Obligaţia de a face. Decizia nr. 322/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Decizia nr. 322/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 9475/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 322

Ședința publică de la data de 20.01.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - A. M. G.

JUDECĂTOR – O. S.

JUDECĂTOR – H. P.

GREFIER - H. M.

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentele - pârâte A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. M. BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 împotriva sentinței civile nr. 6064/04.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-reclamant, prin avocat V. U., lipsind recurentele-pârâte.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că intimatul-reclamant a depus, la data de 14.01.2015, întâmpinare în exemplar și pentru comunicare.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat, Curtea acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.

Solicită respingerea recursurilor formulate de recurentele-reclamante, sentința instanței de fond este temeinică și legală, aceasta constatând că pe teritoriul bulgar au rămas bunurile menționate expres atât în cererea adresată Comisiei cât și în cererea formulată în fața instanței de judecată.

Apărătorul intimatului-reclamant învederează că în hotărârea de respingere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pe care a pronunțat-o C. Municipală se precizează că, cererea se respinge pentru bunurile defunctului M. trecute în proprietatea statului bulgar.

Deci s-a recunoscut că toate bunurile au rămas în posesia și proprietatea statului bulgar, dar nu există acele acte doveditoare pentru a putea fi stabilită compensațiunea corespunzătoare.

Arată că, în art. 5 din Legea nr. 9/1998, se menționează că dreptul de proprietate poate fi dovedit cu actele obținute de la diverse instituții ale statului, precum și orice alte instituții care pot da referință despre bunurile respective. Dispozițiile art. 7 alin. 6 din Legea nr. 9/1998 menționează că pot solicita acte și informații oricăror instituții publice comisiile prevăzute la art. 6 din aceeași lege. În condițiile în care nu există nici un fel de dovadă că această Comisie a făcut demersurile necesare pentru lămurirea dreptului pretins de către persoana îndreptățită, rezultă că nu a existat nici un fel de dubiu cu privire la bunurile respective.

Potrivit art. 6 din Norma metodologică, se precizează că prin înscris de înțelege orice dovadă eliberată de instituții în legătură cu fostele proprietăți. Or, din multitudinea de înscrisuri pe care le-a depus la dosar, a făcut dovada că a avut în proprietate suprafețele de teren menționate pentru care a făcut cererea. A fost depus la dosar extrasul din tabloul de proprietari rurali care beneficiază de art. 5 din Tratat și pentru care au fost înaintate tablouri la legația bulgară din localitate. În virtutea acestui tablou depus la C. bulgară, a menționat expres intimatul-reclamant proprietățile pe care le-a pretins.

Solicită respingerea recursurilor, menținerea soluției pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală.

CURTEA,

Deliberând, reține următoarele:

P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - SCAF, la data de 27.03.2012, sub nr._, reclamantul G. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Guvernul României – A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei nr.74 din 24.01.2012 pronunțată de A.N.R.P. și, în fond, invalidarea Hotărârii nr.4119/12.05.2011 emisă de C. pentru Aplicarea Legii 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului M. București și obligarea Comisiei să stabilească compensațiile bănești cuvenite reclamantului G. M. în calitate de moștenitor al defunctului M. M., pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării TRATATULUI din 7.09.1940, așa cum s-a solicitat în cererea nr. 7944/5050/1 1.04.2006.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a solicitat acordarea de despăgubiri sub formă de compensații bănești, cu cererea adresată Comisiei pentru Aplicarea Legii 9/98 nr._, pentru:

Bunurile imobile în suprafață totală de 168 hectare 9.104 m.p. situate în județul Durostor, care s-au aflat în proprietatea autorului M. M. și care au fost abandonate pe teritoriu acestui județ în urma aplicării Tratatului de la C. din 7.09.1940 semnat între România și Bulgaria, respectiv:

•în ., jud. Durostor - 111 hectare

9.629 m.p.

- 111 hectare 2.091 m.p. reprezentând teren arabil;

- 5.200 m.p. reprezentând curți și case;

- 1.366 m.p. reprezentând grădini;

- 972 m.p. reprezentând vie;

•în ., jud. Durostor - 56 hectare 9.475 m.p.

■ 50 hectare 7.552 mp reprezentând teren arabil;

■ 2 hectare 5.550 mp reprezentând curți și case ;

■ 3 hectare 4.421 mp reprezentând câșlale;

-Recoltele prinse și neculese care au fost abandonate pe teritoriu acestui județ în urma aplicării Tratatului de la C. din 7.09.1940 semnat între România și Bulgaria respectiv:

■ 20 hectare recoltă neculeasă de bumbac

■ 83 hectare recoltă neculeasă de porumb.

2. P. Hotărârea nr.4119/12.05.2011 emisă de C. M. București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, s-a respins cererea nr.7944/5050/11.04.2006 propunându-se neacordarea compensațiilor bănești moștenitorului G. M. domiciliat în SUA, 1 1554 Cohanesey Road, San Diego CA_, pentru bunurile defunctului M. M. trecute în proprietatea statului bulgar.

În motivarea Hotărârii (art. 2) se susține că solicitantul cererii ^unu depune situația de avere imobilă rurală act semnat și recunoscut de C. Mixtă Româno-Bulgară în care să figureze proprietatea M. M.". Potrivit art. 12 din Anexa C din Tratat "Comisiunea Mixtă va întocmi o situație a bunurilor specificate în art. 10 pct. 2 și 3, evaluarea bunurilor și sarcinilor ce-1 grevează".

De asemenea,

- "Tabloul de proprietari rurali care beneficiază de art. 5 din Tratat și pentru care au fost înaintate tablouri la Legația Bulgară din localitate nu este documentul întocmit de C. Mixtă potrivit art. 12 din TRATAT", iar

- Potrivit art. 5 din TRATAT rezultă că autorul a fost beneficiar al art. 5 din TRATAT având posibilitatea de a înstrăina în termen de 18 luni bunurile pe care le deținea în proprietate.

- La dosar nu au fost depuse acte care să ateste faptul că bunurile nu au fost înstrăinate (la dosar există asemenea acte, și dacă ar fi existat nelămuriri, C. avea posibilitatea să facă demersuri pentru aflarea adevărului - art. 7 (6) din Legea 9/1998)

Împotriva Hotărârii nr. 4119/12.05.201 1 pronunțată de C. M. București pentru aplicarea Legii 9/1998, G. M. a făcut contestație în care a menționat că "Situația de avere imobilă rurală", document care trebuia întocmit de C. Mixtă nu există în Arhivele Statului așa cum rezultă din adresa nr. 3698 SANIC/2011 comunicată de Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale. Lipsa acestui document nu poate constitui, în sine, lipsa dovezii dreptului de proprietate, atât timp cât s-au depus la dosar copii de pe contractele de vânzare cumpărare cu care s-au achiziționat imobilele.

Faptul că potrivit art. 5 proprietarul M. M. avea posibilitatea să înstrăineze bunurile pe care le deținea în proprietate, în aceeași adresă nr. 3698 SANIC/2011 se menționează că nu există nici un fel de documente "din care să rezulte că au fost înstrăinate bunurile pentru care se solicită despăgubiri în baza Legii 9/1998, a Legii 290/2003 și a Legii 393/2006".

Având în vedere cele menționate, văzând că însăși C. Municipală în Art. 1 din Hotărârea nr. 4119/12.05.2011 recunoaște că bunurile ce au aparținut defunctului M. M. AU TECUT ÎN PROPRIETATEA statului bulgar, respingerea cererii de acordare a compensațiilor bănești este nejustificată, abuzivă.

A.N.R.P., prin DECIZIA nr.74 din 24.01.2012 a respins contestația însușindu-și motivele Hotărârii nr. 4119/12.05.2011 emisă de C. M. București:

- nu există acte doveditoare verificate și acceptate de C. Mixtă care să ateste bunurile imobile abandonate de autorul M. M. în Bulgaria;

- documentele aflate la dosar nu constituie acte doveditoare pentru acordarea despăgubirilor pentru proprietățile din mediul rural întrucât autorul a beneficiat de prevederile art.5 din TRATAT fiind liber să dispună neîngrădit de proprietățile sale, o perioadă de 18 luni.

Decizia A.N.R.P. nr.74 din 24.01.2012 a fost dată cu încălcarea

flagrantă a dispozițiilor legale sprijinindu-se pe motive pe motive străine de natura pricinii, inserate cu rea credință în conținutul actului, cu intenția vădită, a priori de a respinge cererea de despăgubiri.

Atât C. Municipală cât și A.N.R.P. nu contestă dreptul de proprietate pe care autorul M. M. 1-a avut asupra proprietăților sale aflate în Bulgaria, dar în sprijinul respingerii cererii de acordare a compensațiilor bănești se invocă faptul că la dosar nu există acte doveditoare verificate și acceptate de C. Mixtă Româno-Bulgară care să ateste bunurile imobile abandonate și că, autorul beneficiind de prevederile art. 5 din TRATAT a fost liber să dispună o perioadă de 18 luni de proprietățile sale.

Analizând dispozițiile art. 5 și art. 7 din Legea 9/1998 se poate lesne observa că dovedirea dreptului de proprietate se poate face cu orice înscrisuri, în condițiile acestei legi. Legea nu precizează că numai anumite înscrisuri au forță doveditoare sau anume înscrisuri au o forță probantă mai mare decât a altora.

Cum legea nu distinge, nici organele administrative nu o puteau face, cu atât mai mult cu cât Legea 9/1998 nu face trimitere la actele întocmite de C. Mixtă Româno-Bulgară în urmă cu peste 70 de ani.

Ab initio, Lg nr.9/1998 se referă la acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar ca urmare a aplicării Tratatului din 1940, „compensații stabilite potrivit PREZENTEI LEGI în măsura în care nu au primit... compensații " (art. l(l) Legea 9/98)în lege sau în NORMELE metodologice pentru aplicarea Legii 9/98 nu există absolut nici o referire la actele care au fost sau care ar fi trebuit întocmite de C. Mixtă sau de caracterul absolut sau relativ al acestor documente în economia dovedirii substanțiale a dreptului de proprietate pentru obținerea compensațiilor.

