Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 3780/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3780/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 48547/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3780
Ședința publică de la 30.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. P.
JUDECĂTOR - B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR - A. J.
GREFIER - M. G.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul-reclamant F. G. S., împotriva sentinței civile nr. 1767/25.04.2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALU SPIRII” AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, I. G. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ, D. S. și L. M. S., având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999)- despăgubire”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezența sentință, însă Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv la data 29.06.2015 și pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 17.06.2011, reclamantul F. G. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții I. pentru Situații de Urgență "Dealu Spirii" al Municipiului București, I. G. pentru Situații de Urgență, D. S. și L. M. S., anularea adresei nr._/02.03.2011 și obligarea pârâților la plata daunelor morale în cuantum de_ euro.
Prin Sentința civilă nr. 1767 din 25.04.2012, Tribunalul București a respins acțiunea ca neîntemeiată.
P. a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin adresa nr._/02.03.2011, reclamantului i s-a atras atenția asupra faptelor săvârșite (nerespectarea atribuțiilor de serviciu, prezentarea de rapoarte neconforme cu realitatea, dezinteres în pregătirea profesională) și a consecințelor acestora și i s-a recomandat revizuirea atitudinii în vederea desfășurării în viitor a întregii activități profesionale în baza regulamentelor și ordinelor militare.
Tribunalul a reținut că în cauză nu este vorba despre o decizie de aplicare a unei sancțiuni disciplinare, care să poată fi supusă controlului de către instanța de contencios administrativ, în conformitate cu dispozițiile art. 70 din Regulamentul disciplinei militare, iar, pe de altă parte, motivele invocate în susținerea cererii sunt neîntemeiate.
Astfel, s-a constatat că potrivit art. 33 și 34 din Legea nr. 80/1995, pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de conviețuire socială, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor li se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare: avertisment; mustrare scrisă; consemnare; retrogradare în funcție; amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1-2 ani; sancțiunile disciplinare se aplică potrivit regulamentelor militare. În același sens, art. 39 din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul Ministrului apărării naționale nr. 26/2009, prevede că, pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de conviețuire socială, cadrelor militare li se pot aplica următoarele sancțiuni: avertisment; mustrare scrisă; retrogradare în funcție; amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1-2 ani; trecerea în rezervă.
S-a mai constatat că art. 55 din Regulament prevede că pentru o abatere disciplinară comandantul poate lua una dintre următoarele măsuri: să atragă atenția subordonatului asupra faptei săvârșite și a consecințelor acesteia și să-i indice modul de comportare în viitor; să aplice o sancțiune disciplinară, conform competențelor, sau să facă propuneri pentru sancționarea disciplinară către persoanele care au această competență; să facă propuneri sau să ordone cercetarea și judecarea faptei în consiliul de onoare sau în consiliul de judecată ori în comisia de cercetare prealabilă, conform competențelor prevăzute de actele normative în vigoare.
Din coroborarea acestor dispoziții, instanța de fond a ajuns la concluzia că atragerea atenției asupra faptei săvârșite și a consecințelor acesteia nu constituie o sancțiune disciplinară, ci o măsură sui-generis care poate fi dispusă de comandat în cazul săvârșirii de către subordonat a uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 43.
Prin urmare, s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 70 din Regulamentul disciplinei militare, care se referă doar la militarii nemulțumiți de sancțiunea aplicată, nu și la măsura atragerii atenției, adresa nr._/02.03.2011 nefiind un act administrativ în sensul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a produs efecte juridice proprii, reclamantul recunoscând că încetarea raporturilor sale de serviciu nu are nicio legătură cu atenționarea primită la data de 02.03.2011.
S-a apreciat că, și în situația în care s-ar considera că adresa nr._/02.03.2011 constituie un act administrativ supus controlului judecătoresc în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în urma analizării raportului reclamantului din data de 30.12.2010, constată că acesta a încălcat prevederile art. 127 din Regulamentul de ordine interioară, potrivit cărora raportul personal trebuie să fie făcut în limitele politeții militare, să se refere numai la problemele care pot fi probate cu dovezi și să privească strict persoana militarului în cauză.
Instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut afirmații care nu s-au dovedit în cauză și a folosit un mod imperativ de adresare, neadecvat relațiilor ierarhice de subordonare, denotând lipsă de respect față de comandați și de superiori. Referirile reclamantului la dispozițiile OG nr. 27/2002 nu pot fi primite, întrucât dreptul de a formula petiții trebuie privit în contextul special dat de disciplina și rigorile militare, caracterizate prin relații ierarhice de subordonare și respect față de superiori.
Prin urmare, s-a apreciat că în mod corect s-a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea faptelor prevăzute de art. 42 alin. 1 lit. e și art. 42 alin. 2 lit. b și c din Regulamentul Disciplinei Militare (nerespectarea atribuțiilor de serviciu, prezentarea de rapoarte neconforme cu realitatea, dezinteres în pregătirea profesională) și s-a aplicat măsura de atragere a atenției, conform art. 55 lit. a din Regulament.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a daunelor morale în cuantum de_ euro, având în vedere dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a reținut că aceasta putea fi soluționată doar în situația admiterii cererii de anulare a adresei nr._/02.03.2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F. G. S..
Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a invocat excepția de nelegalitate a art. 55 lit. a) din Regulamentul Disciplinei Militare aprobat prin ordinul M26 din 2009, excepție care a format obiectul dosarului nr._, soluționat, irevocabil, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4674 din 4 decembrie 2014, excepția de nelegalitate fiind respinsă ca neîntemeiată.
