Pretentii. Decizia nr. 320/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 320/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 74488/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 320
Ședința publică de la data de 20.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. M. G.
JUDECĂTOR – O. S.
JUDECĂTOR – H. P.
GREFIER - H. M.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5832/26.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. C.-D. și cu intimatul-pârât S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, conform Regulamentului de Organizare Interioară al Instanțelor Judecătorești, în eventualitatea prezentării părților.
La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul-reclamant C. C.-D., personal, lipsind recurenta-pârâtă și intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe fondul recursului.
Intimatul-reclamant C. C. - D. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - SCAF sub nr._ /CA/2011, reclamantul C. C.-D. a chemat în judecată pe pârâții S. ROMÂN P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 BUCUREȘTI, solicitând restituirea taxei pe poluare în cuantum de 6.945,00 RON achitată cu chitanța . nr._/03.09.2009, cu dobânda legală prevăzută de OG nr.9/2000 și cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 18.05.2009, a dobândit proprietatea asupra autoturismului second-hand marca Peugeot, tipul 607, cu numărul de identificare VF39UUHZJ9222102. Autoturismul a fost achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv Germania. P. Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/03.09.2009 emisă de ANAF, i s-a stabilit o suma totală în valoare de 6725,00 lei de către Ministerul Finanțelor Publice. A achitat taxa de poluare respectivă prin chitanța . nr._/03.09.2009.
Arată reclamantul că a solicitat restituirea taxei de poluare în scris prin adresa nr.747/14.07.2011 înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Sector 3 sub nr._/08.08.2011, iar prin adresa nr._/24.08.2011 emisă de către aceasta, i s-a respins cererea formulată.
Potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 din OUG nr.50/2008 intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile standard prevăzute de lege, iar potrivit art. 4 lit. a) obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Art. 110 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE (ex-articolul 90 TCE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Astfel, articolul 110 TFUE (ex-articolul 90 TCE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența Curții Europene de Justiție un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor. Este evident că taxa pe poluare ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în baza OUG nr.50/2008 se circumscrie acestor definiții.
Susține reclamantul că dispozițiile OUG nr.50/2008, cu modificările ulterioare, contravin dispozițiilor articolului 110 TFUE (ex-articolul 90 TCE), prin instituirea unei măsuri discriminatorii, deoarece taxa pe poluare se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare autoturismele second hand înmatriculate deja în România. Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare intre autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate in România, împrejurare față de care există incompatibilitate intre normele interne incidente în speță și art. 110 TFUE (ex-articolul 90 TCE), situație în care este aplicabil principiul supremației dreptului Uniunii Europene enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene in cauza C./Enel C-6/64 și confirmat în mod constant de jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
În acest sens, urmează a se avea în vedere și Hotărârea preliminară din data de 07.04.2011 pronunțată de CEJ în cauza T. (C-402/09) care a statuat încălcarea art.110 TFUE (ex-art.90 TCE) ce constituie dreptul Uniunii Europene, recomandând Guvernului să aducă modificări OUG nr.50/2008.
Mai arată că principiul supremației dreptului Uniunii Europene își găsește consacrarea și la nivel constituțional în art.148 alin.2 și alin.4
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1 alin. 1 și art.8 din Legea nr. 554/2004, OUG nr.50/2008 modificată și completată, art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, art.110 TFUE (ex-articolul 90 TCE), art.242 alin.2 C.pr.civ.
În dovedire au fost depuse înscrisuri.
Pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității capătului de cerere referitor la obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea Juridică – Biroul Juridic C. 3, în reprezentarea pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 conform O.P.A.N.A.F. nr.3411/08.11.2011, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, arătând că această taxă achitată de reclamant la bugetul fondului pentru mediu a fost percepută în baza unor acte normative, iar stabilirea taxei a fost efectuată în baza documentelor depuse de reclamant. Apreciază pârâta că incidența în cauză a prevederilor art.90 din TCE (devenit art.110 după consolidarea tratatului) este inexistentă, întrucât taxa pe poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri. Totodată, reclamantul nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008 și, ca atare, obligația de plată a taxei pe poluare îi revine în mod legal. De asemenea, principiul „poluatorul plătește” pe care se bazează și instituirea taxei pe poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Taxa pe poluare nu este discriminatorie, ci se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine, iar existența sa nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a se dispune restituirea sumei. Mai arată pârâta că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna dintre situațiile stabilite de art.117 lit. a) – h), sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege. Totodată, din textul OUG nr.50/2008 se reține că este vorba de restituirea taxei pe poluare numai în anumite condiții reglementate de art.8, prevederi în care reclamantul nu se încadrează. De asemenea, ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită cu respectarea art.2141 – 2143 Cod fiscal și taxa pe poluare, or în speță nu există nicio diferență de restituit. În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale, în cauză nu este îndeplinită condiția pentru acordarea acesteia. În drept, art.115-118 C.pr.civ., OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Legea nr.571/2003, Legea nr.554/2004, OMFP nr.1899/2004, art.126 alin.2 din Constituția României, OUG nr.50/2008, HG nr.686/2008. În temeiul art.60 și 61 C.pr.civ., pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU.
A depus întâmpinare și pârâtul S. ROMÂN P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond solicitând respingerea acțiunii.
Analizând cauza cu prioritate conform art.137 C.pr.civ., tribunalul a constatat următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului român – prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, tribunalul a reținut că, potrivit reglementării în materie cuprinse în art.5 din OUG nr.50/2008, art.3 alin.1 din Capitolul 3 Anexa 1 la HG nr.686/2008 și art.33 din OG nr.92/2003, administrarea creanței fiscale nu este dată în competența M.F.P. sau D.G.F.P.M.B., ci a organului fiscal care administrează contribuabilul, în speță A.F.P. Sector 3 (care a emis decizia de calcul depusă la fila 17 din dosar), astfel că între reclamant și statul român prin autoritatea centrală care îl reprezintă ori între reclamant și D.G.F.P.M.B. nu s-a născut nici un raport juridic legat de perceperea taxei pe poluare care să fie supus cenzurii instanței de contencios administrativ și în baza căruia aceste părți pârâte să fie ținute la restituirea sumei sau la plata dobânzii. Așa fiind, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, părți față de care acțiunea va fi respinsă în consecință.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 3, tribunalul a reținut că titularul obligației în raportul juridic dedus judecății este pârâta, ca autoritate fiscală competentă ce a calculat și perceput taxa pe poluare (f.17). Excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal nu poate fi primită pe considerentul că suma se face venit la bugetul Fondului pentru Mediu, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a sumei de bani în stabilirea legitimării procesuale, de vreme ce raportul juridic de drept fiscal s-a născut între reclamantul-contribuabil și pârâta AFP Sector 3, căreia îi aparțin deopotrivă competențele privind restituirile de sume, potrivit art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
P. cererea înregistrată sub nr._/08.08.2011, reclamantul a solicitat organului fiscal restituirea sumei de 6725 lei, iar prin adresa nr._/24.08.2011 pârâta AFP Sector 3 nu a rezolvat această solicitare, comunicând reclamantului, în esență, că taxa pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a se dispune restituirea, respectiv că cererea sa nu se încadrează în situațiile stabilite la art.117 lit. a) – h) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, sumele fiind plătite în temeiul prevederilor OUG nr.50/2008, în vigoare la data plății (filele 22-24). În consecință, pârâta va sta în judecată pentru a se realiza controlul de legalitate al refuzului său de a da curs favorabil cererii administrative, iar excepția lipsei calității procesuale pasive va fi respinsă.
Asupra excepției inadmisibilității capătului de cerere referitor la plata dobânzii legale prevăzute de OG nr.9/2000, tribunalul a reținut că reclamantul a invocat un act normativ care era abrogat la data depunerii cererii de chemare în judecată, reglementarea în vigoare fiind OG nr.13/2011, iar potrivit acesteia dobânda legală se aplică în raporturile civile și comerciale. În materie fiscală, potrivit art.124 din OUG nr.92/2003, pentru sumele supuse rambursării se acordă dobânda fiscală. În consecință, cum reclamantul a solicitat plata accesoriilor în baza unei reglementări abrogate și înlocuite de un act normativ inaplicabil raportului juridic din speță, tribunalul a admis excepția inadmisibilității.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul rulat provenit dintr-un stat membru UE (Republica Federală Germania), cu nr. de identificare (.) VF39UUHZJ92221992 și data primei înmatriculări 20.02.2006 (filele 12-17, 85-88), pentru înmatricularea căruia în România a achitat o taxă pe poluare în cuantum de 6725 lei (fila 16) în baza Deciziei de calcul nr._/03.09.2009 emisă de pârâta AFP Sector 3, conform prevederilor OUG nr.50/2008 (fila 17).
După cum s-a arătat, reclamantul s-a adresat organului fiscal pentru restituirea sumei plătite, fără ca cererea sa să primească o rezolvare favorabilă.
Potrivit art. 3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aceasta taxă se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul MLPTL nr.211/2003. Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare, prevăzute de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele de ocazie („second-hand”).
Actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultând ca taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că nu se percepe taxa pe poluare pentru autoturismele (produse în România sau în alte state membre) deja înmatriculate în România, în cazul unor vânzări ulterioare. Dar se percepe aceasta taxă de poluare pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa în discuție este contrară art.110 din T.F.U.E. (fost art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene), întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
Însă, în conformitate cu articolul Tratatului, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „S. român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CJE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art.10 din Tratat.
Conform hotărârii curții din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României – ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În cauză, astfel cum s-a menționat anterior, legea internă face o evidentă diferențiere de regim fiscal între aceste bunuri similare, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină de ocazie din România, pentru care nu va plăti taxa pe poluare, în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Uniunii Europene pentru care ar trebui să plătească această taxă, dezavantajarea acestora din urmă fiind evidentă, aspect ce atrage incompatibilitatea cu art.110 din Tratat, în sensul celor statuate prin hotărârea menționată a CJUE.
În aceste condiții, s-a reținut că normele interne aplicabile cererii reclamantului au dispus cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor. Discriminarea a fost creată de legiuitor prin faptul că acesta a legat plata taxei de faptul înmatriculării pe teritoriul național.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cerințele art.1 alin.1 și 8 alin.1 din Legea nr.554/2004 cu referire la art.117 lit.d) C.pr.fisc., pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei. Văzând și prevederile art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, tribunalul va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 6725 lei, percepută în temeiul unor norme contrare dreptului comunitar, capătul de cerere referitor la acordarea dobânzii legale urmând a fi respins ca inadmisibil, prin admiterea excepției analizate în precedent.
În temeiul art.274 C.pr.civ., tribunalul a obligat partea căzută în pretenții la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumei de 599,95 lei reprezentând taxele judiciare de timbru și timbrele judiciare aferente cererii principale și cererii de repunere pe rol din data de 18.10.2013 (filele 3, 4, 100) și onorariul de avocat conform facturii . nr.486/24.11.2011 (fila 10) și a cărui plată a fost dovedită prin chitanța . nr.245/24.11.2011 (fila 11).
Cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, formulată de pârâta AFP Sector 3 va fi respinsă având în vedere inexistența unei obligații de garanție sau despăgubire rezultată din transmiterea unui drept subiectiv. Faptul că suma percepută de la contribuabil are ca destinație finală Fondul pentru mediu nu înseamnă că sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea în proces a unei terțe autorități, cea care administrează acest fond, de vreme ce aceleași mecanisme bugetare care au fost aplicate la colectarea sumei permit și restituirea acesteia între instituțiile statului, între care nu se stabilesc obligații de despăgubire sau de garanție în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art.60 și urm. C.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate, in sensul respingerii acțiunii ca neintemeiate.
În motivarea cererii de recurs a învederat următoarele:
Apreciază că in mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului. De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația Fondului pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediulur, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin. 1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu". învederăm faptul ca actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația Fondului Pentru Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită in lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în conM 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabili.-, persoane fizice sau juridice.
(6)În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației Fondului pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata-petenta, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 3, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către aceasta, intre instituția noastră si intimata-reclamanta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care va solicitam admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
2. In ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de 6.725 lei, a solicitat instanței sa aibă in vedere faptul ca, instanța de fond si-a format o convingere greșita tinandu-se cont ca, dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamanta nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat. Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a in . in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a inlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind inmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
F. de prevederile constituționale ale art. 148 a precizat următoarele:
Potrivit art.l-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finalanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005:" Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."
Totodată a precizat faptul ca alin.2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.Cu privire la prevederile art.9 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene precizam ca acestea se refera la" interzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalent, or, taxa de prima inmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplica, tuturor autoturismelor /autovehiculelor inmatriculate in România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, fata de susținerea reclamantei ca taxa de prima inmatriculare auto, din România este discriminatorie apreciem ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute intrucat regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule in România.
De asemenea, arătam Onoratei Instanțe ca in cazul in care suntem in prezenta acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de inmatriculare in România in același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar.
Astfel, a învederat instanței ca argumentele invocate sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
P. urmare apreciază că instanța ar trebui sa stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
In acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este impotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei inmatriculari a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizam ca principiul " poluatorul plătește ", pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ).P. urmare, existenta unei taxe de prima inmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de inmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima inmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spațiul comunitar. F. de cele menționate mai sus, a invederat instanței faptul ca obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art.148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, intrucat obligația plații taxei de prima inmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei ingradiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atat potrivit art.126 alin.2 din Constituția României " Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel arată ca nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internationale. Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima inmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecinta. Având in vedere ca taxa de prima inmatriculare a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal consideram ca suma nu poate fi restituita.
