Anulare act administrativ. Sentința nr. 2114/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2114/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 2508/2/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Sentința civilă nr. 2114
Ședința publică din data de 03.09.2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
GREFIER: M. G.
Pe rol fiind acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta S.C. U. S. CENTER S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, având ca obiect anulare act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde reclamanta, reprezentată prin consilier juridic M. A., care depune delegație la dosar, lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 09.07.2015, prin serviciul registratură, pârâta a înaintat la dosar documentația administrativă, în două exemplare, după care:
Având în vedere dispozițiile art. 131 din Codul de procedură civilă, Curtea pune în discuție competența generală, materială și teritorială.
Reprezentantul reclamantei arată că această instanță este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea prezentei acțiuni, având în vedere obiectul ei și dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 referitoare la criteriul valoric (peste 1.000.000 lei).
Curtea comunică un exemplar al documentației administrative reprezentantului reclamantei, care solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de înscrisuri.
Curtea respinge cererea de amânare, întrucât documentația administrativă a fost depusă de pârâtă, în dublu exemplar, la data de 09.07.2015, astfel că reclamanta a avut timp suficient pentru a consulta dosarul la arhivă și a lua cunoștință de conținutul înscrisurilor.
Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției inadmisibilității ca nefondată, având în vedere că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, autoritatea pârâtă depășind termenul legal de 45 de zile din culpa sa. Precizează că a formulat contestație fiscală la data de 18.12.2014, astfel încât nu se poate invoca neparcurgerea acestei etape prealabile obligatorii. În subsidiar, în situația în care se va admite excepția inadmisibilității capătului principal de cerere, solicită obligarea pârâtei la soluționarea contestației fiscale, în termen de maxim 15 zile, termenul prevăzut de art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală fiind imperativ, iar nu de recomandare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentei acțiuni în contencios administrativ, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.04.2015, reclamanta S.C. U. S. Center București S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în principal, anularea parțială a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/19.11.2014, respectiv pentru suma de 2.230.275,97 lei, iar, în subsidiar, obligarea la soluționarea contestației administrative înregistrate sub nr._/18.12.2014.
Reclamanta a arătat că împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/19.11.2014 a formulat contestație administrativă, potrivit art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, însă până la data sesizării instanței nu a primit niciun răspuns și nici vreo solicitare de furnizare de informații suplimentare care să justifice eventuala prelungire a termenului legal de 45 de zile pentru soluționarea acesteia.
În ceea ce privește suma de 2.230.275,97 lei, reclamanta a arătat în esență că decizia contestată a fost emisă fără a se ține seama de situația fiscală de fapt, de declarațiile fiscale depuse și de documentele prin care au fost efectuate plățile impozitelor, taxelor, contribuțiilor sociale și a altor venituri ale bugetului general consolidat. Prin decizia atacată, organul fiscal a stabilit obligații de plată accesorii (dobânzi și/sau penalități de întârziere) aferente perioadei 2009-2014, în condițiile în care organul fiscal competent a emis, la nivelul anilor 2013 și 2014, două certificate de atestare fiscală și o fișă sintetică totală, prin care se atestă faptul că societatea nu figura în evidențele fiscale cu obligații de plată accesorii.
În drept, reclamanta a invocat art. 1, art. 8, art. 11, art. 12, art. 14 alin. 1 teza finală din Legea nr. 544/2004, art. 148 și art. 194 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri (vol. 1, filele 21-557, vol. II, filele 1-507).
Acțiunea a fost timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru (fila 5).
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 10.06.2015 (vol. III, filele 15-19), pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția inadmisibilității capătului principal de cerere, învederând următoarele aspecte:
Cererea de anulare a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nu poate fi analizată de instanța de contencios administrativ decât după soluționarea contestației fiscale, în condițiile în care art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală prevede că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă. Prin urmare, actul administrativ ce poate fi atacat la instanța de contencios administrativ este decizia de soluționare a contestației, iar nu decizia de impunere sau decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii. Procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale, reglementată de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, este o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicție specială administrativă facultativă, în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție.
