Anulare act administrativ. Sentința nr. 1077/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1077/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 6239/2/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.1077
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17.04.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: M.-C. I.
GREFIER: D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții C. Ș., C. R., C. I., C. S. în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03.04.2015 ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 17.04.2015 când a pronunțat următoarea sentință:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ la data de 13.10.2014 reclamanții C. Ș., C. R., C. I., C. S. în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a solicitat anularea Deciziei nr.3361/09.10.2007 comunicată reclamantei C. R. în data de 14.08.2014.
În fapt, prin decizia atacata s-a stabilit ca, "C. S., fiul lui P. si D., născut la data de 03.09.1941. in G., județul G., a fost agent al politiei politice comuniste, având gradul de M. in 1979 in cadrul Inspectoratului Județean Sibiu, C. 0620".
Se retine in decizia atacata faptul ca numitul C. S. a dispus recrutarea unui asistent igienist din cadrul Direcției județene sanitare si 1-a instruit „sa obtina informații cu privire la manifestările dușmănoase ale unor categorii din cadrul personalului deservent (medici, ospătari, bucătari)".
In acest context faptic si juridic, rezulta cu evidenta ca orice demers care vizează verificări ale unei persoane conform dispozițiilor Legii nr. 187/1999 se refera strict si limitativ la persoane in viata la momentul verificării si nicidecum la persoane decedate.
Se impunea cu puterea evidentei a se verifica primordial daca persoana verificata avea capacitate de folosința. Ori, fără putința de tăgada, din momentul decesului capacitatea de folosința încetează. Ca atare, actul emis de către CNSAS a vizat o persoana decedata, ceea ce conduce la singura concluzie viabila, si anume aceea a constatării nulității absolute a actului emis cu desconsiderarea dispozițiilor legale imperative.
Dispozițiile legale invocate anterior, in vigoare la data verificărilor si la data emiterii deciziei atacate sunt foarte clare si mai ales sunt imperative si nicidecum dispozitive. Astfel, atâta vreme cat se menționează in mod expres citarea obligatorie a persoanei verificate, implicit aceasta are ca si singura concluzie ca dispozițiile legale se refereau la persoane in viata la momentul verificării.
Or, CNSAS avea cunoștința despre faptul ca persoana verificata a decedat chiar cu ocazia evenimentelor din decembrie 1989, aspect recunoscut in răspunsul parvenit la contestația inițiala si susținut de cererea SSPR nr. PI442/05/25.07.2005 de verificare a tabelului cu persoane propuse „in vederea preschimbării Certificatelor doveditoare ale calității de Erou-Martir al Revoluției din Decembrie 1989".
Cu toate acestea, nu numai ca s-a trecut cu foarte mare ușurința peste dispoziții imperative ale legii, dar, mai mult decât atât, nu au fost încunoștiințate nici măcar reclamantele (in calitate de moștenitoare legale si succesoare in drepturi), pe motiv ca pe de o parte nu s-ar fi cunoscut domiciliile, dar si ca nu ar fi existat o astfel de obligație. Primul motiv este insa contrazis chiar de documentele emise pe numele subsemnatelor de către CNSAS - adeverințe din care reiese ca nu exista date ori documente din care sa rezulte calitatea de lucrător sau de colaborator al Securității, iar verificările la care au fost supuse coincid ca si perioada temporala cu aceea a verificării situației numitului C. S..
Ori, in situația data a necitării persoanei verificate pe motiv ca era decedata, dar si a necitării succesorilor in drepturi s-a produs si o flagranta încălcare a dreptului la apărare, coroborat cu principiul echității.
Esența celor invocate anterior este insa alta, si anume aceea ca CNSAS nu avea dreptul sa procedeze la verificarea unei persoane decedate, atâta vreme cat dispozițiile legale nu indicau in concret printre categoriile de persoane supuse verificării si persoanele decedate.
