Anulare act administrativ. Sentința nr. 44/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 44/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 4460/2/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 44/2015
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea cererii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (ÎN CALITATE DE SUCCESOARE A GĂRZII FINANCIARE-COMISARIATUL GENERAL), având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta reprezentată de avocat U. A. G. cu delegație de substituire, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Curtea pune în vedere apărătoarei reclamantei să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată.
Apărătoarea reclamantei precizează că prin cererea de chemare în judecată contestă măsura dispusă la pct. 4 din procesul verbal întocmit de autoritatea pârâtă.
De asemenea, precizează că, în ceea ce privește societățile Pipkin Trade LTD și Haswell Properties LTD, se contestă măsura de a înregistra acest impozit în contabilitate chiar dacă acesta a fost achitat de către societate, precum și constatarea de către organele fiscale a existenței acestei obligațiilor de plată.
În ceea ce privește celelalte două societăți Edgware Limited și Workington Contracting & Management LTD, se contestă atât existența obligației cât și obligația subsecventă de virarea impozitelor către bugetul de stat.
Curtea ia act de aceste precizări și acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Apărătoarea reclamantei solicită respingerea excepției inadmisibilității, ca neîntemeiată.
Prin această excepție pârâta susține că procesul verbal contestat nu este producător de efecte juridice, drept urmare nu este un act administrativ fiscal și nu este supus controlului instanței judecătorești. Consideră că procesul verbal contestat este un act administrativ fiscal, pe deplin producător de efecte juridice astfel cum este definit de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004. Acest proces verbal este emis de o autoritate publică competentă în materie fiscală, produce efecte juridice în sensul celor prevăzute de art. 6 alin. 7 din Ordonanța nr. 91/2003 în sensul că se pot sesiza organele de urmărire penală. O . efecte juridice produse de un proces verbal constatator ca și cel din prezenta cauză, încheiat de fosta Gardă Financiară, sunt enumerate și în art. 9 alin. 4 din H.G. nr. 1234/2009, astfel încât acest document, fiind emis de o autoritate publică competentă astfel cum este definită și de legea contenciosului administrativ și producător de efecte juridice, consideră că este un act administrativ fiscal supus controlului instanței judecătorești pentru a i se cenzura constatările și măsurile dispuse, respectiv efectele juridice pe care le produce.
Mai mult, consideră că acesta nu se înscrie în actele limitativ prevăzute de art. 5 din legea contenciosului – acte care nu sunt supuse controlului judecătoresc. Acest proces verbal nu este enumerat limitativ de acest articol, astfel încât prin analogie el este supus controlului judecătoresc, fiind un act administrativ fiscal pe deplin producător de efecte juridice. Pentru aceste motive, solicită respingerea excepției inadmisibilității, ca fiind neîntemeiată.
La interpelarea instanței, apărătoarea reclamantei arată că actul contestat este un act administrativ fiscal care produce și efecte fiscale prin stabilirea obligației societății reclamante de a calcula un impozit, și de a-l plăti către bugetul de stat, prin această caracteristică îl delimitează de un act administrativ general.
Curtea ia act și de această precizare și în temeiul art. 248 NCPC unește excepția cu fondul cauzei, având în vedere că probele administrate și concluziile cu privire la această excepție sunt comune celor ce vor fi avute în vedere cu ocazia soluționării fondului.
Curtea acordă cuvântul în susținerea probelor.
Apărătoarea reclamantei arată că în afara înscrisurilor depuse deja la dosar, nu mai are alte probe de solicitat.
Curtea încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Constatând că nu mai sunt probe de administrat excepții de invocat sau cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătoarea reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea parțială a procesului verbal nr. 3329/07.10.2011 întocmit de către Ministerul Finanțelor Publice – prin fostul organ de control Garda Financiară cu privire la pct. 4 din acest proces verbal.
Arată că, prin pct. 4 din acest proces verbal, s-a reținut că reclamanta avea obligația de a calcula, reține și a vira către bugetul de stat plata impozitului de 16% din veniturile obținute de colaboratorii reclamantei – persoane nerezidente în România dar care aveau rezidența fiscală în Republica Cipru. Atât în fața organelor de control cât și a instanței de judecată, a prezentat dovada rezidenței fiscale în Cipru a celor 4 colaboratori, dovadă pe care consideră că, organele de control nu au luat-o în considerare. Prin dovada rezidenței fiscale a făcut dovada că colaboratorii nerezidenți în România plăteau impozitele în Republica Cipru, astfel că, neluându-se în calcul certificatele de rezidența fiscală, se încalcă Convenția încheiată între România și Cipru de evitare a dublei impuneri privind impozitele pe venit și capital. Organul de control a justificat neluarea în seama a certificatelor de rezidență fiscală, prin aceea că actele depuse nu îndeplinesc condițiile cerute de pct. 15 alin. 4 din Titlul V din Normele de Aplicare a Codului Fiscal.
Arată că aceste certificate de rezidență fiscală îndeplinesc pe deplin condițiile cerute de dispozițiile legale, deși nici nu era obligatoriu să le îndeplinească având în vedere că legea română nu poate să impună anumite dispoziții organelor fiscale care au emis certificatele de rezidență fiscală din Cipru, însă aceste certificate îndeplinesc toate condițiile, respectiv: au elementele de identificare a societății privind denumirea și codul de identificare fiscală, sediul; elementele de identificare a autorității emitente a certificatului și adresa, mențiunea că societatea este rezident fiscal în Cipru, referirea la Convenția de evitare a dublei impuneri, data emiterii certificatului.
S-a solicitat, de către instanța de judecată, să se realizeze dovada apostilei pentru două dintre cele 4 societăți – Edgware Limited și Workington Contracting & Management LTD, dovada fiind la dosar, astfel că pentru aceste două societăți s-a făcut dovada pe deplin. Consideră că toți cei 4 colaboratori au făcut dovada rezidenței fiscale și că nu aveau obligația impozitului în România, astfel încât cele constatate de organul de control și menționate în procesul verbal contestat nu sunt întemeiate.
