale cu o șarpantă nouă cu învelitoare de tablă Lindab, fără modificarea geometriei.
Certificatul de urbanism nr. 566/98”B” din 22.04.2011 atestă regimul construcției parter cu destinația de garaj și teren în suprafață de 28,10 mp, care din punct de vedere al Regulamentului PUZ sector 2, aprobat cu HCL Sector 2 nr. 99/2003 este situat în zona de locuințe „L”, subzona de locuințe „L2a2”.
Imobilul-construcție în cauză reprezenta la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1716/10.10.2006 și a actului adițional autentificat sub nr. 327/22.02.2007 de BNP V. S. P. o suprafață construită la sol (parter) de 28,77 mp, era compus dintr-un garaj cu o suprafață utilă de 13,14 mp, atelier cu o suprafață de 6,71 mp și WC cu o suprafață de 0,86 mp. Pârâții au devenit proprietarii imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 793/28.12.2010 de BNP „Semper”. Din titlurile de proprietate nu rezultă înălțimea exactă a construcției și nici volumul acesteia. Funcțiunea expresă a clădirii, aceea de garaj, rezultă cu claritate din documentația cadastrală (releveu din 03.08.2006, f. 101) și din cererea de emitere a autorizației de construire completată de pârâtul M. M. L..
S.a reținut că la data efectuării raportului de expertiză de către dl. arh. Ursachescu M., respectiv luna aprilie 2011, construcția nu avea o învelitoare deasupra nivelului pereților de zidărie, aspect care se coroborează cu fotografia depusă de către reclamant și necontestată de către pârâți, ce atestă starea imobilului la data de 01.02.2011. Martora B. P. G. a declarat că aceste două fotografii corespund stadiului inițial al construcției, anterior emiterii autorizației de construire.
Conform declarației martorei, structura acoperișului a putut fi stabilită numai pe bază de presupuneri, respectiv în funcție de elementele din lemn rămase după căderea acoperișului inițial. Potrivit martorei, acoperișul inițial era realizat în 4 ape, apreciind aceasta că înălțimea la coamă era de aproximativ 5 m. Prin raportare la înălțimea construcției-garaj aparținând reclamantului P. I. Regnard (imobilul nr. 4), martora a arătat că exista o diferență de aproximativ 1 metru la momentul 01.02.2011 (3,50 m la garajul de la nr. 6, față de 2,50 m la garajul de la nr. 4), însă a susținut de asemenea că peste această înălțime a peretelui de zidărie se adăuga un element din lemn de aproximativ 0,40 m, ceea ce ar fi condus la o înălțime la cornișa de la fațadă de 3,90 m.
Tot pe bază de supoziții, martora a concluzionat că înălțimea la coamă era de aproximativ 5 m, situație explicabilă din punct de vedere tehnic prin structura acoperișului în 4 ape, diferit de cel în 2 ape.
Tribunalul a constatat că autorizația de construire nr. 374/44B/17.06.2011 și Certificatul de urbanism nr. 566/98”B” din 22.04.2011 sunt nelegale, deoarece în documentația tehnică a fost prezentată o situație de fapt nereală cu privire la geometria construcție inițiale, dar și pentru lipsa acordului vecinilor la eliberarea autorizației de construire.
A reținut că nu este necesară determinarea structurii exacte a acoperișului la data construirii imobilului-garaj, din moment ce la data de 01.02.2011 acesta avea forma din fotografiile depuse la dosar, iar sarcina probei revine proprietarului imobilului.
Or, din documentația tehnică rezultă că Planul învelitorii – Situație existentă (planșa A05), a fost realizată ca și când imobilul ar fi avut un acoperiș în 2 ape, iar nu în 4 ape, cum au susținut pârâții și a declarat martora arh. B. P. G., pe baza propriilor presupuneri.
Aceeași situație nereală este prezentată și în Secțiunea 2 – Situația existentă (planșa A05), în Fațada Est – Situația existentă (planșa A08, f.107), în Fațada Vest – Situația existentă (planșa A09).
Depunând o astfel de documentație cu privire la situația existentă, deși în prezent construcția nu mai prezenta învelitoare și fusese redusă la o înălțime de maxim 3,50 m potrivit declarației martorei, pârâții au viciat limitele autorizării lucrărilor de consolidare, recompartimentare și refacere a învelitorii construcției.
În ceea ce privește datele de înregistrare ale .., instanța de fond a reținut că societatea în cauză are ca obiect de activitate cod CAEN 7111 – Activități de arhitectură, astfel cum rezultă din certificatul constatator, iar d-na B. P. G. deține titlul de arhitect diplomat, fiind angajată a acestei societăți cu contract individual de muncă nr._/18.08.2008. Fiind înregistrată în tabloul arhitecților cu nr. 6192, d-na B. P. G. are drept de semnătură pentru întocmirea documentației tehnice, iar aspectele privind activitatea și datele de înregistrare ale persoanei juridice .. nu pot avea relevanță decât în ceea ce privește respectarea normelor financiar-contabile, iar nu în ceea ce privește valabilitatea autorizației de construire.
S-a constatat că, potrivit propriilor susțineri ale pârâților, acoperișul construcției existente ar fi fost în 4 ape, în timp ce acoperișul propus spre refacere era în 2 ape, însă această situație de fapt nu a fost adusă la cunoștința autorității publice la momentul emiterii autorizației de construire.
Fără a avea a statua asupra structurii exacte a imobilului anterior momentului prăbușirii învelitorii, deoarece o astfel de situație necesită probe suplimentare pe care pârâții le vor putea aduce odată cu documentația tehnică la momentul solicitării unei noi autorizației de construire, în măsura în care vor intenționa să intre în legalitate astfel, tribunalul reține că și în cazul în care s-ar accepta versiunea pârâților, aceștia au încălcat dispozițiile legale privind emiterea autorizației de construire.
