Obligaţia de a face. Decizia nr. 2347/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2347/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 9715/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2347
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.04.2015
CURTEA COMPUSĂ DIN :
PREȘEDINTE: C. F. P.
JUDECĂTOR: M. C. I.
JUDECĂTOR: G. L. Z.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 6376 din data de 13.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. P. V., intimatul – pârât Ministerul Finanțelor Publice – Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată faptul că recurenta – pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de recurs, la fila 5 existând mențiune în acest sens și rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sent.civ. nr. 6376 din data de 13.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 BUCUREȘTI.
A anulat Decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/18.12.2012.
A obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI să restituie suma de 9944 lei, reprezentând taxă pe poluare, actualizată cu dobânda de la data plății la data restituirii efective.
A obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI la plata sumei de 43,60 lei cheltuieli de judecată.
A respins ca neîntemeiată acțiunea în contradictoriu cu restul pârâților: DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în sector 2, București, . și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENȚEI, nr. 294, .>
A respins cererea de chemare în garantie a ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în sector 6, București, SPLAIUL INDPENDENȚEI, nr. 294, .>
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI,înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 19.01.2015, prin care a formulat, în esență, următoarele critici:
1) În mod nelegal a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată împotriva Administrației F. pentru Mediu, aceasta fiind autoritatea care a încasat suma plătită cu titlu de taxă, a cărei restituire se solicită pe calea cererii principale;
2) Decizia anulată în mod nelegal de prima instanță a fost emisă în concordanță cu dispozițiile L. nr. 9/2012, dispoziții care, la rândul lor, sunt în concordanță cu dispozițiile dreptului european, nefiind discriminatorii;
3) Se critică greșita obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arătându-se că recurenta putea formula cerere de restituire a taxei de timbru, pe cale administrativă (art. 45 lit.e) OUG nr. 80/2013).
4) Este nelegală acordarea dobânzii legale de la data plății, întrucât aceasta se dispune numai la cerere.
Ca urmare, se impune admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea cererii, ca neîntemeiată și, în subsidiar, admiterea cererii de chemare în garanție.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează:
Curtea are în vedere, în primul rând, decizia nr. 24/2011 adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
De asemenea, în condițiile în care recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice sector 6 a emis Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (f. 11 dosar fond), act administrativ a cărui legalitate se contestă în cauză, întrucât intimatul-reclamant a solicitat restituirea taxei calculate și încasate de recurentă, este nefondat motivul de recurs referitor la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect Tribunalul a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă.
Prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în care instanța de fond a apreciat în mod corect că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
În mod corect s-a reținut că prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Prin Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într-un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Nu pot fi primite nici criticile privitoare la acordarea dobânzii legale, întrucât prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Vădit nefondată este critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, în condițiile în care recurenta s-a opus admiterii acțiunii, formulând apărări care s-au vădit a fi nefondate, nu se poate susține că aceasta nu s-a aflat în culpă procesuală. Totodată, textul de lege invocat – art. 45 lit.f) din OUG nr. 80/2013 – se referă la contestațiile la executare și nu este incident în prezenta cauză.
Este însă întemeiată critica referitoare la greșita respingere a cererii de chemare în garanție, condițiile art. 72 NCPC fiind îndeplinite în cauză, întrucât taxa a cărei restituire se solicită a fost virată de recurentă chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Urmează așadar ca recursul să fie admis, potrivit art. 498 alin.1 C.pr.civ., cu consecința casării în parte a sentinței recurate, a admiterii cererii de chemare în garanție și a obligării chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata sumei de 9.944 lei reprezentând taxă de poluare.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 6376 din data de 13.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, cu sediul în sector 2, București, ., în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. P. V., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.A. „Pirsan S.”, cu sediul în sector 2, București, .. 89, .. 1, ., intimatul – pârât Ministerul Finanțelor Publice – Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în sector 2, București, . și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, .>
Casează în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 9.944 lei reprezentând taxă de poluare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR C. F. P. M. C. I. G. L. Z.
GREFIER
R. B.
Red./Tehnored. Gh.L.Z./6 ex.
judecător fond: R. E. M.
lucrat 4 comunicări la data de .
semnătură grefier.
← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 3527/2015.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1314/2015. Curtea de Apel... → |
---|