Cu privire la celelalte 2 societăți, ale căror certificate nu aveau aplicată apostila, apărătoarea reclamantei arată că, în opinia sa, nu era necesară apostila întrucât nu schimba conținutul acestui certificat însă datorită colaborării deficitare cu cei 2 colaboratori externi și având în vedere distanța, nu s-au putut pune la dispoziție până la acest moment certificatele apostilate.
Cu privire la cheltuielile de judecată, face precizarea că le va solicita pe cale separată.
Curtea reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 01.06.2012 sub nr._ reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-GARDA FINANCIARĂ a solicitat instanței să dispună:
1/ obligația de a calcula, de a evidenția și de a vira la bugetul consolidat al statului un impozit în sumă totală de 1.819.476,09 lei, calculat de Garda Financiară - Comisariatul General în privința veniturilor realizate pe teritoriul României de către EDGWARE LIMITED, în perioada decembrie 2005 - decembrie 2009, în sumă totală netă de 2.674.094,00 euro, echivalent în lei 9.552.249,49 lei;
2/ obligația de a calcula, de a evidenția și de a vira la bugetul consolidat al statului un impozit în suma de 41.521,94 lei (din impozitul total de 114.185,83 lei, calculat de Garda Financiară - Comisariatul General în privința veniturilor realizate pe teritoriul României de către HASWELL PROPERTIES LTD., în perioada noiembrie 2006 - martie 2008, în sumă totală netă de 165.000,00 euro, echivalent în lei 599.473,00 lei), impozit aferent veniturilor încasate în perioada 2006-2007 de acest partener extern;
3/ obligația de a calcula, de a evidenția și de a vira la bugetul consolidat al statului un impozit în sumă totală de 220.534,28 lei, calculat de Garda Financiară - Comisariatul General în privința veniturilor realizate pe teritoriul României de către WORKINGTON CONTRACTING & MANAGEMENT LTD, în anul 2006, în sumă totală netă de 330.000,00 euro, echivalent în lei 1.157.805,00 lei;
4/ obligația de a calcula, de a evidenția și de a vira la bugetul consolidat al statului un impozit în sumă de 238.085,35 lei (din impozitul total de 561.859,40 lei, calculat de Garda Financiară - Comisariatul General în privința veniturilor realizate pe teritoriul României de către PIPKIN TRADE LIMITED, în perioada mai 2006 - noiembrie 2009, în sumă totală netă de 806.335,00 euro, echivalent în lei 2.949.761,87 lei), impozit aferent veniturilor încasate în anul 2008 de acest partener extern;
5/ cu cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru,timbrul judiciar și onorariul avocațial.
În motivarea cererii, se arată că, după efectuarea unui control operativ în cursul anului 2011, ca urmare a analizei relațiilor contractuale stabilite de reclamantă cu partenerii externi, în perioada 2003 - 2009, pârâta, prin comisarii săi delegați, a întocmit Procesul-verbal atacat în care s-a consemnat la Punctul 4 - Alte constatări, faptul că plățile externe efectuate în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu societățile Edgware Limited, Haswell Properties LTD, Workington Contracting & Management LTD și Pipkin Trade Limited, toate înregistrate în Cipru, reprezintă venituri impozabile obținute din România de un nerezident, în accepțiunea art. 115 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare și „Codul fiscal").
Arată reclamanta că pârâta a indicat aplicarea art. 113 din Codul fiscal în sensul că nerezidenții care obțin venituri impozabile din România au obligația de a plăti impozit conform Titlul V Capitolul I din Codul fiscal.
În considerarea constatărilor efectuate, comisarii delegați de pârâtă au dispus ca suma totală de 2.040.010,37 lei, reprezentând impozitul aferent veniturilor obținute pe teritoriul României de Edgware Limited și Workington Contracting & Management LTD să fie înregistrată în evidențele contabile ale Societății și să fie virată către bugetul general consolidat.
În concluzie, pârâta, prin comisarii delegați, a stabilit că, S.C. BĂNEASA D. S.R.L., în calitate de plătitor de venituri către partenerii externi Edgware Limited, Workington Contracting & Managament LTD, Haswell Properties LTD si Pipkin Trade Limited, toți înregistrați fiscal în Cipru, trebuia să calculeze, să rețină si să vireze impozitul în sumele menționate mai sus.
Arată reclamanta că procesul-verbal atacat are natura unui act administrativ fiscal, fiind un act emis de un organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, având caracter obligatoriu pentru reclamantă, privând-o de anumite drepturi avute anterior (dreptul de a aplica prevederile mai favorabile ale Convenției de evitare a dublei impuneri dintre România și Cipru) și impunându-i obligații pentru viitor (obligația de plată a impozitului cu reținere la sursă).
Pe cale de consecință, acest act trebuie să conțină toate mențiunile obligatorii astfel cum sunt acestea reglementate de art. 43 din Codul de procedură fiscală pentru actul administrativ fiscal.
Arată reclamanta că, potrivit textului enunțat, actul trebuia să cuprindă ștampila organului fiscal emitent (art. 43 alin. (2) lit. h), posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația (art. 43 alin. (2) lit. i) și mențiuni privind audierea contribuabilului (art. 43 alin. (2) lit. j).
Lipsa mențiunilor de mai sus din actul administrativ contestat a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia, întrucât s-a produs, în principal, o încălcare a dreptului la apărare prin aceea că audierea nu a fost făcută în condițiile legii pentru ca în cadrul acestei proceduri, să se prezinte argumente și dovezi împotriva constatărilor nefavorabile și ilegale reținute de pârâta Garda Financiară Comisariatul General.
