Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2125/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2125/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 4556/2/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.2125
Ședința publică de la 03.09.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – R. I. C.
GREFIER – N. GRAȚIELA S.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta P. G. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ –DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, având ca obiect ”suspendare executare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta P. G. S.R.L. prin avocat B. M. cu împuternicire avocațială depusă la fila 4 dosar, lipsind pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ –DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta P. G. S.R.L., prin avocat, depune la dosarul cauzei diferența de cauțiune la care a fost obligată achitată cu chitanța nr._/1 din 28.08.2015 emisă de CEC BANK –Unitatea M. B. în valoare de 66.500,oo RON însoțită de recipisa de consemnare emisă de CEC BANK-Unitatea M. B. nr._/1 din data de 28.08.2015 emisă pentru aceeași sumă, chitanța nr._/1 din 29.08.2015 emisă de CEC BANK –Unitatea V. în valoare de 66.450,oo RON însoțită de recipisa de consemnare emisă de CEC BANK-Unitatea V. nr._/1 din data de 29.08.2015 emisă pentru aceeași sumă, chitanța nr._/1 din 31.08.2015 emisă de CEC BANK –Unitatea S.M.București în valoare de 66.448,oo RON însoțită de recipisa de consemnare emisă de CEC BANK-Unitatea S.M.București nr._/1 din data de 31.08.2015 emisă pentru aceeași sumă, chitanța nr._/1 din 01.09.2015 emisă de CEC BANK –Unitatea S.M.București în valoare de 66.450,oo RON însoțită de recipisa de consemnare emisă de CEC BANK-Unitatea S.M.București nr._/1 din data de 01.09.2015 emisă pentru aceeași sumă, chitanța nr._/1 din 02.09.2015 emisă de CEC BANK –Unitatea S.M.București în valoare de 66.580,oo RON însoțită de recipisa de consemnare emisă de CEC BANK-Unitatea S.M.București nr._/1 din data de 02.09.2015 emisă pentru aceeași sumă precum și chitanța nr._/1 din 03.09.2015 emisă de CEC BANK –Unitatea S.M.București în valoare de 63.100,oo RON însoțită de recipisa de consemnare emisă de CEC BANK-Unitatea S.M.București nr._/1 din data de 03.09.2015 emisă pentru aceeași sumă.
Curtea dispune depunerea la Registrul de Valori a acestei secții a chitanțelor și recipiselor de consemnare a sumelor cu care reclamanta face dovada achitării diferenței de cauțiune.
Curtea acordă cuvântul pe probe.
Reclamanta P. G. S.R.L., prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile care au fost depuse deja la dosarul cauzei precum și un set de înscrisuri noi pe care le depune la acest termen de judecată, înscrisuri depuse în susținerea cererii de suspendare a executării actului administrativ respectiv, pentru a demonstra că organizatorii jocurilor de noroc sunt obligați să constituie un fond de garanție pentru fiecare locație de pariuri în favoarea organului fiscal teritorial .
Curtea, în baza art. 255 C.pr.civ. și art. 258 C.pr.civ. încuviințează pentru reclamantă proba cu actele depuse la dosarul cauzei.
Reclamanta P. G. S.R.L., prin avocat, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de suspendare formulată.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de suspendare a executării actului administrativ.
Reclamanta P. G. S.R.L., prin avocat, solicită admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ emis de pârâtă, să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr.F-MC 1982 din 25.06.2015 și a raportului de Inspecție Fiscală nr.F-MC168 din 25.06.2015. În susținerea cererii de suspendare precizează că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a suspendării judiciare prevăzute de art. 14 din Legea nr.554/2004. Astfel, prima condiție de admisibilitate, respectiv cazul bine justificat este îndeplinit deoarece organul fiscal a stabilit în mod greșit impozitul pe profit. De asemenea, s-a stabilit eronat taxa anuală aferentă autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc de tip pariu, apreciind că aceasta trebuia stabiliotă în conformitate cu prevederile art. 14 alin.2 pct.b) iii) lit.A) și B) din OUG nr.77/2009. Totodată, precizează că și cea de a doua condiție este îndeplinită, respectiv cea privind paguba iminentă deoarece toate conturile bancare ale societății sunt blocate, urmare a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/_ emisă de ANAF. De asemenea, la dosarul cauzei cauzei au fost depuse dovezi din care rezultă că organele fiscale au executat fondul de garanție al societății reclamante. Astfel, precizează că în cazul în care reclamanta nu va achita obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina sa, acesteia îi va fi revocată licența și în consecință, societatea nu va mai putea desfășura activitatea de jocuri de noroc, situație ce va avea ca finalitate falimentul societății. Depune concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare cu privire la cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ /2013, reclamanta S.C. P. G. S.R.L. a chemat în judecată pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-MC 1982 din 25.06.2015 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. F-MC 168 din 25.06.2015, prin care au fost stabilite în sarcina sa obligații suplimentare de plată în sumă de 80.698.195 lei, până la pronunțarea instanței de fond care urmează să fie investită cu soluționarea fondului.
