Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2065/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2065/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 3834/2/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2065
Ședința publică din data de 23 iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
GREFIER - R. O.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâtul U. Națională a Barourilor din România, cerere având drept obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică reclamantul este prezent personal, iar pârâtul reprezentat de apărător ales – domnul avocat C. V. cu împuternicire avocațială la fila 58 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează președintelui completului de judecată modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Reclamantul depune la dosarul cauzei, în ședință publică, cererea adresată Consiliul Baroului G. a unei cereri privind reînscrierea în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, în precum și confirmarea de primire, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, pe care le comunică și apărătorului pârâtului. De asemenea, reclamantul depune la dosarul cauzei extras din sistemul Ecris cu privire la fondul cererii (cererea îndreptată împotriva hotărârii de soluționare a contestației).
Apărătorul pârâtului arată că a primit aceste înscrisuri și pe e-mail însă cererea prezentată de către reclamant nu poartă un număr de înregistrare și nu are un conținut declarat.
Având cuvântul asupra fondului cererii, părțile mențin concluziile formulate la termenul de judecată din data de 22.07.2015.
Suplimentar, reclamantul arată că efectele unei eventuale suspendări a efectelor art. 50 din Statutul profesiei de avocat privesc decizia pronunțată, cât și viitorul - în sensul că, Consiliul Uniunii se va afla în imposibilitatea de a-l reintegra pe reclamant în profesie, câtă vreme acest articol își produce în continuare efecte juridice. În situația în care instanța va admite acțiunea, reclamantul arată că va avea posibilitatea de a se reangaja.
Apărătorul pârâtului formulează concluzii de respingere a cererii ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ, paguba pe care eventual a suferit-o reclamantul fiind una eventuală. Arată că profesia de avocat este una autoreglementată, iar prevederile art. 50 din Statutul profesiei de avocat au fost aplicate de către Barou, în mod facultativ (textul de lege folosit sintagma ,,poate fi suspendat…”). Susține excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii, întrucât cererea depusă de către reclamant nu poartă un număr de înregistrare, la U.N.B.R. nefiind înregistrată o contestație.
Având cuvântul în replică, reclamantul arată că U.N.B..R. a solicitat de la G. tot dosarul său și arată că autoreglementarea profesiei de avocat este una profund nelegală. Ședințele la Consiliul Baroului G. au loc din două în două săptămâni și arată că va formula contestație
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Curții de Apel București, SCAF, reclamantul B. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta U. Națională a Barourilor din România, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării art. 50 din Statutul profesiei de avocat, pentru următoarele motive:
În luna martie 2012 s-a dispus începerea urmăririi penale, de catre D.I.I.C.O.T. - S.T. Galati, pentru savarsirea anumitor infracțiuni, dispunându-se arestarea preventiva, in lipsa, de catre I.C.C.J. Ia data de 22 martie 2012, mandatul de arestare preventiva fiind confirmat de catre judecatorii I.C.C.J. Ia data de 27 martie 2012.
La data de 23 martie 2012 Consiliul Baroului Galati a dispus, suspendarea din tabloul avocatilor definitivi, in temeiul art.50 si Statutul profesiei de avocat.
Potrivit Deciziei 47 din 23 martie 2012 dispuse de catre Consiliul Baroului Galati: " In temeiul art.50 din Statutul profesiei de avocat se dispune suspendarea din profesia de avocat a Domnului B. M., pana la pronuntarea si ramanerea definitiva a hotararii penale. "
Art.50 din Statutul profesiei de avocat statuează ca: "Dreptul de a exercita profesia de avocat poate fi suspendat în cazul în care împotriva avocatului s-a pus în mișcare acțiunea penală sau s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. "
In termen legal a solicitat anularea deciziei nr.47 din 23 martie 2012 si a indeplinit procedura prealabila impusa de art.7 alin. 11 din legea 554/2204 privind contenciosul administrativ, in privinta actului administrativ normativ contestat.
Potrivit art.14 din legea 554/2204 privind contenciosul administrativ: "In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, in conditiile ari. 7, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond. In cazul in care persoana vatamata nu introduce actiunea in anularea actului in termen de 60 de zile, suspendarea inceteaza de drept si fara nicio formalitate. "
Din punct de vedere procedural face dovada indeplinirii procedurii prealabila administrative obligatorii astfel incat sa are posibilitatea legala, ca si conditie de procedibilitate, sa formuleze prezenta actiune.
