Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 3084/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3084/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 12871/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 3084
Ședința publică de la 28.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. E. G.
JUDECĂTOR: C. F. P.
JUDECĂTOR: G. A. F.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – reclamantă V. M. C. împotriva sentinței civile nr. 7071/03.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – pârât I. G. PENTRU IMIGRĂRI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reprezentat prin consilier juridic A. P. care depune delegație la dosar, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului pentru susținerea apărărilor pe cererea de recurs.
Intimatul, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefundat arătând că reiterează apărările formulate prin întâmpinare. Opinează că în mod corect instanța de fond a statuat asupra temeiniciei și legalității dispoziției contestate, emise de Inspectorul G. cu privire la individualizarea sporului de 50%. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr. 7071/03.11.2014 pronunțată de Tribunalul București s-a dispus respingerea excepției inadmisibilității invocate de pârâtă, ca nefondată și totodată respingerea acțiunii formulate de reclamanta V. M. C. în contradictoriu cu pârâta Inspectoratului G. pentru Imigrări, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta V. M. C., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond, ca urmare a aplicării greșita a normelor legale a respins acțiunea. Cu privire la motivarea instanței regăsita in pagina a patra a sentinței, completul de judecata, argumentează . si arbitrar faptul ca sporul de 50% prevăzut de O.G. 38/2003 nu a supraviețuit noii legislații in materie. Face următoarele precizări:
•Sporul de 50% a fost evidențiat prin modificări legislative survenite ulterior sub diferite denumiri, practic acest spor a fost acordat legal in baza Legii 330/2009 si a Legii 284/2010
•Concluzionează ca instanța are o apreciere incorecta asupra prevederilor legale prin argumentația ca parata a putut aplica prevederile legii abia in 2013 prin dispoziția contestata de către noi.
Modul arbitrar de interpretare a normelor legale a condus instanța de fond spre o motivare si o sentința complet eronata, fapt care prejudiciază poziția procesuala a reclamantei raportat la obiectul cererii de chemare in judecata.
Astfel prin incercarea de a pronunța o sentința care sa nu fie casata prin recurare, completul din fond in mod voit isi argumentează opinia prin enumerarea unor prevederi legale care au modificat legislația inițiala prin care se acorda sporul, spre o concluzie care apară interesele unei parti, fie el si un reprezentant al statului . aduce atingere egalității de poziție in fata instanței de judecata.
Concret, instanța de fond a avantajat, incalcand normele legale, poziția procesuala a entității de stat, nerespectand principiul egalității procesuale.
Având in vedere argumentația expusa mai sus solicită instanței de recurs sa concluzioneze daca decizia contestata (actul administrativ) are suport legal, având in vedere ca a fost emisa in baza unor documente interne si nu ca urmare a unei intervenții legislative care sa fi modificat baza legala in care sporul fusese acordat.
Din aceste considerente apare ca evident faptul ca instanța a reținut in mod greșit faptul ca in absenta măsurii administrative contestate, nu ar mai fi putut beneficia de sporul de 50%, evidențiat ca atare, intrucat, acesta era parte din salariul funcției de baza acordat.
De asemenea este greșita si concluzia instanței prin care s-a reținut ca nu a intervenit o diminuare salariala (conform extraselor de la filele 57-59 din dosarul de fond), deși incepand cu luna ianuarie 2015 chiar si cuantumul sumei evidențiate, ca si majorări cf art.15 din Anexa nr. VII la Legea cadru nr. 284/2010 a fost diminuata( de la 1608 lei in ianuarie 2014 la 969 lei ianuarie 2015), sens in care anexează fluturasul de salariu aferent lunii ianuarie 2015, măsura care apare ca efect al actului administrativ contestat.
In actul pe care il contestă nu este vorba despre evidențierea cuantumului aferent acestui spor sub forma majorării prevăzute de cadrul normativ in vigoare, ci despre diminuarea salariului funcției de baza cu majorarea prevăzuta de art. 15 din Anexa nr. VII la Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a persoanalului plătit din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare.
