Anulare act administrativ. Sentința nr. 1295/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1295/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 7190/2/2014
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1295
Ședința publică din data de 07.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – judecător B. C.
GREFIER - C. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulate de reclamantul F. P. S.A. în contradictoriu cu pârâtul M. T., având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile orale și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 23.04.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea până la data de 07.05.2015.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, la 03.12.2014 sub dosar nr._, reclamantul F. P. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul M. T., solicitând anularea Ordinului Ministrului T. nr. 431/10.04.2014 pentru utilizarea în mod rațional a resurselor financiare la nivelul autorităților și instituțiilor publice, regiilor autonome, companiilor naționale, societăților naționale și societăților comerciale aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului T., care a fost menținut în mod nelegal prin comunicarea nr._/02.07.2014 prin care M. T. a respins plângerea prealabilă formulată, a cărei anulare de asemenea se solicită.
În motivare, a arătat reclamantul că F. P. a fost înființat potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. nr. 247/2005, act normativ care în titlul VII menționează activele (participațiile) ce vor fi transferate către Fond. Sunt menționate astfel a fi transferate de la M. T., Construcției și Turismului participații de 20% din capitalul social a zece companii naționale / societăți naționale / societăți comerciale cărora li se adresează Ordinul nr. 431/2014 atacat.
Prin Ordinul nr. 431/2014, Ministrul T. a adoptat măsuri în privința activității autorităților, instituțiilor publice, regiilor autonome, companiilor naționale și societăților aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului T. - care privesc, în principal, interdicția efectuării de achiziții, realizării de operațiuni de închiriere, construcție sau amenajare, precum și reducerea posibilității de a angaja personal în cadrul acestor entități.
Prin aceasta, activitatea societăților destinatare ale Ordinului este afectată, fiind afectată/ vătămată situația acționarilor - F. P. fiind un acționar semnificativ al societăților cărora li se adresează Ordinul nelegal emis, calitate în care a formulat cererile prevăzute de Legea contenciosului administrativ.
Plângerea prealabilă formulată de Fond a fost respinsă, potrivit comunicării nr._/02.07.2014. S-a mai arătat că Ordinul nr. 431/2014 atacat a fost suspendat de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2553 din 30.09.2014.
A apreciat partea reclamantul că Ordinul nr. 431/2014 este nelegal.
(1) A arătat partea reclamantă că Ordinul nr. 431/2014 nu este publicat în Monitorul Oficial al României.
Astfel, art. 11 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 și articolul 55 alin. 1 din Regulamentul din 10 mai 2009 privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin HG nr. 561/2009 impun obligația publicării în Monitorul Oficial a ordinelor adoptate de către miniștri, ca o condiție pentru ..
M. se apără susținând că actul respectiv ar constitui un act administrativ individual, interpretare apreciată de reclamantă ca fiind eronată.
Astfel, art. 2 din Ordin menționează expres faptul că prevederile sale se aplică tuturor autorităților și instituțiilor publice, regiilor autonome, companiilor naționale, societăților naționale și societăților comerciale aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului T. - formulare care este generală. Ordinul se adresează persoanelor juridice care fac parte din categoriile indicate - categorii care pot varia și variază în general în timp (unele din aceste persoane putând ieși din categoriile indicate, altele pot intra) - de aici și nevoia acestei formulări de tip impersonal și abstract, pentru a face aplicabil Ordinul oricărei persoane ar intra în categoria respectivă la un anumit moment în timp.
A mai invocat reclamanta art. 10 din Recomandarea nr. 7/2007 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, care instituie principiul transparenței în activitatea administrației, principiu care impune și publicarea actelor administrative, art. 18 stipulând că actele administrative vor fi publicate pentru a permite celor interesați să le cunoască.
(2) Ordinul nr. 431/2014 conține multiple dispoziții contrare OUG nr. 34/2009 - act normativ în temeiul căruia se pretinde a fi emis - și, deci, adaugă la lege.
(3) Ordinul nr. 431/2014 este dat cu încălcarea atribuțiilor/competenței emitentului.
(4) Ordinul nr. 431/2014 încalcă prevederile art. 54 alin.4 din Regulamentul din 10 mai 2009, fiind nemotivat și dat cu încălcarea principiilor privind transparența decizională.
(5) Ordinul nr. 431/2014 conține dispoziții contrare altor acte normative cu forță juridică superioară și constituie o ingerință în conducerea și administrarea societăților aflate sub autoritatea sa, nepermisă de lege.