Recurentul a solicit admiterea recursului în baza art. 304 pct. 8 și pct. 9, art. 3041 din Codul de Procedură Civilă, invocând următoarele motive:
-Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal. Recurentul a susținut că i s-a respins acțiunea ca neîntemeiată, fără a se arăta baza legală a acestei hotărâri. Apreciază că prin respingerea acțiunii ca neîntemeiată se încalcă art. 21 alin. 1 din Constituția României, se încalcă art. 76 alin. 1 din Legea nr. 188/1999. se încalcă art. 1 alin 1 din legea 554/2004. Mai mult, i se respinge acțiunea ca neîntemeiată, dar în hotărâre nu se precizează în baza cărui articol din Constituție și/sau în baza cărui articol din lege s-a luat o asemenea hotărâre de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.
-Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
-Instanța de judecată a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, neobservând faptul că obiectul acestui dosar este adresa nr._ din 02.03.2011 care îmbracă forma unui act administrativ. Adresa nr._ din 02.03.2011 este emisă de o autoritate publică, conține număr de înregistrare dat de autoritatea publică, în speță I.S.U. „Dealu Spirii" M.B., conține aplicată ștampila autorității publice, conține semnătura comandantului/conducătorului autorități publice, este un act unilateral cu caracter individual, este un act de aplicare a unei pedepse, în speță art. 55 lit. a din Regulamentul Disciplinei Militare.
-Instanța de judecată a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, neobservând faptul că obiectul acestui dosar este un litigiu între funcționarii publici, schimbând și inversând sarcina probei în defavoarea sa, încălcând astfel prevederile art. 272 din Legea 53/2003, republicată (codul muncii) potrivit cărora „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare".
Recurentul a arătat că în petiția din 30.12.2010 a prezentat mai mulți martori care pot confirma o parte din cele expuse, dar instanța de judecată nu a vrut să ia în considerație martorii precizați. Mai mult, însăși autoritatea emitentă, în speță I.S.U. „Dealu Spirii" M.B. și comandantul/conducătorul autorității publice prin adresa nr._ din 02.03.2010 confirmă faptul că a scris adevărul, confirmă că cele precizate s-au dovedit și sunt conforme cu realitatea.
Tribunalul consideră că a făcut afirmații care nu s-au dovedit, dar cele precizate s-au dovedit, i s-a dat și liber pentru recuperarea orelor rămase la serviciu în 29.12.2010, autoritatea publică, în speță I.S.U. „Dealu Spirii" M.B. și comandantul/conducătorul recunoscând și confirmând că a spus adevărul.
Recurentul a arătat că Tribunalul a greșit prin faptul că, în loc să precizeze faptele a precizat prevederile din Regulamentul Disciplinei Militare. Tribunalul nu prezintă faptele deoarece aceste fapte nu există. Tribunalul înlocuiește faptele cu niște prevederi din Regulamentul Disciplinei Militare. Tribunalul îl găsește vinovat dar nu prezintă nici o faptă, nu prezintă nici o motivare. Această stare de fapt nu are susținere probatorie, în sensul că situația expusă nu a fost probată, nu a fost dovedită, nu a fost susținută, nu a fost motivată, și nu există nici o descriere a faptei. D. simpla consemnarea a prevederilor art. 42 alin. 1 lit. e și art. 42 alin. 2 lit. b și c din Regulamentul Disciplinei
Militare nu este suficientă pentru ca tribunalul să considere că: „în mod corect s-a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea faptelor".
Consideră că Tribunalul aplică Constituția României, aplică legile României, aplică Ordonanțele de Guvern și aplică Hotărârile de Guvern, nu aplică regulamentele. Consideră că Tribunalul ar trebui să fie în slujba legii nu în slujba regulamentelor. Tribunalul arată că este vinovat, dar nu arată temeiul legal pe care se bazează. Aceste regulamente nu sunt date de Parlamentul României iar unele prevederi din regulamente sunt ilegale și/sau neconstituționale. Regulamentul Disciplinei Militare este aplicabil prin voința unui singur om, în speță ministrul apărării naționale.
Recurentul a criticat faptul că, în mod incorect prima instanță a reținut în sarcina sa „săvârșirea faptelor prevăzute de art. 42 alin. 1 lit. e și art. 42 alin. 2 lit. b și c din Regulamentul Disciplinei Militare” (nerespectarea atribuțiilor de serviciu, prezentarea de rapoarte neconforme cu realitatea, dezinteres în pregătirea profesională), arătând că a depus o singură petiție și nu mai multe rapoarte neconforme cu realitatea.
Art. 42 alin. 2 lit. c, din Regulamentul Disciplinei Militare nu prevede „dezinteres în pregătirea personală" așa cum tribunalul în mod incorect și greșit a reținut în sarcina sa.