Este evident ca s-a urmărit ca suma cu care i-a fost diminuat salariul funcției de baza sa urmeze regimul juridic al majorării prevăzute la art. 15 din Anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010, desi, aceasta suma nu i-a fost acordata vreodată, in temeiul acestui act normativ, la data emiterii dispoziției contestate, salariul de baza având componente prevăzute de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 284/2010, respectiv „salariul de funcție, salariul gradului profesional deținut, gradații si dupa caz, salariul de comanda".
In situația in care sporul evidențiat separat „sub forma majorării prevăzute la art. 15 din Anexa VII la Legea nr. 284/2010" vizează dreptul bănesc care potrivit prevederilor legale anterioare (O.G. nr. 38/2003) era evidențiat ca spor pentru lucrări de excepție si misiuni speciale, se impune a fi precizat ca in prezent, acesta a fost inclus in suma compensatorie care a devenit potrivit reglementarilor legale ulterioare anului 2010, parte din salariul funcției de baza, salariu care in lipsa unor prevederi legale exprese nu poate fi modificat.
Un alt motiv pentru care dispoziția contestata este nelegala este generat de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscale-bugetare, potrivit cărora: „In anul 2013 se mențin in plata la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 si art. 3-5 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobata cu modificări prin Legea 182/2012", drepturile prevăzute la art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 19/2012 fiind salariile de baza/soldele de baza/salariile funcției de baza/indemnizatiile de incadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice.
Din prevederile legale la care a făcut referire rezulta ca in anul 2013 (deci inclusiv in luna decembrie a anului 2013), salariul funcției de baza se menține la nivelul lunii decembrie 2012, ceea ce nu s-a intamplat in cazul reclamantei.
In final un alt aspect apreciat in mod greșit de instanța, cel referitor la retroactivitatea dispoziției contestate.
Actele contestate au fost emise la data de 31.12.2013, in acestea mentionandu-se ca „in luna decembrie 2013...", deci incepand cu data de 01.12.2013, subsemnatei mi se evidențiază sub forma unei majorări salariale in baza Legii nr. 284/2010, prin diminuarea nelegala a salariului funcției de baza, un spor de care am beneficiat anterior apariției actului normativ in discuție, in temeiul altor prevederi legale.
In aceasta situație, fiind evident ca actele administrative contestate nu pot fi considerate excepții de la principiul amintit, respectiv acte retroactive, sancțiunea legala ce poate fi aplicata acestora este doar anularea, pentru incalcarea principiului neretroactivitatii actelor juridice, sens in care se manifesta, de altfel si jurisprudenta, constanta a instanțelor de judecata.
Cu titlul de exemplu, arată ca judecătorii înaltei Curți de Casație si Justiție au apreciat (in cuprinsul Deciziei Civile Nr. 569 din 2 februarie 2011 pronunțata in recurs de Secția de C. Administrativ si Fiscal a înaltei Curți de Casație si Justiție având ca obiect anularea unui ordin emis de Procurorul G. al Parchetului de pe langa I.C.C.J., prin care a fost suspendata plata unor sporuri salariale incepand cu data de 01.06.2009) ca, „prin emiterea unui act administrativ, cu nesocotirea principiului neretroactivitatii, se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, care este implicit in toate articolele C.E.D.O. si care a fost consacrat in jurisprudenta C.E.D.O., atat timp cat certitudinea reclamanților, cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestata in cursul lunii iunie, a fost inlaturata printr-o măsura dispusa in cursul lunii iulie.
Concluzionând arată ca dispoziția contestata este evident nelegala, pe de o parte ca nu are temei legal, iar pe de alta parte pentru ca nu respecta dispozițiile legale care stabilesc cuantumul salariului funcției de baza, dispoziții la care a făcut referire in cuprinsul prezentei, motiv pentru care se impune admiterea contestației, anularea dispoziției contestate si revenirea la cuantumul salariului funcției de baza calculat la nivelul lunii decembrie 2012, asa cum dispune legea.