F. de cele învederate anterior, rezulta fora putința de tăgada ca nu intra in categoria persoanelor pasibil a fi verificate conform dispozițiilor ort. 2 din legea nr. 187/1999 si aceea a eroilor martiri ai Revoluției Romane.
In considerarea acestor dispoziții legale se impune si din aceasta perspectiva sa se constate nulitatea absoluta a deciziei contestate, aceasta fiind emisa fata de o categorie distincta, nesupusa verificării la cerere in condițiile art. 2 din Legea nr. 187/1999.
Având in vedere ca in cauza a avut loc o încălcare a art.6 din CEDO, încălcare pe care înțeleg sa o invoce in mod explicit si direct, ținând seama si de faptul ca in totalitate Legea nr.187/1999 a fost declarata neconstituționala, tocmai pentru motivul ca exista o confuzie intre funcția de ancheta, cea de judecata si cea de soluționarea cailor de atac împotriva propriilor decizii, prin limitarea dreptului la apărare al persoanelor verificate| consideram ca se impune a fi anulata decizia nr. 3361/2007.
Se impune anularea actului administrativ întrucât, așa cum s-a arătat si anterior, acesta produce efecte juridice in continuare si după declararea ca neconstituționala a legii in baza căreia a fost adoptat.
Solicită a se reține si ca actul administrativ supus examinării este expres in contradicție cu situația de drept creata prin declararea ca neconstituțională a Legii nr. 187/1999, dar si cu abrogarea acestei legi prin art.38 din OUG 24/2008 context in care, se impune anularea actului, acesta devenind ilegal, iar sancțiunea ilegalității este nulitatea actului.
In situația in care s-ar menține aceasta decizie, ar însemna sa se creeze o discriminare directa intre persoanele verificate anterior declarării neconstituționale si a abrogării Legii nr. 187/1999 si toate celelalte categorii de persoane, care au beneficiat de dreptul la un proces echitabil in considerarea dispozițiilor art. 6 din CEDO.
Susține că ipoteza normei art. 5 alin. 2 din Legea nr. 187/1999 nu este întrunită, întrucât informațiile nu aveau nici o legătura cu protecția regimului totalitar comunist, fiind vorba, in principal, de obligații pe linie de serviciu care vizau protecția demnitarilor, din perspectiva serviciului antiterorism. Nu este îndeplinită nici condiția ca actele emanate de la defunctul C. S. sa fi fost de natura a aduce atingere drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, întrucât conținutul înscrisurilor vizează strict masurile igenico-sanitare întreprinse.
In cauză, opinează reclamanții ca numitul C. S. nu a făcut parte din structurile opresive ale securității, adică cele care înfăptuiau politia politica, „având gradul de M. in 1979 in cadrul Inspectoratului Județean Sibiu, compartimentul 0620", cum figurează in toate documentele dosarului.
Astfel, prin Decizia nr._/30.05.2014 a Casei Județene de Pensii Sibiu primita la data de 11.06.2014 s-a dispus încetarea plații indemnizației lunare acordate C. S., in baza dispozițiilor Legii nr. 341/2004, începând cu data de 01.01.2014, conform prevederilor art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010. Mai mult decât atât i s-a comunicat o noua decizie prin care i se instituie in sarcina obligația de a restitui o suma de bani foarte importanta aferenta perioadei 01.06._14.
Rezulta din motivarea lacunara a deciziei ca aceasta a fost emisa ca urmare a faptului ca s-a primit Adresa SSPR nr. 18/8885/03.12.2013, adresa din care ar rezulta ca i-ar fi fost anulat Certificatul de Erou Martir al Revoluției Romane, in baza căruia mi-au fost acordate drepturile.
Decizia 3361/9.10.2007 a fost insa emisa in temeiul dispozițiilor Legii nr. 187/1999, care a fost inițial suspendata prin admiterea excepției de neconstituționalitate si constatarea neconstituțional acesteia prin Decizia Curții Constituționale nr. 51/31.01.2008 si ulterior abrogata conform dispozițiilor art. 38 din Ordonanța de Urgenta nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securității.