Apreciază că acțiunea sa la Tribunalul București este întemeiată din următoarele motive:
-a fost pedepsit în mod nedrept, în mod necinstit, în mod ilegal, în mod neconstituțional pentru o petiție depusă la sediul I.S.U. ,.Dealu Spirii" M.B. Cetățenii români au dreptul să înainteze petiții și nicidecum nu sunt pedepsiți;
- în baza acestei petiții a fost acuzat. Recurentul a arătat că nu poate fi obligat să respecte un regulament atunci când este în timpul liber, nu este plătit de serviciu, dacă se accidentează în timpul liber nu se consideră accident de muncă, nebeneficiind de prevederile corespunzătoare unui accident de muncă, în pontaj nu figurează că a muncit, orele libere nu sunt considerate ore muncite, etc.;
-dorește să se facă dreptate și de acea s-a adresat instanței de contencios administrativ;
-este o persoană vătămată în drepturi, libertăți și în interese iar conform art. 21 alin. 1 din Constituția României („(1) Orice persoana se poale adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților si a intereselor sale legitime."") se poate adresa justiției;
-este o persoană vătămată în drepturi, libertăți și în interese iar conform art. 76 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 („(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate adresa instanței judecătorești, în condițiile legii, împotriva autorității sau instituției publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.") se poate adresa instanței judecătorești;
-este o persoană vătămată în drepturi, libertăți și în interese iar conform art. 1 alin 1 din legea 554/2004 („(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atat privat, cât și public") are dreptul să se adreseze instanței de contencios administrativ;
-este o persoană vătămată în drepturi, libertăți și în interese, acțiunea mea este întemeiată și am respectat art. 7 din legea 554/2004 („(1) înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există."") - la 11 martie 201 1 i s-a adus la cunoștință pedeapsa ce i s-a aplicat, iar la 25 martie 2011 a rugat să i se anuleze, revoce atenționarea comunicată prin răspunsul nr._ din 02.03.2011. Inante de a se adresa instanței s-a adresat (în termenul de 30 de zile) organului ierarhic superior, a cerut anularea (revocarea) atenționării;
-în actul de pedepsire (nr._ din 02.03.2011) emis de I.S.U. „Dealu Spirii" M.B. și care conține semnătura comandantului acestei autorități publice, se minte că se face vinovat și de „dezinteres în pregătirea personală - în conformitate cu prevederile art. 42, alin. 2, lit. c," din Regulamentul Disciplinei Militare". Art. 42 alin. 2 lit. c, din Regulamentul Disciplinei Militare prevede: „neexecutarea la timp a controalelor stabilite prin reglementările în vigoare, din cauze ce țin de persoana respectivă". Art. 42 alin. 2 lit. c. din Regulamentul Disciplinei Militare nu prevede „dezinteres în pregătirea personală" ;
-pentru că a respectat Constituția României, Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, normele metodologice din 2002 de aplicare a Legii nr. 544/2001 aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 123 din 2002, Ordonanța de Guvern nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, a fost pedepsit în mod abuziv, în mod ilegal și în mod neconstituțional. Nu a fost pedepsit conform Constituției României și/sau conform legilor României, deoarece este legal și constituțional să depună petiție și/sau petiții. Dacă nu era angajat al I.S.U.„Dealu Spirii" M.B. nu primea nici o pedeapsă pentru depunerea petiției deoarece nu este nimic rău în a depune o petiție și mai mult dreptul de petiționare este constituțional și este legal. Astfel, pedepsirea sa pentru o petiție, este nelegală și neconstituțională;
-pedepsirea sa conform art. 55 lit. a) din R.D.M. s-a facut printr-un act unilateral emis de o autoritate publică, în speță I.S.U. „Dealu Spirii" M.B.;
-a fost vătămat în dreptul la demnitate, dreptul la petiționare, dreptul la libertate de exprimare în scris, dreptul de cetățean român, dreptul de a putea să se apere sau să fie apărat de către un avocat sau un apărător ales, dreptul la informație, dreptul la libertatea credințelor că în viață este bine să fie corect, cinstit, drept și să facă ceea ce este bine;
-are interes de a i se face dreptate deoarece a fost pedepsit în mod nedrept abuziv, ilegal și neconstituțional;
-are interes să repare demnitatea care i-a fost pătată în mod abuziv ilegal și neconstituțional;
-are interes să aibă dosarul curat deoarece este nevinovat și nu dorește să aibă această pedeapsă aplicată pentru niște motive neadevărate, mincinoase și inventate;
-a fost pedepsit cu atenționare conform art. 55 lit. a) din Regulamentul Disciplinei Militare;
-atenționarea este ilegală deoarece încalcă legile și Constituția României;
-art. 55 lit. a) din Regulamentul Disciplinei Militare este nelegal deoarece încalcă prevederile art. 33 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și art. 251. 252.Legea nr. 53/2003 codul muncii (republicat în M.O. din 18.05.201 1);
-atenționarea sa are același înțeles și sens cu sancțiunea disciplinară mustrare scrisă;
-atragerea atenției de către comandant se poate face numai dacă s-a comis abatere de la disciplina militară, ori din moment ce nu a comis nici o abatere disciplinară, nu poate fi de acord cu această pedeapsă;
-a cerut daune morale deoarece a fost pedepsit pe nedrept în mod abuziv, ilegal și neconstituțional;
-măsura atenționării prevăzută la art. 55 lit. a) din Regulamentul Disciplinei Militare este ilegală deoarece încalcă art. 33 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu completările și modificările ulterioare;
-atenționarea conform art. 55 lit. a) din R.D.M are același înțeles și sens cu sancțiunea disciplinară mustrare scrisă;