Textul art.50 din Statutul profesiei de avocat este nelegal si creează prin existenta si prin efectele pe care le produce vatamari grave ale drepturilor reclamantului, fiind in situatia unor cazuri bine justificate, astfel cum aceasta notiune este definita in art.2 alin.1 lit.t din legea 554/2204 privind contenciosul administrativ.
Actul contestat a carei suspendare o solicită incalca o . drepturi fundamentale ale reclamantului, astfel cum sunt ele statuate, cu titlul de principiu, dar si de drept fundamental, in Constitutia Romaniei, si anume dreptul la munca, dreptul la asigurari sociale, dreptul la sanatate si dreptul la viata privata si la un nivel de trai decent. ( art.34, 41, 47 din Constitutia Romaniei).
Reclamantul arată că se află în situatia in care are dreptul la munca, dar nu poate munci in profesia in care este pregatit intrucat acest drept a fost limitat, de catre un act administrativ, in baza actului administrativ normativ care face obiectul prezentei cauze, pe o perioada de timp nedeterminata.
In lipsa posibilității de a exercita profesia de avocat, fiind suspendat in mod nelegal, nu are posibilitatea efectiva de a realiza un venit lunar care sa ii permita sa aibă un nivel de trai decent, reclamantul fiind intretinut de catre fratele reclamantului, dar in acelasi timp, nu are asigurare de sanatate, care sa ii garanteze dobândirea calitatii de asigurat in sistemul de sanatate de stat si accesul la serviciile medicale de stat, intrucat nu poate achita contributiile necesare.
Mai mult, reclamantul arată că nu achită in acesta perioada contributiile privitoare la pensii, motivat de faptul ca nu realizează venituri, consecintele negative rasfrangandu-se asupra vietii private a acestuia, in mod direct, si cu efect concret pe termen lung, asupra nivelului pensiei pe care ar trebui sa o incaseze odata cu indeplinirea conditiilor de pensionare.
Suspendarea actului administrativ normativ se impune intrucat incalca art.53 din Constitutia României potrivit cu care: " Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Se remarca următoarele aspecte:
1. - Hotărârea privind adoptarea Statutului profesiei de avocat nr.64 din 2011 nu este o lege, in sensul constituțional, care sa fie de natura se creeze limitari ale drepturilor fundamentale ale unui cetatean, fiind pe scara ierarhiei actelor juridice, astfel cum este ea realizata de catre legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, la nivelul ultimelor acte in aceasta ierarhie.
Potrivit art. 4 din legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, "actele normative se elaboreaza in functie de ierarhia lor, de categoria acestora si de autoritatea publica competenta sa le adopte". Potrivit art.1 alin.2 din acelasi act normativ, "actele normative se elaboreaza, se adopta si se aplica in conformitate cu prevederile Constitutiei Romaniei, cu dispozitiile prezentei legi, precum si cu principiile ordinii de drept".
II.-art.50 stabileste ca limitarea drepturilor fundamentale ale unui avocat se realizează pe o perioada nedeterminată.
Curtea Constitutionala in Decizia 712 din 4 decembrie 2014 privind controlul judiciar, precum si Decizia 361 din 7 mai 2015 privind arestul domiciliar a statuat: " în continuare, din analiza dispozițiilor constituționale ale art. 53, Curtea reține condițiile care trebuie îndeplinite pentru restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, respectiv: domeniul să vizeze doar drepturile fundamentale, și nu orice drepturi subiective de natură legală sau convențională; restrângerea exercițiului acestor drepturi să poată fi înfăptuită numai prin lege; restrângerea să poată opera numai dacă se impune și doar dacă este necesară într-o societate democratică, restrângerea să poată opera numai în una din ipotezele limitativ enumerate de art. 53 din Constituție; restrângerea să fie proporțională cu cauza, restrângerea să fie nediscriminatorie; restrângerea să nu afecteze substanța dreptului (a se vedea Decizia nr.872 și nr.874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.433 din 28 iunie 2010).
