Anulare act administrativ. Sentința nr. 746/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 746/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 5852/2/2014
RO M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 746
Ședința publică din data de 17 martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
GREFIER - R. O.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta L. S.A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția J. din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și cu terții intervenienți M. E. L. și M. C. V., cerere având drept obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 3.03.2015, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când CURTEA, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea hotărârii la data de 10.03.2015 și la 17.03.2015, când a hotărât:
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.09.2014, reclamanta L. S.A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii solicitând desființarea rezoluției Inspecției Judiciare nr. 3138/IJ/2069/DIJ/2014 și obligarea pârâtului să dispună prin rezoluție începerea cercetării disciplinare prealabile.
În motivarea acțiunii a arătat că prin plângerea din 18.07.2014 înregistrată pe rolul C.S.M. - Secția Judecători, sub nr. 3138/IJ/2069/DIJ/20l4, a solicitat, în temeiul art. 99 lit. t) și art. 99 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 317/2004, sancționarea judecătorilor de la Tribunalul Gorj -M. E. L. și M. C. V. - care au soluționat în apel dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
A arătat că cei doi magistrați se fac vinovați de încălcarea gravă și nescuzabilă a principiului disponibilității, principiu elementar care guvernează orice proces civil și care obligă instanța să se pronunțe în limitele învestirii, adică numai cu privire la persoanele care au fost chemate la judecată și numai asupra obiectului pricinii.
Menționează că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-J., sub nr._, a formulat contestație la executare solicitând în contradictoriu cu intimata-creditoare F. V., anularea parțială a executarii silite însăși și a actelor de executare efectuate in cadrul dosarului de executare nr. l58/E/2013 aflat pe rolul B.E.J. E. M., în ceea ce priveste suma de 9.596,59 lei, precum și întoarcerea executarii silite cu privire la aceasta sumă.
Prin întâmpinare, intimata-creditoare a arătat că a achitat în mod voluntar suma de 9.596,59 lei, în afara executării silite, conform chitanței eliberate de reclamantă, depusă la dosarul cauzei, motiv pentru care aceasta a solicitat respingerea contestației ca rămasă fără obiect.
Intimata-creditoare nu a formulat cerere reconvențională sau vreo altă cerere prin care să solicite restituirea sumei de 9.596,59 lei, achitată voluntar.
Prin sentința nr. 6361/23.09.2013, instanța a respins excepția rămânerii fără obiect, precum și excepția lipsei de interes ca fiind neîntemeiate și a admis în parte contestația la executare, în sensul anulării parțiale a încheierii nr. 158E/05.06.2013 pentru suma de 9.596,59 lei, respingând totodată cererea reclamantei de întoarcere a executării silite, având în vedere plata voluntară făcută de intimata-creditoare.
Intimata-creditoare a formulat apel împotriva acestei sentințe solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței pronunțate, în sensul respingerii contestației la executare, fără a se solicita însă obligarea reclamantei la restituirea sumei de 9.596,59 lei, achitată voluntar - în mod extrajudiciar și în afara procedurii de executare silită - formularea unei asemenea cereri fiind oricum inadmisibilă în calea de atac, față de dispozițiile art. 478 alin. 3 NCPC.
Prin decizia nr. 15/29.01.2014, Tribunalul Gorj a respins excepția lipsei de interes ca fiind neîntemeiată, dispunând totodată admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii contestației la executare și obligării reclamantei la restituirea către apelanta-creditoare a sumei de 9.596,59 lei .
Reclamanta arată că a formulat cerere de revizuire împotriva acestei decizii, fiind incidentă ipoteza clasică prevăzută de art. 509 NCPC - "pronunțarea asupra unui lucru care nu s-a cerut", însă prin decizia nr. 125/23.06.2014, același Tribunal Gorj a respins revizuirea ca fiind neîntemeiată.
În ciuda sesizării acestei grave abateri disciplinare a magistraților de la Tribunalul Gorj care în mod vădit au încălcat principiul disponibilității, dispunând obligarea sa la plata sumei de 9.596,59 lei, în condițiile în care intimata nu a solicitat acest lucru, prin rezoluția din 29.08.2014, C.S.M. - Inspecția J. a clasat sesizarea, în temeiul art. 45 alin. 4 1it. b) din Legea nr. 317/2004, coroborat cu art. 47 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 317/2004.
