Obligaţia de a face. Decizia nr. 1485/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1485/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 12144/3/2014
Acesta nu este document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1485
Ședința publică din data de 12.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR G. M. E.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă . împotriva Sentinței Civile nr.6733/22.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal (fosta Secție a IX-a C.) în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – reclamantă S. ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat de către intimata – reclamantă S. ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 04.02.1015 judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constatând că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6733/22.10.2014 Tribunalul București – Secția a II-a C. a respins excepțiile invocate, ca neîntemeiate, a admis acțiunea formulată de reclamanta S. R. de Televiziune în contradictoriu cu pârâta . și a obligat pe pârâta la plata taxei TV către reclamantă calculată conform HG nr. 978/2003 pentru perioada octombrie 2010 – martie 2014 în cuantum de_,6 lei. Totodată a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta ., solicitând casarea sentinței, pentru următoarele motive:
Sentința pronunțată de către instanța de fond este netemeinică și nelegală sub mai multe aspecte:
Pe de-o parte, in mod greșit instanța a respins EXCEPȚIA NECOMPETENTEI MATERIALE A TRIBUNALULUI BUCUREȘTI, SECȚIA C. invocată de către pârât.
Obiectul acțiunii este obligația de plată a taxei radio instituită în baza Legii nr. 41/1994 și nr. 977/2003. Numai argumentul constând în faptul că S. ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE a fost constituită ca serviciu public autonom de interes național nu este de natură să atragă competența instanței de contencios. Urmează a se face trimitere la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 care reglementează obiectul acțiunii în contencios administrativ precum și la dispozițiile art. 2 alin. 1 din același act normativ care asimilează actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect prestarea serviciilor publice, astfel că în cauză nu este vorba de un contract, taxa fiind instituită prin lege.
Acțiunea formulată de reclamantă nu se include în definiția prevăzut la art. 8, iar art. 10 din Legea nr. 554/2004 reglementează doar delimitarea competențelor, după valoare între tribunal și curtea de apel. Nu există o dispoziție legală specială care să atribuie litigiile de genul celui promovat de reclamantă în competența instanței de contencios administrativ, iar în lipsa unei obligații comerciale, litigiul poate fi calificat ca unul civil. Un alt argument este și cel dedus din caracterul limitat al persoanelor care pot promova acțiunea în contencios administrativ.
Nici Legea nr. 533/2003 pentru aprobarea OG nr. 71/2003, nici nr. 977/2003 și nici Legea nr. 41/1994 nu fac trimitere la Legea nr. 554/2004 pentru soluționarea litigiilor intervenite între S. Română de Radiodifuziune și beneficiarii serviciilor publice prestate de către aceasta; în lipsa unor dispoziții exprese imperative în legile speciale care să atribuie instanței de contencios administrativ competența de soluționa litigiul promovat de S. Română de Radiodifuziune pentru recuperarea taxei pentru prestarea serviciului public de radiodifuziune, litigiul promovat de aceasta nu este supus, de drept, regulilor instituite de Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 8 alin 2, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ, în cauză nu se identifică un act administrativ unilateral și nici un contract administrativ, astfel că obiectul acțiunii deduse judecății nu este unul specific acțiunii în contencios administrativ.
În plus faptul că obiectul acțiunii este acela de realizare a dreptului, respectiv de a încasa "taxa" pentru serviciul public de radiodifuziune, nu conferă litigiului caracterul de "contencios administrativ" numai pentru că art. 10 din Legea nr. 554/2004 se referă la litigii, care privesc "taxe". Art. 10 partajează competența între tribunale administrativ-fiscale și secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, asociind criteriul valorii la criteriul naturii litigiului. Stabilirea competenței după valoare trebuie să fie subsecventă stabilirii naturii litigiului.