Mai mult, pentru înlăturarea oricăror neclarități, în vederea soluționării cererilor, C. a fost îndreptățită să solicite acte și informații oricăror instituții publice, persoane fizice sau juridice (art. 7(6) legea 9/98). în măsura în care nu a existat nici un demers în acest sens, categoric nu au existat nelămuriri, iar motivele invocate pentru respingerea contestației sunt cu totul nefondate.

NORMA metodologică din 26.10.1998 definește înscrisul în accepțiunea art. 5 din Legea 9/98: Art. 6 „P. înscris, în sensul art. 5 din Legea 9/98 se înțelege orice dovadă eliberată de instituții - arhive, primării, notariate, instanțe judecătorești - în legătură cu fostele proprietăți cum ar fi: chitanțele de plată a impozitelor extrase din cărțile de imobil, planuri și autorizații de construire, contracte de vânzare cumpărare, hotărâri judecătorești și orice alte documente care se referă la existenta bunurilor rămase în județele cedate, inclusiv listele anexă la Tratatul de la C.".

Raportat la aceste dispoziții legale este pur și simplu absurdă motivația A.N.R.P. în Decizia 74/24.01.2012 potrivit căreia „în momentul verificării și emiterii hotărârii în dosar nu existau acte doveditoare, verificate și acceptate de C. Mixtă, care să ateste bunurile imobile abandonate de autorul M. M. în Bulgaria".

Astfel, s-a depus la dosar o C. - EXTRAS din „Tabloul de proprietari rurali care beneficiază de art. 5 din TRATAT și pentru care au fost înaintate tablouri la legația Bulgară din localitate" întocmit de COMISIUNEA MIXTĂ pentru aplicarea Tratatului cu Bulgaria - Delegațiunea Română, în Tabloul menționat (ANEXA 2) M. M. figurează cu o suprafață de teren de 168 ha 2591 m.c. în localitățile Corn. Cadichioi și Suiciuc Durostor.

Din adresa nr. 3698 SANIC/2011 din 29.07.2011 emisă de M.A.I. -Arhivele Statului rezultă că nu există documente din care să rezulte că au fost înstrăinate bunurile pentru care se solicită despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998.

Analizând actele menționate, rezultă fără îndoială că există dovada bunurilor imobile abandonate de M. M. în Bulgaria, precum și întinderea suprafețelor de teren, așa cum există la dosar și dovezi privind recoltele prinse și neculese, abandonate pe teritoriul Județului Durostor, repsectiv 20 ha recoltă neculeasă de bumbac și 83 ha recoltă neculeasă de porumb.

Este adevărat că potrivit art. 5 din Tratat bunurile aparținând românilor ce nu sunt cuprinși în „transferul de populațiuni" vor putea fi lichidate într-un termen de 18 luni dar acest lucru nu s-a întâmplat. „După expirarea acestui termen autoritățile bulgare vor putea expropia aceste proprietăți în schimbul unei juste și prealabile despăgubiri" (art. 5 alin.2). Chiar dacă expropierea ar fi existat, M. M. nu a primit nici o indemnizație.

Potrivit art.4(2) din ACORDUL la TRATAT (ANEXA C) „Proprietățile imobiliare rurale aparținând românilor obligați să părăsească ... teritoriile transferate Bulgariei, devin proprietatea Statului B., în condițiunile prevăzute de aliniatul precedent" (n.n. - bunurile vor fi considerate abandonate.

Potrivit art.4 din ACORD, „în cazul schimbului facultativ de populație, prevăzut în alin.(2) al art.1 al ACORDULUI de față, proprietățile rurale, părăsite de supușii români și bulgari, vor deveni proprietatea Statelor respective, ..." și în consecință, Art 5: „Statul Român ia în sarcina sa despăgubirea românilor ce părăsesc bunurile lor rurale situate în teritoriile transferate Bulgariei."

Evaluând dispozițiile legale menționate, rezultă că TRATATUL din 1940 împreună cu anexele respective constituie izvorul obligației de despăgubire asumate de Statul ROMÂN în urmă cu 72 de ani, iar legea nouă reglementează condițiile în care se acordă compensațiile respective.

Ca urmare, existând dovada dreptului de proprietate a terenurilor și stabilindu-se cu certitudine că acestea au trecut în proprietatea statului bulgar împreună cu recoltele prinse și neculese, sunt îndeplinite dispozițiile Legii 9/1998 pentru acordarea despăgubirilor, Hotărârea nr. 4119/12.05.2011 emisă de C. M. București și Decizia 74/24.01.2012 pronunțată de A.N.R.P. sunt acte administrative lovite de nulitate pentru nelegalitate.

Reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta C. M. București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 a formulat întâmpinare în combaterea cererii deduse judecății.

Potrivit principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, inclusiv sub aspectul persoanelor chemate în judecată, însă acest principiu trebuie interpretat prin corelație cu alte principii care guvernează procesul, în principal cel al rolului activ al instanței. Potrivit art. 129 Cod procedură civilă, instanța trebuie să pună în discuție orice împrejurări de fapt sau de drept care să ducă la soluționarea pricinii (alin. 4), trebuie să stăruie pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și să lămurească părțile asupra drepturilor dar și asupra îndatoririlor ce le revin, potrivit poziției lor procesuale.

Așadar, raportat la obiectul cauzei rezultă fără echivoc faptul că reclamantul se află în eroare cu privire la autoritatea administrativă competentă cu soluționarea cererii sale.

P. chemarea în judecată a celor 2 entități administrative respectiv Instituția Prefectului M. București și C. municipiului București pentru aplicarea legii nr. 9/1998, se extinde răspunderea, fie ea chiar și patrimonială, în mod forțat și nejustificat.

Având în vedere pârâta a solicitat instanței să pună în vedere reclamantului, eventuala precizare a cererii de chemare în judecată, întrucât scopul acestora nu poate fi valorificat de entități administrative care nu au competențe și atribuții în sensul solicitărilor de a face, și care nu pot fi emitentele actelor ce se solicită a fi adoptate.

Se invocă, în acest sens, excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului M. București, pentru că în cauză nu este respectat raportul reclamant-pârât, întrucât pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin Instituția Prefectului M. București nu are competențe în soluționarea cererilor formulate de cetățeni în temeiul Legii nr. 9/1998, și nu adoptă hotărâri în temeiul aceleiași legi speciale.

Așadar, activitatea Instituției Prefectului M. București este reglementată strict de dispozițiile Legii nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, precum și cele ale HG nr.460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului.

Mai mult chiar, Instituția Prefectului M. București nu are în subordine comisii județene de aplicare a legilor speciale.

In consecință, soluționarea cererilor în temeiul Legii nr. 9/1998, intră în atribuțiile Comisiei municipiului București pentru aplicarea legii nr. 9/1998 competente, așadar nu în atribuțiile Instituției Prefectului M. București.

Aceasta înseamnă că cea chemată în judecată spre a-i fi opozabilă hotărârea este entitatea investită cu competența de soluționare a cererilor și de adoptare a hotărârilor, respectiv C., așa cum se prevede în legile aplicabile, respectiv Legea nr. 9/1998 și normele de aplicare HG nr. 753/1998.

Altfel spus, nu se pot pune în executare de către Instituția Prefectului M. București (nici din punct de vedere administrativ și nici din punct de vedere legal) obligațiile ce revin altor organisme administrative, întrucât s-ar ajunge în situația imposibilității efective de executare, obligația de a face neputând fi valorificată decât de către organismele competente, așadar nu de către alte organe administrative cum este instituția prefectului, motiv pentru care solicităm respingerea cererii de chemare în judecată față de această pârâtă.

Sub un alt aspect, în situația în care introducerea în cauză a Instituției Prefectului M. București este determinată după sediul în care își desfășoară activitatea și C., arătăm că deși ambele autorități funcționează în aceeași clădire, acest aspect nu este de natură de a conferi calitate procesuală pasivă Instituției Prefectului M. București.

In consecință, pârâta a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii reclamantului ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

C. municipiului București pentru aplicarea Legii nr.9/1998 a formulat întâmpinare împotriva acțiunii reclamantului, solicitând respingerea acesteia.

S-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei municipiului București pentru aplicarea Legii nr.9/1998, motivat de faptul că reclamanții aveau posibilitatea de a formula contestație în instanța de judecată împotriva deciziei, act administrativ ce se emite de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Textul legal, respectiv art. 7 alin. 4 din Legea nr. 9/1998, prevede că hotărârea adoptată de comisia județeană nu poate fi anulată pe calea contenciosului administrativ, ea fiind supusă doar controlului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea legii nr. 9/1998.

De altfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998, republicată, hotărârile adoptate de comisiile județene, respectiv a municipiului București, în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, sunt supuse controlului exclusiv al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea legii nr. 9/1998, în temeiul art. 7 alin. 3 al Legii nr. 9/1998. republicată.

Totodată, doar hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, acestea putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

Rezultă, astfel, că acțiunea în justiție vizează doar actul administrativ care produce efecte juridice și în baza căruia solicitantul intră efectiv sau nu în posesia compensațiilor stabilite prin Legea nr. 9/1998, republicată, respectiv decizia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților -Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, având în vedere că prin hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, se soluționează cererile în sensul propunerii de acordare/neacordare a compensațiilor. Se poate observa că NU există prevedere în legea specială care să dispună anularea pe calea instanțelor de judecată a hotărârii comisiei, ci doar a deciziei ANRP.

Datorită caracterului de plină jurisdicție al contenciosului administrativ, soluționarea cererii formulate în justiție în temeiul dispozițiilor art. 7 alin.4 din Legea nr.9/1998, cu modificările ulterioare, împotriva deciziei Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, implică o analiză a legalității și temeiniciei actului administrativ inițial, respectiv a hotărârii Comisiei municipiului București pentru aplicarea Legii nr.9/1998, în temeiul art. 13 alin.l si art. 18 alin.8 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, însă singurul act care poate fi anulat de către instanță este decizia emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pe fondul cauzei:

Se solicită respingerea ca neîntemeiat, al capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 4119/12.05.2011 adoptată de C. municipiului București pentru aplicarea legii nr. 9/1998.