Reclamanta a susținut că acțiunea este admisibilă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 397/3.07.2014, iar cu privire la temeinicia acțiunii a arătat că săvârșirea abaterilor disciplinare rezultă cu îndestulătoare evidență, având în vedere încălcarea gravă a principiului disponibilității de către instanța de apel, care a procedat la obligarea sa la plata sumei de 9.596,59 lei către intimata-creditoare, în condițiile în care aceasta nu a solicitat acest lucru.
În considerentele rezoluției din 28.08.2014 se arată că „prin soluția pronunțată, judecătorii au realizat o interpretare a normelor legale incidente și a situației de fapt dedusă judecății, aspect ce constituie un atribut esențial al activității de judecată propriu-zise, fără a se putea reține încălcarea normelor legale din gravă neglijență sau cu rea-credință, așa încât nu s-au reliefat indicii de săvârșire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr_ ".
Așadar, singurul argument care a stat la baza clasării sesizării a vizat faptul că instanța de apel ar fi realizat "o interpretare a normelor legale", motiv pentru care nu ar fi fost posibilă încălcarea acestor norme din gravă neglijență sau cu rea-credință.
Este adevărat că cercetarea judecătorească presupune interpretarea și aplicarea normelor legale incidente, însă stabilirea obiectului acțiunii, prin observarea cererilor formulate de părți și nedepășirea limitelor învestirii, prin acordarea a ceva ce nu s-a cerut, nu presupun aspecte legate de interpretarea și aplicarea normelor legale.
Întrucât principiul disponibilității guvernează orice proces civil, cercetarea judecătorească, ce presupune interpretarea și aplicarea normelor legale, este în mod direct subordonată acestui imperativ potrivit căruia instanțele trebuie să se pronunțe exclusiv în limitele învestirii, adică numai cu privire la cererile exprese formulate de părți.
Prin urmare, limitele învestirii instanței și existența cererilor părților nu reprezintă nicidecum o chestiune care să necesite o apreciere subiectivă și/sau o interpretare și aplicare a normelor legale, singura operațiune fiind observarea cererilor formulate și soluționarea exclusiva acestora.
Or, în dosarul nr._, instanța a încălcat grav principiul disponibilității, întrucât a dispus obligarea reclamantei la restituirea sumei de 9.596,59 lei, în condițiile în care creditoarea nu a solicitat acest lucru nici la prima instanță printr-o cerere reconvențională și nici prin apelul declarat - această ipoteză nefiind oricum posibilă.
Organul de control avea obligația legală de a face verificări prealabile cu privire la încălcarea/respectarea principiului disponibilității, ceea ce presupunea exclusiv observarea cererilor formulate de părți și verificarea măsurilor dispuse de instanță.
Obiectul acestor verificări prealabile viza exclusiv dacă intimata-creditoare a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 9.596,59 lei prin formularea vreunei cereri prin care să învestească expres instanța cu această pretenție, ceea ce excludea orice "imixtiune în făptuirea actului de justiție", așa cum greșit se apreciază în rezoluția contestată, de vreme ce această chestiune nu este susceptibilă de interpretare subiectivă și nu necesită raționamente logico-juridice.
Reclamanta arată că în contextul în care nu a criticat soluția de obligare a sa la plata sumei de 9.596,59 lei pe fondul acesteia, respectiv temeinicia și legalitatea soluției în ipoteza în care intimata ar fi formulat asemenea cerere și instanța ar fi admis asemenea cerere formulată.
Singura critică în cadrul sesizării viza depășirea limitelor investirii instanței prin acordarea a ceea ce nu s-a cerut, aspect care nu presupune nicio apreciere subiectivă sau interpretare ori aplicare a dispozițiilor legale.
Reclamanta arată că situația sa este una gravă, având în vedere că în acest dosar i s-au încălcat drepturile procesuale în mod consecutiv, inițial prin pronunțarea deciziei nr. 15/29.01.2014, prin care instanța de apel a dispus obligarea sa la plata unei sume fără să se fi solicitat acest lucru, iar ulterior, prin respingerea cererii de revizuire împotriva acestei decizii și culminând cu clasarea sesizării de către Inspecția J. din cadrul C.S.M.
Inspecția J. a formulat întâmpinare prin care a adus în discuție stabilirea cadrului procesual pasiv apreciind că are calitatea procesuală pasivă în cauză, întrucât funcționează ca o structură cu personalitate juridică în cadrul C.S.M. și acționează potrivit principiului independenței operaționale.