-aplicarea pedepsei conform art. 55 lit. a) din R.D.M. este ilegală deoarece decizia de pedepsire nu s-a comunicat în termenul legal de 5 zile (art. 252 alin. 3 din legea nr. 53/2003);
-aplicarea pedepsei conform art. 55 lit. a) din R.D.M. este ilegală deoarece decizia de pedepsire a fost emisă prin încălcarea art. 252 alin 1 din Legea nr 53/2003. Această decizie de pedepsire nu a fost emisă în termenul legal de 30 de zile calendaristice (art. 252 alin. 3 din legea nr 53/2003) de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare. A fost pedepsit pentru petiția depusă în 30.12.2010 care a fost înregistrată cu nr._ din 30.12.2010 iar termenul de 30 de zile calendaristice începe din 30.12.2010. Decizia de pedepsire se putea emite în termen de 30 de zile calendaristice care începe din 30 Decembrie 2010. Decizia de pedepsire emisă în 02 martie 2011 este evident că nu a fost emisă în termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință, în speță data de 30 Decembrie 2010;
-actul de pedepsire nu cuprinde toate prevederile art. 252 alin. 2 din Legea nr. 53/2003. Aceste precizări sunt absolut obligatorii, absența oricărei precizări fiind sancționată cu nulitatea absolută, conform art. 252, aliniat 2, literele a, b c, d, c. f, din Legea 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial nr. 345/2011;
-în decizia de aplicare a art. 55. lit. a) din R.D.M. nu se precizează termenul și instanța competentă unde poate fi contestată pedeapsa aplicată;
-în decizia de aplicare a art. 55. lit. a) din R.D.M. nu se precizează nici un temei legal. Decizia de aplicare a art. 55. lit. a) din R.D.M. este lipsită de temei legal. A fost pedepsit fără a se arăta baza legală a acestei pedepse;
-în decizia de aplicare a art. 55. lit. a) din R.D.M. nu sunt descrise faptele pentru abaterile disciplinare prevăzute de: art. 42 alin.2 lit. b) ,.nerespectarea atribuțiilor de serviciu sau superficialitate în îndeplinirea acestora", de art. 42 alin. 1, lit. e) ..prezentarea de rapoarte, scrisori, cereri și sesizări individuale/petiții în grup neconforme cu realitatea" și de art. 42 alin. 1 lit. e) „dezinteres în pregătirea personală" aceste concluzii fiind evident neprobate, nesusținute, nedovedite, aberante, inventate și neadevărate. Această stare de fapt, nu are susținere probatorie, în sensul că situația expusă nu a fost probată, nu a fost dovedită, nu a fost susținută, nu a fost motivată, și nu există nici o descrie a faptei. D. simpla consemnarea a prevederilor din art. 42 alin. 2. lit. b. art. 42 alin. 1, lit. e, „art. 42, alin. 2 lit. c," din Regulamentul Disciplinei Militare nu este suficientă pentru a 11 urmată de emiterea unui act de pedepsire a sa (nr._ din 02.03.2010);
-în decizia de pedepsire, acuzațiile de: (art. 42 alin.2 lit. b) „nerespectarea atribuțiilor de serviciu sau superficialitate în îndeplinirea acestora", ( art. 42 alin. 1, lit. e) ..prezentarea de rapoarte, scrisori, cereri și sesizări individuale/petiții în grup neconforme cu realitatea" și de („art. 42. alin. 2 lit. c") „dezinteres în pregătirea personală" nu sunt motivate și nu se descrie nici o faptă care constituie abatere disciplinară, aceste concluzii fiind evident neprobate, nesusținute, nedovedite, aberante, inventate și neadevărate. Descrierea unei fapte presupune relatarea acesteia în mod concis și obiectiv, cat mai detaliat cu putință. De asemenea la descrierea unei fapte este obligatoriu să se precizeze data și ora când s-a petrecut această faptă, când a început, cât a durat și când s-a terminat, pentru a se evita orice confuzie sau abuz. Descrierea unei fapte presupune în mod obligatoriu precizarea timpului și a locului în care s-a petrecut acea faptă. În decizia prin care a fost pedepsit conform art. 55 lit. a) din R.D.M. nu se precizează data, ora, durata și locul în care s-au petrecut faptele. Nu se descriu circumstanțele în care s-au petrecut aceste evenimente. Nu se motivează, nu se descrie fapta, nu se descrie în ce constă „nerespectarea atribuțiilor de serviciu sau superficialitate în îndeplinirea acestora", nu se descrie în ce constă prezentarea de rapoarte, scrisori, cereri și sesizări individuale/petiții în grup neconforme cu realitatea", nu se descrie în ce constă „dezinteres în pregătirea personală".
Recurentul a arătat că dreptul la apărare i-a fost încălcat. Acuzațiile de încălcare a art. 42 alin.2 lit. b). de art. 42 alin. 1 lit. e) de art. 42 alin. 1, lit. e) menționate în decizia de pedepsire sunt inventate, fără a exista dovezi concludente, cercetare, sau drept Ia apărare.
A menționat că toate misiunile și intervențiile la care a participat au fost îndeplinite cu succes.
Consideră că în data de 30.12.2012 a înaintat o petiție la sediul I.S.U. „Dealu Spirii" M.B. deoarece se afla în timpul său liber.
P. petiția din 30.12.2010 a fost pedepsit pe motive mincinoase, inventate, neadevărate, etc. Pe baza petiției din 30.12.2010 depusă la sediul I.S.U. ..Dealu Spirii M.B. a fost pedepsit conform art. 55 lit. a) din Regulamentul Disciplinei Militare pentru următoarele pretexte neadevărate: „nerespectarea atribuțiilor de serviciu sau superficialitate în îndeplinirea acestora",,prezentarea de rapoarte, scrisori, cereri și sesizări individuale/petiții în grup neconforme cu realitatea" ..dezinteres în pregătirea personală".
D. simpla consemnare a prevederilor încălcate, fară motivare și fară descrierea faptelor, este nelegală și nu este suficientă pentru a fi urmată de emiterea unui act de pedepsire (nr._ din 02.03.2011), cu caracter sancționator. Pedeapsa, conform art. 55 lit. a din R.D.M. este nelegală, nefiind prevăzută ca pedeapsă ce se poate aplica pentru abateri disciplinare conform art. 33 din Legea nr. 80/1995 statutul cadrelor militare.