Conform prevederilor în materia legii speciale aplicabile, acțiunea în justiție vizează doar actul administrativ care produce efecte juridice, respectiv decizia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998.

Actul administrativ prin care se soluționează contestația administrativă formulată împotriva hotărârilor comisiilor nu este unul formal, reieșind din dispozițiile legale ale Legii nr. 9/1998 că legiuitorul a învestit autoritatea publică cu un drept de apreciere. In vederea emiterii acestei decizii, ANRP procedează la verificări ale documentelor pe care aceste hotărâri se bazează, controlul fiind unul de legalitate, al unui act administrativ emis la nivel inferior.

Ignorarea semnificației activităților întreprinse de ANRP în contextul procedurii prevăzute de Legea nr.9/1998, ar însemna ignorarea principiului legalității, controlul efectuat vizând conformitatea actului administrativ atât cu normele legale în vigoare cât și cu interesul public și privat incident.

Hotărârea judecătorească prin care s-ar analiza în mod direct contestația formulată împotriva hotărârii Comisiei, respectiv s-ar dispune asupra legalității sau nelegalității Hotărârii nr. 4119/ 12.05.2011, ar fi dată cu depășirea atribuțiilor judecătorești și a principiului separației puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituție, prin subrogarea instanței în atribuțiile puterii executive, întrucât reclamantul apreciază că este vătămat de conținutul deciziei ANRP, are deschisă calea acțiunii judiciare, însă acesta are posibilitatea supunerii acestui ultim act administrativ controlului instanței.

În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtei C. municipiului București pentru aplicarea legii nr. 9/1998 la adoptarea unei noi hotărâri prin care să se stabilească compensații pentru bunurile enumerate în cererea administrativă, solicită respingerea acestui capăt de cerere pentru următoarele considerente:

Solicitarea de a se recunoaște de către instanță dreptul cu privire la bunurile enumerate în acțiune, astfel încât pârâtele să fie obligate la acordarea compensațiilor pentru acestea, este inadmisibilă, întrucât nici o acțiune prin care se tinde la obținerea unei hotărâri judecătorești care să încalce sfera de activitate a diferitelor autorități ale statului nu poate fi promovată.

Instanța de judecată nu se poate substitui dreptului de apreciere al autorității administrative competente, soluționarea acestei cereri de acordare a despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 9/1998 fiind atributul exclusiv al Comisiei și ulterior ANRP, instanței de contencios administrativ revenindu-i exclusiv competența cenzurării actelor administrative pe care autoritatea administrativă le emite în limitele atribuțiilor conferite de lege.

In acest context, instanța de contencios administrativ are doar competența de a constata caracterul nelegal al conduitei manifestate de pârâtă, prin nesoluționarea ori soluționarea defectuoasă, fără însă a se pronunța asupra existenței sau întinderii dreptului la compensații și fără a impune autorității publice să soluționeze cererea într-un anumit sens.

De asemenea, nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească bunurile pentru care se pot oferi compensații ori criteriile de calcul aplicabile.

Sub un alt aspect, C. nu poate emite o nouă hotărâre în absența

dosarului administrativ constituit în baza Legii nr.9/1998 care în prezent se află la A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților, precum și a deciziei ANRP de invalidare.

Legiuitorul a instituit un cadru legal cu privire la soluționarea cererilor, respectiv procedura administrativă, care presupune atribuții în sarcina a două organisme administrative.

Soluționarea efectivă a unei cereri de compensații necesită intervenția a două organisme administrative, respectiv comisia județeană și ANRP -Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998.

Astfel, în lipsa unei decizii de invalidare și înaintarea acesteia împreună cu dosarul aferent, comisia județeană se află în imposibilitatea efectivă de a adopta o nouă hotărâre.

Pe de altă parte, evaluarea compensațiilor nu se poate efectua fără baza de documente și decizia ANRP (care să confirme anularea hotărârii).c)întrucât legea specială nr. 9/1998 prevede posibilitatea acordării de despăgubiri pentru cei îndreptățiți, dovada dreptului intră în sarcina

solicitaților întrucât sunt direct interesați, mai mult chiar, legea prevede prin art.4 faptul că "foștii proprietari sau moștenitorii acestora, vor depune în acest sens cereri însoțite de acte doveditoare la comisia județeană sau a municipiului București pentru aplicarea legii.".

În ceea ce privește necesitatea depunerii înscrisului denumit Situația de avere imobilă rurală, document întocmit de C. mixtă româno-bulgară, se arată că actul denumit "Situație de avere imobilă rurală a locuitorului” este un înscris oficial încheiat de C. mixtă româno-bulgară, care poartă semnăturile ambelor părți și ștampila Comisiei mixte româno-bulgare. Documentul se încheia în baza actelor de proprietate prezentate de autor, verificate și ulterior constatate la fața locului, urmare a deplasării membrilor comisiei în zona unde erau situate efectiv bunurile imobile. Așadar, în Situația de avere imobilă rurală este înscrisă, verificată și confirmată proprietatea autorului.

In ceea ce privește forma "situației de avere imobiliară rurală", aceasta trebuie să fie semnată de membrii Comisiei mixte româno-bulgare, să fie lizibilă și să fie depusă în formă legalizată, eliberată de Arhivele Naționale, de Serviciul județean de arhivă C. sau Serviciul județean de arhivă Tulcea, după caz., (art. 5 din Legea nr. 9/1998, rep coroborat cu art.ódin H.G.753/1998).

Forma actului reprezintă în sine confirmarea validității sale iar necesitatea semnăturilor comisiei mixte reprezintă confirmarea legalității conținutului actului.

Necesitatea existenței unui astfel de înscris la dosarul administrativ se regăsește și în prevederile HG nr. 1277/2007, art. 35^A1, alin. 2: "Serviciul de aplicare a Legii nr. 9/1998 verifică condițiile prevăzute de lege referitoare la: a) calitatea de beneficiar al Legii nr. 9/1998; b) calitatea de moștenitor a solicitantului; c) existența documentelor întocmite și verificate de C. mixtă româno-bulgară, emise de Arhivele Naționale și Arhivele Ministerului Afacerilor Externe, care atestă situația bunurilor pentru care se solicită compensații."

Așadar, se acordă compensații bănești în baza Legii nr. 9/1998 numai pentru bunurile care au fost cuprinse în situațiile de avere imobiliară întocmite de C. mixtă Româno-Bulgară, instituită în mai 1949, statul român primind, la rândul său, despăgubiri din partea statului bulgar numai pentru aceste bunuri, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Tratatul de la C..

Sub acest aspect, atât Hotărârea nr. 4119/2011 adoptată de Comisie cât și Decizia nr. 74/2012 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților sunt temeinice și legale, întrucât la dosar nu există acte doveditoare specifice, care să ateste bunurile abandonate în Bulgaria de autorul contestatorului, verificate și semnate de Comisa mixtă Româno-Bulgară, instituită în mai 1949.

De asemenea, se poate observa astfel că Tabloul de proprietari rurali care beneficiază de art. 5 din Tratat, depus de solicitant, nu este un document întocmit de C. Mixtă româno-bulgară, potrivit art. XII din Tratat.

Mai mult decât atât, din actele depuse la dosar s-a constatat că autorul a fost beneficiar de art. V din Tratat conform căruia avea posibilitatea de a înstrăina în termen de 18 luni bunurile pe care le deținea în proprietate.

In aceeași ordine de idei, reclamantul nu a depus acte din care să rezulte că nu a înstrăinat bunurile sau că a fost respins de la acordarea beneficiului art. V din Tratat. Chiar și ultimul act emis în 26 mai 1944 s-a hotărât amânarea examinării dosarului.

In ceea ce privește persoanele care nu și-au lichidat proprietățile, acestea puteau beneficia de privilegiul depunerii actelor corespunzătoare la C. mixtă Româno-Bulgară, care în urma verificărilor efectuate, după sfârșitul anului 1944, emitea decizii de acceptare sau respingere.

Documentele emise de C. mixtă Româno-Bulgară, pentru această categorie de proprietari sunt:Procesul verbal de inventariere, pe baza actelor autentice, a proprietății rurale în cauză Certificatul de identificare cadastrală și evaluare, Decizia de acceptare nominală, cuprinzând bunurile evaluate.

Documentele enumerate mai sus se consideră valabil întocmite doar în condițiile în care erau semnate și parafate de C. mixtă Româno-Bulgară și emise ulterior sfârșitului anului 1944.

Prezumția reclamantului nu constituie confirmarea necontestabilă potrivit căreia autorul nu a beneficiat de prevederile art. V din Tratat.

Pe cale de consecință, se poate constata că reclamantul nu a depus nici un act din cele enumerate mai sus, motiv pentru care rugăm instanța să constate că este nefondată solicitarea de acordare a despăgubirilor.

In acest sens, pârâta a solicitat instanței de judecată să constate că în lipsa unor probe clare, se ajunge la prejudicierea statului, întrucât, în situația în care statul bulgar nu a acordat despăgubiri statului român, pentru proprietățile autorului reclamantului, apare evident că nici moștenitorul acestuia nu este îndreptățit la compensații. Nu în ultimul rând, înregistrarea actelor doveditoare intră în sarcina exclusivă a reclamantului, așadar nu a autorităților învestite cu soluționarea cererilor administrative, a căror atribuție este de analizare, evaluare și respectiv de apreciere.

d) Susținerea reclamantului referitoare la recunoașterea de către Comisie a trecerii bunurilor ce aparțineau defunctului M. M., în proprietatea statului bulgar, este nefondată cât timp cererea administrativă depuse de solicitant a fost respinsă atât de Comisiei cât și de ANRP.

Pe de altă parte, consideră că se pierde din vedere esența reglementărilor speciale aplicabile, respectiv caracterul reparator instituit prin acest acte normative.