Pentru motivele invocate solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de către pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII s-a arătat că verificarea domnului C. S. a fost declanșată ca urmare a cererii nr. P 1442/05/25.07.2005, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 (S.S.P.R.). Temeiul legal al acestei verificării l-a reprezentat art. 2 lit. z din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității ca poliție politică, care prevedea: „Pentru a asigura dreptul de acces la informațiile de interes public, orice cetățean român cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securității, ca poliție politică, a persoanelor care ocupă sau candidează pentru a fi alese ori numite în următoarele demnități sau funcții: z) persoanele care dețin titlul de revoluționar sau de luptător cu merite deosebite în Revoluția din decembrie 1989".
De asemenea, potrivit art. 8 din Legea nr. 341/2004: „de prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost implicate în activitățile fostei securități ca poliție politică, precum și persoanele care au organizat, au acționat, au instigat și au luptat, sub orice formă, împotriva Revoluției.
Din analiza textului, se observă că norma legală nu distinge între cei ce au capacitate de folosință sau nu; în concluzie se face aplicarea principiului de drept potrivit căruia acolo unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem, „ubi lex non distinguit, nec nos dintinguere debemus".
În ipoteza în care s-ar fi aflat în posesia numelui și domiciliului moștenitorilor domnului C. S., pârâtul nu avea obligația de a îi înștiința cu privire la emiterea actului, neaflându-ne într-un litigiu cu caracter patrimonial, ci într-o procedură de verificare ce urma a fi finalizată prin emiterea unui act administrativ individual.
C.N.S.A.S. nu avea obligația de a înștiința urmașii domnului C. S., în legătură cu emiterea unui act administrativ emis pe numele acestuia.
Solicită a se observa că reclamantele se află într-o gravă eroare cu privire la invocarea în speța dedusă judecății atât a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, act normativ intrat în vigoare în martie 2008, cât și a prevederilor Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2008, prin care Legea nr. 187/1999 a fost declarată neconstituțională. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 147 al 4 din Constituția României: „deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării sunt general obligatorii și au efecte numai pentru viitor". Decizia nr. 3361 din data de 09.10.2007 a fost emisă în temeiul Legii nr. 187/1999, declarată neconstituțională la data de 31.01.2008.
Mai arată pârâtul că toatele procedurile derulate de către C.N.S.A.S. au fost în acord cu litera și spiritul j legilor aplicate în materia supusă discuției, iar instituția și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau potrivit cadrului legal în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 3361 din data de 09.10.2007.
Prin răspunsul la întâmpinare formulată în cauză de către reclamanți s-a arătat că:
F. de cele învederate anterior, rezulta fără putința de tăgadă ca nu intra in categoria persoanelor pasibil a fi verificate conform dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 187/1999 si aceea a eroilor martiri ai Revoluției Romane, ceea ce trebuie sa constatarea nulității actului atacat.
F. de susținerea paratului în sensul ca nu avea obligația să comunice decizia, răspunsul la aceasta chestiune este dat tocmai de dispozițiile art. 16 din Legea 187/1999, conform cu care:
Împotriva comunicării eliberate potrivit art. 15 alin. (4) solicitantul sau persoana cu privire la care s-a cerut verificarea se poate adresa Colegiului Consiliului printr-o contestație, în termen de 15 zile de la data primirii comunicării. Colegiul Consiliului reexaminează documentația care a stat la baza comunicării și în termen de 30 de zile de la data depunerii contestației adopta o decizie care se comunică în termen de 10 zile atât solicitantului, cat și persoanei cu privire la care s-au efectuat verificări, indiferent de autorul contestației. Decizia Colegiului Consiliului poate fi atacată în termen de 30 zile de la data comunicării la Curtea de apel, secția civilă, în competența căreia își are domiciliul contestatarul.