Pe fondul constatărilor organelor de control, reclamanta arată că nu avea obligația legală de a calcula, de a evidenția și de a vira impozitele aferente veniturilor obținute de către partenerii externi, din serviciile prestate în favoarea reclamantei.
În acest sens, arată că în privința obligației de a calcula, de a evidenția și de a vira la bugetul consolidat al statului un impozit în sumă totală de 1 819.476,09 lei, calculat de Garda Financiară - Comisariatul General în privința veniturilor realizate pe teritoriul României de către partenerul extern EDGWARE LIMITED, înregistrat fiscal în Cipru, în perioada decembrie 2005 - decembrie 2009, în sumă totală netă de 2.674.094,00 euro, echivalent în lei 9.552.249,49 lei, stabilirea obligației s-a făcut în mod nelegal.
Pârâta a încălcat Convenția de evitare a dublei impuneri privind impozitele pe venit și pe capital dintre România și Cipru, încheiată la 16.11.1981, intrată în vigoare prin publicarea în Buletinul Oficial nr.66 din_, Codul fiscal și a Normele de aplicare a Codului fiscal, prin neluarea în considerare a certificatelor de rezidentă fiscală emise de Republica Cipru, Ministerul Finanțelor - Departamentul Venituri Interne - Biroul Impozit pe Venit, valabile, puse la dispoziția pârâtei.
Arată reclamanta că nici Codul fiscal și nici Normele de aplicare a Codului fiscal nu reglementează un model standard obligatoriu pentru certificat de rezidență fiscală pentru nerezidenți, neimpunându-se organului fiscal străin o anumită formă și un anumit conținut pentru certificatul de rezidentă fiscală pentru nerezidenți, în caz contrar ajungându-se la efecte extrateritoriale ale unei legi naționale, inadmisibile din punct de vedere juridic.
Pct. 15 alin. (4) de la Titlul V din Normele de aplicare Codului fiscal, prevede expres că forma și conținutul certificatului de rezidență fiscală pentru nerezidenți sunt cele emise de autoritatea din statul de rezidență al beneficiarului venitului.
Arată reclamanta că față de lipsa unei prevederi legale care să impună îndeplinirea obligatorie și cumulativă a elementelor de mai sus, certificatele de rezidență fiscală ce i-au fost puse la dispoziție de către partenerul extern EDGWARE LIMITED sunt valabile în forma și în conținut, astfel cum au fost emise de autoritatea statului cipriot, autoritățile române competente în materie neputându-le invalida efectele în privința aplicării Convenției de evitare a dublei impuneri încheiate între România și Cipru.
Mai arată reclamanta că potrivit Deciziei nr.2/19.09.2005 a Comisiei Centrale Fiscale pentru aprobarea soluțiilor privind aplicarea unitară a unor prevederi referitoare la taxa pe valoare adăugată, convențiile de evitare a dublei impuneriși probleme de procedură fiscală, s-a dispus că în baza convențiilor de evitare a dublei impuneri, coroborat cu legislația internă în materie: în situația prezentării în termen de prescripție, a certificatului de rezidență fiscală care atestă că beneficiarul venitului are rezidența fiscală într-un stat semnatar al convenției de evitare a dublei impuneri cu România, veniturile obținute de acest nerezident din România sunt impozabile potrivit convenției, în condițiile în care certificatul de rezidență fiscală menționează că beneficiarul venitului a avut, în termenul de prescripție, rezidența fiscală în acel stat contractant pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile."
Astfel pârâta, prin Procesul-verbal atacat, a impus în mod netemeinic și nelegal în sarcina reclamantei obligația de a calcula, de a evidenția și de a vira impozitul asupra veniturilor obținute din România de Edgware Limited în cotă de 16%, acest venit fiind supus impozitării numai în Cipru conform convenției mai sus menționate.
Certificatele de rezidență fiscală atestă că HASWELL PRQPERTIES LTD. (cu număr de înregistrare fiscală_ N) era rezidentă din punct de vedere fiscal în Cipru, în sensul Convenției pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Nicosia la 16 noiembrie 1981, venitul său la nivel mondial pentru anii 2006 si 2007 fiind supus impozitului pe venit în Cipru.
Prin certificatele puse la dispoziția pârâtei în timpul controlului și în susținerea plângerii formulate împotriva Procesului-verbal atacat, reclamanta a făcut și face pe deplin proba rezidenței fiscale a HASWELL PROPERTIES LTD. în Republica Cipru în perioada de referință, susținând nelegalitatea Procesului-verbal atacat pentru toate motivele dezvoltate la punctul I de mai sus, aplicabile întocmai și situației analizate la prezentul punct II.
În concluzie, pentru veniturile realizate de HASWELL PROPERTIES LTD. în perioada de referință (2006-2007), aferente serviciilor prestate către reclamantă, nu a avut nici o obligație de calcul, reținere și virare de impozite către bugetul statului român, prevederile Convenției de evitare a dublei impuneri dintre România și Cipru, ale Codului fiscal și ale Normelor de aplicare a Codului fiscal care duc la această concluzie fiind aplicate în mod corect de către subscrisa pe baza certificatelor de rezidență fiscală valabile ce ne-au fost puse la dispoziție de către acest partener extern, prezentate și pârâtei.
Prin Procesul-verbal atacat s-a stabilit în mod netemeinic și nelegal în sarcina sa obligația de a calcula, de a evidenția și de a vira impozitul asupra veniturilor obținute din România de HASWELL PROPERTIES LTD. în cotă de 16%, acest venit fiind supus impozitării numai în Cipru conform convenției menționate.