A invocat excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere că rezultatul verificărilor prealabile nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004 pentru a fi calificat act administrativ, fiind doar una act prin care se comunică petentului constatarea inexistenței indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare.
A mai fost invocată excepția lipsei procedurii prealabile în raport de dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 și de art. 47 alin. 5 din Legea 317/2004 potrivit cărora persoana interesată poate contesta doar rezoluția de respingere a sesizării prevăzută de art. 1 lit. c și alin. 4 la Curtea de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
În privința rezoluțiilor de clasare a sesizării, norma specială nu stabilește nicio condiție derogatorie de la dreptul comun, astfel că procedura prealabilă este obligatorie.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că reclamanta nu a prezentat niciun argument din care să rezulte că rezoluția ar fi nelegală și nu a indicat în mod concret în ce ar consta așa-zisa vătămare produsă de rezoluția de clasare.
Pe calea verificărilor administrative efectuate de Inspecția J. nu poate fi realizată o cenzurare a modului în care completul de judecată interpretează și apreciază asupra incidenței unor norme legale într-o cauză dată, acesta constituind un aspect care reprezintă o chestiune de judecată.
Rolul și atribuțiile specifice Inspecției Judiciare nu presupun lipsirea de efecte juridice a hotărârilor judecătorești pronunțate, în caz contrar, regimul juridic aplicabil căilor de atac fiind extins în mod nepermis și contrar dispozițiilor legale la un organ non-jurisdicțional.
Astfel exercitarea și soluționarea căii extraordinare de atac a revizuirii care a fost formulată de petiționară împotriva deciziei civile nr. 15/29.01.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, reflectă aplicarea întocmai a principiului legalități, potrivit căruia, criticile vizând modul de soluționare a unei cauze pot fi analizate ori cenzurate sub aspectul legalității și temeiniciei doar de către instanța de control judiciar, care are competența de a interpreta și aplica dispozițiile legale materiale sau procedurale la situația de fapt reținută, iar Inspecția J. din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu o poate suplini ori completa prin decizii administrative, neavând competența de a exercita un control jurisdicțional pe fond, interpretarea și aplicarea legii la o situație concretă constituind atributul exclusiv al instanțelor de judecată.
Cercetarea disciplinară a magistraților se poate realiza doar în condițiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, care reglementează atât competența Inspecției Judiciare și atribuțiile inspectorilor judiciari, cât și procedura cercetării disciplinare. Astfel, o cerere de obligare a Inspecției Judiciare la declanșarea cercetării disciplinare prealabile față de un magistrat excede nu doar dispozițiilor Legii nr. 303/2004 și Legii nr. 317/2004, dar și prevederilor art. 51 din Constituția României, revizuită, nefiind posibilă transformarea dreptului de petiționare într-un drept care să permită petiționarului să ceară angajarea, în mod direct, a răspunderii disciplinare a magistratului care a soluționat o cauză în care petentul a figurat ca parte, doar pentru că acesta apreciază, într-o manieră strict personală, că membrii completului de judecată și-ar fi exercitat funcția cu rea-credință.
Or, în cazul de față, în urma verificărilor prealabile care au fost efectuate s-a constatat, în mod întemeiat, că judecătorii care au instrumentat și soluționat dosarul menționat de petiționară au respectat dispozițiile normelor de drept material și procesual, au expus raționamentul logico-juridic urmărit și motivele care au justificat soluția pronunțată.
Prin soluția pronunțată, completul de judecată din cadrul Tribunalului Gorj învestit cu soluționarea dosarului nr._ a realizat o interpretare corectă a normelor legale incidente și a situației de fapt dedusă judecății, aspect ce constituie un atribut esențial al activității de judecată propriu-zise, fără a se putea reține încălcarea vreunei dispoziții legale, așa încât nu s-au reliefat indicii de săvârșire a unei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată.
Astfel, se constată că prin rezoluția contestată, s-au explicitat și argumentat de către inspectorul judiciar aspectele analizate și rezultatul verificărilor prealabile efectuate, ca urmare a petiției contestatoarei.
Prin cererea depusă la dosar la data de 14.10.2014, reclamanta a precizat că în cauză are calitatea de pârâtă Inspecția J. din cadrul C.S.M.
A formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă apreciind că rezoluția de clasare este un act administrativ emis în regim de putere publică, ce stinge un raport juridic născut între reclamantă și pârât prin plângerea formulată, făcând referire și la Decizia Curții Constituționale nr. 397/3.07.2014.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile a arătat că prin modificarea art. 47 din Legea 317/2004, prin Legea 24/2012, s-a conferit posibilitatea persoanei care a formulat sesizarea de a ataca rezoluția emisă de Inspecția J. cu privire la rezultatul verificărilor prealabile direct la instanța de judecată, fără a fi necesară parcurgerea vreunei proceduri prealabile.
Faptul că în prezent Legea nr. 317/2004 nu stabilește nicio dispoziție derogatorie de la dreptul comun cu privire la modul de atacare a rezoluțiilor de clasare a sesizării in cazul prevăzut de art. 45 alin. 4 lit. b) din lege nu poate fi interpretat în sensul că pentru a contesta aceste rezoluții ar trebui parcursă procedura prealabilă prevăzută de norma generală, respectiv de art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
Deși dispozițiile art. 147 din Constituție impuneau obligația modificărilor legislative în termen de 45 de zile de la data pronunțării deciziei CCR nr. 397/03.07.2014, până în prezent nu au fost aduse modificări Legii nr. 317/2004.
Or, în contextul lipsei oricăror modificări a Legii nr. 317/2004 ca urmare a declarării neconstituționale a dispozițiilor art. 47 alin. 1 lit. b), coroborat cu faptul că rezoluțiile pârâtei în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 lit. c) și art. 45 alin. 4 se contestă direct la instanță, fără parcurgerea procedurii prealabile, rezultă expres că pentru egalitate de tratament juridic, din considerente de similitudine, inclusiv rezoluțiile de clasare urmează același regim juridic.
Acest lucru este firesc, având în vedere că rezoluțiile de clasare alături de rezoluțiile de respingere a sesizării prevăzute la art. 47 lin. 1 lit. c) și alin. 4) sunt acte administrative emise de aceeasi institutie în cadrul activitătii de verificare prealabilă a indiciilor săvârșirii abaterilor disciplinare de către judecători sau procurori, astfel încât nu se poate susține că ar exista diferențe în ceea ce privește modul de contestare a acestor acte la instanța de judecată.
Pe fondul cauzei a solicitat admiterea acțiunii pentru motivele de fapt și de drept menționate în cererea de chemare în judecată.
La termenul de judecată din 20.01.2015, Curtea a pus în discuție, în temeiul art. 78 alin. 2 C.p.c., necesitatea citării în cauză a celor doi judecători la care se referă sesizarea adresată de reclamantă Inspecției Judiciare și a dispus citarea acestora în cauză, în calitate de terți intervenienți, în condițiile art. 79 C.p.c.
Terții intervenienți L. M. E. și V. M. C. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei procedurii prealabile, față de dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004, arătând faptul că rezoluția de respingere a sesizării, dispusă de inspectorul judiciar, este dată în urma efectuării cercetării disciplinare, aceasta fiind cea pentru care legea prevede posibilitatea atacării la instanța de contencios administrativ.
Rezoluția de clasare se pronunță de inspectorul judiciar în etapa prealabilă unei cercetări disciplinare. Consideră că nu ne aflăm în situația pentru a se aplica principiul ubi eadem est ratio, eadem esse debet, pentru că nu ne aflăm în situația de a aplica același raționament.
În situația respingerii sesizării, legiuitorul a avut în vedere faptul că s-a efectuat deja o cercetare prealabilă, disciplinară, aceasta fiind rațiunea pentru care a stabilit că nu mai este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile, stipulând în mod expres acest lucru.
Nu aceeași este însă situația când inspectorul judiciar dispune clasarea sesizării, pentru că aici, neexistând o cercetare disciplinară, nu se poate reține că s-ar fi îndeplinit o procedură prealabilă sesizării instanței de judecată.
Or, această situație, coroborată cu insistența contestatoarei de a sesiza instanța de contencios administrativ, conduce la concluzia că anterior sesizării instanței, trebuie îndeplinită o procedură prealabilă.
