Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4179/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Decizia nr. 4179/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 3425/93/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 4179

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.09.2015

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. M. P.

JUDECĂTOR: M. D.

JUDECĂTOR: A. P.

GREFIER: P. C.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 1042 din data de 02.04.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE ILFOV, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S. S. C., având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.

Dezbaterile contradictorii ale părților au avut loc în ședința publică de la 09.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi, 16.09.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1042/02.04.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulata de reclamanta S. S. C. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov în sensul că au fost anulate decizia de impunere din oficiu nr. 2883/16.06.2014 si decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii aferente, ambele emise de CAS Ilfov.

Prin aceeași sentință, cu aplicarea art. 451 alin. 2 NCPC, a fost obligată parata sa plătească reclamantei suma de 1.100 lei reprezentând cheltuieli de judecata (300 lei taxa judiciara si 800 lei onorariu de avocat redus).

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia de impunere nr.2883/16.06.2014 emisa de CAS Ilfov s-a stabilit in sarcina reclamantei obligația plății sumei de 9116 lei reprezentând contribuții la asigurările de sănătate pe anul 2010 iar prin decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii, au fost calculate majorări de întârziere de 1801 lei si penalitati de 1367 lei (f.15-17).

Decizia a fost comunicata parții si contestata la parata CAS care prin decizia nr._/12.11.2014 a respins contestația ca neîntemeiata (f.33-34).

Tribunalul a apreciat ca decizia de impunere din oficiu si cea referitoare la obligațiile de plata accesorii, emise de CAS Ilfov sunt nelegale pentru mai multe aspecte:

1. Deciziile au fost emise de Președintele CAS, dar prin sentinta civila nr.835/08.02.2012 pronuntata de C. – sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal s-a statuat ca „organele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nu sunt organe fiscale si in consecința nu pot emite decizii de impunere”.

S-a reținut in considerentele sentinței civile menționate că dispozițiile art. 35 al. 1 din Ordinul Ordinul Președintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 612/2007 încalcă prevederile art. 86 al. 1 din OG nr. 92/2003, potrivit cu care decizia de impunere se emite de organul fiscal competent, iar potrivit art. 17 al. 5 din acelasi act normativ, organe fiscale sunt Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile subordonate acesteia, precum si compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale.

Prin urmare, tribunalul a constatat ca, in prezenta cauza deciziile de impunere au fost emise de un organ necompetent, respectiv C. de Asigurari de Sanatate Ilfov, căreia legea îi recunoaște doar dreptul de a emite titluri executorii, nu decizii de impunere.

Emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent se sancționează cu nulitatea absoluta a actului, ilegalitatea datorata necompetentei neputând fi acoperita prin confirmare, prin urmare autoritatea administrației publice care era, de fapt, competentă să emită actul nu și-l poate însuși, și să considere că este emis cu respectarea competenței.

2. Având in vedere că prin decizia contestată a fost stabilita o obligație pentru o tranzacție imobiliara încheiata in anul 2010, tribunalul a avut in vedere dispozițiile legale in materie de la acel moment. Astfel, s-a retinut că art. 257 din Legea nr.95/2006 (forma in vigoare la data de 26.11.2008) prevedea că:

(1) Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).

(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;

b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;

c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b);

d) indemnizațiilor de șomaj;

e) veniturilor din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit;

f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - e), alin. 2^1 și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.

2^1) În situația în care o persoană realizează venituri care sunt neimpozabile, contribuția se calculează asupra veniturilor realizate.

(3) În cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a) - e), alin. (2^1) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri.

(4) În cazul persoanelor care realizează venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. c) sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară și care nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, contribuția lunară de 6,5% datorată se calculează asupra sumei reprezentând o treime din salariul de bază minim brut pe țară.

(5) Contribuțiile prevăzute la alin. (2) și (4) se plătesc după cum urmează:

a) lunar, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. a), d) și f);

b) trimestrial, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. b) și la alin. (4);

c) anual, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. c) și f).

(6) Contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra indemnizațiilor reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare.