24. Raportând condițiile arătate la prezenta cauză, Curtea reține că ingerința generată de măsura arestului la domiciliu vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertate individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, dreptul la învățătură și munca și protecția socială a muncii, este reglementată prin lege, respectiv art. 218-222 din Codul de procedură penală, are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății în primă instanță, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie și este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept.
25. Ingerința analizată nu este însă proporțională cu cauza care a determinat-o, așa încât Curtea reține că dispunerea măsurii arestului la domiciliu, în procedura de cameră preliminară și a judecății în primă instanță, fără a se reglementa cu privire la termenele pentru care poate fi dispusă și durata maximă a acesteia, nu asigură un just echilibru între interesul public și cel individual, întrucât această măsură poate fi dispusă pentru o perioadă nelimitată de timp. Principiul proporționalității, astfel cum este reglementat în ipoteza particulară a art. 53 din Constituție, presupune caracterul excepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, și caracterul lor temporar. Din moment ce autoritățile publice pot recurge la restrângerea exercițiului unor drepturi în lipsa unor alte soluții, pentru salvgardare a valorilor statului democratic, este logic ca această măsură gravă să înceteze de îndată ce a încetat și cauza care a provocat-o (a se vedea Decizia nr.872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.433 din 28 iunie 2010). Acesta este și sensul dat dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală de către Curtea Constituțională, prin jurisprudența sa constantă. De altfel, aceste considerente de principiu se regăsesc și în Decizia nr.712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.33 din 15 ianuarie 2015, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală, statuând faptul că măsura controlului judiciar reprezintă o măsură intruzivă ce afectează atât dreptul fundamental al libertății individuale, cât și libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică, așa încât nereglementarea termenelor și a duratei maxime pentru care controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune pot fi dispuse aduce atingere principiului proporționalității, astfel cum este reglementat în art.53 din Constituție, și care presupune caracterul excepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, și caracterul lor temporar.
26. Față de dispozițiile constituționale la care s-a făcut referire, Curtea constată că normele procesual penale ale art.222 cu denumirea marginală "Durata arestului la domiciliu", prin faptul că nu reglementează nici termenele pentru care poate fi dispusă și nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de cameră preliminară și de judecată în primă instanță, sunt neconstituționale, de vreme ce organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de consecință fiind restrâns, în mod nelimitat temporal, exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale vizate de continutul acestei măsuri. Asa încât, potrivit standardelor de constituționalitate anterior arătate,
Curtea constată că o asemenea restrângere este neconstituțională, întrucât încalcă principiul proporționalității, afectând substanța drepturilor fundamentale vizate, nerezumându-se la restrângerea exercițiului acestora."
Reclamantul consideră că orice alta motivare este neconsistenta, in raport cu esenta juridica transmisa in motivarea Curtii Constitutionale, citata anterior, care evidentiaza similitudinea situatiei concrete cu acele texte din legea organica declarate neconstitutionale pe motiv ca nu se prevede un termen limita in interiorul căruia pot fi limitate drepturile fundamentale.
Consiliul Baroului nu reprezintă o autoritate publica sau o autoritate judecatoreasca, astfel incat, in baza art.50 din Hotararea privind adoptarea Statutului profesiei de avocat nr.64 din 2011, sa poata decide limitarea in mod arbitrar a drepturilor fundamentale, membrii Consiliului Baroului exercitand atributii care sunt specifice unei instante judecatoresti, aspect nelegal si fara suport de drept material substantial.
IV.-Textul art.50 din Hotararea privind adoptarea Statutului profesiei de avocat nr.64 din 2011 este lipsit de previzibilitate in sensul ca lasă la liberul arbitru al membrilor Consiliului Baroului sa constate care sunt acele infracțiuni care sunt de natura sa încalce prestigiul profesiei de avocat.
Orice act normativ trebuie sa fie previzibil si sa creeze obiectivitate prin tiparul abstract care se creează si se aplica anumitor situații concrete ori, in cazul de fata, acest aspect nu exista.
V. - Textul art.50 din Hotărârea privind adoptarea Statutului profesiei de avocat nr.64 din 2011 este, de asemenea, nelegal prin aceea ca da posibilitatea suspendării unui avocat in momentul punerii in miscare a actiunii penale.
