Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG nr.24/2008. Sentința nr. 1932/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1932/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 1846/2/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.1932

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.06.2015

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. F. P.

GREFIER: R. B.

Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul H. A., având ca obiect „constatarea calității de lucrător al Securității (OUG nr. 24/2008)”.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 30.06.2015, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I) Circumstanțele cauzei

A)Obiectul și motivele de fapt și de drept ale cererii introductive de instanță

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal la data de 24.03.2015 sub nr. de dosar_, reclamantul C. Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) a solicitat instanței să aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul H. A., fiul lui G. și S., născut la data de 13.11.1955 în municipiul B..

1.2. În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că:

- prin cererea nr. P_/10/18.08.2011, adresată C.N.S.A.S. de către domnul Alesi Helmut în temeiul art. 1 alin. 7 din O.U.G. nr. 24/2008, se solicita verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului nr. I_;

- în acest dosar, pârâtul a întocmit documente care se regăsesc la filele 5, 29, 30, 32-34, 38, 39, 40;

- așa cum rezultă și din cuprinsul Notei de Constatare nr. Dl/I/ 2131/16.09.2014, precum și al înscrisurilor atașate acțiunii, pârâtul H. A., având, în 1988, gradul de căpitan în cadrul Direcției IV, Biroul Contrainformații al UM_ Râmnicu-Sărat, a participat la supravegherea informativă asupra titularului dosarului, militar în termen, deoarece acesta, „pe timpul cât a fost elev, a fost semnalat informativ ca ascultător frecvent al emisiunilor transmise de postul de radio , în corespondență cu acest post de radio și ca vizitator al Ambasadei SUA la București”;

- asupra persoanei urmărite, a fost desfășurată o amplă supraveghere informativă, context în care pârâtul a semnat mai multe documente menite să clarifice poziția militarului, inclusiv Planul de măsuri din 10.02.1988;

- prin realizarea măsurilor trasate, în care pârâtul s-a implicat activ, s-a adus atingere dreptului la viață privată, precum și dreptului la secretul corespondenței, drepturi și libertăți fundamentale garantate de legislația din acea vreme;

- astfel, sunt îndeplinite în cauză condițiile impuse de art.2 lit.a) din OUG nr.24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de „lucrător al Securității”.

1.3. În drept, au fost invocate dispozițiile art.1 alin.7, art.2 lit.a), art.8 lit. a), art.11 alin. 1 ale OUG nr. 24/2008, coroborate cu art.27 alin.1 și alin.5 și art.35 alin.5 lit.a) din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S., adoptat prin Hotărârea nr. 2/2008, precum și dispozițiile art.194 C.proc.civ.

1.4. În dovedire, a fost propusă proba cu înscrisuri, fiind anexate cererii de chemare în judecată unele acte (filele 11-31).

B)Apărările pârâtului

2. Deși a primit personal cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate acesteia, conform celor consemnate în dovada de înmânare aflată la fila 35, pârâtul H. A. nu a depus întâmpinare, în baza art.201 alin.1 C.proc.civ. și în termenul defipt de aceste prevederi legale.

În aceste condiții, prin încheierea din data de 16.06.2015, instanța, în temeiul art.208 alin.2 C.proc.civ., a constatat decăderea pârâtului din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții relative.

Mai mult, se observă că nici la primul termen de judecată, deși a fost legal citat (fila 39), pârâtul H. A. nu s-a prezentat, nu a formulat, în scris, apărări și nu a propus probe în cauză.

C)Procedura în fața instanței

3.1. La termenul de judecată din data de 16.06.2015, instanța, în baza art. 131 alin. 1 C.proc.civ., a constatat, fiind primul termen la care părțile sunt legal citate, că, în temeiul art. 126 alin. 1 din Constituție, art. 96 pct. 1 C.proc.civ. și art.11 alin. 1 din OUG nr. 24/2008, Curtea de Apel București-Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal este instanța competentă general, material și teritorial să judece cauza.

3.2. Prin aceeași încheiere, față de dispozițiile art.255 și ale art. 258 C.proc.civ., a fost încuviințată proba cu înscrisuri, respectiv cele deja depuse la dosar, apreciindu-se proba respectivă a fi admisibilă potrivit legii și de natură a duce la soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

II)Considerentele reținute de Curte în fundamentarea soluției adoptate în pricină

4. În fapt, observă Curtea că:

(a) prin cererea înregistrată la reclamantul C.N.S.A.S. la data de 18.08.2011 cu nr. P_/10 (fila 17), numitul Alesi Helmut, în temeiul art. 1 alin. 7 din O.U.G. nr. 24/2008, a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului nr. I_, privind pe numitul Alesi Helmut;

(b) în dosarul nr. I_, privind pe numitul Alesi Helmut, au fost identificate de către reclamant acte întocmite și semnate de către pârâtul din prezenta cauză, H. A., împrejurare care rezultă din înscrisurile aflate la filele 19-31.

