Anulare act administrativ. Sentința nr. 1041/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1041/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 6126/2/2014
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1041
Ședința publică de la 8 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
GREFIER: M. B.
* * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea acțiunii promovate de reclamanta în contradictoriu reclamanta P. V., în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și I. G. PENTRU IMIGRĂRI, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde reclamanta, reprezentată prin Sindicat, și pârâtul IGI, prin consilier juridic D. V., care depune delegație, lipsa fiind pârâtul CNCI.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că pârâtul IGI a depus la dosar, la data de 02.04.2015, întâmpinare, în două exemplare, după care,
Curtea înmânează reclamantei, prin reprezentant, un exemplar al întâmpinării depuse la dosar pentru acest termen.
Reclamanta, prin reprezentant, face dovada că înainte de a se adresa Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a înaintat aceeași plângere și către Biroul Teritorial B., care însă a fost i-a fost returnată, întrucât acest birou a fost desființat. Acest aspect nu a fost invocat în fața CNCI, întrucât, deși citat, nu a avut posibilitatea să se prezinte la audieri. Urmează ca instanța să analizeze dacă este îndreptățită formularea plângerii, cu obligația reluării procedurii de analiză a faptei de discriminare.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reclamanta, prin reprezentant, solicită admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, având în vedere în acest sens și graficul indicat în cerere. Menționează că Tribunalul G. a admis cererea de chemare în judecată și a dispus reintegrarea reclamantei la locul de muncă, însă Curtea de Apel G. a admis recursul pârâtei, motiv pentru care, după rămânerea definitivă a cauzei, a fost formulată plângere la C. Național pentru Combaterea Discriminării. Termenul de un an este un termen de prescripție, care nu poate fi întrerupt potrivit art. 2537 punctul 2 din Codul civil, având în vedere că aceste aspecte au fost invocate și în fața instanței de litigii de muncă. În cererea de chemare în judecată se arată că la locul de muncă se mai afla o colegă, respectiv soția polițistului S. M. din cadrul IPJ G., căreia i s-a aplicat alt tratament. Aceste aspecte au fost invocate și în întâmpinarea depusă la Curtea de Apel G.. Instanța de litigii de muncă a luat cunoștință de existența și de comiterea acestei fapte de discriminare, dar, nefiind învestită, nu s-a pronunțat în privința acestor fapte. Apreciază că termenul pentru capătul de cerere având ca obiect fapta de discriminare a fost suspendat Mai arată că S. L. se afla în concediul medical în acea perioadă și nu a făcut obiectul reorganizării, în timp ce reclamanta a fost concediată în temeiul Ordinul nr. 129/2011 aplicabil agenților de poliție. În opinia sa, plângerea formulată la CNCD a fost respinsă în mod nefondat, sens în care solicită ca instanța să analizeze dacă plângerea a fost formulată tardiv.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În fața Consiliului, a fost invocată tardivitatea formulării plângerii prin raportare la dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit cu care persoana care se consideră discriminată poate sesiza C. în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Decizia de concediere a fost dată în cursul anului 2011, iar reclamantul a sesizat C. în anul 2013, depășind termenul de un an de zile. Dacă se apreciază că este valabilă teza I a art. 20 alin. 1 referitoare la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea acestei fapte, solicită să se rețină faptul că, la data emiterii deciziei de concediere, declarația de avere și de interese pentru anul 2011 a soțului reclamantei era publică, astfel că acesta avea posibilitatea să ia cunoștință de această legătură. Face mențiunea că reclamanta a recunoscut faptul că în cursul anului 2013 aceasta a accesat site-ul de declarații și avere. Reclamanta a afirmat faptul că a luat cunoștință de situația respectivă la data de 31 ianuarie 2013, afirmație care însă nu este reală, având în vedere că în dosarul_ soluționat definitiv de Curtea de Apel G. a mărturisit situația colegii care nu a fost concediată. Apreciază că termenul este de decădere și, având în vedere că raportarea s-a facut la data de 06.07.2011, susține că sunt incidente prevederile vechiului cod civil în ce privește această decădere, prevederi care nu permit întreruperea sau suspendarea termenului. Dacă termenul este de prescripție, trebuie aplicate prevederile art. 6 alin. 4 din Codul civil. În ce privește cauza de întrerupere constând în formularea unei cereri de chemare în judecată se impune a se avea în vedere împrejurarea că acțiunea la care se referă reclamantul nu se întemeiază în niciun fel pe discriminare. Din această perspectivă, o cerere care nu urmărește sancționarea unei fapte de discriminare nu poate constitui o cauză de înrerupere a prescripției în speță. Pe de altă parte, trebuie avut în considerare că acțiunea promovată de reclamant împotriva deciziei de concediere a fost soluționată definitiv și irevocabil, astfel că nu este un caz de întrerupere a precrispției. Dacă este un termen de decădere conform noului Cod civil sunt incidente aceleași cazuri de întrerupere, întrucât acțiunea nu se referă la o formă de discriminare.