Curtea Constituționala a statuat prin Decizia 270 din 23 aprilie 2015 faptul ca dispozițiile art.48 alin. (1) lit.a) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice sunt neconstituționale intrucat: " textul de lege criticat, stabilind suspendarea din functie la punerea în mișcare a actiunii penale, instituie, fără a avea o justificare obiectivă și rezonabilă, un tratament juridic diferit pentru personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, fată de reglementarea aplicabilă magistratilor, potrivit căreia judecătorul sau procurorul este suspendat din functie când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infractiuni. în consecime, dispozitiile de lege criticate, sub aspectul mentionat, instituie o discriminare, fără a avea un scop legitim, de vreme ce pentru ambele categorii scopul suspendării de drept din functie este protejarea prestigiului profesiei ori a functiei exercitate. ar, apare ca nejustificată optiunea legiuitorului de a oferi un standard inferior de protectie personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea fată de judecători sau procurori, cu atât mai mult cu cât înfăptuirea actului de justitie și implicit prestigiul justitiei în relatia cu cetătenii și autoritătile publice sunt asigurate, în principal, de magistrati."
Simpla punere in miscare a actiunii penale in cadrul unui dosar penal nu este de natura se creeeze prejudicii de imagine in privita unei categorii socio-profesionale, trimiterea in judecata fiind un element care poate sa genereze alte discutii.
Reclamantul consideră că face dovada indeplinirii conditiilor cumulative prevazute de art.14 alin.1 din legea 554/2204 privind contenciosul administrativ, in sensul ca am dovedit ca subsemnatul ma aflu . justificat si suspendarea este necesara pentru prevenirea unei pagube iminente, drept pentru care solicit sa dispuneti admiterea prezentei actiuni astfel cum a fost motivata in fapt si drept.
In drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 41 din Constitutia Romaniei, art.14 din legea 554/2004, art.1 si artA din legea 24/2000, pe dispozitiile recomandarii numarul R/89/8 din 13.09.1989 a Comitetului de Ministri din cadrul Consiliului Europei.
Cererea a fost timbrată cu 50 lei.
În dovedire au fost atașate înscrisurile menționate în cuprinsul acțiunii.
Pârâta UNBR a formulat întâmpinare, arătând următoarele:
Art. 50 din Statutul profesiei de avocat nu încalcă nici prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, deoarece chiar art. 1 alin. 1 din lege stabilește că "profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, în condițiile prezentei legi și ale statutului profesiei".
Ca atare, organizarea și funcționarea profesiei de avocat sunt reglementate atât de această lege, cât și de Statutul profesiei de avocat.
Tocmai în considerarea acestor dispoziții legale, prin Statutul profesiei de avocat s-au stabilit unele reglementări necuprinse expres în lege, dar fără să încalce prevederi ale acesteia, așa cum este cazul și cu dispozițiile art. 50 din statut.
Astfel, s-au avut în vedere prevederile art. 14 și art. 28 din Legea nr. 51/1995 care prevăd posibilitatea suspendării calității de avocat în anumite situații, ce s-au regăsit și în cazul reclamantului.
Textul art. 50 din Statut nu este lipsit de previzibilitate, cum eronat susține reclamantul, pentru că el arată situațiile în care se poate dispune suspendarea dreptului de a exercita profesia de avocat și anume dacă s-a pus în mișcare acțiunea penală ori s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.
În cazul reclamantului aceste condiții au fost îndeplinite, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat, fapte ce îl fac incompatibil cu această profesie.
Neîntemeiată este și susținerea reclamantului că nu este o autoritate publică sau judecătorească Consiliul Baroului G. pentru a putea decide limitarea drepturilor fundamentale.
Conform prevederilor art. 51 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, Consiliul baroului este unul dintre organele de conducere ale baroului, iar conform act. 56 din lege are atribuții și cu privire la adoptarea de hotărâri pentru aplicarea și respectarea prevederilor legii și ale statutului profesiei.
De asemenea, Baroul G. este autoritate publică locală, încadrându-se între persoanele prevăzute la act. 2 alin. 1 lit b) din Legea nr. 554/2004, pentru că este autorizată să presteze un serviciu de interes public, în regim de putere publică.
În această calitate, Consiliul Baroului G., ca organ al Baroului G., putea dispune suspendarea reclamantului din exercitarea profesiei de avocat, ceea ce a și făcut cu respectarea întocmai a prevederilor constituționale și legale, ținând cont de măsurile luate de instanța de judecată și mai ales de împrejurarea că faptele reținute în sarcina acestuia sunt de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat.