Din analiza și a celorlalte elemente ale acțiunii formulată de S. Română de Radiodifuziune, respectiv părților și a cauzei, rezultă că litigiul nu se circumscrie contenciosului administrativ. Referitor la părțile dintr-un litigiu de contencios administrativ, urmează a se reține că acestea pot fi cele enumerate în art. 1 "Subiectele de sesizare a instanței" din Legea nr. 554/2004. S. Română de Radiodifuziune nu se identifică cu nici unul dintre aceste subiecte enumerate în alin 1-9 ale art. 1 din Legea nr. 554/2004. Al treilea element al acțiunii civile, în general, și al acțiunii în contencios administrativ special este cauza, semnificând scopul pentru care este promovată acțiunea.
Numai scopul în sine (valorificarea dreptului legitim de a încasa taxa legală de radiodifuziune) nu conferă litigiului natura de contencios administrativ. În consecință, în măsura în care celelalte două elemente (subiectele și obiectul) ale acțiunii promovate de reclamantă nu se circumscriu specificului contenciosului administrativ, în sensul definit de art. 2 lit. f din Legea nr. 554/2004, acțiunea nu poate fi calificată ca fiind una de contencios administrativ cu consecința stabilirii competenței instanței de contencios administrativ, respectiv tribunalului.
Faptul că reclamanta este înființată la serviciul public autonom de interes național și că serviciul public este definit în art. 2 lit. m din Legea nr. 554/2004 nu atrage competența instanței de contencios, întrucât așa cum s-a demonstrat, elementele acțiunii formulate nu corespund celor specifice unei acțiuni în contencios administrativ. În consecință consideră ca instanța trebuie sa aprecieze că litigiul nu este unul de contencios administrativ, ci unul civil, de competența judecătoriei. Ca si criteriu valoric, judecătoria potrivit art. 94 N cod pr civila lit j, judeca orice alte cererii evaluabile in banii de pana la_ lei inclusiv, indiferent de calitatea pârtilor, profesioniști sau neprofesionisti.
Totodată, a respins netemeinic și nelegal si EXCEPȚIA NECOMPETENTEI TERITORIALE A TRIBUNALULUI BUCUREȘTI întrucât nefiind aplicabile dispozitile invocate de reclamanta prin acțiune cu privire la competenta Tribunalului ca secție de contencios, implicit aplicabile spetei vor fi dispozițiile cod.pr.civila- art. 107 "cererea de chemare în judecata se introduce la instanța in a cărei circumscripție domiciliază sau isi are sediul paratul, in speța fiind competenta material Judecătoria iar teritorial Judecătoria Sibiu, motiv pentru care solicită declinarea competentei in favoarea Judecătoriei Sibiu.
Totodată s-a respins nelegal și EXCEPȚIA LISPEI CALITĂȚII PROCESUALE ACTIVE a reclamantei. Reclamanta nu poate emite pretenții impotriva paratei intrucat reclamanta nu a emis facturi fiscale aferente sumei solicitate lunar, neavand baza legala pentru emiterea acestora.
In principal, taxa radio tv se achita prin intermediul facturii de energie electrica, iar asa cum precizează si reclamanta parata Comfort H. nu are incheiat contract de energie electrica. In acest caz intre reclamanta si parata ar trebui sa existe un raport juridic disctinct, un contract incheiat cu privire la furnizarea de servicii tv si radio insa intre parti raportul juridic este inexistent motiv pentru care reclamanta fara a avea un temei contractul sau factura nu are calitate procesuala activa pentru a solicita sumele de banii mentionate ca fiind taxa radiotv.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii formulate de S. R. de Televiziune.
În drept, a invocat art. 488 pct. 6 și 8 C..
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 150 lei.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Sub un prim aspect precizează ca recurenta face o gravă confuzie asupra intimatei, confundând instituția pârâtă cu S. R. de Radiodifuziune, dupa cum confunda si natura taxei solicitate pe calea instanței, in speța dedusa judecații fiind vorba de taxa pentru serviciul public de televiziune, iar nu de radioadifuziune, servicii total distincte.
