Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2821/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2821/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 22986/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.2821
Ședința publică de la 18 mai 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – I. C. G.
JUDECĂTOR – C. M. F.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER - I. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – reclamant S. V. V. împotriva sentinței civile nr.7531 din data de 17.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant S. V. V., personal și asistat de avocat P. B., cu împuternicire de substituire a avocatului cu împuternicire avocațială . nr._/2015, lipsind intimatul-pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului-reclamant depune la dosar copia adresei nr. 267.157/SM//BS/08.01.2015, emisă de I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, prin care dorește să dovedească că deși se susține de către intimatul-pârât că s-a depus și achitat față de reclamant suma de 332 lei, însă această sumă nu a ajuns la recurentul-reclamant.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată. Totodată depune concluzii scrise.
În susținerea recursului apărătorul recurentului-reclamant arată că nu trebuia recurentul-reclamant să facă dovada că era ofițer de legătură, întrucât la dosar sunt depuse înscrisuri prin care s-a făcut dovada că recurentul-reclamant este personal detașat de la D.G.V. la P.N.F și trebuia să se aplice de către intimat legislația specifică detașării și nu să încerce prin orice mod negarea legii și cultivarea abuzului de drept.
De asemenea, apărătorul recurentului-reclamant arată că instanța de fond a înlăturat în mod greșit dispozițiile anexei 2 din OUG nr. 201/2000 în baza cărora recurentul-reclamant era îndreptățit să beneficieze de dispozițiile acestei legi.
Recurentul-reclamant, personal, arată că O.U.G. 201/2000 are valabilitate un an și a fost aprobată prin Legea nr. 357/2001, această lege are o modificare și privește anexa 2 a acestei ordonanțe, modificare ce trebuia aplicată în cauza de față.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării cauzei.
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin sentinta civila nr. 7531 din data de 17.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. V. V. în contradictoriu cu paratul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, ca neintemeiata.
Pentru a se pronuna astfel instanta de fond a retinut ca potrivit art. 7 din OUG nr. 201/2001 personalul Centrul de Cooperare polițienească Internațională PNF (Punctul Național Focal) este asigurat de Ministerul de Interne prin numire și de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Vămilor prin detașare, potrivit anexei nr. 1.
În consecință, reclamantul fiind încadrat inițial la Ministerul Finanțelor Publice-ANAF Autoritatea națională a Vămilor; ulterior a fost detașat în condițiile OUG nr. 201/2000 la Ministerul Administrație și Internelor iar de la data de 15.03.2009 la I. G. al poliției Române, ocupând funcția de inspector superior la Centrul de Cooperare polițienească Internațională.
Potrivit art. 89 alin. 4 din Legea nr. 188/1999 pe perioada detașării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul. Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care este detașat este mai mare, el are dreptul la acest salariu.
per a contrario, în situația în care drepturile salariale corespunzătoare funcției pe care funcționarul public este detașat sunt mai mici, acesta va primi salariu corespunzător funcției de pe care a fost detașat.
Tribunalul a aratat că în analiza drepturilor salariale cuvenite reclamantului a avut în vedere succesiunea legilor privitoare la salarizarea personalului din instituțiile bugetare, și anume Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 284/2010.
Astfel, conform Legii nr. 330/2009, în cazul reclamantului se constată că acesta a beneficiat de salariul corespunzător funcției de pe care a fost detașat, în cuantum de 2461 lei, 25% spor vechime, 25 % spor de dispozitiv, 30% sport pericol deosebit, 10 % spor confidențialitate, 10 % spor condiții grele, precum și 15% salariu merit inclus în salariul de funcție, așa cum rezultă din adresa nr._/SDBP/CA/26.10.2011 emisă de Direcția Financiară-I. G. al Poliției Române. Salariul de care ar fi beneficiat în cadrul Centrului de Cooperare, unde a fost detașat, rezultă din Ordinul nr. 432/03.02.2010, acesta fiind în cuantum de 2461 lei, 25% spor vechime și 5 % spor stabilitate.
Prin urmare, Tribunalul a apreciat că în mod corect a fost considerat mai mare salariul corespunzător funcției de pe care a fost detașat față de cel corespunzător funcției pe care a fost detașat, primul fiind cel de care reclamantul a beneficiat în perioada supusă analizei.