(7) Obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care plătește asiguraților veniturile prevăzute la alin. (2) lit. a), d) și e), respectiv asiguraților pentru veniturile prevăzute la alin. (2) lit. b), c) și f).

(8) Termenul de prescripție a plății contribuției de asigurări sociale de sănătate se stabilește în același mod cu cel prevăzut pentru obligațiile fiscale.

Conform art. 9 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 388/2007, pentru anul 2008 cota de contribuții pentru asigurările de sănătate prevăzută la art. 257 din Legea nr. 95/2006 se stabilește la 5,5% începând cu 1 iulie 2008.

Prevederile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.1394/2010 a Curții Constituționale, care a reținut existenta unui tratament diferit aplicat acestor ultime categorii de venituri, conchizând in sensul ca valoarea contribuției poate fi mai mica decât cuantumul unui salariu de baza minim brut pe tara lunar.

Este adevărat ca art.41 lit.f din CF includea in categoria de venituri supuse impozitului pe venit si veniturile din transferul proprietăților imobiliare, definite conform art. 77 ind.1, dar persoanelor care au realizat astfel de tranzacții in anul 2009 nu li s-a impus la acel moment obligații de plata la asigurările de sănătate. Mai mult, începând cu anul 2012, Codul Fiscal (actualmente art.296 ind.21 alin.1) prevede calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii și la cel de asigurări sociale de sănătate, doar pentru următoarele categorii: a) întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale; b) membrii întreprinderii familiale; c) persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfășoare activități economice; d) persoanele care realizează venituri din profesii libere; e) persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate; f) persoanele care realizează venituri, în regim de reținere la sursă a impozitului, din activități de natura celor prevăzute la art. 52 alin. (1), precum și cele care realizează venituri din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e); g) persoanele care realizează venituri din activitățile agricole prevăzute la art. 71 alin. (1); h) persoanele care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 71 alin. (2) și (5); i) persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor.

Ca atare tribunalul a apreciat ca decizia de impunere din oficiu emisa in anul 2014 nu are temei legal pentru a stabili in sarcina reclamantei o obligație de plata sub forma contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010 urmare a veniturilor realizate din tranzacțiile imobiliare efectuate in acel an, in condițiile in care începând cu anul 2012 legislația fiscala nu prevede calitatea de contribuabil a unei astfel de persoane.

3. Impunerea obligațiilor fiscale accesorii aferente obligației principale s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art.119 Cod procedură fiscală, act normativ care prevede dreptul organului fiscal de a percepe dobânzi și penalități de întârziere, însă cu condiția depășirii termenului de plată al obligației principale.

În raport de dispozițiile art. 119 Cod procedură fiscală, și în lipsa unor decizii de impunere anterioare este evident că organul fiscal nu putea stabili în sarcina reclamantului obligații accesorii pentru neplata la termen a obligațiilor principale, cât timp nu i-a comunicat anterior deciziile anuale de impunere, conținând creanțele bugetare și termenele de plată ale acestora.

F. de motivele de nulitate constatate, tribunalul a apreciat ca fiind de prisos si nu a mai analizat celelalte critici aduse de reclamanta.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Ilfov, solicitând să se dispună admiterea recursului, casarea in tot a hotărârii atacate si rejudecarea procesului, in temeiul disp. art. 483 alin 1 raportat la art. 488 alin 1 pct. 8 NCPC.

A arătat recurenta că decizia de impunere emisa in sarcina contribuabilului este legala, având la baza art. 77 ind. (1) din Codul fiscal.

S-a mai învederat emiterea deciziei de impunere in sarcina contribuabilului pe baza datelor transmise de ANAF, potrivit Protocolului nr. P/5282/_/2007 cu modificările si completările ulterioare si in temeiul art. 88 din O.G. nr. 92/2003 precum si, prevederile art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95 / 2006, cu modificările si completările ulterioare. Totodată, pentru evitarea confuziilor s-a avut in vedere si explicitarea expresiei "alte venituri", emisa de Camera de Conturi Ilfov in paragraful 14, alin. 2 din Decizia nr 10/2014 pentru anumite categorii de venituri realizate de persoane fizice (dividende, dobânzi, drepturi de proprietate intelectuala si respectiv tranzacții imobiliare-patrimoniu personal)..." In acest sens, lămuririle Camerei de Conturi Ilfov in privința explicării articolului legal si explicitării expresiei "alte venituri" sunt clare, suficiente si fără putința de tăgada; astfel, Camera de Conturi Ilfov statuează faptul ca persoanele care realizează venituri din tranzacții imobiliare din patrimoniul personal datorează contribuție de asigurări de sănătate pentru veniturile realizate.