Consideră că stabilirea de către pârâtă a acestei obligații s-a făcut în mod ilegal, cu încălcarea Convenției de evitare a dublei impuneri privind impozitele pe venit și pe capital dintre România și Cipru, încheiată la 16.11.1981, intrată în vigoare prin publicarea în Buletinul Oficial nr.66 din_, a Codului fiscal și a Normelor de aplicare a Codului fiscal, prin neluarea în considerare a certificatului de rezidență fiscală emis de Republica Cipru, Ministerul Finanțelor - Departamentul Venituri Interne - Biroul Impozit pe Venit la 24.09.2008, valabil, pus la dispoziție de partenerul extern PIPKIN TRADE LIMITED.
Certificatul de rezidență fiscală atestă că PIPKIN TRADE LIMITED era rezidentă din punct de vedere fiscal în Cipru în anul 2008, în sensul Convenției pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit si pe capital semnată la Nicosia la 16 noiembrie 1981, venitul său la nivel mondial pentru acest an fiind supus impozitului pe venit în Cipru.
Certificatul de rezidență fiscală mai sus menționat atestă că PIPKIN TRADE LIMITED era rezidentă din punct de vedere fiscal în Cipru și în anul 2008. venitul său la nivel mondial și pentru acest an fiind supus impozitului pe venit în Cipru.
Astfel, pârâta, prin Procesul-verbal atacat, a stabilit în mod netemeinic și nelegal în sarcina reclamantei obligația de a calcula, de a evidenția și de a vira impozitul asupra veniturilor obținute din România de PIPKIN TRADE LIMITED în cotă de 16%, acest venit fiind supus impozitării numai în Cipru conform convenției mai sus menționate.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
Arată pârâta că prin procesul-verbal nr. 3229/07.10.2011 nu s-au dispus măsuri de virare la bugetul de stat a sumei totale de 2.123.547,20 lei, reprezentând valoarea prejudiciului, acesta având caracter de act premergător emiterii unui act administrativ fiscal, constatările sale urmând a fi valorificate printr-un raport de inspecție fiscală, care va sta la baza emiterii deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare, stabilite de inspecția fiscală. Decizia de impunere emisă de organul fiscal competent constituie titlu de creanță, și este susceptibilă de a fi contestată de contribuabil potrivit procedurii prevăzute de O.G. nr.92/2003 republicată.
Arată pârâta că art. 9 alin (4) din HG nr. 1324/2009 menționează că „la constatarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar - fiscal, organele Gărzii Financiare întocmesc procesele - verbale prin care stabilesc implicațiile fiscale ale acestora. în baza cărora sesizează organele de urmărire penală competente și dispun în condițiile OG nr. 92/2003, instituirea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea”.
Astfel, potrivit art.85 din O.G. nr.92/2003, doar declarația fiscală și decizia de impunere constituie titlu de creanță prin care se pot stabili obligații de plată la buget în sarcina contribuabililor.
Prin urmare, neavând natura juridică a unui act administrativ fiscal, ci a unui act premergător emiterii unui act administrativ fiscal, procesul-verbal întocmit de Garda Financiară nu stabilește nici un raport obligațional între contribuabilul controlat și bugetul de stat în sensul dispozițiilor art.21 din O.G. nr.92/2003 republicată, modificată și completată, de aceea nu este susceptibil de a fi contestat conform art.205 din O.G. nr.92/2003 republicată, modificată și completată .
Acesta, fiind un act premergător emiterii unui act administrativ fiscal nu poate fi contestat separat de acesta.
Pârâta precizează că procesul-verbal a cărui anulare o solicită reclamantul, nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ fiscal, chiar dacă el emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii lui nefiind producerea de efecte juridice de sine-stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci doar stabilirea unor fapte și împrejurări din activitatea reclamantei, în vedere valorificării lor de organele fiscale competente.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.
Referitor la nulitatea procesului verbal nr. 3229/07.10.2011, pentru nerespectarea condițiilor de formă prev. de art. 43 din Codul de procedură fiscală, arată că procesul verbal de constatare nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ fiscal, chiar dacă el emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii lui nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci doar stabilirea unor fapte și împrejurări din activitatea contestatoarei, în vederea valorificării lor de organele competente.
Regimul juridic al actului întocmit este dat de semnătura organelor de control, existența ștampilei nefiind prevăzută de lege, deci nefiind o cerință imperativă.
Având în vedere faptul că, procesul verbal contestat nu este act administrativ fiscal, în sensul Legii nr. 554/2004 precum și al OG nr. 92/2003, care să producă efecte, nu există posibilitatea atacării acestuia, lipsa mențiunilor prevăzute de art. 43 din OG nr. J 92/2003, neputând fi invocate.
Pe fondul cauzei, arată că potrivit art. 113 din Legea nr. 571/2003: „Nerezidenții care obțin venituri impozabile din România au obligația de a plăti impozit conform prezentului capitol și sunt denumiți în continuare contribuabili”.
De asemenea, potrivit art. 116 alin (1) din același act normativ: Impozitul datorat de nerezidenți pentru veniturile impozabile obținute din România se calculează, se reține și se plătește la bugetul de stat de către plătitorii de venituri.
Din economia acestor texte legale, rezultă faptul că ., avea obligația legală de calcula, evidenția, reține și de a vira la bugetul de stat, impozitele aferente veniturilor obținute România de către nerezidenți.
În privința certificatelor de rezidență fiscală, arată că acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute în mod expres de punctul 15 alineatul (4) din HG nr.44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, (text în vigoare în perioada în care contestatoarea avea obligația de a calcula, reține și vira la bugetul general consolidat impozitul pe veniturile obținute de nerezidenți). Mai mult, se remarcă faptul că certificatele de rezidență fiscale prezentate, deși sunt eliberate pentru aceeași persoană, au formă și conținut diferit, încălcându-se astfel prevederile art. 118 din Legea nr.571/2003.
Prin sentința civilă nr. 6229/02.11.2012 a Curții de Apel București a fost admisă, în parte, acțiunea, fiind anulat parțial procesul verbal nr.3229/07.10.2011 întocmit de Garda Financiară, doar cu privire la nerezidentul Edgware Limited.