Având cuvântul în replică, reclamanta, prin reprezentant, arată că dispozițiile OUG nr. 137/2000 nu pot înfrânge dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă, întrucât legea trebuie interpretată în sensul aplicării, iar nu în sensul neaplicării. Mai arată că termenul de un an este un termen de recomandare, pentru că nu este prevăzută nicio sancțiune pentru nerespectarea lui.
Instanța reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamanta P. V., în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII (CNCD), a solicitat anularea Hotărârii CNCD nr. 458 din 27.08.2014 prin care s-a admis excepția tardivității sesizării și clasarea dosarului, constatarea faptului că plângerea adresată pârâtului a fost formulată în termenul legal și obligarea pârâtului să reia procedura de analiză a faptei de discriminare sesizată prin petiția nr._/20.11.2013.
În motivare, reclamanta a arătat că prin petiția nr._/20.11.2013 a sesizat pârâtul CNCD cu fapta de discriminare la care a fost supusă la locul de muncă, cu ocazia concedierii sale, petiția fiind respinsă ca tardivă.
Consideră reclamanta că soluția de respingere a plângerii sale este greșită, întrucât prin Hotărârea nr. 458/27.08.2014 pârâtul nu a avut în vedere dispozițiile art. 2537 pct. 2 din noul Cod civil referitoare la întreruperea termenului de prescripție
Astfel, reclamanta a arătat că pe rolul Tribunalului G. a fost înregistrat la data de 25.07.2011 dosarul nr._ având ca obiect contestarea Dispoziției de concediere nr._ din 06.07.2011 prin care a fost discriminată.
Împotriva sentinței pronunțate, prin care a fost admisă acțiunea sa, a formulat recurs instituția angajatoare I. G. pentru Imigrări, recursul fiind soluționat la data de 28.02.2013.
Prin urmare, reclamanta apreciază că între data de 25.07.2011 și 28.02.2013, termenul de prescripție de 1 an a fost întrerupt prin formularea cererii la instanța de judecată, ceea ce demonstrează că la data depunerii petiției sale la CNCD, 20.11.2013, era în termenul de prescripție.
În drept, reclamanta a invocat disp. art. 1, 7 și 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 2537 pct. 2 din noul Cod civil.
Pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că termenul de 1 an nu a fost întrerupt prin sesizarea Tribunalului G. cu acțiunea în anulare a dispoziției de concediere, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 27 din OG nr. 137/2000, acțiunea adresată direct instanței de judecată nu este condiționată de sesizarea Consiliului. Pe cale de consecință, pârâtul apreciază că reclamanta putea să sesizeze în paralel, atât instanța de judecată, cât și CNCD, cu respectarea termenului de 1 an de la săvârșirea faptei.
La primul termen de judecată din data de 11.02.2015, Curtea a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Inspectoratului G. pentru Imigrări, ținând cont de împrejurarea că acesta a avut calitatea de parte reclamată în procedura administrativă derulată în fața CNCD, hotărârea atacată producând efecte asupra acestei instituții.
Pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că termenul de 1 an este un termen de decădere și nu de prescripție și că plângerea a fost depusă tardiv față de prevederile art. 20 alin. (1) din OG nr. 137/2000.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat, prevederile legale incidente și susținerile părților, Curtea reține următoarele:
În fapt. Reclamanta a sesizat C. Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) prin petiția înregistrată sub nr._/20.11.2013 cu fapta de discriminare la care a fost supusă la locul de muncă, I. G. pentru Imigrări, cu ocazia concedierii sale la data de 06.07.2011.
Prin Hotărârea nr. 458/27.08.2014, pârâtul CNCD a admis excepția tardivității sesizării, invocată de partea reclamată I. G. pentru Imigrări și a dispus clasarea dosarului, reținând că petiția a fost formulată cu depășirea termenului de 1 an de la data săvârșirii faptei sau de la prevăzut de art. 20 alin. (1) din OG nr. 137/2000.
În drept, se reține că, potrivit prevederilor textului legal invocat, „Persoana care se consideră discriminată poate sesiza C. în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.”
Criticile de nelegalitate formulate de reclamantă vizează faptul că a operat întreruperea termenului de prescripție de 1 an între data de 25.07.2011, dată la care a sesizat Tribunalul G. cu acțiunea în anularea deciziei de concediere și data de 28.02.2013, dată la care litigiul a fost soluționat definitiv de Curtea de Apel G..
Curtea reține că argumentația reclamantei pornește de la o premisă eronată și anume, aceea că termenul de 1 an în care poate fi sesizat CNCD cu o faptă de discriminare, este un termen de prescripție.
În realitate, astfel cum s-a statuat în mod constant în practica instanțelor de contencios administrativ, termenul de 1 an prevăzut de art. 20 alin. (1) din OG nr. 137/2000 este un termen de decădere și nu de prescripție, acesta nefiind susceptibil de întrerupere sau de suspendare. În ceea ce privește regimul juridic al termenului de decădere, Curtea constată că nu se aplică noul Cod civil, întrucât acesta a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011 iar data la care a avut loc presupusa faptă de discriminare, este anterioară, respectiv 06.07.2011.
Oricum, și în ipoteza în care ar fi fost aplicabil noul Cod civil, acesta stipulează expres la art. 2548 alin. (1) faptul că termenele de decădere nu sunt supuse suspendării și întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel. Așadar, în condițiile în care OG nr. 137/2000 nu prevede altfel, și în ipoteza în care ar fi aplicabil noul Cod civil, termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 20 alin. (1) nu ar fi suspus întreruperii, așa cum susține reclamanta. De asemenea, se impune precizarea că în aceeași ipoteză, nu ar avea aplicabilitate nici dispozițiile art. 2548 alin. (3) din noul Cod civil, întrucât realizarea dreptului, în speță sesizarea CNCD, nu este condiționată de formularea unei acțiuni în justiție.
În concluzie, nefiind un termen de prescripție, ci un termen de decădere, fie că ne raportăm la regimul juridic instituit de vechiul Cod civil aplicabil în speță, fie că ne raportăm la regimul juridic instituit de noul Cod civil care a intrat în vigoare ulterior săvârșirii și luării la cunoștință a faptei de discriminare la care reclamanta pretinde că a fost supusă, termenul de 1 an prevăzut de art. 20 alin. (1) din OG nr. 137/2000 pentru sesizarea CNCD nu este susceptibil de întrerupere și de suspendare.
În subsidiar, se impune precizarea că și în ipoteza în care acesta ar fi fost termen de prescripție, reclamanta a interpretat oricum eronat prevederile legale ce guvernează această instituție, întrucât și în această ipoteză, efectul întreruptiv de prescripție al cererii de chemare în judecată s-ar fi produs numai în ceea ce privește termenul de formulare al acțiunii în anulare a deciziei de concediere și numai în cazul în care acțiunea nu ar fi fost respinsă în mod definitiv, așa cum s-a întâmplat în cazul reclamantei.