De reținut că rec1amantul nu a reușit să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și anume a unui caz bine justificat și a iminentei produceri a unei pagube pentru acesta.
Cum a arătat mai sus, act. 50 din Statutul profesiei de avocat este adoptat cu respectarea legii de organizare și funcționare a avocaturii, fără a fi încălcate dispoziții constituționale și urmărește protejarea prestigiului profesiei de avocat în situațiile în care unii avocați ar săvârși fapte de natură să aducă atingere acestei profesii.
Ca atare, cum prin adoptarea lui nu s-au încălcat prevederile legale sau constituționale, nu se poate susține că reclamantul justifică existența primei condiții necesare suspendării actului administrativ în discuție.
În ce privește pretinsa pagubă suferită de rec1amant, trebuie avut în vedere că o perioadă de timp s-a aflat în detenție și o perioadă și mai lungă a avut interdicție în a exercita profesia de avocat, când justificat nu se putea pune problema de a exercita această profesie, dar pentru faptele grave ce i se impută, având legătură cu profesia de avocat, nici în prezent nu justifică că este demn de a desfășura activitatea de avocat pentru că ar aduce prejudicii morale acestei profesii și demnității calității de avocat.
Dar, dacă nu este demn să exercite profesia de avocat, reclamantul are posibilitatea să desfășoare alte activități producătoare de venituri, fiindu-i în prezent interzis provizoriu numai dreptul de a exercita profesia de avocat.
Reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea art. 50 din Statutul profesiei de avocat, solicitând a respinge acțiunea acestuia ca neîntemeiată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată suportate de V.N.B.R. în prezenta cauză.
În dovedire a fost atașat Statutul profesiei de avocat.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, arătând următoarele:
Art. 50 din Statutul profesiei de avocat incalca in mod evident dispozitiile art.53 din Constitututia Romaniei, instructia penala ca si situatie cadru, abstracta, premiza nefiind suficienta pentru ca . sa se dispuna restrangerea unor drepturi fundamentale.
Curtea Constitutionala in motivarea Deciziei 712 din 4 decembrie 2014 privin controlul judiciar, precum si a Deciziei 361 din 7 mai 2015 privind arestul domicilar a statut: " În continuare, din analiza dispozițiilor constituționale ale art. 53, Curtea reține condițiile care trebuie Îndeplinite pentru restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, respectiv:
a. - domeniul să vizeze doar drepturile fundamentale, și nu orice drepturi subiective de natură legală sau convențională;
b. - restrângerea exercițiului acestor drepturi să poată fi Înfăptuită numai prin lege;
c. - restrângerea să poată opera numai dacă se impune și doar dacă este necesară Într-o societate democratică,
d. - restrângerea să poată opera numai În una din ipotezele limitativ enumerate de art. 53 din Constitutie;
e.- restrângerea să fie proporțională cu cauza; f - restrângerea să fie nediscriminatorie;
g. - restrângerea să nu afecteze substanța dreptului (a se vedea Decizia nr.872 și nr.874 din 25 iunie 2010, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.433 din 28 iunie 2010.
Realizand o analiza simpla a situatiei supuse judecatii in prezenta cauza, in raport cu conditiile cumulative prezentate anterior, se constata cu usurinta, ca niciuna din aceste conditii nu este indeplinita in privinta art.50 si Statutul profesiei de avocat. Restrangerea drepturilor fundamentale ale reclamantului se realizeaza printr-un act administrativ normativ si nu prin lege, perioada de timp pentru care se realizeaza acesta limitare este nedeterminata, procesul penal poate avea o durata variabila functie de complexitate si nu reprezinta un element obiectiv de natura sa poata fi luat in considerare; limitarea se realizeaza ., munca si dreptul la viata nu pot fi limitate printr-un act administrativ; prin restangerea realizata se atinge substanta drepturilor fundamentale; limitarea este discrimonatorie prin lipsa unei previzibiliatati a actul supus analizei, nefiind definita notiunea de infractiuni care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat; limitarea drepturilor se realizeaza de catre o autoritate administrativa si nu de catre o instanta de judecata competenta.
Elementele prezentate anterior evidentiaza aspectele de fapt si drept care sunt de natura sa creeze o indoiala puternica in privinta legalitatii actului administrativ normativ, paguba iminenta fiind evidenta si anume imposibilitatea de a munci in domeniul in care a fost pregatit astfel incat sa poată trai, conditiile art.14 din legea 554/2004 fiind indeplinite cu prisosinta.
Deliberând asupra cererii, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată următoarele:
În fapt, Curtea reține că potrivit art. 14 din Legea nr. 51/1995, republicată, „ Este nedemn de a fi avocat:a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei; b) cel care a săvârșit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârșit abateri disciplinare grave, sancționate cu măsura excluderii din profesie, ca sancțiune disciplinară; c) cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.”, iar potrivit art. 28 din același act normativ „Calitatea de avocat este suspendată: a) în caz de incompatibilitate, pe durata existenței acestei stări; b) pe perioada interdicției de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau disciplinară;c) în caz de neplată totală sau parțială a taxelor și a contribuțiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. și către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3 luni de la scadența acestora și până la lichidarea integrală a datoriilor; d) la cererea scrisă a avocatului.”
În plus, se reține că potrivit art. 90 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, republicată „(1) În caz de abatere evidentă și gravă, instanța disciplinară poate lua măsura suspendării avocatului din exercițiul profesiei până la judecarea definitivă a cauzei.”
De asemenea, Curtea constată că potrivit art. 49 și 50 din Statutul Profesiei de Avocat, aprobat prin Hotărârea Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011 „ART. 49- (1) Exercițiul profesiei de avocat se suspendă: a) pe toată durata existenței stării de incompatibilitate;b) în temeiul unei hotărâri judecătorești sau disciplinare de interdicție temporară de a profesa; c) în caz de neplată totală sau parțială a taxelor și a contribuțiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. și către sistemul propriu de asigurări sociale timp de 3 luni de la scadența acestora, până la lichidarea integrală a datoriilor; d) la cererea scrisă a avocatului, pentru alte motive decât cele prevăzute la lit. a).
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), baroul are obligația de a verifica trimestrial, precum și înainte de data întocmirii tabloului anual al avocaților menținerea situației care a justificat suspendarea. În tabloul avocaților avocatul suspendat la cerere figurează în secțiunea destinată menționării avocaților fără drept de exercitare a profesiei.
ART. 50- Dreptul de a exercita profesia de avocat poate fi suspendat în cazul în care împotriva avocatului s-a pus în mișcare acțiunea penală sau s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.”.
Pe de altă parte, Curtea constată că în susținerea condiției privind cazul bine justificat, reclamantul a susținut că art. 50 din Statutul profesiei de avocat încălcă principiul previzibilității, în sensul ca lasă la liberul arbitru al membrilor Consiliului Baroului sa constate care sunt acele infracțiuni care sunt de natura sa încalce prestigiul profesiei de avocat., că este nelegal prin aceea ca dă posibilitatea suspendării unui avocat in momentul punerii in mișcare a acțiunii penale, că limitează în mod nejustificat și pe o durată nedeterminată dreptul reclamantului de a-și exercita profesia pentru a-și câștiga existența, invocând în sprijinul acestor susțineri și împrejurarea că sunt încălcare o . principii constituționale, inclusiv art. 53 din Legea fundamentală, conform deciziilor pronunțate în materia duratei măsurilor preventive și a posibilității legiuitorului de a acorda posibilitatea suspendării din profesie a personalului auxiliar al instanțelor și parchetelor în cazul în care este doar pusă în mișcare acțiunea penală, iar nu numai când astfel de persoane sunt trimise în judecată, în plus învederând că emitentul acestui act administrativ nu poate institui cu încălcarea prevederilor de excepție și de strictă interpretare și aplicare a cazurilor prevăzute de legea nr. 51/1995 pentru suspendarea din profesia de avocat sau a calității de avocat alte cazuri precum este cazul disp. art. 50 din Statutul profesiei de avocat, pârâta neavând calitatea de legiuitor.
Analizând aceste împrejurări de fapt și de drept invocate de către reclamant, raportate la prevederile art. 14 din legea nr. 554/2004 și art. 2 alin. 1 lit. t din același act normativ, Curtea constată că se circumscriu cazului bine justificat, în sensul că acestea conduc la existența unei îndoieli serioase asupra legalității disp. art. 50 din Statutul profesiei de avocat, ca act administrativ unilateral cu caracter normativ care se supune sub aspectul forței juridice conform art. 1 alin. 5 din Legea fundamentală, legii în temeiul căreia a fost adoptat și care însă nu prevede în mod expres un astfel de caz de suspendare din exercitarea profesiei de avocat, dar nici posibilitatea ca pârâtul să stabilească pe cale administrativă un astfel de caz de suspendare din profesie, reținându-se în plus că cel puțin formal, există posibilitatea ca măsura suspendării în această situație să aibă o durată nedeterminată, nefiind certă data pronunțării unei hotărâri definitive în materie penală, iar în plus o astfel de posibilitate vizează, cel puțin formal și aparent, o situație cu caracter de generalitate, respectiv când avocatul este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, lăsând aparent o marjă largă de apreciere a organelor profesiei de a dispuse suspendarea, fără ca textul articolului menționat să aibă un caracter previzibil în sensul art. 6 din CEDO astfel încât potențialii săi destinatari să aibă posibilitatea de a cunoaște situațiile în care devine aplicabil, să beneficieze de toate garanțiile procesuale pentru a putea contesta în mod efectiv motivele avute în vedere pentru a se dispune suspendarea din profesie, măsură care poate fi apreciată ca o măsură sancționatorie și care limitează, cel puțin aparent, pe o durată nelimitată, dreptul la exercitarea profesiei de avocat.
Pe de altă parte, Curtea constată că reclamantul deși a invocat formal anumite împrejurări cu privire la paguba iminentă care ar fi generată prin executarea în continuare a art. 50 din Statutul profesiei de avocat, totuși aceste împrejurări nu au fost dovedite în sensul că prin executarea actului administrativ sub aspectele contestate reclamantul ar suferi o pagubă disproporționată față de scopul măsurii ce poate fi luată în sensul suspendării dreptului de a profesa până la soluționarea definitivă a cauzei penale, fiind necesară prin urmare administrarea unor probe concludente în acest sens, efectele unei eventuale suspendări în sensul unei pagube iminente în această situație vizând pentru viitor actul administrativ individual prin care a fost luată efectiv în privința reclamantului această măsură, iar nu aplicarea în continuare a acestor dispoziții.
Din aceeași perspectivă, Curtea constată că deși acesta a depus o copie a unei cereri prin care adresându-se Baroului G., solicită reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, totuși se constată că reclamantul a solicitat reaprecierea situației de fapt de către organul care a dispus în fapt suspendarea acestuia din profesie, apreciere posibilă a fi realizată tocmai în temeiul art. 50 din Statul profesiei de avocat, iar în plus, o eventuală suspendare provizorie a executării acestei dispoziții administrativ normative, în privința situației concrete a reclamantului, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul acțiunii vizând anularea actului de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei, nu poate conduce la concluzia că astfel ar fi înlăturate efecte directe, imediate și imposibil/dificil de înlăturat care s-ar produce în perioada imediat viitoare asupra reclamantului, acesta având posibilitatea de a dovedi previzibilitatea și gravitatea unui eventual prejudiciu în cadrul cererii de suspendare a executării hotărârii de suspendare a reclamantului, considerente față de care, nefiind întrunite cumulativ cele două condiții impuse de lege pentru suspendarea executării actului administrativ cu caracter normativ, va fi respinsă prezenta cerere ca neîntemeiată.
Totodată, Curtea reține că susținerile pârâtului privind lipsa de interes a acțiunii vizează chestiuni de fond cu referire la paguba iminentă, nefiind necesară pronunțarea și soluționarea separată asupra acestei „excepții”, motivele care au stat la baza susținerii acesteia fiind analizate anterior în contextul verificării îndeplinirii cerinței în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea privind suspendarea formulată de reclamantul B. M. domiciliat în București, sector 1, ., nr. 58, BL07B, . cu pârâtul U. Națională a Barourilor din România, cu sediul în București, sector 5, Splaiul Independenței, nr. 5, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal.
Pronunțată în ședință publică azi 23.07.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. D. R. O.
Red./tehnored G.D.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1227/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Constatare aprobare tacită. Decizia nr. 3122/2015. Curtea de... → |
|---|