Cum Legea nr.317/2004 nu conține până în acest moment dispoziții cu privire la acest aspect, consideră că o altfel de abordare încalcă principiul de drept conform căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii considerând decizia pe care au pronunțat-o in apel a fost motivată în fiecare aspect al problemelor reținute, pe calea verificărilor administrative efectuate de inspecția judiciară neputând fi realizată o cenzurare a modului în care completul de judecată interpretează și apreciază asupra incidenței unor norme legale, acesta constituind un aspect care reprezintă o chestiune de judecată ce a și fost de altfel supusă controlului judiciar în căile extraordinare de atac.
În mod corect inspecția judiciară a reținut faptul că rolul și atribuțiile specifice acesteia nu presupun lipsirea de efecte juridice a hotărârilor judecătorești pronunțate, în caz contrar, regimul juridic aplicabil căilor de atac fiind extins în mod nepermis și contrar dispozițiilor legale la un organ non-jurisdicțional.
Soluția pronunțată în cauza respectivă a fost realizată cu respectarea tuturor dispozițiilor normelor de drept material și procesual, fiind expus raționamentul logico-juridic urmărit și toate motivele care au justificat soluția pronunțată, astfel încât nemulțumirea unei părți cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui un motiv care să permită acesteia să ceară angajarea răspunderii disciplinare a magistraților care au soluționat cauza pentru motive total nedovedite și lipsite de veridicitate.
Au fost depuse la dosar actul administrativ contestat și documentația care a stat la baza emiterii acestuia.
La termenul de judecată din 3.03.2015, reprezentantul pârâtei a precizat că nu mai susține excepția inadmisibilității acțiunii în motivarea căreia a invocat faptul că rezoluția de clasare nu constituie un act administrativ.
Analizând proba cu înscrisuri administrată în cauză, Curtea reține în fapt că prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare unde a fost înregistrată, la data de 18 iulie 2014, sub numărul 3138/IJ/2069/DIJ/2014, petenta S.C. L. S,A. a solicitat efectuarea de verificări privind modalitatea de soluționare de către doamnele judecător M. E. L. și M. Comelia VIăducu a dosarului nr._ al Tribunalului Gorj - Secția a II-a Civilă, sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea sesizării petenta arată, în esență, după prezentarea litigiului în care a avut calitatea de contestatoare-intimată că, prin decizia civilă nr. 15 din data de 29 ianuarie 2014, completul de judecată, a cărui componență a fost asigurată de doamnele judecător M. E. L. și M. Comelia V. a încălcat, în mod grav și nescuzabil, principiul disponibilității, întrucât a dispus obligarea petentei la plata sumei de 9.596,59 lei, în condițiile în care creditoarea nu a solicitat acest lucru nici la prima instanță, prin cerere reconvențională, și nici prin apelul declarat, fiindu-i astfel încălcate drepturile procesuale.
Verificările prealabile s-au efectuat în condițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, și în limitele de competență prevăzute de dispozițiile alt. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, fiind finalizate la data de 29 august 2014.
Verificările au relevat următoarele aspecte: la data de 18 iunie 2013, sub nr._, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu J. - Secția civilă contestația formulată de contestatoarea S.C. L. S.A., în contradictoriu cu intimații F. V. și B.E.J. E. M., împotriva executării silite începute în dosarul de executare nr. 158/E/2013 al B.E.J. E. M., solicitându-se anularea parțială a încheierii nr. 158E/3 iunie 2013 în ceea ce privește suma de 9.596, 59 lei, întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare prin restituirea sumei de 9569, 59 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 6361 din data de 23 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu J. - Secția civilă, în dosarul nr._, s-a respins excepția rămânerii fără obiect a contestației la executare, invocată de intimată: s-a respins excepția lipsei de interes invocată de petentă; s-a admis în parte contestația la executare formulată de către contestatoarea S.C. L. S.A., în contradictoriu cu intimata F. V. și B.E.J. E. M. și, in consecință, s-a dispus anularea parțială a încheierii nr. 158/E/2013 din 3 iunie 2013 emisă de B.E.J. E. M. pentru suma de 9.596,83 lei, fiind menținute formele de executare pentru suma de 52.907,83 lei. De asemenea, s-a respins cererea privind întoarcerea executării silite; s-a respins cererea privind acordarea taxei de timbru și a fost obligată intimata F. V. la plata către petentă a sumei de 1.488 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata F. V., iar dosarul nr._ a fost înregistrat la Tribunalul Gorj – Secția a II-a Civilă, la data de 2 decembrie 2013 și a fost repartizat aleatoriu in sistem informatic ECRIS completului . cărui componență a fost asigurată de doamnele judecător M. E. L. și M. C. V., fiind stabilit primul termen la data de 29 ianuarie 2014.