În consecință, trebuie avut în vedere faptul că Statul Român a înțeles să procedeze la reparația unui prejudiciu produs în urma trecerii bunurilor în proprietatea statului bulgar, și, în aplicarea acestor norme a stabilit compensații juste și nu la împroprietărirea sau îmbogățirea fără just temei.

Pentru toate aceste considerente, pârâta a solicitat admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, nefondată și introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În drept, au fost invocate prevederile art.115 și minatoarele din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 9/1998, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 753/1998.

Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului M. București și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

S-a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, respectiv actele privitoare la situația autorului reclamantului și a bunurilor sale în condițiile Tratatului de la C. din 1940.

Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:

P. cererea nr.7944/5050 din 11.04.2006, formulată în baza Lg. nr.9/1998, reclamantul G. M. a solicitat acordarea compensațiilor bănești pentru bunurile aparținând tatălui său, defunctul M. M., abandonate de acesta pe teritoriul Bulgariei în urma aplicării Tratatului de la C. din 7 septembrie 1940.

P. Hotărârea nr.4119 din 12.05.2011, C. M. București pentru aplicarea Lg. nr.9/1998, a respins cererea reclamantului M. G., propunând neacordarea compensațiilor bănești.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat contestație în condițiile Lg. nr.9/1998, respinsă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin Decizia nr.74 din 24.01.2012.

Față de această soluție, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată de față pe care prezenta instanță, pentru motivele ce vor fi menționate, o apreciază ca fiind întemeiată.

Conform art.1 din Lg. nr.9/1998, „Cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele Durostor și Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți”.

Se reține că motivarea soluției Comisiei M. București pentru aplicarea Lg. nr.9/1998, motivare însușită și de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, se circumscrie următoarelor două aspecte: primul din ele, de natură formal/procedurală în materie probatorie, referitor la faptul că „solicitantul cererii (adică reclamantul M. G.) nu depune Situația de avere imobilă rurală, act semnat de C. Mixtă Româno-Bulgară, în care să figureze proprietar M. M..”, iar cel de-al doilea se referă la o situație de fapt, în care s-a aflat autorul reclamantului, dl. M. M., ca urmare a încadrării sale într-o categorie de persoane, dintre cele afectate de aplicarea Tratatului de la C. din 7 septembrie 1940, respectiv cea a beneficiarilor art.V din Tratat, conform căreia avea posibilitatea de a înstrăina în termen de 18 luni bunurile pe care le deținea în proprietate. S-a arătat în acest sens că „la dosar nu au fost atașate procese verbale, certificate sau decizii emise de C. mixtă româno-bulgară care Să ateste faptul că nu au fost înstrăinate bunurile pentru care se solicită despăgubiri.”

În ceea ce privește primul motiv, prezenta instanță constată că există actul solicitat de către comisia municipală și că datele ce rezultă din acest act, referitoare la calitatea de proprietar a autorului reclamantului asupra bunurilor abandonate în Bulgaria sunt coroborate de actele de vânzare-cumpărare prin care autorul reclamantului a dobândit proprietatea acestor bunuri, dar și de actele de evidență a averii imobiliare a autorului reclamantului, întocmite cu ocazia aplicării Tratatului de la C. din 1940.

Este corectă mențiunea comisiei municipale că, potrivit art.VI din Tratatul dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, „Se creează o Comisiune Mixtă compusă din trei membrii români și trei membrii bulgari” Conform art.XII din Anexa C din Tratat „Comisiunea Mixtă va întocmi o situație a bunurilor specificate în art.X, punctele 2 și 3 (punctul 2 determină în ce constau proprietățile iar punctul 3 constată totalul datoriilor, creanțelor și drepturilor persoanelor supuse schimbului de populație), evaluarea bunurilor sale și a sarcinilor ce-l grevează, activul și pasivul patrimoniului.

Totodată, comisia a arătat și că „Tabloul de proprietari rurali care beneficiază de art.5 din Tratat și pentru care au fost înaintate tablouri la Legația Bulgară din localitate nu este documentul întocmit de C. Mixtă româno-bulgară potrivit art.XII din Tratat.”

Mențiunea comisiei municipale este,de asemenea, corectă în sensul că actul intitulat „tablou de proprietarii rurali care beneficiază de art.5 din Tratat și pentru care au fost înaintate tablouri la Legația Bulgară din localitate” (fila 46 dosar) și în care M. M. este indicat ca având în proprietate 168 ha 2591 mc, nu este același act cu cel întocmit de C. Mixtă româno-bulgară potrivit art.XII din Tratat.

Cu toate acestea, nu poate fi infirmată nici forța probatorie a acestui act, „tablou de proprietarii rurali care beneficiază de art.5 din Tratat și pentru care au fost înaintate tablouri la Legația Bulgară din localitate”, din perspectiva procedurii derulate de Lg. nr.9/1998 și a normelor sale de aplicare.

Nu există nici o distincție în Lg. nr.9/1998 și în normele sale de aplicare, în sensul dat de către comisia municipală, cu privire la forța probatorie mai puternică a unor înscrisuri față de altele, iar o simplă lectură a prevederilor legale aplicabile acestei situație confirmă că s-a realizat o soluționare negativă a cererii reclamantului prin exces de putere, în sensul dispozițiilor art.2 alin.1 lit.n din Lg. nr.554/2004, de către comisia municipală, respectiv cu încălcarea dreptului la despăgubire al reclamantului, atunci când a înlăturat toate înscrisurile doveditoare ale dreptului/drepturilor de proprietate ale autorului reclamantului, asupra bunurilor abandonate în Bulgaria:Art. 5. – „(1) Dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor pentru care se solicită compensații se face cu înscrisuri. (2) Arhivele Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, precum și alte instituții publice care dețin acte referitoare la situația persoanelor evacuate din județele Durostor și Caliacra, ca urmare a aplicării tratatului, sunt obligate să elibereze celor interesați copii de pe actele solicitate.

- Punere în aplicare art. 5. prin Normă metodologică Norma metodologică din 26.10.1998 pentru aplicarea Legii nr. 9/1... din_ :

Art. 6. - P. înscris, în sensul art. 5 din Legea nr. 9/1998, se înțelege orice dovadă eliberată de instituții-arhive, primării, notariate, instanțe judecătorești - în legătură cu fostele proprietăți, cum ar fi: chitanțe de plată a impozitelor, extrase din cărțile de imobil, planuri și autorizații de construcție, rapoarte de expertiză, contracte de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătorești și orice alte documente care se referă la existența bunurilor rămase în județele cedate, inclusiv listele-anexă la Tratatul de la C..”

Ori, comisia municipală nu a justificat în nici un fel de ce multitudinea de acte, anterioare, contemporane și ulterioare momentului 1940, nu sunt valabile pentru a dovedi temeinicia cererii reclamantului: existau contractele de vânzare-cumpărare a suprafețelor de terenuri indicate ulterior de comisia mixtă româno-bulgară ca fiind în proprietatea dlui M. M., exista acest „tablou” care este emis tot de către C. Mixtă Româno-Bulgară, existau nenumăratele cereri ale autorului reclamantului, începând cu anul 1940 până în 1944, către comisia mixtă și către diferitele autorități administrative cu atribuții în legătură cu aplicarea Tratatului de la C., în care acesta își descrie proprietatea și afirmă repetat că nu s-a înstrăinat nici o proprietate imobiliară din masa celor reținute în 1940 ca intrând în patrimoniul său.

Există, astfel contractele de vânzare-cumpărare din 7.03.1938 (filele 104 – 106 dosar) 23.06.1938 (fila 97 dosar), 20.07.1938 (fila 94 dosar), 30.07.1938 (fila 91 dosar), 5.09.1938, (fila 88 dosar) 6.09.1938 (fila 89 dosar), 25.05.1939 (fila 100 dosar), toate autentificate la grefa Tribunalului județului Durostor, Titlul de proprietate emis de Ministerul Agriculturii și Domeniilor la 12 ianuarie 1935 – fila 101 dosar, care atestă că autorul reclamantului a deținut în proprietate o avere imobilă consistentă pe raza comunelor Cadichioi (Kadikoy) și Suiciuc, satul Caraiamurlar, în județul Durostor.

Sunt emise tot de către Comisiunea Mixtă Româno-Bulgară pentru aplicarea Tratatului de la C. – Delegațiunea Română, două acte, „Fișa dosarului nr.444” și „Fișa dosarului nr.445” din 9.03.1944 în care, de asemenea, sunt trecute situațiile (situațiunile) bunurilor rurale din comunele Cadichioi, ., satul Caraiamurlar, jud. Durostor și în care sunt enumerate contractele de vânzare-cumpărare, parte din ele menționate anterior, prin care autorul reclamantului a cumpărat diferite loturi de teren de la foști locuitori ai zonei, în general turci și bulgari, în cursul anilor 1938, 1939 – fila 160 dosar.

În fine, există chiar și actul despre care C. M. București pentru aplicarea Lg. nr.9/1998 afirmă că lipsa sa ar constitui un motiv esențial de respingere a cererii reclamantului: la fila 179 din prezentul dosar există actul bilingv româno-bulgar „Situație de averea imobilă rurală a locuitorului M. M. (numele autorului reclamantului este scris numai în rubrica în limba bulgară, cu litere chirilice) OПЙСЪ (opis, situație), în care M. M. apare cu teren arabil 111,50 ha, grădină 0,20 ha, vie 0,20 ha.

Acest act se afla, potrivit mențiunilor făcute chiar pe el, în Arhiva MAE, Fond Tratatul de la C., vol.78, pag 154, fiind astfel complinită prima „lipsă” invocată de comisia municipală și menținută de ANRP cu ocazia respingerii contestației formulate de reclamantul din prezenta cauză. În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, al beneficiului art.V din Tratat pentru dl. M. M., prezenta instanță apreciază că autorul reclamantului nu a intrat în categoria beneficiarilor acestei facilități, a avut doar potențialul de a intra în această categorie, fără a se materializa includerea sa în categoria beneficiarilor și, pe de altă parte, în concret nu s-a realizat înstrăinarea bunurilor imobile din patrimoniul său, situate în Cadrilater.