În ceea ce privește capătul subsidiar privind obligarea la soluționarea contestației fiscale, pârâta a solicitat respingerea acestuia ca ca nefondat, susținând că în cauză nu se poate retine incidența unui refuz nejustificat în ceea ce privește emiterea deciziei de soluționare a contestației.
Astfel, pârâta a susținut că termenul prevăzut de art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală este unul de recomandare, iar nu de decădere, în acest sens pronuntandu-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 182/2008 în dosarul nr._ . Mai mult, la alin. 2 se prevede că în situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Pârâta a mai arătat că actele administrative contestate de reclamantă sunt extrem de voluminoase, cuprinzând masi multe perioade de calcul, la care se adaugă numeroase anexe, astfel că organele de soluționare a contestației trebuie să verifice fiecare dintre susținerile reclamantei cu cele regăsite în evidența fiscală, termenul de 45 de zile nefiind acoperitor pentru emiterea unei decizii de soluționare argumentate corect în fapt și în drept.
În drept, pârâta a invocat art. 205 din Codul de procedură civilă.
Pârâta a înaintat la dosar documentația administrativă (vol. III, filele 43-398).
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar în data de 26.06.2015 (filele 29-38), reclamanta a solicitat respingerea excepției inadmisibilității, susținând în esență că împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/19.11.2014 a formulat contestație administrativă, potrivit art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, însă până la data sesizării instanței nu a primit niciun răspuns și nici vreo solicitare de furnizare de informații suplimentare care să justifice eventuala prelungire a termenului legal pentru soluționarea acesteia. A precizat că pârâta își invocă practic propria culpă, întrucât termenul de 45 de zile nu este de recomandare, ci unul imperativ, care a fost depășit nejustificat.
În drept, reclamanta a invocat art. 201 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, prin prisma dispozițiilor legale incidente și susținerilor părților, Curtea reține următoarele aspecte de fapt și de drept:
a)prezentarea situației de fapt relevante:
Prin decizia nr._/19.11.2014 referitoare la obligațiile de plată accesorii (filele 32-40), Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a impus reclamantei S.C. U. S. Center S.A. obligația de plată a sumei de 2.476.601 lei, reprezentând accesorii calculate pentru plata cu întârziere a impozitelor și contribuțiilor sociale.
Împotriva acestei decizii, la data de 18.12.2014, în condițiile art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscal, reclamanta a depus la A.N.A.F.-D.G.A.M.C. contestație fiscală (filele 21-27), ce a fost înregistrată sub nr._/18.12.2014.
Contestația fiscală nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, termen care nici nu a fost prelungit în condițiile art. 70 alin. 2.
Contestația fiscală nu a fost soluționată nici până la data pronunțării acestei hotărâri.
b)soluționarea excepției inadmisibilității capătului principal de cerere:
Curtea constată că excepția inadmisibilității, astfel cum a fost invocată de către pârâtă prin întâmpinare, este întemeiată, pentru următoarele considerente de drept:
Potrivit art. 205 alin. 1 și 2 din Codul de procedură fiscală, „împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia”.
Legiuitorul a impus, așadar, o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ fiscale, accesul la instanță fiind garantat, dar numai în condițiile legii, una dintre aceste condiții fiind posibilitatea de sesizare a instanței de contencios administrativ numai după emiterea deciziei de soluționare a contestației administrative.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, „deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”. Față de aceste dispoziții legale, Curtea reține că, până la soluționarea contestației printr-o decizie, persoana interesată se poate plânge doar pentru refuzul de a emite o astfel de decizie, în situația în care termenul legal de 45 de zile a expirat, solicitând instanței de contencios administrativ obligarea organului fiscal competent la soluționarea contestației, fără însă a putea supune cenzurii instanței, în mod direct, actele administrative fiscale atacate.
În cauză, Curtea constată că, deși contestația fiscală a fost înregistrată la A.N.A.F. în data de 18.12.2014, totuși până la acest moment nu a fost însă emisă o decizie de soluționare.
Or, în condițiile în care art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală arată în mod expres că ceea ce se atacă la instanța de contencios administrativ sunt deciziile emise în soluționarea contestației, rezultă că solicitarea principală a reclamantei de anulare parțială a deciziei nr._/19.11.2014 este inadmisibilă, controlul de legalitate în contenciosul administrativ fiscal fiind exercitat de instanță, în condițiile legii, doar asupra deciziei emise de organul fiscal competent în soluționarea contestației, iar nu direct asupra actelor administrativ fiscale împotriva cărora s-a formulat contestația prevăzută de art. 205.
În acest context legislativ, Curtea va admite excepția invocată de către pârâtă prin întâmpinare și va respinge capătul principal de cerere ca inadmisibil.
c)soluționarea capătului subsidiar de cerere:
Având în vedere considerentele de mai sus, precum și cele ce vor fi expuse în continuare, Curtea va admite capătul subsidiar de cerere și va obliga pârâta D.G.S.C. ca, în termen de maxim 15 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să soluționeze contestația fiscală depusă de reclamantă împotriva deciziei nr._/19.11.2014, contestație ce a fost înregistrată la D.G.A.M.C. sub nr._/18.12.2014.
Astfel, potrivit art. 70 alin. 1 și 2 din Codul de procedură fiscală, cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare; în situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen a unei cereri.
Pornind de la aceste dispoziții legale și având în vedere înscrisurile depuse la dosar, Curtea constată că, deși reclamanta a depus contestația fiscală la data de 18.12.2014, iar termenul de soluționare a contestației prevăzut de art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală a fost cu mult depășit, totuși pârâta nici nu a procedat la prelungirea termenului, în condițiile art. 70 alin. 2, nici nu a învederat argumente obiective și rezonabile pentru a justifica depășirea acestuia. Împrejurările invocate în cuprinsul întâmpinării, respectiv complexitatea cauzei și volumul mare al înscrisurilor ce trebuie analizate, nu pot fi de natură a justifica depășirea termenului legal de 45 de zile, având mai degrabă un caracter general.
Constatând că autoritatea pârâtă nu a prezentat argumente valabile care să justifice nesoluționarea până în prezent a contestației fiscale, astfel încât reclamanta, prin raportare la dispozițiile art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, se află în imposibilitatea de a se adresa instanței judecătorești în vederea cenzurării legalității deciziei de soluționare a contestației, Curtea, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, va admite capătul subsidiar de cerere și va obliga pârâta la soluționarea contestației fiscale.
Curtea subliniază că, prin nesoluționarea contestației fiscale în termenul stabilit de lege, pârâta a nesocotit și prevederile art. 6 par. 1 din CEDO, prin care se consacră dreptul oricărei persoane la soluționarea cauzei sale într-un termen rezonabil, principiu european ce se aplică nu numai în procedura judiciară/contencioasă, ci și în procedura administrativă, întrucât durata procedurii în ansamblul său include și această etapă prealabilă și obligatorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Respinge ca inadmisibil capătul principal de cerere, formulat de către reclamanta S.C. U. S. CENTER S.R.L., cu sediul în București, Piața Unirii nr. 1, sectorul 3, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în București, .. 88, sectorul 5.
Admite capătul subsidiar de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, cu sediul în București, ., sectorul 5, și obligă această pârâtă ca, în termen de maxim 15 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să soluționeze contestația fiscală împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/19.11.2014, ce a fost înregistrată la D.G.A.M.C. sub nr._/18.12.2014.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 septembrie 2015.
Judecător Grefier
D. D. M. G. M.
Red/thred. DDM/ 5 ex/ 10.09.2015
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1041/2015. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2062/2015.... → |
|---|