În motivarea cererii, a arătat că, societatea are ca obiect principal de activitate Jocuri de noroc și pariuri - 9200 Cod CAEN, activitate ce este în mod expres reglementată de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc și ale Hotărârii Guvernului 870/2009 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.77/2009.
A menționat că inspecția fiscală desfășurata la P. G. S.R.L. în perioada 11.12._15 a avut ca rezultat întocmirea raportului de inspecție fiscală F-MC 168 din 25.06.2015 în baza căruia Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis decizia de impunere F-MC 1982 din 25.06.2015, act administrativ fiscal comunicat societății la data de 01.07.2008.
Perioada supusă inspecției fiscale a fost 01.01._13 și a avut ca rezultat stabilirea obligațiilor suplimentare de plată în sumă totală 80.698.195 lei din care suma de 25.025.076 lei cu titlu de IMPOZIT PE PROFIT si suma de 32.674.922 lei cu titlu de taxa anuala aferentă autorizațiilor de exploatarea a jocurilor de noroc, diferența până la suma totală anterior menționată constituind majorări și penalități de întârziere aferente obligațiilor fiscale arătate.
Impozitul de profit: Organele fiscale au constatat (pagina 9 din RIF) că modul de calcul al impozitului pe profit pentru activitatea de pariuri și slot-machine este eronat întrucât societatea a interpretat în mod greșit noțiunea de venituri din activitatea de pariuri prevăzută de dispozițiile art.18 alin. l din legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal și a aplicat în mod greșit procentul de 5% asupra sumelor reprezentând încasările obținute din vânzarea biletelor diminuate cu premiile plătite jucătorilor în condițiile în care acest procent ar fi trebuit să fie aplicat doar asupra încasărilor obținute din vânzarea biletelor de pariuri.
Taxa anuală aferentă autorizațiilor de exploatare: Organele fiscale au constatat că societatea a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile legale ale Ordonatei de Urgență a Guvernului nr.77/2009 și ale Hotărârii de Guvern nr.870/2009 cu privire la întocmirea Anexei nr.12 referitoare la regularizarea lunară a cuantumului taxei de autorizare în sensul că a diminuat baza de calcul a taxei de autorizare cu premiile plătite jucătorilor, aplicând procentul de 5% prevăzut de dispozițiile Anexei 12 din Hotărârii de Guvern nr.870/2009 la o sumă rezultată din diferența între încasările biletelor de pariuri vândute și premiile acordate jucătorilor.
În concluzie, atât în cazul impozitului pe profit cât și în cazul regularizării anuale a taxei aferente autorizațiilor de exploatare, organele fiscale au apreciat că baza de calcul a procentelor prevăzute de lege se aplică la încasările obținute de societate din vânzarea biletelor de pariuri fără ca aceste sume să fie diminuate cu premiile plătite jucătorilor așa cum a procedat societatea.
Decizia de impunere nr. F-MC 1982 din 25.06.2015 a cărei suspendare se solicită, întocmită în baza raportului de inspecție fiscală nr. F-MC 168 din 25.06.2015 a fost comunicată contribuabilului, conform dovezilor anexate prezentei cereri la data de 01.07.2015.
Mai departe, în conformitate cu dispozițiile art.205 și urm. din C.proc.fisc. și cu respectarea termenului de 30 de zile de la data comunicării actului prevăzut de art.207 din C.proc.fisc., a formulat contestație împotriva deciziei de impunere anterior arătate, contestația fiind înregistrată la organul emitent al actului sub nr._ din data de 14.07.2015.
Așadar, în cauză este îndeplinită condiția sesizării prealabile a organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, dovada fiind anexată prezentei cereri de suspendare.
Cu privire la îndeplinirea condiției privind cazul bine justificat, reclamanta a arătat următoarele:
Prin decizia nr.764/16.02.2012 pronunțată de I.C.C.J. s-a statuat că "pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrative".