5. Verificând, în continuare, dacă, în cauză, au fost respectate prevederile art.1 alin.7 din O.U.G. nr. 24/2008, reține Curtea că, potrivit acestor dispoziții legale -temei al sesizărilor cu care a fost învestit reclamantul de către numitul Alesi Helmut-, „Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeași și pentru lucrătorii Securității identificați în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.”

Reiese, din interpretarea acestor prevederi legale, că, astfel cum a statuat și Curtea Constituțională în decizia nr.608/12.05.2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514/ 21.07.2011, dispozițiile art.1 alin.7 din O.U.G. nr.24/2008 conferă persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de securitate, dreptul de a afla identitatea lucrătorilor securității și a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informații la completarea dosarului și, de asemenea, de a solicita verificarea calității de lucrător al securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.

6. Or, în speță, reamintește Curtea că numitul Alesi Helmut, în calitatea sa de persoană subiect al unui dosar (nr. I_) din care rezultă că a fost urmărită de securitate, a solicitat verificarea calității de lucrător al securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului sus-amintit, inclusiv pârâtul din prezenta cauză H. A..

Prin urmare, trebuie constatat că, în pricina pendinte, au fost respectate prevederile art.1 alin.7 din O.U.G. nr. 24/2008.

7. Apoi, reține Curtea că instanța judecătorească a fost sesizată urmare a aprobării, cu majoritate de voturi a membrilor Colegiului C.N.S.A.S., a Notei de constatare nr. Dl/I/2131/16.09.2014 (filele 11-15), conform procesului-verbal nr. 9 al ședinței din data de 10.02.2015 (fila 16).

Au fost, așadar, respectate în prezenta cauză și cerințele prevăzute de art.7 și art.8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

8. În drept, observă Curtea, în continuare, că art. 2 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 -prevederea legală pe care, în principal, este întemeiată cererea dedusă judecății în prezenta cauză- definește noțiunea de „lucrător al Securității”, ca fiind „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

9. Totodată, în acest context, trebuie menționat și preambulul O.U.G. nr. 24/2008, cu valoare de scurtă expunere de motive, legiuitorul arătând că, „În perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945-22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale. Aceasta îndreptățește accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității”.

Din analiza preambulului și a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, rezultă, fără echivoc, că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii de către membrii unei societăți postcomuniste a fostului regim totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnități ori funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) sau dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității.

Sub aspectul care interesează în cauză, O.U.G. nr. 24/2008 urmărește scopul de deconspirare, indicat în preambul, a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului întocmit de Securitate, sau au efectuat activitățile prevăzute de actul normativ, prin consemnarea publică -publicarea în Monitorul Oficial al României Partea a III-a și punerea la dispoziția mijloacelor de informare în masă de către reclamantul C.N.S.A.S.-, actul normativ antrenând doar eventuale consecințe de ordin moral în privința celor care au încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale altora în perioada dictaturii comuniste.

Prin urmare, rolul instanței învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau, după caz, colaborator al Securității, nu este acela de a stabili vinovății, de a aplica pedepse și de a le individualiza, instanța nerealizând o justiție retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva reclamantului C.N.S.A.S. și eventual, a altor probe, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, rațiunea legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite prin jurisprudența C.E.D.O. ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate (a se vedea hotărârea de M. Cameră pronunțată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

10. Așa fiind, trebuie considerat că, în lămurirea noțiunii de „lucrător al Securității” trebuie avute în vedere atât „litera” normei juridice, dar și „spiritul” acesteia care se regăsește, în primul rând, în scurta expunere de motive cuprinsă în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, de unde rezultă că rațiunea reglementării deconspirării Securității reiese din „permanenta teroare [exercitată de puterea comunistă, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice] împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale”.

