Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 697/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 697/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 13578/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 697
Ședința publică de la 5.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – F. G. A.
JUDECĂTOR - P. O. D.
JUDECĂTOR - C. C. M.
GREFIER - M. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant R. A. A. împotriva încheierii de ședință din data de 4.11.2014 pronunțată de Tribunalul București - SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. SECTOR 6 – DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 și . SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant R. A. A. personal și intimatul-pârât C. L. Sector 6 – Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 reprezentat de consilier juridic E. D. cu delegație depusă la dosarul cauzei, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită; intimatul-pârât C. L. Sector 6 – Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare, după care,
Curtea comunică, în ședință publică, recurentului-reclamant un exemplar al întâmpinării formulată de intimatul-pârât C. L. Sector 6 – Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6.
Părțile, prin reprezentanți, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe cererea de recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea în tot a încheierii atacate în sensul sesizării Curții Constituționale cu excepția invocată în prezenta cauză, potrivit dispoz. art. 485 și 487 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 470 alin. 5 C. proc.civ., cu aplicarea art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, în sensul că în cazul recursului formulat împotriva unei încheieri pentru care termenul căii de atac curge de la altă dată decât cea a comunicării încheierii, motivarea recursului se face înăuntrul aceluiași termen de recurs, dar calculat de la comunicarea încheierii recurate.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale active, arată că instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a admis această excepție. Consideră că îndeplinește condițiile persoanei vătămate și a interesului legitim, având în vedere că el este utilizatorul autoturismului ridicat prin actul administrativ ce se solicită a fi anulat. Mai arată că dreptul recurentului-reclamant de folosință a bunului respectiv a fost evident îngrădit și nerespectat prin emiterea actului administrativ ce a dispus ridicarea bunului, transportul și depozitarea acestuia la o terță parte și prin urmare, imposibilitatea ca reclamantul utilizator să își exercite dreptul său de folosință a bunului – ca atribut al dreptului de proprietate – pe toată durata în care bunul nu se află în posesia sa. Plata de către o altă persoană a costurilor respective nu este de natură a elimina vătămarea adusă reclamantului, acest lucru fiind distinct față de prejudiciul său, putând nici să nu existe la data depunerii cererii de anulare.
Intimatul-pârât C. L. Sector 6 – Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, prin consilier juridic, în ceea ce privește recursul formulat împotriva excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, solicită respingerea lui ca inadmisibil, invocând dispozițiile art. 494 coroborat cu art. 466 alin. 4 C.proc.civ., respectiv împotriva încheierii interlocutorii se poate formula calea de atac prevăzută de lege, în cazul de față recursul odată cu fondul.
Cât privește fondul recursului, solicită respingerea lui, ca nefondat și menținerea încheierii atacate, arătând că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, or, în cazul de față, potrivit dispozițiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate având în vedere că s-a invocat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin încheierea din data de 4.11.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului R. A., a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.P.L. sector 6 și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamantul R. A..
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul R. A. invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs a arătat că recursul este admisibil și cu privire la respingerea excepției lipsei calității sale procesuale active, întrucât încheierea recurată este una interlocutorie care, în afara prevederilor speclale, poate fi atacată numai odată cu fondul cauzei prin apelare; Legea specială prevede special calea de atac a recursului - distinctă față de cea a apelului sentinței de fond - totodată precizând și termenul de formulare, cel de soluționare și limitele sub care instanța de recurs este ținută să îl soluționeze.
Astfel, prin încheierea atacată, instanța de fond s-a dezînvestit față de recurentul reclamant, astfel încât rațiunea pentru care acesta să nu aibă dreptul de a ataca încheierea respectivă decât odată cu fondul (prin apel) nu există, câtă vreme sentința ce o va pronunța instanța de fond va fi străină de acesta - recurentul reclamant nemaifiind parte în dosar prin admiterea excepției.
Pentru aceste cazuri, legiuitorul a introdus prin Legea specială posibilitatea ca încheierea prin care se respinge ca inadmisibilă sesizarea Curții Constituționale să poată fi atacată la instanța superioară celei de fond (Curtea de Apel). Rațiunea pentru care legiuitorul a procedat astfel este pentru a respecta dreptul recurentului la căile de atac aferente tuturor celorlalte părți din dosar.
Faptul că reclamantul are dreptul de a apela atât sentința pronunțată de instanța de fond, cât și prezenta încheiere recurată, iar în situația admiterii apelului, acesta poate invoca din nou excepția de neconstituționalitate, nu este de natură de a schimba în vreun fel aplicarea principiului specialia generalibus derogant (și astfel recursul prevăzut de Legea specială să primeze înainte și distinct de apelul odată cu fondul prevăzut de C.pr.civ.) deoarece și în această situație - în ipoteza în care instanța de apel va respinge sesizarea Curții Constituționale, apelantul va avea dreptul de a ataca încheierea respectivă cu recurs, recurs reglementat numai și distinct de Legea specială.