Conform Legii nr. 284/2010, ce abrogă Legea nr. 330/2009 a fost emis Ordinul nr. 3457/04.02.2011 prin care reclamantul a fost reîncadrat în funcția de consilier grad profesional superior, gradație 5 corespunzătoare clasei de salarizare 72, iar potrivit adresei nr._/08.05.2012 (f. 45 ds nr._/3/2011) emisă de Autoritatea Națională a Vămilor, pentru reclamant sunt mai favorabile drepturile salariale corespunzătoare funcției de pe care a fost detașat. În consecință, prin Dispoziția IGPR nr. 4011/20.07.2012 (f. 39 ds nr._/3/2011) s-a dispus acordarea diferenței dintre drepturile salariale achitate și cele cuvenite reclamantului.
Prin urmare, instanta de fond a constatat că din actele depuse la dosarul cauzei, reclamantul a primit diferențele salariale cuvenite potrivit art. 89 alin. 4 din Legea nr. 188/1999. Tribunalul nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de către expert contabil Căciunescu F., având în vedere faptul că acesta nu a analizat Dispoziția IGPR nr. 4011/20.07.2012 prin care s-a dispus acordarea diferenței dintre drepturile salariale achitate și cele cuvenite reclamantului. De asemenea expertul a avut în vedere la calculul sumelor o . sporuri, spor portarmă, spor dispozitiv, spor conducere, ce nu au fost prevăzute în ordinele de încadrare ale reclamantului.
Referitor la solicitarea reclamantului de a i se acorda drepturi salariale corespunzătoare exercitării funcției de ofițer de legătură la Centru, tribunalul a apreciat această solicitare ca fiind neîntemeiată, față de faptul că la dosarul cauzei, nu au fost depuse înscrisuri care să ateste această calitate. Astfel, în ceea ce îl privește pe reclamant au fost emise ordinele nr. 3723/30.12.2009, (f. 48 ds nr._/3/2011) nr. 432/03.02.2010 și nr. 3457/04.02.2011(f. 46 ds nr._/3/2011) emise de Autoritatea Națională a Vămilor, acesta având funcția de consilier I superior I, și Dispozițiile IGPR nr. 4150/2010, (f. 50 ds nr._/3/2011) nr. 3600/06.07.2011 (f. 53 ds nr._/3/2011) ce atestă calitatea de consilier superior și inspector superior.
Prin urmare, tribunalul a concluzionat că reclamantul a beneficiat de salariul corespunzător în perioada detașării, încasând și diferențe salariale cuvenite.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, motivele recursului fiind depuse ulterior la 6.02.2015.
Recurentul a solicitat adminterea recursului si sa se dispuna rejudecarea corecta a cauzei sale.
Acesta si-a structurat sustinerile in 5 motive de recurs.
In primul motiv a invocat faptul ca nu s-a judecat cauza in totalitate si nu au fost avute in vedere prevederile OUG nr. 201/2000 si legea nr. 357/2001.
In dezvoltarea acestui motiv de recurs reclamantul a sustinut ca instanta de fond nu a retinut corect de unde a fost detasat si unde, el nefiind detasat la MI (M., MAI) ci la PNF.
A reiterat faptul ca din 2001 a indeplinit functia de director adjunct al PNF.
A indicat schimbarea denumirii institutiilor.
Recurentul a subliniat ca a solicitat aplicarea art. 13 din OUG nr. 201/2000 si a articolului unic din legea nr. 357/2001.
Nu a fost desat la MAI, iar acest minister nu l-a desat la pnf.
Trebuia platit conform actelor normaive mai sus invocate si nu dupa legea nr. 188/1999 si legea nr. 330, ori alte acte normative.
Considera ca este vorga despre o gresita intelegere sau interpretare eronata a legii.
A mai invocat faptul ca in deciziile de detasare este mentionata doar gradul profesional nu si functia, intrucat a fost fie director fie sef serviciu.
Neaplicandu-se in opinia sa legea nr. 188/1999 nu se aplica nici legea nr. 330/2009.
A mai aratat ca nu a primit niciun ban dupa dispozitia din 2012.
Instanta i-a pus in vedere paratului sa depuna extrase de pe statele de plaa, insa paratul nu a depus aceste documente si nu s-a luat nicio masura impotriva acestuia.
Recurentul s-a plans si de mutarea dosarului de la o instanta la alta.
Inlaturarea expertizei s-a facut avand la baza o dispozitie a IGPR care contravenea legii nr. 357/2001.