De asemenea, într-o altă decizie "cazul justificat poate să fie reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate decelate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența probelor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului pentru că în caz contrar s-ar prejudicia fondul cauzei ceea ce nu este permis în cadrul procedurii sumare a suspendării executării chiar dacă aceasta nu înseamnă că indiciile de nelegalitate trebuie să se refere exclusiv la dimensiunea formală a actului administrativ pentru că legea nu face distincție între cerințele de legalitate de ordin procedural și cele substanțiale, esențial fiind doar ca aparența de nelegalitate să fie evidentă deci să poată fi identificată fără o examinare aprofundată a cauzei (decizia nr. 107 din 13 ianuarie 2012, pronunțată în dosarul nr._/2/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal).
Pentru ambele obligații suplimentare de plată, impozit și taxă, a arătat reclamanta, organele fiscale denaturând interpretarea corectă a dispozițiile legale ale Codului Fiscal și ale actelor normative speciale care reglementează regimul juridic al jocurilor de noroc (O.U.G. nr.77/2009 și H.G. nr.870/2009), au stabilit în mod discreționar în sarcina societății niște obligații suplimentare de plată fictive în sumă totală de 80.698.195 lei, plecând de la ideea absolut greșită că baza de impozitare ar fi alta decât cea la care societatea a calculat și plătit taxele și impozitele; societatea este la zi cu plata obligațiilor fiscale către stat iar organele de control încearcă să inventeze o nouă interpretare a legii, în condițiile în care I.C.C.J. a stabilit clar, într-o speță similară, că nu este corectă interpretarea organelor fiscale.
Reclamanta a arătat care sunt în principal aspectele de nelegalitate ale deciziei de impunere nr. F-MC 1982 din 25.06.2015 ce constituie temeiul prezentei cereri de suspendare:
Cu privire la impozitul pe profit, reclamanta a precizat că regula generală de calcul a impozitului pe profit este enunțată de dispozițiile art.19 alin. 1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal. În afara acestei reguli, legea fiscală a stabilit la art.18 alin. 1 că societățile care desfășoară activități de natura pariurilor sportive în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligate la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.
D. fiind faptul că legea fiscală este lacunară și că legiuitorul nu s-a preocupat să definească în cuprinsul legii fiscale noțiunea de „Venituri înregistrate" mai sus-menționate, societatea, pentru a calcula impozitul pe profit, a apelat la actele normative speciale care reglementează regimul jocurilor de noroc precum și la alte acte de natură să clarifice sensul acestei noțiuni.
Noțiunea de venituri înregistrate a fost în mod expres și în concret reglementată conform pct.37 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr.823 din 31.08.2011 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. În acest fel a fost introdus pct.21 din Anexa nr.12 la Hotărârea Guvernului nr.870/2009 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.77/2009, respectiv de "SITUAȚIA LUNARĂ privind încasările din organizarea de pariuri în cota fixa pentru luna…".
Conform pct.21 din Anexa nr.12 mai sus-menționată, veniturile înregistrate de operatorul economic care organizează pariuri în cotă fixă se calculează ca diferență între valoarea biletelor de participare vândute pentru jocurile organizate în luna respectivă și valoarea premiilor plătite aferente biletelor de participare vândute în luna respectivă. Această formulă a stat la baza aplicării de către societate a procentului de 5% prevăzut de art.18 alin. 1 din Legea nr.571/2003.
Organele fiscale au apreciat că Venituri înregistrate prevăzute de art.18 alin. 1 din Legea 571/2003 sunt complet diferite de Venituri înregistrate prevăzute de pct.21 din Anexa nr.12 la Hotărârea Guvernului nr.870/2009 și că procentul de 5% se aplică doar asupra sumelor obținute din biletele de participare vândute iar nicidecum asupra diferenței dintre valoarea biletelor de participare vândute și valoarea premiilor plătite jucătorilor. În acest fel au fost stabilite în mod discreționar în sarcina societății obligații suplimentare de plată, fictive, în sumă de 25.025.076 lei cu titlu de impozit pe profit și suma de 6.336.323 lei cu titlu de dobânzi și penalități de întârziere.
A adus în sprijinul susținerilor sale un act primordial care a clarificat pentru prima dată noțiunea de venituri, și anume Precizarea nr. 9634 din 16 septembrie 1997 pentru aplicarea art.3 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr.14/1997, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1997, act prin care Ministerul Finanțelor însuși a reglementat, stabilit și legiferat înțelesul noțiunii veniturilor realizate din activitățile privind organizarea jocurilor de noroc.
Astfel, potrivit art.3 alin.3 mai sus menționat "Prin noțiunea de încasări totale se înțelege totalul veniturilor realizate din organizarea jocurilor de noroc, calculate ca diferență Intre totalul rulajului încasărilor pentru fiecare joc și totalul premiilor acordate jucătorilor, în limitele prevăzute de lege."
A invocat totodată și Decizia nr.3716 pronunțată în ședința din data de 30 octombrie 2006 în dosarul nr._ de către înalta Curte de Casație și Justiție prin care sa acordat câștig de cauză, într-o speță identică, contribuabilului care a contestat decizia de impunere emisă de organele fiscale, Curtea interpretând cu această ocazie noțiunea de „venituri realizate" în sensul de încasări din care se scad plățile premii efectuate către jucători.
Cu privire la taxa anuală aferentă autorizațiilor de exploatare, reclamanta a arătat următoarele:
Taxa anuală aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru jocurile de tip pariu, conform art.14 alin.2 pct. b) iii) lit. A) și B) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.77/2009, se datorează și se plătește după cum urmează:
Mai întâi, la autorizarea organizatorului de pariuri, sumele care rezultă din aplicarea procentului de 5% (prevăzut la pct. 1, II) lit. C) din Anexa la O.U.G. nr.77/2009) la veniturile estimate de operatorul economic, dar nu mai puțin de taxa anuală minimală.
Mai apoi, dacă în cursul anului de autorizare, încasările efective depășesc încasările estimate prin documentația prezentată la data autorizării, taxa anuală de autorizare datorată se va recalcula prin aplicarea procentelor prevăzute în anexă asupra încasărilor efectiv realizate de la începutul perioadei de autorizare.
Societatea reclamantă, la regularizare, a aplicat procentul sus-menționat la încasările efectiv realizate, calculate ca diferență între valoarea biletelor de participare vândute și valoarea premiilor plătite jucătorilor iar organele fiscale au apreciat că a procedat greșit în sensul că procentul susmenționat se aplică doar la sumele obținute din vânzarea biletelor întrucât doar acestea reprezintă încasările sau veniturile efectiv realizate de organizator.
D. fiind faptul că la autorizare, conform dispozițiilor legale mai sus-menționate, procentul de 5% se aplică la veniturile estimate de organizator (definite conform pct.21 din Anexa la H.G. nr.870/2009 ca diferență dintre încasările din vânzarea biletelor și plățile premii către jucători), în mod firesc, regularizarea urmează să se efectueze asupra aceleiași formule.
D. fiind faptul că legiuitorul a definit încasările brute la art.68 alin.4 din H.G. nr.870/2009, ca fiind suma totală încasată de organizator înainte de deducerea premiilor și a altor cheltuieli și că, textele anterior arătate care reglementează taxa de autorizare a jocurilor de noroc, la autorizare și la regularizare, nu prevăd aplicarea procentului de 5% la încasările brute ci la veniturile sau încasările realizate atunci în mod normal acestea nu pot reprezenta decât diferență dintre încasările brute sau încasările din vânzarea biletelor și plățile premii către jucători.
Oricum, în prezent, această chestiune a fost în mod definitiv reglementată, dacă mai era nevoie, confirmându-se și consolidându-se în acest fel poziția societății față de modalitate de calcul și de înregistrare a regularizării taxei anuale de autorizare a jocurilor de noroc.
În acest sens, prevederile Ordonanței de Urgență nr.92/2014 care prin introducerea art.l1 din OUG nr.77/2009, au stabilit că pentru calculul taxei aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, venitul din jocurile de noroc al unui operator licențiat se calculează ca diferența dintre sumele încasate de la jucători cu titlul de taxă de participare la ioc si premiile acordate (inclusiv "jack-pot"-ul) pentru fiecare tip de joc pe o zi/lună calendaristică, conform pct. 1 subpct. II din anexa la prezenta ordonanță de urgență.
Cu privire la activitatea de slot-machine, reclamanta a arătat următoarele:
În mod disparat, organele fiscale fac referire și la activitatea de slot-machine, fără să motiveze de ce i se aplică acestei activități regulile prevăzute de art. 18 din Codul Fiscal.
Această activitate de slot-machine este alăturată de organele fiscale în mod voit activității de pariuri și se menționează permanent că societatea ar fi determinat în mod eronat baza de calcul a impozitului pe profit, ca urmare a înregistrării eronate în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor din activitate de pariuri și slot-machine, ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor art.18 din Codul Fiscal, cu toate că activitatea de tip slot-machine nu este supusă acestei reguli speciale. Întrucât nu motivează de ce i se aplică acestei activități regulile prevăzute de art.18 din Codul Fiscal, reclamanta apreciază că în acest fel se încalcă prevederile art.87 O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.
Potrivit art.87 OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala "decizia de impunere trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 43" iar conform art. 43 alin. (2) lit. f) din același act normativ "Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente: (...) motivele de fapt". Prezentarea sumara făcuta de organele de control, nu poate echivala cu o motivare în fapt, în care organul emitent trebuia să arate care sunt fundamentele factuale care au determinat soluția fiscală luată. Mai mult decât atât, ceea ce organul emitent numește "motivul de fapt" nu poate fi sub nicio formă considerat ca fiind o premisă a raționamentului logico-juridic întreprins de organul emitent. Important de precizat este faptul că mențiunile organelor de control nu permit identificarea unor împrejurări factuale care să se încadreze în prevederile unui text de lege și care să permită astfel verificarea respectării sau nu a textului de lege respectiv.
Doctrina este unanimă în a aprecia că, în măsura în care legea impune obligativitatea motivării, actul administrativ emis prin nerespectarea acestei obligații este lovit de nulitate. Chiar atunci când legiuitorul nu a stabilit expres nicio sancțiune, nerespectarea formelor și condițiilor stabilite de lege atrage nulitatea actului. Lipsa motivării actului atrage automat imposibilitatea atacării acestuia în justiție în mod eficient, ceea ce contravine art.6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articol care garantează dreptul la un proces echitabil, și în lumina căruia sancțiunea nemotivării nu poate fi decât nulitatea.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului confirmă întru totul acest punct de vedere. Astfel, într-o decizie de speță, Curtea a statuat că "principiul egalității armelor include obligația de a nu plasa una dintre părți într-o situație net dezavantajoasa în raport cu adversarul." De asemenea, Curtea a apreciat că în măsura în care procedura nu permite petentului să conteste poziția administrației și să-și apere propria teză, are loc o încălcare a art.6 alin. 1 din Convenție.
În jurisprudența comunitară se reține că motivarea trebuie să fie adecvata actului emis și trebuie să prezinte de o maniera clara și univoca algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să le fie permis persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și de asemenea să permită Curților Comunitare competența să efectueze revizuirea actului (cauza C367/1995). Așa cum a decis Curtea Europeana de Justiție, amploarea si detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C-41/1969). O detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparența, particularii putând verifica daca actul este corect fundamentat și în același timp permite exercitarea de către Curte a controlului jurisdicțional (cauza C.509/1993).
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1580 din 11 aprilie 2008 a Secției de C. Administrativ și Fiscal, publicată, arătându-se în aceasta că "puterea discreționară conferită unei autorități nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absoluta și fără limite, (...). în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă sa ia o anumită măsură și absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absența motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative, prin urmare motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului (...)".
O concluzie contrară ar fi de natură să înfrângă și prevederile art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene ce consacră "dreptul la bună administrare": "orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii și acest drept include în principal:
(...) (c) obligația administrației de a-și motiva deciziile";
Astfel, motivarea deciziei de impunere este o condiție imperativ solicitată atât de legislația internă cât și de cea comunitară, satisfacerea acesteia fiind o garanție a dreptului la apărare a persoanei vizate prin decizia emisă.
Prin urmare, pentru toate motivele anterior arătate și dat fiind faptul că sumele semnificative stabilite de specialiștii din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sunt nelegale astfel că se situează în fața unor premise certe de nelegalitate ale deciziei de impunere nr. F-MC 1982 din 25.06.2015 ce se impune a fi suspendată.
Reclamanta a invocat abuzul săvârșit de organele de control în sensul că inspecția fiscală s-a efectuat cu depășirea termenului maxim de 6 luni, prevăzut de art.104 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala. Potrivit art.104 alin. 1 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ,,durata inspecției fiscale nu poate depăși 3 luni. În cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata inspecției nu poate fi mai mare de 6 luni."
La expirarea termenului de 6 luni, organul de control avea obligația fie de a emite raportul privind inspecția fiscală, fie de a constata că acesta a încetat, urmând, dacă este cazul, să se efectueze o nouă inspecție pentru perioadele nesupuse controlului. Or, organele fiscale au continuat controlul si după ce s-a împlinit termenul de 6 luni si au emis actele administrative contestate după aceasta perioada, în lipsa unui aviz de inspecție fiscală. Astfel, aceste acte nu produc în mod valabil efecte juridice, fiind lovite de nulitate.
Referitor la condiția pagubei iminente, reclamanta a arătat următoarele:
S.C. P. G. S.R.L. își desfășoară activitatea în domeniul jocurilor de noroc, cu respectarea legislației speciale care reglementează regimul legal al jocurilor de noroc și anume, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc și Hotărârea Guvernului 870/2009 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.77/2009.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 3063/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 1586/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