Tribunalul București a considerat ca nefondata si apărarea reclamantei prin care a invocat faptul ca data la care s-a pus in aplicare modificarea drepturilor sale salariale, intrucat dispoziția invocata este inregistrata la data de 30.12.2013, iar in conținutul acesteia se specifica "in luna decembrie 2013", sens in care aceasta a produs efecte retroactive incalcandu-se astfel prevederile constituționale care stipulează, la art. 15 alin. (2), ca "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau
Intimatul pârât I. G. PENTRU IMIGRĂRI a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, reținând esența cauzei deduse judecății și anume: prevederea legală care a născut dreptul recurentei-reclamante a fost abrogată prin Legea nr.330/2009, începând cu data de 01.01.2010. Prin urmare, ulterior acestei date, acordarea sporului revendicat a fost lipsit de o bază normativă. Totuși, ulterior intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, la nivelul M.A.I. s-a luat hotărârea de a interpreta prevederile legale (O.U.G.nr.1/2010) în favoarea angajatului în considerarea principiului conform căruia „nimeni nu pierde, nimeni nu câștigă", la care Ministerul Finanțelor Publice, inițiatorul legii, a făcut referire în expunerea de motive a legii, principiu care transpare de altfel și din prevederile coroborate ale Legii nr.330/2009 și O.U.G. nr.1/2010.
Astfel, prin aplicarea legii în modalitatea în care a fost interpretată, sporul ce putea fi acordat temporar, a căpătat un caracter permanent, împrejurare contrară dispozițiilor art.5 alin.i și art.6 din O.U.G. mu/2010. Situația aceasta a fost constatată și consemnată și de Curtea de Conturi - Departamentul XI - Direcția 1, care a efectuat o misiune de audit la ordonatorul principal de credite (Ministerul Afacerilor Interne), astfel cum rezultă din nota-raport comună a Direcției Generale Financiare (nr._/14.11.2013) Document care conține, date cu caracter personal protejate de prevederile Legii nr. 677/2001 și Direcția Generală Management Resurse Umane (nr._/14.11.2013).
Recurenta-reclamantă a beneficiat prin prisma acestei interpretări a legii, în perioada 2010 - 2014, de sporul de 50%, iar operațiunea de evidențiere ce a generat prezentul litigiu, a reprezentat, pe de o parte, o măsură corectă de încetare a aplicării în mod greșit a legii, iar pe de altă parte o măsură care a creat premisele acordării sporului corespondent în noua legislație, instituit prin Legea cadru nr.284/2010 - majorare de până la 50% pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale.
Așadar, aplicarea greșită a legii în privința acordării sporului în discuție nu poate constitui un temei legitim pentru a beneficia în continuare de un spor ce a fost prevăzut de un act normativ ce nu mai este în vigoare. Mai mult decât atât, o eventuală soluție de admitere a recursului și implicit a acțiunii, ar genera situația ca recurenta-reclamantă să beneficieze atât de sporul de 50% din vechea reglementare, cât și de majorarea de 50 % din actuala reglementare, ceea ce nu ar fi echitabil.
Face mențiunea că majorarea de 50% prevăzută de art. 15 alin.i din Anexa VII la Legea nr.284/2010 poate fi acordat pentru cel mult 5% din numărul total de posturi prevăzute în statele de organizare, în limita a 30% din suma salariilor de bază, cumulat pe total buget, pentru fiecare ordonator principal de credite, iar acordarea se analizează la fiecare 6 luni. Recurenta-reclamantă beneficiază și în prezent de această majorare, astfel cum rezultă din fluturașul de salariu depus de către aceasta.
In privința retroactivității actului administrativ contestat, apreciem susținerea nefondată, în condițiile în care dispoziția de evidențiere este emisă în luna decembrie și reglementează modalitatea de stabilire a drepturilor salariate pentru luna în curs, iar situațiile pentru plata drepturilor salariate (prezență, misiuni, concedii medicale, etc) se întocmesc la sfârșitul lunii, iar drepturile salariate se primesc pe data de 14 a următoarei luni.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 96 alin. 3 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Motivul de casare identificat de Curte pe baza susținerilor din cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Curtea reține că prin dispoziția Inspectorului general al IGI nr._ din 30 decembrie 2013, în privința reclamantei, s-a luat măsura de evidențiere a cuantumului aferent sporului de 50 % pentru lucrări de excepție sub forma majorării prevăzute de art. 15 din anexa VII la Legea 284/2010, calculată la salariul de bază/solda de bază pentru funcția similară la 31 decembrie 2009, cu respectarea prevederilor Legii 118/2010, 285/2010 283/2011 și ale OUG 84/2012.
Sporul pretins de reclamanta s-a născut în temeiul art. 34 alineat 1 din OUG 84/2010: „Polițiștii care execută, în domenii specifice activității instituției cu care au raporturi de serviciu, lucrări de excepție și misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora, beneficiază de un spor de până la 50% din salariul de bază.”
Această prevedere legală a fost abrogată prin Legea 330/2009, începând cu data de 1 ianuarie 2010. Prin urmare, ulterior acestei date, acordarea sporului revendicat de reclamantă a fost lipsit de o bază normativă.
Astfel, prin aplicarea legii în modalitatea în care a fost interpretată, sporul ce putea fi acordat temporar, a căpătat un caracter permanent, împrejurare contrară dispozițiilor art.5 alin.i și art.6 din O.U.G. mu/2010. Situația aceasta a fost constatată și consemnată și de Curtea de Conturi - astfel cum rezultă din nota-raport comună a Direcției Generale Financiare (nr._/14.11.2013).
Prin urmare, sporul menționat nu putea fi inclus în salariul de bază în conformitate cu prevederile art. art. 5 și 6 din OUG 1/2010, tocmai datorită faptului că potrivit legii era un spor cu caracter de excepție, iar nu unul cu caracter permanent.
Astfel, potrivit actului normativ indicat: „Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează: a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții; b) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009.”
Așadar, susținerile recurentei reclamante în sensul că sporul de 50% acordat în temeiul O.G. nr. 38/2003 a devenit parte din salariul funcției de bază, nu pot fi primite, în contextul în care, așa cum s-a demonstrat mai sus, acesta nu putea avea un caracter permanent, potrivit legii, ci doar un caracter de excepție, acordat pentru efectuarea de misiuni speciale, apreciate ca atare de conducătorii instituției.
Prin urmare, argumentul potrivit căruia acest spor a devenit parte din salariul funcției de bază, nu are suport normativ, acesta nefiind un spor care să se încadreze în condițiile reglementate de art. 5 și 6 din OUG 1/2010.
De reținut este faptul că o interpretare și aplicare eronată a legii nu poate constitui un motiv valabil pentru constituirea unor drepturi în favoarea reclamantei. Din această perspectivă, este evident că motivul de recurs referitor la interpretarea eronată a prevederilor legale de către instanța de fond nu poate fi primit.
Mai mult, prevederile art. 4 din Legea 284/2010 coroborate cu art. 15 din același act normativ sunt clare în privința singurei modalități posibile de calcul a salariului reclamantei: „Polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la salariu lunar. Salariul lunar se compune din salariul funcției de bază, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale. Salariul funcției de bază este compus din salariul de funcție, salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, salariul de comandă.”
În ce privește motivul de recurs referitor la retroactivitatea dispoziției contestate, nici acesta nu este fondat, având în vedere că măsura luată în luna decembrie se referea la calculul și plata salariului pentru luna decembrie, care se efectuau în luna ianuarie.
Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că în temeiul disp. art. 496 cod proc. civilă va dispune respingerea acestuia, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă V. M. C. cu domiciliul procesual ales în București, sect. 5, Splaiul Independenței nr. 3, ., ., împotriva sentinței civile nr. 7071/03.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – pârât I. G. PENTRU IMIGRĂRI cu sediul în București, sect. 5, . C. nr. 15A, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, 28.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. E. G. C. F. P. G. A. F.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.M.G./4ex.
Jud. fond: A. I. G., Tribunalul București-SCAF
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1493/2015. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3114/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