La motivul II de recurs a reiterat nemultumirea sa referitoare la mutarea dosarului de la o instanta la alta, care in opinia sa a generat disfunctionalitati si o imposibilitate de intelegere a sustinerilor sale.
Prin motivul nr. III de recurs reclamantul a sustinut ca nu ar fi fost judecata cererea sa de restituire a banilor opriti din salariu lunar in perioada 2010-2011.
A aratat ca suleel retinute prin legea nr. 118/2010 au fost restituite pentru reclamantii care au actionat in justitie si sumele s-au returnat ori vor fi returnate.
Motivul nr. IV a vizat faptul ca i s-ar fi diminuat drepturile de pensie ca urmare a diferentelor de salariu neplatite si nevirarii catre casele de pendii a contributiilor.
In expunerea pe larg a motivelor de recurs III si IV recurentul a prezentat calculele sale cu privire la sumele ce trebuiau restituite, respectiv la influenta asupra drepturilor de pensie.
La motivul 5 de recurs a invocat ca nu sunt concordante legale intre duratele de prescriptie la actiune intre institutiile statului si cetateni.
Recurentul a depus copii de pe acte normative, depuse in repetate randuri si la instanta de fond si extras din sistemul informatizat privind masurile dispuse la termenele de judecata.
La 27.03.2015 intimatul parat IGPR a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea ca temeinica si legala a hotararii atacate.
La termenul din 18.05.2015 recurentul a depus inscrisuri, dovada cheltuielilor de judecata si concluzii scrise.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de dispozitiile art. 304 si 3041 cod procedura civila (1865), curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente.
Referitor la mutarea dosarului de la o instanta la alta, se retine ca acest fapt s-a datorat schimbarii competentei de solutionare a cauzelor de contencios administrativ prin legea nr. 2/2013 si faptului ca initial reclamantul a investit gresit Tribunalul Bucuresti prin raportare la legislatia aplicabila la momentul introducerii actiunii.
Asadar mutarea dosarului nu a fost cauzata din motive imputabile instantelor si nici pentru a se afecta continuitatea completelor ori din cauze obscure.
La momentul pronuntarii hotararii atacate, instanta de fond era competenta sa se pronunte in cauza de fata conform dispozitiilor art. 109 din legea nr. 188/1999 astfel cum au fost modificate prin art. IV din legea nr. 2/2013.
Intrucat dosarul primise initial un numar de la Tribunalul Bucuresti, cum acesta nu a revenit la instanta ca urmare a unei solutii pronuntata . atac, ci ca urmare a schimbarii competentei, s-a acordat un alt numar de dosar, prima dezinvestire a instantei de fond fiind corecta.
Prin urmare nu se poate retine incidenta in cauza a motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 3 cod procedura civila si nici a unui alt motiv de recurs in privinta acestor aspecte.
Hotararea atacata cuprinde motivele pe care se sprijina, nu contine motive contradictorii si nici straine de natura pricinii.
De asemenea nu se poate retine nici ca a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii.
Astfel instanta de fond nu a sustinut niciun moment ca reclamantul ar fi fost detasat de la MI sau MAI la CCPI.
La penultimul paragraf al considerentelor a facut trimitere in mod expres la prevederile ordinelor ANV aflate la filele 46-48 din dosarul C. nr._/3/2011, unde s-a prevazut expres ca reclamantul a fost incadrat la ANV in functia de consilier I superior 1, respectiv consilier grad profesional superior treapta I, gradatia 5.
Prin urmare nu putea retine ca ar fi fost incadrat la MAI si apoi de aici detasat la CCPI ori PNF.
Retinerea instantei de fond referitoare la faptul ca reclamantul ar fi fost detasat la MAI si apoi la IGPR nu are relevanta in cauza si are justificare faptul ca institutia la care a fost detasat reclamantul a fost mai intai in subordinea MAI si apoi a IGPR.
Asta nu inseamna ca reclamantul ar fi fost detasat la aceste institutii si apoi de la acestea la PNF ori CCPI.
Instanta de fond nu a analizat decat perioada ulterioara lunii noiembrie 2008, deoarece prin incheierea din 29.11.2012, incheiere neatacata de catre reclamant, a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada septembrie_08 si a fost respinsa actiunea reclamantului pentru aceasta perioada.