În autorizația de construire s-a menționat expres că lucrările de consolidare și refacere a acoperișului se vor executa „fără modificarea geometriei”. Rezultă că emitentul autorizației a avut în vedere situația existentă prezentată de către pârâți, deși aceasta nu corespundea realității. Realizarea unui acoperiș în 2 ape presupune supraînălțarea peretelui din spate, dar și a celor laterali (Est / Vest), pentru a permite curgerea apei către fațadă. Aceste lucrări presupun fără tăgadă modificarea geometriei acoperișului.
În aceste condiții, pârâții au obținut o autorizație de construire pentru a justifica o construcție modificată structural, fără ca autoritatea emitentă să verifice aceste modificări, să se pronunțe asupra legalității acestora sau asupra viabilității tehnice, ci având convingerea falsă că se păstrează geometria anterioară a construcției. Aspectul final al construcției nu este același cu cel inițial, deoarece volumul spațiului de sub acoperiș crește prin modificarea soluției de scurgere a apelor, iar în cazul de față a determinat înălțarea pereților laterali, dinspre proprietatea vecină aparținând reclamantului, justificând astfel interesul promovării prezentei acțiuni.
Instanța de fond a mai reținut că în Certificatul de urbanism nr. 566/98”B” din 22.04.2011 s-a specificat că „în situația în care gardurile spre limitele separative se vor proiecta pe axul ce desparte cele două proprietăți, se va prezenta acordul notarial al vecinilor pentru lucrările propuse. Dacă gardurile existente aparțin vecinilor și aceștia nu sunt de acord cu desființarea acestora și cu edificarea unor noi împrejmuiri, gardurile nou propuse se pot proiecta amplasate la partea interioară a lotului, numai pe baza unei expertize tehnice care să stabilească condiții de proiectare și execuție, care să nu afecteze construcțiile învecinate”.
Conform dispozițiilor pct. 2.5.6 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991, este necesar acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate - și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate.
Tribunalul a reținut și incidența art. 27 din Ordinul nr. 839/2009 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 și a constatat că în cuprinsul autorizației de construire nu se menționează că lucrările de construcții ar fi necesare în vederea schimbării destinației în clădirea existentă, astfel că nerespectarea autorizației de construire privește executarea acesteia, iar nu valabilitatea. Cu toate acestea, o intrare în legalitate prin emiterea unei noi autorizații de construire va avea în vedere starea construcției la momentul actual, caz în care autoritatea competentă va avea posibilitatea de a aprecia asupra schimbării sau nu a destinației în clădiri existente, pentru încadrarea în condițiile specifice de autorizare pentru fiecare tip de construcție.
S-a reținut că în prezent, construcția nu respectă întocmai autorizația de construire, ci a fost desființată ușa de intrare în garaj pentru a fi create ferestre, aspect care se poate observa cu ușurință în fotografiile necontestate de la dosarul cauzei, iar această modificare nu se încadrează în categoria celor care se pot executa fără autorizație de construire (art. 11 din Legea nr. 50/1991).
Tot în aceste fotografii s-a observat înlocuirea împrejmuirii existente cu una din alt material de construcție, prin alipirea gardului de calcanul construcției vecine aparținând reclamantului, cu încălcarea dispozițiilor Certificatului de urbanism nr. 566/98”B” din 22.04.2011 privind acordul notarial al vecinilor sau, după caz, expertiza tehnică necesară pentru a stabili condițiile de proiectare și execuție a gardului, care să nu afecteze construcțiile învecinate. Construcțiile sunt alipite și în zona superioară-spate a garajului de la nr. 4, procedându-se la desființarea unei porțiuni din pereții inițiali ai garajului și ridicarea altora (supraînălțare), pe linia de hotar a celor două proprietăți, formându-se un etaj prevăzut cu ferestre.
S-a reținut că aceste lucrări au fost autorizate considerându-se de către autoritatea emitentă că există deja această structură și necesită refacere și consolidare, iar nu că elementele vor fi adăugate, așa cum rezultă din cererea de achiesare formulată în cauză.
În ceea ce privește studiul de însorire efectuat de martora P. B. în calitatea sa de arhitect, instanța de fond a constatat că acesta este datat 24.08.2011, fiind ulterior emiterii autorizației de construire nr. 374/44B/17.06.2011, ceea ce înseamnă că nu a făcut parte din documentația tehnică pentru eliberarea acesteia.
S-a mai reținut că art. 27 din Ordinul nr. 839/2009 are în vedere situațiile în care modificările aduse sunt de natură a afecta „gradul de însorire”. În cazul unei construcții cu o anumită geometrie, ce este respectată chiar și în cazul refacerii acoperișului, se prezumă că se încadrează în același grad de însorire prin raportare la construcțiile învecinate. În mod evident, atunci când geometria acesteia se modifică, înălțarea pereților laterali și alegerea altei soluții de scurgere a apei pentru acoperiș, afectează în mod direct gradul de însorire al construcției vecine, deoarece trebuie avute în vedere toate încăperile de locuit, inclusiv cele de la parter.
Reducerea gradului de însorire fiind evidentă, documentația tehnică trebuia să conțină un studiu de însorire realizat de un expert autorizat, în conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. 3 lit. b pct. 1 din Ordinul nr. 839/2009, în funcție de care să se poată stabili dacă gradul de însorire se încadrează în minimul prevăzut de lege la solstițiul de iarnă sau dacă este nevoie de acordul vecinilor.
În ceea ce privește certificatul de urbanism, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. 6, și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
S-a reținut incidența dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 50/1991, republicată, precum și faptul că avizarea reprezintă o procedură de analiză și exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice, care nu produce efecte juridice în mod direct, nu creează un drept subiectiv și nici o obligație corelativă, întrucât dreptul de a construi este conferit titularului său doar prin actul ce are la bază acel certificat, însă instanța este competentă să se pronunțe asupra legalității acestei operațiuni administrative atâta timp cât se contestă și actul administrativ – autorizația de construire.
În ceea ce privește cererea de desființare a construcției, s-a reținut că are ca scop restabilirea situației anterioare emiterii actului administrativ. În cazul de față, însă, s-a constatat că fapta pârâților de a construi cuprinde acte materiale anterioare emiterii autorizației de construire, dar și acte ulterioare. Întreaga activitate este în afara legii, din moment ce anterior emiterii actului administrativ nu aveau dreptul de a executa lucrările de construire, iar ulterior – ca urmare a anulării autorizației – se constată retroactiv că lucrările efectuate nu au fost autorizate în mod legal.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.
D. fiind că autorizația de construire nr. 374/44B din 17.06.2011 a fost emisă atât pentru . privire la lucrările efectuate anterior fără autorizație, astfel cum rezultă din declarația martorei B. P., Tribunalul a considerat că restabilirea situației anterioare în ceea ce privește desființarea construcției se raportează la momentul 01.02.2011.
S-a mai reținut și incidența art. 32 din Legea nr. 50/1991, instanța de fond dispunând desființarea elementelor construcției realizate nelegal în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii și aducerea acesteia la starea inițială existentă la data de 01.02.2011, măsura fiind alternativă obținerii de către pârâți a unei autorizații de construire care să acopere lucrările efectuate până în prezent.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților M. M. L. și M. M. I. la plata de daune-interese morale în valoare simbolică de 1 leu fiecare, Tribunalul a reținut, față de scopul „simbolic” al acestei pretenții, că admiterea capetelor de cerere anterioare, inclusiv în ceea ce privește restabilirea situației anterioare emiterii actului administrativ nelegal, reclamantul a obținut o reparație suficientă a prejudiciului moral invocat, nedovedindu-se prin probele administrate că disconfortul sau frustrarea pricinuite de acțiunile pârâților ar necesita o reparație pecuniară.
Reclamantul P. I. Regnard a declarat recurs împotriva Sentinței civile nr.2740 din 15.06.2012, pronunțată de Tribunalul București.
În motivare, a arătat că termenul de 90 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă, prevăzut în hotărârea instanței de fond, pentru desființarea elementelor construcției realizate nelegal și aducerea acesteia la starea inițială existentă la data de 01.02.2011, este excesiv de mare. Acest termen acordat de către instanță nu are la bază nici-un temei legal (privind durata) și, pe cale de consecință, instanta avea posibilitatea să prevadă executarea hotărârii într-un termen rezonabil de maximum 10-14 zile de la pronunțare . Având în vedere, așa cum rezultă din piesele depuse la dosar, că întreaga construcție a fost efectuată în mai puțin de trei luni de zile, acordarea de către instanță, pentru demolare, a unui termen mai mare decât durata efectivă a construcției, nu este altceva decât o încălcare sau o aplicare greșită a legii, făcută de către instanță, pentru a-i favoriza, încă odată, pe pârâți, care în fapt au desființat garajul, lăsat fără porți de intrare pentru auto, au construit gard în fața garajului, cu intrare doar pentru persoane, au construit o scară de acces la etajul nou ridicat, depășind, cu mult (aproape dublu), înălțimea inițială ;
Deși martora B. G. P. a declarat că atât în fotografia făcută garajului de către expertul Ursăchescu M. cât și de către reclamant, acesta nu avea o învelitoare deasupra nivelului pereților de zidărie (fapt necontestat nici de către pârâți) și că ambele fotografii corespund stadiului inițial al construcției, anterior emiterii autorizației de construire, face presupuneri legate de existența anterioară a unui acoperiș pe care îl descrie fără a-l putea dovedi, Instanța consemnează detaliat mărturia lipsită de valoare legală a arh.B. G. P., făcând abstracție că această mărturie este depusă de o persoană care atât prin adresa nr._ din 06.09.2011 (existentă la dosar - deci, cunoscută de instanță), cât și prin cererea de achiesare formulată în prezenta cauză de către Primăria S. 2 București/primarul S. 2 - N. Onțanu, este calificată ca una dintre persoanele care au indus în eroare Primăria, cu ocazia solicitării emiterii certificatului de urbanism și a autorizației de construire, adică din punct de vedere juridic, au înșelat primăria, ceea ce în limbaj curent înseamnă că avem de a face cu un fapt de excrocherie comis de o persoană care, în același limbaj curent este denumită fără echivoc. Apreciază că o astfel de mărturie, pe lângă faptul că este lipsită de valoare, este și nulă de drept. Pentru clarificarea instanței de recurs, recurentul a arătat că depune la prezenta adresa nr._/2012 a Secției 6 Poliție privind plângerea penală formulată de Primăria S. 2 București împotriva numitului M. M. L. și a numitei arh. B. P. G. . Prin adresa mai sus menționată, se certifică că plângerea penală a fost înregistrată la data de 07.11.2011, cu mult înaintea primului termen al prezentei cauze care a fost stabilit pentru data de 09.03.
Mai mult decât atât, a susținut că, deși în încheierea din ședința publică din data de 20.04.2012, se menționează în mod expres că s-a opus audierii arhitectului, instanța a ignorat respectiva motivare și a admis audierea numitei B. P. G. .
Recurentul a criticat și faptul că instanța, contrar adevărului, susține că societatea Jesica SRL funcționează legal având în obiectul de activitate înscris activități de arhitectură, omițând faptul că obiectul de activitate la care se referă este secundar și, pe cale de consecință, . nu are dreptul legal de a presta astfel de activități (în vederea emiterii de către Primăria S. 2, conform legii, atât a certificatului de urbanism, dar mai ales a autorizației de construire), așa cum a adus la cunoștință instantei, în cererea de completare/precizare înregistrată la data de 05.03.2012, incompetenta legală a firmei sub numele căreia s-a acționat în fals. Aprecierea instanței că Jesica SRL ar fi prestat doar activități financiar contabile, nu numai că depășește cadrul procesual, dar și pe cel legal, întrucât nu are prevăzută în cadrul obiectelor sale de activitate "prestarea de servicii financiar contabile", cum rezultă din adresa Oficiului Național al Registrului Comerțului, pe care a anexat-o, la prezentul recurs.
Consideră recurentul că Sentința civilă nr.2740 din 15.06.2011, este lacunară prevăzând doar că "In cazul nerespectării de către parați a termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanță se vor duce la îndeplinire prin grija PRIMARULUI S. 2 BUCUREȘTI cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând a fi suportate de către parați", fără să menționeze un termen de ducere la îndeplinire a hotărârii Instanței de către primar care în opinia sa ar trebui să nu depășească două săptămâni;
Acordarea unui termen pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor de către Primar se impune cu atât mai mult cu cât instanța a respins cererea de a fi abilitat cu ducerea la îndeplinire a dispozițiilor instanței pe cheltuiala pârâților.
Recurentul a solicitat modificarea sentinței, în sensul completării acesteia cu precizarea a ceea ce urmează să fie demolat și anume: "etaj, casa scării, fereastra frontală parter și refacerea porților de intrare a mașinilor în garaj, împrejmuirile dintre loturile 1 și 2, împrejmuire fațadă și refacerea porților de acces a mașinilor în curte", cum a solicitat prin capătul de cerere 4.2. din cererea de completare/precizare înregistrată la data de 05.03.2012.
De asemenea, a solicitat, ca în cazul nerespectării (în totalitate sau chiar și numai în parte) hotărârii Instanței de demolare a construcției până la termenul stabilit, de către cei obligați, să fie împuternict saă contacteze un executor judecătoresc (legal atestat), în vederea executării hotărârii de demolare a construcției ilegale, pe cheltuiala intimaților, prin instituirea unui sechestru asigurător pe proprietățile soților M., în vederea recuperării tuturor sumelor cheltuite în avans în scopul demolării.
Recurentul a mai solicitat obligarea paraților M. M. L. și a soției sale, la plata, prin mandat poștal cu confirmare de primire, de daune-interese/morale în valoare simbolică de l (un) leu fiecare, în favoarea lui P. I. Regnard, în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, întrucât în mod evident i-au încălcat drepturile, prejudiciindu-l.
În drept, a invocat prevederile art.282 (1) și (2); art.299 (1) și (2); art.301; art.302; art.303 (1), (2), (5) și (6); art.304 pct.6, 7, 8 și 9; art.3041 (cu precădere); art.305; art.306 (3); art.308 (1) și (2) și art.312(l), (2) și (3- teza 1), din C.pr.civ., precum și art.9 lit.a și art.20 lit.d, din OG nr.65/1994
Reclamantul P. I. Regnard a declarat recurs împotriva Încheierii pronunțate în ședința publică din 20.04.2012, privind capătul de cerere referitor la suspendarea actului administrativ.
In fapt, instanța in dispozitivul încheierii "ia act de cererea de renunțare la capătul de cerere privind suspendarea actului administrativ". In considerente, instanța arată numai că " reclamantul, prin avocat, învederează instanței de judecată faptul că înțelege să renunțe la cererea de suspendare" și că "Reclamantul, personal, achiesează solicitării apărătorului ales". Recurentul a menționat că a arătat că renunță la capătul de cerere privind suspendarea deoarece cererea privind suspendarea s-a soluționat definitiv și irevocabil într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului București. Dar instanța nu a reținut acest lucru, deși în cererea de completare/precizare depusă prin serviciul registratură la data de 05.03.2012, a făcut cunoscut instanței: numărul de dosar al respectivei cauze; numărul sentinței civile dată de Tribunalul București și numărul deciziei Curții de Apel București, anexând certificatul de grefă care atesta informațiile la care m-am referit.
Deci, instanța fusese informată atat despre Sentința civilă nr. 2981/20.09.2011, cat și despre Decizia nr.3176/28.11.2011.
În consecință, apreciază că este necesară completarea textului formulat de către instanță cu partea de motivare a reclamantului, care a fost omisă.
În drept, recurentul a invocat art.299 (1) și (3) - inclusiv art.282 (2); art.301; art.304 pct.9 și 10 din C.pr.civ..
Reclamantul P. I. Regnard a declarat recurs împotriva încheierii pronunțate în ședința din camera de consiliu din data de 12.10.2012, în dosarul nr._ /al al Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, încheiere prin care s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale.
A arătat că în motivarea cererii de îndreptare a erorii materiale am menționat că în București nu există două străzi T., una în sectorul 1 și a doua în sectorul 2 și, pe cale de consecință, nu există două locuințe cu adresa în București, ., ., . și astfel, adresa martorei B. P. G., indicată în încheierea de ședință din 01.06.2012 este una fictivă .
Dispunând îndreptarea erorii materiale, în încheierea de ședință din data de 01.06.2012, în sensul că se va trece domiciliul martorei B. P. G. în București, ., ., instanța nu a clarificat în niciun fel situția adresei fictive a martorei (așa cum a solicitat), întrucât domiciliul precizat este chiar domiciliul pârâților M. M. L. și M. M. I.
Astfel, din încheiere rezultă că în același apartament locuiesc simultan: M. M. L., soția acestuia - M. M. I., precum și martora B. P. G. - la rândul ei căsătorită cu B. D., cum rezultă din înscrisul de la pag.3 al Cărții de muncă al acesteia .
Cum cei doi pârâți au fost reprezentat de avocat la ședința de judecată din 01.06.2012, este exclusă posibilitatea încurcării domiciliilor de către grefiera de ședință, care nu a avut posibilitatea să dețină în același timp actele de identitate ale paraților și martorei .
Fiind nefirească coincidenta domiciliului paraților cu cel al martorei, fără soțul legitim al acesteia, consideră ă că este vorba de o mistificare și fie că se verifică caietul de ședință al grefierului, fie că se solicită date la birectia de Evidentă a Persoanelor, rămâne ca necesară clarificarea domiciliului martorei, care din nefericire a indus date false și în autorizația de construire ce a făcut obiectul anulării în dosarul acestei instanțe .
În drept, recurentul a invocat dispozițiile, art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Pârâtul M. M. L. a declarat recurs împotriva Sentinței civile nr. 2740 din 15.06.2012, pronunțată de Tribunalul București, sentință pe care o consideră netemeinica si nelegala.
Astfel, pentru a emite aceasta sentința, instanța de judecata a reținut in esența ca din probatoriul administrat rezulta fara echivoc faptul ca prin executarea dispozițiilor cuprinse in Autorizația de Construire nr. 374/44B/17._, s-a modificat geometria construcției inițiale. In aceeași idee, instanța apreciază ca insasi emiterea Autorizației de construire indicate a fost viciata de întocmirea unui proiect de arhitectura care nu corespundea cu dimensiunile inițiale ale imobilului.
Pentru a ajunge la aceste concluzii instanța dezvolta, dupa administrarea probatoriului, doua critici principale, privitoare pe de o parte la faptul ca proiectul de arhitectura nu a respectat geometria inițiala a construcției si pe de cealaltă parte la faptul ca schimbandu-se destinația imobilului nu s-a cerut acordul vecinilor.
1. In ceea ce privește prima critica, respectiv nerespectarea geometriei inițiale a imobilului, nerespectare care in opinia instanței a condus practic la vicierea emiterii autorizației contestate, recurentul-pârât a susținut ca instanța face o confuzie clara intre starea inițiala a imobilului si starea imobilului preexistenta emiterii autorizației de construire.
Starea inițiala a imobilului are in vedere situația si dimensiunile finale ale acestuia la momentul primei edificări (si a ultimei in cazul nostru, anii 1920-1940), atunci cand construcția era noua, in timp ce starea imobilului preexistenta emiterii autorizației este starea deteriorata in care se regăsește imobilul la momentul depunerii cererii de emitere a unei autorizații de construire.
Autorizațiile de construire pot sa privească realizarea unei construcții noi, modificarea uneia vechi sau, asa cum este si cazul de fata, refacerea unei construcții vechi, aflata . mic sau mai mare de degradare.
Prin urmare, starea imobilului preexistenta emiterii autorizației de construire nu este in mod obligatoriu aceeași cu starea inițiala a imobilului. In funcție de gradul de degradare aceste doua stări se pot deosebi substanțial.
Probatoriul propus de către reclamant a avut in vedere starea imobilului preexistenta emiterii autorizației si nu starea inițiala a imobilului asa cum era ea la momentul construirii acestuia in anii 1920-1940. Sub acest aspect nici reclamantul si nici cercetarea judecătoreasca nu au putut obține o singura proba de natura sa certifice, dincolo de orice îndoiala, ca geometria inițiala a imobilului, respectiv forma acoperișului, era alta fata de cea actuala.
Singura proba ce aduce putina lumina asupra acestor aspecte este declarația martorei audiate, respectiv a arhitectului P. B., arhitect ce a întocmit si proiectul de rhitectura ce a stat la baza emiterii autorizației contestate de reclamant.
Martora nu a declarat niciodată ca acoperișul inițial era realizat in patru, trei, una sau cincisprezece ape, ci ca pe baza puținelor elemente descoperite la fata locului nu s-a putut concluziona cu maxima certitudine care a fost forma exacta a acoperișului. Martora precizează insa ca in situația in care acesta ar fi fost in patru ape, inaltimea sa trebuie sa fi fost considerabil mai mare decât cea actuala. Oricare ar fi fost forma inițiala, a mai precizat martora, un acoperiș in patru ape nu ar mai fi fost azi posibil de realizat ca urmare a prevederilor legislative in vigoare, prevederi ce interzic scurgerea apelor pluviale in curțile vecine. Recurentul a susținut că acoperișul are o singura panta si deci o singura apa, nu „doua ape" asa cum a reținut instanța de fond.
Cu ocazia aceleiași audieri, arhitecta a explicat argumentele logice si tehnice ce au condus la concluzia ca acoperișul avea forma actuala. Aceasta concluzie beneficiază, în opinia sa, de prezumptia de corectitudine deoarece emana de la o persoana abilitata sa interpreteze elementele găsite si sa se pronunțe sau sa decida tehnic in aceste chestiuni. Pentru a inlatura soluția tehnica propusa de arhitect trebuiau administrate in cauza probe consistente din care sa rezulte fara echivoc contrariul.
Apreciază că simplele speculații ale unor persoane nepregătite in acest domeniu, nu sunt suficiente pentru a inlatura prezumptia de corectitudine a concluziilor arhitectului și că instanța de fond, îndemnata probabil de atitudinea procesuala si argumentația oportunista a reclamantului sau de opinia confuza a primăriei de sector, a dat dovada de aceasta atitudine speculativa atunci cand a concluzionat ca s-a modificat geometria inițiala a imobilului.
Un alt aspect criticat de catre instanța de fond a fost faptul ca s-au inaltat cei doi pereți laterali ai imobilului pentru a se crea panta de scurgere. In condițiile in care, din motivele deja expuse, s-a decis realizarea acoperișului . (panta), desigur ca se impunea si inaltarea peretelui spate pentru a se da înclinarea necesara scurgerii apelor pluviale. Aceasta inaltare a generat spatii goale triunghiulare pe laturile construcției. Acestea nu puteau fi lăsate neumplute si neprotejate la intemperii.
2. In ceea ce privește acordul vecinilor, recurentul a arătat ca textul de lege invocat si de catre instanța la pagina 7 din sentința, prevede la pct. (1) lit.b, ca acordul vecinilor este necesar in cazul efectuării de construcții necesare schimbării destinației in clădiri existente. In continuarea textului normativ legiuitorul lămurește care dintre schimbările de destinație trebuie avute in vedere la aplicarea acestor dispoziții. Pct. 3 al aceluiași art.27 din Ordinul nr. 839/2009, spune ca doar situațiile in care schimbarea de destinație ar crea disconfort in zona sau noua destinație ar fi incompatibila cu caracterul si funcționalitatea zonei se impune obținerea vreunui acord.
Considera ca prin interpretarea forțată si eronata data de catre reclamant si de catre instanța acestor texte de lege precum si celorlalte norme incidente in aceasta speța se exagerează in mod nejustificat efectul urmărit de legiuitor prin insasi instituirea normei de drept.
Astfel, reproșul reclamantului privește faptul ca ar fi schimbat destinația imobilului din garaj in locuința. Dincolo de faptul ca aceasta schimbare de destinație nu poate fi constatata legal doar ca urmare a schimbării unei usi si dincolo de faptul ca niciodată intregul imobil nu a avut destinația de garaj, in raport de caracterul si funcționalitatea zonei, schimbarea destinației in locuința nu impunea, cel puțin in cazul textelor de lege invocate, obținerea vreunui acord al vecinilor. Recurentul a arătat că este un cartier de locuințe iar presupusa noua destinație nu contrastează nicidecum cu funcțiunea cartierului.
A mai susținut că desi instanța lasa sa se inteleaga ca la emiterea autorizației contestate s-au încălcat unele norme legale si face referire chiar si la texte constituționale care stabilesc tratamentul juridic aplicabil unor asemenea incalcari, omite sa indice si care sunt textele de lege incalcate.
Recurentul a subliniat faptul ca nu a efectuat construcții noi, ca nu s-a atins de gardul vecin si ca nu a modificat nicidecum amplasamentul si poziția construcțiilor existente, in nici un caz al construcțiilor existente in axul limitei de proprietate. Cat privește gardul de la . acesta prezenta un stâlp, denumit de instanța calcan, deja lipit de construcția vecina, nefăcând altceva decât să umple spațiul dintre stâlpii gardului, iar acest spațiu este pe terenul său si in dreptul fațadei imobilului său si nu are nici cea mai mica legătura cu terenul reclamantului. Nu a modificat structura gardului, cel puțin pe calcanul lipit de construcția învecinată.
A solicitat să se aibă vedere si faptul ca obiectul Autorizației de Construire nr. 374/44B/17._ este:
-consolidare;
-recompartimentare;
-refacere invelitoare.
Astfel, acest act administrativ ingaduie nu numai refacerea construcțiilor vechi prin consolidare si refacere acoperiș dar si crearea unora noi, inedite, prin recompartimentare, construcții ce nu mai fuseseră prezente anterior in structura imobilului.
Prin aceasta recompartimentare se ingaduie modificarea funcționalității imobilului. Acesta este rolul recompartimentarii iar modificările noastre au avut in vedere funcționalitatea si nu schimbarea de destinație.
Recurentul a susținut că obiectul acestei cauze nu il constituie| modalitate de executare a autorizației ci legalitatea emiterii actului administrativ contestat si! valabilitatea sa. Cu toate acestea, instanța nu lămurește care sunt in mod concret reproșurile ce i se aduc la acest capitol sau care sunt viciile certificatului de urbanism sau a autorizației contestate, vicii care sa afecteze legalitatea si valabilitatea acestor acte. Retine doar ca documentația ce a stat la baza emiterii acestor acte administrative, respectiv proiectul de arhitectura, nu era corecta.
A precizat faptul ca emiterea unui certificat de urbanism se face (si asa s-a procedat si in cazul nostru) fara documentație de specialitate ci doar pe baza unei cereri simple, acest act fiind un document cu titlu informativ care doar informează cu privire la regimul de construire zonal aplicabil imobilului petentului. Prin urmare nu poate sa retina instanța ca si acest document ar fi fost viciat de o informare incorecta a autorităților.
D. in cazul autorizației de construire s-ar fi putut discuta despre aceasta posibilitate daca . fi demostrat ca proiectul de arhitectura intocmit de arh. P. B. nu ar fi corespuns realității in raport de forma inițiala a imobilului.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea in tot a sentinței recurate si pe fondul cauzei respingerea acțiunii introductive.
Intimații Primăria sectorului 2 București și P. sectorului 2 București au formulat Note scrise, invocând excepția tardivității recursului formulat de recurentul-reclamant împotriva Încheierii pronunțate la data de 20.04.2012 de Tribunalul București.
La termenul de judecată din data de 08.04.2012, s-a prezentat apărătorul recurentului-reclamant P. I. Regnard, învederând instanței de recurs împrejurarea că acesta a decedat la data de 27.02.2013, în acest sens depunând la dosar Certificatul de deces de la fila 69.
Prin Încheierea de ședință pronunțată la termenul din 13.05.2013 s-a dispus suspendarea judecății recursurilor, până la introducerea în cauză a moștenitorilor recurentului P. I. Regnard.
La termenul de judecată din 08.09.2014, s-a dispus repunerea pe rol și introducerea în cauză, în calitate de unică succesoare a recurentului-reclamant, a numitei S. M., legatară cu titlu particular, astfel cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr. 137/26.08.2013 de la fila 115 dosar.
La termenul de judecată din 03.11.2014 s-a dispus citarea recurentei-reclamante S. M., cu mențiunea de a-și exprima poziția în legătură cu recursul declarat de autorul său, în sensul de a preciza dacă înțelege să mai susțină calea de atac.
La termenul de judecată din 12.01.2015, apărătorul recurentului-pârât a precizat că moștenitoarea recurentului-reclamant a înstrăinat imobilul în care a locuit acesta, depunând la dosar extrasul de carte funciară de la fila 133, iar Curtea a luat că imobilul în care a locuit reclamantul a fost vândut de moștenitoarea recurentului-reclamant numitei D. I.-M..
Examinând recursurile declarate, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității recursului declarat împotriva Încheierii pronunțate în ședința publică din 20.04.2012, privind capătul de cerere referitor la suspendarea actului administrativ, Curtea constată că este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare.
Astfel, din analiza dovezilor de comunicare a încheierii prin care s-a luat act de renunțare la judecata cererii de suspendare, rezultă că încheierea din 20.04.2012 a fost comunicată recurentului-reclamant P. I. Regnard la data de 14.05.2012.
În ceea ce privește termenul de declarare a căii de atac, prin raportare la obiectul cererii la a cărei judecată s-a renunțat – suspendare executare act administrativ – Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 care stipulează în sensul că termenul este de 5 zile și curge de la comunicare. Nu are relevanță împrejurarea că în dispozitivul încheierii recurate s-a trecut în mod eronat termenul de 15 zile de la comunicare, având în vedere că potrivit principiului legalității căii de atac, aceasta este cea prevăzută de lege și nu cea indicată de judecător.
Calculând, pe zile libere, cu începere de la data de 14.05.2012, data comunicării încheierii din 20.04.2012 către recurentul-reclamant, se constată că acesta s-a împlinit la data de 20.05.2012.
Or, așa cum rezultă din cererea de recurs, aceasta a fost înregistrată la data de 23.05.2012, cu depășirea termenului de decădere de 5 zile.
Din aceste considerente, constatând că recursul împotriva Încheierii de ședință din data de 20.04.2012 a fost declarat peste termenul legal de exercitare a căii de atac, Curtea va admite excepția tardivității invocată de intimații Primăria sectorului 2 București și P. sectorului 2 București și, pe cale de consecință, va respinge ca fiind tardiv formulat acest recurs.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul M. M. L. împotriva Sentinței civile nr. 2740 din 15.06.2012, pronunțată de Tribunalul București, Curtea reține următoarele:
În cadrul dezbaterilor publice orale de la termenul de judecată din data de 12.01.2015, recurentul-pârât, prin apărător, a invocat, pe lângă motivele de recurs inițiale și un motiv de recurs de ordine publică și anume, lipsa excepția lipsei calității procesuale active, susținând în acest sens faptul că moștenitoarea recurentului-reclamant nu mai este în prezent titulara dreptului de proprietate al imobilului învecinat, astfel încât nu mai poate invoca nici vătămarea la care face referire art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Interpelat fiind de către instanța de recurs, recurentul-pârât a precizat că înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale active atât în ceea ce privește calea de atac a recursului, cât și în ceea ce privește cererea introductivă, față de situația de la acest moment, respectiv decesul recurentului P. I. Regnard, și ulterior, înstrăinarea imobilului în care locuia acesta, de către moștenitoarea S. M., actuala recurentă-reclamantă, instanța urmând a aprecia cu privire la aceste motive. În opinia sa, nemaiavând calitatea de proprietar al imobilului în care a locuit recurentul-reclamant, moștenitoarea recurentului-reclamant nu mai poate avea nici calitatea de parte în acest proces, impunându-se admiterea recursului, admiterea excepției lipsei calității procesuale active și respingerea cererii introductive ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Curtea apreciază că, deși recurentul-pârât a invocat lipsa calității procesuale pasive, argumentele prezentate în susținerea excepției vizează, raportat la raționamentul expus, lipsa de interes a moștenitoarei recurentului-reclamant atât în ceea ce privește acțiunea formulată pe fond, cât și în ceea ce privește prezenta cale de atac, față de împrejurarea survenită constând în decesul recurentului-reclamant P. I. Regnard și înstrăinarea de către moștenitoare a imobilului învecinat cu cel al recurentului-pârât M. M. L..
În consecință, Curtea va recalifica motivul de recurs de ordine publică constând în excepția lipsei calității procesuale active ca fiind excepția lipsei de interes în formularea acțiunii introductive și a căii de atac, urmând să analizeze dacă față de aspectele survenite ulterior pronunțării sentinței recurate, în cauză mai subzistă cerința generală de exercitare a acțiunii constând în existența unui interes legitim, născut și actual, în persoana recurentei-reclamante S. M., succesoarea recurentului-reclamant decedat P. I. Regnard.
Din această perspectivă, Curtea reține că interesul, ca o condiție obligatorie de exercitare a unei acțiuni, trebuie să fie legitim născut și actual iar actualitatea interesului trebuie să existe la data promovării demersului judiciar și să subziste pe parcursul soluționării litigiului, inclusiv în căile de atac.
În cazul de față, la momentul declanșării demersului judiciar, prin formularea acțiunii în anulare înregistrate pe rolul Tribunalului București și la momentul pronunțării sentinței recurate, recurentul-reclamant P. I. Regnard, în prezent decedat, justifica existența unui interes legitim născut și actual, în condițiile în care invoca vătămarea produsă de lucrările de construire pentru consolidarea, recompartimentarea și refacerea învelitorii construcției vecine aparținând recurentului-pârât M. M. L. și intimatei-pârâte M. M. I., lucrări efectuate în baza autorizației de construire a cărei anulare se solicita.
Curtea constată însă că, ulterior pronunțării Sentinței civile nr. nr. 2740 din 15.06.2012 a Tribunalul București și declarării prezentelor recursuri de către recurentul-reclamant și de către recurentul-pârât M. M. L., au survenit o . evenimente care conduc la concluzia că în prezent, acestă condiție generală obligatorie de exercitare a acțiunii civile și anume, interesul, nu mai subzistă.
Astfel, recurentul-reclamant P. I. Regnard a decedat la data de 27.02.2013, așa cum rezultă din Certificatul de deces de la fila 69.
După suspendarea judecății recursurilor, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, la termenul de judecată din 08.09.2014, s-a dispus repunerea pe rol și introducerea în cauză, în calitate de unică succesoare a recurentului-reclamant, a numitei S. M., legatară cu titlu particular, astfel cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr. 137/26.08.2013 de la fila 115 dosar.
La termenul de judecată din 03.11.2014 s-a dispus citarea recurentei-reclamante S. M., cu mențiunea de a-și exprima poziția în legătură cu recursul declarat de autorul său, în sensul de a preciza dacă înțelege să mai susțină calea de atac.
La termenul de judecată din 12.01.2015, s-a constatat că recurenta-reclamantă nu a răspuns solicitării instanței iar recurentul-pârât M. M. L. a depus la dosar dovada că recurenta-reclamantă S. M. a înstrăinat imobilul în care a locuit autorul său, numitei D. I.-M., depunând la dosar din extrasul de carte funciară de la fila 133.
În concluzie, având în vedere atitudinea pasivă a recurentei-reclamante care, nici în urma solicitării exprese primite din partea instanței de recurs, nu și-a precizat poziția în sensul susținerii, în continuare, a căii de atac exercitată de autorul său, P. I. Regnard și, mai mult decât atât, faptul că aceasta a înțeles să înstrăineze, la data de 21.07.2014, imobilul în care a locuit autorul său, către numita D. I.-M., așa cum rezultă din extrasul de carte funciară de la fila 133, Curtea apreciază că în prezent recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes în continuarea demersului judiciar declanșat prin acțiunea soluționată prin sentința recurată.
Astfel, în condițiile în care interesul inițial consta în folosul practic, concretizat în înlăturarea vătămării cauzate de lucrările de construire pentru consolidarea, recompartimentarea și refacerea învelitorii construcției vecine aparținând recurentului-pârât M. M. L. și intimatei-pârâte M. M. I., în prezent, prin înstrăinarea imobilului, recurenta-reclamantă S. M. nu mai locuiește în imobilul care se învecinează cu cel al recurentului-pârât și, pe cale de consecință, nu mai poate fi vătămată de lucrările efectuate în baza Autorizației de Construire nr. 374/44B/17.06.2011. În subsidiar, se impune precizarea că, nici în ceea ce o privește pe dobânditoarea imobilului, D. I.-M., nu se poate prezuma un eventual interes, având în vedere că a cumpărat imobilul la data de 21.07.2014, fiind în cunoștință de cauză cu privire la lucrările de construcție realizate la imobilul vecin, opțiunea de cumpăra acest imobil în condițiile date demonstrând, fără echivoc, faptul că dobânditoarea dreptului de proprietate nu a apreciat ca fiind vătămătoare aceste lucrări.
În concluzie, constatând că, față de înstrăinarea imobilului învecinat cu imobilul recurentului-pârât la care au fost efectuate lucrările de construire în baza Autorizației nr. 374/44B/17.06.2011, în prezent, recurenta-reclamantă S. M. nu mai justifică un interes legitim născut și actual de a solicita anularea autorizației de construire și desființarea lucrărilor menționate, lipsa de interes rezultând cu evidență și din împrejurarea că recurenta-reclamantă nu și-a exprimat poziția în sensul susținerii căii de atac promovate de autorul său, Curtea constată că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică invocat de recurentul-pârât iar pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de recurentul-pârât împotriva Sentinței civile nr. 2740 din 15.06.2012 a Tribunalului București și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca lipsită de interes.
Se impune precizarea că admiterea recursului în considerarea motivului de ordine publică ce constă în lipsa de interes și respingerea acțiunii ca lipsită de interes, face de prisos analiza celorlalate motive de recurs invocate de recurentul-pârât, întrucât acestea vizează soluția pronunțată pe fondul cauzei.
De asemenea, constatând că nu mai subzistă, în persoana recurentei-reclamante S. M., condiția existenței unui interes legitim născut și actual în ceea ce privește acțiunea formulată și calea de atac exercitată de autorul său, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant împotriva Sentinței civile nr. 2740 din 15.06.2012 a Tribunalului București și a Încheierii de ședință din 12.10.2012 prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința menționată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN N. LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva Încheierii de ședință din 20.04.2012.
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva Încheierii de ședință din 20.04.2012 ca fiind tardiv formulat.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva Sentinței civile nr. 2740 din 15.06.2012 a Tribunalului București.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva Încheierii de ședință din 12.10.2012.
Admite recursul declarat de recurentul-pârât împotriva Sentinței civile nr. 2740 din 15.06.2012 a Tribunalului București.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca lipsită de interes.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. C. D. D. M. Ș. A.
GREFIER
D. G.-D.
Red./Tehnored. C.P.
Jud fond I. M.
Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 899/2015. Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 171/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