Pronunțând această hotărâre, instanța a reținut că stabilirea de către pârâtă a obligațiilor în sarcina reclamantei s-a făcut în mod ILEGAL, cu încălcarea Convenției de evitare a dublei impuneri privind impozitele pe venit și pe capital dintre România și Cipru, încheiată la 16.11.1981, intrată în vigoare prin publicarea în Buletinul Oficial nr.66 din_ (denumită în continuare și „Convenția"), a Codului fiscal și a Normelor de aplicare a Codului fiscal, prin neluarea în considerare a certificatelor de rezidentă fiscală emise de Republica Cipru, Ministerul Finanțelor - Departamentul Venituri Interne - Biroul Impozit pe Venit.
Certificatele de rezidență fiscală de la filele 70-95 există și sunt apostilate, fiind conforme cu originalul, dar cele de la filele 96-103 nu au apostila.
Reține instanța că singura formalitate care ar putea fi cerută pentru a atesta veracitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe acest act, este aplicarea apostilei definite la art. 4, eliberată de către autoritatea competentă a statului din care emană documentul. Totuși formalitatea menționată în alineatul precedent nu poate fi cerută atunci când fie legile, regulamentele sau uzanțele în vigoare în statul în care actul urmează să fie prezentat, fie o înțelegere între două sau mai multe state contractante o înlătură, o simplifică sau scutește actul de supralegalizare. (art.3 din OG nr.66/1999 pentru aderarea României la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961).
Aceste certificate de rezidență fiscală (file 96-103) nu număr de înregistrare fiscală și sunt emise de o altă instituție din Limassol.
Curtea a dat eficiență juridică certificatelor de rezidență fiscală care au apostila, adică pentru cele de la filele 70-95.
În speță nu se contestă aplicabilitatea normelor Convenției de evitare a dublei impuneri privind impozitele pe venit și pe capital dintre România și Cipru, încheiată la 16.11.1981, iar din verificarea instanței acestea sunt pe deplin aplicabile, dacă sunt îndeplinite condițiile de formă.
Este inexplicabil de ce petenta a depus în parte certificate de rezidență fiscală apostilate si în parte neapostilate. Lipsa apostilei pe documentele de la filele 96-103 creează dubii cu privire la identitatea semnatarilor, a sigiliului sau a ștampilei.
Singura formalitate care ar putea fi cerută pentru a atesta veridicitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe acest act, este aplicarea apostilei definite la art. 4, eliberată de către autoritatea competentă a statului din care emană documentul (art.3 din OG nr.66/1999).
Sentința civilă nr. 6229/02.11.2012 a Curții de Apel București a fost recurată de pârâta GARDA FINANCIARĂ – COMISARIATUL GENERAL, care a solicitat modificarea în parte a acesteia și respingerea în tot a acțiunii, precum și de reclamanta ., care a solicitat modificarea în parte a acesteia și admiterea în tot a acțiunii.
Prin Decizia civilă nr. 3545/01.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise ambele recursuri, dispunându-se casarea sentinței civile nr. 6229/02.11.2012 a Curții de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pronunțând această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că deși în practicaua sentinței recurate se menționează că instanța de fond a unit excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare, cu fondul cauzei, în cuprinsul sentinței recurate nu a făcut nicio referire la acest aspect, omițând a se pronunța asupra excepției. S-a constatat că în acest mod s-a încălcat art. 134 alin 1 C., conform căruia instanța de fond trebuia să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond, care fac de prisos analiza pricinii. De asemenea, s-a reținut că prin nesoluționarea excepției s-a încălcat principiul dreptului părții la un proces echitabil, cauzându-se părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casare.
De asemenea, a mai constatat instanța de recurs că minuta și dispozitivul nu sunt suficient de lămuritoare și de clare, instanța de fond neindicând ce părți din procesul verbal contestat a anulat și nici sumele la care se referă această anulare în parte.
În final, prin decizia pronunțată a dispus ca, în rejudecare, în cazul în care se va trece peste excepția de inadmisibilitate, instanța de fond să se pronunțe și asupra celorlalte critici invocate în recurs de recurenta ..
Ca efect al înaintării cauzei spre rejudecare, cererea a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27.11.2014, în cauză fiind admisă cererea de abținere formulată de judecătorul fondului din primul ciclu procesual.
Analizând cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, precum și excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare de pârâtă și unită cu fondul cauzei la termenul din 12.01.2015, având în vedere și dispozițiile art. 510 și 502 C., Curtea constată următoarele:
1/ În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii:
Curtea va avea în vedere faptul că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea măsurilor dispuse de pârâtă prin pct. 4 al procesului verbal de control nr.3229/ 07.10.2011.
Aceste măsuri constau în obligarea reclamantei la calculul și înregistrarea în evidențele contabile, precum și la virarea către bugetul consolidat al statului a sumei de 2.040.010, 37 lei, reprezentând impozit aferent veniturilor obținute pe teritoriul României de către Edgware Limited și Workington Consulting & Management Ltd., Pipkin Trade Limited și Haswell Properties Ltd, persoane juridice nerezidente.
De asemenea, că în privința societăților Pipkin Trade Limited și Haswell Properties Ltd, măsurile dispuse au fost duse la îndeplinire de reclamantă, în timpul controlului efectuat de pârâtă și până la finalizarea procesului verbal.
Pârâta a invocat inadmisibilitatea contestației împotriva măsurilor dispuse prin procesul verbal atacat, motivat de aceea că actul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 85 din OG nr. 92/2003, neavând natura unui act administrativ fiscal ci doar a unui act premergător. A arătat pârâta că ceea ce poate fi contestat este doar Decizia de impunere emisă în baza constatărilor din procesul verbal. Acest punct de vedere a fost, de altfel, comunicat în prealabil și reclamantei ca răspuns la contestația administrativă formulată de aceasta împotriva procesului verbal de control.