11. În consecință, din interpretarea textelor de lege citate anterior (pct. 8-9), rezultă că, pentru a se constata în privința unei persoane calitatea de „lucrător al Securității”, este necesară întrunirea a două condiții cumulative, respectiv:

(1) persoana să fi fost ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989;

(2) persoana respectivă să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

12. Verificând, în continuare, dacă sunt îndeplinite în privința pârâtului H. A. condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, constată Curtea că, în speță, aceste condiții sunt îndeplinite, față de considerentele care succed (pct.13-16).

13. Cu privire la prima condiție, este necesar de relevat că, în anul 1988, pârâtul H. A. a avut calitatea de ofițer al Securității, având gradul de căpitan (ofițer de contrainformații) în cadrul Direcției IV, Biroul Contrainformații al UM_ Râmnicu-Sărat.

Acest aspect de fapt rezultă cu evidență din analiza înscrisurilor depuse de reclamant la filele 19-31, în care se relevă funcția menționată, deținută de pârât.

14. Referitor la a doua condiție, trebuie evidențiat că:

(a) în actul denumit „plan de măsuri în cazul de verificare informativă Germanul>” din data de 10.02.1988 (filele 19-20), care este semnat olograf (împrejurare necontestată de pârât) de către ofițer de contrainformații- căpitan H. A. și care se află la fila 5 din dosarul nr. I_ privind pe numitul Alesi Helmut:

- se menționează că sus-numitul, „soldat din Bt.5/R.8 a.a.”, este „lucrat prin S.I. pentru legături cu postul de radio străin intitulat Vocea Americii>”, că „aspectul este confirmat și prin exploatarea evidențelor operative rezultând în plus faptul că acesta a fost semnalat ca vizitator la Ambasada SUA din țara noastră” și că, „cu ocazia unui control legendat la valiza și obiectele personale ale acestuia, au fost identificate un număr de trei adrese de cetățeni vest-germani și mai multe persoane din țară, asupra cărora au fost deja luate măsuri de identificare și verificare în evidențele M.I.”;

- se prevede luarea unor măsuri pentru realizarea sarcinilor trasate, respectiv „prevenirea scurgerii de informații din cadrul obiectivului asigurat, prevenirea atragerii altor persoane la activitate ostilă, cunoașterea și documentarea activității sale pe timpul satisfacerii stagiului militar”;

- măsurile propuse vizau:

(1) „încadrarea informativă în subunitate cu p.s.m.t. Willhelm”, care „va acționa în sensul apropierii de obiectiv, a pătrunderii intimității acestuia”, fiind fixat termen: 30.04.1988, „răspunde: cpt. H. A.”;

(2) „încadrarea pe a doua linie informativă în subunitate cu p.s.m.t. I. P.” care „va stabili cercul de relații în rândul m.t. conaționali, dacă se interesează de date militare la care nu are acces, cum comentează evenimentele politice interne și internaționale ale partidului și statului nostru, intenții, concepții, pasiuni, vicii” și care „se va apropia de obiectiv, îi va face confidențe, obligându-l pe acesta să procedeze în același fel”, fiind fixat termen: 15.05.1988, „răspunde: cpt. H. A.”;

(3) investigații ale organelor locale ale M.I. pentru „a stabili modul în care obiectivul este cunoscut la domiciliu și la reședință”, fiind fixat termen: 25.03.1988, „răspunde: cpt. H. A.”;

(4) „pentru stabilirea cercului de relații”, măsuri speciale „S” (interceptare corespondență) asupra obiectivului și „asupra persoanelor conaționale care apar ca legături”, precum și „asupra părinților în scopul de a cunoaște dacă aceștia intermediază legătura obiectivului cu rudele emigrante sau cu alți cetățeni străini”, fiind fixat termen: 20.02.1988, „răspunde: cpt. H. A.”;

(5) adresă la organele de securitate M. și Mediaș pentru a obține „extras cu aspectele operative reieșite” urmare a măsurilor luate de aceste organe asupra obiectivului anterior încorporării, fiind fixat termen: 20.02.1988, „răspunde: cpt. H. A.”;

(6) verificarea „în evidențe a cetățenilor străini, a legăturilor din țară, a rudelor apropiate și a membrilor de familie”, fiind fixat termen: 10.03.1988, „răspunde: cpt. H. A.”;