Desi aparent motivul 5 de recurs ar avea legatura cu aceasta solutie, in fapt se constata ca recurentul nu a indicat niciunde in cererea de recurs ca ataca si aceasta incheiere mai sus indicata, iar motivele nu pot fi apreciate ca fiind in legatura cu aceasta solutie pentru ca reclamantul a facut trimitere la dispozitiile generale cu privire la prescriptie si la diferenta de tratament intre termenele de prescriptie generale si cele ale creantelor bugetare.
Oricum acest motiv ar fi putut fi invocat cel mult ca un motiv de neconstitutionalitate al legii si nicidecum ca motiv de nelegalitate a hotararii atacate ori incheierii pronuntate in 29.11.2012, recurentul recunoscand ca legea prevede termene de prescriptie diferite in privinta creantelor apartinand institutiilor statului si cele ale cetatenilor.
Nu se poate retine nici o discriminare in speta pentru ca diferenta de tratament juridic este justificata de motive obiective, respectiv faptul ca o persoana fizica are un numar limitat de raporturi juridice cu alte subiecte de drept, pe cand institutiile publice intra in raporturi cu un numar nedefinit de persoane fizice si juridice iar activitatea de verificare a creantelor este facuta cel mai adesea prin sondaj, ori la anumite intervale de timp si dupa anumite proceduri.
Revenind la sustinerile recurentului pe fondul cauzei se retine ca acesta a invocat ca ar fi avut functii de conducere in cadrul ANV.
Pe de o parte acest aspect nu este dovedit cu niciun mijloc de proba, iar pe de alta parte este contrazis de inscrisurile aflate la dosarul cauzei, inclusiv cele depuse de reclamant.
Astfel la filele 8, 11-18 din primul dosar al tribunalului, la filele 57-65 din dosarul al doilea al tribunalului se afla inscrisuri care dovedesc ca reclamantul a fost incadrat in functii de executie de expert vamal, consiler, respectiv consilier superior.
Chiar daca la un moment dat ar fi indeplinit si functii de conducere in cadrul ANV, nu a dovedit ca detasarea s-a facut de pe o functie publica de conducere.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea recurentului ca ar fi fost vorba doar despre gradul profesional si nu de functii, deoarece si in decizia nr. 1610/2001 a DGV si in actele indicate in precedent, precum si in ordinele de la filele 125-134 din dosarul tribunalului nu este indicata o alta functie de pe care ar fi fost detasat reclamantul, ori ca drepturile salariale ar fi fost stabilite pentru alte functii, eventual de conducere.
Referitor la dispozitiile art. 13 din OUG nr. 201/2000 se retine ca reclamantul face confunzie intre modul de stabilire a drepturilor salariale care urmeaza a fi platite si fondurile din care sunt platite aceste drepturi.
Practic articolul sus invocat prevede ca plata fondurilor salariale se face de catre MI care are obligatia sa prevada acele sume . si nicidecum ca drepturile salariale ce trebuie acordate sunt cele prevazute in actul normativ.
In acest sens, in functie de probele administrate, in mod corect instanta de fond a facut aplicarea prevederilor art. 89 al 4 din legea nr. 188/1999, care se aplica reclamantului ca functionar public, indiferent de functia publica ocupata.
Din dispozia nr. 4011/20.07.2012 necontestata si neanulata de vreo instanta reiese clar ca au fost acordate reclamantului drepturile salariale mai favorabile si ca doar pe perioada 1.01.2011-8.08.2011 nu au fost platite drepturile salariale mai mari.
Si din adresa de la fila 43 din doarul C. si din situatia de la filele 91-92, reiese acelasi aspect.
Prin urmare in mod corect instanta de fond a inlaturat concluziile raportului de expertiza intocmit in cauza, deoarece expertul a inclus pe langa sporurile acordate si alte sporuri ce nu au fost prevazute in niciunul din ordinele de incadrare ale reclamantului.
Ceea ce trebuie retinut este ca anumite sporuri nu se acorda automat ci doar daca sunt indeplinite anumite conditii, ori reclamantul nu a dovedit ca a indeplinit acele conditii.
Expertul nu a intocmit o situatie comparativa intre drepturile ce i se cuveneau pentru functia de pe care a fost detasat si cele privind functia pe care a fost detasat, astel ca a cumulat sporuri atat aferente unei functii cat si celeilalte.
In aceste conditii a creat o lex tertia, nefacand aplicarea prevederilor art. 89 al. 4 din legea nr. 188/1999.