Curtea va reține însă, că actul de constatare întocmit de către Garda Financiară a produs deja efecte juridice în patrimoniul reclamantei, cel puțin în ceea ce privește obligația de a face, respectiv de a calcula și înregistra în evidențele contabile impozitul aferent veniturilor persoanelor nerezidente, obligație care poate fi reluată prin decizia de impunere ulterioară.
Mai mult, prin întocmirea actului reclamanta a înțeles să și execute, în parte, obligațiile de plată constatate în sarcina sa, efectuând plata impozitului aferent veniturilor înregistrate de nerezidenții Pipkin Trade Limited și Haswell Properties Ltd., astfel că în privința acestei obligații nu îi este deschisă o altă cale de contestare, de natură a-i permite să solicite restituirea sumei plătite.
Va reține așadar Curtea că, deși nu îndeplinește condițiile unui act administrativ fiscal, în sensul art. 41 și art. 85 din OG nr. 92/2003, procesul-verbal contestat în prezentul litigiu reprezintă act administrativ unilateral individual, emis în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care a produs și produce efecte juridice în patrimoniul reclamantei, în sensul art. 2 alin 1 lit. c din legea nr. 554/2004.
Așadar, Curtea va constata că pârâta a interpretat în mod eronat contestația formulată de reclamantă ca fiind o contestație la un act administrativ fiscal, respingând-o în consecință, ca inadmisibilă
În realitate, contestația promovată de reclamantă are natura unei plângeri prealabile, formulată în temeiul art. 7 din Legea 554/2004 împotriva unor măsuri dispuse în baza unui act administrativ individual emanând de la pârâtă, care trebuia analizată în fond de către aceasta.
Se constată așadar că, în speță, reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004 și nu a contestat un act de control taxe și impozite, în procedura prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
Pe cale de consecință și cererea de chemare în judecată are natura unei cereri în anularea, în parte, a unui act administrativ cu caracter individual, care a produs reclamantei o vătămare, în sensul art. 18 din legea nr. 554/2004, iar nu natura unei contestații fiscale întemeiată pe dispozițiile art. 218 C.pr.fisc.
Privită din această perspectivă, Curtea va reține că cererea de chemare în judecată, în condițiile în care reclamanta a urmat inclusiv procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din legea nr. 554/2004, este admisibilă, acesteia fiindu-i recunoscut dreptul de a contesta măsurile dispuse în sarcina sa, de înregistrare în evidențele contabile a unor impozite asupra veniturilor încasate de nerezidenții parteneri și de plată a acestora.
A aprecia că reclamanta are la dispoziție doar contestația fiscală îndreptată împotriva deciziei de impunere ar reprezenta o încălcare a dreptului acesteia de acces la instanță, garantat de art. 21 din Constituția României, având în vedere că decizia de impunere, prin raportare la dispozițiile art. 85 din OG nr. 92/2003, se referă doar la obligațiile de plată a impozitului neachitat, nu și la celelalte obligații stabilite în sarcina reclamantei prin procesul verbal, care exced obligației de plată, ori care au fost deja duse la îndeplinire, sumele putând fi, eventual, suspuse restituirii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinare, reținând că procesul verbal nu este un act administrativ fiscal, în sensul art. 41 din OG nr. 92/2003, ci un act administrativ unilateral individual, care a produs și produce efecte juridice vătămătoare în patrimoniul reclamantei și care poate fi supus cenzurii instanței de judecată, în temeiul art. 8, 18 din legea nr. 554/2004.
2/ Referitor la legalitatea procesului verbal nr.3229/07.10.2011, sub aspectul neîndeplinirii condițiilor de formă prevăzute de art. 43 din Codul de procedură fiscală:
Având în vedere și cele constatate anterior, Curtea va reține că în speță dispozițiile art. 43 din OG nr. 92/2003 nu sunt aplicabile.
Astfel, se constată că procesul verbal contestat nu reprezintă act administrativ fiscal în sensul art. 41 și art. 85 din Codul de procedură fiscală, el nefiind suspus rigorilor prevăzute de art. 43 din același act normativ.
Prin raportare la măsurile dispuse de pârâtă și având în vedere dispozițiile art. 2 alin 1 lit.c din Legea nr. 554/2004, Curtea va reține că, din punct de vedere al formei, actul contestat trebuie în primul rând motivat, pentru a asigura corecta informare a persoanei căreia i se adresează cu privire la motivele care au condus la adoptarea acestuia și pentru a asigura respectarea prevederilor art. 31 din Constituție.
Alte condiții de formă obligatorii ale actului nu sunt prevăzute de lege, astfel că toate susținerile reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată urmează a fi înlăturate, ca nefondate.
3/ În ceea ce privește netemeinicia măsurilor dispuse prin procesul verbal contestat, respectiv a măsurilor ce fac obiectul punctului 4 din acest act, se constată următoarele:
Conform constatărilor echipei de control numită de pârâtă, în perioada 2006 – 2009 reclamanta a plătit societăților nerezidente Pipkin Trade Ltd, Haswell Properties Ltd., Workington Contracting & Management și Edgware Ltd. sume de bani reprezentând venituri impozabile obținute din România de un nerezident, potrivit art. 115 alin 1 din Legea nr. 571/2003, pentru care nu a calculat și reținut impozit conform Titlului V Cap. I din Codul fiscal.
Reclamanta nu a contestat relațiile contractuale cu cele 4 societăți comerciale nerezidente și nici cuantumul veniturilor înregistrate de acestea pe teritoriul României, contestând doar obligația de a reține și vira impozitul de 16% asupra acestor venituri, motivat de aceea că cele 4 societăți sunt rezidente în Cipru, tară semnatară a Convenției de evitare a dublei impuneri, ratificată prin Decretul nr. 261/09.07.1982, iar toate impozitele datorate de acești parteneri sunt plătite statului de reședință, neputând fi dublu impozitate în România.