Art. V din Tratat a stipulat că: „Bunurile rurale – proprietăți clădite și neclădite – situate în județele Durostor și Caliacra (în delimitarea lor dinainte de iunie 1925) dobândite potrivit legilor române și aparținând tuturor românilor ce nu sunt cuprinși în transferul de populațiuni, vor putea fi lichidate liber și nesilit de către proprietarii lor, fără piedici ce ar rezulta din dispozițiunile legislative sau administrative bulgare, într-un termen de 18 luni, cu începere de la schimbul instrumentelor de ratificare ale tratatului de față.”

Astfel, reclamantul apare în actul din 1940 - tablou de proprietarii rurali care beneficiază de art.5 din Tratat și pentru care au fost înaintate tablouri la Legația Bulgară din localitate” .

Însă, în cererea ulterioară acestui moment, adresată Comisiunii mixte Româno-Bulgare, la Ministerul de Externe București, dl. M. M. solicită a fi considerat „ca intrând în prevederile art.5 din Tratatul între România și Bulgaria, semnat la 7 Septembrie 1940… ca unul care domiciliez împreună cu întreaga mea familie în orașul București,încă din 24 mai 1939..”

Este deci clar că, până la acest moment, autorul reclamantului nu era un beneficiar al art.V din tratat. Ci doar un solicitant de a dobândi această calitate.

Aspectul este confirmat și de actul intitulat „Declarațiune” din 20 Martie 1941, în care dl. M. M. declară că „în situațiunea juridică a proprietăților mele de pe mereaua stului Kadichioi și Caraiamurlar din județul Durostor nu aintervenit nici o schimbare până astăzi.”

De asemenea, prin cererea înregistrată la Delegațiunea Mixtă Româno-Bulgară în 22 august 1944, dl. M. M. solicită „ să binevoiți a-mi elibera un certificat din care să se constate că am cerut beneficiul art.5 din Tratatul de la C. pentru suprafața de 167 ha teren arabil, situate în . .> Răspunsul la această cerere este un act extrem de important în economia probatorie a prezentului litigiu: s-a eliberat un „referat”, în care se menționează: „Din cercetarea dosarelor nr.444 și 445 aflate în arhiva art.V, rezultă că Dl. M. M. a solicitat să i se recunoască beneficiul disp. art.V din Tratat, depunând în sprijinul cererii acte pentru a dovedi că a lăsat în teritoriul cedat pe mereaua satelor Cadichioi și Suiciuc jud. Durostor, terenuri rurale în suprafață totală de aprox. 168 ha 7462 mp. Cererea nu a fost soluționată de Comisiunea Mixtă până în prezent.” – subl.ns

Este vorba de cererea de a i se acorda beneficiul art.V din tratat, la care, în data de 26.05.1944, Comisiunea Mixtă Româno-Bulgară a emis procesul-verbal al ședinței în care s-a discutat acest aspect.

Acest act este emis, așa cum s-a arătat, la 26.05.1944 și are ca obiect „cererea ce ați făcut de a vi se recunoaște beneficiul dispozițiunilor art.V din Tratatul de la C.” și demonstrează că reclamantul nu era un beneficiar al art.V, ci doar un solicitant în sensul acesta.

Iar poziția delegației bulgare este fără echivoc în sensul că dl. M. M. nu poate beneficia de facilitatea instituită prin art.V din tratat: „În consecință, Dl. Pomenov declară că petiționarul n-ar putea fi admis la beneficiul art.V și cererea sa urmează a fi respinsă...Comisiunea a hotărât să amâne examinarea dosarului „

Acest act, în conexiune cu mențiunile realizate în „referatul” prezentat anterior confirmă două aspecte obiective: că, până în 25 august 1944, dl. M. M. nu era și nu obținuse beneficiul art. V din Tratat și că poziția comisiei bulgare era de respingere categorică a acestei cereri, respectiv de neacordare a facilității menționate.

Aceste date se conjugă cu cele comunicate de MAI – Arhivele Naționale – Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, prin adresa nr.3698 SANIC/29.07.2011 (fila 156 dosar), care afirmă: „Precizăm că nu deținem documente din care să rezulte că au fost înstrăinate bunurile pentru care se solicită despăgubiri în baza Legii nr.9/1998, Legii nr.290/2003 și Legea nr.393/2006”.

Față de toate aceste mențiuni, se confirmă că autorul reclamantului a solicitat încadrarea în categoria beneficiarilor art.V din Tratat, că această cerere nu a fost aprobată, cel puțin până la 25 august 1944 și că, oricum, cu beneficiu sau fără, nu a înstrăinat bunurile imobile deținute în Cadrilater.

Ori, acest aspect este cel mai important în perspectiva actuală, pentru că art.V din Tratat instituia o facilitate prin care, timp de 18 luni după schimbarea instrumentelor de ratificare ale tratatului, cei ce dețíneau bunuri imobile în Cadrilater, le puteau vinde liber, în mod firesc nemaiavând astăzi dreptul, în cazul valorificării lor, la compensațíi, nici ei, nici moștenitorii lor, în baza Lg. nr.9/1998.

Ca o prezumție simplă, ce se conjugă cu dovada cu înscrisuri, este un fapt notoriu că, după 23 august 1944 o valorificare a bunurilor imobile din Bulgaria, în sensul tratatului, a fost din ce în ce mai dificilă pentru cetățenii români, astfel că, dacă nu s-a realizat o valorificare a lor până la această dată, este greu de presupus că s-ar fi putut realiza după ocuparea României și Bulgariei de către armatele sovietice.

Oricum, aspectele obiective rezultând din înscrisuri sunt clare, în opinia prezentei instanțe, autorul reclamantului nu a reușit să-și valorifice averea imobiliară rămasă pe teritoriul statului bulgar și, în acest context, urmașul său, dl. M. G. este îndreptățit la obținerea compensațiilor în baza Lg. nr.9/1998.

În ceea ce privește averea imobiliară, așa cum s-a arătat, există o multitudine de acte ce confirmă întinderea acesteia, astfel cum a fost solicitată prin cererea nr.7944/5050/11.04.2006, acte ce au fost prezentate anterior, confirmate și de declarațiile dlui. M. M. și, mai ales, de actele Comisiei mixte Româno-Bulgare, respectiv 168 ha (111 ha 2091 mp teren arabil, 1366 mp grădimi, 972 mp vie în satul Cadichioi și 50 ha, 7552 mp teren arabil, 3 ha 4.421 mp câșlale – pășuni pentru stâne - în satul Caraiamurlar) 9.104 mp situate în județul Durostor și recolte neculese de bumbac - 20 ha și porumb - 83 ha, acestea fiind trecute în actul emis de C. Mixtă Româno-Bulgară pentru schimbul de populație – fila 18 dosar.

Pentru motivele menționate, a fost admisă acțiunea reclamantului, astfel cum a fost formulată, urmând a se dispune anularea Deciziei nr.74/24.01.2012 emisă de ANRP.

Ca o consecință a acestei soluții, a fost obligată pârâta ANRP să invalideze Hotărârea nr. 4119/12.05.2011 emisă de C. pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului M. București și să restituie dosarul către C. pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 în vederea stabilirii de compensații bănești către reclamantul G. M., în calitate de moștenitor al defunctului M. M. pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, solicitate prin cererea nr.7944/5050/11.04.2006, respectiv 168 ha 9.104 mp sit. în județul Durostor și recolte neculese de bumbac - 20 ha și porumb - 83 ha.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. M. BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 solicitând admiterea recursurilor,modificarea sentinței civile recurate cu consecința respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a învederat următoarele:

În temeiul art. 299 si urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 din Codul de procedură civilă, consideră că Sentința civilă nr. 6064/04.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul București este netemeinică si nelegală pentru următoarele considerente:

În temeiul art. 6 alin. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 25/2007, Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 74/24.01.2012 prin care s-a respins contestația depusă de domnul G. M. și s-a validat Hotărârea Comisiei M. București nr. 4119/12.05.2011 pentru următoarele motive:

Din documentele existente la dosarul în care a fost emisă Hotărârea nr. 4119/12.05.2011 de către C. M. București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 rezultă că domnul G. M. a formulat cerere la data de 11.04.2006 pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, pentru autorul M. M..

În data de 12.05.2011, C. M. București a emis Hotărârea nr. 4119, prin care s-a respins cererea domnului G. M. privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile abandonate de autorul M. M..

Motivul pentru care a fost respinsă cererea se referă la faptul că în momentul verificării și emiterii hotărârii în dosar nu existau acte doveditoare, verificate și acceptate de C. Mixtă Româno-Bulgară, care să ateste bunurile imobile abandonate de autorul M. M. în Bulgaria.

Documentele aflate la dosar nu constituie acte doveditoare cu privire la acordarea despăgubirilor pentru proprietățile din mediul rural întrucât autorul a beneficiat de prevederile art. V din Tratatul din 1940, fiind liber să dispună neîngrădit de proprietățile sale, o perioadă de 18 luni, iar la data întocmirii procesului verbal nu expirase acest termen.

Conform art. V din Tratatul încheiat între România și Bulgaria la 7 septembrie 1940 la C., „Bunurile rurale - proprietăți clădite și neclădite - situate în județele Durostor și Caliacra (în delimitarea lor dinainte de 14 iunie 1925), dobândite potrivit legilor române și aparținând tuturor românilor ce nu sunt cuprinși în transferul de populațiuni, vor putea fi lichidate liber și nesilit de către proprietarii lor, fără piedici ce ar rezulta din dispozițiuni legislative sau administrative bulgare, într-un termen de 18 luni, cu începere de la schimbul instrumentelor de ratificare ale tratatului de față."