Evident ca prin cumularea unor sporuri aferente a doua functii diferite valorile obtinute erau mai mari si de aici stabilirea de drepturi salariale pentru reclamant mai mari decat cele incasate.
Vazand anexa la dispozitia nr. 4011/2012 a IGPR, chiar daca la salariului pentru functia publica pe care a fost detasat erau aplicate sporurile prevazute in OUG nr. 201/2000 astfel cum a fost modificat prin legea nr. 357/2001 aceste sporuri tot nu ar fi dus la un salariu mai mare deoarece sporul de vechime si salariul de merit au fost incasate de reclamant conform insrisurilor de la dosar iar celelalte sporuri aplicate salariului de baza erau in cuantum de 75%, pe cand sporul de conducere si cel de portarma (pentru care oricum nu a fost dovedit ca i se cuveneau reclamantului deoarece acesta nu a facut decat afirmatii nedovedite cu vreun inscris) ar fi fost de 70%, deci reclamantul ar fi beneficiat de sporuri . redus in baza OUG nr. 201/2000.
Prin urmare fata de adresele si adeverintele de la dosarul cauzei reiese ca reclamantului i-au fost platite drepturile salariale . mare decat cele care ar fi fost stabilite in baza dispozitiei actelor normative indicate de acesta.
Recurentul este cel care a interpretat gresit dispozitiile legale cand a afirmat ca in mod abuziv nu s-au aplicat reglementerile invocate de el.
Reclamantul nu a facut dovada ca avea functia de ofiter activ pentru a beneficia de anumite drepturi acordate ofiterilor de legatura.
De asemenea o . sporuri sunt prevazute pentru ofiterii de legatura la lit a din anexa 2 la OUG nr. 201/2000 si alte la lit b din aceeasi anexa, insa unele din ele nu pot fi cumulate.
Recurentul nici nu a invocat si nici nu a dovedit ca i s-ar fi acordat sau ar fi avut dreptul la solda de grad, spor de reprezentare, diferenta solda de grad, etc toate sporuri fiind doar pentru ofiterii de legatura ca si cadre active.
Referitor la faptul ca instanta de fond nu s-ar fi pronuntat pe restituirea drepturilor retinute in baza legii nr. 118/2010 se retine ca in recurs reclamantul nu poate invoca acest aspect fata de dispozitiile art. 2812a cod procedura civila (1865) care prevad ca « indreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281 - 281^2”.
Ori nepronuntarea pe un capat de cerere, cum este acela al restituirii unor sume pe alt temei juridic, dadea dreptul reclamantului sa solicite completarea hotararii in termenul de recurs.
Astfel nepronuntarea nu este motiv de casare ori de modificare a unei sentinte ci se poate cere doar completarea hotararii.
In alta oridine de idei, contrar sustinerilor reclamantului, dispozitiile legii nr. 118/2010 au fost declarate constitutionale, iar instantele nu au obligat autoritatile sau institutiile la restituirea sumelor retinute in baza acestei legi.
Faptul ca i s-ar fi diminuat inclusiv drepturile la pensie nu are relevanta in cauza atata timp cat instanta a constatat ca reclamantului i-au fost acordate in mod corect drepturile salariale.
Referitor la adresa din 8.01.2015 depusa de reclamant la 18.05.2015 reiese ca reclamantului i s-a virat in cont diferenta de drepturi banesti ce i se cuvenea printr-un ordin de plata din octombrie 2012, astel ca sustinerile sale referitoare la neplata diferentei acestor drepturi rezultata din dispozitia nr. 4011/2012 si acordarea nejustificata a normei de hrana in aceeasi perioada, nu pot fi retinute.
Recurentul putea face dovada ca nu i-au fost platite aceste drepturi indicate in adresa cu extras de cont din luna octombrie 2012, insa o astfel de dovada nu a fost facuta.
Asadar hotararea atacata nu a fost data nici cu aplicarea sau interpretarea gresita a legii, fiind legala si temeinic.
In baza celor retinute mai sus si a dispozitiilor art. 304 si 3041 cod procedura civila (1865) va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul – reclamant S. V. V. împotriva sentinței civile nr.7531 din data de 17.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
I. P.
Red. C.P/2ex/
Tribunalul București Secția a II a C. Administrativ și Fiscal ---judecător C.A. B.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 858/2015. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3021/2015.... → |
|---|