Rezultă cu puterea evidentei ca posibilitatea contestării deciziei revenea instituției care a solicitat verificarea, dar si persoanei verifícate. Si susținerea in sensul ca nu erau cunoscute domiciliile este falsa, atâta vreme cat chiar au fost supuse verificării de catre CNSAS, primind decizii de necolaborare.
În acest context faptic si juridic, rezulta cu evidenta ca orice demers care vizează verificări ale unei, persoane conform dispozițiilor Legii nr. 187/1999 se referea strict si limitativ la persoane in viata la momentul verificării si nicidecum la persoane decedate.
Or, fără putința de tăgada, din momentul decesului capacitatea de folosința încetează. Ca atare, actul emis de catre CNSAS a vizat o persoana decedata, ceea ce conduce la singura concluzie viabila, si anume aceea a constatării nulității absolute a actului emis cu desconsiderarea dispozițiilor legale imperative.
Din aceasta perspectiva esențial este faptul ca litigiul pornit fíe la acel moment, fie ulterior (chiar si anul 2014) s-ar suüpune dispozițiilor legii noi, si anume OUG 24/2008, aprobata cu modificări si completări prin Legea 293/2008.
Fără a se referi la aplicabilitatea si efectele produse de catre deciziile curții constituționale, solicită a se reține ca actul administrativ examinat este expres in contradicție cu situația de drept creată prin declararea ca neconstituționala a Legii nr. 187/1999, dar si cu abrogarea acestei legi prin art.38 din OUG 24/2008 context in care se impune anularea actului acesta devenind ilegal, iar sancțiunea ilegalității este nulitatea actului.
In situația in care s-ar menține aceasta decizie, ar însemna să se creeze o discriminare directa între persoanele verificate anterior declarării neconstituționale si a abrogării Legii nr. 187/1999 si toate celelalte categorii de persoane, care au beneficiat de dreptul la un proces echitabil in considerarea dispozițiilor ort. 6 din CEDO.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea a admis, în parte, cererea formulată de reclamanți, pentru următoarele considerente:
În speță, intimatele beneficiau de o indemnizație lunară primită în baza Legii nr. 341/2004, Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la B. din noiembrie 1987, în urma stabilirii calității de Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989 a soțului, respectiv tatăl C. S., decedat în cursul Revoluției, în perioada 22-25.12.1989, în urma unei plăgi împușcate.
Însă, prin Decizia nr._/30.05.2014 a Casei Județene de Pensii Sibiu s-a dispus încetarea plății indemnizației lunare acordate familiei și restituirea sumelor achitate în perioada 01.06._14, întrucât urmare a Deciziei nr. 3361/09.10.2007 a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (file 22-23) s-a constatat că de fapt dnul C. S. a fost agent al poliției politice comuniste având gradul de maior, IJP Sibiu, compartiment 0620 ceea ce a condus la anularea Certificatului de Erou Martir al Revoluției Române (adresa SSPR nr. 18/8885/03.12.2013). Este cert că maiorul C. S. a participat la Revoluția Română din 1989.
Interesul petentelor este material pentru drepturile cuvenite, respectiv încasate și de natură morală.
Temeiul legal al acestei verificării l-a reprezentat art. 2 lit. z din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității ca poliție politică, care prevedea: „Pentru a asigura dreptul de acces la informațiile de interes public, orice cetățean român cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securității, ca poliție politică, a persoanelor care ocupă sau candidează pentru a fi alese ori numite în următoarele demnități sau funcții: z) persoanele care dețin titlul de revoluționar sau de luptător cu merite deosebite în Revoluția din decembrie 1989".
De asemenea, potrivit art. 8 din Legea nr. 341/2004: „de prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost implicate în activitățile fostei securități ca poliție politică, precum și persoanele care au organizat, au acționat, au instigat și au luptat, sub orice formă, împotriva Revoluției”, fără să se distingă cu privire la capacitatea procesuală de folosință.
În cauză, actul atacat respectiv Decizia nr. 3361/09.10.2007 se întemeiază pe Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, abrogată ca urmare a Deciziei nr. 51 din 31 ianuarie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste.
