Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2894/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2894/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 12490/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 2894
Ședința publică din data de 19 mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. M. G.
JUDECĂTOR: O. S.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant P. V. prin mandatar M. C. împotriva sentinței civile nr. 6035/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S. 1 A FINANTELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI și intimata-chemată în garanție A. F. PENTRU MEDIU având ca obiect „anulare act administrativ - timbru mediu”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, față de solicitarea de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
având în vedere prevederile art. 499 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, reține:
1. Prin sentința civilă nr.6035/01.10.2104/24.09.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația S. 1 a Finanțelor Publice, acțiunea formulată împotriva sa de reclamantul P. V., prin mandatar M. C. și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâtă.
2. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 6 și pct.8 din Codul de procedură civilă, se arată că prima instanță nu a făcut o atentă analiză a cererilor deduse judecății și probatoriului administrat, stabilind o situație de fapt care nu corespunde realității.
Arată recurentul că taxa de poluare reprezintă o măsura cu efect echivalent restricțiilor la importul de autovehicule rulate în alte state membre ale Uniunii Europene, în condițiile art. 28-34, nefăcând obiectul vreunei excepții dintre cele reglementate în art. 36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, un alt element negativ cuprins în reglementarea Legii 9/2012 privind taxa pentru emisii poluante pentru autovehicule constituindu-l admiterea unei duble impuneri. Aceasta întrucât, odată ce un autovehicul este înmatriculat într-un stat membru U.E. și este reînmatriculat în România, înseamnă ca implicit statul român admite ca deși s-a achitat o data o taxa de înmatriculare, o ignoră, solicitând, din nou, plata unei alte taxe de înmatriculare, deși autovehiculul în cauza se deplasează în același spațiu unic, european, ce se vrea fără frontiere.
În plus, având în vedere recenta intrare în vigoare a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta în cadrul Uniunii Economice si Monetare, cu trimitere la art. 9 din actul normativ menționat, menținerea unui astfel de timbru este în contradicție cu obiectivul sustenabilități finanțelor publice si a creșterii stabilității financiare, prin prisma încasării la bugetul de stat a unor taxe/timbre neconforme legii si ulterior a restituirii contravalorii acestora în baza hotărârilor judecătorești.
Analiza Legii 9/2012 privind taxa de emisii poluante pentru autovehicule este de natura a atenționa asupra unei alte importante probleme de drept. Dacă art. 15 din Constituția României garantează neretroactivitatea legii, cu cele doua excepții exprese - legea penala si legea contravenționala mai favorabile, Legea 9/2012 prevede retroactivitatea legii fiscale, în condițiile în care sunt vizate autovehicule pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. per a contrario, daca nu s-a cerut restituirea acestor taxe - a căror nelegalitate nu poate fi pusa la îndoiala în condițiile în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în acest sens - timbrul de mediu nu se mai plătește, dându-se naștere la situații care sfidează logica juridică, principiile legalității si echității.
Susține recurentul că un rol important îl are analiza tipurilor de consumatori din România, care în marea lor majoritate au nivel scăzut spre mediu, în ceea ce privește puterea de cumpărare, ceea ce explică preferința acestora pentru autovehicule rulate deja. Actuala reglementare nu ține cont de faptul ca, potrivit regulii generale, proprietarii de vehicule rulate nu își permit achiziționarea unui autovehicul nou, mai puțin poluant. De aceea timbrul de mediu îi lovește ca o nouă pedeapsă, sporind nejustificat prețul de vindere al unui astfel de produs și, implicit, prețul pieței pentru un produs similar.
Amintind prevederile art. 16 din Constituția României, recurentul arată că OG nr.9/2013, se aplică retroactiv și nu a eliminat dubla impunere întrucât, chiar dacă noua reglementare a introdus taxa de poluare și la autoturismele autohtone, se aplică în continuare și autoturismelor achiziționate dintr-un stat membru pentru care deja s-a achitat taxa pentru poluarea produsă, astfel că nu a eliminat nicidecum acest handicap al legilor precedente, ci numai l-a mascat.
Susține recurentul că această Lege discriminează chiar mai mult decât vechile reglementari, atât pe plan național cât și pe planul Uniunii Europene, întrucât tranzacțiile cu autovehicule interne înmatriculate in România după data de 2007 sunt favorizate față de importuri atâta timp cat cele interne care privesc autovehicule pentru care nu s-a achitat nici o taxa pe poluare pot ocoli cu ușurința transferul „oficial” de proprietate astfel ca și taxa sa fie ocolită, în defavoarea autovehiculelor importate pentru care actele de transfer de proprietate nu se pot ocoli în mod legal sau a acelora pentru care prezenta lege stabilește plata taxei de poluare după aproximativ 7 ani de la primul transfer de proprietate în România. Astfel un cetățean al României care știa ca nu a achitat taxa de poluare deoarece la momentul respectiv nu era necesar, acum întâmpina mari dificultăți la vânzarea autoturismului din cauza ca noul cumpărător va fi obligat să achite aceasta taxa.
Se încalcă si principiul dublei impuneri prin aceasta ordonanță întrucât taxa plătită sub diferite denumiri in alte state membre UE pentru gradul de poluare al unui autoturism este iarăși impusa in România la înmatricularea autoturismului. Legea 9/2012 încalcă acest principiu al Tratatului Uniunii Europene și Ordonanța 9/2013 încalcă de asemenea interdicția de a impune de doua ori între state membre ale Uniunii Europene aceeași taxă.
Recurentul amintește jurisprudența Curții Europene de Justiție în cauzele privind taxa pentru emisii poluante, arătând că s-a statuat în sensul eliminării discriminării produse prin aplicarea Legii 9/2012, România fiind obligată la înapoierea sumelor plătite de cetățeni cu acest titlu și subliniază faptul că autoturismul pentru care i s-a pretins achitarea taxei a fost înmatriculat pentru prima dată în Italia.
Recursul a fost timbrat cu 20 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Intimatele nu au formulat întâmpinare, deși era obligatorie în cauză.
3. Examinând prezenta cerere de recurs, Curtea constată că toate cele două motive de casare invocate de recurent, astfel cum au fost argumentate, sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
3.1. Nu se poate reține incidența în cauză a motivului de casare prevăzut la art. 488 pct. 6 din Codul de procedură civilă, întrucât hotărârea instanței de fapt este amplu motivată, atât în fapt, cât și în drept, fiind astfel respectate exigențele prevăzute de art. 425 alin. 1 lit. b) din codul de procedură civilă și de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
3.2. Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă nu este incident în cauză, hotărârea recurată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material.
Instanța de fond reține justificat conformitatea taxei pentru emisii poluante, percepute în baza Legii nr. 9/2012 (după expirarea suspendării operate prin OUG nr. 1/2012), cu prevederile art. 110 TFUE.
Astfel, Curtea subliniază că prin Legea nr. 9/2012, în forma după expirarea suspendării operate prin OUG nr. 1/2012, legiuitorul intern a urmărit înlăturarea diferenței de tratament fiscal sub imperiul reglementărilor anterioare, față de autovehiculele importate din statele membre U.E., în vederea punerii lor în circulație în România, și produsele naționale, stabilind că taxa pentru emisii poluante se va datora și pentru produsele naționale cu privire la care nu s-au achitat sarcinile fiscale prevăzute de reglementările anterioare, precum și pentru acele autovehicule pentru care, chiar dacă aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior persoanele cărora li s-au efectuat aceste prelevări de natură fiscală au obținut restituirea lor, în urma unei proceduri judiciare.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Instanța de fond a reținut în mod corect că, la momentul formulării de către recurentul-reclamant a cererii de calcul al taxei pentru emisii poluante (14.02.2013), art. 4 din Legea nr. 9/2012 se aplica în integralitatea sa, expirând perioada de suspendare operată prin OUG nr. 1/2012, astfel că nu se mai poate invoca cu succes existența unei discriminări indirecte, contrare art. 110 din T.F.U.E, cum s-a întâmplat sub imperiul reglementărilor legale anterioare.
Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, Curtea arată că reglementarea cuprinsă în Legea nr. 9/2012, în forma după expirarea suspendării operate prin OUG nr. 1/2012, nu se mai află în contradicție cu dispozițiile art. 110 din T.F.U.E., întrucât autoritățile naționale nu au aplicat un tratament fiscal discriminatoriu între autovehiculul achiziționat de intimatul-reclamant din Uniunea Europeană și un autovehicul similar ce ar fi putut fi achiziționat de pe piața internă. Aceasta deoarece, potrivit legii, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine atât cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din Romania și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, cât și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Ca atare, după data de 01.01.2013, nu mai există nicio discriminare sau influențare a comportamentului cumpărătorilor de autoturisme second-hand, astfel cum în mod corect a observat și instanța de fond.
În consecință, nefiind în ipoteza contrarietății dintre legislația internă și cea europeană, Curtea constată că nu există niciun temei legal pentru restituirea taxei pentru emisii poluante în privința autovehiculelor provenite din Uniunea Europeană și înmatriculate pentru prima dată în România după expirarea suspendării operate prin OUG nr. 1/2012. Autovehiculul achiziționat de intimatul-reclamant este într-o astfel de situație, fiind înmatriculat în Uniunea Europeana la 23.02.2007 și înmatriculat pentru prima dată în România la data de 12.02.2013.
Prin urmare, refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante nu este nejustificat, în sensul art. 2 alin. 1 lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, exercitarea dreptului de apreciere al organului fiscal nefăcându-se nici prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, nici prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Față de aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală, Curtea, în baza art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, fiind nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant P. V. prin mandatar M. CONSTANTI, cu domiciliul ales în RÂMNICU V., ., nr. 76, ., ., împotriva sentinței civile nr. 6035/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S. 1 A FINANTELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI, cu sediul în sector 2, București, .. 13 și intimata-chemată în garanție A. F. PENTRU MEDIU, cu sediul în sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENȚEI, nr. 294, .> ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată azi, 19.05.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
H. P. A. M. G. O. S.
GREFIER
P. B. B.
Red./th.red. AMG
5 ex – 22.06.2015
Tribunalul București – SCAF
Judecător G. S.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1077/2015. Curtea de... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1351/2015.... → |
|---|
