Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 1661/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1661/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 1528/2/2015
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1661
Ședința publică de la 10 iunie 2015
Curtea constituită din:
Președinte P. C.
Grefier M. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror B. A..
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul KC R. în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI, având ca obiect „litigiu privind regimul străinilor”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul Kc R., personal și asistat avocat P. I., cu împuternicire avocațială la fila 106 la dosar, și pârâtul I. G. pentru Imigrări, prin consilier juridic A. P., cu delegație la fila 105 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamantul, prin avocat, arată că nu a putut intra în posesia deciziei de revocare a deciziei de încetare a raporturilor de muncă întrucât nu l-a putut contacta pe domnul respectiv. Lasă la latitudinea instanței dacă se va acorda un nou termen pentru a depune înscrisul respectiv sau se va judeca la acest termen, pe baza actelor existente.
Pârâtul, prin consilier juridic, arată că se opune amânării cauzei având în vedere că reclamantul s-a angajat să facă dovada cu acest înscris, care vine în sprijinul apărărilor sale. Actul administrativ dedus judecății nu are legătură cu acest înscris, care este emis ulterior.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune la acordarea unui termen în condițiile în care instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, incluzând acest înscris.
Curtea, după deliberare, având în vedere caracterul înscrisului depus, respectiv revocare decizie de încetare raporturi de muncă cu o societate persoană fizică română, indiferent de faptul că asociatul sau administratorul firmei ar fi persoană fizică străină, se putea solicita și obține înscrisul, astfel încât decade pe reclamant din proba cu înscrisuri solicitată și admisă la termenul anterior. Constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată și în consecință, anularea deciziei de returnare. În susținerea motivelor contestației arată că decizia de returnare este emisă și semnată de către o persoană care nu avea competență în acest sens. Este semnată de către directorul Direcției Imigrări a Municipiului București. Norma legală aplicabilă este hotărârea nr. 639/2007. Din analiza acestui act normativ se constată că Direcția pentru Imigrări a Municipiului București nu e menționată, iar conform art. 45 al. 2 lit. g din Regulamentul de organizare și funcționare a aparatului propriu al Inspectoratului G. pentru Imigrări competența specială pentru emiterea acestor dispoziții de returnare revine directorului Serviciului Combaterea Șederii Ilegale și Măsuri Restrictive. Emiterea de către o persoană care nu are abilitatea să emită o astfel de decizie duce la nulitatea deciziei. Deși autoritatea emitentă a invocat o . articole de lege care ar justifica returnarea cetățeanului străin, în fapt, temeiul legal de care se prevalează autoritatea emitentă nu a fost indicat expres. Dispozițiile art. 56 al. 9 din OUG 194/2002 nu apar în această decizie. Deci, nu există temeiul de drept. De asemenea, nu e nici motivul de fapt care să justifice că la 6.02.2015 cetățeanul nepalez nu avea drept de ședere în România. Se precizează că nu ar mai respecta condițiile privind șederea in România, dar nu se spune care sunt aceste condiții. Instanța trebuie să constate dacă la 6.02.2015 avea reglementat dreptul de ședere. La 8.12.2014 s-a emis acordul privind încetarea raporturilor de muncă cu angajatorul. Conform art. 56 al. 9 din OUG 194/2002, în termen de 60 de zile, expiră dreptul de ședere, iar începutul cursului acestui termen e legat de momentul emiterii și înregistrării deciziei privind încetarea raporturilor de muncă. Autoritate emitentă precizează că termenul se calculează luându-se în considerare inclusiv ziua respectivă. În lipsa unei text special consideră că sunt incidente dispozițiile art. 1416 și 2553 și 2554 cod civil care precizează că aceste termene se calculează pe zile libere. Procedând la un astfel de calcul se constată că dreptul de ședere a expirat la 9.02.2015 pentru că se împlinise sâmbăta. În 6.02.2015 a fost depusă documentația la I. G. pentru Imigrări. Noul angajator a depus dosarul de angajare, iar I. G. pentru Imigrări a respins solicitarea privind emiterea avizului de muncă argumentând că la 6.02.2015 nu exista drept de ședere în România. Dincolo de chestiunea de drept și viciile privind necompetența și lipsa temeiului de drept și de fapt, problema se limitează la modul de calcul al termenul de 60 de zile. Solicită să se aibă în vedere și înscrisurile depuse la termenul anterior din care rezultă că în Nepal este o situație de forță majoră, casa familiei sale fiind dărâmată, solicită să se rețină că este o persoana care nu are cazier, a muncit cinstit, este un caz social, nu vrea să fie supus unui risc. În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces urmează a le solicita pe cale separată.