Cu privire la natura juridică a activității de jurisdicție desfășurată de C. Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de Colegiul Consiliului prin prisma normelor constituționale amintite, Curtea Constituțională a constatat că aceasta nu se încadrează în niciuna dintre jurisdicțiile prevăzute și admise de Constituția României. Jurisdicția exercitată de C. Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de Colegiul Consiliului nu este o jurisdicție administrativă pentru că nu este facultativă, așa cum cere art. 21 alin. (4) din Constituția României, ci obligatorie. Organele care o exercită nu sunt instanțe judecătorești și nu se supun normelor de organizare și funcționare prevăzute în titlul III cap. VI din Constituție, intitulat "Autoritatea judecătorească". Curtea Constituțională a constatat că, prin toate aceste abateri de la statutul constituțional al justiției și, mai cu seamă, prin confuzia între funcția de anchetă, cea de judecată și cea de soluționare a căilor de atac împotriva propriilor decizii, prin lipsa de contradictorialitate și publicitate a dezbaterilor, prin limitarea dreptului la apărare al persoanelor verificate, prin liberul arbitru în administrarea și aprecierea probelor, precum și prin posibilitatea de a da, în aceleași cauze, verdicte noi, contrare celor validate prin deciziile definitive ale instanțelor judecătorești, jurisdicția exercitată de C. Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de Colegiul Consiliului se definește ca o jurisdicție extraordinară, iar natura juridică a organelor care o exercită este cea a instanțelor extraordinare, interzise de art. 126 alin. (5) din Constituția României.
Reglementarea deconspirării poliției comuniste și a accesului la informații privind activitatea acesteia prin intermediul unei jurisdicții extraordinare era de natură să aducă prejudicii demnității și integrității persoanelor nevinovate, supuse verificării pentru simpla împrejurare că se încadrează în categoriile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 187/1999, încălcându-se astfel prevederile art. 1 alin. (3) și art. 22 alin. (1) din Constituție. Prejudiciile produse în aceste cazuri sunt cu atât mai evidente și mai grave cu cât, așa cum s-a arătat mai sus, Colegiul Consiliului poate relua verificările oricând apar noi probe, iar aprecierea caracterului de probe noi și a valorii acestora aparținea Colegiului Consiliului, în dubla sa calitate de organ de anchetă și de organ de decizie, de judecător.
Cu privire la argumentul intimatei că „decizia nu avea caracter normativ față de persoana titulară a deciziei CNSAS și nu avea obligația înștiințării moștenitorilor dlui C. S., fiind o procedură de verificare prin emiterea unui act administrativ individual”, Curtea a considerat că actul administrativ unilateral cu caracter individual nu era opozabil terților, nefiind supus niciunei forme de publicitate, iar aceștia nu aveau posibilitatea reală de a cunoaște existența de la data emiterii lui. Acest act era adus la cunoștință doar destinatarului său prin comunicare. Așa fiind, terții - persoane vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim - se găseau în imposibilitatea obiectivă de a cunoaște existența unui act administrativ adresat altui subiect de drept. S-a arătat că întrucât dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 condiționau îndeplinirea procedurii prealabile obligatorii de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată, alta decât destinatarul actului administrativ atacat, într-un termen de cel mult 6 luni de la data emiterii actului, era evident că accesul la instanță al acestor categorii de persoane este practic blocat. Instanța de judecată respingea cererea ca tardiv introdusă, în condițiile în care reclamantul a luat cunoștință de existența actului ulterior prescrierii termenului de 6 luni de la data emiterii acestuia. Or, potrivit art. 21 din Constituție, "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime". Este adevărat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența de a stabili procedura de judecată, iar în considerarea unor situații deosebite, pot fi adoptate reguli speciale, însă norma constituțională menționată nu justifică reglementarea unor prevederi legale care să aibă ca efect încălcarea unui drept. În acest sens s-a pronunțat constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de exemplu în Cauza Prince Hans-A. II de Lichtenstein contra Germaniei, 2001, precum și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006.