Se reține că pârâta nu a contestat faptul că nerezidenții sunt persoane cu rezidența fiscală în Cipru și nici că România a încheiat Convenție de evitare a dublei impuneri cu acest stat, dar a înlăturat certificatele de rezidență fiscală prezentate în original de reclamantă pentru cele 4 societăți, pe motiv că acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de HGR 44/2004, mai exact dispozițiile pct. 15 alin 4 din norme, potrivit cărora certificatele de rezidență fiscală trebuie să cuprindă în principal elementele de identificare ale nerezidentului precum și a autorității emitente.
Curtea va reține că potrivit art. 118 alin 2 Cod fiscal, „certificatul de rezidență fiscală trebuie să menționeze că beneficiarul venitului a avut, în termenul de prescripție, rezidența fiscală în statul contractant cu care este încheiată convenția de evitare a dublei impuneri, într-un stat al Uniunii Europene sau al Asociației Europene a Liberului Schimb pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile din România. Calitatea de beneficiar în scopul aplicării legislației Uniunii Europene va fi dovedită prin certificatul de rezidență fiscală și, după caz, declarația pe propria răspundere a acestuia de îndeplinire cumulativă a condițiilor referitoare la: perioada minimă de deținere, condiția de participare minimă în capitalul persoanei juridice române, încadrarea în una dintre formele de organizare prevăzute în titlul II sau titlul V, după caz, calitatea de contribuabil plătitor de impozit pe profit sau un impozit similar acestuia, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări. Certificatul de rezidență fiscală prezentat în cursul anului pentru care se fac plățile este valabil și în primele 60 de zile calendaristice din anul următor, cu excepția situației în care se schimbă condițiile de rezidență”.
Potrivit pct. 15 alin 4 din HGR nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a art. 115 Cod fiscal, se reține că „forma și conținutul certificatului de rezidență fiscală sau ale documentului prevăzut la pct. 13 alin. (1) pentru nerezidenți sunt cele emise de autoritatea din statul de rezidență al beneficiarului venitului. Certificatul de rezidență fiscală sau documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1) trebuie să cuprindă, în principal, elemente de identificare a nerezidentului, precum și a autorității care a emis certificatul de rezidență fiscală sau documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1), ca de exemplu: numele, denumirea, adresa, codul de identificare fiscală, mențiunea că este rezident fiscal în statul emitent, precum și data emiterii certificatului sau a documentului”.
Curtea va avea în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 5 alin 2 din Codul de procedură fiscală, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale menționate, Comisia Centrală Fiscală a emis Decizia nr. 2/2005 (depusă în extras de reclamantă la fila 34 dosar fond) potrivit căreia „în situația prezentării, în termenul de prescripție, a certificatului de rezidență fiscală care atestă că beneficiarul venitului are rezidența fiscală într-un stat semnatar al convenției de evitare a dublei impuneri cu România, veniturile obținute de acest nerezident din România sunt impozabile potrivit convenției, în condițiile în care certificatul de rezidență fiscală menționează că beneficiarul venitului a avut, în termenul de prescripție, rezidența fiscală în acel stat contractant pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile, producând efecte inclusiv asupra calculului de obligații fiscale accesorii aferente, acestea calculându-se numai pentru impozitul calculat conform convenției și neachitat în termen”.
Urmează a se reține, potrivit înscrisurilor atașate la dosar la filele 66 – 95 (dosar fond) că nerezidentul Edgware Limited figura, în perioada 2005 – 2009, data încasării veniturilor în România, ca societate constituită și înregistrată în Cipru, în sensul Convenției pentru evitarea dublei impuneri, venitul său la nivel mondial fiind supus impozitului pe venit în Cipru.
Aceste certificate atașate la dosar de reclamantă conțin mențiuni cu privire la elemente de identificare ale beneficiarului de venit, precum și cu privire la organul emitent al certificatului, ele au fost atașate în termenul de prescripție și prezintă Apostila Convenției de la Haga, al cărei stat semnatar este și Cipru. Prezența apostilei face ca actul prezentat de reclamantă să fie recunoscut fără rezerve pe teritoriul României, motiv pentru care Curtea va constata că certificatele prezentate de reclamantă au fost în mod nejustificat înlăturate ca elemente de probă de pârâtă.
Celelalte elemente la care se raportează pârâta, respectiv lipsa numelui, denumirii, adresei nerezidentului, nu sunt de natură a conduce la nerecunoașterea actului pe teritoriul României, acestea fiind enumerate doar cu titlu exemplificativ în cuprinsul pct. 15 alin 4 al HGR 44/2004.
Se reține că în mod corect reclamanta a arătat că forma în care sunt prezentate certificatele de rezidență fiscală este supusă rigorilor din statul emitent iar nu rigorilor legislației române, cu atât mai mult cu cât din certificatele depuse la dosar, purtând apostila, rezultă atât denumirea, cât și codul fiscal și datele emitentului, precum și perioadele pentru care se constată rezidența fiscală în Cirpu.
De asemenea, și în privința partenerului Workington Contracting and Management s-a făcut dovada, în interiorul termenului de prescripție, a rezidenței fiscale în Cipru, pentru anul 2006, potrivit certificatelor de rezidență fiscală atașate în recurs la filele 15-20.
Și în legătură cu aceste certificate de rezidență fiscală se rețin aceleași concluzii cu privire la existența a suficiente date de identificare ale partenerului străin, precum și cu privire la organul fiscal emitent, codul de înregistrare fiscală și perioada înregistrării. Mai mult, în privința acestui nerezident este îndeplinită și condiția referitoare la menționarea adresei sale fiscale.
