Anulare act administrativ. Sentința nr. 2146/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2146/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 3128/2/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2146
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.09.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: F. C. M.
GREFIER: D. N.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ, formulate de reclamantul H. G. A., în contradictoriu cu pârâtul S. P. COMUNITAR DE EVIDENȚE A PERSOANELOR AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că la data de 14.07.2015, prin S. Registratură, s-a depus întâmpinare din partea pârâtului, prin poștă, după care:
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale, invocată de pârât prin întâmpinare.
CURTEA,
Obiectul litigiului il formeaza cererea privind anularea dispozitiei privind schimbarea numelui pe cale administrativa, emisa in temeiul OG nr. 41/2003.
Curtea remarca faptul ca OG nr. 41/2003 nu conține dispoziții speciale privind competența instantei de contencios administrativ, fiind aplicabile normele generale privind competenta aceste instante prevazute la art. 10 din Legea nr. 554/2004 (competenta dupa rangul autoritatii emitente a actului administrativ contestat), astfel incat aceasta apartine tribunalului, sectia/complet contencios administrativ si fiscal.
Așa fiind, Curtea va declina competenta in favoarea Tribunalului Ilfov, sectia/complet contencios administrativ si fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul H. G. A., cu domiciliul în jud. Ilfov, loc. POPEȘTI LEORDENI, . BIS, .> în contradictoriu cu pârâtul S. P. COMUNITAR DE EVIDENȚE A PERSOANELOR AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, în favoarea Tribunalului Ilfov - Secția/Complet specializat în contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. F. D. N.
Red./tehnored./C.M.F./D.N/2015/ ex.
← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3977/2015.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3437/2015.... → |
---|