Prin decizia civilă nr. 15 din data de 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei de interes în promovarea apelului formulată de intimata-reclamantă S.C. L. S.A., prin întâmpinare; s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă F. V. împotriva sentinței civile nr. 6361 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. L. S.A. și intimatul-pârât B.E.J. E. M., având ca obiect contestatie la executare; s-a schimbat sentința în sensul că s-a respins contestația la executare; s-a respins cererea privind anularea parțială a încheierii nr. 158E/03.06.2013 în ceea ce privește suma de 9596,59 lei; s-a respins cererea privind intoarcerea executării silite și pentru acordarea taxei de timbru; s-a constatat că intimata F. V. a achitat suma de 9596,59 lei către contestatoare și a obligat contestatoarea să restituie acesteia suma de 9596,59 lei; s-au menținut formele de executare pentru suma de 63.469,03 lei; s-a înlăturat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 14881eiși s-a menținut dispoziția referitoare la respingerea excepției lipsei de interes.
Ulterior, petenta S.C. L. S.A. a formulat, la data de 10 februarie 2014, cerere de revizuire a deciziei civile nr. 15 din data de 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția a II-a Civilă sub nr._, fiind repartizată aleatoriu în sistem informatic completului . cărui componență a fost asigurată de domnii judecători D. F. T. și I. M..
Prin decizia civilă nr. 125 din data de 23 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta - reclamantă S.C. L. S.A. împotriva deciziei civile nr. 15 din data de 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. V. și intimatul B.E.J. E. M., având ca obiect contestație la executare; fiind obligată revizuenta către intimata F. V. la plata sumei de 1.200 lei, cheltuieli de judecată.
Totodată, la data de 18 martie 2014, pe rolul Tribunalului Gorj - Secția a II-a Civilă, s-a înregistrat sub nr._, contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 15 din data de 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj Secția a II-a Civilă., în dosarul nr._, care a fost repartizată aleatoriu în sistem informatic completului . cărui componență a fost asigurată de doamnele judecător A. L. T. și G. E..
Prin decizia civilă nr. 99 din data de 3 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins ca nefondată contestația in anulare formulată de contestatoarea S.C. L. S.A. împotriva deciziei civile nr. 15 din data de 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj Sectia a II-a Civilă, în dosarul nr._, in contradictoriu cu intimații F. V. și B.E.J. E. M., fiind obligată contestatoarea S.C. L. S.A. la plata sumei de 1.200 lei, cheltuieli de judecată.
Petenta, prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, critică soluția pronunțată de instanța de apel în dosarul nr._ al Tribunalului Gorj - Secția a II-a Civilă, susținând că nu a fost respectat principiul disponibilității, întrucât s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 9.596,59 lei, în condițiile în care creditoarea nu a solicitat aceasta prin cerere reconvențională sau prin apelul declarat, astfel că i s-au încălcat drepturile procesuale.
Prin rezoluția nr. 3138/IJ/2069/DIJ/2014 din 29.08.2014, pârâta, în temeiul art. 45 alin. 4 lit. b rap. la art. 47 alin. 1 lit. b din Legea 317/2004, a dispus clasarea sesizării reținând că din verificările efectuate nu se conturează indiciile săvârșirii vreuneia dintre abaterile disciplinare prev. de art. 99 din Legea 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară a celor doi judecători ori de încălcare a normelor Codului deontologic.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate pentru lipsa plângerii prealabile, Curtea o va respinge ca nefondată.
Astfel, Curtea arată că, în materie procesuală, noțiunea de inadmisibilitate este, în mod corespunzător, ‹‹sancțiunea›› procesuală care intervine în cazul efectuării unui act procedural pe care legea îl exclude, nu-l prevede ori îl interzice, sau în cazul exercitării unui drept procesual nerecunoscut ori care a fost epuizat pe o altă cale procesuală, fiind, prin urmare, o cauză de respingere a cererii (de chemare în judecată, de recuzare, de încuviințare a unor probatorii, de apel, de recurs etc.) prin care acestea se valorifică, dar fără a se intra în cercetarea fondului.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/_ rep. „(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă; c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. (3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef. (4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c). (5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. (6) Soluțiile pe care le poate pronunța Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă.”