Acest dezacord a fost soluționat prin Acordul Româno - B. din 1 aprilie 1943, în sensul că și funcționarilor să li se încheie situații-stat, iar bunurile lor rurale să fie considerate ca abandonate. în acest scop a fost înființată o subcomisiune mixtă compusă din 2 membri români și 2 membri bulgari. Această subcomisiune a lucrat până în luna august 1945, perioadă în care a întocmit situații-stat pentru cei aflați în dezacord, iar după această dată persoanele aflate în dezacord se puteau adresa Ministerului Agriculturii și Domeniilor - Direcția Lichidărilor (Serviciul Schimb de Populație cu Bulgaria) care era în măsură să certifice bunurile abandonate în Bulgaria, în cazul în care acestea nu fuseseră înstrăinate în termenul de 18 luni.

Având în vedere cele de mai sus, în mod corect, C. M. București, a respins cererea de acordare a despăgubirilor pentru bunurile abandonate în Bulgaria de către M. M..

P. urmare, consideră Decizia nr. 74/24.01.2012 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților ca fiind temeinică și legală.

Mai mult decât atât, solicită instanței să constate că, în conformitate cu extrasul din „Tablou de coloniștii și românii care au recolte de toamnă nerecoltată încă" din ., autorul a abandonat recolte neculese de bumbac - 16ha 50 ari și porumb - 65 ha, și nu bumbac - 20 ha și porumb - 83 ha, cum în mod eronat sunt menționate în sentința civilă 6064/04.12.2013.

Pentru motivele arătate mai sus si considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsită de temei legal, a solicitat admiterea recursului formulat si modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de către reclamantul M. G..

În drept și-a întemeiat apărarea pe dispozițiile art. 304 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr. 9/1998, H. G. nr. 753/1998, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G nr. 10/2014 cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea cererii de recurs pârâta C. M. BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 a învederat ca în opinia sa sentința recurată este netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:

1) Prima critică vizează soluția eronată de a se acorda compensații pentru terenuri în suprafață de 168 ha și 9.104 mp situate îmi județul Durostor.

Prima instanță nu a ținut cont de dispozițiile art.8 alin.l din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.9/1998 coroborate cu dispozițiile art.2 alin.l din Legea nr.9/1998, republicată din care se poate observa cu ușurință că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda despăgubiri pentru fiecare hectar de teren agricol abandonat în județele Durostor și Caliacra, limitând cuantumul acestor despăgubiri la suprafața prevăzută de Legea nr 9/1998, respectiv 50 ha.

Legea nr. 9/1998, republicată: "a) pentru fiecare hectar de teren, o sumă calculată la valoarea medie a categoriilor de teren, stabilită în condițiile prevăzute de dispozițiile legale pentru valoarea de patrimoniu a terenurilor ce constituie capital social, sau, la cerere, acțiuni la societății»; comerciale cu capital integral ori majoritar de stat în județul de domiciliu sau învecinat, Iară ca totalul suprafeței de teren pentru care se acordă compensații să depășească suprafața prevăzută de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;"

HG nr. 753/1998, art. 8, alin. (1) Persoanele îndreptățite - proprietarii sau moștenitorii legali ai acestora - beneficiază opțional, la cerere, pentru terenurile pe care le-au avut în proprietate în județele Durostor și Caliacra, de compensații, astfel: a) compensații în bani pentru suprafața de teren avută în proprietate, din care se scade, dacă este cazul, suprafața de teren reconstituită potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, dar nu mai mult. decât suprafețele prevăzute în această lege;"

Limita de suprafață de 50 ha este prevăzută de art. 9 alin, 1 din Legea nr. 18/1991, republicată, respectiv prin modificările aduse de Legea nr. 169/1997.

Mai mult decât atât, textul de lege prevăzut la art.8 alin, 1 din Normele Metodologice limitează despăgubirile, instituind diminuarea suprafeței de teren pentru care se acordă despăgubiri prin scăderea suprafeței de teren reconstituită conform Legii nr. 18/1991 din suprafața de teren abandonată în fosta regiune Durostor.

De asemenea, limitarea măsurilor reparatorii are în vedere și posibilitățile financiare ale statului în raport cu alte necesități și priorități economice și sociale, în același sens fiind și alte legi privind acordarea de despăgubiri și compensații (ex: Legea nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Word și Ținutul H.).

Legea nr.9/1998 nu cuprinde nici o dispoziție din care să se concluzioneze că legiuitorul a dorit să repare integral prejudiciul suferit, ci, dimpotrivă, principiul reparării integrale a prejudiciului a fost înlocuit în mod justificat de alte principii, avându-se în vedere caracterul reparatoriu al Legii 9/1998, acela al limitării rezonabile a despăgubirilor, aprecierea întinderii și aplicarea acestei măsuri fiind dreptul suveran al legiuitorului., ca și pe cel al proporționalității prin raportare la alte necesități și priorități economice și sociale ale statului. Că este așa, o dovedesc dispozițiile Legii nr.9/1998, rep., art.l alin.l conform cărora :"Cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Crasova la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile -construcții și terenuri - pe care la aveau în proprietate în județele Durostor și Caliacra și cedate".

2. Cea de-a doua critică vizează soluția instanței de a dispune ea însăși în regim de administrație publică, suplinind manifestările de voință ale autorităților.

Instanța învestită cu soluționarea cauzei este o instanță de contencios administrativ și nu de drept comun, instanță specializată, menită conform normelor constituționale, să cenzureze legalitatea actelor administrative tipice sau asimilate, nu să creeze ea însăși manifestări de voință în regim de administrație publică sau să suplinească manifestările de voință ale autorităților.

Instanța nu se poate substitui dreptului de apreciere al autorităților administrative competente în soluționarea cererii lor și respectiv a contestațiilor, acesta fiind atributul exclusiv al autorităților învestite de legiuitor, instanței revenindu-i exclusiv doar competența cenzurării actelor administrative pe care autoritatea administrativă le emite în limitele atribuțiilor conferite de lege. Cel mult instanța putea dispune în sensul recunoașterii dreptului de a fi despăgubit însă "NU și asupra întinderii bunurilor pentru care să fie despăgubit solicitantul.

O opinie contrară ar fi neîndoielnic împotriva legii, inclusiv a legii fundamentale, întrucât s-ar admite implicit faptul că puterea judecătorească se poate substitui celei executive, cu alte cuvinte s-ar admite substituirea de către instanță a atribuțiilor autorităților implicate în procedura administrativă a Legii nr. 9/1998, cu încălcarea competenței funcționale.

3. Cea de-a treia critică vizează soluția instanței, de admitere a cererii, soluție față de care a solicitat instanței să constatate că este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

P. Hotărârea nr.4119/12.05.2011, C. municipiului București de aplicare a Legii nr.9/1998 a respins cererea nr. 7944/5050/11.04.2006, propunându-se neacordarea compensațiilor bănești pentru bunurile defunctului M. M..

In motivele de respingere a cererii administrativă s-a indicat că solicitantul nu a depus actul denumit Situație de avere imobilă rurală, act. semnat și recunoscut de C. Mixtă Româno-Bulgară, în care să figureze proprietar, autorul M. M.. De asemenea s-a constatat că autorul a fost beneficiar al art. V din Tratat, conform căruia acesta avea posibilitatea de a înstrăina în termen de 18 luni, bunurile pe care le deținea în proprietate. Mai mult decât atât, solicitantul nu a depus nici acte (procese verbale, certificate sau decizii) emise de C. Mixtă Româno-Bulgară, care să ateste că nu au fost înstrăinate bunurile pentru care s-au solicitat despăgubiri.

A solicitat instanței să observe că Legea specială nr. 9/1998 prevede posibilitatea acordării de despăgubiri doar pentru cei îndreptățiți, dovada dreptului intrând în sarcina solicitaților întrucât sunt. direct interesați, mai mult chiar, legea prevede prin art. 4 faptul că "foștii proprietari sau moștenitorii acestora, vor depune în acest sens cereri însoțite de acte doveditoare la comisia județeană sau a municipiului București pentru aplicarea legii.".

In ceea ce privește necesitatea depunerii înscrisului denumit Situația de avere imobilă rurală, document întocmit de C. mixtă româno-bulgară, arătăm următoarele:

Actul denumit "Situație de avere imobilă rurală a locuitorului…” este un înscris oficial încheiat de C. mixtă româno-bulgară, carii poartă semnăturile ambelor părți și ștampila Comisiei mixte româno -bulgare. Documentul se încheia în baza actelor de proprietate prezentate de autor, verificate și ulterior constatate la fața locului, urmare a deplasării membrilor comisiei în zona unde erau situate efectiv bunurile Imobile. Așadar, în Situația de avere imobilă rurală este înscrisă, verificata și confirmată proprietatea autorului.

In ceea ce privește forma "situației de avere imobiliară rurală*", aceasta trebuie să fie semnată de toti membrii Comisiei mixte româno-bulgare, să fie stampilată, să fie înscrisă atât în coloana stângă (1b. română) precum și în coloana dreaptă (alfabetul chirilic), să fie lizibilă și să fie depusă în formă legalizată, eliberată de Arhivele Naționale, de Serviciul județean de arhivă C. sau Serviciul județean de arhivă Tulcea, după caz., (art. 5 din Legea nr. 9/1998, rep coroborat cu art.6 din H.G. 753/i993).

Forma actului reprezintă în sine confirmarea validității s¿le iar necesitatea semnăturilor comisiei mixte reprezintă confirmarea legalității conținutului actului.

Necesitatea existenței unui astfel de înscris la dosarul administrativ se regăsește și în prevederile HG nr. 1277/2007, art. 35AL alin. 2: "Serviciu] de aplicare a Legii nr. 9/1998 verifică condițiile prevăzute de lege referitoare la: a) calitatea de beneficiar al Legii nr. 9/1998; b) calitatea de moștenitor a solicitantului; c) existenta documentelor întocmite și verificate de C. mixtă româno-bulgară, emise de Arhivele Naționale și Arhivele Ministerului Afacerilor Externe, care atestă situația bunurilor pentru care se solicită compensații."

Așadar, se acordă compensații bănești în baza Legii nr. 9/1.998 numai pentru bunurile care au fost cuprinse în situațiile de avere imobiliară întocmite de C. mixtă Româno-Bulgară, instituită în mai 1949, statul român primind, la rândul său, despăgubiri din partea statului bulgar numai pentru aceste bunuri, în conformitate cm dispozițiile art. 2 din Tratatul de la C..

Așadar, prima instanță în mod eronat apreciază că există la dosar actul despre care C. a afirmat că constituie uri motiv de respingerii a cererii administrativă.

în fapt, după cum se poate observa, înscrisul despre care face vorbire instanța, respectiv Situația de avere imobilă rurală nu este un act ștampilat și semnat de membri Comisiei mixte româno-bulgară, nu conține înscrieri bilingve, (lipsind cele din limba română) ci doar niște înscrieri chirilice, ceea ce denotă lipsa aprobării autentificării actului de către membri de naționalitate română și implicit a celor bulgari din moment ce nu există nici semnăturile acestora.

Altfel spus, chiar dacă ar fi să mergem în materia restituirilor în privind bunurile situate în România, în lipsa unui act autentic cu semnăturile și ștampilele aferente care să facă dovada că provine de la entitatea emitentă, nici o autoritate și nici chiar instanțele de judecată nu acordă drepturi sau despăgubiri în baza unei "ciorne" sau a unui înscris declarativ.

Așadar, vă rugăm să constatați că existența unui înscris neautentic nu este de natură de a înlocui un înscris în baza căruia se pot acorda despăgubiri.

Mai mult decât atât, actul în sine face parte din dosarul de cereri și declarațiuni.

A.In ceea ce privește persoanele care nu și-au lichidat proprietățile, acestea puteau beneficia de privilegiul depunerii actelor corespunzătoare la C. mixtă Româno-Bulgară, care în urma verificărilor efectuate, după sfârșitul anului 1944, emitea decizii de acceptare sau respingere Documentele emise de C. mixtă Româno-Bulgară, pentru această categorie de proprietari sunt:

Procesul verbal de inventariere, pe baza actelor autentice, a proprietății rurale în cauză

Certificatul de identificare cadastrală și evaluare.

Decizia de acceptare nominală, cuprinzând bunurile evaluate

Documentele enumerate mai sus se consideră valabil întocmite doar în condițiile în care erau semnate și parafate de C. mixtă Româno-Bulgară și emise ulterior sfârșitului anului 1944.

Prezumția reclamantului nu constituie confirmarea necontestabilă potrivit căreia autorul nu a beneficiat de prevederile art. V din Tratat.

Pe cale de consecință, se poate constata că nu s-a depus nici un act din cele enumerate mai sus, motiv pentru care rugăm instanța să constate că este nefondată solicitarea de acordare a despăgubirilor.

Sub un alt aspect, instanța apreciază în mod eronat că autorul reclamantului, deși a solicitat încadrarea în categoria beneficiarilor art. V din tratat, acestuia nu i-a fost aprobată cererea.

In fapt, cererea acestuia a fost aprobată în 1940, astfel cum se poate constata din certificatul nr. din 12 octombrie 1940 și copia extras, anexa nr. 4 privind Tabloul de proprietari rurali care beneficiază de art. 5 din Tratat și pentru care au fost înaintate tablouri la Legația Bulgară din localitatea

In ceea ce privește dispoziția instanței, de acordare a compensațiilor pentru 83 ha porumb și 20 ha bumbac, a solicitat instanței să constatare că aceasta este eronată întrucât solicitantul nu a depus nici un act care emană de la vreo autoritate, act care să ateste recoltele rămase neculese, cum ar fi spre exemplu Tabelul de recolte neculese.

De altfel, înscrisurile cu valoare declarativă, prin care persoana deținătoare a bunurilor declara pe propria răspundere componența recoltelor rămase neculese nu au natura unui înscris autentic.

In acest sens, a solicitat instanței constate că în lipsa probelor, se ajunge la prejudicierea statului, întrucât, în situația în care statul bulgar nu a acordat despăgubiri statului român, pentru proprietățile autorului reclamantului, apare evident că nici moștenitorul acestuia nu este îndreptățit la compensații de la statul roman ci doar de la cel bulgar.

Pe de altă parte, consideră că se pierde din vedere esența reglementărilor speciale aplicabile, respectiv caracterul reparator instituit prin acest acte normative. In consecință, trebuie avut în vedere faptul că Statul Român a înțeles să procedeze la reparația unui prejudiciu produs în urma trecerii bunurilor în proprietatea statului bulgar, și, în aplicarea acestor norme a stabilit compensații juste și nu la împroprietărirea sau îmbogățirea fără just temei.

Față de cele de mai sus, solicită instanței să admită recursul și să modifice sentința civilă atacată în sensul respingerii cererii ea neîntemeiată și nefondată.

In drept:

Art. 304¹, art. 304 pct 7 și 9 Cod Procedură Civilă, Legea nr. 9/1998, HG nr. 753/1998, precum și celelalte prevederi legale despre care a făcut referire în cerere.

Intimatul reclamant G. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

Analizând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate și ținând cont de incidența în cauză a prevederilor art 304 ¹ din C. curtea reține că recursurile sunt nefondate,urmând a fi respinse ca atare cu o argumentație juridică comună.

Potrivit art 1 alin 1 din Legea 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele Durostor și Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți.

Potrivit art 4 alin 1 din Legea 9/1998, în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele îndreptățite la compensații, foștii proprietari sau moștenitorii acestora, vor depune în acest sens cereri însoțite de acte doveditoare la comisia județeană sau a municipiului București pentru aplicarea legii.

Potrivit art 4 alin 3 din Legea 9/1998, persoanele prevăzute la alin. (1) și (2) vor anexa la cerere o declarație autentificată, pe propria răspundere, din care să rezulte suprafețele de teren, construcțiile și recoltele pentru care se consideră îndreptățite să primească compensații în condițiile prezentei legi.

Potrivit art 5 din Legea 9/1998:

(1)Dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor pentru care se solicită compensații se face cu înscrisuri.

(2) Arhivele Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, precum și alte instituții publice care dețin acte referitoare la situația persoanelor evacuate din județele Durostor și Caliacra, ca urmare a aplicării tratatului, sunt obligate să elibereze celor interesați copii de pe actele solicitate.

Potrivit art 7 alin 6 din Legea 9/1998, în vederea soluționării cererilor, comisiile prevăzute la art. 6 pot solicita acte și informații oricăror instituții publice, persoane fizice și juridice.

Din analiza dispozițiilor art 5 și 7 din Legea 9/1998 rezultă că dovedirea dreptului de proprietate se poate face cu orice fel de înscrisuri în condițiile actului normativ menționat anterior întrucât nu se precizează că numai anumite înscrisuri au forță doveditoare sau anumite înscrisuri au o forță probantă mai mare decât a altor înscrisuri.

În acest sens sunt și prevederile art 6 din HG Nr. 753 din 26 octombrie 1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940 potrivit cărora prin înscris, în sensul art. 5 din Legea nr. 9/1998, se înțelege orice dovadă eliberată de instituții - arhive, primării, notariate, instanțe judecătorești - în legătură cu fostele proprietăți, cum ar fi: chitanțe de plată a impozitelor, extrase din cărțile de imobil, planuri și autorizații de construcție, rapoarte de expertiză, contracte de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătorești și orice alte documente care se referă la existența bunurilor rămase în județele cedate, inclusiv listele-anexă la Tratatul de la C..

Raportând prevederile legale menționate anterior la situația de fapt din prezenta cauză curtea reține că Decizia ANRP nr 74/24.01.2012 este nelegală, fiind emisă cu exces de putere în accepțiunea prevederilor art 2 punctul 1 litera c,i și n din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 întrucât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile abandonate de autorul acestuia,M. M., pe teritoriul statului bulgar.

Astfel, s-a depus la dosar o copie –extras din Tabloul de proprietari rurali care beneficiază de art 5 din Tratatul dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940 și pentru care au fost înaintate tablouri la legația bulgară din localitate întocmit de Comisiunea mixtă pentru aplicarea Tratatului cu Bulgaria –Delegațiunea Română.

În Tabloul de proprietari rurali care beneficiază de art 5 din Tratatul dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940 autorul reclamantului ,M. M., figurează cu o suprafață de teren de 168 ha 2591 mc în localitățile Cadichioi și Suiciuc Durostor.

Din adresa nr 3698 SANIC /2011 din 29.07.2011 emisă de MAI-Arhivele Statului rezultă că nu există documente din care să rezulte că au fost înstrăinate bunurile pentru care se solicită acordarea de despăgubiri în condițiile Legii 9/1998.

În esență, contrare susținerilor recurentelor-pârâte din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că intimatul-reclamant a făcut dovada bunurilor imobile abandonate de M. M. în Bulgaria,precum și întinderea suprafețelor de teren, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei privind recoltele prinse și neculese abandonate pe teritoriul județului Durostor ,respectiv 20 ha de recoltă neculeasă de bumbac și 83 ha recoltă neculeasă de porumb.

În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că nu poate fi infirmată forța probatorie a acestui act, „tablou de proprietarii rurali care beneficiază de art.5 din Tratat și pentru care au fost înaintate tablouri la Legația Bulgară din localitate”, din perspectiva procedurii derulate de Lg. nr.9/1998 și a normelor sale de aplicare.

Nu există nici o distincție în Legea nr 9/1998 și în normele sale de aplicare, în sensul dat de către comisia municipală, cu privire la forța probatorie mai puternică a unor înscrisuri față de altele, iar o simplă lectură a prevederilor legale aplicabile acestei situație confirmă că s-a realizat o soluționare negativă a cererii reclamantului prin exces de putere, în sensul dispozițiilor art.2 alin.1 lit. n din Lg. nr.554/2004, de către comisia municipală, respectiv cu încălcarea dreptului la despăgubire al reclamantului, atunci când a înlăturat toate înscrisurile doveditoare ale dreptului/drepturilor de proprietate ale autorului reclamantului, asupra bunurilor abandonate în Bulgaria.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că pârâtele nu a justificat în nici un fel de ce înscrisurile anterioare, contemporane și ulterioare momentului 1940 nu sunt valabile pentru a dovedi temeinicia cererii reclamantului și care sunt motivele de fapt și de drept pentru forța probantă a acestor înscrisuri a fost ignorată în totalitate.