In ceea ce privește argumentările referitoare la excepția necompetentei materiale, apreciază ca devin incidente in cauza dispozițiile art. 130 alin.2 din codul de procedura civila potrivit cu care: "necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica trebuie invocata de părți sau de judecător la primul termen de judecata la care părțile sunt legal citate in fata primei instanțe", iar dispozițiile art. 132 alin. 2 sunt in sensul: "daca instanța se declara competenta, va trece la judecarea pricinii, încheierea poate fi atacata numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză" Recurenta a invocat prin întâmpinarea formulata in fata instanței de fond necompetenta materiala a Tribunalului București, insa instanța a respins acesta excepție.
Recurenta nu a formulat recurs si împotriva încheierii prin care instanța a soluționat excepția necompetentei materiale, sens în care formularea de critici sub acest aspect fara a se solicita recurarea incheierii, reprezintă o cauza de Inadmisibilitate a recursului in ceea ce privește excepția necompetentei materiale.
În subsidiar consideră că recursul trebuie respins sub acest aspect, având in vedere următoarele considerente:
Actul normativ care reglementează noțiunea de taxa este art. 2 pct. 40 din legea nr. 500/2002 a finanțelor publice care precizeaza ca In cadrul noțiunii de taxa se include "sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituție publică sau un serviciu public". Serviciul public de televiziune este un serviciu public fiind destinat tuturor persoanelor fizice sau juridice de pe teritoriul tarii, iar contravaloarea acestui serviciu se încadrează în noțiunea de taxa astfel cum acesta este reglementata de articolul precizat.
Nu se poate retine argumentarea paratei potrivit cu care natura juridica a prezentului litigiu este fundamentata pe un raport contractual, astfel incat competenta sa fie determinata prin raportare la o acțiune in pretenții. Sub un prim aspect, intre reclamantă si parata nu exista un raport contractual astfel Incat sa fim in prezenta unei acțiuni in pretenții de drept comun, deoarece obligația achitării acestei taxe se naște in temeiul legii, iar nu in temeiul unul raport contractual, nici măcar in forma simplificata.
Taxele obținute din prestarea acestui serviciu public chiar daca duc la fundamentarea bugetului SRTV, nu pot fi asimilate noțiunii de pretenții, atâta vreme cat instituția este înființată ca un serviciu public autonom de interes național aflata in subordinea directa a Parlamentului României.
In realitate, sumele solicitate de către instituția reclamantă, poarta denumirea de taxa, deoarece acesta este scopul contravalorii acestor sume, astfel cum acesta este reglementat de art. 2 pct 40 din LEGEA nr. 500/2002, fiind instituite si percepute de o instituție publica pentru un serviciu public, in regim de putere publica. Însăși faptul ca instituția reclamantă nu realizează activități comerciale, nefiind o televiziune comerciala, instituie ideea ca sumele pretinse nu au natura comerciala sau civila ci au natura unor taxe reprezentând acte administrative asimilate. Din coroborarea dispozițiilor art. 2 pct 40 cu art. 10 din legea nr. 554/2004 rezulta ca suntem in prezenta unui act administrativ asimilat, iar competenta materiala aparține instanței de contencios administrativ.
Instituirea art. 10 din legea nr. 554/2004 nu reprezintă doar un criteriu valoric avut in vedere de legiuitor care sa determine competenta distincta intre Curțile de Apel si Tribunale, ci legiuitorul prin enumerarea realizata si referirea stricta la noțiunea de taxa a avut in vedere si stabilirea competentei instanțelor de contencios administrativ pentru soluționarea litigiilor referitoare la recuperarea acestor taxe.
Recuperarea taxelor stabilite prin lege si de către instituții publice se poate realiza in fata instanței de contencios administrativ, atâta vreme cat legea de organizare a SRTV nu permite emiterea unor acte administrative fiscale de instituire a acestor taxe care sa se bucure de prezumția de legalitate conferita de legiuitor prin art. 43 din codul de procedura fiscala si enumerarea realizata prin Ordinul nr. 1107/2012.