F. de acestea, in consecința, s-a efectuat verificarea contribuabilului - in baza de date la CAS Ilfov si in lipsa declarației de venit anuala, s-a purces la stabilirea cuantumului obligațiilor de plata datorate FNUASS, prin emiterea deciziei de impunere din oficiu in sarcina contribuabilului precum si a deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii.

Stabilirea obligațiilor fiscale, prin decizie de impunere, a fost efectuata, pe baza informațiilor care ne-au fost comunicate de organele fiscale, in temeiul declarațiilor de venit anuale depuse de reclamant; întrucât acesta nu si-a respectat si obligația de depunere a declarațiilor la CAS Ilfov, obligație care-i incumba in temeiul O.G. nr. 92/2003 si art. 215 din Legea nr. 95/2006 cu completările si modificările ulterioare, s-a purces la emiterea deciziei de impunere din oficiu precum si a obligațiilor de plata accesorii.

Daca reclamantul ar fi respectat prevederile legii cu privire la obligativitatea depunerii declarației de venit la CAS Ilfov, acesta ar fi putut fi înștiințat in termenul legal de obligațiile ce le avea fata de FNUASS si pe cale de consecința accesoriile nu ar fi existat, decât daca nu si-ar fi achitat obligațiile la termen. Pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligațiilor de plata, se datorează după acest termen dobânzi si penalități de întârziere, conform prevederilor art.119, art.120 si 120¹ din documentele si informațiile in vederea administrării de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II si III din Titlul IX al Codului Fiscal, potrivit OUG nr. 125/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

De asemenea, contribuabilul nu a atașat la contestație actele necesare prin care sa facă dovada ca in perioada tranzacției imobiliare a avut calitate de asigurat respectiv salariat/pensionar daca era cazul, fapt pentru care nu s-a putut proceda la anularea deciziei de impunere din oficiu precum si a deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii.

In vederea aplicării prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății si a celor care consacra obligația statului de a asigura protecția sociala a cetățenilor, prin Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, cu modificările si completările ulterioare, legiuitorul acorda contribuabilului dreptul la un pachet minim de servicii medicale. In conformitate cu art. 208 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății cu modificările si completările ulterioare, consacra principiul solidarității, având drept consecința obligativitatea tuturor cetățenilor de a contribui la fondul asigurările sociale de sănătate, dobândind astfel calitatea de asigurat.

Calitatea de asigurat a reclamantului deriva din legea organica privind reforma in domeniul sănătății din Legea nr. 95/2006 ii sunt aplicabile, iar posibilitatea de a nu plați contribuția la asigurările sociale de sănătate, este exclusa.

E. instanța a reținut ca pârâta nu are calitate de organ fiscal si, pe cale de consecința nu poate sa emită titluri de creanța, in înțelesul art. 17 alin. 5 din O.G. nr. 92/2003; prevederile Legii nr. 95/2006 conferă Caselor de Sănătate calitatea de organe fiscale in înțelesul dispozițiilor art. 17 alin. 5 din OG nr. 92/2003, republicat, cu modificările si completările ulterioare ci chiar si atribuții in colectarea contribuțiilor si aplicarea masurilor de executare silita; astfel, Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov are calitate de organ fiscal in sensul art. 17 alin (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala cu modificările si completările ulterioare, fiind astfel subiect al raportului juridic fiscal, competent a emite titluri de creanța așa cum acestea sunt definite de art. 110 alin (3) din același act normativ "titlul de creanța este actul prin care se stabilește si se individualizează creanța fiscala, întocmit de organele competente sau persoanele îndreptățite, potrivit legii".

Recurenta consideră ca stabilirea de accesorii retroactiv pe întreaga perioada a unei creanțe fiscal legal stabilita, calculate la momentul emiterii actului administrativ fiscal reprezentând titlu de creanța in ceea ce privește debitul la care se aplica accesoriile este legala, in sensul in care contribuabilul nu a declarat la termenele stabilite veniturile obținute si achitat la scadenta contribuția datorata bugetului de asigurări de sănătate, lucru menționat si in cuprinsul Deciziei de calcul accesorii, existând astfel un prejudiciu care afectează bugetul asigurărilor sociale de sănătate, motiv pentru care este temeinica impunerea de accesorii creanței principale nedeclarate si neachitate la scadenta.

Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare, considerent pentru care nici recurenta pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În faza procesuală a recursului nu au fost încuviințate și administrate probe noi.

Analizând actele dosarului, Curtea constată fondat motivul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C.pr.civ., hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, considerent pentru care recursul va fi admis cu consecința casării în tot a sentinței.

Din actele contestate, documentația ce a stat la baza emiterii acestora, precum și din întregul material probator administrat în cauză, se reține că prin Decizia de impunere din oficiu nr. 2883/16.06.2014 emisa de recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov s-a stabilit in sarcina intimatei reclamante obligația de plată a sumei de 9116 lei reprezentând contribuții la asigurările de sănătate pe anul 2010, în considerarea contractului de vânzare cumpărare a unui imobil (dobândit prin cumpărare), autentificat sub nr. 145/28.01.2010 de BNP D. A. și Asociații, contract încheiat de reclamantă și soțul acesteia în calitate de vânzători (f. 15, 16 și respectiv 20-24 dos. fond).

Prin Decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii, recurenta pârâtă a calculat majorări de întârziere de 1801 lei si penalități de 1367 lei (f. 17 dos. fond).

Obligația de plată a debitului principal a fost legal stabilită în speță, având drept temei prevederile art. 215 și 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și respectiv prevederile art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Astfel, conform disp. art. 215:

„(1) Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz.

(2) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfășoare activități independente”.

Deopotrivă, în temeiul prev. art. 257:

„(1) Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).

(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;

c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b);

d) indemnizațiilor de șomaj;

e) veniturilor din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit;

2^1) În situația în care o persoană realizează venituri care sunt neimpozabile, contribuția se calculează asupra veniturilor realizate.

(5) Contribuțiile prevăzute la alin. (2) și (4) se plătesc după cum urmează:

a) lunar, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. a), d) și f);

b) trimestrial, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. b) și la alin. (4);

c) anual, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. c) și f).

(8) Termenul de prescripție a plății contribuției de asigurări sociale de sănătate se stabilește în același mod cu cel prevăzut pentru obligațiile fiscale.

------------

*) Conform art. 1 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2008, pentru anul 2009, cota datorată de angajat, prevăzută la art. 257 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește la 5,5% începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2009”.

În sfârșit, potrivit disp. art. 41:

„Categorii de venituri supuse impozitului pe venit

Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt următoarele:

a) venituri din activități independente, definite conform art. 46;

b) venituri din salarii, definite conform art. 55;

c) venituri din cedarea folosinței bunurilor, definite conform art. 61;

d) venituri din investiții, definite conform art. 65;

e) venituri din pensii, definite conform art. 68;

f) venituri din activități agricole, definite conform art. 71;

g) venituri din premii și din jocuri de noroc, definite conform art. 75;

h) venituri din transferul proprietăților imobiliare, definite conform art. 77^1;

i) venituri din alte surse, definite conform art. 78”.

Obligația stabilită în sarcina intimatei reclamante de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate, prin aplicarea unei cote procentuale asupra prețului obținut din vânzarea unui imobil (dobândit prin contract de vânzare cumpărare), în contextul în care nu a făcut dovada realizării de venituri (de natura celor prevăzute la lit. a) - e), alin. 2^1 și art. 213 alin. (2) lit. h)) există și are temei, în raport de legislația în vigoare la data de 28.01.2010, data încheierii tranzacției imobiliare, astfel cum rezultă din cele ce preced.