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată pentru motivele expuse în întâmpinare. Referindu-se la acestea arată că la 15.01.2015 angajatorul a informat instituția despre încetarea raporturilor de muncă cu cetățeanul nepalez începând cu 8.12.2014, informare în temeiul căreia s-a luat decizia revocării dreptului de ședere în scop de angajare în muncă. În ceea ce privește solicitarea unui nou aviz de muncă, cerere a fost respinsă în temeiul art. 4 al. 2. lit. b și f coroborat cu art. 7 al. 2 lit. a din OUG nr. 25/2014. La momentul emiterii deciziei returnării nu mai era în posesia dreptului de ședere și nici ulterior. În ceea ce privește competența emiterii deciziei de returnare, arată că Direcția de Imigrări a Municipiului București are în subordine Serviciul Combaterea Șederii Ilegale a Străinilor în România. Directorul acestui serviciu era competent să semneze actul. Referitor la situația de natură personală expusă, necontestată, aceasta poate face obiectul unei altfel de cereri. Solicită respingerea contestației și menținerea deciziei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației, ca nefondată, având în vedere că revocarea dreptului de ședere a fost justificată de neîndeplinirea dispozițiilor art.56 din OUG nr. 194/2002, în sensul inexistenței raportului de muncă la acel moment, nemaipunându-se problema obținerii unui aviz de muncă în lipsa dreptului de ședere. Apreciază neîntemeiate aspectele de nulitate invocate cu privire la decizia de returnare. În privința situației din zona de returnare, acesta este un aspect care se constată în procesul de returnare, de către I. G. pentru Imigrări, potrivit situației concrete și a regimului în care acesta urmează să fie îndepărtat.
Reclamantul, prin avocat, în replică, arată că potrivit art.56 al. 9 permisul de ședere este valabil încă 60 de zile din momentul înregistrării deciziei de încetare a raporturilor de muncă. La 6.02.2015, când s-a constatat că nu ar exista drept de ședere în România termenul de 60 de zile nu era expirat. Pe raționamentul că la 6.02.2015 nu avea drept de ședere i s-a refuzat dreptul angajatorului de a obține autorizația de muncă.
Pârâtul, prin consilier juridic, în replică, arată că nu rezultă că al doilea aviz de muncă ar fi fost respins pe acest temei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra actiunii in contencios administrativ de fata;
La data de 11.03.2015 sub nr._ s-a inregistrat cererea reclamantului KC R. prin care a chemat in judecata pe paratul I. G. PENTRU IMIGRARI pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea deciziei de returnare de pe teritoriul Romaniei nr._/6.02.2015.
In fapt, reclamantul a aratat ca are un drept de ședere temporara in România, in scop de munca, in baza Permisului de ședere temporara in România nr. RO0350123, cu valabilitate in perioada 28.05._15.
A fost angajat al dlui. M. A.. I. G. pentru Imigrări susține faptul ca Raporturile de munca ar fi incetat in data de 08.12.2014, in baza unei Decizii nr. 1/08.12.2014, care ar fi fost inregistrata la data de 08.12.2014.
Reclamantul a mai sustinut ca la 6.02.2015 . (un nou angajator) a depus actele pentru obținerea unui aviz de angajare a sa. Intimatul nu a soluționat pana in prezent cererea . privind incadrarea in munca, dar a informat verbal reprezentantul . despre imprejurarea ca - la momentul depunerii cererii pentru avizul de angajare –reclamantul nu ar mai fi avut un drept de ședere in România.
In acest sens, I. G. pentru Imigrări a emis in data de 06.02.2015 Decizia de returnare, reținând in esența faptul ca șederea Contestatorului a devenit ilegala incepand cu data de 06.02.2015, in raport de dispozițiile art. 81 alin. 2 lit. c) din OUG 194/2002 ("I. G. pentru Imigrări constata șederea ilegala a străinilor aflați in oricare dintre următoarele situații: [...] c) străinul nu mai indeplineste condițiile de intrare si/sau de ședere prevăzute de prezenta ordonanța de urgenta") si art. 56 alin. 1 din OUG 194/2002 ("Străinilor intrați in România in scopul încadrării in munca li se prelungește dreptul de ședere temporara in scop de munca daca prezintă contractul individual de munca cu norma intreaga, înregistrat in registrul general de evidenta al salariaților [...]").
Reclamantul a invocat nulitatea deciziei atacate pentru incalcarea unor conditii de forma si de fond.
Conform deciziei sederea a devenit ilegala începând cu data de 06.02.2015, iar dispozițiile legale invocate au fost art. 81 alin. 2 lit. c, art. 56 alin. 1 din OUG nr. 194/2002. Aceste prevederi legale se refera la ipoteza in care străinul nu mai indeplineste condițiile de intrare/ședere in România (art. 81 alin. 2 lit. c) din OUG 194/2002) si respectiv la condițiile care trebuie îndeplinite pentru prelungirea dreptului de ședere temporara in scop de munca (art. 56 alin. 1 din OUG 194/2002).