Pe cale de consecință, Curtea va reține că în speță, în ceea ce privește impozitul aferent veniturilor încasate din România de partenerii Edgware Limited și Workington Contracting & Management, acesta nu trebuia calculat și înregistrat în evidențele contabile ale reclamantei și, în concluzie, nu trebuie nici virat la bugetul general consolidat, în speță nefiind aplicabile prevederile art. 115 Cod fiscal.
Însă, în ceea ce îi privește pe partenerii Haswell Consulting Ltd și Pipkin Trade Ltd., Curtea va reține că certificatele de rezidență fiscală atașate la dosar de reclamantă nu îndeplinesc condițiile prevăzute de 3 din OG nr. 66/1999.
Potrivit acestui text de lege „singura formalitate care ar putea fi cerută pentru a atesta veracitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe acest act, este aplicarea apostilei definite la art. 4, eliberată de către autoritatea competentă a statului din care emană documentul. Totuși formalitatea menționată în alineatul precedent nu poate fi cerută atunci când fie legile, regulamentele sau uzanțele în vigoare în statul în care actul urmează să fie prezentat, fie o înțelegere între două sau mai multe state contractante o înlătură, o simplifică sau scutește actul de supralegalizare”.
Curtea va constata că dispozițiile art. 118 alin 2 Cod fiscal și ale pct. 15 alin 4 din HGR 44/2004 nu înlătură de la aplicare prevederile OG nr. 66/1999.
Astfel, textul din Codul fiscal face referire la prezentarea originalului certificatului de rezidență fiscală, care este un „act oficial întocmit pe teritoriul unui stat contractant”, potrivit dispozițiilor art.1 din OG nr. 66/1999.
Ori, conform prevederilor art.5 alin 2 din acest act normativ, Apostila este cea care „atestă veracitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe acest act”.
Între România și Cipru nu există convenție prin care actele oficiale emanând de la aceste state sunt scutite de la supralegalizare, astfel că, potrivit art. 3-5, pentru a putea fi recunoscute pe teritoriul României, certificatele de rezidență fiscală eliberate pentru societățile Haswell Consulting Ltd și Pipkin Trade Ltd trebuiau să poarte Apostila Convenției de la Haga.
Problema prezentării acestei Apostile a fost adusă în discuție încă din primul ciclu procesual, principalul motiv al admiterii în parte a acțiunii fiind tocmai lipsa acesteia de pe unele certificate.
Cu toate acestea, reclamanta nu a fost în măsură să depună nici până la data pronunțării prezentei sentințe certificatele de rezidență fiscală purtând Apostila, motivând lipsa acestora prin distanța mare dintre state și relația dificilă cu partenerii Haswell Consulting Ltd și Pipkin Trade Ltd.
Curtea va înlătura aceste argumente aduse de reclamantă, având în vedere că potrivit art. 129 alin. 1 teza finală C., sarcina probei îi revine reclamantei.
Pe cale de consecință, constatând că în cauză nu sunt întrunite condițiile de formă prevăzute de art. 4 din OG nr.- 66/1999 în ceea ce privește certificatele de rezidență fiscală emise pentru Haswell Consulting Ltd și Pipkin Trade Ltd, Curtea urmează a înlătura aceste înscrisuri, ele neavând putere probantă pe teritoriul României în ceea ce privește organul emitent, data ori semnătura/ sigiliul aplicat pe acestea.
Ori, în lipsa unor certificate de rezidență fiscală conforme, Curtea va constata că, în privința partenerilor Haswell Consulting Ltd și Pipkin Trade Ltd, în mod corect pârâta a stabilit prin procesul verbal contestat obligația de a fi înregistrat în evidențele reclamantei impozitul prevăzut de art. 115 Cod fiscal și, pe cale de consecință, de a se vira acest impozit la bugetul general consolidat.
Se constată așadar că măsurile dispuse în privința celor doi parteneri nerezidenți sunt legale și temeinice, și urmează a fi menținute.
Pentru toate aceste motive, Curtea în temeiul art. 18 din legea nr._, rap. la art. 115, 118 Cod fiscal, pct. 15 alin 4 din HGR nr. 44/2004 și art. 3-5 din OG nr. 66/1999, urmează a admite în parte acțiunea, constatând nelegalitatea parțială a măsurilor dispuse prin procesul verbal nr. 3229/07.10.2011 emanând de la pârâtă, exclusiv în ceea ce privește calculării, evidențierii și virării la bugetul general consolidat a impozitului pe veniturile înregistrate în perioada 2005 -2009 de Edgware Limited și în cursul anului 2006 de Workington Contracting & Management Ltd.
Va cererea având ca obiect anularea măsurilor de stabilire a obligației de calcul, evidențiere și virare la bugetul general consolidat a impozitului pe veniturile impozabile obținute în România de societățile Pipkin Trade Limited și Haswell Properties Ltd, ca neîntemeiată.
Totodată, va constata că reclamanta a indicat faptul că nu înțelege să solicite obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, rezervându-și dreptul de a le solicita pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . cu sediul ales în București .. 194, ., ., sector 2 în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (în calitate de succesoare în drepturi și obligații a Gărzii Financiare - Comisariatul General) cu sediul în București ., sector 5.
Dispune anularea, în parte, a procesului verbal nr. 3229/07.10.2011, respectiv anularea măsurilor de stabilire a obligației de calcul, evidențiere și virare la bugetul general consolidat a impozitului pe veniturile impozabile obținute în România de societățile Edgware Limited și Workington Contracting & Management Ltd.
Respinge cererea având ca obiect anularea măsurilor de stabilire a obligației de calcul, evidențiere și virare la bugetul general consolidat a impozitului pe veniturile impozabile obținute în România de societățile Pipkin Trade Limited și Haswell Properties Ltd, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.01.2015.
PreședinteGrefier
A. POHRIBMARGA P.
Red./ Tehn. .>
05.03.2015
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 322/2015. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 382/2015. Curtea de... → |
|---|