Prin decizia nr. 397 din 3 iulie 2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată în legătură cu art. 47 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 317/2014 și s-a constatat că «sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege».
Observă instanța că decizia Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a deschis calea acțiunii judiciare împotriva rezoluției de clasare a Inspecției Judiciare, nu a fost urmată în termen optim de o intervenție activă a legiuitorului în sensul reglementării regimului juridic procesual propriu unei astfel de acțiuni.
Într-un astfel de context, devine aplicabil art. 5 alin. 3 NCPC, text potrivit căruia „În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității.”. Textul legal menționat stabilește o ordine a identificării de către judecător a normei procedurale incidente, prevăzând că, în ipoteza în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, raportarea se va face la dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare.
Or, la art. 47 din Legea nr. 317/2004 rep. se constată existența procedurii privitoare la rezoluția de respingere a sesizării în legătură cu răspunderea disciplinară a judecătorului, textul legal stabilind că „Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.” [s.n.]. Aceasta este o situație asemănătoare celei a rezoluției de clasare, deoarece și rezoluția de respingere este tot un act al Inspecției Judiciare în legătură cu o sesizare privind pretinsa săvârșire de către un magistrat a unei abateri disciplinare, având de asemenea aptitudinea de a stinge raportul juridic.
Într-un astfel de context, câtă vreme în situația procesuală asemănătoare – rezoluția de respingere - legiuitorul a exclus expres procedura prealabilă ca și condiție de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, atunci, în lumina art. 5 alin. 3 NCPC, Curtea de apel apreciază că aceasta nu poate fi opusă părții reclamante ca astfel de condiție de admisibilitate nici în cazul rezoluției de clasare, față de stadiul actual al reglementării legale.
Într-adevăr, potrivit dreptului comun al contenciosului administrativ, respectiv art. 7 din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanței de judecată, cel ce se pretinde vătămat de un act administrativ este obligat să se adreseze emitentului acestuia, prin intermediul unei proceduri prealabile, în scopul revocării lui.
Totuși, în lămurirea raportării la dreptul comun, trebuie avut în vedere contextul în care s-a asigurat accesul la justiție al celor interesați împotriva rezoluției de clasare. Astfel, intenția legiuitorului a fost ca rezoluția de clasare să prezinte caracter definitiv, nefiind deci susceptibilă de a fi atacată în fața instanței de judecată, în timp ce împotriva rezoluției de respingere s-a deschis controlul judiciar, fără condiționarea plângerii prealabile. Câtă vreme admisibilitatea acțiunii îndreptate împotriva rezoluției de clasare este rezultatul admiterii unei excepții de neconstituționalitate, iar legiuitorul nu a intervenit în termenul de 45 de zile prev. de art. 147 din Constituția României spre a pune de acord dispoziția neconstituțională cu cea a Constituției, Curtea de apel consideră că regimul juridic al acestei acțiuni trebuie raportat la situația asemănătoare, care exclude cerința plângerii prealabile, lipsind premisele îndestulătoare pentru a considera în sens contrar. În plus, după cum arată art. 47 alin. 3 și 4 din Legea nr. 317/2004, rep., rezoluția inspectorului judiciar este supusă deja unui control al inspectorului-șef, în logica textului apărând firească opțiunea legiuitorului de la art. 47 alin. 5 de a fi înlăturat cerința plângerii prealabile în cazul celei de respingere. Or, aceluiași control ierarhic este supusă în baza legii și rezoluția de clasare, astfel că a deduce concluzia obligativității procedurii prealabile în cazul său, față de stadiul reglementării, apare ca fiind superfluu.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondată excepția de inadmisibilitate a acțiunii sub motiv de lipsă a procedurii prealabile.
Pe fondul cererii, Curtea constată că acțiunea este neîntemeiată, față de următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat, prin sesizarea adresată pârâtei, efectuarea de verificări sub aspectul săvârșirii de către judecătorii care au pronunțat decizia civilă nr. 15/29.01.2014 a Tribunalului Gorj – Secția a II-a Civilă, a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t din Legea 303/2004 conform căruia este abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență.