Prin urmare, limitele judecării recursului sunt cele fixate de Legea specială, iar nu de cea generală, respectiv C.pr.civ., astfel încât instanța investită cu soluționarea recursului trebuie să analizeze motivele pentru care instanța de fond a respins sesizarea Curții Constituționale.
Faptul că printre aceste limite de recurs se numără și analizarea calității procesuale active a recurentului reclamant (analiză ce conform legii generale nu poate fi realizată decât de instanța de apel) nu este de natură a restrânge limitele sub care prezentul recurs se soluționează, câtă vreme aceste limite sunt strict prevăzute de Legea specială, care enumeră în mod clar condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale: excepția să fi fost invocată de parte (calitate), prevederile atacate să aibă legătură cu obiectul cauzei și prevederile atacate să nu fi fost anterior declarate ca fiind neconstituționale de către Curte.
Consideră că soluția este justă și raportat la faptul că - deși Legea s-a modificat în sensul că judecata pe fond nu mai este suspendată până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională - instanța de fond a amânat cauza până la soluționarea prezentului recurs.
Recurentul a criticat soluția de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale active întrucât, din dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 lit. a din Legea 554/2004, nu reiese obligativitatea ca vătămarea cauzată persoanei respective să fie una patrimonială, pentru încetarea vătămării persoana respectivă să achite vreo sumă de bani ori să cuantifice în vreun fel prejudiciul suferit ca urmare a emiterii dispoziției administrative.
Orice persoană poate solicita anularea dispoziției de ridicare, chiar dacă o altă persoană achită costurile ridicării, transportului și staționării, deoarece legea nu obligă o identitate de persoane între cea care solicită anularea și cea care plătește.
Legea contenciosului-administrativ conferă această capacitate procesuală activă oricărei persoane vătămate prin actul administrativ și, mai mult, conferă capacitate procesuală activă și oricărei persoane ce deține un interes legitim pentru anularea actului respectiv.
Prin urmare, nu are relevanță față de speta de față că suma de bani a fost achitată de către reclamanta care nu a invocat excepția de neconstituționalitate, câtă vreme reclamantul ce a formulat această excepție probează că îndeplinește condiția persoanei vătămată ori a interesului legitim.
În consecință, este evident că îndeplinind condiția persoanei vătămate/interesului legitim, reclamantul are și capacitate procesuală activă și deci poate sesiza Curtea Constituțională.
Recurentul reclamant îndeplinește în mod evident condițiile persoanei vătămate și a interesului legitim: el este utilizatorul autoturismului ridicat prin actul administrativ ce se solicită a fi anulat.
Dreptul recurentului reclamant de folosință a bunului respectiv a fost evident îngrădit și nerespectat prin emiterea actului administrativ ce a dispus ridicarea bunului (deci luarea bunului din posesia și folosința reclamantului utilizator), transportul și depozitarea acestuia la o terță parte (fără acordul reclamantului utilizator sau a reclamantei proprietare) și prin urmare, imposibilitatea ca reclamantul utilizator să își exercite dreptul său de folosință a bunului - ca atribut al dreptului de proprietate - pe toată durata în care bunul nu se află în posesia sa.
Plata de către o altă persoană a costurilor respective nu este de natură a elimina vătămarea adusă recurentului reclamant, acest lucru fiind unul distinct față de prejudiciul său, putând nici să nu existe la data depunerii cererii de anulare.
Instanța de fond a considerat că Dispoziția de ridicare nu este un act administrativ vătămător - fiind doar o descriere in rem a contravenției săvârșite, această posibilitate fiind conferită doar Procesului¬verbal de contravenție, neobservând că și aferent Procesului-verbal de contravenție calitate procesuală activă aparține recurentului reclamant, deoarece măsura contravențională a fost luat față de acesta, iar nu față de reclamanta societate civilă. Deci și în această ipoteză, recurentul reclamant ar fi avut calitate procesuală activă, putând solicita anularea Procesului-verbal. Or, nu poate fi primită teza conform căreia aceeași persoană are calitate procesuală activă pentru anularea Procesului-verbal de contravenție, dar nu are calitate procesuală activă pentru anularea Dispoziției de ridicare (ce este doar o măsură complementară a aplicării contravenției).
Faptul că nu recurentul reclamant (utilizator) a achitat suma de bani obligatorie pentru returnarea bunului în posesia acestuia, cât și faptul că același recurent nu este proprietarul bunului nu are nici o înrâurire asupra vătămării dreptului său de folosință, deoarece dreptul recurentului utilizator de a folosi netulburat bunul este independent de solicitarea de reparare a prejudiciului - actul administrativ putând fi evident anulat fără existența unui prejudiciu material și fără ca și în situația existenței prejudiciului, acesta să fie solicitat a fi reparat.
Cu alte cuvinte, situația particulară a reparării prejudiciului suferit de o persoană nu semnifică că cealaltă persoană afectată de actul administrativ nu a fost vătămată în dreptul său prin actul respectiv.