În Legea nr. 53/2003 Codul muncii republicat în M.O. din 18.05.2011 la art. 272. (sarcina probei) se specifică: „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare."
Apreciază că s-a încălcat de către pârâți art. 2 lit. b) din normele metodologice din 2002 de aplicare a Legii nr. 544/2001 aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 123 din 2002 („principiul aplicării unitare - autoritățile și instituțiile publice asigură respectarea legii în mod unitar, în conformitate cu prevederile acesteia și ale prezentei norme metodologice"), deoarece i s-a aplicat un tratament discriminatoriu față de ceilalți cetățeni români. Cetățenii români au dreptul să înainteze petiții dar recurentul a fost pedepsit cu atragerea atenției pentru că a uzat de acest drept.
A arătat recurentul că nicăieri, în nici o lege în vigoare din România nu se prevede că cetățeanul care înaintează o petiție este pedepsit.
Recurentul a arătat că Ordonanța nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor (publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 1 februarie 2002) și aprobată prin Legea nr.233 din 23 aprilie 2002 (publicată în Monitorul Oficial nr. 296 din 30 aprilie 2002) prevede că petiționarul va primi răspuns indiferent daca soluția este favorabilă sau nefavorabilă, și nicidecum pedepsirea petiționarului.
A arătat că s-au încălcat de către pârâți art. 1 alin. 3, art. 24, art. 4, art. 31, art. 30. art. 51 din Constituția României
Tribunalul i-a respins acțiunea ca neîntemeiată dar nu este sigur, că adresa nr._ din 02.03.201 1 este sau nu este act administrativ. Recurentul a precizat că este un răspuns la o petiție din 30.12.2010 dar poate fi considerat act administrativ deoarece prin această adresă este pedepsit de către comandant potrivit art. 55 lit. a din Regulamentul Disciplinei militare aprobat prin Ordinul ministrului nr. M. 26 din 6 martie 2009.
A susținut că s-a inventat această atenționare de la art. 55 lit. a) din R.D.M. pentru a se comite foarte ușor abuzuri, ilegalități, încălcându-se art. 33 din legea nr. 80/1995. art. 251, 252 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, art. 24 din Constituția României. Atenționarea de la art. 55 lit. a) din R.D.M. este și are același înțeles și sens cu sancțiunea disciplinară mustrare scrisă. Nu i s-a dat sancțiunea disciplinară mustrare scrisă deoarece este mai greu de dat și poate fi contestată foarte ușor la instanța de judecată.
Recurentul a susținut că prin pedepsirea sa se instituie o cenzură asupra libertății de exprimare prevăzute de art. 30 alin. 1 din Constituția României, se interzice dreptul de petiționare (art. 51 din Constituția României), se interzice dreptul la informație (art. 31 din Constituția României), se încalcă art. 6 din Legea 544/2001, se interzice dreptul la petiționare (art. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 27/2002), se încalcă art. 2, 9 din normele metodologice din 2002 de aplicare a Legii nr. 544/2001 aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 123 din 2002.
Art. 55. lit. a din R.D.M. are sensul și scopul de a certa pe cel care a greșit, pe cel care a comis o abatere disciplinară, dar și mustrarea scrisă are sensul și scopul de a certa pe cel care a greșit, pe cel care a comis o abatere disciplinară.
Recurentul a arătat că demnitatea i-a fost batjocorită deoarece conform legilor și Constituției României are dreptul la libertate de exprimare, are dreptul să fie cetățean român, are dreptul de petiționare, are dreptul la demnitate să fie corect cinstit, onest, drept, sincer. A susținut că i-a fost încălcat dreptul la libertatea credințelor garantat de Constituția României.
Mai mult, actul administrativ emis nu îmbracă forma prevăzută de lege pentru aplicarea unei sancțiuni disciplinare, nefiind respectate prevederile din Legea nr. 53/2003 Codul muncii.
Recurentul a arătat că în motivarea instanței de judecată se arată că nu este vorba despre aplicarea unei sancțiuni disciplinare. Respingerea acțiunii pe un asemenea motiv că nu este sancțiune disciplinară consideră că este un motiv incorect și nedrept.
A arătat că este o persoană vătămată în drepturi, libertăți și în interese, cum ar fi: dreptul de cetățean român (art. 1 alin 3. art. 4. art. 15. art 16 alin 1 din Constituția României . dreptul la petiționare (art. 51 din Constituția României, art. 7 din legea 544 din 2001. art. 2 ,9 13 din normele metodologice din 2002 de aplicare a Legii nr. 544/2001 aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 123 din 2002, legea 554/2004 a Contenciosului administrativ, art 1, 2, 8 din Ordonanța de Guvern nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor), dreptul la demnitate (art. 1 alin 3 din Constituția României), dreptul la libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor prin scris (art. 30 din Constituția României), autoritățile publice nu i-au respectat dreptul la viață intimă și privată (art. 26 din Constituția României), pârâții i-au încălcat libertatea conștiinței, libertatea gândirii și a opiniilor (art. 29 alin. 1 și 2 din Constituția României).
A fost pedepsit pentru petiția depusă la sediul I.S.U. „Dealu Spirii" M.B. în data dc 30.12.2010 când era în timpul liber. Pârâții și-au extins controlul asupra vieții sale și în afara serviciului.Consideră că atenționarea este nelegală și este aplicată fără nici un motiv real, deoarece nu a comis nici o abatere disciplinară.