Având în vedere că pretinsa faptă de discriminare a fost săvârșită la data de 06.07.2011, data emiterii deciziei de concediere iar reclamanta a putut efectiv să ia cunoștință de situația invocată, respectiv de faptul că ar fi fost favorizată doamna S. Mița, soția polițistului S. M. din cadrul IPJ G., chiar la data emiterii acestei decizii, în condițiile în care declarațiile de avere și de interese sunt publice și puteau fi accesate oricând, petiția adresată pârâtului CNCD la data de 19.11.2013 și înregistrată la 20.11.2013 a fost formulată cu depășirea termenului de decădere de 1 an prevăzut de 20 alin. (1) din OG nr. 137/2000, respectiv la peste 2 ani și 4 luni de la data luării la cunoștință.
În concluzie, în mod corect s-a reținut prin Hotărârea nr. 458/27.08.2014, emisă de pârâtul CNCD, faptul că termenul de decăderea fost depășit și în mod legal a fost admisă excepția tardivității formulării petiției.
Susținerea reclamantei, în sensul că ar fi luat efectiv cunoștință de situația discriminatoare la data de 31.01.2013 nu poate fi primită, întrucât este contrazisă de înscrisul de la filele 45-46 din prezentul dosar reprezentând întâmpinarea depusă de reclamantă în dosarul nr._ soluționat de Curtea de Apel G., transmisă prin fax la data de 18.10.2012 și de înscrisul reprezentând cererea de chemare în judecată soluționată de Tribunalul G. de la filele 47-48 din prezentul dosar, înregistrată la data de 16.11.2011, în cuprinsul cărora reclamanta a făcut mențiuni exprese referitoare la colega sa, S. Mița, care este soția polițistului S. M. din cadrul IJP G. (fila 45 verso și fila 47 verso).
Examinarea afirmațiilor făcute de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată (fila 47 verso), care a format obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului G. și care poartă data de înregistrare 16.11.2011, demonstrează că cel puțin la această dată, 16.11.2011, reclamanta avea cunoștință de situația de fapt pretins discriminatorie cu care a sesizat CNCD abia la data de 20.11.2013, cu evidenta depășire a termenului de decădere de 1 an.
În ceea ce privește faptul că reclamanta a adresat petiția și Biroului Teritorial B. al pârâtului CNCD, așa cum a dovedit cu plicul de la fila 113, nu conduce la o altă concluzie, întrucât, așa cum se observă, data expedierii petiției este data de 01.11.2013 (ștampila poștală aplicată pe plic), aceasta situându-se tot în afara termenului de decădere de 1 an, fie că este calculat cu începere de la data de 06.07.2011 (data concedierii), fie că este calculat cu începere de la data de 16.11.2011, data înregistrării pe rolul Tribunalului G. a cererii de chemare în judecată formulată împotriva deciziei de concediere, din cuprinsul căreia rezultă, fără echivoc, faptul că reclamanta cunoștea la acest moment împrejurarea că doamna S. Mița, colega sa, este soția polițistului S. M. din cadrul IJP G..
Din aceste considerente, constatând că Hotărârea nr. 458/27.08.2014, emisă de pârâtul CNCD, a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale, întrucât sesizarea adresată pârâtului este tardivă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, va respinge acțiunea formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea formulată de reclamanta P. V., reprezentantă de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, cu domiciliul în G., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, . nr. 1-3, sector 1, și I. G. PENTRU IMIGRĂRI, cu sediul în București, . C. nr. 15A, sector 5, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 aprilie 2015.
Președinte, Grefier,
C. P. M. B.
Red./Tehnored.
jud.C.P../2ex./
| ← Pretentii. Decizia nr. 3698/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2114/2015. Curtea de... → |
|---|