(b) în actul intitulat „notă raport” din data de 10.02.1968 (fila 24), care este semnat olograf (împrejurare necontestată de pârât) de către ofițer de contrainformații- căpitan H. A. și care se află la fila 32 din dosarul nr. I_ privind pe numitul Alesi Helmut, se arată că acesta din urmă a fost subiectul unui „control inopinat la obiectele personale”, ocazie cu care s-a descoperit că „sus-numitul și membrii de familie întrețin legături cu rudele din străinătate”, fiind identificate mai multe persoane și adrese, cu privire la care s-au emis cereri de verificare la cartotecă și identificare în evidență, cum este cea formulată în privința numitei M. Benco (filele 25-26/fila 33- dosar nr. I_), pârâtul H. A. fiind menționat ca cel care „va ține contactul operativ cu dvs. în această problemă”;

(c) în actul intitulat „raport cu propunerea de transfer a cazului în S.I. ” din data de 1/4.06.1968 (filele 30-31), care este semnat olograf (împrejurare necontestată de pârât) de către ofițer de contrainformații- căpitan H. A. și care se află la fila 40 din dosarul nr. I_ privind pe numitul Alesi Helmut, se învederează că, în urma supravegherii informative, s-a stabilit că acesta din urmă „are rude în străinătate cu care familia întreține legături prin corespondență” și că „are tendințe de preamărire a modului de viață capitalist, motiv pentru care face comentarii voalate referitoare la aspecte din străinătate comparativ cu cele din patria noastră” și că, „din exploatarea sursei speciale „S” asupra obiectivului, a membrilor de familie și asupra relațiilor sale nu au rezultat aspecte de interes operativ”;

(d) pârâtul H. A. a preluat mai multe note informative (filele 21, 27, 28/filele 29, 34, 38-dosar nr. I_), care au fost întocmite la datele de 08.02.1988, de 19.02.1988 și de 25.04.1988 de sursele I. P.> și și care se refereau la aspecte de viață privată ale numitului Alesi Helmut, circumscrise măsurilor luate și sarcinilor trasate prin planul de măsuri din data de 10.02.1988.

15. Or, prin prisma activităților pe care pârâtul le-a desfășurat, așa cum reies acestea din actele evidențiate în paragraful precedent, apreciază Curtea că persoana chemată în judecată în cauză „a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”, în sensul art.2 alin.1 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

16. Într-adevăr, se observă, în această privință, că pârâtul, în calitatea sa de ofițer al Securității, având gradul de căpitan (ofițer de contrainformații) în cadrul Direcției IV, Biroul Contrainformații al UM_ Râmnicu-Sărat, a luat măsuri, care au fost puse în aplicare sub supravegherea sa, vizând suprimarea ori îngrădirea, cu privire la numitul Alesi Helmut -urmărit pentru motive de natură politică (ascultarea frecventă a postului de radio străin intitulat Vocea Americii>, vizitator la Ambasada SUA din România, întreținerea de legături cu cetățeni străini)-, a dreptului la viață privată și a dreptului la secretul corespondenței.

Or, aceste drepturi fundamentale erau recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, respectiv:

- în cazul dreptului la viață privată, de art.17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, ratificat de Republica Socialistă România prin Decretul Consiliului de Stat nr. 212/31.10.1974, publicat în Buletinul Oficial nr. 146/20.11.1974;

- în cazul dreptului la secretul corespondenței, de art.33 din Constituția României din anul 1965.

III) Soluția adoptată în pricină și temeiul legal al acesteia

17. Prin urmare, față de considerentele expuse pe larg în precedent, instanța de judecată, sesizată în condiții legale, apreciază, analizând cererea în raport de ansamblul probator administrat în cauză, că C.N.S.A.S., în calitate de reclamant, a făcut dovada susținerilor sale.

Așa fiind, în temeiul art. 2 lit. a), coroborat cu art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea, admițând acțiunea pendinte, urmează să constate calitatea de lucrător al Securității a pârâtului H. A., fiul lui G. și S., născut la data de 13.11.1955 în municipiul B..

18. Prezenta sentință, în temeiul art.20 alin.1 din Legea nr. 554/2004, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Calea de atac se depune, sub sancțiunea nulității, prevăzută de art. 490 alin.1 C.proc.civ., la Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul C. Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cu sediul în sector 3, București, .. 55-57, în contradictoriu cu pârâtul H. A. (fiul lui G. și al lui S., născut la 13 Noiembrie 1955), cu domiciliul în Râmnicu Sărat, .. 2, județul B..

Constată că pârâtul H. A. a avut calitatea de lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se poate depune la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, azi, în ziua de 30.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. F. P. R. B.

Red. /Tehnored. C.F.P./4 ex.

Data redactării: 01.07.2015

lucrat 2 comunicări la data de .

semnătură grefier.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG nr.24/2008. Sentința nr. 1932/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI