Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2923/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2923/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 2106/122/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2923
Ședința publică din data de 21.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
JUDECĂTOR: G. A. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă . PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 448/16.10.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. I., având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat Curții faptul că la data de 05.05.2015, prin serviciul registratură, recurenta-pârâtă a depus o cerere de renunțare la calea de atac, iar la data de 20.05.2015, intimatul-reclamant a formulat o cerere de amânare a cauzei pentru angajarea unui avocat, după care,
Curtea, pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, lasă dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Curtea rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecata recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 448/16.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G., în baza art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantului D. I. în contradictoriu cu pârâta . Primar și a suspendat executarea dispoziției nr. 81/24.06.2014, emisă de primarul comunei V. Dragului, județul G., până la soluționarea de către instanța de fond a cererii de anulare a dispoziției ce face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului G..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta . Primar, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 17.04.2015, sub nr._, prin care a solicitat admiterea recursului și anularea sentinței recurate, ca netemeinică și nelegală.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, art. 21 din Legea nr. 215/2001, republicată și art. 483-502 N.C.p.c.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
La data de 05.05.2015, recurenta-pârâtă a depus la dosar o cerere, prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecată.
Deliberând asupra cererii de renunțare la judecata recursului formulată de recurenta-pârâtă . Primar, Curtea a reținut că potrivit art. 406 alin. 1 – 4 N. C.pr.civ. „(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. (3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. (4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare”.
Având în vedere manifestarea de voință a recurentei-pârâte exprimată prin cererea depusă la data de 05.05.2015, în raport de dispozițiile art. 406 N.C.pr.civ., Curtea va lua act de renunțarea recurentei-pârâte la soluționarea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la judecata recursului formulat de recurenta-pârâtă . PRIMAR, cu sediul în . G., împotriva sentinței civile nr. 448/16.10.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. I., cu domiciliul în . G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. C. M. C. G. A. F.
GREFIER
E. S. M.
Red./Thred. P.O.D./ 21.07.2015
Jud. fond F. R. /T. G.
← Pretentii. Decizia nr. 30/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2474/2015.... → |
---|