A precizat că nu se descriu circumstanțele în care s-au petrecut aceste evenimente, nu se menționează numele persoanelor care au constatat „nerespectarea atribuțiilor de serviciu sau superficialitate în îndeplinirea acestora" și „dezinteres în pregătirea personală", nu se menționează ce dovezi sunt care să dovedească „nerespectarea atribuțiilor de serviciu sau superficialitate în îndeplinirea acestora" și „dezinteres în pregătirea personală", nu se descriu locul, timpul, durata, dovezi scrise sau verbale, martorii, nimic din toate acestea care să dovedească acuzațiile de „nerespectarea atribuțiilor de serviciu sau superficialitate în îndeplinirea acestora" și „dezinteres în pregătirea personală", nu se aduc dovezi care să indice fapta, locul, timpul, durata în timp cât nu a respectat atribuțiile de serviciu, nu există dovezi concludente.
Recurentul a susținut că, faptul că pârâții persoane fizice nu s-au prezentat la proces pentru ca aceștia să fie audiați de către instanța de judecată, demonstrează în mod clar vinovăția acestora, absența acestora de la proces semnificând o recunoaștere tacită a vinovăției acestora precum și a faptului că are dreptate.
Consideră că tribunalul în mod greșit l-a găsit vinovat de încălcarea art.127 din Regulamentul de ordine interioară deoarece acest regulament se aplică în timpul serviciului iar la data de 30.12.2012 era în timpul liber și nu era obligat să respecte un regulament ce se aplică în unitate, un regulament ce se aplică în timpul serviciului. Mai mult, petiția este în limitele politeții deoarece nu a înjurat sau jignit pe nimeni.
Consideră că tribunalul în mod greșit l-a găsit vinovat de faptul că raportul personal trebuia să se refere numai la probleme care pot fi probate cu dovezi și să privească strict persoana militarului în cauză deoarece petiția din 30.12.2010 nu ar avea sens.
Consideră că tribunalul în mod greșit l-a găsit vinovat de lipsă de respect față de comandanți și de superiori deoarece nu a jignit pe nimeni.
Consideră că tribunalul în mod greșit l-a găsit vinovat de nerespectarea atribuțiilor de serviciu deoarece la data de 30.12.2012 era în timpul liber și nu a avut atribuții de serviciu de îndeplinit sau de respectat.
Consideră că tribunalul în mod greșit l-a găsit vinovat de dezinteres în pregătirea personală deoarece cetățenii români au dreptul să înainteze petiții, iar faptul că a depus (la sediul I.S.U. „Dealu Spirii" M.B.) o petiție în data de 30.12.2012 nu înseamnă că este dezinteres în pregătirea personală.
Recurentul a arătat că din adresa nr._ din 02.03.2011 și din sentința civilă nr. 1767 din 25.04.2012 nu rezultă în ce constă dezinteresul său în pregătirea personală, aceste concluzii fiind evident neprobate, nesusținute și nedovedite.
Recurentul a arătat că despăgubirile pe care le-a cerut sunt reglementate de art. 16 din Legea 554/2004, Codul civil, Legea nr. 188/1999, Codul muncii.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9. art. 3041 din Codul de procedură civilă, art. 1, 2, 33, din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu modificările și completările ulterioare., art. 1, 10, 111-114, 248, 251, 252, 253, 266 - 272 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, art._, 1370, 1371, 1381, 1382, 1383, 1385. 1386, 1388, 1532 din Codul civil în vigoare din 01.10.2011, art. 1 - 31 din Legea 554/2004, art. 4, 5, 13, 16, 24, 26, 29, 30, 31, 41 alin. 3, 51, 52 din Constituția României; art. 1, 3, 6, 7, 9, 13, 21, 22 din Legea 544 din 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, art. 2, 9, 18, din normele metodologice din 2002 de aplicare a Legii nr. 544/2001 aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 123 din 2002, art. 75, 76 din Legea 188/1999, art. 39 - 82. anexa 4 din Regulamentul Disciplinei militare aprobat prin Ordinul nr. M 26, art. 1,2,5.8,11,15 din Ordonanța de Guvern nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, art. 1, 4 din Ordonanța de Guvern nr. 88 din 30.08.2001 aprobată prin Legea nr. 363 din 07.06.2002, punctul 1 și 2 din Legea nr. 363 din 07.06.2002, art. 1, 2 din Hotărârea de Guvern nr. 1492 din 09.09.2004.
Intimatul I. G. pentru Situații de Urgență a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
A arătat că recurentul, prin cererea de recurs depusă nu prezintă motivele reale de nelegalitate ale sentinței recurate ci doar reia aceleași susțineri din cererea de chemare în judecată. Mai mult acesta invocă prevederi din Codului Muncii care nu sunt aplicabile militarilor, întrucât activitatea acestora se desfășoară sub incidența statutului care reglementează drepturile și obligațiile acestora, astfel încât trimiterile la dispozițiile Codului muncii nu pot fi reținute în cazul de față.
A precizat faptul că măsura atenționării subordonatului cu privire la fapta săvârșită și consecințele acesteia, pe care o poate lua comandantul în cazul unei abateri disciplinare, nu constituie sancțiune disciplinară, potrivit prevederilor legale în vigoare - Legea nr. 80/1995 și Regulamentul Disciplinei Militare aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 26/2009.
A susținut că recurentului nu i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară care să poată fi contestată conform prevederilor Ordinului ministrului nr. M.26 din 6 martie 2009 sau ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Cu privire la pretențiile reclamantului referitoare la daunele morale, a arătat că sunt neîntemeiate, recurentul nefacând dovada prejudiciului moral suferit. Este evident că recurentul are obligația să precizeze în ce constă prejudiciul moral și care sunt criteriile de evaluare ale acestuia, pentru ca instanța să poată stabili în ce măsura o astfel de cerere este întemeiată.