Actul normativ incident este cel în vigoare la data nașterii raportului juridic fiscal, respectiv la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Obligațiile stabilite de legea în vigoare la acest moment sunt cele ce interesează, în acord cu principiul tempus regit actum, iar nu cele stabilite prin acte normative abrogate până la momentul nașterii raportului juridic (deoarece legea veche nu ultraactivează) și nici cele stabilite prin acte normative intrate în vigoare ulterior (deoarece legea nouă nu retroactivează). Este deci neîntemeiată interpretarea intimatei reclamante în sensul că legea în vigoare la momentul emiterii deciziei de impunere nu ar mai prevedea obligația de plată în sarcina sa. În consecință, nu este relevantă forma disp. art. 215 și art. 257 din Legea nr. 95/2006 în prezent, astfel cum se susține, ci forma respectivelor norme la data de 28.01.2010. În considerarea aceluiași raționament, în speță nu interesează forma disp. art. 296 și urm. din Codul fiscal, în măsura în care respectiva modificare legislativă este ulterioară, ea putând produce efecte numai pentru viitor.

Susținerile primei instanțe referitoare la nulitatea actelor contestate pentru necompetența organului emitent, raportat la Sentința civilă nr. 835/08.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sunt vădit neîntemeiate, față de modificarea legislativă operată ulterior acestui moment și până la data emiterii deciziilor contestate, respectiv 16.06.2014.

Se observă că deciziile nu au fost emise în baza prevederilor art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007, prevederi anulate prin sentința amintită, respectivul act fiind de altfel abrogat de Ordinul nr. 581/08.09.2014 privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat.

Astfel, față de reținerile tribunalului în sensul că CAS Ilfov ar avea exclusiv abilitarea legală de a emite titluri executorii iar nu și decizii de impunere, Curtea constată că potrivit disp. art. 1 alin. 2 din Ordinul nr. 581/2014: „Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, precum și a contribuțiilor datorate de persoanele fizice obligate să se asigure în condițiile legii se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, și organele fiscale subordonate acesteia, în contul unic deschis pe seama CNAS, cu respectarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Codul de procedură fiscală, în condițiile legii”, iar potrivit disp. art. 88 din OG nr. 92/2003: „Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere. Sunt asimilate deciziilor de impunere și următoarele acte administrative fiscale: a) deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adăugată și deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat; b) deciziile referitoare la bazele de impunere; c) deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii; d) procesele-verbale prevăzute la art. 142 alin. (6) și art. 168 alin. (2); e) deciziile privind nemodificarea bazei de impunere”.

Nu în ultimul rând, potrivit disp. art. 209 alin. 1-3 din Legea nr. 95/2006:

„(1) Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare fondul, este un fond special care se constituie și se utilizează potrivit prezentei legi.

(2) Constituirea fondului se face din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, denumită în continuare contribuție, suportată de asigurați, de persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat, precum și din alte surse - donații, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei Naționale de A. de Sănătate și al caselor de asigurări de sănătate potrivit legii.

(3) Gestionarea fondului se face, în condițiile legii, prin C. Națională de A. de Sănătate, denumită în continuare CNAS, prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a municipiului București, prin C. Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, denumite în continuare case de asigurări. Gestionarea fondului se realizează și prin C. Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului până la reorganizarea acesteia”.

Referitor la nereținerea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006 față de împrejurarea declarării lor ca fiind neconstituționale, Curtea observă că prin Decizia nr. 1394/2010 a Curții Constituționale, nu întregul text a fost declarat neconstituțional, ci numai teza finală care nu este incidentă speței.

Astfel, prin decizia reținută de tribunal a fost admisă excepția de neconstituționalitate formulată în Dosarul nr. 10._ al Judecătoriei Pitești - Secția civilă și s-a constatat că dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.

Așadar, textul este neconstituțional numai în măsura în care se interpretează de o anumită manieră. Pe de altă parte, textul declarat neconstituțional nu este incident, reclamanta nedovedind obținerea vreunui venit.