Învederează instanței de recurs ca potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, „impotriva actelor administrative-fiscale, reclamanta poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu inlatura dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
-fie petenta se adresează cu o contestație organelor administrativ -fiscale, in condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, atacata in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, reclamanta nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior. Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fara a ataca insa actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare.
Arată ca, corespondenta adresata instituției pârâte reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantei cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fara a indica in mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
A solicitat instanței sa constate ca in situația in care instituția nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare si ar fi incasat taxa de poluare fara existenta unui act administrativ fiscal care sa o stabilească se putea ataca in fata instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
In prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamanta neputand primi suma decât daca anulează actul de impunere. In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, reiteram onoratei instanțe de recurs ca restituirea de sume de la buget la cerere realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi incadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).Totodata, menționam ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi
înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4)Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca reclamanta nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care va solicitam sa considerați taxa de poluare achitata de reclamanta ca le datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neintemeiata.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, solicitam instanței respingerea lui, ca neintemeiat, având in vedere ca nu sunt intrunite condițiile prevăzute de art.274 din Codul proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne incadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina noastră pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, nu este indeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamant, fiind temeinic si legal intocmite, motiv pentru care solicita respingerea si acestui capăt de cerere.
F. de argumentele prezentate, solicita instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate, in sensul respingerii acțiunii ca neintemeiate.
In drept, și-a intemeiat cererea de recurs pe disp. art.304 pct. 9 si 3041din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr.418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță în mod legal și temeinic a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ A SECTORULUI 3 întrucât taxa de primă înmatriculare plătită de reclamant a fost calculată și încasată de către pârâtă în aplicarea prevederilor OUG nr.50/2008 care au instituit taxa de poluare
Soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei este legală și temeinică întrucât calitatea procesuală pasivă presupune identitate între persoana chemată în judecată și aceea obligată în raportul juridic dedus judecății.
Din această perspectivă, se constată că o astfel de calitate este justificată în privința pârâtei întrucât între aceasta și reclamant există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei de poluare, în temeiul art.2 din O.U.G. nr.50/2008.
Împrejurarea că taxa de poluare se „plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu” (art.5 al.4 din OUG nr.50/2008) si că se ”constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu” (art.1 al.1 din OUG nr.50/2008) nu justifică invocata lipsă de calitate a pârâtei, raportul juridic fiind creat între reclamant și pârâtă iar nu între reclamant și Administrația Fondului pentru Mediu. Numai parata are posibilitatea de a se regresa împotriva Administrației Fondului pentru Mediu în cazul obligări sale la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât a virat suma respectiva la bugetul Fondului pentru mediu, gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.
Potrivit Deciziei ICCJ nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial la_ și obligatorie pentru toate instanțele, conform art.329 alin. ultim din C. în cauzele având ca obiect cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu (cum este și cazul de față), procedura prealabilă nu mai are un caracter obligatoriu, față de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum a arătat instanța supremă, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
De asemenea, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
P. urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împrejurare constatată legal de instanța de fond.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Cât privește forța obligatorie a hotărârilor CJUE în cauzele T. c. României și N. c. României, trebuie avut în vedere că aceste hotărâri privesc interpretarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a art. 110 TFUE. Interpretarea CJUE urmareste cunoasterea sensului exact al unor dispozitii din continutul Tratatelor sau al dreptului derivat al UE, iar soluțiile date de CJUE sunt obligatorii în ceea ce privește modul în care strebuie interpretate dispozițiile dreptului european.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca, în soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate, să respecte interpretarea Curții.
Nici criticile aduse pe fond soluției de către recurenta pârâtă nu sunt fondate, având în vedere că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.
De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
P. urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:
„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). P. urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într-o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). P. urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr-o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
P. introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare, nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Cât privește acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului de către instanța de fond, Curtea constată că s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ., pârâta căzând în pretenții față de reclamant. Acordarea cheltuielilor de judecată nu este condiționată de constatarea unei rele credințe sau a exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către partea obligată, așa cum susține recurenta, singura condiție cerută de lege pentru acordarea cheltuielilor solicitate și dovedite de reclamant fiind constatarea temeiniciei pretențiilor reclamate.
Pentru aceste motive în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5832/26.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. C.-D. și cu intimatul-pârât S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2015.
Președinte Judecător Judecător
A. M. G. O. S. H. P.
Grefier
M. H.
Red. Dact. Judecător O. S.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 503/2015. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 322/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