Curtea reține că reclamantul a făcut dovada bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, astfel această situație de fapt rezultă din contractele de vânzare-cumpărare a suprafețelor de terenuri indicate ulterior de comisia mixtă româno-bulgară ca fiind în proprietatea dlui M. M., din „tabloul” emis de către C. Mixtă Româno-Bulgară, din cererile autorului reclamantului, începând cu anul 1940 până în 1944, către comisia mixtă și către diferitele autorități administrative cu atribuții în legătură cu aplicarea Tratatului de la C., în care acesta își descrie proprietatea și afirmă repetat că nu s-a înstrăinat nici o proprietate imobiliară din masa celor reținute în 1940 ca intrând în patrimoniul său.

Curtea reține că reclamantul a făcut dovada bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, astfel această situație de fapt rezultă și din actul bilingv româno-bulgar „Situație de averea imobilă rurală a locuitorului M. M. (numele autorului reclamantului este scris numai în rubrica în limba bulgară, cu litere chirilice) OПЙСЪ (opis, situație), în care M. M. apare cu teren arabil 111,50 ha, grădină 0,20 ha, vie 0,20 ha.

În esență, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că intimatul-reclamant a făcut dovada bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, astfel această situație de fapt rezultă din cererea nr.7944/5050/11.04.2006, acte ce au fost prezentate anterior, confirmate și de declarațiile d-lui. M. M. și, mai ales, de actele Comisiei mixte Româno-Bulgare, respectiv 168 ha (111 ha 2091 mp teren arabil, 1366 mp grădimi, 972 mp vie în satul Cadichioi și 50 ha, 7552 mp teren arabil, 3 ha 4.421 mp câșlale – pășuni pentru stâne - în satul Caraiamurlar) 9.104 mp situate în județul Durostor și recolte neculese de bumbac - 20 ha și porumb - 83 ha, acestea fiind trecute în actul emis de C. Mixtă Româno-Bulgară pentru schimbul de populație – fila 18 dosar.

Pentru aceste motive curtea va respinge ca nefondat motivul de recurs referitor la faptul că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940.

Pe de altă parte, curtea învederează că în baza prevederile cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 instanța de contencios administrativ este abilitată să efectueze un control al actului administrativ atât în ce privește respectarea prevederilor legale care condiționează legala adoptare sau emitere a acestuia ,cât și în ce privește corecta reținere a situației de fapt care a generat emiterea sau adoptarea actului administrativ.

În prezenta cauză suntem în prezența unui act administrativ tipic emis cu exces de putere în accepțiunea prevederilor art 2 punctul 1 litera c, i și n din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004, astfel încât în acord cu prevederile art 8 din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 controlul instanței de judecată asupra actului administrativ este unul total, atât în ce privește legalitatea acestuia, cât și în ce privește temeinicia acestuia.

Așadar, nu se poate reține faptul instanța de judecată s-a substituit autorităților publice în ce privește exercitarea dreptului de apreciere al acestora ,dimpotrivă recurentele-pârâte și-au exercitat dreptul de apreciere cu ocazia emiterii actelor administrative contestate în prezenta cauză, iar în urma controlului judecătoresc exercitat de instanța de judecată s-a reținut că actele administrative contestate în prezenta cauză au fost emise cu exces de putere în accepțiunea prevederilor art 2 punctul 1 litera c, i și n din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004.

În ce privește motivul de recurs referitor la pronunțarea sentinței de fond cu încălcarea prevederilor art 2 alin 1 litera a ,art 8 alin 1 din din HG Nr. 753 din 26 octombrie 1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și art 9 alin 1 din Legea fondului funciar nr 18/1991 curtea reține că acesta este nefondat,urmând a fi respins ca atare.

P. ..12.2013 a Tribunalului București,SCAF instanța a dispus anularea Deciziei nr. 74/24.01.2012 emisă de ANRP, a obligat pârâta să invalideze Hotărârea nr. 4119/12.05.2011 emisă de C. pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului M. București și a dispus obligarea ANRP să restituie dosarul către C. pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 în vederea stabilirii de compensații bănești către reclamantul G. M., în calitate de moștenitor al defunctului M. M. pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar,solicitate prin cererea nr. 7944/5050/11.04.2006, respectiv 168 ha 9.104 mp sit. în județul Durostor și recolte neculese de bumbac - 20 ha și porumb - 83 ha.

Curtea reține că în autoritate de lucru judecat intră dispozitivul hotărârii, precum și considerentele acesteia în măsura în care se reflectă în dispozitiv și îl explicitează.

Potrivit art 430 alin 1 și 2 din C.:

(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) A. de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Astfel, prin ..12.2013 a Tribunalului București,SCAF instanța a stabilit care sunt bunurile trecute în proprietatea statului bulgar,solicitate prin cererea nr. 7944/5050/11.04.2006, respectiv 168 ha 9.104 mp sit. în județul Durostor și recolte neculese de bumbac - 20 ha și porumb - 83 ha pentru care reclamantul are dreptul la acordarea de despăgubiri, fără a stabili și cuantumul concret al acestora care urmează a de stabili de către autoritatea publică pârâtă cu ocazia punerii în executare în mod concret a prezentei hotărâri judecătorești.

Desigur ,la stabilirea în concret a cuantumului despăgubirilor pe care reclamantul are dreptul să le primească reprezintă o chestiune care ține de faza executării prezentei hotărârii judecătorești ,iar la stabilirea cuantumului despăgubirilor autoritatea publică va avea în vedere respectarea prevederilor art 2 alin 1 litera a ,art 8 alin 1 din din HG Nr. 753 din 26 octombrie 1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și art 9 alin 1 din Legea fondului funciar nr 18/1991.

Așadar, autoritatea publică pârâtă are competența funcțională exclusivă în ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor la care intimatul –reclamant este îndreptățit în baza prevederilor cuprinse în Legea nr 9/1998.

Având în vedere prevederile art 430 alin 1 și 2 din C. și ținând cont de faptul că în autoritate de lucru judecat intră dispozitivul hotărârii, precum și considerentele acesteia în măsura în care se reflectă în dispozitiv și îl explicitează, curtea învederează că la stabilirea cuantumului despăgubirilor la care intimatul –reclamant este îndreptățit în baza prevederilor cuprinse în Legea nr 9/1998 autoritatea publică pârâtă va avea în vedere situația de fapt și de drept tranșată în mod irevocabil prin prezenta hotărâre judecătorească, și anume faptul că reclamantul are dreptul la acordarea de despăgubiri pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar,solicitate prin cererea nr. 7944/5050/11.04.2006, respectiv 168 ha 9.104 mp sit. în județul Durostor și recolte neculese de bumbac - 20 ha și porumb - 83 ha .

Instanța de judecată nu este ablitată să se pronunțe asupra cuantumului despăgubirilor la care intimatul –reclamant este îndreptățit în baza prevederilor cuprinse în Legea nr 9/1998,astfel că autoritatea publică competentă rămâne liberă să stabilească cuantumul acestor despăgubiri, în acest din urmă caz reclamantul având deschisă calea de acces în fața instanței de contencios administrativ pentru constatarea unui refuz nejustificat de soluționare a cererii acestuia în accepțiune prevederilor art 2 punctul 1 litera c, i și n din Legea 554/2004.

În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, al beneficiului art.V din Tratat pentru dl. M. M., curtea reține că în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că autorul reclamantului nu a intrat în categoria beneficiarilor acestei facilități, acesta având doar potențialul de a intra în această categorie, fără a se materializa includerea sa în categoria beneficiarilor și, pe de altă parte, în concret nu s-a realizat înstrăinarea bunurilor imobile din patrimoniul său, situate în Cadrilater.

Astfel, reclamantul apare în actul din 1940 - tablou de proprietarii rurali care beneficiază de art.5 din Tratat și pentru care au fost înaintate tablouri la Legația Bulgară din localitate” .

Este deci clar că, până la acest moment, autorul reclamantului nu era un beneficiar al art.V din tratat. Ci doar un solicitant de a dobândi această calitate.

Având în vedere situația de fapt menționată anterior curtea reține că autorul reclamantului a solicitat încadrarea în categoria beneficiarilor art.V din Tratat, că această cerere nu a fost aprobată, cel puțin până la 25 august 1944 și că, oricum, cu beneficiu sau fără, nu a înstrăinat bunurile imobile deținute în Cadrilater.

În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că art.V din Tratat instituia o facilitate prin care, timp de 18 luni după schimbarea instrumentelor de ratificare ale tratatului, cei ce dețineau bunuri imobile în Cadrilater, le puteau vinde liber, în mod firesc nemaiavând astăzi dreptul, în cazul valorificării lor, la compensațíi, nici ei, nici moștenitorii lor, în baza Legii nr 9/1998.

În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut prezumția simplă, ce se conjugă cu dovada cu înscrisuri, potrivit căreia reprezintă un fapt notoriu împrejurarea că după 23 august 1944 o valorificare a bunurilor imobile din Bulgaria, în sensul tratatului, a fost din ce în ce mai dificilă pentru cetățenii români, astfel că, dacă nu s-a realizat o valorificare a lor până la această dată, este greu de presupus că s-ar fi putut realiza după ocuparea României și Bulgariei de către armatele sovietice.

Pentru aceste motive curtea va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de recurentele - pârâte A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. M. BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 împotriva sentinței civile nr. 6064/04.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. M., ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2015.

Președinte Judecător Judecător

A. M. G. O. S. H. P.

Grefier

M. H.

Red,dact, Judecător O. S.

← Pretentii. Decizia nr. 320/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Anulare act administrativ. Sentința nr. 44/2015. Curtea de Apel... →

Obligaţia de a face. Decizia nr. 322/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 322/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI