Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1993/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1993/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 10724/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1993
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 6.04.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE F. I.
JUDECĂTOR P. C.
JUDECĂTOR D. D. M.
GREFIER D. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN D.G.R.F.P.B., împotriva sentinței civile nr. 5622/19.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. V. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal – taxa de poluare – pretenții – obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea recurentei-pârâte de judecare a cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5622/19.09.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. V. CU D..ALES în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 1 BUCUREȘTI - REPREZ DE D.G.R.F.P.B. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU; a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr._/02.10.2012, emisă de către intimate; a obligat intimata AFP S. 1 București să restituie contestatarei suma de 4.890 lei reprezentând taxă pe poluare; a respins cererea privind obligarea intimatei la plata dobânzii legale, ca neîntemeiată și a obligat intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,3 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN D.G.R.F.P.B., solicitând admiterea recursului, iar pe fondul cauzei modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii cererii privind obligarea Administrației S. 1 a Finanțelor Publice la restituirea taxei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că, hotărârea recurată, prin care a fost admisă cererea reclamantei, este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
A precizat recurenta-pârâtă că, instanța de fond a interpretat greșit textele normative pe care le-a citat în motivare, schimbând sensul juridic al acestora.
Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, arată clar că titularul contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care a reiterat recurenta excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației sector 1 a Finanțelor Publice, solicitând instanței modificarea sentinței recurate sub aspectul admiterii excepției invocate și respingerii acțiunii.
Prin urmare, până nu se stabilește dacă raportul juridic s-a născut în temeiul căruia bugetul de stat al României să fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlul de taxă de poluare, nu se poate reține că plata făcută de reclamant cu titlul de taxă de poluare, ar fi nedatorată și ilegal încasată, astfel că instanța de fond nu putea pronunța în mod temeinic și legal sentința recurată.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut că AFP S. 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată în sumă de 46,3 lei, a precizat recurenta-pârâtă că, în conformitate cu dispozițiile art. 453 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.
Obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi îndeplinită, având în vedere dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. h din OUG nr. 80/2013.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, privind Contenciosul administrativ, Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare privind Codul fiscal, Legea nr. 9/2012, Tratatul CE, Tratatul CEEA Tratatul de aderare comună la UE a României și Bulgariei.
Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinări.
Analizând recursul prin prisma motivelor de casare invocate, Curtea îl constată nefondat pentru următoarele argumente:
Motivul de casare identificat de Curte pe baza susținerilor din cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, respectiv „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.
Curtea constată că nu poate fi reținut motivul de recurs privitor la legalitatea perceperii taxei solicitate, câtă vreme regimul de impozitare instituit de Legea nr. 9/2012 a fost considerat ca discriminatoriu prin prisma art. 110 TFUE de către Curtea de Justiție Europeană în Cauzele reunite C. si C. C-97/13 si C-214/13, conform Ordonanței pronunțate la data de 03.02.2014: ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională”.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 110 din Tratat CE, autoturismul fiind înmatriculat anterior în Germania, precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Curtea apreciază recursul ca neîntemeiat, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, forței de muncă și capitalului.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației S. 1 a Finanțelor Publice, Curtea constată ca tribunalul, in mod corect a reținut că este neîntemeiată întrucât calitatea procesuală pasivă este justificată în privința pârâtei, întrucât între aceasta și reclamantă există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei, în temeiul dispozițiilor mai-sus menționate.
Față de obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond, în mod corect, a reținut, conform art.451 NCPC, culpa procesuală a pârâtelor.
Pentru aceste motive în temeiul art. 496 alin. 1 NCPC., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN D.G.R.F.P.B., cu sdiul în București, sector 2, ., împotriva sentinței civile nr. 5622/19.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. V., cu domiciliul ales în București, sector 5, Calea Rahovei nr. 266-268, .. 2, cam. 08, și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. I. P. C. D. D. M.
GREFIER
D. G.-D.
Red. I.F./Tehnodact. D.G.D./5 ex.
Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal
Jud. fond C. I. M.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3134/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2840/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