A invocat totodată parte reclamantă în acest din urmă sens încălcarea dreptului european în materie, precum și a obiectului de activitate al diferitelor companii și societăți naționale vizate de acesta, precum și a statutelor acestora.
În drept, s-a făcut referire la textele de lege invocate în motivarea efectivă a cererii de chemare în judecată.
În dovedire, a fost propusă spre administrare proba cu înscrisuri.
Aferent cererii formulate s-a achitat o taxă de timbru în cuantum de 50 de lei potrivit art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013.
Fiindu-i comunicată cererea de chemare în judecată, pârâtul M. T. a depus întâmpinare, la 12.01.2015, prin care a invocat excepția rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată.
A arătat partea pârâtă că reclamanta solicită anularea Ordinului Ministrului T. nr. 431/10.04.2014 pentru utilizarea în mod rațional a resurselor financiare la nivelul autorităților și instituțiilor publice, regiilor autonome, companiilor naționale, societăților naționale și societăților comerciale aflate în subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Ministerului T..
Prin Ordinul Ministrului T. nr. 1630 din 09.12.2014 pentru încetarea valabilității prevederilor Ordinului Ministrului T. nr. 431/10.04.2014, cu modificările și completările ulterioare, s-a prevăzut că, începând cu data de 09.12.2014, OMT nr. 431/2014 își încetează valabilitatea.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat a se constata că obiectul cererii de chemare în judecată nu mai există și în consecință să fie respinsă acțiunea ca rămasă fără obiect.
În drept, nu s-a invocat expres niciun temei; a fost solicitată judecata în lipsă.
În dovedire, a fost propusă spre administrare proba cu înscrisuri.
La data de 19.03.2015, partea reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
A arătat partea reclamantă că Ordinul Ministrului T. nr. 431/10.04.2014 a fost menținut în mod nelegal prin comunicarea nr._/02.07.2014 prin care M. T. a respins plângerea prealabilă formulată, a cărei anulare de asemenea s-a solicitat.
În data de 2 decembrie 2014 a fost recepționat de către F. P. adresa nr. CSG_/02.12.2014, prin care M. T., evocând istoricul suspendării acestui Ordin, face mențiune despre împrejurarea că "în cazul în care persoana vătămată [F. P. - s.ns.] nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate" și, în continuare arată că "față de împrejurarea că până la acest moment, M. T. nu a primit citație într-un dosar în care F. P. (reclamantul) să solicite anularea OMT nr. 431/2014, suntem îndreptățiți să apreciem că, începând cu data de 02.12.2014 (data expirării termenului de 60 de zile) suspendarea OMT nr. 431/2014 a încetat de drept, conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anterior rubricat".
Prin urmare, această corespondență a Ministerului T. comunicată societăților vizate de Ordin reliefează intenția vădită a autorității emitente de a considera Ordinul aplicabil.
Acțiunea în anulare se afla însă formulată în termenul prevăzut de art. 14 alin.1 teza finală din Legea contenciosului administrativ - împrejurare comunicată expres autorității emitente - astfel cum rezultă din Adresa Fondului P. nr. 1168/08.12.2014.
Ulterior acestui moment, M. T. a emis Ordinul nr. 1630/09.12.2014 referitor la încetarea valabilității OMT nr. 431/10.04.2014.
Or, în contextul de fapt și de drept al cauzei, OMT nr. 431/2014 atacat este și rămâne un ordin nelegal, iar încetarea valabilității prin OMT 1630/09.12.2014 [încetare care operează pentru viitor] nu lasă fără obiect acțiunea, dimpotrivă, constituie o confirmare a justeței sale.
Așa fiind, acțiunea nu este rămasă fără obiect, dimpotrivă, se impune a fi admisă și OMT nr. 431/2014 anulat.
În orice caz, indiferent de ipoteză, a solicitat partea reclamantă ca pârâtul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, respectiv 12.676,16 lei onorariu de avocat și 1000 lei taxă de timbru, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei. A susținut reclamanta că a solicitat cheltuieli reale, rezonabile și necesare, cauzate din culpa procesuală a pârâtei. În aprecierea caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecată, a solicitat reclamantul ca instanța să aibă în vedere criteriile enumerate chiar în art. 127 din Statutul profesiei de avocat: (i) timpul și volumul de muncă [art. 127 alin. (3) lit. a)]; (ii) natura cazului [art. 127 alin. (3) lit. b)]; (iii) importanța intereselor în cauză [art. 127 alin. (3) lit. c)]; (iv) notorietatea, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului [art. 127 alin. (3) lit. e)]; (v) situația financiară a clientului [art. 127 alin. (3) lit. h)].