Din aceste motive, prin Decizia CCR nr. 797/2007 s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și s-a constatat că textul de lege este neconstituțional în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
Referitor la aserțiunea intimatei că „decizia nr. 3361/09.10.2007 a fost emisă legal și constituțional în temeiul Legii nr. 187/1999, declarată mai târziu neconstituțională la data de 31.01.2008”, strict juridic, nulitatea actelor adminstrative presupune nerespectarea condițiilor legale anterioare sau contemporane emiterii actelor atacate.
Intimata a emis decizia într-un status quo juridic din care nu făcea parte Decizia CCR nr. 51/2008. Principiul tempus regit actum ține de aplicarea legii și deciziilor Curții Constituționale de la data intrării lor în circuitul juridic, prin aducerea la cunoștință tuturor subiecților de drept, aspect realizat de publicarea în Monitorul Oficial.
Principiul neretroactivității legii a fost preluat inițial de legiuitorul român în Codul civil și, respectiv, în Codul penal. În considerarea importanței sale pentru statul de drept, acest principiu a fost ridicat la rang constituțional, fiind consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituția României din 1991. Ca urmare a receptării jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forma inițială a textului a fost îmbogățită cu ocazia revizuirii Constituției, astfel încât, în prezent, acesta are următoarea redactare: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”. Așa cum observa Curtea Constituțională în una dintre deciziile sale (Decizia CCR nr.9/1994), „consecințele înscrierii principiului neretroactivității în Constituție sunt foarte severe și probabil, tocmai de aceea, soluția aceasta nu se întâlnește în foarte multe țări, dar în același timp ridicarea la rangul de principiu constituțional se justifică prin faptul că asigură în condiții mai bune securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, precum și datorită faptului că blochează nesocotirea separației dintre puterea legislativă, pe de o parte, și puterea judecătorească sau cea executivă, pe de altă parte, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept”. Ca urmare a consacrării sale constituționale, acest principiu a devenit obligatoriu nu doar pentru judecătorul care aplică legea, ci și pentru legiuitor, care este ținut deopotrivă să-l respecte în procesul de legiferare, neretroactivitatea legii constituind o garanție fundamentală a drepturilor constituționale.
Conform art. 147 alin. 4 din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Curtea a apreciat astfel că interpretările care urmăresc aplicarea retroactivă a Deciziei CCR nr. 51/2008 asupra deciziei în scopul de a atrage sancțiunea nulității lor sunt o încălcare a art. 147 alin. 4 din Constituție, deoarece sintagma „au putere numai pentru viitor” nu poate fi schimbată cu aplicarea lor pentru trecut, iar aplicarea art. 9 din Legea nr. 554/2004 este nuanțată de existența Deciziei CCR nr. 660/2007. Curtea consideră că art. 9 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 nu poate stabili prin lege o derogare de la Constituție, cu privire la sintagma „deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.
Pentru aceste motive, Curtea a considerat că nulitatea poate fi doar parțială, cu privire la efectele juridice ale deciziei atacate după publicarea Deciziei CCR nr. 51/2008, întrucât în caz contrar principiul constituțional al aplicării pentru viitor de la data publicării a deciziilor Curții Constituționale ar fi schimbat cu principiul doctrinar al aplicării retroactive a acestor Decizii, ceea ce ar afecta și securitatea raporturilor juridice, dar și toate actele realizate anterior Deciziei CCR cu terți de bună-credință.
În practică există jurisprudență diferită asupra aplicării principiului neretroactivității Deciziilor CCR și asupra situațiilor juridice „pendinte”, adică cele care nu au devenit facta praeterita (definitive ca urmare a necontestării lor), noțiuni introduse de doctrină.