Conform art. 99 ind. 1 din Legea 303/2004, există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane
De esența acestei abateri este intenția de a vătăma drepturilor procesuale aparținând părților sau producerea unui asemenea rezultat prin neobservarea în mod grav de către judecător a unor aspecte de fapt sau de drept poprii respectivului proces.
Dată fiind finalitatea sancționatorie a abaterilor disciplinare, precum și implicațiile acestora asupra carierei magistratului, dar și a prestigiului justiției, aplicarea și interpretarea textelor care le consacră se impun a fi făcute de o manieră strictă și limitativă, acestea găsindu-și incidența doar atunci când sunt întrunite în mod cumulativ toate cerințele expres reglementate de lege, însoțite de o probațiune adecvată, care să depășească simple afirmații și apreciere ale petentului.
Încălcarea la care se referă textul de lege sus menționat trebuie să poată fi caracterizată ca o greșeală evidentă, neîndoielnică, lipsită de orice justificare, având consecințe grave sub aspectul drepturilor procesuale ale părților și al activității de judecată.
Analizând documentația care a stat la baza emiterii rezoluției de clasare contestate, se reține că nu este identificată o astfel de greșeală, evidentă, neîndoielnică, având consecințele sus menționate.
Din considerentele deciziei civile nr. 15/29.01.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția a II-a Civilă rezultă că instanța a motivat atât în fapt, cât și în drept soluția pronunțată, inclusiv cu privire la obligarea contestatoarei S.C. L. S.A. la restituirea către intimații F. V. a sumei de 9596, 59 lei, iar pronunțarea acestei soluții constituie un element esențial al activității de judecată, ce nu poate fi suspus verificărilor de natură administrativă pe care inspectorii judiciari le efectuează în temeiul art. 74 alin. 1 lit. e din Legea 317/2004.
În acest sens se rețin și dispozițiile art. 97 din Legea 303/2004 potrivit cărora: „(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.
(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac.”
În consecință, în mod corect se reține în rezoluția de clasare contestată că raționamentul și interpretarea normelor legale de către completul de judecată, precum și argumentele de fapt și de drept ce motivează soluțiile pronunțate constituie aspecte ce țin de judecata propriu-zisă a cauzelor și care, potrivit dispozițiilor legale enunțate, exced limitelor de competență ale Inspecției Judiciare, fiind susceptibile de a fi analizate cu ocazia controlului de legalitate și temeinicie al hotărârii, realizat în cadrul căilor de atac, exercitate în condițiile legii.
Verificările administrative efectuate trebuie să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, precum și cel al autorității de lucru judecat a hotărârilor rămase definitive, astfel cum sunt prevăzute în art. 124 alin. 3 din Constituția României, art. 2 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În cererea de chemare în judecată reclamanta susține că nu a criticat soluția de obligare a sa la plata sumei de_ lei pe fondul acesteia, dar și că este obligată să suporte rigorile unei hotărâri judecătorești definitive care nu reflectă adevărul juridic și care este pronunțată exclusiv în favoarea creditorului.
Reclamanta critică, de fapt, soluția instanței de apel, or rolul și atribuțiile Inspecției Judiciare nu implică lipsirea hotărârilor judecătorești de efecte juridice, întrucât, în caz contrar, se ajunge în situația extinderii regimului juridic aplicabil căilor de atac la un organ care nu are prin lege atribuții jurisdicționale.
În consecință, criticile referitoare la modul de soluționare a unei cauze sunt spuse analizei instanței de control judiciar, din moment ce aplicarea legii la o situație concretă reprezintă atributul exclusiv al instanței de judecată.
Curtea reține că prin soluția în discuție, judecătorii au realizat interpretarea normelor legale la situația de fapt dedusă judecății, nefiind identificată încălcarea normelor legale din gravă neglijență sau cu rea credință, astfel că nu s-au constatat indicii de săvârșire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t din Legea 303/2004, soluția de clasare a sesizării reclamantei fiind legală.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei procedurii prealabile.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta L. S.A. cu sediul în Târgu J., ., județul Gorj în contradictoriu cu pârâta Inspecția J. din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cu sediul în București, .. 40, sector 5 și cu terții intervenienți M. E. L. și M. C. V., ambele citate la locul de muncă – Tribunalul Gorj, .. 34, județul Gorj, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 17.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C.-M. C. R. O.
Red. C.M.C./tehnored. R.O./6 ex./7.07.2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 1729/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