Curtea a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, potrivit art. 255 și 258 NCPC.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
M. T. prin ministru a emis Ordinul nr. 431/10.04.2014 pentru utilizarea în mod rațional a resurselor financiare la nivelul autorităților și instituțiilor publice, regiilor autonome, companiilor naționale, societăților naționale și societăților comerciale aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului T.. (filele 23 și urm. dosar) A arătat emitentul la art. 1 alin. 2 că „Prevederile de la alin. 1 se aplică tuturor autorităților și instituțiilor publice, regiilor autonome, companiilor naționale, societăților naționale și societăților comerciale aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului T.”. La art. 7 alin. 3 din același Ordin litigios, s-au arătat prin listă „Unitățile care funcționează în subordinea și sub autoritatea Ministerului T. și cărora li se aplică prevederile prezentului ordin (…)”. [s.n.]
Ca urmare a unei plângeri prealabile formulate de reclamantul F. P. SA (filele 25 și urm. dosar), pârâtul M. T. emite adresa de răspuns nr._/02.07.2014 (filele 30 și urm. dosar), prin care actul în litigiu nu este revocat, ci se argumentează soluția menținerii sale.
La data de 30.09.2014, prin sentința civilă nr. 2553/30.09.2014 (filele 32 și urm. dosar), Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal a dispus suspendarea Ordinului M.T. nr. 432/10.04.2014 până la soluționarea pe fond a pricinii.
Prin Ordinul nr. 1630/09.12.2014, M. T. prin ministru dispune: „Cu data prezentului ordin, prevederile OMT nr. 431/10.04.2014, completat prin OMT nr. 502/29.04.2014 și modificat prin OMT nr. 630/05.06.2014, își încetează valabilitatea”. (fila 181 dosar)
La baza adoptării acestui Ordin nr. 1630/2014 se află un înscris intitulat Referat de aprobare pentru încetarea valabilității prevederilor Ordinului ministrului transporturilor nr. 431/10.04.2014, cu modificările și completările ulterioare, indicându-se în acest sens «situația prezentată prin adresa Direcției Juridice înregistrată la Direcția Strategie și Management sub nr. 41.508/08.10.2014 (…) discutată în ședința Colegiului Ministerului T. din data de 02.12.2014 și conform dispoziției conducerii (…)» (fila 182 dosar). În ce privește adresa nr._/07.10.2014 a Ministerului T. – Direcția Juridică, se constată că prin intermediul acesteia se înștiințează despre sentința civilă nr. 2553/30.09.2014 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal de suspendare a Ordinului nr. 431/2014, arătându-se ca va fi formulat recurs. (fila 183 dosar)
Subliniază Curtea că, din probele administrate, nu a rezulta că Ordinul litigios nr. 431/2014 ar fi fost publicat în Monitorul Oficial.
Curtea reține că prin apărările procesuale formulate, partea pârâtă a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată ca urmare a adoptării Ordinului MT nr. 1630/2014. Astfel, potrivit art. 248 alin. 1 NCPC „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”.
Arată Curtea că acțiunea civilă, ca ansamblu de mijloace procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților din proces (art. 29 NCPC), implică întrunirea cumulativă a patru condiții generale, respectiv formularea unei pretenții, interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală (art.32 NCPC), după cum presupune existența a trei elemente, adică părțile, obiectul și cauza.
Pretenția formulată de partea reclamantă prin acțiune, alcătuind obiectul cererii de chemare în judecată, trebuie să subziste pe parcursul judecății.
Din lectura cererii chemare în judecată, se constată că un aspect esențial al cauzei acțiunii formulate de partea reclamantă este acela că Ordinului nr. 431/2014 constituie un act administrativ normativ, în legătură cu o asemenea calificare susținută de F. P. SA fiind invocate și dezvoltate mai multe dintre motivele de anulare a actului litigios, respectiv neîndeplinirea obligației de publicare a sa în Monitorul Oficial al României sau încălcarea principiului transparenței decizionale.