S-a arătat mai ales în jurisprudența Curții Constituționale și în doctrina oferită de magistrații săi asistenți (Senia M. C. și Benke Karoly: http://www.ccr.ro/uploads/RelatiiExterne/2012/CB.pdf) că sunt „cauze pendinte” în care este aplicabilă erga omnes decizia Curții Constituțională, acelea aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării Deciziei CCR, acelea în care fusese invocată deja excepția de neconstituționalitate, dar și acelea în care nu fusese invocată excepția de neconstituționalitate însă este aceeași situație juridică neconsolidată încă.
În cauzele care nu se aflau pe rolul instanțelor la data publicării deciziei Curții Constituționale, „chiar dacă acțiunea este introdusă în termenul de prescripție a dreptului, partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei Curții Constituționale, din perspectiva acesteia fiind vizat un raport juridic epuizat. În aceste cazuri, decizia Curții Constituționale se va aplica exclusiv în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în Monitorul Oficial. Așadar, raportul juridic stabilit anterior publicării deciziei reprezintă o facta praeterita din perspectiva acestei decizii. Pronunțarea unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme legale nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, întrucât, prin crearea situației litigioase, partea ar viza modificarea raporturilor juridice existente, cu consecința extinderii efectelor deciziei Curții pentru trecut. Or, o asemenea situație ar contraveni flagrant prevederilor art.147 alin.(4) din Constituție, care consacră expres efectul ex nunc al deciziilor instanței constituționale.” (fila 8 din articolul citat mai sus).
Înalta Curte are o abordare nuanțată în sensul că „deciziile Curții aplicându-se numai pentru viitor nu pot aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite” (Decizia nr.12 din 19 septembrie 2011, pronunțată ca urmare a formulării unui recurs în interesul legii: „efectele deciziilor nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare. Totuși, pentru a nu se aduce atingere unui drept statuat jurisdicțional definitiv, incidența deciziilor menționate nu va fi recunoscută în faza procesuală a recursului, unde nu mai are loc o devoluare a fondului pentru stabilirea faptelor, ci controlul se limitează la verificarea bazei legale de la momentul pronunțării hotărârii”).
Astfel, rezultă din interpretarea ICCJ că decizia Curții Constituționale se va aplica exclusiv în privința raporturilor juridice în desfășurare sau care urmează a se naște după publicarea sa în Monitorul Oficial și doar în faza procesuală a fondului.
Deciziile Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții din acestea sunt general obligatorii (erga omnes) și nu limitate doar la părțile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepția (inter partes).
De asemenea prin Decizia nr.29/2011 a ICCJ pronunțată ca urmare a formulării unui recurs în interesul legii, Înalta Curte a arătat că „Având în vedere cele anterior stabilite cu privire la caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, Înalta Curte reține că instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit”.
Pentru aceste motive, Curtea a considerat că nulitatea poate fi doar parțială, cu privire la efectele juridice ale deciziei după publicarea Deciziei CCR nr. 51/2008, întrucât în caz contrar principiul constituțional al aplicării pentru viitor de la data publicării a deciziilor Curții Constituționale ar fi schimbat cu principiul aplicării retroactive a acestor Decizii, ceea ce ar afecta și securitatea raporturilor juridice.
Pentru motivele de mai sus, Curtea va admite cererea în parte și va anula actul atacat în privința efectelor sale juridice produse după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr.51/2008, acordându-se cheltuielile de judecată conform art. 453 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanții C. Ș. domiciliată în Sibiu, ..10,județ Sibiu, C. R. domiciliată în București, .,.,., C. I. domiciliată în Sibiu, ..10,județ Sibiu, C. S. cu ultimul domiciliu în Sibiu, ..10,județ Sibiu, în parte, în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII cu sediul în București, ..55-57,sector 3.
Anulează actul atacat în privința efectelor sale juridice produse după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr.51/2008.
Obligă intimata să plătească petenților în total 1000 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi, 17.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M.-C. I. D. Ș.
Tehred.M.C.I.
Dact D.S/7ex
| ← Acţiune în constatare. Încheierea nr. 3/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2894/2015.... → |
|---|