De asemenea, nu este obligatoriu ca vătămarea să persiste și după ce actul administrativ a fost îndeplinit, deoarece simpla vătămare prin îndeplinirea actului este necesară, dar și suficientă pentru a genera capacitatea procesuală a persoanei vătămate de a cere anularea actului, chiar dacă la momentul cererii sale actul respectiv nu mai produce vreo vătămare.
per a contrario, ar însemna că doar proprietarii bunurilor sau cei care achită sumele de bani aferente ridicării autoturismelor au capacitate procesuală activă, indiferent de orice alte persoane care ar fi vătămate în vreun drept sau interes legitim.
Recurentul consideră că este îndeplinită și condiția existenței vătămării într-un interes legitim deoarece reclamantul are posibilitatea de a pretinde de la autoritatea publică emitentă o anumită conduită în realizarea unui anumit drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat – dreptul său de folosință a bunului.
S-a mai arătat că textele legale atacate prin excepția de neconstituționalitate (art. 7 lit. h din Legea 155/2010 și art. 64 din O.U.G. 195/2002) au legătură cu soluționarea cauzei și nu au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Intimata pârâtă D.G.P.L. sector 6 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că este inadmisibil recursul în ceea ce privește soluția referitoare la excepția lipsei calității procesuale active, față de următoarele considerente:
Potrivit art. 466 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.
Articolul 7 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134/2010 privind codul de procedură civilă prevede că (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică în materie de contencios administrativ și fiscal, inclusiv în materia azilului.”
Rezultă că în materia contenciosului administrativ și fiscal, împotriva încheierilor premergătoare se poate face recurs odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.
Conform art. 235 din noul Cod de procedură civilă, sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.
Încheierile interlocutorii, alături de cele preparatorii sunt încheieri premergătoare, care preced hotărârea finală.
Încheierea recurată este o încheiere interlocutorie prin care a fost soluționată o excepție procesuală (excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului R. A. A.), astfel că potrivit art. 466 alin. 3 din noul Cod de procedură civilă poate fi atacată cu recurs odată cu fondul.
Împrejurarea că prin aceeași încheiere de ședință instanța de fond s-a pronunțat și asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, în sensul respingerii acesteia, nu este de natură să facă aplicabil termenul de recurs de 48 de ore de la pronunțare și în ceea ce privește exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii sub aspectul soluționării excepției procesuale.
Acest termen de recurs de 48 de ore de la pronunțare este prevăzut de Legea 47/1992 exclusiv cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și nu se aplică atunci când partea, nemulțumită de modul de soluționare prin încheierea interlocutorie a unor excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase exercită calea de atac împotriva încheierii respective.
Termenul de recurs reglementat de actul normativ cu caracter special – Legea 47/1992 se aplică doar în cazul în care este atacată soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, exercitarea căii de atac împotriva încheierii prin care instanța a dispus și alte soluții în afara celei de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale fiind supusă prevederilor din Codul de procedură civilă.
În consecință, va fi respins ca inadmisibil recursul în ceea ce privește soluția referitoare la excepția lipsei calității procesuale active, iar pronunțarea acestei soluții nu mai impune analizarea criticilor formulate sub aspectul admiterii excepții lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Curtea apreciază că este nefondat recursul în ceea ce privește soluția referitoare la cererea de sesizare a Curții Constituționale, în mod corect reținând instanța de fond că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. 1, 2 și 3 din Legea 47/1992 și anume condiția ca excepția să fie invocată de parte.
Excepția de neconstituționalitate a fost invocată de reclamantul R. A. A. cu privire la care instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active, astfel că acesta neavând calitatea de parte în litigiul de față, soluția legală era aceea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate pe care a invocat-o.
Susținerea recurentului potrivit căreia sunt îndeplinite celelalte două condiții reglementate de textul de lege sus menționat nu constituie un argument în soluționarea favorabilă a recursului, din moment ce condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate sunt cumulative, ceea ce înseamnă că neîndeplinirea uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de sesizare.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 496 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul în ceea ce privește soluția referitoare la cererea de sesizare a Curții Constituționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant R. A. A., domiciliat în București, ., ., ., sector 5 și cu domiciliul procesual ales în București, Piața Concordiei, nr. 4, sector 4 împotriva încheierii de ședință din data de 4.11.2014 pronunțată de Tribunalul București SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. SECTOR 6 – DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, cu sediul în București, ., sector 6, C.I.F._ și . SRL, cu sediul în București, .-252, parter, sector 6 în ceea ce privește soluția referitoare la excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de recurentul-reclamant R. A. A. împotriva încheierii de ședință din data de 4.11.2014 pronunțată de Tribunalul București - SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. SECTOR 6 – DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 și . SRL în ceea ce privește soluția referitoare la cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. G. A. P. O. D. C. C. M.
GREFIER
M. I.
Red. CCM/ 5 ex./tehnored. R.O./27.02.2015
Jud. fond S. B. – Tribunalul București
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 54/2015. Curtea... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 503/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