Față de disp. art. 2 NCPC și art. 28 din Legea nr. 554/2004, dreptul comun general în raport de legea contenciosului administrativ îl reprezintă Codul de procedură civilă, astfel că, în completarea sa, acolo unde normele juridice nu sunt suficiente sub aspectul reglementării procedurii de judecată se aplică normele Codului de procedură civilă. Unul dintre principiile fundamentale specifice procedurii civile este cel al disponibilității acțiunii, implicând dreptul părții reclamante de a configura cadrul procesual prin indicarea pârâtului, formularea obiectului cererii și indicarea motivelor de fapt și de drept ale acesteia, adică stabilirea cauzei. Altfel spus, instanței de judecată nu îi este permis nici a se învestit din oficiu cu un anumit obiect și nici de a judeca dincolo de motivele de fapt și de drept ale acțiunii, adică încălcând cauza acesteia, față de disp. art. 22 NCPC.
Pornind de la cauza juridică a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost argumentată de partea reclamantă prin motivele de fapt și de drept, Curtea va verifica dacă cererea de chemare în judecată mai are obiect odată cu adoptarea Ordinului M.T. nr. 1630/2014.
Cum partea reclamantă susține că Ordinul nr. 431/2004 prezintă natura juridică a unui act administrativ normativ, Curtea reține că art. 11 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 arată că „În vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”. Or, nefiind demonstrat că Ordinul nr. 431/2014 a fost publicat în Monitorul Oficial, rezultă în mod logic faptul că acesta nu a intrat în vigoare, astfel că el nu a putut produce efecte juridice. În aceste condiții, adoptarea Ordinului nr. 1630/2014 și revocarea Ordinului nr. 431/2014 determină rămânerea acțiunii de față fără obiect, întrucât, potrivit cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, ordinul litigios nu a produs efecte juridice, fiind inexistent, neintrând în vigoare prin publicare, astfel că până la momentul înlăturării sale exprese din realitatea juridică nu există consecințe de înlăturat prin acțiunea în anulare, iar ulterior revocării, dispar orice implicații ale existenței sale concrete.
Câtă vreme partea reclamantă își fundamentează în mod esențial cauza cererii de chemare în judecată pe natura actului litigios de act administrativ unilateral normativ, devine incidentă excepția rămânerii fără obiect a acțiunii ca efect al revocării acelui Ordin anterior publicării sale în Monitorul Oficial.
În plus, în cauză, deși îi incumba sarcina probei potrivit art. 249 NCPC, F. P. SA nu a demonstrat faptul că Ordinul nr. 431/2014 a produs efecte juridice concrete anterior revocării sale. Astfel, în adresa nr. 16.916/18.04.2014 (fila 48 dosar), M. T. nu face nicio referire la Ordinul litigios, ci își invocă o calitate de acționat majoritar și faptul că CN Aeroporturi București SA își desfășoară activitatea sub autoritatea sa.
Față de cele arătate în precedent, Curtea va admite excepția rămânerii fără obiect a cererii, invocată de partea pârâtă, și va respinge în consecință cererea de anulare. În ceea ce privește răspunsul părții pârâte față de plângerea prealabilă formulată de partea reclamantă, acela nu prezintă natura juridică a unui act administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind susceptibil de anulare, ci reprezintă dovada modului de soluționare a procedurii prealabile impuse de art. 7 din Legea n. 554/2004, astfel că nu constituie un argument valid pentru a se aprecia că obiectul cererii în anulare subzistă.
Cu toate acestea, Curtea va obliga partea pârâtă M. T. la plata către reclamantul F. P. SA a sumei de 12.726,16 lei cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru în cuantum de 50 de lei și onorariu de avocat în cuantum de 12.676,16 lei atestate prin chitanța_/21.10.2014 emisă de DGITL Sector 1, factura nr._/26.01.2015 emisă de SCA N. N. D. Kingston Petersen și extrasul de cont aferent (filele 2 și 198 – 199 dosar).
Art. 453 NCPC, având denumirea marginală Acordarea cheltuielilor de judecată, arată că „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.”.
D. fiind că prin sentința civilă de față acțiunea vizând anularea Ordinului MT nr. 431/2014 a fost respinsă ca rămasă fără obiect, Curtea constată că strict formal procesul a fost pierdut de partea reclamantă, deoarece acțiunea sa nu a fost admisă și validată, ci respinsă.
Se impune a se analiza însă dacă declanșarea procedurii judiciare concrete, care a implicat efectuarea de către reclamant a unor cheltuieli de judecată, a fost cauzată de conduita culpabilă a părții pârâte.