Argumentele tribunalului referitoare la neimpunerea obligațiilor de plată pentru tranzacțiile efectuate în anul 2009 ori la intenția legiuitorului începând cu anul 2012, în sensul că de la acest moment legislația fiscală nu ar mai prevedea calitatea de contribuabil unei astfel de persoane, nu conduc la anularea deciziilor contestate deoarece eventualul caracter inechitabil al reglementării în opinia unei instanțe nu constituie motiv de nelegalitate cât timp dispoziția legală în vigoare la momentul efectuării tranzacției imobiliare prevedea obligația de plată în sarcina contribuabililor din categoria cărora făcea parte și reclamanta, în lumina principiului tempus regit actum.

Pe de altă parte, față de susținerile tribunalului și ale intimatei reclamante în sensul caracterului injust ori nelegal al obligației de plată instituite de recurenta pârâtă, Curtea apreciază necesar a reda parte din considerentele Deciziei nr. 1394/2010 a Curții Constituționale:

„Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin dispozițiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a urmărit instituirea unei cote de contribuție unice la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Diferența dintre cuantumul efectiv al contribuției ce revine diferitelor persoane este determinată, în practică, de mărimea veniturilor la care se calculează cota de contribuție. În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, Curtea statua că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.

În același timp, având în vedere că accesul la serviciile medicale în sistemul public de asigurări sociale este condiționat de participarea la acest sistem prin plata contribuției la fondul de asigurări sociale de sănătate, și ținând seama de principiul solidarității în constituirea și utilizarea acestui fond, care antrenează întreaga societate în efortul protejării sănătății populației, legiuitorul a instituit obligația unei minime contribuții. În acest sens sunt relevante cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, în care s-a arătat că "obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate". Toate acestea reprezintă, de fapt, "o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor".

Așadar, Curtea Constituțională nu a incriminat însăși instituirea obligației de plată a contribuției, ci a subliniat necesitatea asigurării principiului proporționalității și al caracterul rezonabil al sarcinii fiscale, constatând neconstituționalitatea prevederilor art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.

Este, în sfârșit, neîntemeiată argumentația tribunalului în motivarea soluției de anulare a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii.

În fapt, se constată depășirea culpabilă a termenului de plată a obligației principale, în mod corect fiind calculate în speță majorări și penalități de întârziere în sensul prev. art. 119 și art. 120 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Potrivit disp. art. 119 alin. 1 „Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere”, iar conform disp. art. 120 alin. 1 „Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv”.

Considerentul pentru care decizia de impunere nu a fost emisă este reprezentat de neîndeplinirea la termen a obligației de declarare prevăzută de lege, a veniturilor obținute, fără ca intimata reclamantă să invoce și să dovedească vreo împrejurare exoneratoare de răspundere și care să constituie o piedică absolută și obiectivă.

Nu există deci niciun temei pentru anularea acestei decizii, emisă deopotrivă conform legii.

În raport de acestea, se apreciază nelegală soluția de anulare a celor două acte, decizia de impunere din oficiu și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii, instanța de recurs urmând a reveni asupra acesteia.

Tot astfel, nu va fi primită nici cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond, întrucât, în raport de soluția ce se desprinde din cele ce preced, nu aparține acestei părți culpa procesuală.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, apreciind sentința recurată ca fiind nelegală, în baza disp. art. 496 rap. la art. 488 pct. 8 C.pr.civ., Curtea va admite recursul și va casa sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 1042 din data de 02.04.2015 pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE ILFOV cu sediul în București, .. 46, sector 1, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S. S. C. cu domiciliul ales la cab. avocat A. P. – București, ., ., ..

Casează sentința recurată în sensul că:

Respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2015.

Președinte Judecător Judecător

M. M. P. M. D. A. P.

Grefier

P. C.

Red./Tehnored. M.M.P./2ex.

Data red.: 24.09.2015

Sentința civilă nr. 1042 din data de 02.04.2015 pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._

Judecător fond A. D.

← Conflict de competenţă. Sentința nr. 1929/2015. Curtea de...		Pretentii. Hotărâre din 05-06-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4179/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4179/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI