Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 3887/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 3887/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-08-2015 în dosarul nr. 4389/2/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3887
Ședința publică din data de 14 august 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. V.
JUDECĂTOR: V. B.
JUDECĂTOR: A. M. G.
GREFIER: E. CHIRĂNUȘ
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petenta . SRL, împotriva deciziei CNSC nr.1024/C2/1090 din data de 03.07.2015, în contradictoriu cu intimata C. N. AEROPORTURI BUCUREȘTI S.A. și intimata-intervenientă B. R. DE MĂRFURI SA, având drept obiect „litigiu privind achizițiile publice”.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică de la 11.08.2015, desfășurarea ședinței fiind consemnată în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care Curtea, pentru a da posibilitate petentei să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 14.08.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
deliberând, constată:
În data de 14.07.2015 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, plângerea formulată de S.C. S. H. Oil S.R.L. în temeiul art.281 alin.1 și următoarele din OUG nr.34/2006, împotriva Deciziei nr. 1024/C2/1090 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor la data de 03.07.2015, prin care se solicită modificarea deciziei, anularea procedurii și respingerea cererii de intervenție accesorie formulată de B. R. de Mărfuri, aceasta nejustificând un interes propriu.
Prezentând situația de fapt, reclamanta arată că autoritatea contractantă, C.N. Aeroporturi București S.A., a inițiat procedura de atribuire prin negociere, fără publicarea unui anunț de participare, prin intermediul B.R.M. S.A., în vederea încheierii contractului de furnizare având ca obiect „Motorină Euro 5". În acest scop a fost publicata documentația de atribuire pe site-ul Bursei Romane de Mărfuri în baza Ordinului Inițiator nr. 341/2015, autoritatea contractanta urmând sa achiziționeze combustibilul auto – motorina Euro 5 - în cantitate de 180.000 litri.
Arată reclamanta că autoritatea contractantă s-a prevalat de dispozițiile art. 122 lit. f din O.U.G 134/2006, care permit achiziționarea de materii prime de pe piața la disponibil, considerând neîntemeiat ca motorina Euro 5 se încadrează în categoria materiilor prime, aspect învederat prin plângerea adresată C.N.S.C. care, printr-o decizie anterioară, Decizia nr.706/73/C 10/803 din 21.05.2015 a stabilit, așa cum era și firesc, că motorina auto nu este materie prima, ci produs finit, achiziționarea acesteia neputând face obiectul art. 122 lit.f din OUG 34/2006, decizie ce a fost ulterior confirmata prin Decizia 842/C6/787 din 01.06.2015 a C.N.S.C.
Se precizează și că CNSC a soluționat o alta contestație formulată de reclamantă și prin Decizia nr.2162/243 C10/_ din data de 17.07.2014, a arătat în mod clar că: „combustibilii sunt produse finite și nu materii prime", nefiind permisa achiziționarea în modalitatea urmata de autoritatea contractantă, în același sens fiind și punctul de vedere al A.N.R.M.A.P. care prin adresa nr. 8022/15.04.2015 apreciază că „aceste produse ( combustibilii) nu fac parte din categoria materiilor prime când sunt utilizate ele însele ca produse finite (spre ex., combustibili auto)".
Contrar deciziilor amintite, prin decizia criticată C.N.S.C. a respins contestația nr.62/17.06.2015 luând în considerare alegațiile autorității contractante și ale intervenientei BRM SA, potrivit cărora motorina Euro 5 este materie primă, în sprijinul acestor susțineri fiind depus un punct de vedere exprimat de către ing. C. I. și altul din partea conducerii Institutului N. de Cercetări Economice " C. C Kiritescu " din cadrul Academiei Romane, ambele solicitate de BRM S.A., fiind în mod evident părtinitoare și în afara cadrului legal pus în discuție.
Subliniind că cererile de intervenție formulate de BRM SA în contestațiile anterioare au fost, fără excepții, respinse atât de către C.N.S.C. cat și de către Curtea de Apel București, aceasta nejustificând un interes propriu, reclamanta arată că legiuitorul a avut în vedere, în cazul enunțului - materii prime - din cuprinsul OUG 34/2006, definiția acestora din DEX, acest aspect ținând de însăși tehnica legislativă.
Or, în DEX materia prima are următoarea definiție:„Materia prima este produsul natural sau material ori semifabricat destinat prelucrării sau transformării în alte obiecte."
Cu alte cuvinte, pentru a fi considerat materie primă, materialul, produsul etc. trebuie sa se regăsească fie prelucrat, fie transformat în produsul final. Acest concept, definit similar, se regăsește și în materia legii contabilității precum și în cea fiscală, justețea susținerilor S.C. S. H. Oil și netemeinicia deciziei criticate rezultând din chiar susținerile intimatei și intervenientei.
Motorina Euro 5, folosita ca produs finit, combustibil auto, nu este și nici nu poate fi considerata ca fiind materie prima, oricare ar fi obiectul de activitate al autorității contractante, fiind în afara logici formale o asemenea interpretare potrivit căreia România ar fi singura țară din lume care ar vinde la pompă materii prime.
Precizează reclamanta că, la rândul său, a solicitat Universității Petrol- gaze din Ploiești să arate dacă „opinia" doamnei C. I. este împărtășită de instituția unde-și desfășoară activitatea și de renumele căreia s-a folosit, prin răspunsul înregistrat sub nr.748 din 08.06.2015, comunicându-se ca opinia doamnei C. nu reprezintă punctul de vedere al instituției.
Totodată, arată că, prin decizia criticată, C.N.S.C. nu a respectat puterea de lucru judecat a deciziilor anterioare, prin care același for a decis că motorina - combustibil auto, nu este materie primă, prin nesocotirea deciziilor date în precedent în aceeași materie fiind încălcate dispozițiile art. 6.1 CEDO.
Consideră reclamanta că în mod eronat a reținut C.N.S.C., în considerentele deciziei ce face obiectul prezentei plângeri, că dispozițiile Codului fiscal - art.20616 și urm - consideră ca motorina, benzina etc. sunt materii prime, de vreme ce definesc acești combustibili ca produse energetice. Or, a pune semnul egalității intre produs energetic și materie prima este greșit, din dispozițiile Codului fiscal nereiesind o asemenea asimilare; dimpotrivă, în măsura în care aceste produse sunt folosite ca materii prime, ele nu sunt susceptibile a fi purtătoare de accize nefiind evident cazul combustibililor.
Susține că, pentru eliminarea oricăror îndoieli în interpretarea conceptului de materie prima cu referire la motorina euro 5 combustibil auto, relevant este Nomenclatorul de produse al României care folosește coduri distincte pentru motorina combustibil și motorina folosita drept materie primă, diferențiind cele doua concepte și eliminând fără echivoc motorina-combustibil din cadrul materiilor prime. Astfel, în Nomenclator se regăsește, sub codul_, motorina folosita ca materie prima în industria petrochimica și sub codul_-03 motorina cu conținuturi diferite de sulf.
În același sens sunt și dispozițiile contabile, materiile prime fiind înregistrate . de consumabile, definirea acestora fiind următoarea:
„Materiile prime participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată. Materialele consumabile participă sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare, fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit. Ele cuprind: materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje, alte materiale consumabile.” (Prof.economist T. M. expert contabil" Contabilitatea Mărfurilor")
Concluzionând, reclamanta arată că decizia criticata este evident nelegală, în considerentele sale reținându-se concepte și situații eronate ce intra în conflict cu practica proprie și cu deciziile organismelor abilitate în domeniu, iar soluția de admitere a intervenției accesorii formulate de B. R. de Mărfuri este eronată de vreme ce aceasta își întemeiază solicitarea pe „dorința de a se constata legalitatea procedurii", chestiune ce nu are legătura cu pricina și care nu poate fi asimilată interesului pentru a întruni cerințele procedurale și nici nu se circumscrie prevederilor speciale din materia achizițiilor publice, BRM nefiind participant în cadrul procedurii de atribuire.
Autoritatea contractantă C. Națională AEROPORTURI BUCUREȘTI S.A. și intervenienta B. R. de Mărfuri S.A. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca nefondată.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind depusă la dosar documentația aferentă deciziei contestate.
Plângerea este neîntemeiată și urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed:
1. Contrar susținerilor reclamantei, interesul intervenientului accesoriu B. R. de Mărfuri îndeplinește cerințele impuse de art.61 coroborat cu cele ale art.33 din Codul de procedură civilă, atâta vreme cât în discuție este legalitatea procedurii de achiziție pe care autoritatea contractantă a organizat-o prin intermediul său iar parte din motivele contestației o vizează direct, susținându-se că a fost încălcat principiul utilizării eficiente a fondurilor „fiind de notorietate faptul că bursele private percep comisioane procentuale din valoarea contractului, achitate tot din bugetul public” dar și că B.R.M. nu îi permite accesul la licitație.
2. Argumentele pentru care CNSC a considerat că motorina Euro 5, pentru achiziționarea căreia C.N. Aeroporturi București S.A. a demarat procedura de achiziție publică potrivit prevederilor art.122 lit.f din OUG nr.34/2006, reprezintă materie primă, nu se raportează la definiția materiei prime, însușită de toate părțile, ci se raportează la poziția acestei substanțe în lanțul de producție, esențială fiind utilitatea ce urmează a-i fi conferită de achizitor.
Or", atâta vreme cât motorina Euro 5 urmează a fi folosită ca și carburant (licitația fiind organizată pentru achiziționarea de combustibili auto), pentru producerea unui anumit tip de energie, urmând un proces de transformare, pentru autoritatea contractantă produsul în discuție reprezintă materie primă, chiar dacă pentru rafinăria care l-a produs reprezintă produs finit.
În consecință, autoritatea contractantă avea dreptul, în conformitate cu prevederile art.122 lit.f respectiv art.252 lit. f din OUG nr.34/2006, să utilizeze, pentru achiziționarea motorinei Euro 5, procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, achiziția combustibilului realizându-se ca urmare a tranzacțiilor de pe piața la disponibil.
Reținând și că reclamanta nu a probat că deciziile CNSC în raport de care s-a invocat puterea de lucru judecat au rămas definitive,
în temeiul art.285 alin.4 din OUG nr.34/2006,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge plângerea formulată de petenta . SRL, cu sediul în B., .. 103, J. B. împotriva deciziei CNSC nr.1024/C2/1090 din data de 03.07.2015, în contradictoriu cu intimata C. N. AEROPORTURI BUCUREȘTI S.A. cu sediul în Otoponi, Calea București, nr. 224E, J. Ilfov și intimata-intervenientă B. R. DE MĂRFURI SA, cu sediul în București, .-52, ., ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.08.2015.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
D. V. | V. B. | A. M. G. |
Grefier, |
E. CHIRĂNUȘ |
Red./th.red. Jud.GAM/5ex.
07.09.2015
← Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 1857/2015.... | Anulare act administrativ. Încheierea nr. 21/2015. Curtea de... → |
---|