Intimatul I. pentru Situații de Urgență „Dealu Spirii" al Municipiului București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
A arătat, în esență, că măsura atenționării subordonatului - cadru militar, așa cum avea calitatea recurentul, cu privire la fapta săvârșită și consecințele acesteia, pe care o poate lua comandantul în cazul unei abateri disciplinare, nu constituie sancțiune disciplinară, potrivit prevederilor legale în vigoare - Legea nr. 80/1995, Regulamentul Disciplinei Militare aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M26/2009. În aceste condiții aprecierile recurentului, referitoare la o pedeapsă ce i-a fost aplicată sunt neîntemeiate, atenționarea neproducând niciun fel de efecte juridice pentru militarul căruia i-a fost adresată.
Având în vedere aceste prevederi legale, este evident faptul că reclamantului nu i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară care să poată fi contestată conform prevederilor Ordinului Ministrului apărării naționale nr. M.26 din 6 martie 2009 sau ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
A mai arătat că acțiunea recurentului este lipsită de un interes actual nejustificând un interes legitim privat, deoarece prin ordinul Inspectorului Șef nr 211/1/27.01.2012 s-a dispus trecerea în rezervă a recurentului, conform Hotărârii Consiliului de Judecată, nr._ din 17.01.2012.
Cu privire la pretențiile recurentului referitoare la daunele morale, apreciază că acestea sunt neîntemeiate, recurentul nefăcând dovada prejudiciului moral suferit. Este obligația recurentului să precizeze in ce consta prejudiciu moral si care sunt criteriile de evaluare ale acestuia, pentru ca instanța sa poată stabili in ce măsura o astfel de cerere este întemeiată.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
În fapt, prin adresa nr._/02.03.2011, recurentului-reclamant i s-a atras atenția asupra faptelor săvârșite constând în nerespectarea atribuțiilor de serviciu, prezentarea de rapoarte neconforme cu realitatea, dezinteres în pregătirea profesională, precum și a consecințelor acestora și i s-a recomandat revizuirea atitudinii în vederea desfășurării în viitor a întregii activități profesionale în baza regulamentelor și ordinelor militare.
Împotriva acestei adrese recurentul-reclamant a formulat acțiunea în contencios administrativ soluționată prin sentința recurată.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a prevederilor art. 55 lit. a) din Regulamentul Disciplinei Militare aprobat prin ordinul M26 din 2009, invocată de recurentul-reclamant prin cererea de recurs, Curtea constată că a format obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel București, fiind respinsă ca neîntemeiată prin Sentința civilă nr. 1358 din 17 aprilie 2013, rămasă irevocabilă, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4674 din 4 decembrie 2014, prin care a fost respins ca nefondat recursul împotriva sentinței menționate.
Pe cale de consecință, fiind stabilit cu putere de lucru judecat faptul că prevederile art. 55 lit. a) din Regulamentul Disciplinei Militare aprobat prin ordinul M26 din 2009 sunt legale, toate criticile din cuprinsul cererii de recurs care reiterează criticile de nelegalitate ale acestor prevederi regulamentare, sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește critica recurentului, potrivit căreia instanța de fond nu a indicat baza legală a sentinței recurate, Curtea constată că este neîntemeiată, întrucât, din analiza considerentelor hotărârii pronunțate de Tribunalul București, se observă că judecătorul fondului a indicat toate textele legale aplicabile a căror interpretare constituie fundamentarea în drept a soluției pronunțate, prin raportare la situația de fapt reținută, expunând clar și concis raționamentul care a condus la această soluție.
Neîntemeiată este și critica referitoare la pretinsa inversare a sarcinii probei, recurentul apreciind în mod eronat că în speță ar fi aplicabile dispozițiile art. 272 din Codul muncii. Curtea constată că, întrucât recurentul-reclamant avea calitatea de militar, la data emiterii adresei nr._/02.03.2011 ce formează obiectul contestației, raporturile sale de serviciu cu intimatul I. pentru Situații de Urgență „Dealu Spirii" al Municipiului București erau guvernate de dispozițiile Legii nr. 80/1995 și nu de dispozițiile Codului muncii care se aplică numai în raporturile de muncă ce au ca izvor un contract individual de muncă. Prin urmare, dispozițiile art. 272 din Codul muncii, invocate de recurent sunt aplicabile numai în litigiile de dreptul muncii întemeiate pe raporturile juridice de muncă născute prin încheierea unui contract individual de muncă, soluționate de secțiile specializate în compunerea prevăzută de lege și nu în litigiile generate de raporturile juridice de serviciu ale militarilor.
Referitor la criticile ce vizează nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate pe fondul cauzei de prima instanță, Curtea constată că sunt neîntemeiate.
În acest sens, se reține că potrivit prevederilor art. 33 și art. 34 din Legea nr. 80/1995, aplicabilă recurentului-reclamant, în virtutea statutului de cadru militar pe care acesta îl avea la data emiterii adresei contestate, pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de conviețuire socială, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor li se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare: avertisment; mustrare scrisă; consemnare; retrogradare în funcție; amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1-2 ani; sancțiunile disciplinare se aplică potrivit regulamentelor militare.
De asemenea, art. 39 din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul Ministrului apărării naționale nr. 26/2009, prevede că, pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de conviețuire socială, cadrelor militare li se pot aplica următoarele sancțiuni: avertisment; mustrare scrisă; retrogradare în funcție; amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1-2 ani; trecerea în rezervă.
Așa cum se poate observa cu ușurință, din lecturarea prevederilor legale menționate, măsura atenționării, aplicată recurentului-reclamant prin adresa nr._/02.03.2011, nu se regăsește printre sancțiunile disciplinare enumerate expres și limitativ de acestea.
Curtea constată că această măsură este prevăzută de art. 55 Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul Ministrului apărării naționale nr. 26/2009, potrivit căruia, pentru o abatere disciplinară comandantul poate lua una dintre următoarele măsuri: să atragă atenția subordonatului asupra faptei săvârșite și a consecințelor acesteia și să-i indice modul de comportare în viitor; să aplice o sancțiune disciplinară, conform competențelor, sau să facă propuneri pentru sancționarea disciplinară către persoanele care au această competență; să facă propuneri sau să ordone cercetarea și judecarea faptei în consiliul de onoare sau în consiliul de judecată ori în comisia de cercetare prealabilă, conform competențelor prevăzute de actele normative în vigoare.
Din coroborarea acestor prevederi legale și regulamentare, Curtea apreciază, că, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, atragerea atenției asupra faptei săvârșite și a consecințelor acesteia nu constituie o sancțiune disciplinară, ci o măsură sui generis care poate fi dispusă de comandat în cazul săvârșirii de către subordonat a uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 43.
Or, o astfel de măsură nu poate face obiectul controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ, întrucât, pe de o parte, nu este vorba despre aplicarea unei sancțiuni disciplinare, iar, pe de altă parte, adresa nr._/02.03.2011 nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, aceasta neproducând efecte juridice proprii. Dealtfel, așa cum s-a reținut de prima instanță, însuși recurentul - reclamant a recunoscut că încetarea raporturilor sale de serviciu nu are nicio legătură cu atenționarea primită la data de 02.03.2011, comunicată prin această adresă.
Prin urmare, nefiind vorba despre o sancțiune disciplinară, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 70 din Regulamentul disciplinei militare, care se referă la militarii nemulțumiți de sancțiunea aplicată, și nu de măsura atragerii atenției iar pe cale de consecință, adresa nu poate fi contestată pe calea contenciosului administrativ.
În mod eronat apreciază recurentul că instanța de fond i-a încălcat dreptul de acces la justiție, Curtea constatând că acțiunea formulată a fost analizată pe fond, prin raportare la toate motivele de nelegalitate invocate, respectarea dreptului de acces la justiție nepresupunând pronunțarea unei soluții favorabile recurentului-reclamant.
În mod judicios a reținut instanța de fond că motivele invocate de recurentul-reclamant în susținerea cererii de chemare în judecată sunt neîntemeiate, întrucât, și în situația în care s-ar considera că adresa nr._/02.03.2011 constituie un act administrativ supus controlului judecătoresc în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, Curtea reținând, în urma analizării Raportului reclamantului din data de 30.12.2010, că se confirmă încălcarea prevederilor art. 127 din Regulamentul de ordine interioară, potrivit cărora raportul personal trebuie să fie făcut în limitele politeții militare, să se refere numai la problemele care pot fi probate cu dovezi și să privească strict persoana militarului în cauză.
În mod eronat afirmă recurentul că a fost sancționat pentru exercitarea dreptului de petiționare, prevăzut de OG nr. 27/2002, Curtea constatând că Raportul din data de 30.12.2010 nu este o petiție care se supune reglementărilor acestui act normativ, ci un raport militar care trebuie să respecte exigențele legislației aplicabile acestui document, respectiv prevederile art. 127 din Regulamentul de ordine interioară, fiind necesar ca dreptul de a formula petiții să fie exercitat cu respectarea rigorilor pe care le implică statutul de cadru militar, caracterizat prin relații ierarhice de subordonare și respect față de superiori.
Or, din examinarea conținutului acestui raport, Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că recurentul-reclamant a făcut afirmații nedovedite și a folosit un mod imperativ de adresare, neadecvat relațiilor ierarhice de subordonare specifice militarilor și care denotă lipsa de respect față de comandați și de superiori. Prin urmare, în mod corect s-a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea faptelor prevăzute de art. 42 alin. 1 lit. e și art. 42 alin. 2 lit. b și c din Regulamentul Disciplinei Militare (nerespectarea atribuțiilor de serviciu, prezentarea de rapoarte neconforme cu realitatea, dezinteres în pregătirea profesională), abateri pentru care inspectorul șef al ISU Dealu Spirii București a aplicat măsura de atragere a atenției, conform art. 55 lit. a din Regulament.
În ceea ce privește cererea recurentului-reclamant de acordare a daunelor morale în cuantum de_ euro, Curtea, în acord cu cele reținute de instanța de fond, constată că, dat fiind caracterul accesoriu al acestui petit față de cererea principală de anulare a adresei nr._/02.03.2011 și față de dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ar fi putut fi soluționată numai în ipoteza în care cererea principală ar fi fost întemeiată. Or, în condițiile în care cererea principală de anulare a adresei nr._/02.03.2011 este, în principal inadmisibilă iar în subsidiar neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, aceeași soluție se impune, în virtutea caracterului accesoriu, și cu privire la cererea de acordare a daunelor morale.
Din aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul recursul formulat de recurentul-reclamant F. G. S., împotriva sentinței civile nr. 1767/25.04.2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALU SPIRII” AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, I. G. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ, D. S. și L. M. S., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 iunie 2015.
Președinte Judecător Judecător
C. P. B. L. PATRAȘ A. J.
Grefier
M. G.
Red/thred. jud. PC/ 2 ex/ 2015.
Jud. fond:D. M. D. - Tribunalul București.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2297/2015. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2381/2015.... → |
|---|