Curtea apreciază că această acțiune a fost introdusă de partea reclamantă în urma unei conduite administrative deficitare a părții pârâte, care, în ciuda solicitării anterioare a Fondului P. SA de revocare a Ordinului nr. 431/2014, formulată prin plângere prealabilă expresă, a menținut Ordinul litigios ca act adoptat la nivel ministerial, procedând la revocarea acestuia abia la data de 09.12.2014, moment la care cererea de chemare în judecată fusese formulată deja (03.12.2014), aspect adus la cunoștința Ministerului T. la data de 08.12.2014 printr-o comunicare transmisă prin fax de partea reclamantă (filele 161 – 162 dosar). În plus, din analiza referatului ce a stat la baza Ordinului nr. 1630/2014 se deduce că demersurile judiciare ale părții reclamante au reprezentat o premisă determinantă în sensul adoptării actului de revocare, fără a reieși că « dispoziția conducerii » ar fi avut în vedere alte considerente justificative. Mai mult, printr-o adresă din 02.12.2014, M. T. arăta că a încetat suspendarea Ordinului în litigiu, nu că ar fi avut vreo intenție de a dispune revocarea sa.
Mai reține Curtea că art. 454 NCPC prevede că „Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile.”. În plus, potrivit art. 1522 alin. 2 cod civil „Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligația într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligația este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.”.
Or, în cauză, partea pârâtă nu a procedat la revocarea actului litigios în cadrul procedurii prealabile, ci a respins solicitarea părții reclamante în acest sens, astfel că se găsea de drept în întârziere la momentul introducerii acțiunii în anulare, neputând invoca beneficiul textelor de lege menționate în precedent, ci îi revine să suporte sarcina plății cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea apreciază că nu se impune a proceda la reducerea acestora față de disp. art. 451 NCPC.
Arată art. 451 alin. 2 NCPC că „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.”.
Curtea are în vedere că, față de disp. art. 24 din Constituția României și art. 3 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 51/1995 rep., părțile la procedură au dreptul de a fi asistate sau reprezentate de un avocat. În consecință, în cond. art. 30 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 rep. avocatului i se datorează onorariu pentru activitatea sa profesională. Cum raportul juridic se stabilește între avocat și client, stabilirea acestui onorariu este rezultatul un ansamblu de factori implicând atât considerente de ordin obiectiv, cum ar fi complexitatea cauzei, amploarea activității de asistență și reprezentare ce se impune a fi prestată de avocat, dar și considerente de ordin subiectiv cum ar fi, cu titlu exemplificativ, măsura în care beneficiarul poate sau este dispus să negocieze onorariul ce i se solicită.
În cauza de față, F. P. și-a exercitat dreptul incontestabil de a beneficia de asistența juridică de specialitate a unui avocat ales, a cărui activitate efectiv desfășurată, astfel cum este reflectată în înscrisurile atașate și lucrările dosarului de recurs, a constat în formularea cererii de chemare în judecată, a răspunsului la întâmpinare, în administrarea de probe și participarea la 2 termene de judecată. În plus, Curtea observă, după cum a afirmat și partea reclamantă, complexitatea concretă a procesului prin prisma actului administrativ atacat și a apărărilor ce au fost făcute în scopul anulării acestuia, implicând un volum semnificativ de muncă și o amploare a lucrărilor efectuate.
În consecință, Curtea va acorda în beneficiul părții reclamante dreptul la recuperarea în integralitate de la partea adversă a onorariului avocațial achitat de 12.676,16 lei, iar cu privire la taxa de timbru suma de 50 de lei datorată potrivit art. 16 din OUG nr. 80/2013, confirmate de înscrisurile administrate în dovedire.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția rămânerii fără obiect a cererii, invocată de partea pârâtă.
Respinge cererea formulată de reclamantul F. P. S.A., cu sediul în București, .-80, clădirea Premium Point, etajele 7-8, sector 1, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2005, CUI_, înregistrată la CNVM cu nr. PJR09SIIR/_/18.08.2010, și cu sediul social în București, ..1A, ., sector 1, Complexul Bucharest Business Park, la SCA N. D. Kingston Peteresen, în contradictoriu cu pârâtul M. T., cu sediul în București, .. 38, sector 1, cod fiscal_, ca rămasă fără obiect.
Obligă partea pârâtă la plata către reclamant a sumei de 12.726,16 lei cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru și onorariu de avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 07.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. C. M.
Red../Tehnored. Judecător B.C.
4 ex./2015
Comunicate 2 ex./………...…………
Semnătură ……….
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 564/2015. Curtea de... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1509/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