In ceea ce privește încadrarea subscrisei in categoria subiecților prevăzuți la art. 1 din legea nr. 554/2004, apreciază ca in lumina prevederilor art. 1 alin .l din legea nr. 41/1994 potrivit cu care "S. Română de Radiodifuziune și S. Română de Televiziune, ca servicii publice autonome de interes național, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române." Care se coroborează cu dispozițiile art. 2 lit b din legea nr. 554/2004 care definesc noțiunea de autoritate publică -orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unul interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, In regim de putere publică. Or, instituția este autorizata prin lege sa presteze un serviciu public.
Rezulta așadar ca atat calitatea sa de instituție publica ce prestează un serviciu public cat si obiectul cauzei deduse judecații, respectiv recuperarea unei taxe pentru un serviciu public sunt elemente care stabilesc in mod clar si evident natura juridica a prezentei cauze.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active ca urmare a neemiterii facturilor pentru contravaloarea taxei TV solicită respingerea. Pentru serviciile de televiziune instituția nu emite facturi, deoarece dispozițiile art. 155 din codul fiscal nu impun obligația emiterii acestor documente financiare, iar obligația de plata a contravalorii acestei taxe este instituita "ope legis". Astfel, atâta vreme cat acesta taxa este stabilita prin acte normative ea se impune in baza acestora nefiind necesara existenta unui raport contractual cu parata din prezenta cauza. Cum reclamanta este singura instituție prestatoare a serviciului public de televiziune, rezulta in mod evident ca deține calitate procesual activa in prezenta cauza.
Pe fondul recursului, apreciază că instanța de fond în mod corect a admis acțiunea.
În drept, a invocat art. 205 C..
Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Curtea constată că instanța de fond a soluționat excepția necompetenței materiale la primul termen de judecată, când a fost de-altfel pronunțată și sentința recurată, astfel încât neexistând o încheiere interlocutorie, nu există nici un impediment în reiterarea acestei excepții pe calea recursului promovat împotriva sentinței, cum greșit a apreciat intimata.
Analizând soluția de respingere a excepției necompetenței materiale și teritoriale invocată de către pârâtă, Curtea apreciază că în mod greșit Tribunalul București a considerat că se aplică art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în cauză, este necontestat că obiectul acțiunii îl formează cererea formulată de S.R.T. prin care a solicitat obligarea societății comerciale pârâte la plata unei sume reprezentând taxa pentru serviciul public de televiziune pentru perioada octombrie 2010-martie 2014, datorată în baza art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune.
Or, potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 40/1994, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 71/2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 533/2003, veniturile proprii ale S.R.R. provin, între altele, și din taxele pentru serviciul public de televiziune.
Deci, cu alte cuvinte, sumele reprezentând taxa pentru serviciul public de televiziune se constituie în venituri proprii ale S.R.T., fără a reprezenta creanțe bugetare.
Or, din interpretarea art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rezultă că această reglementare se referă la litigiile privind actele administrativ-fiscale, care au ca obiect taxe, impozite, datorii vamale, contribuții și accesorii ale acestora, datorate bugetului de stat sau bugetelor locale.
Astfel fiind, rezultă că dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză, obiectul dedus judecății constituindu-l o cerere în pretenții referitoare la taxa pentru serviciul public de televiziune.
Față de aceste considerente, în baza art. 498 alin. 2 din codul de procedură civilă Curtea va admite recursul și va casa sentința, va admite excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului București - Secția a II-a, trimițând cauze spre soluționare la Judecătoria Sibiu, instanță competență și din punct de vedere teritorial potrivit art. 107 alin. 1 C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă ., CUI_, cu sediul ales LA CAV R. M. I. - Sibiu, ., . împotriva Sentinței Civile nr.6733/ 22.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal (fosta Secție a IX-a C.) în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – reclamantă S. ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, CUI_, cu sediul în sector 1, București, CALEA DOROBANȚILOR, nr. 191.
Casează în tot sentința recurată în sensul că:
Admite excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului București - Secția a II-a și trimite cauza spre soluționare Judecătoriei Sibiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. G. M. E.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. P.S./4 ex./20.03.2015
JUD. FOND G. P. - Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal (fosta Secție a IX-a C.)
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1283/2015.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2955/2015.... → |
|---|