Decizia de returnare nu specifica insa in concret care este condiția de ședere in România care a fost încălcata. De asemenea, nu s-au comunicat fata de acesta documentele care la care se face referire in cuprinsul deciziei de returnare cu privire la încetarea raporturilor de munca. Din aceasta perspectiva, apreciaza ca Decizia de returnare nu cuprinde motivele de fapt, ceea ce atrage nulitatea absoluta a Deciziei de returnare conform art. 83 alin. 4 din OUG 194/2002.
Reclamantul a invocat faptul ca beneficia de un drept de ședere in România in baza Permisului de ședere cu valabilitate pana in data de 28.05.2015. Paratul nu a menționat expres in Decizia de returnare temeiul de drept in baza căruia acest drept de ședere ar fi expirat in mod anticipat la data de 06.02.2015 (niciunul dintre temeiurile de drept invocate in Decizia de returnare nu se refera la incetarea anticipata a dreptului de ședere). Neindicarea temeiului de drept pentru expirarea anticipata a dreptului de ședere atrage nulitatea absoluta a Deciziei de returnare, fiind incalcate dispozițiile imperative ale art. 83 alin. 4 din OUG 194/2002.
Daca incetarea raporturilor de munca s-a produs in baza deciziei nr. 01/08.12.2014, atunci IGI va face probabil trimitere la dispozițiile art. 56 alin. 9 din OUG 194/2002 (text legal neinvocat in Decizia de returnare) potrivit cărora "Daca raportul de munca al străinului inceteaza inainte de expirarea perioadei pentru care a fost eliberat permisul unic [...], acesta romane valabil pana la expirarea perioadei pentru care a fost eliberat, dar nu mai mult decât perioada in care străinul beneficiază de indemnizație de șomaj [...] sau nu mai mult de 60 de zile de la data inregistrarii încetării raportului de munca daca străinul nu beneficiază de indemnizație de șomaj".
Daca ar fi incident in speta art 56 al. 9 din OUG nr. 194/2002 pretinsa inregistrare a incetarii raportului de munca nu se putea face mai devreme de 8.12.2014.
Astfel, termenul de 60 de zile indicat la art. 56 alin. 9 din OUG 194/2002 expira in data de 09.02.2015, in raport de prevederile art. 1416 Cod Civ, art. 2553 -2554 Cod Civ (incidente in lipsa unei modalități speciale de calcul a termenului de 60 de zile care sa fi fost reglementata expres prin dispozițiile art. OUG 194/2002). In subsidiar, aceeași soluție privind modalitatea de calcul a termenelor rezulta si din dispozițiile Codului de Procedura Civila (pentru ipoteza in care s-ar aprecia ca termenul de 60 zile ar fi unul procedural). Deci la data la care a fost emisa Decizia de returnare nu era expirat dreptul de ședere al reclamantului.
Decizia de returnare a fost semnata de catre conducătorul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București, insa aceasta direcție nu este nominalizata expres in structura Inspectoratului G. pentru Imigrări, asa cum aceasta este prevăzuta in Hotărârea nr. 639/2007 privind structura organizatorica si atribuțiile Inspectoratului G. pentru Imigrări. De asemenea, emiterea deciziilor de returnare nu este prevăzuta expres de lege printre atribuțiile Direcției pentru Imigrări a Municipiului București. Conform dispozițiilor art. 45 alin. 2 lit. c) din Regulamentul de organizare si funcționare a aparatului propriu al Inspectoratului G. pentru Imigrări, atribuția de emitere a deciziilor de returnare aparține Serviciului Combaterea Șederii Ilegale si Masuri Restrictive.
In drept, a invocat dispozitiile OUG 194/2002, Ordonanța 25/2014, Codul Civil, Codul de Procedura Civila.
In dovedirea cererii sale reclamantul a depus decizia contestata.
La 20.03.2015 reclamantul a depus dovada achitarii taxei judiciare de timbru.
La 26.03.2015 reclamantul a depus un set de inscrisuri.
La 10.04.2015 paratul a depus intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata.
Totodata au fost depuse si actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate.
La 28.04.2015 reclamantul a depus raspuns la intampinare.
La 27.05.2015 reclamantul a depus inscrisuri privind situatia din tara de origine.
La aceeasi data a fost incuviintata pentru reclamant proba cu inscrisuri, respectiv sa depuna inscirul referitor la revocarea deciziei privind incetaarea raporturilor de munca, inscris care nu a mai fost depus, desi instanta a acordat termen in vederea depunerii lui.
Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea retine urmatoarele:
Prin cererea sa din 11.03.2015 reclamantul a solicitat anularea deciziei paratului prin care s-a dispus returnarea reclamantului de pe teritoriul Romaniei, decizia nr._/6.02.2015.
Din actele depuse de parat si permisul de sedere reiese ca acesta a avut permis de sedere cu valabilitate pana la 28.05.2015, insa la data de 8.12.2014 raportul de munca al reclamantului cu angajatorul PF M. A. a incetat ca urmare a deciziei nr. 1/8.12.2014 prin acordul partilor, la cererae reclamantului.
Prin urmare incetarea raporturilor de munca nu a fost intempestiva, reclamantul fiind acela care a cerut acest lucru, astfel ca avea tot timpul ca in perioada de pana la emiterea deciziei atacate sa isi caute un alt angajator si sa faca demersurile necesare incheierii unui nou contract de munca si ulterior sa solicite prelungirea dreptului de sedere in baza noului contract.
Depunerea la 6.02.2015 a unei cereri privind acordarea avizului de angajare din partea unei alte societati comerciale nu are nicio relevanta asupra dreptului de sedere al reclamantului intrucat cererea nu putea fi solutionata pana la data expirarii dreptului de sedere astfel cum a fost calculat acesta in baza dispozitiilor art. 56 al. 9 din OUG nr. 194/2002 modificata prin OUG nr. 25/2014.
Abia dupa obtinerea avizului de munca de catre noua societate reclamantul putea solicita prelungirea dreptului de sedere.
Astfel chiar daca se calculeaza termenul de 60 zile conform sustinerilor reclamantului acesta nu avea cum sa depuna la data de 9.02.2015 cererea de prelungire a dreptului de sedere, intrucat termenul de eliberare a avizului de munca era conform bonului depus chiar de reclamant (fila 29), 6.03.2015.
Mai mult decat atat este corecta sustinerea paratului ca inscrierea eronata a expirarii dreptului de sedere al reclamantului in decizia contestata nu ii produce acestuia niciun prejudiciu intrucat decizia produce efecte incepand cu data comunicarii ei, adica 5.03.2015, data la care dreptul de sedere al reclamantului era expirat chiar si potrivit calculelor acestuia.
Nu se poate retine nulitatea decizziei atacate pentru conditii de forma ori de fond, deoarece chiar daca nu a fost invocat art. 56 al. 9 din OUG nr. 194/2002, a fost invocat textul in baza caruia paratul putea dispune returnarea reclamantului, respectiv art. 81 al. 2 lit c din acelasi act normativ.
Decizia contine si motivarea de fapt si pe cea in drept.
Desi nu este invocat in mod expres din motivarea in fapt reiese clar ca din 8.12.2014 reclamantul nu mai era angajat in munca si prin urmare nu indeplinea conditia de sedere pentru acest scop in Romania.
Este fara relevanta data din permisul de sedere fata de faptul ca reclamantul nu beneficia de ajutor de somaj intrucat raporturile de munca au incetat din initiativa acestuia, astfel ca dreptul sau de sedere era expirat la data comunicarii deciziei contestate.
Referitor la persoana care a semnat decizia de returnare se retine ca legea, respectiv OUG nr. 194/2002 nu contine nicio dispozitie referitoaare la semnarea acestei decizii si nici ce directie din cadrul IGI ar fi competenta sa emita o astfel de decizie.
Mai mult si cererea de prelungire a dreptului de sedere a fost depusa de reclamant la aceeasi directie si a fost solutionata de catre aceasta, astfel ca daca respectiva structura nu era competenta sa se pronunte asupra dreptului de sedere al reclamantului atunci nici nu putea sa-l prelungeasca, asa incat nu se poate retine ca acesta ar fi avut un drept de sedere.
Este competenta structura teritoriala din Mun. Bucuresti fata de faptul ca reclamantul avea resedinta in aceasta localitate.
Cat priveste situatia din tara de origine, respectiv producerea unui cutremur, nu are nicio relevanta in speta, un cuntremur putandu-se produce si in Romania la orice moment fata de situarea sa . activa.
F. de cele retinute mai sus se constata legala si temeinica decizia contestata si neinemeiata actiunea reclamantului.
Asa fiind in baza textelor de lege invocate, art. 56, 83, 85 din OUG nr. 194/2002, art. 1, 10, 18 din legea nr. 554/2004 va respinge actiunea reclamantului, ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul KC R., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat „I. P.” cu sediul în București, . A, sector 4, în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI, cu sediul în București, .-5, sector 5, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.06.2015.
PREȘEDINTE,
C. P. GREFIER,
C. M.
Red. CP – 4 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2955/2015.... | Acţiune în constatare. Încheierea nr. 3/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
